Raport stiintific si tehnic (RST) in extenso(.pdf) - Institutul National de ...

PROIECT ADER 2.2.2Tehnologii inovative de reducere a vulnerabilităţiiagroecosistemelor din cultura sfeclei de zahăr şi a cartofuluifaţă de agenţii de dăunare (re)emergenţi şi modalităţi dediminuare a acestoraActivitatea 1.1. Analiza efectelor condiţiilor climatice înschimbare asupra productivităţii agro-ecosistemelor culturii decartof şi sfeclă de zahărÎn România, până în urmă cu câteva decenii, seceta se producea cu ofrecvenţă mai mare în anumite zone, respectiv sudul Moldovei, Dobrogea,sudul Munteniei şi Olteniei. Astăzi, schimbările climatice la nivel global,puse în legătură cu amplificarea poluării, defrişările sau cu schimbările depeisaj, au determinat o amplificare a procesului de uscăciune. Ca urmare,unele zone cu secetă endemică tind să fie afectate de aridizare (adâncireanivelului freatic) şi chiar de deşertificare (dispariţia covorului vegetal şidegradarea solului). Aceste fenomene naturale distructive, cu un efectdirect, în special asupra resurselor de hrană şi de apă, pot altera calitateavieţii populaţiei, generând crize financiare, la început la nivel de familie, decomunitate, apoi, prin extindere, la nivel naţional.În ţara noastră, teritoriul cu risc ridicat de secetă, însoţită, în unelecazuri de aridizare şi de deşertificare, cuprinde suprafeţe mari din CâmpiaRomână, Dobrogea şi parţial în Câmpia de Vest. Aceste zone pot fiîncadrate în categoria arealelor fragile, care se confruntă cu problemeeconomice, sociale şi de mediu, induse, în bună măsură şi de seceta excesivăşi prelungită. În anii extrem de secetoşi, uscăciunea poate cuprinde însăaproape tot teritoriul ţării noastre, aşa cum s-a întâmplat în anul 2003CAUZELE GENERATOARE DE SECETĂModificările climatice globale (creşterea temperaturii medii,schimbarea regimului şi cantităţilor de precipitaţii) şi defrişările audeterminat, în ultimele decenii, o creştere a suprafeţelor afectate dedeşertificare la nivelul întregii planete. De aceea, deşertificarea esteconsiderată ca fiind cel mai mare flagel care ameninţă Terra. Necesitatea dea aborda problemele deşertificării a fost subliniată la Conferinţa NaţiunilorUnite privind Mediul Înconjurător şi Dezvoltarea de la Rio de Janeiro(1992),

2în urma căreia a fost elaborată Convenţia privind CombatereaDeşertificării(CCD), adoptată la Paris pe 17 iunie 1994 şi intrată în vigoarela 26 decembrie 1994. Începând din 1997 şi România este una dintre ţărilesemnatare ale acestei convenţii (Legea 629/1997).Pe plan mondial, conform datelor prezentate de Convenţia privindCombaterea Deşertificării, o treime din suprafaţa globului revine terenurilorsupuse aridizării şi deşertificării. Este afectată o populaţie de peste unmiliard de oameni, din 110 ţări de pe toate continentele, inclusiv 5 ţări dincadrul Uniunii Europene. Costul anual al deşertificării este apreciat la 42miliarde dolari.La recomandarea Naţiunilor Unite, ziua de 17 iunie a fost dedicată„Combaterii deşertificării, secetei şi degradării terenurilor‖. În acest fel,comunitatea internaţional încearcă, prin marcarea unei date calendaristice, săsensibilizeze opinia publică din întreaga lume şi, în special, pe cei carepromovează politici de administrare asuprafeţelor de teren să acţioneze îndirecţia diminuării efectelor deşertificării, seceteişi degradării terenurilor.Studiile şi rapoartele elaborate de către instituţiile de profil din România şicătreONU - FAO demonstrează că şi ţara noastră este afectată de secetă,respectiv de aridizare şi, în câteva areale, chiar de deşertificare, însă nu detip saharian. Fenomenul de aridizare şi deşertificare, în România, s-adeclanşat, datorită secetei, cu mai bine de 100 de ani în urmă, în zona decâmpie din sudul ţării. Principala cauză a constituit-o defrişarea masivă apădurilor şi, ulterior, distrugerea perdelelor forestiere de protecţie. La acestedeforestări s-au adăugat, în anii din urmă, efectele produse de încălzireaclimei, care au accelerat extinderea aridizării şi deşertificării.În ţara noastră, ca oriunde pe glob, producerea secetei şi a fenomenelorasociate acesteia (aridizare şi deşertificare) sunt determinate atât de cauzenaturale, respectiv cantităţile mici de precipitaţii sau lipsa acestora operioadă lungă de timp, cât şi de oserie de factori de natură antropică. Avemîn vedere unele practici cu urmări dintrecele mai nefaste, cum ar fidefrişările iraţionale, lucrările agricole necorespunzătoare, care genereazăincapacitatea de absorţie a apei de către sol, eroziunea versanţilorşicolmatarea albiilor de râu, acţiuni cu urmări neaşteptate, pe care nimeni nule-agestionat în mod eficient. Acestor cauze li se mai adaugă construcţiadefectuoasă alucrărilor de îmbunătăţiri funciare, nefinalizarea unor lucrări deprotecţie a solurilor, precum şi distrugerea sistemelor de irigaţii din zonelecu risc mare la secetă.Seceta în ţara noastră, fără a avea un caracter ciclic foarte strict, revine îngeneral pentru intervale de 12-15 ani, în cadrul acestora existând ani extremde secetoşi, dar şi unele întreruperi (1-3 ani) cu precipitaţii suficiente.

3Impactul secetelor şi al fenomenelor asociate, indiferent de cauzeleproducerii (naturale sau antropice), are în vedere atât aria de producere afenomenului distructivşi durata acestuia, cât şi elementele de impact de ordinsocioeconomic.În momentul de faţă, în România, zonele cele mai afectate de secetă,respectiv de aridizare şi deşertificare, cuprind sud-estul ţării, adică cea maimare parte a Dobrogei, extremitatea estică a Câmpiei Române (Bărăganul),sudul Câmpiei Olteniei, sudul Podişului Central Moldovenesc. În acesteareale, care se suprapun zonelor de vegetaţie de stepă şi silvostepă, secetaeste aproape permanentă, chiar în anii ciclurilor ploioase. În ultimeledecenii, agrometeorologii au observat extinderea secetei şi spre vestul şicentrul ţării.În judeţele incluse în aceste zone, fenomenul de secetă înregistrează ofrecvenţămai mare şi, implicit, se produce o aridizare şi o deşertificare maiaccentuată, deoarece stepa şi silvostepa, ca zone de vegetaţie, corespundclimatului temperat, excesiv continental, ceea ce favorizează perioade demare uscăciune în sezonul cald.La nivelul României, stepa şi silvostepa, ca zone deosebit de secetoase,cuprind două categorii mari de judeţe. Aceste categorii se deosebesc atât dinpunctul de vedere al dimensiunii teritoriale, cât şi al numărului de locuitori,implicit a populaţiei rurale, asupra cărora efectele secetei se manifestă înmod direct şi cu cele mai dramatice consecinţe.Prima categorie de unităţi teritorial-administrative este reprezentată dejudeţele care se includ în totalitate în aria de stepă şi silvostepă: Iaşi, Vaslui,Galaţi, Brăila, Călăraşi, Tulcea, Constanţa, Teleorman, Giurgiu. Este vorba,în principal, de partea de est, sud şi sud-est a României.Cea de-a douacategorie este reprezentată de judeţe cuprinse parţial în zona de vegetaţiecaracteristică stepei şi silvostepei. După evaluările noastre, teritoriul unoradintre aceste judeţe este cuprins în proporţie semnificativă în aceste zone devegetaţie (de exemplu: Botoşani, Ialomiţa, Dolj – cu circa 66% dinsuprafaţă); altele, mai numeroase, cu jumătate sau mai puţin de jumătate(Vrancea, Buzău, Olt, Timiş – circa 50%, Neamţ, Bacău, Bihor, Satu Mare,Arad – cu mai puţin de 30%). Ponderea suprafeţei care se include în zonelede stepă şi silvostepă este un indicator de risc privind expunerea la secetăşi la toate celelalte consecinţe care decurg din acest fenomen. În acest sensse conturează trei tipuri de unităţi teritoriale supuse secetei, aridizării şideşertificării, şi anume: judeţe cu risc maxim (a căror suprafaţă coincide întotalitate cu zona de stepă şi de silvostepă), judeţe cu risc mediu (cu opondere de 50% din teritoriu) şi judeţe cu risc scăzut (cu o suprafaţă sub30%).

4IMPACTUL SECETEI ŞI FENOMENELOR ASOCIATE(ARIDIZARE, DEŞERTIFICARE) ASUPRA AGRICULTURIIROMÂNIEIZonele secetoase din România pot fi încadrate în categoria arealelorfragile, respectiv a celor care se confruntă cu multiple efecte negative, deordin ecologic, economic şi social, care afectează calitatea vieţiicomunităţilor umane.Astfel, sub raport ecologic, seceta poate produce degradarea terenuriloragricole şi reducerea potenţialului biologic al solului, o înrăutăţire acondiţiilor de viaţă şi de muncă a oamenilor.În plan economic, acest fenomen natural extrem afectează, în primulrând, producţia agricolă şi pune în pericol securitatea alimentară apopulaţiei. Simultan, seceta determină reducerea efectivelor de animale,scăderea producţiei de energie electrică în hidrocentrale, greutăţi înalimentarea cu apă a localităţilor etc. Din punct de vedere social, secetagenerează sărăcie, în special în rândul populaţiei rurale, pune în pericolactivităţile umane, afectează starea de sănătate a populaţiei, deterioreazărelaţiile interumane.Pentru a pune în evidenţă impactul negativ al secetei asupra calităţiivieţii, în continuare este prezentată influenţa acestui fenomen asupraagriculturii, influenţă care poate determina nivelul de dezvoltare comunitarăla nivelul unor zone, în special rurale, din România.În România, agricultura este o ramură economică de primă importanţă,cu o veche tradiţie, ce constituie ocupaţia de bază pentru o mare parte apopulaţiei (28,3%).Totodată, în mediul nostru rural trăieşte aproape jumătate(peste 47% în 2002) din populaţia totală a ţării.Importanţa agriculturii ca ramură de activitate este dată de potenţialulagricol al ţării noastre, reprezentat în primul rând de cele aproape 14milioane de hectare de teren agricol, din care 8,7 milioane de hectare (62%)sunt deţinute de arabil. În al doilea rând, de calitatea bună-mijlocie a solului,care, împreună cu o climă mediocră, asigură producţii agricole în măsură săfacă faţă nevoilor interne ale securităţiialimentare a populaţiei.Producţia agricolă, spre deosebire de cea industrială, are un grad foarteridicat de nesiguranţă, depinzând, în cea mai mare măsură, de condiţiileclimatice. Sub acest aspect, România prezintă un mare risc climatic, mai alesîn ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor, fapt pentru care atât secetele, câtşi inundaţiile sunt fenomene frecvente, care afectează în mare măsurăproducţia agricolă. Dacă până de curând seceta era considerată un accidentclimatic, situaţia meteorologică din ultimii 20 de ani arată că, datorită

5schimbărilor climatice globale, în România seceta a devenit o stare de fapt.În acest sens, specialiştii consideră că întreg teritoriul ţării noastre poate fiafectat de secetă, în diferite grade de intensitate şi în perioade de timp maiîndelungate sau mai scurte. La nivelul întregii ţări se apreciază că circa 2%din totalul suprafeţei agricole este afectat de secetă extrem de severă(practic în toţi anii), 28% de secetă foarte severă (în peste 40 din 100 deani) şi 60% de secetă redusă (în mai puţin de 10 din 100 de ani)După cum se cunoaşte, seceta afectează, în primul rând, producţia vegetală,iar în funcţie de durată şi intensitatea acestui fenomen efectele sale negativese transferă şi în zootehnie.În anul 2000, considerat unul dintre cei secetoşi din ultima jumătate desecol, fenomenul de uscăciune s-a manifestat, cu diferite intensităţi la nivelultuturor celor 41 de judeţe ale ţării. Ca urmare, suprafaţa afectată de secetaexcesivă prelungită a fost de 7.642.489 de hectare, adică 95,4% din suprafaţatotală calamitată de diferite fenomene meteorologice şi hidrologice(inundaţii, îngheţ târziu, ploi torenţiale, furtuni, grindină etc.), care în anulrespectiv a fost de 8.009.223 de hectare. Impactul secetelor din agriculturăeste resimţit însă şi de populaţia urbană prin intermediul preţurilor laprodusele agro-alimentare, care înregistrează creşteri imediate şi constituieun barometru al intensităţii acestor fenomene meteorologice distructive.Seceta tinde să devină, alături de poluare şi de exploatarea iraţională,unul din factorii de presiune asupra pădurii atât pe plan mondial, cât şi înţara noastră. Specialiştii în silvicultură apreciază că România se încadreazăîn rândul ţărilor europene cu păduri moderat afectate, fenomenul cel mairăspândit fiind cel de defoliere. Cel mai avansat grad de vătămare alpădurilor se înregistrează în sudul şi vestul ţării datorită deficitului hidric şiexcesului termic, unde se constată extinderea procesului de aridizare.Schimbările climatice globale, caracterizate prin creştereatemperaturilor, accentuează fenomenul de secetă meteorologică, care, întimp, conduce la instalarea secetei hidrologice, respectiv la reducereadebitelor resurselor de apă (de suprafaţă şisubterane), fapt ce pericliteazăalimentarea cu apă a localităţilor, industriei şi agriculturii.Specialiştii apreciază că 72% din alimentările cu apă pentru diferitefolosinţe provin din surse de suprafaţă. În perioadele de secetă hidrologică,resursele de apă de pe râurile interioare pot să scadă de aproape 9 ori, ceeace creează probleme mai ales în zonele cu risc ridicat la acest fenomenmeteorologic extrem. În acelaşi timp se produce şi o diminuare accentuată aresurselor de apă subterane, care măreşte deficitulde apă în zonelerespective, unde se instalează aşa-numitul "stres hidric", când omul percepe

6seceta hidrologică prin lipsa apei. În felul acesta, criza apei devine unuldintre factorii cu cele mai mari efecte negative asupra calităţii vieţii.Utilizarea asolamentelor cu plante corespunzătoare în structura deculturi care să fie economice, creatoare de profituri, dar şi bune ameliratoareale structurii şi texturii solului, să permită dezvoltarea unei floremicrobiologice sănătoase pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor. Plantelede bază ale judeţului Braşov vor fi şi în continuare cerealele păioase,culturile tehnice (cartoful, sfecla) şi plantele furajere (lucerna, trifoiul).Este de mare importanţă să se utilizeze soiuri şi hibrizi adaptaţi zonei,care au fost verificaţi (testaţi) pentru a diminua presiunea fitopatologică câtşi stresul hidric în viitor.Prelucrarea solului imediat după recoltarea cerealelor şi menţinereastării de "ogor negru". Prin distrugerea miriştei, a resturilor vegetale şiîncorporarea acestora în sol odată cu discuirea şi grăparea se realizează peadâncimea de 10-12 cm un strat afânat care distruge capilaritatea şi consumăapa din adâncime, iar apa venită din eventuale ploi se filtrează în adâncimeşi se păstrează prin reducerea fenomenului de evapotranspiraţie. Dacămiriştea nu se prelucrează prin discuire, terenul se usucă, se realizeazăcrăpături, evapotranspiraţia se accentuează, iar buruienile cresc în voie şiconsumă apa din sol şi elementele nutritive.Prelucrarea solului în primăvară prin lucrări la mică adâncime (2-4cm) imediat ce se poate intra pe teren, pentru a crea acel strat mărunţit şinivelat care luptă împotriva pierderilor excesive de apă în perioadele devânturi puternice dominante în zonele noastre. Eliminarea lucrărilor repetatede pregătire a terenurilor în primăvară care duc la pierderi de apă şiconsumuri energetice de carburanţi, pierdere de timp, mai ales dacă seexecută la adâncimi mai mari decât sunt necesare prin cerinţeleagrobiologice ale plantei de cultură. Aceste situaţii se întâmplă în specialcând se întârzie cu semănatul culturilor în primăvară. Culturile de primăvarăsunt cele mai afectate de lipsa apei din sol.Semănatul la timp al tuturor culturilor cu respectarea normelor dedensitate recomandate prin tehnologiile de cultivare. Seceta din ultimii ani adovedit că acolo unde s-au semănat culturile la timp, unde s-au respectatdensităţile şi culturile au fost în stare de igienă culturală corespunzătoare,rezultatele au fost mai bune. In culturile nereuşite după semănat, rare, seinstalează urgent buruienile consumatoare de apă şi elemente nutritive,concurente culturilor.Pe pante apa se scurge rapid dacă acestea nu sunt protejate de lucrărişi vegetaţie. Prin scurgerea rapidă a apei la suprafaţă, ea nu se poate infiltraîn sol pentru a rămâne la dispoziţia plantelor, şi se pierde. Pe pante se

7manifestă şi fenomenele de eroziune, fie prin spălare, scurgeri, fie eoliană.Solurile se sărăcesc, se subţiază stratul de sol fertil.Acoperirea solului cu vegetaţie pe toată durata anului. Pentru o bunăconservare a apei şi a solului, vegetaţia trebuie păstrată tot timpul anului.Dacă solul nu este acoperit cu vegetaţie şi nu este lucrat, apa din sol sepierde cu uşurinţă, în special pe profil până la adâncimi mari. In acestecazuri apa se recuperază greu până să ajungă din nou la capacitatea de câmp.Să nu înţelegem greşit noţiunea de acoperire a solului cu vegetaţie, în cazulterenurilor necultivate, îmburuienate excesiv. Aceste terenuri se pot numi"ticăloşite" şi sunt adevărate surse de infestare cu boli, dăunători şi specii deburuieni problemă greu de combătut cu lucrări costisitoare.Verigi tehnologice pentru condiţii de seceta1. Cunoasterea rezervei de apa din sol la nivelul fiecarei sole, aprognozelor meteorologice si amplasarea culturilor in functie de pretentiilede apa ale acestora modifica rotatia in cadrul asolamentului pana se revinela un regim hidric normal.2. Lucrarile de pregatire a solului vor viza urmatoarele imperative:- terminarea araturilor in ferestrele de iarna , acolo unde solul nu a fostarat. Nu este recomandat a se efectua araturi de primavara care duc lapierderea apei din sol, intarzierea lucrarilor de pregatire a terenului,afectarea productiei.- Efectuarea imediat cand este posibil a se intra in teren, a unor lucrariusoare de grapare a ogoarelor in vederea spargerii crustei, modificareacapilaritatii, care favorizeaza evaporatia, pierderea apei din sol.- lucrarile de pregatire a terenului, trebuie sa urmareasca realizarea uneinivelări bune a solului din urmatoarele motive:a) pe un sol nivelat, apa din precipitatii intra in sol intr-un moduniform pe toata suprafata.b) pe un sol denivelat ea se scurge pe aceste denivelari.c) pierderea apei prin procesul de evaporare este mai pronuntata peaceste coame ale brazdelor si denivelarilor lasate de utilajele de pregatire asolului.- pregatirea patului germinativ trebuie sa vizeze lucrari superficiale care sanu duca la pierderea apei din sol.- efectuarea lucrarilor de pregatire si insamantare intr-un timp foarte scurtpentru a beneficia semintele sau materialul de plantat de rezerva micaexistenta la suprafata solului, in vederea germinarii rapide si formarii unuisistem radicular puternic, care sa poata absorbi apa din stratul inferior alsolului.

8- evitarea pierderilor de apa, prin lucrari repetate cu discul, formarea unoragregate de utilaje care sa pregateasca solul la o singura trecere.3. Insamantarea culturilor- este recomandat a se face in perioade foarte scurte si sa vizeze mai putinepoca optima a fiecarei culturi ci in mod deosebit utilizarea rezervei de apape fiecare sola, pentru ca semintele sa beneficieze de aceasta.- se impune in mod deosebit folosirea semintelor si materialului de plantatcertificate, din categorii biologice superioare, pentru a germina si rasarifoarte repede si a avea un start de crestere vioi si rapid.- adancimea de semanat sau plantat trebuie sa fie mai mica fata de aniinormali.- plantarea cartofilor sa se faca in bilon suficient de mare, deoareceefectuarea lucrarilor adanci de rebilonare duc la pierderea apei din sol.- se recomanda alegerea unor soiuri (hibrizi), cu rezistenta la seceta, pentruculturile la care au fost create astfel de soiuri (hibrizi) (ex. porumb boabe sausiloz). La cartofi, mai mult ca oricand este bine sa avem in cultura 2-3 soiuri,cu perioade de vegetatie diferite.- cantitatea de samanta la hectar este bine sa fie marita cu cca 5% pentru aavea certitudinea realizarii unei densitati optime.- executarea tratamentelor la seminte, in mod deosebit la graul deprimavară, orzoaică, ovaz, porumb, pentru a preveni aparitia unor boli sidaunatori sau pierderi de seminte germinabile.- insamantarea leguminoaselor furajere este mai recomandat ca oricand sase faca sub o planta protectoare (ovaz, orzoaică) semanata in cantitatimoderate de samanta la hectar.4. Fertilizarea, presupune de asemenea a fi abordata in mod diferit fata deceilalti ani.Cerealele de toamna care au beneficiat in toamna de ingrasamintecomplexe (NPK) pot fi fertilizate cu azotat de amoniu cat mai repede iniarna, sfarsit de iarna, pentru ca plantele sa beneficieze de el cat mairepede in primavara, cand se manifesta ― foamea de azot‖ a cerealelor.Avand sistemul radicular bine dezvoltat din toamna, ele vor avea acces rapidla elementele fertilizante.Daca in toamna nu au fost aplicate ingrasaminte complexe, esterecomnadat sa se aplice doze moderate de NPK cat mai repede pentru aputea fi dizolvate de umiditatea redusa existenta in sol.Pentru culturile de primvara, in mod deosebit cartofi, sfecla, legume siin pomicultura trebuie sa se aplice doze moderate de ingrasaminte complexede tip NPK.

9In mod cert, in stabilirea strategiei de fertilizare si in acest an, cheiasuccesului pare a fi folosirea ingrasamintelor foliare si a stimulatorilor decrestere care contin macro si microelemente, in tratamente repetate.Aplicarea acestora trebuie sa urmareasca doua aspecte:a) fenologia plantelor de cultura.b) perioadele mai racoroase ale zilei, cand stomatele celulelor suntdeschise si absorb mai bine solutia fertilizanta.Ingrasamintele foliare si stimulatorii de crestere vor fi aplicate ca unprim tratament, imediat cand plantele au rasarit si exista o masa foliaraabsorbanta suficienta, astfel incat sa dea un start rapid de dezvoltare aculturilor.Celelalte tratamente foliare se vor repeta la intervale de 15-30 zile,diferentiat pentru fiecare cultura.La cartofi este bine ca un tratment cu stimulatori de crestere sauingrasaminte foliare, sa se faca in perioada preflorala, astfel incat inflorirea,fenofaza care coincide cu formarea tuberculilor, sa gaseasca planta bine―hranită‖, pentru a forma un numar mare de tuberculi in cuib.La porumb pentru boabe sau furajer, este bine sa fie executate maimulte tratamente foliare, pentru a fi realizate culturi cu talie mai mare si operioada de vegetatie lunga.Se vor lua in considerare prognozele meteorologice ale toamneipentru a sti daca culturile bine dezvoltate, nu vor ajunge la maturitate(porumb boabe, cartofi consum, legume, etc.).Cantitatile de solutii la hectar vor fi mai mari, circa 500l/ha, lucruvalabil si la capitolul de protectie a plantelor, pentru a crea si un usor efectde irigatie.In prezent se comercializeaza de catre diferite firme, ingrasamintelefoliare si stimulatori de crestere ca: Greenzit, Folifag, Fertilli, Mustonic,Atonic, Nutrileaf, Colmax.La cartofi, lucrarile de intretinere se vor efectua, daca este cazul, dupa45-60 zile de la erbicidare, pentru a nu deranja pelicula de erbicide si candacestea au incetat sa mai aiba actiune. La sfeclă, lucrarile vor viza, ca lacelelalte culturi, porumb, legume, etc. lucrari mecanice superficiale,spargerea crustei, aerisirea solului si combaterea buruienilor respectandu-seaceleasi principii ca la cartof. Numarul acestor lucrari, depinde de fiecaresola (grad de imburuienare, crusta si umiditate). Vom respecta aceleasiprincipii ca la pregatirea terenului, adica sa nu scoatem apa din sol.5. Erbicidarea culturilor.

10Pentru combaterea eficienta a buruienilor, avand in vedere principiulmentinerii apei din sol si necesitatea eliminarii acestora ca plante concurentela apa si elemente fertilizante, nu trebuie sa renuntam la aceasta lucrare.Se vor folosi erbicide performante in functie de spectrul buruienilor sigradul de imburuienare.Dozele de erbicide trebuie bine alese, mai ales in cazul erbicidelorreziduale, (Onezin, Venzar, Lexone, Atrazin). Acestea, in conditiile deseceta, vor fi incorporate in sol (stratul superficial) pe un pamant reavan,imediat dupa o rebilonare usoara la cartofi, inaintea ultimei lucrari depregatire a solului la sfecla de zahăr dar in nici caz sub lucrarea cu discul. Lastabilirea dozelor mai trebuie avut in vedere tipul de sol, gradul de umiditatesi prognoza vremii.Pe sole umede, la prognozele cu ploaie, putem folosi doze normale deerbicide reziduale. In caz de seceta este riscant sa marim substantial dozele(atrazinice la porumb si cele pentru sfecla) deoarece in caz ca vor urmacantitati semnificative de precipitatii, putem avea fenomene de fitotoxicitate.De asemenea nu este bine sa alegem doze prea mici pentru a nu exista risculde a nu avea efect, urmare a lipsei de umiditate.Daca in anii normali hidric exista principiul sa nu caram apa in campca ne costa, in conditii de seceta, pe soluri uscate este bine sa aplicam cca500 litri de solutie pe hectar.Exceptie fac erbicidele pe baza de glifosat(Roundup, Gliphogan, etc) unde se recomanda cantitati mici de apa 100 l/ha(concentratii mari de solutie) si chiar combinarea lor cu Hyspray pentru omai buna aderenta foliara si efect mai sigur.Atentie la pregatirea patului germinativ, semanatul si erbicidatulsfeclei de zahar pentru a nu exista riscul de compromitere a culturii intrucatdupa erbicidarile cu Venzar (Lenacil) nu pot fi insamantate alte culturi decatdupa o perioada mai lunga de timp.Pentru acest an, acolo unde avem rezerve mici de buruieni si stapanimtehnologia erbicidarilor post rasarire, este recomandat a se face acest lucrucu doze secventiale si repetate, cand este cazul.A folosi in conditii de seceta la cartofi, o combinatie de erbicide cametribuzin (Sencor, Lexone, Metripaz) cu doze mari de Onezin sauantigramineice (Dual, Frontier, Pantera), pot fi riscante in functie decantitatile de apa care vor urma dupa aplicare.Pentru erbicidele aplicate pe vegetaţie, la cereale paioase si sfeclă, serecomanda doze normale, pentru a evita arsurile datorate fenomenului defitotoxicitate.Aici, la erbicidare se pot face amestecuri cu elementefertilizante dar trebuie sa tinem seama de compatibilitatea substantelorchimice.

11Principiul esential este a alege erbicidul sau combinatia potrivita,dozele si momentul de aplicare pentru a avea o erbicidare reusita, respectandimperativul ca fermierul este acum prea sarac pentru a alege erbicideneperformante si o aplicare incorecta poate duce la compromitereaculturilor.Trebuie sa avem in atentie ca la erbicidarea cerealelor sa nu sedepaseasca fenofaza de infratire- formarea primului internod- la erbicidelepe baza de dicamba (Icedin, Oltisan, etc.).Deosebit de important este sa folosim masini de erbicidatcorespunzatoare, cu duze bine alese, presiune constanta de lucru, barbotajcontinuu si respectarea vitezei de inaintare cu care s-au facut probele dedebit, respectiv cantitatea de solutie si produs de uz fitosanitar la hectar.6. Combaterea bolilor si daunatorilor.In situatia prognozata de an secetos este o certitudine ca vom aveaprobleme deosebite in primul rand cu combaterea daunatorilor (gandacul dinColorado, paduchi de frunze, afide, insecte defoliatoare, paianjeni, plosnitela cereale, viermele rosu al paiului, tripsi, omida miniera, sfredelitorulporumbului, insecte de a caror evolutie nu trebuie sa fim surprinsi ,etc).Nu trebuie sa neglijam insa ca in aceste conditii, vor fi infectii pestepragul normal la bolile din genul fainarilor (sfecla).La cultura cartofului, in functie de rezerva de infectii transmisa printuberculi, gradul de umiditate, apropierea solelor de cursuri de apa, sicultivarea in sistem irigat, este necesar sa fim foarte precauti in privintacombaterii manei cartofului.La cartoful de samanta, in combaterea gandacului din Colorado estebine sa folosim insecticide,, cu efect secundar aficid, aplicate fie la plantaresau cand apar adulti in densitate mare, sau la larvele de varsta I-II.Exista produse ca Mospilan, Victenon, Actara, Regent, si altele, careau un efect prelungit de combatere si efectul lor nu depinde de temperaturaridicata. Trebuie insa respectat principiul alternarii produselor, principiu―sfant‘ in domeniul protectiei plantelor.Nu este exclusa si folosirea piretroizilor, dar dozele trebuie majorate,chiar dublate fata de doza omologata iar perioadele de aplicare sa fieracoroase, dimineata sau seara. Regula generala este ca peste 20° C sa nu sefaca tratamente pentru combaterea bolilor si daunatorilor, dar in zilelecaniculare, sunt posibile temperaturi de 25 grade dimineata sau seara.In combaterea manei cartofului este foarte important sa fie utilizateprognoze meteorologice locale.

12Numarul de tratamente, in mod normal, va fi mai mic decat in aniiploiosi , dar trebuie sa tinem seama de cativa factori:- gradul de infectie existent in materialul de plantat. Se impune sortareatuberculilor cu atac de mana, care nu se vor arunca in camp;- apropierea solei de cartofi fata de surse de apa, paraie, rauri, etc;- rezistenta genetica a soiului fata de boala;- densitatea de plante la hectar si dezvoltarea vegetativa a acestora. La odensitate mare, cu plante bine dezvoltate, pericolul atacului este foarte mare.- se vor consulta mult mai des buletinele de avertizare emise de statiilelocale.- ca strategie de combatere, nu se exclud tratamentele preventive, primelesa se faca cu produse pe baza de mancozeb- substanta care combate sialternariozele dar care au si un efect pozitiv in startul cresterii, formareacloroplastelor si o buna fotosinteza. Produsele pe baza de cupru se vor folosispre sfarsitul perioadei de vegetatie.La sfarsitul vegetatiei, pentru ultimultratament sunt recomandate produse pe baza de staniu, care impiedicapatrunderea manei in tuberculi.In functie de conditiile meteorologice si posibilittaile materiale, inperioadele cu presiune mare de infectie se vor face tratamente cu fungicidesistemice.Numarul de tratamente cu aceste produse depinde de factorii susmentionati, dar si de perioada cand dorim sa mentinem cartoful in cultura.Lacartoful pentru samanta din categorii biologice superioare este obligatoriudistrugerea chimica (produsul Reglone).Tratamentele cu produse de contactpot fi intercalate intre cele cu produse sistemice, in functie de conditiilemeteorologice,prezenta infectiilor primare, prognoza pentru perioadaurmatoare.Fermierii trebuie sa-si foloseasca toata experienta si sa respecte toatesecventele tehnologice, pentru a nu avea infectii cu mana sau aceasta sa seproduca cat mai tarziu posibil, influentand mai putin productia.Problemele se pun cu totul in alt mod si de o alta strategie pentrusolele in care avem culturi cu posibilitati de irigare. Aici pericolul infectiilorcu mana este mai mare, numarul de tratamente pentru combaterea manei estede asemenea ridicat iar ponderea fungicidelor sistemice in programul detratamente este mai consistent. Pana la recoltare este bine sa avem culturilecurate de buruieni, libere de boli si daunatori.Cartofii, sfecla de zahar si alte culturi radacinoase, se vor recolta inperioadele cand avem radacinile, respectiv tuberculi turgescenti, cuprocentul de apa necesar proceselor de prelucrare sau depozitare.Pentru agriultura ţării cultura cartofului, în general şi producereacartofului pentru sămânţă, în special, este prioritară.

13Datorită condiţiilor climatice favorabile din anii normali şi a solurilorparţial favorabile în anumite zone ale ţării, cerinţele cartofului faţă defactorii de mediu sunt satisfăcute pe deplin.Factorii climatici, în special lipsa apei şi distribuirea acesteia foarteneuniform pe durata perioadei de vegetaţie, precum şi temperaturile ridicate,dar mai ales ştergerea diferenţelor de temperatură dintre zi şi noapte,afectează negativ şi destul de profund cultura cartofului, prin manifestareaunor perioade de secetă îndelungare până la nivelul coeficientului de ofilireşi prin perturbarea proceselor metabolice care afectează în primul rândacumularea producţiei.Pentru asigurarea condiţiilor optime de vegetaţie la cartof, indiferentde zona de cultură şi destinaţia producţiei (sămânţă, consum sauindustrializare) se impune respectarea următoarelor principii:- Zonarea unor soiuri rezistente la stresul termo-hidric, adaptatecondiţiilor specifice zonei, stabilite pe baza unor determinări exacte. Soiurilede cartof create în România sunt foarte pretabile întrucât au fost selecţionateîn astfel de condiţii, dar rezultate bune au avut şi unele soiuri străine- Aplicarea unor tehnologii de cultură care să economisească apa dinsol,- Protecţia agroecosistemelor şi evitarea poluării de orice natură amediului.Stabilitatea recoltelor de cartof şi sfeclă de zahăr din punct de vederecalitativ şi cantitativ în diferite condiţii ecologice depinde de interacţiunilecare se stabilesc între potenţialul biologic, pe de o parte şi condiţiilemediului biotic şi abiotic înconjurător pe de altă parte. Peste toate acestea sesuprapune funcţia de reglare a omului, prin controlul diverselor procesebiologice şi secvenţe tehnologice în ambianţa fizico-climatică şi socialăfluctuantă, cu scopul de a obţine rezultate economice maxime. Cunoaştereaacestora reclamă un efort interdisciplinar şi pluridisciplinar, apelând din plinla abordarea sistemică, cibernetică, la construirea de modele, la modelare şisimulare în general, care să conducă la un înalt grad de înţelegere şi laposibilitatea de conducere eficientă a agrosistemului.Modificări cauzate de factori climatici excesiviPrincipalele elemente climatice, în special temperatura, apa şi lumina,dacă se manifestă excesiv (prea mult sau prea puţin) si pe o durată mailungă, pot deveni factori adverşi, cauzând serioase perturbări în activitateafiziologică a plantelor cu consecinţe serioase asupra activităţii, aspectuluiexterior, cantităţii şi calităţii producţiei, având consecinţe serioase şi asuprarentabilităţii culturii. Aceste influenţe negative, - ca urmare a reacţiei

14plantelor, se manifestă, de multe ori, sub forma unor simptome foarteasemănătoare unorboli biotice sau abiotice.Recunoaşterea şi identificarea corectă şi din timp a acestor simptome,împreună cu factorii cauzali, poate da fermierului indicaţii privind stabilireamăsurilor tehnologice adecvate pentru înlăturarea lor eficientă.În tabelul .3. se prezintă consecinţele acestor factori adverşi asupra plantei decartof şi a calităţii producţiei.Tabelul 3Efectul factorilor climatici excesivi asupra plantei şi a calităţii producţiei la cartofNrcri. Felul Părţi ale plantei afectate Calitate afectată .vătămăriifrunze tulpiniCoajapulpacoltistolonorâd comercialacui.ami m.pl Cap prd.1 Efectul temp. + + + + - . . + + + + +scăzute2 Efectul temp + + _ + . . . + + . + +.rridicate.3 ridicate Efectul secetei + + + + + + . + + -/ + + +4 Efectul + + -/ + . . _ . -/ + . . . +grindinei5 Efectul vâniuri + + . . . . . . . - . -/ +6 puternice Efectulfulgerilor+ + -/ +7 Efectul băltiriiapei8 Lipsaosigenului9 (păstr.) înverzireatuberculilor+ + + + + . + + + + + +. . . + + _ . . + . + +. . + -/+. . . + + . . .Legendii: (-) nu afectează; (+) afectează: (-/+) poate afecta sau nu:frun. - frunze; tulp. -tulpină; coaj.-coaja; pulp. - pulpa; colţi-colţii; stol.-stolonii; râd.-rădăcinile; com. - calitatea comercială; cui. — calitateaculinară; anii. - conţinutul de amidon; m.pl - calitatea materialului deplantat; cap. prd. - capacitatea de producţie.Vătămări produse de temperaturi scăzutePe pi a n t ă, în cazul îngheţurilor sau a brumelor târzii, se constatăofilirea şi înnegrirea sau distragerea totală a părţii aeriene. Temperaturile mai

15puţin joase (brume de scurtă durată) duc Ia îngheţarea parţială a plantei, cuexteriorizarea simptomelor mai târziu, în special, la nivelul vârfurilor decreştere, care pot fi vătămate total sau numai parţial. In astfel de cazuri, toatătufa sau numai frunzele (eventual vârful lăstarilor), sunt mai umede, moi,transparente, mai târziu se brunifică, se înnegresc, iar în final se usucă.Fenomenul se manifestă pe zone mai mari.P e fr u n z, e, uneori, foliolele sunt băşicate sau frunzele se colorează întrunverde murdar cu nuanţă spre maro.- Pe tuberculi si în pulpă,La tubreculi, pentru majoritatea soiurilor, temperatura de -2,0°C estepunctul de îngheţ. In cazul brumelor sau a îngheţurilor timpurii, tuberculii potîngheţa parţial sau total. Linia de demarcaţie dintre ţesutul îngheţat şi celsănătos este distinctă. După dezgheţare, pulpa tuberculului se colorează în roz,roşu şi în final în brun, gri sau negru, cu degradarea consistenţei. Vătămările maiuşoare produc pătări negre la nivelul inelului vascular, simptome care suntsimilare cu cele produse de viroze.Pagube produse. Dacă fenomenul are loc într-un stadiu incipient alvegetaţiei plantele se pot regenera, dar se reduce producţia. îngheţurile târzii deprimăvară provoacă vătămări mai mari culturilor de cartof timpuriu. Planteleafectate de îngheţurile de primăvară îşi revin de obicei foarte încet, curepercursiuni mari în acumularea producţiei. Îngheţurile timpuriidin toamnă, care produc distrugerea timpurie a foliajului, duc la întrerupereaacumulării producţiei la soiurile târzii. Chiar dacă nu sunt simptome vizibile,temperaturile scăzute duc la deprecierea biologică a tuberculilor pentrusămânţă, prin dereglarea procesului de încolţire. Pulpa tuberculilor afectaţi detemperaturi joase la fierbere se înnegreşte, devenind impropriu consumului sauprelucrării industriale.Cauze. Temperaturi negative sub -2°C cauzate de brume sau îngheţuritârzii sau timpurii. Temperaturile sub -1,0°C sau -1,5°C, care durează maimult de o zi, distrug lăstarii deasupra solului.e. Măsuri de protecţie. La începutul perioadei de vegetaţie, pentru a evitainfectarea rănilor produse pe partea vegetativă, se recomandă aplicareaimediată a unui tratament cu fungicide de contact (pe bază de cupru saumancozeb). Unele măsuri ca: irigarea prin aspersiune sau producereaperdelelor de fum, circulaţia forţată a aerului, etc. pot preveni sau diminuapagubele produse dar aceste măsuri, pe suprafeţe mari, sunt costisitoare şipuţin eficiente.Toamna, recoltarea trebuie terminată înaintea apariţiei pericolului debrume sau îngheţ. Tuberculii dislocaţi din sol nu se lasă în câmp, neprotejaţi.Tuberculii îngheţaţi în câmp nu trebuie să fie transportaţi în spaţiile de

16depozitare definitivă. Tuberculii îngheţaţi se vor elimina de la plantat. îndepozite, prin ventilare se va menţine temperatura de 3,5-4,5°C. Respectareatehnologiei de păstrare. Transportul şi manipularea tuberculilor se va facenumai la temperaturi pozitive.Vătămări produse de temperaturi ridicateP l a n t e l e mai bătrâne se ofilesc. în cazul culturilor tinere, care nu aureuşit să acopere solul, simptomele evidente apar pe tulpini la nivelul solului.P e fr un ze apar arsuri .- Pe tuberculi si pulpă.Pe t u b e r c u l i, la temperaturi ridicate de 35-40°C, apare fenomenul debăşicare a cojii sau pete cu nuanţă metalică.în p ui p ă, ţesuturile de sub coajă devin umede şi se brunifică. Sub coajă,pot să apară pete negre sau se formează necroze, fără să apară simptomeevidente la suprafaţa tuberculilor. Culoarea necrozelor în pulpă este galbenă,iar la prepararea culinară (fierbere) petele necrotice rămân tari.Zona afectată se poate usca sau este invadată secundar de către bacterii deputrezire. Tuberculii afectaţi de temperaturi ridicate în câmp, formează colţislabi, care nu sunt viabili.c. Pagube produse. La temperaturi ridicate se opreşte formarea saucreşterea tuberculilor, scade rata de acumulare a producţiei, tuberculii rămânmici şi se deshidratează. Creşte procentul de tuberculi puiţi şi deformaţi.Scade calitatea comercială şi cea culinară a tuberculilor. Acţiunea secundarăa temperaturilor ridicate se manifestă în cazul culturilor de cartof pentrusămânţă, prin degenerarea climatică, ce se evidenţiază în anul următor.d. Cauze. Fenomenul apare după expunerea îndelungată, a plantelor sau atuberculilor, Ia lumina solară intensă, în condiţii de temperaturi pozitive depeste 30°C în sol şi în aer, asociat cu secetă accentuată de lungă durată. Latemperaturi foarte ridicate, înnegrirea pulpei tuberculilor se datoreazăaccelerării respiraţiei în celulele tuberculului, fără a se putea asiguranecesarul de oxigen.e. Măsuri de protecţie. Fenomenul se poate preveni, ca şi înverzireatuberculilor. Se recomandă plantarea cât mai timpurie, asigurarea unui bilonmare şi evitarea erodării bilonului. Irigarea culturiilor cât mai des cu normemoderate de udare, pentru a reduce temperatura din sol şi în aer. Menţinerea

17foliajului un timp cât mai lung (prin fertilizare raţională şi tratamentefitosanitare), pentru a umbri solul. La recoltare, după dizlocare, nu se lasătuberculii mult timp pe sol, expuşi la soare. în timpul transportului tuberculii seprotejează cu prelate.Vătămări produse de secetăP e p lanţ ă, manifestarea fenomenului este diferită în funcţie de gravitateastresului şi toleranţa soiului cultivat. Seceta din prima parte a vegetaţieicartofului determină slaba dezvoltare a aparatului vegetativ aerian, plantelerămân mici, cu suprafaţa foliară redusă. Frunzele şi plantele se ofilesc, seîngălbenesc, iar în final se usucă. Florile avortează şi cad, nu se mai formeazăbace, cultura înfloreşe mai repede. In cazul perioadelor mai scurte de secetă,fenomenul de ofilire este reversibil, plantele îşi revin seara sau în timpulnopţii.- Pe tuberculi si în pulpă.La t u b e r c u l i , seceta instalată după răsărirea plantelor inhibăstolonizarea şi poate cauza resorbirea stolonilor, încetineşte ritmul de creşterea tuberculilor. La tuberculii care au suferit de secetă şi temperaturi ridicate seconstată ieşirea din repaus, încolţirea prematură, încolţirea filoasă, crăpareacojii. Tuberculii se deshidratează.În pulpă se pot forma cavităţi interne sau apare fenomenul de pătareacenuşie.c. Pagube produse. Cartoful fiind sensibil la secetă, în special în perioada detuberizare şi de creştere a tuberculilor, pierderile de producţie pot ajunge lapeste 50-60%. Se depreciază calitatea culinară, aspectul comercial şi valoareabiologică a tuberculilor folosiţi ca material de plantat.d. Cauze. Temperaturile ridicate, asociate cu seceta puternică şi prelungităîn sol şi atmosferă.e. Măsuri de protecţie. Evitarea cultivării cartofului la neirigat, pe terenurifoarte permeabile sau nisipoase. Irigarea regulată a culturilor, cu normecorespunzătoare, la la intervalele determinate de intensitatea consumului de apă.Cultivarea soiurilor tolerante la secetă.Vătămări produse de grindinăPe p l a n t e fenomenul apare pe suprafeţe mai mari prin vătămarea gravăa acestora, distrugerea foliajului. Plantele distruse se pot regenera.P e f r u n z e apar perforări, rupturi sau franjurări de forme neregulate,dându-le un aspect zdrenţuros. Alteori apar pete albicioase, care ulterior senecrozează şi se găuresc. In cazuri grave se produce defolierea parţială sautotală a plantelor, distrugerea vrejilor.

18Pe t u l p i n i, în zona bazală, mai aproape de sol sau pe toată tulpina, aparrupturi şi urme de lovituri sub formă de pete albicioase, care mai târziu devinmaronii. In dreptul petelor tulpinile se pot rupe. Uneori tulpinile rămândefoliate sau sunt culcate la sol.Pe t u b e r c u l i i neprotejaţi de sol apar vătămări exterioarec. Pagube produse. Pierderile sunt în funcţie de gradul de distrugere aplantelor, faza de vegetaţie, soiul cultivat, tehnologia aplicată şi condiţiile declimă după producerea distrugerii. Pierderile cele mai grave se manifestă lasoiurile timpurii, surprinse înainte de înflorire. Soiurile târzii se mai pot refaceparţial sau total. Un grad mai redus de distrugere a foliajului, la începutulperioadei de vegetaţie (între răsărit şi începutul tuberizării), afectează maipuţin nivelul producţiei finale, dar poate întârzia tuberizarea. Dacă se distrugecca 25% din folîaj se reduce producţia şi scade calitatea comercială aacesteia. La o distrugere mai mare a foliajului (mai ales în perioada de creştereintensă a tuberculilor) producţia scade semnificativ, se formează tuberculimai mici care au calitate slabă şi greutate specifică redusă. Pe rănile produsese pot instala diferite ciuperci sau bacterii.dCauze. Grindina căzută în timpul vegetaţiei cartofului.e. Măsuri de prevenire. După vătămarea plantelor, asigurarea apei şi aelementelor nutritive la nivel optim pentru o regenerare rapidă a plantelor şidiminuarea pierderilor. Dacă vătămările nu duc la compromiterea culturii şi arecoltei, pentru a preveni instalarea paraziţilor de rană şi pentru cicatrizarearănilor, se vor face imediat tratamente cu fungicide de contact pe bază de:cupru, mancozeb sau captau (soluţie cu concentraţie de 0,5%). Tuberculiiproveniţi de la plantele vătămate se recomandă să fie consumaţi în toamnă,deoarece capacitatea lor de păstrare este mai scăzută.Vătămări produse de vânturiPe p l a n t e , vătămările produse de vânturile puternice sau rafale de vântsunt evidente în special în partea superioară a acestora. Ţesuturile afectatesunt brunificate şi cu aspect sticlos. Când vântul este deosebit de puternic suntafectate în întregime plantele din marginea lanului care îşi pierd suculenta şidevin tari. Dacă vântul este rece se pro duc brunificări cu luciu argintiu, înurma vânturilor mai slabe foliajul şi tulpinile plantelor de cartof sunt răvăşite,se vede dosul foliolelor. într-un stadiu mai avansat al culturii vrejii sunt culcaţila pământ.P e fr u n z e, vătămările produse de vânturile fierbinţi şi uscate se observăpe vârfurile şi marginea foliolelor, care se îngălbenesc, se răsucesc în sus,limbul se brunifică sau se înnegreşte, devine casant. Cu timpul frunzele mortreptat.

19Simptomele pot fi confundate uneori cu cele produse de virusul răsuciriifrunzelor sau unele boli foliare care produc necrozarea frunzelor, ca manacartofului (Phytophthora infestans), în acest caz, însă, leziunile de pe frunzese brunifică uniform şi au un contur clar delimitat .c. Pagube produse. în general nu se înregistrează pagube însemnate, cuexcepţia zdrenţuirii frunzelor şi culcarea vrejilor, ce poate îngreuna efectuareatratamentelor ulterioare (vezi Tabelul 2. 3).d. Cauze. Vânturi puternice în urma furtunilor, vârtejuri de aer. în cazulvânturilor fierbinţi şi uscate frunzele pierd cantităţi mari de apă pe careplantele nu le pot compensa prin rădăcini.Măsuri de protecţie. Plantarea perdelelor de protecţie în zonele cu vânturiputernice. Evitarea alungirii exagerată a plantelor din cauza fertilizăriineraţionale, mai ales cu azot. Asigurarea unui regim normal de apă în sol, înperioadele calde şi uscate, prin irigare.În cazul vătămării plantelor, se pot face tratamente pentru prevenireainstalării paraziţilor de rană, cu fungicide de contact pe bază de: cupru,mancozeb sau captan.Vătămări produse de băltirea apeiP l a n t e l e din zona cu exces de apă se îngălbenesc, stagnează în creşteresau mor în câteva zile.Pe t u b e r c u l i şi pe partea subterană a tulpinei lenticelele se măresc, seînălbesc.c. Pagube produse. Datorită excesului de apă producţia poate să scadă cu25-80%. dar se ajunge şi la distrugerea totală a culturii. Excesul de apăfavorizează apariţia şi răspândirea unor boli de putrezire, depreciază calitateaşi aspectul comercial al tuberculilor (apare fenomenul de lenticeloză), scadeconţinutul de substanţă uscată şi de amidon. Tuberculii devin apoşi şi farăgust, etc.d. Cauze. Excesul de apă se produce în special primăvara, pe terenurilenenivelate şi pe soluri mai puţin permeabile, cu subsolul tasat. Poate fiprovocat şi de inundaţii, precipitaţii abundente, de nivelul freatic prea ridicatsau de irigările excesive. Moartea plantelor este provocată de lipsaoxigenului la nivelul sistemului radicular.e. Măsuri de protecţie. Evitarea amplasării culturilor de cartof pe solurigrele, slab drenate, sau tasate. Amplasarea culturilor de cartof pe soluripermeabile, ferite de inundaţii. îndepărtarea grabnică a excesului de apă.Executarea unor lucrări adânci ale solului, ca subsolajul şi afânarea adâncă.Executarea lucrărilor de drenaj.

20Degerarea tuberculilorPe t u b e r c u l i simptomele variază în funcţie de durata expunerii şivaloarea temperaturilor negative. Tuberculii atinşi mai uşor de ger parsănătoşi la exterior, dar sunt moi şi puţin deshidrataţi, de consistenţăelastică, uneori puţin zbârciţi, încreţiţi. La temperaturi mai ridicate coajaacestor tuberculi nu se umezeşte. Dacă tuberculul degeră numai pe o parte,aceasta se delimitează clar de partea neafectată printr-o zonă de culoarebrună. Tuberculii degeraţi mai puternic devin moi, apoşi, de consistenţăelastică şi zbârciţi. Din tuberculii degeraţi se dezvoltă colţi slabi, care deobicei pier înainte de răsărire.In p u l p ă se observă striuri subţiri sau pete de culoare cenuşiunegricioase,răspândite în zona inelului vascular. Tuberculii la început nu aumiros, dar la temperaturi mai ridicate, după un timp, capătă un mirosneplăcut de putregai umed. în condiţii de temperatură şi umiditate redusăpulpa devine făinoasă. Ţesuturile afectate au o culoare gri-cenuşiu, grialbăstruisau negru. în secţiune vasele prezintă necrozări reticulare deculoare cenuşie sau neagră, care se extinde difuz spre interior. După cetemperatura mediului creşte peste 0°C pulpa se înnegreşte în totalitate şi seînmoaie, iar coaja se zbârceşte şi devine umedă. Daca gerul a durat maipuţin, pulpa se colorează pe o zonă mai subţire sub coajă. în final, ţesuturileîngheţate se dezintegrează şi se usucă.Aceste simptome sunt asemănătoare celor produse de virusul răsuciriifrunzelor .c. Pagube produse. Tuberculii degeraţi suferă vătămare fizică şifiziologică. Gustul tuberculilor este dulce. Sunt improprii pentru consum sauprelucrare industrială şi îşi pierd în totalitate capacitatea de încolţire, astfelîncât nu se pot folosi nici ca material de plantat. Pe tuberculii degeraţi se potinstala ciuperci sau bacterii parazite, care produc putrezirea lor într-un timpfoarte scurt .d. Cauze. Expunerea tuberculilor, în câmp sau în locurile de păstrare, pentruo perioadă mai lungă, la temperaturi sub ~1°C sau -3°C.e. Măsuri de prevenire. Evitarea expunerii, recoltării, transportului,manipulării sau depozitării tuberculilor la temperaturi negative. Tuberculiipentru sămânţă nu se recoltează la temperaturi mai scăzute de 10°C.Caracterizarea climatică a anului agricol 2010 – 2011 pentru culturacartofului.Anul agricol 2010 – 2011 la Braşov a fost un an mai călduros şi maisărac în precipitaţii faţă de valorile medii multianuale.

21Cu toate că în medie temperatura perioadei de iarnă, care a precedatcultura cartofului, a fost apropriată de valoarea MMA, temperaturile mediilunare au înregistrat alternarea unor abateri negative şi pozitivesemnificative între –2,4 şi +3,9 o C.Perioada de vegetaţie a cartofului a debutat cu temperaturi apropiatede cele normale, începând cu luna iunie s-a constatat depăşirea semnificativăa temperaturilor medii MMA cu 0,8 – 2,4 o C.Precipitaţiile de iarnă, la nivelul caracteristic zonei, au asigurat orezervă de apă în sol corespunzătoare culturilor de înfiinţate primăvara.În perioada de vegetaţie s-a realizat doar 74,5% din sumaprecipitaţiilor mediei multianuale. În prima parte a perioadei de vegetaţieploile căzute au îngreunat lucrările mecanizate. Luna iunie fiind deosebit deploioasă, împreună cu temperaturile ridicate a favorizat atacul de boli şi auîngreunat comtrolul acestora.Începând cu luna iulie şi până la sfârşitul perioadei de vegetaţie acartofului precipitaţiile căzute au fost tot mai reduse, ele reprezentând doar53,5 – 39,2% din MMA.Efectul nefavorabil al temperaturilor ridicate şi nivelul redus aprecipitaţiilor din a doua parte a perioadei de vegetaţie au afectat mai alesculturile de consum care au fost înfiinţate la sfîrşitul perioadei de plantarecaracteristică zonei.Tabelul 4Caracterizarea climatică a anului agricol 2010 - 2011 la BraşovAnul / lunaTemperatura medie aer ( 0 C) Suma precipitaţiilor (mm)Realizat MMA Abateri Realizat MMA AbateriOctombrie 5,9 8,3 -2,4 22,4 38,9 -16,52010 Noiembrie 7,0 3,1 +3,9 14,7 32,8 -18,1Decembrie -3,5 -2,2 -1,3 66,2 27,0 +39,2Ianuarie -3,9 -5,0 +1,1 25,0 25,5 -0,5Februarie -3,8 -2,5 -1,3 25,2 23,9 +1,3Martie 3,3 2,6 +0,7 17,5 28,9 -11,4Aprilie 8,1 8,5 -0,4 61,0 50,0 +11,02011 Mai 13,4 13,6 -0,2 60,0 82,0 -22,0Iunie 17,3 16,5 +0,8 110,6 96,7 +13,9Iulie 19,5 18,1 +1,4 53,4 99,8 -46,4August 18,9 17,5 +1,4 35,2 76,4 -41,2Septembrie 16,0 13,6 +2,4 20,6 52,5 -31,9Perioada de iarnă(octombrie- martie)0,8 0,7 +0,1 171,0 177,0 -6,0Perioada de 15,5 14,6 +0,9 340,8 457,4 -116,6

22vegetaţie (aprilie –august)Anul agricol2010 - 20118,2 7,7 +0,5 511,8 634,4 -122,6În prezent la npoi în ţară sfecla de zahăr este produsă în 16 judeţe şi seprocesează la 4 fabrici de zahăr (Oradea, Luduş, Bod, Roman).Condiţiile optime pentru obţinerea producţiilor ridicate la sfeclă lanoi în ţară se găsesc pe suprafeţe mari. Dacă se iau în considerare numaicondiţiile naturale, zonele ecologice din ţara noastră care satisfac cerinţelesfeclei de zahăr se împart în:Zona foarte favorabilă (FF) se întâlneşte în Transilvania, vestulţării şi nord-estul Moldovei. Această zonă a fost împărţită în două: foartefavorabilă 1 şi foarte favorabilă 2.Zona foarte favorabilă 1: se află în partea de sud-est a CâmpieiTransilvaniei, nordul Moldovei şl în jurul localităţii Roman. Este zona ceamai prielnică din întreaga ţară pentru sfecla de zahăr, deoarece satisface încea mai mare măsură cerinţele acesteia, atât din punct de vedere climatic câtş! pedologic.Zona foarte favorabilă 2: cuprinde cele mai mari suprafeţe înTransilvania (Câmpia Someşului, Valea Mureşului, Târnavelor, LuncaOltului şi Ţara Bârsei).Zona favorabilă (F) cuprinde cea mai mare suprafaţă din ţarăcomparativ cu celelalte zone: diversitatea pronunţată a condiţiilorpedoclimatice impune împărţirea ei în zone favorabile 1, 2 şi 3.Zona favorabilă 1: se întâlneşte pe suprafeţe mari în zona CâmpieiRomâne, Câmpia Mizilului, nordul Câmpiei Mostiştei, zona Corabia,Giurgiu, în Moldova în Podişul Sucevei şi Luncile Siretului şi Sucevei. înTransilvania în zona Sf. Gheorghe şl Tg.Secuiesc, între Mureş şl TârnavaMică.Zona favorabilă 2: cuprinde soluri slab sărăturate, soluri brunroşcate de pădure podzolite, podzoluri secundare în toate regiunile ţării.Zona favorabilă 3: este în general mai puţin prielnică sfeclei de zahăr, cusoluri puternic şl foarte puternic degradate, levigate, lăcovişti şl sărături.Zona devine foarte favorabilă sfeclei în condiţii de irigare. Zona se găseşteîn toate regiunile tarii.Necesarul de apă al sfeclei în perioada de vegetaţie este de 620-650 lpentru o producţie de 45 –50 tone/ha. Precizăm că în anii 2000,2003 şi 2007sfecla de zahăr a fost puternic afectate de secetă.În perioada de vegetaţie asfeclei de zahăr se disting trei faze caracteristice, in care consumul de apă semanifestă in mod diferit: faza I de formare a aparatului foliar, în care domină

23pierderile de apă prin evaporaţie de la suprafaţa solului incomplet acoperitcu vegetaţie; faza a II-a în care continuă creşterea frunzelor şi are locîngroşarea rădăcinilor, caracterizată prin consumul maxim de apă; faza a IIIaîn care continuă creşterea rădăcinilor şi are loc acumularea intensă azahărului.În faza de îngroşare a rădăcinilor sfecla are cea mai mare nevoiede apă de la mijlocul lunii iunie, în iulie şi începutul lunii august. Din lunaaugust odată cu acumularea intensă a zahărului umiditatea solului poate fimenţinută la un plafon ceva mai scăzut dar totuşi suficient pentru a nu seajunge la o stagnare a viabilităţii frunzelor. O astfel de stagnare, urmată înaceastă ultimă fază de o reluare a creşterii unei noi serii de frunze duce atâtla consumarea unei cantităţi de zahăr acumulat cât şi la scăderea în greutatea rădăcinilor. Datorităp perioadei de secetă obişnuită la finele verii şiînceputul toamnei asigurarea apei pentru sfeclă apare necesară în toatezonele de cultură. S-a observat de asemenea că seceta favorizează apariţiabolii numită gomoza sfeclei.Sfecla de zahăr este o cultură care se recomandă să fie menţinută înasolamentele la noi în ţară şi în condiţiile de secetă moderată, deoarece prinrespectarea tehnologiei ea poate realiza producţii eficiente economicRelaţiile sfeclei de zahăr cu factorii de vegetaţieTemperatura, lumina şi umiditatea solului, împreună cu umiditateaatmosferică constituie condiţii decisive, pentru creşterea sfeclei şiacumularea zahărului în cele 180 — 200 zile de vegetaţie.a. Cerinţele faţă de apă. Pentru producerea unui kg de substanţă uscată(rădăcini + frunze) sfecla are nevoie de 350—600 kg apă. Cantitatea de apănecesară pentru o buna acumulare a substanţelor nutritive este în funcţie detemperatură şi lumină, natura solului, forma şi accesibilitatea apei din sol,umiditatea relativă a aerului, mişcarea aerului, mersul normal al proceselorfiziologice în plantă, mai ales nutriţia minerală, fotosinteza, creşterea şi acumulareazaharozei.Diferiţi cercetători au stabilit cerinţele sfeclei faţă de apă, luînd înconsiderare nutriţia minerală, fotosinteza şi acumularea- zahărului .Cantitatea de 500 — 600 mm precipitaţii anuale trebuie să fie limitainferioară pentru obţinerea unei producţii bune de sfeclă fără irigare, dincare cca 240 mm în perioada de iarnă. Pentru metabolismul sfeclei este maiimportantă repartiţia pe perioade decît cantitatea de apă totală anuală,deoarece sfecla de zahăr necesită o aprovizionare uniformă cu apă, în funcţiede creşterea ei continuăUnul din indicatorii care caracterizează regimul de apă la sfeclă estecoeficientul de transpiraţie cantitatea de apă folosită pentru formarea unei

24unităţi de substanţă uscată. în general sfecla de zahăr are valoareacoeficientului de transpiraţie redusă, ocupînd sub acest aspect locul trei,după mei şi porumb. Consumul de apă al plantei se mai stabileşte luînd înconsiderare productivitatea transpiraţiei, care reprezintă cantitatea desubstanţă uscată în grame, ce corespunde la fiecare kg de apă cheltuită. înfuncţie de condiţiile climatice ale anului şi de soi coeficientul de transpiraţiela sfecla de zahăr oscilează între 130 — 373După consumul de apă mediu zilnic la 1 m 2 de cultură, sfecla de zahărocupă locul trei, după grîu şi secară, fapt pentru care se poate caracteriza cao cultură relativ rezistentă la secetă. Scăderea producţiei de sfeclă în anii cuinsuficiente precipitaţii, cu ceva mai redusă faţă de alte plante, se datoreştenu numai particularităţilor sale anatomo-fiziologice, ci şi sistemuluiradicular puternic care pătrunde adine în sol, de unde procură apa necesară,precum şi lungimii perioadei de vegetaţie, datorită căreia poate folosiprecipitaţiile de la sfîrşitul verii şi din toamnă.Cerinţele sfeclei de zahăr faţă de umiditatea din sol încep cugerminaţia seminţei, care necesită 120 — 150% apă faţă de greutateaglomerulei normale. O parte din umiditatea solului este folosită pentruformarea aparatului foliar, a rizocarpului şi a sistemului radicular. Seapreciază că umiditatea optimă a solului pentru plante este de 60—80% dincapacitatea de cîmp, în funcţie de natura solului, cantitatea de îngrăşăminte,cantitatea soluţiei din sol, factorii climatici şi de structura fizică a solului.O mare parte din umiditatea solului, cca 30 — 50%, se pierde prinevaporaţie care are loc în felul următor: de la răsărire pînă la formarea a 3—4 perechi de frunze se produc pierderi în proporţie de 50 — 90% din totalulapei evaporate la suprafaţa solului, de la perechea a patra pînă la perechea aopta se pierd 10 — 20% şi după acoperirea rîndurilor se pierde sub 10% .b. Umiditatea relativă a aerului. Acest factor are un rol important în viaţasfeclei, întrucît influenţează direct transpiraţia plantelor.în acest senspentru întreaga perioadă de vegetaţie cantitatea minima este de 311 mm,repartizată în trei perioade: răsărit 97 mm, creştere 114 mm şi maturizare100 mm. O influenţă mare asupra recoltei- o are şi numărul de zile cuploaie.Pentru creştere şi dezvoltare normală, sfecla necesită următoarelevalori lunare pentru umiditatea relativă:Luna Umiditatea relativă (%)Aprilie 60Mai 62Iunie 66

25Iulie 70August 60Septembrie 75Octombrie 75c. Temperatura. în timpul perioadei de vegetaţie, sfecla are nevoie în totalde 2 400 - 2 900°C, temperatura medie zilnică fiind de 15.3 °C, cu oscilaţiide la 10,7°C în aprilie şi mai şi de la 18°C în lunile iulie-august. Necesarul pefaze este de: 650°C de la răsărit pînă la începerea îngroşării rădăcinii (iunie),1 150°C de la începerea îngroşării rădăcinii pînă la începerea acumulăriiunor cantităţi mai mari de zahăr (august), 1 000 C C de la începutul depozităriimai rapide a zahărului pînă la recoltare (octombrie).Germinaţia seminţei de sfeclă începe la 3~5°C, pe măsură cetemperatura creşte timpul de încolţire se scurtează.Ritmul de germinare creşte începînd de la temperatura minimă cătrecea optimă şi anume:- la 3 — 5°C seminţele germinează în decurs de 22 zile;- ia 9 — 10°C seminţele germinează în decurs de 9 zile;- ia 15— 16°C seminţele germinează în decurs de 4 zile.Dacă ritmul de germinare se intensifică în raport cu creşterea temperaturii,cantitatea totală de căldură necesară germinării seminţelor rămîne aproapeaceeaşi în perioada 1 martie — 10 aprilie (tabelul 17).Influenţa creşterii temperaturii zilnice asupra răsăririi sfeclei de zahăr(după Karpenko]DataînsăminţăriiNumărul zilelorde la semănat pînă la răsăritTemperaturamedie zilnică°CCălduratotală"C1 martie 35 3,6 126,016 martie 23 5,3 121,91 aprilie 14 8,8 123,210 aprilie 12 9,8 117,610 mai 7 14,9 104,5Pentru creştere şi dezvoltare normală sfecla necesită următoareletemperaturi medii:- de la 15 aprilie la 15 iunie 10,7°C;- de Ia 15 iunie la 15 august 18,8°C;- de la 15 august la 15 octombrie 16,5°C.

26La temperaturi mai ridicate plantele suferă de supraîncălzire şi pierd prematurmajoritatea frunzelor, iar rădăcina creşte foarte puţin în greutate. înmajoritatea cazurilor, rădăcina se deshidratează.Suma temperaturilor nu este suficientă - pentru o bună recolta, daca întimpul creşterii intense, din iunie pînă în august, temperaturile zilnice rămînscăzute, întrucît la aceeaşi cantitate de căldură temperaturile medii ridicateau o acţiune mai favorabilă asupra creşterii rădăcinilor decît cele scăzute.Comparînd temperaturile medii lunare din Transilvania şi vestul ţăriireiese că în Transilvania unde temperaturile medii ale lunilor iulie—septembrie sînt mai scăzute cu 2°C şi greutatea medie a rădăcinilor de sfeclăeste mai mică cu 35—38% faţă de zona din vestul ţării.Sfecla de zahăr poate rezista pentru scurt timp la —5°C fără o îngheţareesenţială a frunzelor. Rădăcinile izolate'scoase pe sol îngheaţă la 0°C, dar îngrămezi, rezistă la temperaturi mult mai scăzute dacă frigul nu vine brusc şinu durează mult.Temperaturile scăzute din primăvară acţionează asupra germenului încreştere, provocînd lăstărirea plantelor, atunci cînd însămînţarea seefectuează primăvara prea devreme sau la sfîrşitul iernii. Iniţial s-a crezut căacest fenomen se datoreşte îngheţării seminţei, dar mai tîrziu s-a stabilit cătemperatura cea mai favorabila lăstăririi în masă este de +1°C ... +4°C, timpde 4—6 săptămîni, în condiţii de zi normală. La zi lungă lăstărirea estefoarte puternică la temperaturi pozitive de 10 — 15°C, mai slabă la 15 —21°C şi inexistentă la 21 -26°C.Depunerea zahărului creşte în raport cu temperatura şi cu cantitatea totalăde grade calorice. Temperatura ridicată din luna iulie provoacă o maturitatemai timpurie şi mai completă. Din această cauză în sudul şi vestul ţării,culturile de sfeclă ajung la maturitate fiziologică mai devreme decît cele dinnordul ţării .Frigul nocturn produce o frînare a migraţiei şi acumulării glucidelor, .frunzelefiind scurte, groase şi întinse pe sol. Rădăcinile manifestă tendinţa denanism, ca şi în cazul secetei.. Prelucrînd datele din 13 ţări s-a constatat căcea mai intensă acumulare a zahărului are loc în perioadele cu zilecălduroase şi nopţi reci. Temperaturile scăzute din timpul nopţii, pînă la cca+8°C. încetinesc ritmul de creştere şi deci favorizează depunerea zahărului.În U.R.S.S. producţiile de sfeclă şi de zahăr sînt mai ridicate în zoneledin sud, comparativ cu cele din nord, întrucît la radiaţia solară ridicată sitemperatură mare sfecla este mai bine aprovizionată cu potasiu, fosfor, sulfşi clor .Temperatura influenţează respiraţia sfeclei de zahăr în sensul că odatăcu creşterea temperaturii se măreşte cantitatea de oxigen folosit de plantă şi

27creşte cantitatea de bioxid de carbon eliminat. Respiraţia sfeclei de zahăr nuse întrerupe la temperaturi scăzute, decît în cazul cînd protoplasma celularăîşi modifică structura şi opreşte funcţiile vitale. Respiraţia în unele cazuricontinuă să se manifeste chiar la temperaturi de —12°C.Temperatura mediului exterior, împreună cu lumina şi concentraţia înC0 2 , manifestă o puternică influenţă şi asupra fotosintezei. Temperaturaoptimă pentru fotosinteza normală este de 19°C, concentraţia în C0 2 şicantitatea de lumină fiind normale. Temperatura poate să crească pînă la 35— 36°C la o concentraţie ridicată de GO sau să scadă la minus 10—11°C,cînd cantitatea de lumină este la minimum. Sfecla este capabilă să asimilezeşi la temperaturi de 5 —6°C, ceea ce explică creşterea producţiei de rădăcinişi de zahăr în perioadele reci din toamnă .d. Lumina. Se ştie că zahărul este elaborat în frunze sub influenţa luminii,a aerului şi a apei. Sinteza zahărului are loc numai ziua, iar transportul lui înrădăcină se face atît ziua cît şi noaptea.Intensitatea luminii sub influenţa căreia se formează zahărul nutrebuie să fie redusă, mai ales în lunile iunie, iulie, august şi septembrie.Luminozitatea se realizează în mod natural şi prin intervenţia omului,menţinînd culturile curate de buruieni.Sfecla de zahăr fiind o plantă de zi lungă necesită o anumita durată deiluminare şi temperatură pentru creşterea şi acumularea zahărului. Condiţiilede lumină influenţează puternic greutatea rădăcinii şi conţinutul de zahăr şimai puţin greutatea frunzelor .Fotosinteza este de asemenea influenţată foarte puternic de durata deiluminare.Procesul de fotosinteza începe dimineaţa cînd intensitatea luminiiajunge la cca 700 lucşi şi se întrerupe seara cînd lumina ajunge la 1 000 delucşi.În timpul perioadei de vegetaţie se observă un paralelism evident întrevariaţia acumulării bioxidului de carbon organic (fotosinteza) şi variaţiaacumulării zahărului. în zilele senine, cu temperaturi moderate (25—30°C),asimilarea bioxidului de carbon prezintă un mers ascendent către amiază. înzilele cu luminozitate puternică de peste 88 000 lucşi, şi temperaturiexcesive (31 —36°C) curba asimilaţiei bioxidului de carbon prezintă unmaxim în jurul orei 9,30 şi altul la ora 15,30, despărţite printr-o depresiuneîn jurul orei 12,30 cînd luminozitatea şi temperatura sînt maxime .La unele plante odată cu intensificarea insolaţiei, evaporarea scadevremelnic, procesele fiziologice fiind tulburate, iau un caracter fitopatologic,din care cauză unele frunze îşi pierd turgescenţa şi luciul. La plantele tinereintensitatea puternică a luminii deranjează activitatea cloroplastelor.

28Intensificarea luminii, paralel cu ridicarea fertilizării cu NPK asfeclei, determină transformarea mai rapidă a zahărului din frunze.Intensitatea luminii influenţează şi desfăşurarea procesului derespiraţie. în timpul zilei respiraţia sfeclei are un mers ritmic, în sensul cădimineaţa intensitatea respiraţiei este scazută, apoi începe să crească,înregistrînd un maxim în jurul orei 12,30, cînd temperatura şi lumina auvalori maxime şi scade către orele 18,30. Intensitatea luminii manifestă oputernică influenţă şi asupra indicatorilor de calitate la sfecla de zahăr. înzona Braşov pentru fiecare oră de strălucire solară consumul specific scadecu 0,3 kg rădăcini la 1 kg zahăr extras, valoarea de impuritate scade cu359,6 mg, zahărul extras creşte cu 0,93 mg, iar betaina scade cu 0,38 mg la100 grade de zahăr.Luând în consideraţie factorii climatici, rezultă că pentru a se obţineproducţii mari de radăcini şi de zahăr pe unitatea de suprafaţă, sfecla dezahăr are nevoie de precipitaţii suficiente în toamnă şi iarnă, precum şi încursul perioadei de vegetaţie pînă către sfîrşitul lunii august, de căldurapuţină la început, moderată în perioada lunilor iunie-august şi multă dupăaceastă perioadă, precum şi de zile senine în special în lunile august,septembrie şi octombrie.

29PROIECT ADER 2.2.2Tehnologii inovative de reducere a vulnerabilităţiiagroecosistemelor din cultura sfeclei de zahăr şi a cartofuluifaţă de agenţii de dăunare (re)emergenţi şi modalităţi dediminuare a acestoraA 1.2 Agenţii de dăunare re-emergenţi în culturile de cartof şi sfeclă dezahăr care pot afecta stabilitatea agroecosistemelorCulturile cartofului şi sfeclei de zahăr au rămas unele din culturileimportante pentru economia naţională datorită calităţilor culinare şitehnologice ale acestor plante şi faptului că pot constitui un element de bazăîn asigurarea securităţii alimentare a ţării. În obţinerea unor producţii ridicateşi de calitate intervin o serie de condiţii biotice şi abiotice care reducrandamentul culturii. Progresele făcute în domeniul mecanizării şi fertilizăriiau dus la creşteri importante de productivitate, creşteri care însă suntfrecvent diminuate de incidenţa unor boli şi dăunători mai vechi,(re)emergenţi sau nou apăruţi, în contextul modificărilor climatice în cadrulagroecosistemelor.Stabilitatea recoltelor de cartof şi sfeclă de zahăr din punct de vederecalitativ şi cantitativ în diferite condiţii ecologice depinde de interacţiunilecare se stabilesc între potenţialul biologic, pe de o parte şi condiţiilemediului biotic şi abiotic înconjurător pe de altă parte. Peste toate acestea sesuprapune funcţia de reglare a omului, prin controlul diverselor procesebiologice şi secvenţe tehnologice în ambianţa fizico-climatică şi socialăfluctuantă, cu scopul de a obţine rezultate economice maxime.Protecţia cartofului şi a sfeclei de zahăr, subsistem alagroecosistemului culturii cartofului şi a sfeclei de zahăr, împreună cucomponentele principale (planta şi cultura de cartof şi sfeclă de zahăr,gazdă-speciile parazite, dăunătoare şi concurente-condiţiile de mediu şiomul) trebuie considerată şi gândită ca parte integrantă a ecosistemuluinatural.Agroecosistemul este considerat o ― unitate funcţională a biosfereicreată de om în scopul obţinerii de produse agricole şi a cărui dinamică şistructură sunt dirijate de om‖. Componentele principale aleagroecosistemelor sunt: plantele de cultură-speciile parazite şi concurente-

30condiţiile de mediu şi omul, toate constituind unităţi funcţionale în timp şisubsisteme ale agroecosistemului respectivCa orice sistem viu, planta, cultura de cartof şi de sfeclă de zahăr,reprezintă un sistem deschis aflat în permanentă interacţiune cu mediul său.Este un sistem multivariabil cu o multitudine de subsisteme interconectate.Agroecosistemul culturii cartofului şi sfeclei de zahăr se încadrează înierarhia globală a sistemelor agricole fiind la rândul său compus din maimulte sisteme ierarhic inferioare. Din punct de vedere al protecţiei cartofuluişi sfeclei de zahăr, agroecosistemul acestor culturi se subdivide înurmătoarele subsisteme:- (sub) sistemul plantă, cultura de cartof şi cultura de sfeclă de zahăr,considerate (ipotetic) liber de paraziţi dăunători şi concurenţi;- (sub) sistemul protecţiei cartofului şi a sfeclei de zahăr, în care pesteacestea se suprapun speciile de fitoparaziţi, fitofagi, buruieni şi relaţiiledintre ele precum şi omul, care asigură reglarea şi conducerea sistemului.Existenţa agrosistemului culturii cartofului şi sfeclei de zahăr,înţelegerea acestuia în vederea conducerii eficiente implică şi cunoaştereasistemelor speciilor parazite şi concurente pentru realizarea, prin sistemul deprotecţie a plantelor a unui control complet permanent şi economic.Menţinerea populaţiei speciei parazite şi concurente la un nivelacceptabil din punct de vedere economic, impune îmbinarea factorilornaturali (genetici şi de altă natură) a substanţelor chimice compatibile şi amăsurilor culturale de sprijin.Obiectivul principal al sistemului de protecţie a culturii cartofului şisfeclei de zahăr este optimizarea beneficiilor raportate la costurilecontrolului speciilor parazite şi concurente, protejarea faunei utile, odată cureducerea poluării mediului ambiant.Limitele sistemului cuprind planta, cultura de cartof şi sfeclă de zahăr,speciile fitoparazite, fitofage şi buruienile, condiţiile de mediu, relaţiiledintre ele, pierderile cauzate culturii, precum şi întreg arsenalul de metodeintegrate de control, convenţionale (pesticide, rezistenţa plantelor şi metodeculturale) şi neconvenţionale, ecologice (controlul biologic).Analiza sistemului protecţiei culturilor de cartof şi sfeclă de zahăr,constă din analiza tuturor subsistemelor implicate, cu structurile şifuncţionalităţile lor, cu intrările în şi din subsistemul respectiv.(Sub) sistemul speciilor patogene constituie un sistem aparte numitpatosistem care implică cultura plantei şi toţi agenţii paraziţi care producpagube acestor culturi. Patosistemul este definit de fenomenul de parazitism.(Sub) sistemul speciilor de insecte are în vedere cultura plantei decartof şi sfeclei de zahăr şi insectele dăunătoare acestor culturi. Relaţiile

31dintre aceste două componente se bazează pe daunele cauzate culturilor decătre insecte, cu o rată de reducere a fitomasei egală cu rata de hrănire ainsectelor.Reacţia culturilor de cartof şi sfeclă de zahăr în raport cu agenţiifitopatogeni şi concurenţi diferă calitativ faţă de reacţia plantelorindividuale. Deoarece din punct de vedere agricol interesează producţiaobţinută, influenţa agenţilor patogeni şi concurenţi precum şi a factorilorlimitativi de creştere este măsurată prin efectul asupra producţiei.Reducerea populaţiilor iniţiale, a inoculului iniţial are importanţă micăasupra speciilor cu rată ridicată de naştere, de multiplicare, aşa cum estePhytophthora infestans, dar are importanţă hotărâtoare asupra celor cucapacitate limitată de multiplicare şi răspâdire (Globodera sp.; Rhizoctoniasolani etc.). In primul caz, chiar dacă se întârzie cu câteva zile declanşareaepidemiei, ceea ce nu este lipsit de importanţă, sarcina principală pentrureducerea pierderilor revine măsurilor care limitează rata de infecţie şi reducrata de creştere a populaţiei. Pentru controlul speciilor cu rată redusă demultiplicare şi răspândire, reducerea populaţiei iniţiale poate fi suficientăpentru a nu ajunge la nivelul pragului economic de dăunare până larecoltare..Scopul protecţiei este de a menţine culturile sănătoase şi libere deburuieni, ca una din principalele premise ale manifestării capacităţii deprotecţie. Acest obiectiv trebuie realizat în condiţiile în care sporul deproducţie obţinut este valoric mai mare decât costul măsurilor aplicate. Seajunge deci la concluzia că speciile parazite şi concurente pot fi prezente încultură, intervenţiile urmând să le ţină sub pragul economic. Nivelul acestuiprag variază în funcţie o serie de factori cum sunt: destinaţia culturii şi preţulproduselor industrializate.Fermierul trebuie să aplice numai acele măsuri de protecţie careasigură producţia aceasta depăşind costul măsurilor de protecţie. Diversitateaspeciilor parazite şi concurente eşalonarea activităţii lor în toată perioada devegetaţie şi de păstrare a cartofului şi sfeclei de zahăr, dificultatea menţineriiacestor populaţii sub pragul economic de dăunare, impun folosirea unuinumăr mare de metode şi mijloace. Acest lucru nu se datorează numainumărului mare de specii parazite şi concurente, ci şi faptului că doar osingură măsură, un singur element nu poate asigura un nivel tolerabil alpierderii.Măsurile de protecţie a culturilor agricole şi implicit a culturilor decartof şi sfeclă de zahăr, sunt grupate în funcţie de scopul urmărit şi modulde acţiune, în următoarele grupe: măsurile legislative, eradicarea, terapia,

32rezistenţa (verticală şi orizontală), protejarea culturilor cu fungicide decontact şi evitarea sau fuga de boală.In practică, protecţia culturilor se realizează în mod specific pentrufiecare grup de paraziţi şi concurenţi, prin folosirea soiurilor rezistente apesticidelor şi a practicilor culturale.Cartoful este cea mai importantă cultură ne-cerealieră din lume. Secultivă în 130 de ţări, pe o suprafaţă de aproximativ 18 milioane hectare.Producţia mondială este de 295 milioane tone cu o medie de aproximativ 16t/ha (3-3,5 t materie uscată/ha). Este o cultură foarte eficientă din punct devedere a producţiei pe unitatea de timp, de suprafaţă, de input-uri şi carevalorifică la maximum tehnologiile moderne.O cultură bine amplasată agroecologic, asigurată la nivel optim cufertilizanţi, tehnologie mecanizată şi optim protejată din punct de vederefitosanitar poate oferi producţii de 30-40 t/ha. Din păcate în cea mai mareparte a statelor din centrul şi estul Europei producţia de cartof este de 6-15t/ha, deşi condiţiile agroecologice nu diferă substanţial faţă de cele aleUniunii Europene.Principalii factori limitativi ai producţiei şi calităţii cartofului produsîn România sunt: soiul, calitatea fitosanitară a materialului pentru plantat,slaba aprovizionare cu fertilizanţi, lipsa sistemelor zonale de monitorizareperformantă a principalilor dăunători în vederea avertizării momenteloroptime pentru tratamentele fitosanitare, gradul redus de mecanizare a culturiişi deficienţele apărute în depozitarea şi valorificarea produsului finit.Cultura cartofului poate fi afectată de aproximativ 300 de dăunători şiboli, dintre care mai mult de 100 sunt extrem de periculoşi pentru nivelul şicalitatea producţiei obţinute.Cultura de cartof poate fi afectată de diferite boli, buruieni şidăunători. Producţia şi calitatea suferă pe de o parte datorită paraziţilor cutransmitere aeriană (Phytophthora infestans), prin sol (Verticillium dahliae)sau prin sămânţă (Spongospora subterranea). Organismele parazite serăspândesc prin diferite mecanisme. Deoarece există diferite surse aleparaziţilor şi dăunătorilor, mai mulţi factori joacă un rol important îndinamica populaţiilor. În lume, cultura de cartof poare fi afectată deaproximativ 300 de boli şi dăunători, dintre care cel puţin 140 constituie oameninţare serioasă pentru acaetă cultură.Culturile de cartof pentru sămânţă sunt de multe ori purtătoare de bolişi dăunători, ceea ce se traduce prin reducerea semnificativă a producţiei şicalităţii. Tuberculii de cartof sunt în multe cazuri surse de supravieţuirepentru inocul contribuind la supravieţuirea sau chiar la răspândirea bolilor şidăunătorilor. Aceştia sunt transferaţi şi răspândiţi de la o generaţie la alta

33prin propagule vegetative. În acest caz nu se înregistrează doar pierderi derecoltă şi diminuare a calităţii, dar chiar folosirea acestei seminţe pentruînfiinţarea de noi culturi stă sub semnul nerealizării. De aceea, producereacartofului pentru sămânţă trebuie să se concentreze asupra sănătăţiimaterialului produs, nu neapărat asupra pierderilor de producţie cât mai alesasupra infecţiilor latente care contribuie la răspândirea bolilor şidăunătorilor. Cele mai multe eforturi trebuie direcţionate spre următoareleaspecte:- menţinerea calitaţii cartofului pentru sămânţă (sau încetinirea lamaxim a degenerării);- monitorizarea permanentă a posibilelor daune;- tratarea adecvată a daunelor pe toată perioada de vegetaţie acartofului;- controlul calităţii cartofului pentru sămânţă;- garantarea calităţii materialului de plantat prin certificate decalitate.Prevenirea bolilor şi a dăunătorilor necesită de multe ori costuri şiinputuri mai mari decât înşăşi controlul acestora. Absenţa simptomelor deboală nu garantează faptul că o cultură este liberă de inocul sau infecţie.Posibilele efecte ale bolilor şi dăunătorilor cartofului sunt:- bolile şi dăunătorii cu localizare la tubercul produc daunedeoarece:o produc degenerarea cartofului pentru sămânţă (Phoma,Fusarium, Phytophthora, Erwinia), omoară mugurii şiîntârzie răsărirea în timpul depozitării sau imediat dupăplantare (Synchytrium endobioticum) sau atacă lăstariiimediat după răsărire (Rhizoctonia solani). Acestea conducla o cultură cu o răsărire deficitară cu plante lipsă, puţinetulpini, densitate slabă şi o proastă dezvoltare;o produc întâzieri în răsărire sau o creştere prematură(Helminthosporium solani, Streptomyces scabies,Verticillium spp.);o stopează creşterea, reduc foliajul sau contribuie la moarteaprematură acestuia (virusuri, Ralstonia solanacearum, R.solani, Verticillium dahliae, nematozi);o inhibă producerea primară şi acumularea producţiei (V.dahliae);o infectează tulpinile, deranjează şi inhibă transportul apeimineralelor şi a altor produse asimilabile (R. solani);o produc prematura senescenţă a vegetaţiei (R. solanacearum);

34o reduc fotosinteza prin blocarea sistemului vascular datorităefectelor toxice (V.dahliae) sau acopră suprafaţa deasimilaţie a frunzelor, influenţează sistemul radiculardăunând creşterii şi funcţionării acestuia (Globodera spp.)sau permite infectarea altor părţi din plantă (Verticilliumspp.);o infectează stolonii sau tuberculii nou formaţi (R. solani) sauîncetinesc creşterea tuberculilor ceea ce duce la pierderi deproducţie şi la reducerea calităţii (P. infestans, R. solani,Streptomyces spp.,). prin producerea leziunilor la nivelulrădăcinilor. Infecţia tuberculilor poate apare în timpulperioadei de vegetaţie sau după recoltarea şi manipulareatuberculilor. Afectează valoarea comerciabilă a produsului(prin răniri ale epidermei, formarea de tuberculi deformaţisau tuberculilor de dimensiuni mici, cum este cazul ataculuiprodus de R. solani, Spongospora subterranea, S. scabies);o produc infecţie primară astfel încât infecţiile secundare şisimptomele de boală severe de mai târziu conduc lareducerea capacităţii de depozitare (Fusarium, Phoma);o produc infecţii în depozite (Phoma oveata, Fusarium spp.)(Struik, Wiersema, 1999).Principalii factori limitativi ai producţiilor de cartof de calitate sunt:virusurile, bacteriile, ciupercile, nematozii, insectele şi buruienile .Datorită creşterii crescânde a îngrijorării opiniei publice referitoare lacalitatea hranei şi a mediului înconjurător, este necesară dezvoltarea unorsisteme potrivite culturilor de cartof şi sfeclă de zahăr, care să rezolvemultitudinea de probleme agronomice, de mediu şi economice care au apărutîn ultima perioadă.Costurile de producţie la cultura cartofului sunt foarte mari, iardeclinul recent al preţului cartofului în multe din statele Uniunii Europeneconduc la pierderi economice importante pe care le resimt cel mai puternicfemierii. Spre exemplu în Olanda, la culturile de cartof pentru sămânţă celemai mari cheltuieli se fac cu pesticidele, deoarece sunt necesare tratametelecu fumiganţi care să controleze Rhizoctonia solani. La cartoful pentruconsum, costul pesticidelor este mai redus, deşi continuă să fie una dintrecele mai importante cheltuieli. Costurile privind fertilizarea sunt relativscăzute atât în culturile de sămânţă cât şi în cele de consum, totuşi nu pot fide neglijat.Un prim pas, foarte important la înfiinţarea unei culturi îl reprezintăcalitatea cartofului pentru sămânţă deoarece acesta reprezintă principala

35sursă de supravieţuire şi răspândire a bolilor şi dăunătorilor. Prevenireaatacului bolilor şi a dăunătorilor necesită de multe ori costuri şi input-uri maimari decât controlul acestora.Cea mai important cauză a costurilor de producţir ridicate îlconstituie, cultura intensivă a cartofului care a condus la creşterea incidenţeibolilor şi a dăunătorilor de sol, cum sunt nematozii cu chişti Globodera spp.Folosirea frecventă a soiurilor rezistente contribuie la reducerea temporară aincidenţei nematozilor din sol, datorită apariţiei patotipurilor.Organismele patogene din sol nu numai că reduc producţia de cartofdar contribuie şi la reducerea calităţii cartofului de sămânţă şi consum şiimplicit a veniturilor fermierilor.Agricultura modernă a cauzat mediului înconjurător mari probleme.Cea mai gravă este problema eroziunii solului urmată de poluarea solului şia apelor de suprafaţă cu fertilizanţi şi pesticide. De aceea pentru mediucartoful este cea mai dăunătoare cultură arabilă. Prezenţa pe suprafeţe mari anematozilor a crescut exploziv cantitatea de pesticide folosite aceştidăunători ocupînd locul I, iar mana cartofului se situează pe locul II.Bolile şi dăunătorii cu transmitere prin sol se multiplică rapid la ofrecvenţă a cultivării cartofului în rotaţii de 2 sau 3 ani, aceasta fiind dinpăcate o practică curentă în multe ţări. De aceea pentru a evita problemeleridicate de numărul mare de boli şi dăunători de sol se recomandă o rotaţiede 4 ani. Din punctul de vedere al sănătăţii solului şi al conservăriibiodiversităţii naturale, utile agrobiocenozelor cel mai potrivit este ca înculturile de cartof şi sfeclă de zahăr să se practice o rotaţie mai lungă. Pesuprafeţele mici această măsură nu este profitabilă deoarece cartoful şi înultimii ani şi sfecla de zahăr sunt culturi foarte profitabile. O rotaţie lungăpermite producătorilor să renunţe la folosirea produselor nematocide şi afungicidelor, reducând preţul de cost şi foarte important limitând poluareamediului.Extinderea cultivării soiurilor rezistente: soiurile cu un spectru larg derezistenţă faţă de bolile virotice sunt deosebit de avatajoase pentruproducătorii de cartof de sămânţă, deoarece se poate reduce foarte multriscul declasăriilor virotice. Rezistenţa în câmp la mana cartofului, la foliaj şila tubercul este de asemenea foarte importantă deoarece se reduc foarte multcantităţile de fungicide. Se reduce riscul selectării de rase cu rezistenţă, seobţin produse sănătoase mai puţin poluante şi nu în ultimul rând se conservăfauna utilă care participă în mod activ la limitarea naturală a unui marenumăr de dăunători din sol.Printr-o fertilizare moderată se reduc costurile şi totodatăsusceptibilitatea la boli şi dăunători cum sunt mana cartofului şi afidele

36transmiţătoare de virusuri. Printr-o fertilizare moderată se evită recoltareatârzie, se îmbunătăţesc parametrii caracteristici ai calităţii.Controlul chimic al bolilor şi dăunătorilor trebuie să se bazeze pecriteriul economic şi pe monitorizarea permanentă a solului şi culturilor.Spre exemplu, a fost elaborată o metodă de localizare a vetrelor infestate cunematozi cu chişti ai cartofului, care conţin 50 de chişti/ kg de sol şi caretrebuie tratate fără a fi necesar tratamentul întregului câmp. De asemeneasunt identificate patotipurile nematozilor în vederea alegerii celor maipotrivite soiuri. Infestările cu nematozi în culturile de cartof şi sfeclă dezahăr sub pragul economic pot fi controlate prin folosirea soiurilorrezistente. In cazul în care se depăşeşte pragul economic de dăunare şi nusunt disponibile soiuri rezistente trebuie luat în considerare un produsfumigant şi o cultură alternativă. In toate cazurile controlul poate firestricţionat la vetrele infestate şi la vecinătatea acestora. Pe solurile cuinfestare uniformă se pot cultiva soiuri rezistente şi sensibile alternativpentru a se evita selecţionarea patotipurilor.Tratamentul tuberculilor împotriva Rizoctonia. solani trebuie să sebazeze pe gradul de infestare şi pragul de dăunare.Alegerea unui sortiment de soiuri cu perioadă de vegetaţie diferită şi curezistenţă ridicată la principalii paraziţi, vegetali şi animali, poate reduce ratacreşterii acestora, concretizată în reducerea ratei de infecţie.Alegerea şi pregătirea terenului pentru viitoarele culturi de cartofinfluenţează efortul de protejare a lor într-o măsură mai mare decât se crede,rotaţia de minim 3-4 ani pe lângă efectele pozitive asupra creşterii şidezvoltării plantelor contribuie şi la protejarea lor. Plantele din rotaţieinfluenţează structura floristică a buruienilor, iar din punct de vedrefitosanitar contribuie la distrugerea samulastrei de cartof şi de altesolanaceae spontane care constituie un rezervor important pentru virusuri,bacterii, ciuperci, afide, gândacul din Colorado etc. Dacă în rotaţie intrăplante nesensibile la paraziţii din sol ai cartofului se înregistrează o reduceresubstanţială a populaţiilor acestora.Samulastra constituie o problemă importantă pentru zoneleproducătoare de cartof pentru sămânţă. Din punct de vedere sanitarsamulastra reduce sau chiar anulează efectul rotaţiei.Arătura adâncă de toamnă, ca lucrare de bază pentru pregătireaterenului pe lângă efectele benefice asupra structurii solului contribuie ladistrugerea buruienilor şi la reducerea numărului de adulţi hibernanţi aigândacului din Colorado, viermi sârmă şi albi. Administrarea dozelor optimede N, P, K v-a contribui la dezvoltarea normală a plantelor şi la manifestarearezistenţei specifice soiului.

37Distribuţia uniformă în spaţiu a îngrăşămintelor sunt o cerinţătehnologică minimă. In caz contrar efectul se manifestă asupra dezvoltăriiplantelor, iar în a doua parte a perioadei de vegetaţie şi prin culoareaacestora. O fertilizare subnormală face ca plantele să fie galbene, să se usucerepede, efect ce poate fi accelerat de paraziţii din sol (Erwinia carotovora,Verticillium sp.) sau nematozi. Pe rândurile cu doze optime sau maximeplantele au culoarea verde crud. Acest simptom apare la nivel de populaţiesub numele de ―boala tehnologică în dungi‖ care are efecte asupra calităţii şicantităţii producţiei, a rezistenţei la boli a plantelor şi tuberculilor.Solul şi tuberculii infectaţi şi infestaţi constituie principalele medii desupravieţuire în timp şi spaţiu a paraziţilor. Aşa-zişii paraziţi de sol, înspecial cei cu structuri de rezistenţă cu pereţi groşi, aşa ca la Spongosporasubterrranea, Synchitrium endobioticum şi Globodera sp., pot supravieţuidecenii în lipsa cartofului. Oosporii de Ph. erythroseptica, scleroţii deRhizoctonia solani şi Verticillium dahlie, clamidosporii de Fusarium sp. potfi găsiţi în sol chiar în lipsa plantei gazdă. Bacteriile pot supravieţui în sol dela un sezon la altul. Rolul inoculului din terenurile cultivate depinde în maremăsură de rotaţia culturilor. Tuberculii de sămânţă infectaţi sunt principalacale de supravieţuire şi răspândire a paraziţilor, de unde decurge importanţadeosebită a sortării riguroase a cartofului.Toamna fecvenţa tuberculilor infectaţi atinge frecvenţa maximă, iar întimpul păstrării simptomele se accentuează, o parte din ei mor, au simptomeevidente şi pot fi eliminaţi.Sortarea riguroasă este cea mai eficientă măsură pentru reducrea surseide inocul din cadrul culturii, mai ales pentru mana cartofului (Phytophthorainfestans), nematozii comuni (Ditylenchus sp.), Clavibacter michiganense.In cazul paraziţilor care atacă partea subterană a plantei, pentru reducereasursei din interiorul culturii, pe lângă eliminarea tuberculilor infectaţi şiinfestaţi, un rol important îl are şi cultivarea soiurilior rezistente în special laGlobodera sp.şi S. endobioticum.Ca multe alte elemente ale tehnolgiei plantarea poate avea efect asupraspeciilor parazite şi concurente şi îmbunătăţeşte activitatea entomofauneiutile. Plantarea la începutul perioadei optime are efecte favorabile prinmecanisme cunoscute ca ‗fuga de boală‘. In cazul bolilor virotice intervinerezistenţa de vârstă a plantelor în momentul zborului maxim al afidelor, iarîn cazul atacului ciupercii Ph. infestans şi a gândacului din Colorado,producţia poate fi acumulată în cazul plantării timpurii iar efectul dăunăriieste redus.In perioada de creştere a plantelor şi de acumulare a producţiei apar şise manifestă cele mai importante probleme legate de protecţia culturilor de

38cartof. Buruienile, mana cartofului şi gândacul din Colorado, împreună sauindividual pot compromite culturile. De aceea în această fază se selecteazăprocedurile agrotehnice şi chimice cu impact maxim asupra ţintelor şi minimasupra mediului şi cu acţiune de stimulare a entomofaunei utile.Se urmăreşte în primul rând reducerea ratei de infecţie, a creşteriipopulaţiilor , ceea ce se va reflecta în bună parte asupra populaţiilor iniţialedin anul următor. Monitorizarea bolilor şi dăunătorilor din câmp constituie oprocedură absolut necesară, deoarece prin aceasta se poate cunoaşte stadiuliniţial de dezvoltare al populaţiei care coroborat cu condiţiile climatice poateatinge pragul de dăunare. Spre exemplu, pentru limitarea migrării virusurilordin aparatul foliar la tuberculi, în culturile de cartof pentru sămânţă sepractică monitorizarea populaţiilor de afide. Acestea sunt capturate cuajutorul curselor -vase galbene– şi sunt analizate zilnic din punct de vedrecaliativ şi cantitativ, ceea ce înseamnă că sunt identificate toate speciile deafide şi numărul indivizilor din fiecare specie. Pe baza datelor acumulate şi astructurii speciilor sunt avertizate tratamentele fitosanitare împotriva afidelorvectoare de virusuri şi cel mai important lucru este emisă avertizarea pentruîntreruperea timpurie a vegetaţiei cartofului pentru sămânţă. Această măsurătehnologică care se bazează de fapt pe monitorizare, pe supraveghere şi pesistematica speciilor de afide contribuie la îmbunătăţirea calităţii cartofuluipentru sămânţă, la reducerea infecţiilor virotice transmisibile prin tuberculide la un an la altul.Pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor se fac tratamente fitosanitare.O condiţie esenţială a succesului tratamentelor îl constituie respectareaavertizării, folosirea produsului recomandat, a dozei prescrise şi nu înultimul rând funcţionarea în parametrii normali a maşinilor de stropit.Insumând tratamentele cu pesticide (erbicide, insecticide, fungicide)care se fac în perioada de vegetaţie a cartofului se ajunge în medie la 5-8tratamente, iar în anii cu condiţii climatice deosebite (precipitaţii abundentecare favorizează atacul manei) la 8-12 tratamente şi 20-(30)-40 kg produscomercial administrat pe 1 ha. Numărul tratamentelor şi cantităţile depesticide sunt mari, ceea ce justifică îngrijorarea privind poluare mediului,distrugerea agenţilor biologici utili şi concentrarea reziduurilor înconsumatorii de la capătul lanţurilor trofice.Creşterea randamentului pesticidelor este o problemă de foarte mareactualitate, deoarece ele sunt principalul element poluant al mediului. In plusse înregistrează efecte secundare neaşteptate, cum ar fi creşterea populaţiilorde afide prin folosirea unor insecticide care omoară prădătorii naturali sauprin protejarea lor de atacul unor ciuperci.

39Toate aceste fapte demonstrează necesitatea cunoaşterii modului deacţiune a dozelor şi a efectelor secundare ale pesticidelor folosite.Se ştie că agricultura chimizată a adus sporuri mari de producţie şirezultate imediate în combaterea bolilor şi dăunătorilor. În timp însă, s-aobservat că producţiile au început să scadă, metodele de combatere chimicăau devenit ineficiente, dozele au trebuit mărite iar o serie de substanţe numaireuşeau să distrugă dăunătorii.Treptat s-a observat o poluare a solului prin acumulare de substanţedin administrarea ierbicidelor, insecticidelor, fungicidelor. Mari probleme auapărut prin acumularea acestor substanţe chimice în apă. Pânza freatică afost afectată iar lacurile şi râurile au fost poluate distugându-se flora şifauna. Această situaţie a fost determinată de utilizarea excesivă apesticidelor fără a fi luată în calcul alte metode. O altă cauză o reprezintăaplicarea incorectă a produselor prin nerespectarea dozelor, lipsa de educaţiea practicanţilor, necunoaşterea biologiei dăunătorilor sau bolilor ce urmau săfie combătute şi aplicarea substanţelor într-o fenofază nepotrivită .Pentru evaluarea importanţei inoculului iniţial, a tuberculilor bolnavi,infectaţi în epidemiologia principalelor boli ale cartofului este necesar destabilit căile de transmitere a acestora de la un an la altul cât şi în cadrulculturii.Cu toate că este demonstrat rolul tuberculilor de sămânţă în transmitereaparaziţilor în timp şi spaţiu nu trebuie neglijat nici rolul solului ca mediu desupravieţuire mai ales în cazul râiei negre (Synchytrium endobioticum) şi anematozilor cu chişti (Globodera sp.) sau a altor specii în cazul rotaţiilorscurte.Totuşi la aprecierea rolului inoculului iniţial în epidemiologia bolilorcartofului, în determinarea pierderilor de producţie trebuie să ţinem seama şide capacitatea de înmulţire şi răspândire în spaţiu a paraziţilor.Lucrările solului au rolul de a incorpora sau distruge o parte dinrezerva de sămânţă de buruiană. De asemenea o parte din dăunători sfărşescîn timpul iernii prin penetrarea gerului la adâncimi mai mari de ex: gândaculdin Colorado iernează până la adâncimea de 90 cm dar majoritatea se află înstratul superficial.In cazul sfeclei, arăturile de vară şi cele adânci de toamnă contribuiela distrugerea galeriilor de rozătoare, îngroapă sub brazdă seminţele unorburuieni şi resturile de plante de cultură, împreună cu paraziţii şi dăunătoriipe care-i găzduiesc (ex: Pythium sp., Phoma betae, Cercospora beticola, ouăde Noctuide, Aphis sp.)Igiena fitosanitară reprezintă un complex de măsuri profilactice ce auca scop înlăturarea focarelor de infecţie, împiedicarea răspândirii agenţilor

40patogeni prin distrugerea plantelor bolnave, a samulastrei şi a altor plantegazdăLa cartof, din punct de vedere fitosanitar, samulastra reduce sau chiaranulează efectul rotaţiei, dacă avem în vedere numai nematozii cu chişti aicartofului.Buruienile favorizează dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor. Un câmplipsit de buruieni este mai ferit de atacul de mană pentru că aerisirea este maibună.Distrugerea tuberculilor bolnavi, eliminaţi la sortare este o măsurăobligatorie, deoarece sporii formaţi pe tuberculi şi mai ales pe lăstari, pot fiduşi de vânt la distanţe de peste 10 km.Soiurile rezistente reprezintă calea cea mai eficientă de a obţineproducţii constante fără consum de pesticide care încarcă bugetul decheltuieli al fermierului.Rezistenţa soiurilor la boli şi dăunători influenţează în măsură foartemare populaţiile iniţiale cât şi rata de multiplicare. De exemplu soiurile decartof cu o oarecare rezistenţă la mană asigură avantaje comparativ cu celesensibile. In primul caz primul tratament poate fi întârziat până la atingereafrunzelor plantelor de pe rândurile vecine nu de pe acelaşi rând, iartratamentele pot fi făcute la 14 zile în loc de 10.Un rol deosebit de important îl are sămânţa sănătoasă, ceea ceînseamnă a reduce la minim sau chiar a elimina sursa internă de inoculiniţial. Progresele în această direcţie sunt deosebite, cartoful beneficiind deunul din cele mai bune sisteme de producere şi certificare dintre toateplantele de cultură. Culturile de ţesuturi, diagnoza exactă a patogenilor,creşterea coeficientului de multiplicare şi a performanţelor minituberculilorasigură obţinerea unui material sănătos cât şi scurtarea schemei de producerea cartofului de sămânţăSoiurile româneşti de sfeclă au o rezistenţă bună la Cercosporabeticola şi Aphis fabae comparativ cu soiurile străine cunoscute pe planmondial.Se ştie că o serie de putregaiuri acţionează favorabil într-un sol cuumiditate excesivă deci prin drenare se pot elimina cauzele îmbolnăvirilor.Irigarea permite o răsărire uniformă şi un avans dat plantelor pentru aajunge la o maturitate de rezistenţă.Dozele mari de azot, în lipsa potasiului sau a fosforului, sensibilizezăplantele de cartof la bolile produse de ciuperci, necesitând un număr maimare de tratamente, şi implicit consum mai mare de fungicide. Fertilizareaunilaterală cu fosfor grăbeşte maturizarea plantelor şi le sensibilizeză laAlternaria.

41Resturile vegetale reprezintă gazdă a numeroase boli şi locul dehibernare pentru dăunători. Distrugerea lor duce la o reducere a populaţiilor.Semănatul timpuriu face ca seminţele să beneficieze de umezeala dinsol, plantele capătă o vigoare care le face mai puţin vulnerabile la boli şidăunători. In unii ani, plantele provenite din semănăturile timpurii scapă deatacul unor paraziţi sau dăunători depăşind faza de sensibilitate. In cazulînsămânţărilor timpurii aparatul foliar acoperă mai devreme intervalul dintrerânduri împiedicând zborul afidelor transmiţătoare de virusuriRotaţia este cea mai veche măsură de protecţie a culturilor. Se ştie căo rotaţie de 7 ani reduce populaţia nematozilor cu chişti sub pragul economicde dăunare.Multe din bolile cartofului sunt produse de microorganisme (bacteriişi ciuperci) care trăiesc în sol. Nivelul populaţiei depinde de frecvenţacartofului în rotaţie, dar şi de gradul polifagiei speciei respective. Spreexemplu Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus – microorganism decarantină – care produce putregaiul inelar are o mică capacitate desupravieţuire în sol, dar s-a observat că sfecla de zahăr poate fi o gazdă delegătură ceea ce deschide posibilitatea ca şi alte plante să fie gazde fără aprezenta însă simptome.Rotaţia reduce mult numărul bolilor şi dăunătorilor, permite refacereamicroflorei solului, îmbunătăţeşte fertilitatea prin cultivarea altor plante deexemplu leguminoasele.La cultura sfeclei de zahăr în afara rolului de a spori producţia derădăcini, rotaţia este şi cel mai ieftin mijloc de prevenire a atacului unor bolişi dăunători ca cercosporioza, putrezirea plăntuţelor, Tanymecus spp.,Opatrum sabulosum, Bothynoderes punctiventris etc. şi de epuizare arezervei biologice a multor specii de buruieni. Tehnologia de cultivare asfeclei prevede o rotaţie de 3-5 ani (5-6 ani pentru zonele cu focare alenematodului cu chişti), introducând plante care frânează dezvoltareadăunătorului: lucerna, cicoarea, porumbul secara, ceapa.Se ştie că o parte din boli se transmit prin sămânţă şi materialul deplantat (la cartof, de exemplu, mana se transmite de la un an la celălalt printuberculii infectaţi).Sămânţa poate fi considerată ca principala sursă de infecţie primară şide transmitere pentru majoritatea bolilor sfeclei (Cercospora beticola,Phoma betae, unele virusuri şi bacterii) datorită morfologiei acesteia, carefavorizează atât instalarea infecţiilor profunde cât şi contaminareasuperficială cu mici fragmente de frunze atacate, granule de sol cu paraziţiispecifici, cu conidii etc. Pentru prevenirea bolilor este obligatorie, pe lângăcelelalte măsuri, şi folosirea de sămânţă sănătoasă cu energie şi facultate

42germinativă ridicată, cu putere mare de străbatere. De asemenea, trebuieacordată atenţie amplasării câmpului de butaşi, sănătăţii plantelor obţinute,precum şi păstrării butaşilor peste iarnă.Metodele biologice de combatere- sunt nepoluante- reduc simţitor populaţiile de dăunători- populaţiile de dăunători nu disparPentru păstrarea echilibrului natural în cadrul biocenozelor esteimportant ca produsele fitofarmaceutice să fie folosite cu responsabilitate,deoarece, majoritatea fiind neselective, sărăcesc fauna de auxiliari:Carabidae, Coccinelidae, Chrysopidae, diferite specii de Hymenoptere,diptere. In acest sens observarea directă a gradului de parazitare a larvelordăunătorilor şi asigurarea densităţii de prădători prin raţionalizareatratamentelor chimice au un rol important în evitarea poluării nejustificate amediului înconjurător.De asemenea trebuie avut în vedere promovarea metodelor decombatere pe cale biologică cu ajutorul unor entomofagi sauentomopatogeni ai dăunătorilor.La cartof. produsele biologice au o acţiune mult mai lungă asupradăunătorului, ca şi inhibitorii de chitină, cu condiţia să fie aplicate imediatdupă apariţia primelor larve sau mai exact imediat după ce din primele pontedepuse au apărut primele larve. Aceste produse sunt nepoluante, netoxicepentru om, animale, entomofauna utilă şi au o lungă perioadă de control agândacului din Colorado, de peste 15-20 zile.La sfeclă se utilizează metoda paraziţilor şi dăunătorilor. Produselebiologice pe bază de Beauveria bassiana, B. densa ca şi Metarrhiziumanisoplie se pot utiliza cu succes în reducerea populaţiilor de Bothynoderespunctiventris, Tanymecus sp. şi viermii albi, iar cele pe bază de Bacillusthuringiensis stau la baza unor serii de biopreparate cu ajutorul cărora seobţin rezultate foarte bune în limitarea şi combaterea larvelor defoliatoare. Inprivinţa combaterii unor agenţi patogeni (bacterii şi ciuperci) se pot folosibiopreparate ca Polymicin şi Tricodermicin care acţionează asupra speciilorde Phytium spp, Alternaria spp., Rhizoctonia spp.Combaterea biologică este definită ca o utilizare a organismelor viişi a produselor activitaţii lor biologice, cu scopul reglării populaţiilor dedăunatori. Prin acestea se subliniază, pe o parte, utilizarea conştientă aduşmanilor naturali ai dăunătorilor, iar pe de altă parte, a produşiloractivităţii lor metabolice cu scopul nu de a eradica, de a distruge toţidăunătorii, ci numai de a regla densităţile populaţiilor de dăunători.

43Extinderea metodelor biologice de combatere a dăunătorilor, este unadintre direcţiile de perspectivă a dezvoltării protecţiei plantelor, mai alespentru reducerea si eliminarea fenomenelor de poluare pe care le potproduce substanţele chimice.Conservarea şi activarea mecanismelor naturale de reglare adensităţilor populaţiilor de organisme dăunătoare trebuie să se bazeze pe ocunoaştere profundă a tuturor factorilor şi legăturilor biocenotice. Ingeneral, în momentul de faţă se remarcă o tendinţă clară de"ecologizare" a activităţilor ce depind de mediul înconjurator.Principiul de bază al conceptului de combatere biologică îl constituieechilibru biocenotic prin care nivelul populaţiei unei specii (pradă, gazdă)este condiţionat de alte specii (pradători, paraziţi, patogeni). Acest echilibrueste însă oscilant, are caracter dinamic şi poate fi dereglat de unele practiciagrotehnice sau de protecţia plantelor. De aceea se impune să se creezecondiţii favorabile entomofagilor. Se acordă o importanţă mare metodeibiologice profilactice, a metodelor de concentrare a entomofagilor în cadrulculturii. Acestea subliniază în special utilitatea hranei suplimentare (nectarulunori flori, polenul, secreţiile dulci ale unor insecte), a gazdelor intermediarea locurilor de iernare şi, în general, a metodelor de concentrare aentomofagilor (cultura în benzi a lucernei şi alte măsuri organizatorice siagrotehnice).Zoofagi sunt diverşi şi au o mare specificitate pentru dăunători. Inplus pot să se dezvolte spontan ca urmare a creşterii numerice a gazdei(dăunătorului), care reprezinta resurse naturale ce se pot reânnoi singure.In ultimii ani au fost elaborate metode perfecţionate de înmulţire înmasă a diferitelor specii de zoofagi. De mare interes sunt speciile de zoofagicare au căpătat rezistenţă la unele pesticide şi care se pot integra mai bine înschemele de combatere.Produsele microbiologice au progresat de asemenea substanţial.Utilizarea virusurilor entomopatogene sub forma de preparate formulate areo mare perspectivă de utilizare. Au fost izolate 320 de virusuri de la peste250 specii de insecte şi acarieni, dintre care 38 au fost experimentaţi încombaterea unor insecte.Tehnologia aplicării mijloacelor microbiologice de protecţia plantelortrebuie elaborată în funcţie de stadiul cel mai sensibil al dăunătorului şitrebuie să asigure ingerarea produsului de către insectă. In cazul multorproduse microbiologice trebuie elaborate metode de interacţiune îndelungatăa microbilor cu insectele.Amestecurile de produse biologice şi în special cu cele selectivepermit în plus reducerea dozelor de produs biologic şi chimic, o conservare

44mai bună a entomofagilor şi evitarea sau întârzierea apariţiei raselorrezistente.In măsura în care se vor elabora produse condiţionate, care să poată fipăstrate în timp, acestea se vor extinde mult mai mult.Succesele obţinute în domeniul combaterii microbiologice permitutilizarea frecventă a acestor soluţii de combatere în cadrul sistemelorintegrate.Un rol important îl au substanţele cu acţiune asupra unor procesevitale şi comportamentale. Acestea sunt substanţe cu caracter selectiv şicare permit să se refacă şi să se activeze entomofagii din culturile în care sefolosesc.Hormonii şi feromonii ca regulatori de creştere, dezvoltare şicomportare a insectelor, sunt mesageri chimici care nu au o acţiune toxicăpropriu-zisă. Ca transmiţători de informaţie dereglează programul dedezvoltare în anumite momente şi asigură o selectivitate deosebită.Hormonii au un mod de acţiune diferit. Prin tratarea unei culturi mortalitateaimediată este relativ medie sau scăzută, dar supravieţuirea fazelor următoareeste foarte redusă, se reduce fecunditatea femelelor, creşte procentul de ouăsterile, se schimba procentul de indivizi în diapauză, raportul între sexe,ceea ce în final duce la o eficacitate ridicată.In ultimii 25 de ani metodele genetice pentru supresia sau eradicareainsectelor dăunătoare au devenit realitate. Aceasta este unică printremetodele genetice de combatere a dăunătorilor, deoarece implică lansarea deinsecte modificate genetic pentru a combate aceleaşi specii, de aceea acestemetode sunt autocide. Este o metodă bazată pe ideea autodistrugerii specieidăunătoare, dar cu ajutorul unor măsuri aplicate de om.Cartoful poate fi ţinta unui număr mare de dăunători: nematozicomuni (Ditylenchus destructor, D. dipsaci), nematozi cu chişti (Globoderasp.), viermi sârmă (Agriotes sp., Limonius sp., Melanotus sp.), viermi albi(Melolontha melolontha), larve de noctuide (Agrotis sp.), melci fără cochilie(Deroceras agreste, Agrolimax agrestis), afide (Myzus persicae,Aulacorthum solani, Macrosiphum euphorbiae), gândacul din Colorado(Leptinotarsa decemlineata), cicade (Empoasca sp.) s.a. Aceştia atacă părţilesubterane (rădăcini, stoloni, tuberculi) şi aeriene (frunze, lăstari, tulpini) aleplantei de cartof. Numărul mare de specii dăunătoare, eşalonarea în timp aactivităţii distructive şi la diferite nivele ale plantei, dificultatea menţineriiacestora sub pragul economic de dăunare necesită îmbinarea metodelorindirecte şi directe de combatere.

45Principalii agenţi de dăunare re-emergenţi în culturile de cartof şisfeclă de zahăr care pot afecta stabilitatea agroecosistemelor la noi în ţarăsunt :Nematozii comuni din genul Ditylenchus, nematozi polifagi, destulde răspândiţi, au fost decretaţi după intrarea în UE ca dăunători de carantinăfitosanitară şi au dus la declasarea de cantităţi apreciabile de material deplantare produs în fermele specializate. Acestea au suferit şi suferă încontinuare pierderi materiale şi financiare foarte mari. Respingerea de lavalorificare a materialului produs a avut ca efect reducerea cantităţilordisponibile de cartof pentru sămânţă, accentuând şi mai mult deficitul înacest domeniu. Foarte mulţi fermieri producători de cartof pentru sămânţăsunt puşi în faţa unei situaţii dificile datorită depistării şi trecerii pe listaorganismelor de carantină fitosanitară a nematodului tuberculilor de cartofDitylenchus destructor.Daunele produse de nematozi constau într-o reducere apreciabilă acalităţii tuberculilor şi în mari pierderi din producţia recoltată în timpuldepozitării. În tuberculii infestaţi cu nematozi au loc o serie de modificărifiziologice şi biochimice: reducerea conţinutului de apă şi amidon,acumulare în exces a zaharurilor, descompunerea proteinelor, intensificareasau reducerea proceselor enzimatice. Pe o scară de la 1 la 5 privindpotenţialul dăunător al nematodului D. destructor, acesta a fost încadrat lavaloarea 5, fiind considerat un dăunător cu capacitate de dăunare foartemare.Nematozii sunt dăunători cu o distribuţie universală. În mareamajoritate a tipurilor de sol sunt depistate frecvent 10-30 de specii denematozi endoparaziţi, ectotaraziţi şi saprofagi. Pe un hectar de teren agricolse găsesc câteva bilioane de nematozi, majoritatea la adâncimi de 5-7 cm.Deşi sunt organisme cu forma corpului relativ constantă, nematozii auexploatat cu succes o mare varietate de habitate. Se estimează că existăaproximativ 42.000 de specii diferite, şi probabil multe alte speciinecunoscute aşteaptă să fie descoperite. În ceea ce priveşte efectivulnematozilor fitofagi, acesta este apreciat la aproximativ 1500 de specii careaparţin la peste 150 de genuri diferite.Este foarte greu de apreciat valoarea pierderilor pe care nematozii leproduc plantelor agricole, acestea fiind legate de zonă, caracteristicileclimatice ale anului, specia de nematod şi planta gazdă. Prezenţanematozilor în plante favorizează dezvoltarea unor boli bacteriene şifungice. Deseori aceşti dăunători sunt vectori în transmiterea virozelor graveale plantelor. În ceea ce priveşte raportul nematozilor cu plantele, se constatăexistenţa unei mari diversităţi de forme şi particularităţi. Astfel, aceştia se

46pot dezvolta pe un număr mare de plante aparţinând unor familii botaniceîndepărtate, pot trăi pe o singură plantă sau mai multe, însă apropiate caorigine. În egală măsură, nu sunt rare cazurile când unele plante suntparazitate simultan de mai multe specii de nematozi.Dăunătorul este prezent în majoritatea ţărilor din Europa, America deNord, Africa (Maroc), Insulele Canare, deci în aproate toate ţările în care secultivă cartoful. Pierderile în câmp şi în depozite oscilează între 10-40 %.Păstrarea cartofului infestat în depozite mai adaugă un procent de 10-20%pierderi. În majoritatea ţărilor este considerat ca fiind unul dintre principaliidăunători ai cartofului.Adulţii au corpul vermicular, alb-transparent de 0,8-1,4 mm. Larvelesunt asemănătoare cu adulţii, puţin mai mici şi mai subţiri. În general femelaeste mai mare decât masculul. Cele două specii D. destructor şi D. dipsaci seaseamănă mult prin forma şi dimensiunile corpului, precum şi prin câtevaaspecte legate de biologia şi reproducerea lor. D. destructor supravieţuieştela –28°C. Se poate dezvolta şi reproduce 60-80 de zile la temperaturi de 5-34°C. Nu este foarte tolerant la uscăciune. Înmulţirea nematodului estefavorizată de fertilizarea cu azotat de amoniu şi poate fi înmulţit pe ciupercica: Alternaria tenuis, A. solani, iar în natură supravieţuieşte hrănindu-se pediferite specii de ciuperci dacă nu sunt disponibile plantele gazdă preferate.În tuberculii infectaţi se reduce cantitatea de amidon şi creşte activitateaamilolitică. Temperatura optimă de dezvoltare este cuprinsă între 20-26°C.În general au 2-3 generaţii pe an. Ciclul biologic cuprinde un stadiu de ou,patru stadii larvare şi unul de adult. Durata dezvoltării unei generaţii depindede temperatură: 20-26 de zile la 20-24°C.Pe lângă temperatură umiditatea solului are un rol important înprocesul de infestare al tuberculilor de cartof. Astfel, la o umiditate a soluluide 40%, procentul de infestare ajunge la 11%; la 60% umiditate infestareapoate fi de 63%; iar la peste 80% umiditate infestarea cu nematozi poateajunge la 93%.Nematodul iernează în toate stadiile de dezvoltare în sol, în tuberculiiinfectaţi, în resturile de plante rămase după recoltare, pe diferite ciuperci.Femelele fecundate pătrund în tuberculi şi depun aproximativ 200-250 deouă. În funcţie de condiţiile de temperatură şi umiditate, dezvoltarea are locîn 15-45 de zile. Atât adulţii cât şi larvele se hrănesc cu ţesuturile de cartof,preferându-le pe cele aflate imediat sub epidermă.Deşi condiţiile climatice guvernează în principal distribuţia geograficăa nematozilor acestea au şi un efect semnificativ asupra densităţiipopulaţiilor şi al daunelor produse. Condiţiile climatice pot stimula sau potsuprima apariţia şi dezvolarea nematozilor paraziţi ai cartofului. Un grad de

47umiditate potrivit al solului este esenţial nu numai pentru deplasareanematozilor prin sol şi plantă dar este imperativ necesar pentru însăşiexistenţa lor. În general activitatea nematozilor scade în solurile uscate.Aceştia fie mor fie intră într-o stare de anabioză din care ies în momentul încare solul are o umiditate adecvată supravieţuirii lor. În climatul moderat nuse poate spune că populaţiile nematozilor se reduc sau dispar datorită uneiuscării vremelnice a solului pe timpul unor veri secetoase, chiar dacă pot fiobservate uşoare limitări ale populaţiilor. Dintre factorii climatici careinfluenţează dezvoltarea nematozilor temperatura a fost cel mai multstudiată. Ditylenchus destructor are nevoie de următoarele intervale de timppentru dezvoltare în funcţie de temperatură:DitylenchusdestructorTemperatura °CDurata ciclului dedezvoltare în zile6-11 6812-16 42 (35-53)16,5-18 32 (31-32)20-24 24 (20-26)27-28 18 (16-19)30 21 (18-24)Aceste temperaturi optime pentru această specie parazită în culturilede cartof pot fi mult influenţate de alţi factori ecologici cum este spreexemplu specia de plantă gazdă.În general nematozii se deplasează în sol prin pori care conţin un filmadecvat. Nematozii comuni ai cartofului au nevoie de pori cu dimensiuni de250-500 microni. În afara caracteristicilor solului, umiditatea şi aeraţia suntfactori extrem de importanţi care determină infestarea şi activitateanematozilor. Solurile nisipoase au în general pori mai mari şi o aeraţie maibună de aceea sunt mult mai expuse la infestarea cu aceşti dăunători. Ceamai mare parte a speciilor parazite preferă solurile uşoare, mai puţin bogateîn substanţe nutritive. În afara condiţiilor privind tipul, umiditatea şitemperatura solului, există şi alţi factori importanţi care pot intervenii îndinamica acestor organisme patogene. Printre aceştia deosebit de importanţisunt conţinutul în materie organică, aeraţia, pH-ul, modul de folosire aterenului (cu tratamente, pentru culturi agricole). În cele mai multe cazuriaceşti factori se influenţează reciproc. Astfel, un conţinut ridicat de materieorganică face ca porazitatea şi aeraţia solului să crească. Tratamentele la solşi rotaţia culturilor îmbunătăţesc aeraţia contribuind la viabilitatea şi o mai

48bună activitate a nematozilor. Relaţia dintre dezvolarea nematozilor şireacţia solului este mai mult indirectă decât directă, prin influenţareadezvoltării plantei gazdă. Creşterea sau reducerea populaţiilor de nematozipoate fi explicată astfel: în condiţiile unei infestări severe tinerele planteputernic infestate îşi încetinesc dezvoltarea iar sistemul radicular se dezvoltăîncet şi puţin. În această situaţie se constată o reducere severă a număruluide nematozi care nu au condiţii prielnice de dezvoltare şi înmulţire. Caurmare populaţiile se reduc drastic. În următorul an, plantele tinere nu suntatacate şi dezvoltarea lor este normală deci apar condiţii prielnice pentrudezvolarea unor populaţii mari de nematozi fitoparaziţi. Gama foarte mare aconexiunilor care există între diferitele specii de nematozi şi plante sunt unindicator al complexităţii relaţiilor dintre paraziţi şi plantele gazdă.Nematodul tuberculilor de cartof – D. destructor este un dăunătorpolifag care atacă un număr mare de specii de plante spontane şi cultivate:Agropyron repens, Allium cepa, A. sativa, Apion graveolens, Arachishipogaea, Artemisia vulgaris, Barbarea vulgaris, Bellis perennis, Betavulgaris, Cirsium arvense, Colchicum sp., Cucumis sativus, Daucus carota,Festuca pratensis, Fumaria officinalis, Gladiolus sp., Glycine max,Helianthus annuus, Hordeum vulgare, Humulus lupulus, Ipomea batata, Irissp., Lathyrus hirsutus, L. latifolius, Linaria vulgaris, Lycopesicumesculentum, Medicago sativa, Melilotus officinalis, Mentha arvensis,Plantago major, Potentilla anserina, Raphanus sativus, Rumex acetosella,Solanum nigrum, S. tuberosum, Solidago graminifolia, S. lanceolata,Sonchus arvensis, S. asper, Stachys palustris, Taraxacum officinale,Trifolium hybridum, T. pratense, T, repens, Tussilago farfara, Vicia sativaetc.Atacă în primul rând părţile plantei gazdă aflate sub nivelul solului:stoloni şi tuberculi. Poate penetra şi părţile aeriene ale plantei de cartof darse întâmplă destul de rar. Chiar în absenţa unei culturi gazdă nematodulpoate supravieţui în solurile agricole o perioadă foarte lungă (5-10 ani).Simptome ale atacului şi daune: tuberculii atacaţi prezintă zone uşorscufundate, cu crăpături şi zbârcituri tipice ale cojii, care se desprinde uşorde ţesuturi. Primele semne ale atacului se observă prin îndepărtareaepidermei, în pulpa cartofului găsindu-se pete mici de culoare alburie.Treptat acestea se înmulţesc şi devin plumburii-cenuşii. Epiderma se usucă,crapă iar ţesutul devine spongios, închis la culoare. În această fază tuberculiisunt vulnerabili fiind uşor invadaţi de paraziţi secundari (nematozi saprofiţi,ciuperci, bacterii, acarieni).Unii autori consideră că atacul se manifestă în timpul vegetaţiei şi pepartea aeriană a tulpinilor care se îngroaşă, se ramifică puternic, micşorându-

49se distanţa între noduri. Frunzele se îngălbenesc, se încreţesc şi au margineauşor dantelată. Alţii afirmă însă că atacul este vizibil numai pe tuberculi.Principala sursă de infestare a culturilor de cartof o constituie materialul deplantat infestat. A doua sursă de infestare o constituie solul, unde nematoziirămân activi, putând produce o reinfestare a culturilor.Numărul extrem de mare de specii de nematozi paraziţi ai plantei decartof, variabilitatea caracteristicilor lor biologice reclamă din parteaspecialistului şi a fermierului metode de monitorizare şi control foartediferite. Se poate afirma că în controlul nematozilor sunt încorporate aproapetoate metodele cunoscute în protecţia plantelor, respectiv a cartofului.Măsurile profilactice, combaterea chimică, fumiganţii, tratamentul cu vaporide apă, selecţia soiurilor rezistente şi respectarea cu stricteţe a măsurile decarantină fitosanitară instituite sunt toate aplicabile în lupta cu aceştidăunători.Scopul măsurilor de carantină fitosanitară este acele de a preveniipătrunderea unui organism dăunător într-un nou areal. Dacă dăunătorul afost deja semnalat, carantina încearcă să limiteze răspândirea şi înmulţirea saulterioară. Pe lista organismelor supuse regulilor de carantină fitosanitară afost recent introdus în ţara noastră nematodul tuberculilor de cartof D.destructor ceea ce impune o nouă abordare a sistemului de monitorizare şicontrol.În ultimii ani s-a înregistrat în mai multe zone ale lumii o răspândirerapidă a speciilor de nematozi aceasta datorită în mare parte faptului cămăsurile menite să prevină intrarea şi răspândirea nematozilor pe alte arealegeografice nu au fost implementate cu destulă fermitate. Cea mai eficientămetodă este aceea a prevenirii importării acestora o dată cu materialulbiologic. Transportul cu sămânţa constituie cea mai importantă şi maipericuloasă sursă de răspândire a nematozilor. D. destructor este frecventintrodus în zone libere de acest dăunător prin tuberculii de cartof bolnavi. Încele mai multe cazuri depistarea nematodului este legată de folosireacartofului pentru sămânţă provenit din zone infestate. Nematozii pot fitransportaţi odată cu solul care aderă de echipamentele de lucru, de animaleşi om. În multe cazuri şi vântul contribuie la răspândirea acestora mai ales înzonele cu soluri uşoare. Implementarea şi respectarea măsurilor de protecţie,depozitarea corectă a îngrăşământului organic şi a compostului, distrugerearesturilor de plante după recoltare, combaterea buruienilor şi a samulastrei,eradicarea plantelor individuale bolnave sunt măsuri menite să previnărăspândirea şi înmulţirea nematozilor în culturile de cartof.În practică este destul de uşor de instituit un sistem de protecţie aculturilor faţă de nematozii monofagi cum este cazul nematodului cu chişti

50ai cartofului Globodera rostochiensis comparativ cu speciile polifage dincare face parte şi D. destructor. În cazul cartofului se consideră normală orotaţie de 4-6 ani pentru a reduce patogenitatea nematozilor. Cu toateacestea solele infestate nu vor mai fi niciodată libere de nematozi. Înpractica curentă este dificil de organizat un sistem de rotaţie a plantelorţinînd cont de cele două specii de nematozi polifagi care atacă planta decartof de cele mai multe ori în asociaţie.Lucrările solului nu contribuie direct la prevenirea răspândiriinematozilor dar reduc patogenitatea lor faţă de planta gazdă. Mobilizareasolului este mult mai benefică în lupta cu nematozii decât se poate crede.Intervenţiile repetate modifică structura acestuia, regimul temperaturilor şi alapei precum şi acţiunea microorganismelor din sol.Populaţiile de nematozi care parazitează planta de cartof pot ficontrolate prin aplicarea îngrăşămintelor chimice care acţionează asupranematozilor şi a plantelor gazdă. Acestea îmbunătăţesc dezvoltareaplantelor, diminuează patogenitatea nematozilor dar nu îi omoară. Niveleridicate de fertilizare cu azot, respectiv 56-147 kg/ha se reduce drasticprocentul de infestare a tuberculilor cu nematodul D. destructor de la 7% la0,02-1,5%. Faţă de fertilizare speciile de nematozi au reacţii foarte diferite.S-a constatat că în solurile fertilizate cu îngrăşământ natural patogenitateanematozilor nu este la fel de severă ca cea din solurile cu un conţinut scăzutîn humus. Îngrăşământul natural îmbunătăţeşte proprietăţile fizice alesolului. Cele bogate în humus au o temperatură mai stabilă comparativ cucele sărace. Variaţiile mari de temperatură din solurile sărace în humusstimulează eclozarea nematozilor fitoparaziţi.Dacă solul este liber de nematozi momentul cel mai prielnic pentruplantarea cartofului este începutul lunii aprilie. În solurile infestate cea maibună producţie de cartof se obţine dacă plantarea se face la sfârşitul luniimai. Schimbarea datei de plantare nu asigură întotdeauna aceaşi producţie decartof în solurile infestate cu nematozi aşa cum se întâmplă în cele libere deparaziţi. Se recomandă modificarea datei de plantare şi introducerea uneiculturi intermediare pentru reducerea gradului de infestare cu nematozi şicreşterea producţiei recoltabile în fermele unde cartoful este plantat după ocultură cerealieră de iarnă.Mulţi fermieri subestimează importanţa combaterii buruienilor încontrolul nematozilor paraziţi ai cartofului. Efectul unei rotaţii bineconcepute şi organizate poate fi neutralizat dacă nematozii continuă săsupravieţuiască în buruieni. Este aproape imposibil de combătut toateburuienile din cultura de cartof. De aceea se impune ca fermierul săcunoască speciilor de buruieni care sunt plante gazdă pentru nematozi

51comuni ai cartofului în scopul combaterii eficiente a acestora pe toatăperioada de vegetaţie. Nu în ultimul rând o atenţie specială trebuie acordatăsamulastrei, rezervor de agenţi fitoparaziţi pentru următoarea cultura decartof.Ca orice organism viu şi nematozii tuberculilor de cartof au o serie delimitatori naturali. Aceştia sunt: ciupercile, protozoarele, microorganismeledin sol. Folosirea lor pe scară largă este deocamdată în fază incipientă. Celemai interesante şi mai mult studiate din acest punct de vedere au fost speciilede Tagetes (T. erecta, T. patula, şi T. minuta). Pentru a asigura efectulnematicid al acestor specii de plante este bine ca ele să vegeteze o perioadăde 3-4 luni. Cel mai puternic efect de suprimare a dezvoltării nematoziloreste exercitat de către planta în creştere şi nu de produşii de descompunere airădăcinilor. Substanţa activă identificată în rădăcini este -tertyenyl. Până înprezent producerea şi aplicarea acestui produs ca nematicid nu este fezabilădatorită costurilor ridicate.Cartoful infestat trebuie procesat cât se poate de repede. În cazuldepozitării tuberculii trebuie uscaţi şi apoi depozitaţi la temperaturi sub 5°C.La infestări scăzute nu apare niciun simptom. De aceea este foarte greu deeliminat toţi cartofii contaminaţi recoltaţi. Sub niciun motiv cartoful provenitde pe sole infestate nu trebuie folosit ca sămânţă.Combaterea chimică a nematozilor implică o serie de riscuri. Înprimul rând nematicidele sunt produse foarte toxice, care pot afecta calitateamediului înconjurător şi sănătatea omului. Fumiganţii de sol folosiţi în trecutpe scară largă în Vestul Europei şi în America de Nord sunt scumpi, necesităechipamente speciale şi nu în ultimul rând o tehnică bine pusă la punct. Omare parte din substanţele active ale acestor produse au fost interzise şiretrase de pe piaţă. Pentru combaterea eficientă a nematozilor trebuieasigurat contactul între nematicid şi nematod. Există trei posibilităţi prin carese poate face acest lucru: preparatul să penetreze prin particulele de sol subformă de gaz, să se disperseze cu ajutorul apei, sau să fie amestecat mecaniccu solul. Cele mai multe produse nematicide se aplică sub formă lichidă sausolidă. Puţine dintre produsele folosite în protecţia cartofului împotrivanematozilor produc moartea acestora prin contact direct. În timpultratamentului produsul trebuie aplicat pe toată suprafaţa infestată într-oconcentraţie care să fie eficientă, până la atingerea mortalităţii dorite.Substanţa activă trebuie rapid împrăştiată deoarece cele mai multe produsesunt fitotoxice sau au caracteristici indezirabile faţă de planta de cartof. Încazul în care nu se dispune de aparatura necesară, tratamentele se potexecuta cu ajutorul pompelor de spate sau manual folosind produse nontoxice.Produsele aplicate la suprafaţă trebuie introduse în sol prin lucrări

52mecanice, în caz contrar se pierde o mare parte din substanţa activă. O altămetodă de prevenire a evaporării substanţei active o reprezintă acoperireatimp de câteva zile a solului cu folii de polietilenă sau mulcirea cu apă(udarea suprafeţei solului până la adâncimea de 1-2 cm.). Pe suprafeţe maritratamentele se execută fie în benzi fie pe rânduri find dificilă acoperireaîntregii suprafeţe. Această metodă reduce costul tratamentului şi cantitateade produs necesară. Eficienţa nematicidelor depinde de foarte mulţi factori:proprietăţile fizico-chimice, temperatura, umiditatea solului şi tehnicaaplicării.Cele mai multe substanţe active acţionează în faza de gaz de aceeaeste importantă porozitatea şi umiditatea solului. Substanţele active serăspândesc mult mai rapid în solurile nisipoase comparativ cu cele argiloase.Solurile cu spaţii largi sunt neadecvate tratamentelor datorită faptului căaerul iese mult prea repede iar acţiunea nematicidă este neglijabilă. Însolurile foarte umede fie gazul nu se dispersează fie se dispersează foarteîncet. Acţiunea nematicidă este nesatisfăcătoare sau chiar absentă în solurileuscate. Temperatura minimă din sol care asigură eficienţa tratamentului cunematicide este de 7-10°C. Puţine substanţe acţionează la temperaturiscăzute printre care amintim metil-bromura. Nemagon şi etilenbromidanecesită temperaturi de peste 16°C. În general gazul difuzează mai încet latemperaturi scăzute de aceea substanţa activă nu se acumulează suficient derepede, astfel încât penetrarea gazului în particulele de sol rămâneincompletă. Toamna (până la mijlocul lunii octombrie) este cel mai potrivitmoment să se execute un tratament cu nematicide deoarece perioadaprelungită de degazeificare necesar primăvara întârzie prelucrarea solului şiplantarea cartofului. Solurile cu mai mult de 5% materie organică sau maimult de 30% argilă nu sunt bune pentru tratamentele cu nematicide. Înaintede tratament solul nu trebuie îngrăşat organic. În cazul în care este absolutnecesară această operaţie se va folosi numai îngrăşământ organic foarte binefermentat aplicat cu cel puţin cu 6 săptămâni înainte de tratament. Putereaabsorbantă a solului depinde nu numai de conţinutul în materie organică şiargilă dar şi de temperatura solului. Cele reci fixează substanţa activă maieficient şi pentru mai mult timp comparativ cu solurile calde. Produsele careconţin calciu-cianamidă sau alţi fertilizanţi pe bază de calciu nu trebuieaplicaţi cu câteva săptămâni înainte de introducerea preparatelor nematicide,deoarece aceste îngrăşăminte pot neutaliza substanţa activă din produse.Tehnica aplicării produselor de combatere a nematozilor poate influenţaeficacitatea preparatelor. În cazul amestecului mecanic, preparatul vinedirect în contact cu solul, dar această metodă nu este eficientă pe suprafeţemari decât în cazul în care sunt disponibile unelte speciale (rotocultivatoare).

53Tratamentele de dezinfecţie ale solului distrug mare parte dintrenematozi dar şi o parte dintre antagoniştii şi duşmanii naturali ai acestor maiales în cazul folosirii unor doze prea mari. Solurile libere de antagoniştiinaturali sunt susceptibile infestării cu alţi agenţi patogeni la fel de importanţipentru cartof. Cele mai multe preparate chimice au efect nematicid şiierbicid. De aceea după un tratament este necesară o perioadă de aşteptare(dezeificare). Aceasta depinde de proprietăţile preparatului folosit şi decondiţiile de mediu. Durata de aşteptare depinde de temperatură, tipul de sol,umiditatea şi procentul de materie organică.Scopul măsurilor de combatere a nematozilor este acela de a reducecât mai mult pierderile produse de declasarea materialului biologic pentrusămânţă şi cele directe de producţie. Dezinfecţia chimică a solului face săcrească cantitatea de azot cu 10-20 kg/ha. Valoarea pH-ului creşte cu 0,1-0,2per/unitate. La cartof se observă o accelerare a dezvoltării plantelor. Deaceea producţiile mari obţinute în urma tratamentelor de dezinfecţie alesolului nu se datorează de cele mai multe ori mortalităţii populaţiilor denematozi. Este foarte dificil de separat cotribuţia fiecărui component înparte. Creşterea producţiei recoltate datorită reducerii populaţiilornematozilor fitoparaziţi din sol nu depăşeşte în cele mai multe cazuri 1-10%.Produsele nematicid fac posibilă cultivarea plantelor pe suprafeţele infestate.Sporul de producţie la cartof după un tratament cu produse nematicide poatevaria între 50-73%. Există însă şi dejavantaje deloc de neglijat şi anumedenaturarea accentuată a gustului tuberculilor. Tratamentele la sol reducnumai temporar populaţiile de nematozi. Refacerea acestora depinde de maimulţi factori: densitatea populaţiei nematodului rămasă în sol dupătratament, specia nematodului, capacitatea de înmulţire, temperatura, alţifactori climatici, momentul tratamentului. Caracteristicile culturii posttratament este un factor esenţial în rapiditatea cu care populaţia de nematozise reface. Eficienţa dezinfecţiei solului depinde de compoziţia chimică aprodusului folosit şi într-o mare măsură de doza şi modul de aplicare.Studiile au arătat că în condiţii favorabile de dezvoltare puţine specii denematozi s-au refacut la sfârşitul perioadei de vegetaţie, cele mai multespecii au avut nevoie de două sau mai multe perioade de vegetaţie pentrurefacerea populaţiei iniţiale.Cultivarea de plante non-gazdă prelungeşte perioada de refacere apopulaţiei din sol. Produsele pentru dezinfecţia solului sunt acum disponibilepeste tot, dar aplicarea lor este restricţionată datorită costurilor mari.Nematicidele se aplică în primul rând pentru protejarea unor culturiagricole foarte importante din punct de vedere economic. Costultratamentelor la sol este mai mic decât cel al tratării materialului pentru

54sămânţă. Se ia în calcul nu numai costul şi sporul de producţie obţinut dar şiefectul pe termen lung al tratamentului. Astfel o singură dezinfecţie a soluluila cartof combinată cu doi ani consecutivi de cultivare a unei plante nongazdăconduce la creşterea producţiei, al cărei cost excluzând cheltuielile dedezinfecţie ale solului sunt de 2-3 ori mai mari în ani sucesivi. În fermele încare solurile sunt atât de puternic infestate cu nematozi încât nu se potcultiva anumite plante singura rezolvare o constituie tratamentele chimice.Pentru dezinfecţia uneltelor, utilajelor, containerelor, echipamentelor delucru sunt disponibile diferite produse care se folosesc pentru spălare saustropire. Cele mai folosite sunt: formalina 2 sau 5%, soluţia fierbinte desodă, Vapam soluţie 0,5%.Afidele şi daunele produse de acesteaAfidele produc plantelor gazdă un număr important de daune.Cercetările au evidenţiat faptul că aceste insecte au un impact direct asupraproceselor fiziologice ale plantelor. Infestarea poate produce modificărisevere ale ţesuturilor plantelor sau chiar moartea acestora. Cel mai frecventapar însă o serie de efecte subletale. După infestarea unei plante au fostobservate modificări fiziologice importante: reducerea permeabilităţii pentruapă a ţesuturilor şi a rezervelor de carbohidraţi; nivele ridicate sau scăzute desubstanţe inhibitoare sau stimulatoare ale dezvoltării; reducerea cantităţii dematerie uscată, a numărului de frunze şi tulpini şi a suprafeţei de asimilaţie afrunzelor (Wellings şi colab., 1989).Reducerea ratei de creştere a plantelor infestate este atribuităpierderilor cumulative în asimilaţie datorită hrănirii afidelor.Daunele provocate de afide pot fi şi indirecte: transmiterea unuinumăr mare de virusuri fitopatogene (persistente şi non-persistente),reducerea rezistenţei plantelor faţă de temperaturile scăzute, reducereagradului de utilizare a luminii şi a ratei de asimilaţie a frunzelor; prezenţapicăturile de rouă de miere conduc la îmbătrânirea prematură a frunzelor şila instalarea ciupercilor saprofite (Capnodium).Pierderile de producţie datorate afidelor depind de un număr mare defactori cu mai multe variabile. Este destul de greu de stabilit o relaţie directăîntre reducerea producţiei şi afide. Pierderile de producţie suntmultifactoriale, de aceea sunt necesare studii aprofundate pentru punerea lapunct a sistemelor de evaluare şi prognoză. Intensitatea acestor efectedepinde de nivelul de producţie pentru care sunt cultivate plantele şi denatura culturiAfidele sunt înzestrate cu aparat bucal specializat pentru extragereasevei nutritive din plante. Pentru a-şi asigura necesarul proteic acestea extrag

55din ţesuturi cantităţi mari de sevă. În perioada de vegetaţie a cartofuluispeciile de afide se înmulţesc foarte repede prin partenogeneză. Un calculteoretic arată că pornind de la un singur individ pe metrul pătrat, la a patrageneraţie vor rezulta 13 milioane de indivizi pe hectar, care, la o greutate de0,002 g/individ totalizează o biomasă de 250.000 kg/ha (Capinera, 1981).Un individ extrage zilnic o cantitate de sevă egală cu greutatea propriuluicorp, astfel că o singură generaţie de afide consumă 30 – 40 t sevăelaborată/ha (Carlson, 1980; Cuperus şi colab., 1982). În anii secetoşi sau cuun atac masiv al altor dăunători sau boli culturile debilitate de prezenţamasivă a afidelor pot fi compromise dacă nu se intervine la timp.Toxinele prezente în saliva celor mai multe specii de afide pătrund întimpul înţepăturilor prin stileţi în plante şi provoacă un puternic stresfiziologic, manifestat prin deformări, modificări de culoare, formarea de galesau noduli. Infestări mari cu afide conduc la perturbări metaboliceimportante care în cazul plantelor de cartof sunt cunoscute sub numele defalsa răsucire a frunzelor (―false top roll‖). Iniţial aceste simptome apar subforma unor pete de culoare verde deschis răspândite în special pe frunzeletinere, urmate de răsucirea marginilor foliolelor în jurul nervurii principale.Marginile frunzelor devin violete şi se necrozează, fiind mai afectatefrunzele din etajele superioare. În primele faze simptomele sunt vizibile pesuprafeţe limitate, după care se răspândesc în toată cultura de cartof. Esteafectată fotosinteza frunzelor datorită transferului defectuos al sevei prinfloem, urmată de acumularea carbohidraţilor în frunze. Producţia plantelorpoate fi afectată în proporţie de 10 - 50 %.Simptomele falsei răsuciri a frunzelor pot fi confundate cu celeproduse de secetă sau de virusul răsucirii frunzelor de cartof. Acest faptîngreunează mult acţiunea de eliminare din câmp a plantelor bolnave. Dupăce populaţiile de afide au fost combătute, frunzele noi apărute pe planteleafectate se dezvoltă normal dar cele deja atinse nu se mai refac. Soiurile decartof nu manifestă aceeaşi sensibilitate faţă de falsa răsucire a frunzelor,soiul Desiree fiind unul din cele mai sensibile (Donescu, 2001).Prin digestia sevei nutritive bogate în substanţe zaharoase afideleelimină roua de miere. Dejecţiile acoperă tulpinile, lăstarii şi frunzele şiîmpiedecă funcţiile normale ale plantei. Sunt afectate în mod deosebitfotosinteza şi eficienţa aesteia. Frunzele îmbătrânesc prematur şi se usucă.Dăunarea indirectă. În procesul de hrănire afidele vehiculează unnumăr mare de virusuri fitopatogene. Structura şi mărimea populaţiilor deafide determină în mare măsură nivelul de răspândire al virusurilor.La cartof virozele constituie principala cauză a diminuării progresivea vigorii plantelor, a reducerii randamentului asimilaţiei clorofiliene precum

56şi a numeroaselor deformări ale plantelor. Tuberculii de cartof infectaţiconstituie surse de virusuri pentru alte plante şi culturi ulterioare.Aphis fabae Scopoli, 1963.APHIDINAE: APHIDINI Păduchele negru al sfecleiSpecie răspândită pe tot globul. În ţara noastră se înâlneşte în toateregiunile.Descriere: Femela apteră, are corpul globulos, de 1,2 – 2,5 mmlungime. Culoarea este neagră-mată, neagră-verzuie, uşor lucioasă. Antenelenu depăşesc 2/3 din lungimea corpului. Picioarele sunt scurte. Coada esteconică, scurtă de culoare neagră. Corniculele sunt cilindrice, de 0,2 – 0,3mm lungime, de culoare neagră.Biologie şi ecologie. Specie polivoltină migratoare. Plante gazdă primaresunt Evonymus europaeus, E. verrucosa, Liburnum populus, Philadelphuscoronarius (Alford, 1994). Plante gazdă secundare sunt bobul, sfecla, salata,macul, floarea-soarelui, loboda, pălămida ş.a. Iernează sub formă de oudepus în lunile octombrie – noiembrie la baza mugurilor sau în scoarţaarbuştilor din speciile enumerate. Primăvara apar larvele de fundatrix care serăspândesc pe lăstari şi frunze. Acestea dau naştere pe cale partenogeneticăşi vivipar la prima generaţie de fundatrigene, care apoi pe aceeaşi cale dănaştere la următoarele generaţii de fundatrigene. Începând cu a douageneraţie de fundatrigene apar aripatele care datorită lignificării lăstarilorpărăsesc plantele gazdă primare şi migrează pe plante ierboase secundare.Toamna apar formele sexuate care după fecundaţie depun oul de rezistenţăcare iernează. Insecta poate avea 7 – 12 generaţii de virginogene. Înmulţireaîn masă are loc în lunile iunie – iulie şi mai slab în luna august.Plante atacate. Trăieşte în colonii mari pe suprafaţa inferioară afrunzelor de sfeclă, bob, mazăre. Daunele sunt produse prin înţeparea şisugerea sucului celular, care cauzează răsucirea frunzelor. Atacă deasemenea lăstarii şi inflorescenţele. Dacă atacul este timpuriu, culturile pot fitotal compromise. Condiţii favorabile pentru migrare sunt: temperaturacuprinsă între 23 – 30°C şi umiditatea relativă a aerului 40 – 80 % (optim 26– 60 %).Vector virotic: Vector important a peste 30 de virusuri (nonpersistentela fasole, mazăre, crucifere, Dahlia, tutun şi persistente la sfeclă.La cartof produce o falsă răsucire a frunzelor.Modul de atac şi daune : Adulţii şi larvele, prin înţepăturileprovocate plantei în vederea hrănirii, determină în ţesuturile respective undezechilibru fiziologic ce cauzează schimbarea formei frunzelor atacate şirăsucirea lor, Cînd atacul este puternic, frunzele se usucă. La seminceri îşi

57formează colonii mai ales pe lăstari şi inflorescenţe determinînd sterilitateaflorilor şi uscarea acestora sau şistăvirea seminţelor. Producţia de seminţe încazul unor atacuri puternice poate scădea între 40—50 % ( M a n o l a c h e ,1959) sau chiar pînă la 80 % (P a ş o 1, 1975). Suprafeţe mari din cultura desfeclă industrială pot fi atacate numai în cazuri excepţionale şi de obiceiculturile întîrzîate în vegetaţie. Modul caracteristic de atac este în vetre.Provoacă daune indirecte prin transmiterea unor viroze.Stabilirea atacului : începînd din luna mai, în anii prielnici pentruafide, se vor controla decadal frunzele de sfeclă pe partea inferioară unde îşifac coloniile. în momentul găsirii primelor colonii se vor delimita vetrele deatac stabilindu-se dacă sînt prezente şi insecte auxiliare dintreCoccinellidae, Syrphide, Chrysopidae, Itoniidae s.a. în cazul prezenţeiacestora se va urmări periodic evoluţia atacului.Dacă excepţional se vor găsi colonii răspîndite pe multe plante, nu învetre, este cazul de un atac mare, fiind necesară aplicarea de urgenţă a unuitratament.În cazul atacurilor în vetre acestea se vor controla la 2—3 zile pentrua observa evoluţia coloniilor şi raportul dintre dăunător şi auxiliari. Dacăpopulaţiile nu sânt limitate sub pragul de dăunare de către auxiliari se vaindica tratarea vetrelor de atac.Virginogene nearipate: Lungimea corpului 1,6—2,5 mm, globuloase,de culoare neagră. Numai antenele la mijloc sunt albe. Femurele picioarelorposterioare sînt negre. Toate tibiile sînt galbene, iar tarsele sînt negre.Corni-culele sînt cilindrice şi negre avînd lungimea de 0,24—0,35 mm.Tuberculii laterali de pe protorace, segmentele I şi VIII abdominale sîntdezvoltate.Virginogene aripate: Lungimea corpului 1,4—2,5 mm, culoareaneagră. Sunt cazuri în care unele exemplare au culoarea neagră-verzuie cuforma corpului mai alungită. Au 2 perechi de aripi membranoasetransparente,cele anterioare fiind mai lungi ca cele posterioare. Picioareleanterioare au femurele brunii, pe cînd femurele, vîrful tibiilor şi tarselepicioarelor mijlocii şi posterioare sînt negre, ca la virginogenele nearipate.Antenele negre mai scurte decît corpul, formate din 6 articole.Larva şi nimfa : Sunt asemănătoare cu adultul, având diferite mărimiîn funcţie de vîrstă.Biologie : Această specie are un spectru de polifagie foarte larg. Pelângă sfeclă s-a întâlnit şi pe alte cca 200 specii de plante spontane şicultivate. Dintre acestea unele îi servesc doar drept gazde intermediare,neformîndu-şi colonii deosebite pe ele. Datorita acestei mari polifagii esteuna dintre speciile foarte periculoase şi ca transmiţătoare de boli virotice.

58De obicei ciclul de dezvoltare în primăvară începe din ouăle de iarnă care aufost depuse în timpul toamnei pe scoarţa unor arbuşti ca : lemnul râios(Evonymus verucosa, E. europaeus), călinul (Viburnum opulus) etc. Suntcazuri când pot ierna şi ca virginogene pe diferite plante.Din ouă apar virginogenele aripate fundatrigene, care încep să depunăouă. Prin partenogeneză apar 3—4 generaţii, însă s-a observat că în condiţiiprielnice din ouăle celei de a doua generaţii de fundatrigene aparvirginogenele aripate care migrează de pe gazda primară spre gazdelesecundare în cursul lui mai. Este momentul în care aceste femele ajung şi pesfecla de zahăr. Dintre femelele aptere rămase pe gazda primară mai aparcâteva generaţii până în momentul cînd lujerii arbuştilor gazdă se lignifică.În această perioadă apar în masă virginogenele aripate avînd loc astfel aldoilea val de migraţie ce corespunde în funcţie de an cu prima decadă a luniiiunie.Virginogenele aripate ajunse pe sfecla de zahăr încep să seînmulţească în mod activ datorită abundenţei de hrană pe care o găsesc,fondîndu-şi colonii pe partea inferioară a frunzelor. Frunzele atacate segofrează dând aspectul unei frunze strînse, adesea răsucindu-se. La sfîrşitulatacului frunza este răsucită şi se usucă complet, acest moment corespundecu părăsirea plantei de către afide, după aproximativ 7—8 generaţii devirginogene.În cazul în care frunzele încep să moară datorită atacului, indivizii dincolonii părăsesc frunzele respective prin mers, atacînd alte frunze sănătoase.Când afidele aripate ajung pe lăstarii semincerilor de sfeclă de zahăr,îşi fondează colonii pe aceştia şi în jurul inflorescenţelor, provocîndsterilitatea florilor. Când atacul este puternic provoacă uscarea în întregimea lăstarilor sau a tulpinii florale. Atacul durează pînă în iulie, apoiintensitatea acestuia scade pînă în septembrie, cînd apar femelele aripate,care părăsesc planta gazdă secundară migrînd în zbor spre zonele cu plantegazdă primară. Aici, din aceste generaţii apar femele şi masculi. Dupăîmperechere, cam prin octombrie, femelele depun 3—7 ouă în crăpăturilescoarţei, unde vor ierna ca ou.În anul 1976, în diferite zone din ţară s-au observat zboruri foarte maride Aphis fabae, care au avut un aspect de invazie; astfel că la sfârşitul luniimai, în zona Braşov, s-au observat venind în zbor dinspre sud-vest, din zoneîmpădurite, îndreptîndu-se spre culturile de sfeclă. Au format colonii nunumai pe sfeclă ci şi pe lobodă şi alte plante ruderale ca şi pe lujerii tineri desalcâm.Răspîndire : Specie cosmopolită. La noi este prezentă în toate zonele.

59Limitatori naturali: pe lângă condiţiile climatice, ierni reci şi uscate cutemperaturi scăzute, ploi reci şi abundente, în timpul primăverii, unul dintrecei mai voraci afidofagi este buburuza (Coccinella septempunctata L.), carese hrăneşte ca adult şi ca larvă cu acest dăunător. Pe lângă acest entomofag,în anii 1975 şi 1976, pe frunzele de sfeclă s-au observat multe larve deSyrphus sp., precum şi larve de Chrysopa sp., care au reuşit să distrugă sausă limiteze sub pragul de dăunare coloniile din vetrele de atac, nefiindnevoie de combatere chimică. Între limitatori sînt citaţi şi entomofagii Coccinellaconglomerata L., Adalia bipunctata L., Chilocoms sp.(Coccinellidae, Coleoptera) ca şi Syrphus baltealus De Geer., S. ribesii L.(Syrphidae, Diptera) etc. Remarcăm faptul că un exemplar de Coccinella7~panctata L. în timpul dezvoltării sale consumă cca. 660 afide, iar o larvăde Syrphus 200—1 000 afide în funcţie de specie (Dobreanu, C.,Mano1ache, 1969).Myzus persicae Sulzer, 1776.APHIDINAE: MACROSIPHINIPăduchele verde al piersiculuiSpecie răspândită în Europa, Asia, America de Nord, Africa şiAustralia. În ţara noastră este semnalată în toate regiunile.Descriere: Femela apteră are corpul oval, de 1,2 – 2,5 mm lungime,de culoare verde-deschis sau verde-gălbui. Capul prezintă tuberculii antenaliconvergenţi. Antenele sunt puţin mai scurte decât corpul şi de culoareneagră. Corniculele sunt potrivit de lungi, dechise la culoare, dar cuextremitatea mai închisă şi cu mijlocul umflat. Coada este triunghiulară, deculoare galben-deschisă. Femelele aripate au lungimea corpului de 1,4 – 2,3mm, capul şi toracele brun-negru. Abdomenul are culoarea verde, verdegălbui,mai rar roşcat. Pe abdomen, dorsal şi median se găseşte o pată şi unadouădungi închise la culoare, dispuse anterior (Perju, 1999).Biologie şi ecologie: este o specie polivoltină. Se înmulţeşte timp de 3– 5 generaţii de fundatrigene pe piersic şi mai multe generaţii virginogene peplante gazdă secundare. Plante gazdă primare sunt diferite specii de Prunusiar ca plante gazdă secundare atacă culturile de cartof, sfeclă, tomate, varză,tutun. Iernează în stadiu de ou de rezistenţă pe piersic. În lunile martieaprilieapar larvele de fundatrix care migrează pe lăstarii tineri şi pe faţainferioară a frunzelor. Se înmulţesc partenogenetic şi vivipar, dând naştere lacâteva generaţii de fundatrigene aptere. În luna mai apar fundatrigene aripatecare migrează pe plante gazdă secundare unde se înmulţesc partenogenetic şivivipar, formând din nou mai multe generaţii de virginogene aptere. În lunileseptembrie sau octombrie apar indivizii forma sexupară, care retromigrează

60pe piersic dând naştere la forma sexuată. După copulaţie femelele depun ouăde rezistenţă care iernează.Plante atacate: planta gazdă primară este Prunus persica şi uneori P.nigra, P. tenella, P. serotina. Plante gazdă secundare sunt specii de plantedin peste 40 de familii diferite, fiind preferate cartoful, roşiile, vinetele,ardeiul, tutunul, ridichile, mazărea, fasolea, etc.Vector virotic: Păduchele verde al piersicului este cel mai importantvector virotic fiind capabil să transmită aproape 100 de virusuri. Este cel maiimportant vector al virusurilor cartofului.Modul de atac şi daune : Adulţii şi larvele înţeapă frunzele de sfeclăneproducînd însă deformarea acestora. Odată cu luarea hranei din celulelefrunzei transmit şi virusul îngălbenirii. Daunele sînt produse indirect decătre virusul îngălbenirii.Stabilirea gradului de atac : Nu este posibilă decît semnalareaapariţiei şi prezenţei femelelor aripate care nu fac colonii pe sfeclă.D e s c r i e r e :Virginogene nearipatc : Lungimea corpului 2,4—2,6 mm, de formăovală şi globuloasă, verde. Antenele sînt negre în afară de articolul 3, carespre baza este galben-verzui. Picioarele galben-deschis cu tarsele negre.Corniculele sînt galben-verzui, spre vîrf mai întunecate. Coada este scurtă,colorată galben deschis.Virginogene aripate ; Lungimea corpului 1,8—2,5 mm cu o perechede aripi transparente. Capul şi toracele negre, iar abdomenul verde, uneoriroşcat. Antenele negre aproape de aceeaşi lungime cu corpul avînd baza■deschisă la culoare. Picioarele galben-brune, cu vîrful femurelor, tifaiilor şifarselor negre. Corniculele sînt brune.Oul : Oval, avînd lungimea de cca 0,6 mm.Biologie : In timpul toamnei pe scoarţa diferitor specii de pomi şi-nspecial a piersicului, sau a altor sîmburoase, femelele Îşi depun ouăle. Dinele în primăvara următoare apar femele fondatoare de colonii (fundatrix),care depun 3—4 generaţii de larve ce formează tot femele fundatrigene cestau pe dosul frunzelor unde se hrănesc. Prin luna mai, cînd lăstariicopacilor pe care sînt instalate încep să se lignîfice, apare generaţia defemele virgi-aiogene aripate care migrează pe plantele gazdă secundarăprintre care este şi sfecla de zahăr. Ajunse aici începe depunerea larvelor dincare apar femele virginogene nearipate.O femelă poate depune 35—50 larve în timp de 5—6 ore. Larvele sematurizează în 6—15 zile devenind adulte, după care încep să depună şi ele•alte larve. Maximum de înmultire este în iunie şi iulie cînd temperaturilesînt mai ridicate. Ploile în această perioadă reduc foarte mult posibilităţile

61lor de înmultire. în timpul verii se succed o serie de generaţii nearipate şi -aripate ( M a n o l a c h e şi col., 1969).Virginogenele aripate sînt cele care transmit de la o plantă la alta bolivirotice. în cultura de sfeclă ele se răspîndesc pe toată suprafaţa nefăcîndu-şicolonii ca Aphis fabae. Pe dosul frunzelor de sfeclă se pot întîlni adeseaindivizi izolaţi sau în grupe de cîteva exemplare. în cultura de sfeclă seopresc numai pentru hrană continuîndu-şi adesea zborul spre alte plante.în luna octombrie-noiembrie, în funcţie de climă, ultima generaţie devirginogene aptere depune larvele ce vor deveni femele aripate sexupare, cezboară pe piersici şi alte sîmburoase, unde îşi depun larvele din care aparfemele şi masculi. După împerechere femelele depun ouă pe scoarţa planteigazde primare pentru iernare.Această specie este foarte dăunătoare în sere, unde se înmulţeşte în permanenţă;invadînd de aici culturile agricole din vecinătate.Limitatori naturali : O serie de specii prădătoare dintre Coccinellide(Coleoptera), Syrphide (Diptera) şi Chrysopide (Neuroptera). F e r r i e r e(1965) menţionează ca parazit al acestui afid himenopterul Aphelinusasychis Walker (Aphelinidae).Răspîndire : Această specie este frecventă în toată ţara, de asemenea şiîn celelalte ţări din Europa.Viermii sârmă (Agriotes sp)Viermii sârmă (fam. Elateridae) sunt răspândiţi în aproape toateregiunile geografice şi climatice reprezentative de pe Pământ, cunoscându-se7500-8000 de specii. Majoritatea speciilor trăiesc în zonele calde, dar nici înEuropa Centrală numărul speciilor nu este de neglijat.Larvele gândacilor pocnitori, viermii sârmă sunt dintre cele maidăunătoare, regimul alimentar fiind foarte variat, astfel se explicăremarcabila adaptabilitate faţă de condiţiile de mediu extreme. Speciile cualimentaţie pantofagă (sau omnivoră) şi fitofagă prezintă importanţă pentruagricultură, însă nici speciile detritifage şi zoofage nu trebuie subestimate.Având în vedere larga răspândire a speciilor de elateride şi mai alespagubele produse în agricultură, în întreaga lume au fost întreprinse studiicomplexe asupra sistematicii, biologiei, ecologiei şi controlului populaţiilorde viermi sârmă. Dintre ţările în care s-au efectuat astfel de studii putemaminti: C.S.I., Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Iugoslavia, Bulgaria,Germania, Italia, Franţa, Anglia, Canada, S.U.A. etc. Viermii sârmă fiindcunoscuţi printre principalii dăunători ai culturilor de porumb, cerealepăioase, cartof, sfeclă, floarea soarelui, plante medicinale etc., lupta

62împotriva lor constituie o problemă principală în domeniul protecţieiplantelor. Importantele pagube produse de viermii sârmă (larvele insectelordin familia Elateridae) asupra calităţii tuberculilor de cartof sunt denecontestat.Controlarea densităţii şi evaluarea pagubelor produse de viermii sârmă esteinfluenţată de numeroşi factori, ceea ce îngreunează atât cercetările, cât şilupta propriu-zisă împotriva lor. Unul dintre cei mai importanţi factori estestructura speciilor care coexistă pe un anumit areal. Importanţa acestui factorconstă în marea diversitate a speciilor, specii care au ciclu biologic diferit şise supun diferenţiat diverşilor factori ecologici. Se poate spune că în multecazuri nu atât numărul indivizilor, cât numărul speciilor existente pe tereneste importantă.Mediul de viaţă a viermilor sârmă este foarte complex cuprinzândmaterie vie, materie organică şi anorganică aflate în echilibru, uneori precar.Prin cunoaşterea interacţiunilor dintre aceşti factori ecologici şi cunoscândspeciile existente în teritoriu, vom putea hotărî dacă va fi necesarăintervenţia drastică folosind insecticide sau este suficientă o mai mareatenţie la efectuarea lucrărilor agrotehnice.Din cele prezentate rezultă că studiul viermilor sârmă prezintă odeosebită importanţă pentru agricultură ca dăunători polifagi şi în modexpres la cultura de cartof.Descrierea generală a familiei Elateridaea. Adultul: are lungimea corpului variabilă, la speciile din EuropaCentrală fiind între 2-30 mm. Caracteristicile elitrelor sunt duritatea şisuprafaţa netedă sau brăzdată, deseori acoperite cu o pubescenţă deasă.Insectele de diferite culori prezintă nuanţe închise. Capul este puţin mobil.Antenele sunt seriforme, compuse din 11 articole puternic dezvoltate pe olatură, cu aspectul unei lame de ferăstrău. Dintre segmentele toracice cel dinmijloc (mezotorace) este cel mai scurt. Pe marginea anterioară amezosternului se află adânciturile în care intră prelungirea prosternuluiprovocând pocnitura caracteristică elateridelor. Picioarele de lungime mediesunt adaptate pentru mers şi fugă. Elitrele convexe acoperă aproapeîntotdeauna abdomenul, care este format întotdeauna din 5 segmente. Aripilemembranoase sunt bine dezvoltate.b. Oul: este alb, alb-crem până la alb murdar, sferic sau eliptic (Dolin,1964), având copionul tare şi rezistent. Dimensiunile sunt variabile, astfelcele de Agriotes sp. au 0,50 mm lungime şi 0,42 mm lăţime pe când cele deLacon murinus L. au 0,94 mm lungime şi 0,83 mm lăţime.c. Larva: are corpul cilindric, alungit, mai mult sau mai puţin turtit şise compune din 13 segmente. Speciile care trăiesc în sol şi sapă galerii au

63tegumentul puternic chitinizat, de culoare galben deschis până la maroînchis. Cele 3 perechi de picioare sunt scurte şi de aceeaşi mărime. Capulprognat, bine dezvoltat este turtit şi chitinizat. Pe suprafaţa capsulei cefalice,pe linia mediană, de la bază începe sutura epicraniană, care se continuă susutura frontală, aceste suturi delimitând bine placa frontală. Forma acesteiplăci este caracteristică fiecărei specii. Buza superioară este transformatăîntr-o creastă sclerificată şi dinţată cu 1-3 dinţi, mai mult sau mai puţinascuţiţi sau rotunjiţi. Această formaţiune se numeşte clipeu sau nazal, fiindun caracter morfologic folosit la determinarea speciilor. Antenele suntformate din 3 articole care se articulează anterior pe capsula cefalică, lângămandibule. În cadrul aparatului bucal labiumul este slab dezvoltat fiindconcrescut cu maxilele. Mandibulele sunt foarte chitinizate şi au formă deseceră. Dintre segmentele toracice protoracele este cel mai mare. Segmenteleabdominale au o constituţie unitară, excepţie făcând segmentele caudale şianale. Orificiile respiratorii (stigmele) se află pe părţile laterale alesegmentelor 1-8, lipsind pe ultimul segment, cel caudal. Acest din urmăsegment are formă variată fiind cel mai important în determinarea speciilor.Speciile din genurile Elater, Agriotes, Adrastus şi Dolopius au segmentulcaudal cilindric, conic pe când cele din genurile Melanotus şi Synaptus aupartea dorsală turtită. La speciile din genurile Athous, Limonius,Selatosomus, Denticollis, Lacon, Actenicerus, Corymbites, Prosternon,Hypoganus, Agrypnus şi Hypnoidus segmentul caudal este despicat,prezentând 2 ramuri (urogomfe), iar pe partea dorsală în toate cazurile seobservă un câmp cu ornamentaţie specifică, bine delimitat. La parteaventrală a ultimului segment abdominal se găseşte orificiul anal, care areforma unui tub, servind în acelaşi timp şi la deplasarea larvei.Pupa: este de tip libera având 8-10 mm lungime. Are culoarea osului şi seaflă într-o lojă pupală.Modul de atac şi daune : In general adulţii de Agriotes sp. sînt vegetarieniînsă şi carnivori, deoarece s-au observat hrănindu-se cu diferite omizi, bucăţide râme şi cu insecte mici. Adulţii pot ataca sporadic şi germenii de ladiferite seminţe în perioada de încolţire. Larvele sunt însă polifage, atacîndzona coletului şi rădăcina. Uneori la plăntuţe retează rădăcina. La plantulelesau chiar plantele mai mari puternic atacate frunzele se ofilesc apoi plantelese usucă. Sunt adesea cazuri când atacă şi colţul seminţei în perioada degerminare provocînd astfel goluri în vetre. Atacul în vetre se datoreşte lipseide mobilitate a larvelor. Unii autori citează faptul că o larvă în anul II poatedistruge pînă la 12 plante. În cazul unor densităţi mari de larve pierderile potfi de 80 %. La rădăcina dezvoltată larvele mari produc galerii prin carepătrund o serie de microorganisme ce duc la îmbolnăvirea plantei.

64Stabilirea atacului : Orificiile plăntuţelor indică prezenţa larvelor încultură. Controlând în sol plantele ofilite vom găsi larvele, care uneori pot fipînă până la 10—15 exemplare la o rădăcină. Pentru a nu se ajunge la odensitate mare care ar putea compromite recolta în solele unde de obicei sîntprezente aceste larve se vor face sondaje, câte 24/ha, în vederea combaterii.D e s c r i e r e :Adulţii de Agriotes lineatus, A. sputator, A. obscuras şi A. ustulatus auformă alungită cu capul lat şi înclinat. Toracele este convex, cu unghiurileposterioare ascuţite, servind ca organ de sărit împreună cu vîrful pronotului,care este alungit posterior intrînd într-o scobitură a mez os ternului.Antenele sînt de lungime mijlocie, iar picioarele bine dezvoltate.Pentru o recunoaştere mai rapidă a adulţilor prezentăm comparativ unelecaractere ce se pot uşor observa ;A. lineatus A. sputator A. obscurus A. ustulatusLungimea : 7 — 10 mmElitrele sunt roşcate ;interstriurile perechi suntmai înguste şi mai închise laculoare decît cele neperechi.Pronotul este pătratic, brunnegricioscu punctuaţieevidentă. Antenele formatedin 11 articole.Lungimea: 6—7 mmElitrele sunt brunroşiatice.Pronotul de obiceipătratic sau puţinmai lung decit lat.Lungimea : 7 — 10 mmElitrele brunnegricioasecu striuriparalele. Capul galbenprevăzut cu peri fini.Pronotul mai lat decâtlung, cu puncte dese pemijloc.Lungimea : 9-12mmElitrele brun-deschisesau negricioase.Antenele şi picioarelegalben-brune.Oul : La toate speciile este aproximativ rotund, alb-sidefiu, opac, cudiametrul de 0,5 mm.Larva : La speciile sus menţionate larvele au corpul alungit, cu marginileparalele, cilindrice, cu tegumentul chitinizat, gălbui, cu uşoare nuanţespre brun, mai ales spre maturitate. Corpul lucios, tare şi drept le-au adusnumele de VIERMI SÂRMĂ. Capul este lat, de formă pătratică, de culoaremai închisă decât restul corpului, prevăzut cu mandibule puternice.Picioarele puţin dezvoltate. Tarsele formate din 5 articole, ultimul prevăzutcu o gheară ascuţită. Ultimul segment abdominal este conic terminîndu-seprintr-un vîrf brun. La baza sa, dorsal, se află doua scobituri mici, brune, dincare porneşte câte un scut scurt (A. lineatus). Larvele de A. sputator au pesegmentele toracice nişte plăci chitinoase poliedrice pe cînd cele de A.lineatus şi A. obscurus au striuri fine, strălucitoare. Lungimea larvei laecloziune 2 mm, iar la maturitate 20—26 mm.Pupa. Este alb-sidefie, de tip „liber", aflându-se într-o loja pupală însol.

65Biologie : Iernează ca adult în loja pupală şi ca larvă în diferite stadii.La sfîrşitul lui aprilie sau în mai, în funcţie de condiţiile climatice ale anuluirespectiv şi de zonă, adulţii masculi ies la suprafaţa solului urmaţi, după oscurtă perioadă, de către femele. După apariţie încep să se hrănească, avândun regim de hrană mixt. S-a observat că apariţia în masă a adulţilor are locdupă o ploaie. Sînt foarte sensibili la uscăciune, astfel că îşi duc activitateaîntre orele 19 şi 23, iar în restul timpului adulţii stau imobili sub diferiteresturi de vegetaţie, buruieni, sub pietre sau uneori chiar în sol. Pe timpnoros se pot întâlni stând pe flori de umbelifere. După o prioadă începeîmperecherea, iar femela caută terenuri cu o umezeală mai ridicată ce sîntbogate în materii în perioada de răsărire. De asemenea aplicarea deinsecticide sub formă de pulbere şi încoporarea lor în sol în timpul praşileioarbe asigură o combatere eficientă a acestui dăunător.Alternaria (Alternaria solani E. şi M.)Agentul patogen. Boala este produsă de ciuperca Alternaria solani (EH. şiMart.)Sorauer. (sinonim: Macrosporium solani Eli. şi Mart.), cât şi de speciileAlternariaporri şi Alternaria tenuis.Răspândire şi pagube produse. Alternarioza este o boală foarterăspândită care, îngeneral, nu apare în formă epidemică, dar uneori poate fi la fel de distructivăca şi manacartofului. Sunt atacate mai frecvent şi mai puternic soiurile timpurii şi celesemi-timpurii. Soiurile OSTARA şi DESIREE sunt sensibile la aceastăboală.De la un an la altul, boala se transmite prin tuberculii infectaţi întimpul vegetaţiei, prin cei contaminaţi în cursul recoltării, prin resturilevegetale bolnave rămase în sol sau pe sol, cât şi prin diferite plante-gazdă,mai ales din Familia Solanaceae (în special buruieni). Infecţia porneşte dinsol. Primăvara ciuperca formează spori prin care produce infecţia (inocululprimar), mai ales în câmpurile unde în anul precedent au fost plante decartof infectate cu Alternaria sp. Sporii se răspândesc prin vânt, ploaie şi cuapa de irigare.Ciuperca atacă în primul rând plantele debile sau slăbite. Primăvara saula începutul verii, ciuperca produce spori care infectează în primul rândfrunzele care ating solul. Sporii ajunşi pe frunze germinează şi penetreazăprin ţesuturile epidermei, prin stomate sau prin răni. De pe frunze, conidiile

66ciupercii ajung în sol unde, infectând tuberculii, produc o putrezire uscată. Intuberculi, agentul patogen pătrunde prin lenticele sau prin rănile de pe coajă,dacă există suficientă umiditate. Tuberculii se infectează mai ales în timpulrecoltării.Nivelul şi calitatea producţiei scade semnificativ dacă infecţia apareepidemic. în perioada înfloritului şi a formării tuberculilor. Prin atacareafoliajului pierderile pot fi de 25-50% din producţie, iar în cazul în care suntatacaţi şi tuberculii pierderile pot fi şi mai mari. Infecţia cu ciupercaAlternaria sp. reduce mult randamentul la curăţire a tuberculilor. Lamaterialul de plantat puternic infectat scade semnificativ capacitatea deîncolţire.Condiţii şi momentul apariţiei. Pe foliaj, boala apare de regulă la sfârşitullunii mai-începutul lunii iunie, înaintea atacului de mană. Primele infecţii auloc pe frunzele de la bază, după care se extind şi la cele superioare. Dupăinfecţie, ciuperca creşte în plantă fără să producă simptome evidente. Cel deal doilea ciclu al bolii, cea de a doua generaţie de leziuni, pot fi mai severedatorită îmbătrânirii plantelor şi accentuării stresurilor din cultură, cauzatede temperaturi ridicate, deficitul de apă, de nutriţie, etc.Alternarioza este în primul rând o boală a stresului. Atacul ciupercii estefavorizat de vremea caldă, cu temperaturi cuprinse între 10°C şi 35°C. Sporiigerminează în apă, în 35-45 minute la o temperatură optimă de 25-30°C.Boala progresează rapid dacă vremea umedă alternează cu cea uscată, maiales în a doua parte a perioadei de vegetaţie.La cele două specii de Alternaria (A. porri şi A. tenuis), prezente înculturile de cartof din ţară, atacul ciupercii Alternaria porri este favorizată deverile călduroase cu precipitaţii puţine din zonele mai aride, în timp ce speciaAlteraria tenuis preferă umiditatea mai ridicată şi atacă plantele mature cătresfârşitul perioadei de vegetaţie, din zonele mai reci şi umede. S-a dovedit însăcă ambele specii pot produce atacuri puternice în zonele favorabile culturiicartofului din ţara noastră. In sudul ţării Alternaria porri este mai periculoasă.Simptomele bolii:- Pe frunze si pe tulpinăP e fr u n z e, infecţia apare prima dată pe cele mai bătrâne de la bază, deunde progresează treptat spre vârful plantei, extinzându-se şi pe restulfrunzelor. La început, pe frunze apar pete necrotice, circulare, ovale saupuţin colţuroase (când se formează în unghiul dintre două nervuri), deculoare brună sau brună-negricioasă. Diametrul petelor este de 1-2 cm, încazul atacului de Alternaria porri şi de 1-2 mm la Alternaria tenuis. Petele,risipite neregulat pe suprafaţa foliolelor, sunt bine delimitate şi prezintă oserie de cercuri concentrice care amintesc de o ţintă de tir. Când apar în

67număr mare pot să conflueze şi să acopere porţiuni mari din suprafaţalimbului. în mod obişnuit, zona atacată este înconjurată de o arie îngălbenită.Ţesuturile în dreptul petelor se necrozează şi se usucă, uneori se rup şi cad înbucăţi, iar frunza rămâne ciuruită. în cazul unui atac puternic foliajul serăsuceşte, se înnegreşte şi se usucă în totalitate, înainte de vreme.Caracteristic acestei boli este faptul că în dreptul petelor, pe dosulfrunzelor, nu se formează puf de mucegai în schimb, pe partea superioară afrunzei, la limita dintre două zone concentrice, se observă fructificaţii leciupercii sub forma unei eflorescente catifelate, de culoare brună-închisă.Acestea sunt mai evidente pe frunzele de la baza plantei şi pe vreme maiumedă.Uneori, simptomele alternariozei pot fi confundate cu cele produse demană {Phytophthora infestans), dar sunt asemănătoare şi cu cele produse depătarea necrotică în cazul virusului Y al cartofului sau cele produse deverticiloză (Verticillium sp). Simptme asemănătoare pot să apară şi în cazulcarenţei de zinc, a carenţei sau excesului de man-gan, eventual, a carenţei demagneziu .- Pe tuberculi si în pulpă,De pe frunze boala trece pe tuberculi, procesul fiind favorizat de vremeaumedă sau de irigare.Pe tube r c u l i boala apare sub forma unor pete mici, circulare, adâncite,de culoare brună-închis, aproape negre (mai închise decât coaja). Mai târziu,aceste pete cresc până la 6-8 mm diametru şi pe ele se formează pliuriconcentrice sau dispuse paralel, care în final se adâncesc. Dacă vremea estefavorabilă atacului, petele se extind cuprinzând o mare parte din suprafaţatuberculilor. în jurul petelor coaja se usucă. Leziunile de pe tuberculiseamănă cu cele produse de putregaiul uscat (Fusarium sp.), dar lipsesc pliurilecu spori.În pulpă, în dreptul petelor de pe coajă, se formează un putregai uscat deculoare brună-negricioasă, care se întăreşte. Putrezirea se limitează însă la ozonă care nu depăşeşte 5-6 mm în adâncime (mana pătrunde mult maiadânc). După recoltare, în condiţii de păstrare cu ventilaţie bună boalastagnează, dar în condiţii de temperaturi scăzute şi umiditate ridicată,putregaiul avansează spre interiorul pulpei. Zona infectată se delimitează clarde cea sănătoasă, ţesuturile atacate fiind separate de ţesuturile aparentsănătoase, printr-o zona umedă de culoare gălbuie.La putrezirea tuberculilor contribuie, prin suprainfectări, în modsecundar, şi diferite alte microorganisme saprofite, caz în care tuberculiiatacaţi putrezesc în timpul păstrării.

68Simptomele alternariozei la tuberculi se pot confunda cu cele produse demană (Phytophthora infestans) sau de fuzarium (Fusarium sp). Prevenire şi combatere:- Măsuri culturale. Posibilităţile de prevenire a acestei boli sunt reduse. Ingeneral,se recomandă evitarea factorilor care pot accelera senescenţa plantelor decartof în timpul perioadei de vegetaţie (bolile virotice, deficitul de apă şi de elementenutritive, etc).La amplasarea culturii se vor evita terenurile în care a fost semnalat atacmai intens de alternarioză (Altrenaria sp.). Se va utiliza numai material deplantat sănătos, certificat.Asolament de cel puţin 3-4 ani. Dozele mari de fosfor sensibilizează plantelelaaceastăboală, iar azotul creşte rezistenţa lor. Pe terenurile infestate cu Alternaria sp.serecomandăcultivarea soiurilor mai tardive, care sunt mai puţin sensibile la aceastăboalădecâtsoiurile timpurii. La recoltare, coaja tuberculilor trebuie să fie suberificată.Adunareaşiarderea vrejilor uscaţi după recoltare, pentru reducerea sursei de inocul, esteomăsurăde igienă culturală obligatorie- Măsuri chimice. în general, contra alternariozei nu se fac tratamentespecialedeoarece o parte din produsele folosite contra manei combat şi această boală.În cazul în care se fac tratamente speciale, acestea vor fi începute laapariţia primelor simptome ale bolii, folosind fungicidele omologate, cuproduse pe bază de: cimoxanil; dorotalonil; cupru (hidroxid, oxiclorură,sulfat); famoxadon; flua-zinam; mancozeb, maneb; mefenoxam; metalaxil,metiram; propineb.Râia argintieAgentul patogen. Boala este produsă de ciuperca HelminthosporiumsolaniDur.şi Mont. Sinonim: Spondylocladium atrovirens Hare.Răspândire şi pagube produse. Boala este răspândită şi foarte frecventăîn toate ţările şi zonele cultivatoare de cartof. Ciuperca atacă numaituberculii. Soiurile timpurii sunt de obicei mai grav afectate decât soiurilemai târzii. Tuberculii pot fi infectaţi în câmp şi/sau în depozit, dar boala

69evoluează numai în timpul păstrării. Infecţia porneşte din sol, unde agentulpatogen ajunge prin tuberculii de sămânţă. Ciuperca pătrunde în tuberculiprin lenticele sau prin periderm, după care se dezvoltă în spaţiile inter- şiintracelulare din coajă, pe care o face mai permeabilă şi ca urmare tuberculiise deshidratează. în timpul depozitării, dacă condiţiile sunt favorabile, boalase transmite de la un tubercul la altul şi se răspândeşte rapid. Această boalăeste mai frecventă la soiul DESIREE.Principala cale de transmitere a ciupercii, de la un an la altul, sunttuberculii de sămânţă infectaţi. în sol parazitul are o viaţă scurtă, deoarecenu poate supravieţui în timpul iernii. Nu este o legătură directă între gradulde infectare a materialului de plantat şi gradul de infectare a noii producţii.Importanţa economică a acestei boli este mai mică, deoarece nuproduce scăderi semnificative de producţie. Pierderile cantitative deproducţie în timpul depozitării se datorează, în primul rând, deshidratăriituberculilor bolnavi, care pot pierde 8-13% din greutate, iar în final semumifică. La tuberculii bolnavi se depreciază şi aspectul comercial, maipuţin calitatea culinară. Tuberculii puternic infectaţi nu pot fi folosiţi pentruplantare, deoarece nu încolţesc normal şi scade capacitatea lor de producţie,prin faptul că formează un număr redus de tuberculi, care rămân mici.Condiţii şi momentul apariţiei. Râia argintie este considerată ca oboală a depozitelor, cu toate că infectarea tuberculilor are loc înainte derecoltare, când apar şi primele simptome. În timpul vegetaţiei, infectareatuberculilor este favorizată de perioadele cu temperaturi ridicate, iar larecoltare şi în timpul păstrării, de umiditatea ridicată. Cu cât toamnatuberculii rămân mai mult timp în sol, infecţia va fi mai intensă, în special pesolurile uşoare.La temperaturi de peste 10-15°C, umiditate relativă ridicată în aer şi laîntuneric, ciuperca sporulează abundent. În timpul depozitării, infecţia serăspândeşte mai uşor dacă temperatura este mai ridicată, iar umiditatearelativă a aerului depăşeşte 90%, condiţii în care se poate forma condens pesuprafaţa tuberculilor, ceea ce uşurează sporularea ciupercii. Atacul boliieste însă mai redus la temperaturi sub 3°C. Ciuperca creşte la temperaturicuprinse între 3*>C şi 30"C, optimul fiind de 21-270C. Depozitarea încondiţii uscate, răcoroase şi cu o bună ventilaţie, limitează mult răspândireabolii.Simptomele bolii:- Pe frunze si pe tulpină. Pe partea aeriană a plantelor bolnave şi pe frunze nuapar simptome vizibile.- Pe tuberculi si în pulpă, Pe t u b e r c u l i p e coajă, se formează peterotunde sau ovale, cu contur neregulat, distribuite la întâmplare. Mai târziu, în

70timpul păstrării, coaja din zona petelor se desprinde şi sub ea pătrunde aer.Astfel petele capătă o culoare (un luciu) cenuşie-argintie. Cu timpul petele potacoperi toată coaja. Acestea devin mult mai evidente dacă tuberculii suntumezi sau spălaţi. Intensitatea colorării se accentuează cu vârsta leziunilor, iarla soiurile cu coaja roşie pigmentul este distrus. Primăvara petele sunt maievidente, au marginile uşor adâncite, iar tuberculii sunt deshidrataţi şi semumifică. In leziunile de râie argintie (Helminthosporium solani) nu aparscleroţi. În condiţii optime de umiditate şi temperatură, pe suprafaţa petelorapar mici puncte negre, care sunt sporii ciupercii, ce se văd mai bine cu olupă. La valori mari ale temperaturii şi umidităţii relative din aer, tuberculiiinfectaţi devin negri ca funinginea. Tuberculii foarte afectaţi nu încolţesc normal.Uneori şi ciuperca care produce vestejirea în masă a cartofului(Colletotrichum atra-menfariu/n) produce leziuni similare- In pulpă, boala nu produce putrezirea acesteia, dar prin ţesuturile moarte,tuberculii se pot suprainfecta uşor cu agenţii patogeni care produc putregaiuscat sau umed.Prevenire şi combatere:- Măsuri culturale. Nu există soiuri rezistente la această boală. La plantat se vafolosi numai material sănătos, certificat. Din materialul pentru plantat se vorelimina tuberculii atacaţi. Recoltarea trebuie începută numai după maturizareaplantelor, cât mai timpuriu posibil. Se vor dezinfecta spaţiile de depozitare şiutilajele. Înainte de depozitare tuberculii se vor răci, iar în timpul depozităriitrebuie asigurată umiditatea relativă a aerului şi temperatura la un nivel mairedus (3-5°C) în condiţii de ventilare corespunzătoare. Se va evita depozitareatuberculilor cu pământ pe ei. In general, măsurile sunt similare cu celerecomandate în cazul râiei comune (Streptomyces scabies) .- Măsuri chimice. Tratarea cu fungicide a materialului de plantat înainte deplantare. Tratarea cartofului de sămânţă imediat după recoltare cu fungicidepe bază de tiabendazol (TECTO 480 FW); maneb; mancozeb, aplicateînainte de depozitare. Nu se fac tratamente în timpul vegetaţieiPutrezirea germenilor şi plăntuţelor (PYTIUM sp., PHOMA BETAEFr., APHANOMYCES sp. FUSARIUM sp., RHIZOCTONIA SOLANIKuhn)Boala este frecvent întâlnita în ţările cultivatoare de sfeclă cu precipitaţii abundente primăvara, ca de exemplu : Cehoslovacia,Germania, Ungaria, Italia, Austria, Belgia, Marea Britanie (în ţara noastră, boala se manifestă cu intensitate mai ales în zonele nordicecu soluri mai umede şi sărace în fosfor.Putrezirea plăntuţelor de sfeclă este condiţionată de un complex defactori agrotehnici şi climatici şi se manifestă puternic în perioadele cândsensibilitatea germenilor sau plăntuţelor coincide cu un potenţial infecţionalridicat al paraziţilor implicaţi. Frecvenţa plantelor atacate creşte în cazul în

71care solul este infestat puternic cu nematozi (D i 11 m a n n, 1963) careînlesnesc pătrunderea ciupercilor, prin înţepăturile pe care Ie fac Ia nivelulradăcinuţelor.Simptome: Boala apare începând din momentul germinăriiseminţelor şi poate dura până în faza de îngroşare a rădăcinilor şi de apariţiea doua perechi defrunze adevărate. Plăntuţele prezintă diferite forme de atac: pe unele se observă pete, în dreptul cărora ţesuturile stagnează în creştere.Sânt şi situaţii când planta poate rezista atacului şi continuă să crească, însărădăcina este sinuoasă. Alte plante prezintă strangulări în dreptul porţiuniiatacate pe întreaga circumferinţă a tulpiniţei. În acest caz plăntuţa cade dindreptul porţiunii atacate, se deshidratează şi moare.Desigur că, în funcţie de agentul patogen care a produs boala, sau deproporţia în care a participat un parazit sau altul în procesul de infecţie,simptomele sânt diferite, iar în condiţii de câmp ele nu pot fi diferenţiate,datorită intervenţiei ulterioare a altor paraziţi a căror acţiune se suprapuneatacului produs iniţial de unul sau doi dintre aceştia.Delimitarea simptomelor produse de diferiţi paraziţi implicaţi în acestproces se poate realiza în condiţii experimentale, folosind sol steril şi infecţiiartificiale. Astfel, pe tulpiniţe apare un putregai umed, strălucitor, care cutimpul capătă culoare brună, apoi neagră, în dreptul căruia se formează înscurt timp (2 — 3 zile) oospori. în acest caz, infecţiile se datoresc ciuperciiPythium sp.în alte cazuri, pe porţiunile atacate se observă striuri mici de culoare brunînchisă, care apoi se extind sub forma unui putregai uscat, de culoareînchisă, Ia jocul de ieşire din sămînţă. în dreptul zonelor atacate se observala microscop, sau chiar cu ochiul liber, picnidiile ciupercii Phoma betae, cucare s-a efectuat infecţia artificială.Simptomele care se prezintă sub forma unor ulceraţii de culoare brunaroşcată, aparţin ciupercii Rhizoctonia solani. Atacul timpuriu produs deaceasta ciupercă asupra germenilor, are ca efect nerăsărirea şi putrezireaacestora din cauza lipsei de vigurozitate şi a puterii de străbatere reduse.În Germania, Marea Britanie şi alte ţări se mai înâîlneşte şi un altfelde atac, cu simptome deosebite de cele produse de Pythium spp. şi Phomabelae care după cercetătorii englezi (B a r t e l s 1971; B y f o r d 1972) sedatoresc speciilor de Aphanomyces. în acest caz, întregul hipocotil devinesubţire şi negru, iar cotiledoanele sunt necrotice la bază. Plăntuţele parţialatacate de Phoma sau Pythium, se pot reface în unele cazuri, paraziţiiintrând în declin, datorită schimbării condiţiilor de mediu. CiupercaAphanomyces însă, persistă în părţile bolnave ale plantei, iar dupăcum.arată aceiaşi cercetători, se pot găsi plante piticite şi deformate şi in

72luna iulie- Ciuperca poate fi observată pe rădăcinile laterale în tot timpulperioadei de vegetaţie fiind favorizată de temperaturi ridicate şi deumiditatea din sol, mai ales în culturile semănate tirziu. Atacul estediminuat, în cazurile în care, perioada imediat următoare se caracterizeazăprin uscăciune, chiar dacă s-a semănat tîrziu.Agenţii patogeni: Din plăntuţele de sfeclă atacate de putrezire se potizola frecvent ciuperci din genurile Pytluum, Phoma, Alternaria, Fusarium,Rhizoctonia, Aspcryillus, Penicillium, Mucor şi altele. Dintre acestea pot ficonsiderate agenţi principali ai putrezirii plantatelor, ciupercile^ Pythiutn,Phoma, Rhizoctonia şi Fusarium ale căror infecţii pot fi reproduse încondiţii experimentale.în Irlanda, Marea Britanie, Cehoslovacia, Iugoslavia şi R.F. Germania, estecitată prezenţa ciupercii Aphanomyces sp. ; în Marea Britanie cel puţin înperioada 1969—1970, se pare că specia Aphanomices cochloides Drechsl. afost principala cauză a putrezirii plăntuţelor (Bartes , 1971).Dintre speciile de Pythium care atacă plăntuţele de sfeclă pot fi citatePythium debaryanum Hesse şi P. ultimum Frow. Ele se găsesc frecvent asociatecu Rhizoctonia solani, Aphanomyces spp. şi Fusarium spp. Miceliulciupercilor din genul Pythium are conţinut omogen, este fin, bogatramificat,neseptat, rareori septat şi cu conţinut granular în faza de îmbătrânire.Trăiesc saprofite în sol, iar când parazitează plantele se dezvoltă înţesuturile acestora pe care le distrug. Miceliul trăieşte intercelular, dar şiintracelular, fără a forma haustori. .Reproducerea asexuată se face prin conidii şi zoosporangi. Conidiilegerminează Ia maturitate dând un filament de infecţie; mai sânt insă şi alteconidii care devin spori de rezistenţă în caz de secetă, geruri etc. avîndpereţi mai groşi şi din a căror germinaţie rezultă de asemenea un filament deinfecţie.Zoosporii, care se formează într-o veziculă laterală a zoosporangelui,după ce au înotat câteva minute în apă, pierd cei doi cili, şi germinează,dând un filament care produce infecţia.Rezultatul înmulţirii pe cale sexuată sunt oosporii, cu conţinut dens,cu pereţii groşi, având o rezistenţă foarte mare în condiţii nefavorabile. Laieşirea din iarnă, aceştia germinează tot printr-un filament micelian carepătrunde în plante.În ce priveşte specia P, ultimum, se deosebeşte de P. debaryanum, pringrosimea mai mare a peretelui oosporului, şi prin poziţia ramificaţieimiceliene ce poartă anteridia, care este foarte apropiată de baza oogonului.

73Phoma betae Fr. este forma picnidiană a ciupercii Pleospora betaeBjorlmg. Miceliul se dezvoltă intercelular, este ramificat, septat şi deculoare brună. Picnidiile globuloase sunt cufundate în ţesutul parazitat şiprevăzute cu un osteol. Picnosporii, unicelulari, Mălini sau uşor gălbui,sferici sau ovali, sunţ înglobaţi într-o masă gelatinoasă, rămânând împreunăşi după ce sunt puşi în libertate.Periteciile sînt parţial incluse in ţesuturile plantei gazdă, au peretelegros, stromat.ic Ascele, conţin câte 8 ascospori, eliptici, uşor coloraţi în gălbui,septaţi prin pereţi transversali şi longitudinali.Ciuperca produce pagube în special în condiţii de temperatură scazutăşi umiditate ridicată, dar are patogenitate mai scăzută comparativ cu Pythiumsau Rhizoctonia.Pentru condiţiile din Europa este citată în literatură specia Aphanomycescochlioides Drechs. ce se caracterizează prin miceliu bogatramificat, neseptat; prin îmbătrînire, golindu-se de conţinut, devine greuvizibil. Spo-rangii se formează terminal şi sîxit alungit-cilindrici. Zoosporiipuşi în libertate înoată scurt timp în picăturile de apă, după care producinfecţii pătrunzînd în planta printr-un filament germinativ.Oosporii, formaţi pe cale sexuată, au diametrul de 16—22 mm;aceştia reprezintă organele de rezistenţă ale ciupercii, asigurînd totodată şiinfecţia primară. în condiţii favorabile, oosporii germinează, dînd unfilament pe care se formează zoosporangii cu zoosporii.Rhizoctonia solani Kuhn este forma sterilă a ciupercii Corticiumsolani (Priit, et Del.) Bourd. et Galz. Miceliul este hialin în stadiul tînăr apoise îngroaşă, se colorează în brun şi se ramifică abundent. Ramificaţia hifelorde Rhizoctonia este caracteristică, datorită unghiurilor drepte între hifaexistentă şi cea care se formează. Caracteristică este şi prezenţa destrangulări accentuate la locul de ramificare.Ciuperca formează pseudoscleroţi neregulaţi, legaţi între ei princordoane-de hife miceliene abundente. Se dezvoltă de obicei pe părţilesubterane ale plantelor gazdă, mult mai rar pe organele de la suprafaţasolului.Tolerează limite foarte largi de umiditate si temperatură, de aceea ciupercaeste prezentă în toate solurile şi poate produce pagube mari la multeplante de cultură.Fusarium spp. Speciile frecvent întîlnite la sfeclă sînt ; Fusarium solani(Mart.) Sacc, F. culmorum (W. G. Smith) Sacc. şi F. avenaceum (Corda exFr. ) Sacc. în funcţie de condiţiile de mediu, speciile de Fusarium participă,

74alături de paraziţii anterior analizaţi, la fenomenul de putrezire a plăntuţelor,dar, în cele mai multe cazuri, intervin în proces ca paraziţi de slăbiciune.Boala apare fie sporadic, fie în vetre, în funcţie de gravitatea infecţieiseminţelor cu Phoma betae şi de potenţialul infecţios al ciupercilor de solimplicate (Phytium, Rhizoctonia, Fusarium etc.) cât şi de condiţiilenefavorabile din timpul răsăririi şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie. încaz de atac grav, cultura poate fi compromisă, fiind necesară reînsămânţarea, ce are drept consecinţă decalarea epocii optime deînsămânţare, cu repercusiunile ei nefavorabile asupra producţiei.Este deosebit de important să se stabilească factorii care au produs putrezireaplăntuţelor deoarece, în afară de paraziţii principali, răspunzători deboală (Phoma beiae, Puthium spp. Rhizoctonia solani, Fusarium spp. etc.)mai există şi alte cauze care provoacă simptome relativ asemănătoare întrecare se pot cita, toxicitatea unor ierbicide aplicate la sfeclă sau la plantelepremergătoare, îngraşă mint ele chimice şi insecticidele aplicate în doze necorespunzătoareşi, de asemenea, atacul unor dăunători din grupaColemboelor.Combatere : Pentru prevenirea atacului speciilor de Pythium, Rhizoctoniasolani, Fusarium spp. care pot să se menţină în toate solurile timp demai mulţi ani, trebuie să se urmărească protejarea ţesuturilor tinere, aflate încreştere, prin scurtarea pe cît posibil a perioadei critice corespunzând începutuluivegetaţiei, prin dezvoltarea rapidă a germenilor şi tinerei plan tute.Aceasta se poate realiza printr-o bună pregătire a patului germinativ, în carecaz, lucrările de primăvară ale solului trebuie executate până la adâncimeade semănat. în solurile sărace în fosfor, este bine să se aplice, pe rândul desemănat, îngrăşăminte fosfatice.În ce priveşte prevenirea atacului ciupercii Phoma betae, este necesarsă se ţină seama între altele de condiţiile pedoclimatice în care s-audezvoltat culturile de seminceri. Experienţele au dovedit că precipitaţiile,înainte şi după recoltarea semincerilor, influenţează nu numai procentul deinfecţie a seminţelor cu Phoma betae ci si adîncimea de pătrundere amiceliului ciupercii în peretele glomerulelor, ceea ce atrage după sinedificultatea combaterii.Tehnologia de prelucrare a seminţei înlătură, prin şlefuire, cea maimare parte din ciupercile aflate pe şi în straturile superficiale ale seminţelor,dar nu pot fi îndepărtate cele pătrunse mai adânc în pericarp şi sămânţă. Dinaceastă cauză, producerea de sămânţă trebuie dirijată în zonele cu veri maisecetoase, în care condiţiile nu favorizează dezvoltarea abundentă amicroorganismelor patogene.

75Fiind vorba de mai mulţi agenţi fitopatogeni care produc putrezireaplăntuţelor de sfeclă, prevenirea pagubelor prin introducerea în cultură aunor soiuri rezistente, întâmpină greutăţi sub aspectul creării soiurilorrespective.Tratarea cu fungicide a seminţelor de sfeclă este o premisă importantăpentru obţinerea de culturi încheiate, în special în condiţiile unei perioade derăsărire prelungite, datorate condiţiilor nefavorabile de mediu. Este totodatănecesar să se cunoască intervalul de acţiune a fungicidelor folosite la tratare.Preparatele utilizate în prezent (pe bază de clorura mercurică sau T.M.T.D.)formează în jurul seminţei o zonă de protecţie care opreşte dezvoltareaparaziţilor pe o perioadă de aproximativ două săptămâni, ceea ce corespundeperioadei germinării şi răsăririi plantelor.Mucegaiul violet (Rhizoctonia violacea Tui.)Se întâlneşte sporadic, boala fiind citată la noi încă din anul 1953, fiindprezentă în culturile de sfeclă de zahăr din Transilvania.Simptome : Atacul se manifestă pe rădăcină sub formă de pete deculoare violacee, în dreptul cărora apare, după un timp, miceliul ciuperciisub forma unei pâsle în care se dezvoltă scleroţi brun negricioşi. În dreptulpetelor ţesutul se adînceşte şi putrezeşte datorită şi atacului ciupercilorsaprofite. Când condiţiile sînt prielnice ciupercii, rădăcinile putrezesc înîntregime şi plantele pier.Agentul patogen este ciuperca Rhizoctonia violacea care trăieşte casaprofită în sol pe diferite resturi vegetale, de unde trece pe rădăcinile desfeclă, parazitându-le. Instalarea ca parazit este uşurată de prezenţa rănilorpe rădăcini, provocate în timpul lucrărilor agricole sau datorate atacului deinsecte. Miceliul ciupercii este format din hife robuste, septate, ramificatecaracteristic, formînd unghiuri drepte între ele. Scleroţi se formează m condiţiinefavorabile (uscăciune) şi pot rezista in sol piua la 3-4 am.Pentru evitarea atacului se recomandă respectarea asolamentului iar încazul în care simptomele au apărut se izolează şi se dezinfectează vetrelede plante aîacate. Se vor evita terenurile umede şi acide. Pentru culturilede seminceri se vor planta numai butaşi sănătoşi.Cercosporioza (Cercospora beticola Sacc.).Considerată ca cea mai răspîndită boală a sfeclei, eercosporioza esteîntîlnită în toate zonele de cultură de pe glob, deosebirile apârind doar înceea ce priveşte intensitatea atacului. Parazitul găseşte condiţii favorabile înanii cu veri ploioase şi calde, şi cu deosebire în culturile irigate, unde

76produce desfrunzirea repetată a plantelor, urmată de reducerea accentuată aproducţiei de rădăcini şi a conţinutului de zahăr.Prima manifestare mai puternică a bolii a fost observată în anul 1897în Boemia, cxtinzându-se apoi, concomitent cu răspîndirea culturii, îndiferite ţări. In ţările europene cultivatoare de sfeclă, ca: Italia, Turcia,Bulgaria, Grecia, Austria, Spania apoi în Cehoslovacia, Ungaria şi altele,parazitul găseşte condiţii bune de dezvoltare. în ţările mai nordice, boalaapare sporadic sau cu intensitate redusă.În România cercosporioza este răspîndită cu deosebire în sudul şivestul ţării, unde irigarea prin aspersiuue, precipitaţiile şi temperaturile mairidicate constituie condiţii favorabile pentru permanentizarea unoratacuri puternice. În jumătatea nordică a ţarii boala se manifestă cuintensitate numai la intervale de cîţiva ani, condiţiile optime pentruciupercă întruniudu-sc mai rar în această zonă.Simptome : Boala apare mai întâi sub forma unor pete punctiforme.Miceliul, care pătrunde prin orificiile stomatelor frunzelor, se dezvoltă maiîntîi spre epiderma opusă pătrunderii şi apoi se ramifică lateral. Apar astfelpete circulare, de 2—3 mm în diametru, vizibile pe ambele feţe. Petele sântde culoare cenuşie deschisă, înconjurate de o margine mai închisă, brunăroşietică,ce contrastează puternic cu verdele frunzei. Boala se manifestă şipe cotiledoane încă din luna mai, situaţie înregistrată în anul 1967 la Braşovşi în 1972 la Băneasa-Giurgiu, când unele dintre plăntuţe au murit datorităatacului puternic manifestat în această fază.De obicei boala apare la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iuliesub formă de pete izolate pe frunzele mature. În urma ploilor, a irigării prinaspersiune la temperaturii ridicate, numărul petelor creşte considerabil,ocupînd, o mare mare parte din frunză, ceea ce duce la reducerea progresivăa suprafeţei foliare.Pe vreme umedă, în dreptul petelor apar fructificaţiile ca un puf fin deculuare cenuşie deschisă. In culturile atacate de cecrosporioză intervaluldintre rânduri este acoperit de frunze uscate căzute pe sol. Distrugereafrunzelor şi formarea repetată de noi frunze în rozetă are repercusiuninegative asupra creşterii rădăcinii şi acumulării zahărului.Deşi boala este denumită în literatură „pătarea frunzelor" ea aparefrecvent şi pe alte organe. Pe plantele semincere, de exemplu, atacul semanifestă şi pe tulpini, peţioluri, bractei şi glomerule. Atacul poate începeîn acest caz, chiar înainte de înflorire şi evoluează în toată perioada devegetaţie. Glomerulele atacate rămân mici, deformate şi nematurizate,conţinind seminţe cu facultatea germinativă slabă.

77Agentul patogen : Cercosporioza este produsă de ciupercaCercospora beticola Saec.Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular în stratul epidermic şi înmezofilul frunzei. Observat ,.în vifro", acesta are un aspect diferenţiat înfuncţie de vîrstă. Hifele tinere sînt hialine, cu septe rare, cu conţinut bogatşi omogen, iar cele mature sunt colorate în brun, septate si bogat ramificate.„In vivo", miceliul este mai slab ramificat, septat, hialin sau uşor colorat înbrun.Pe secţiuni de frunză, în dreptul stomatelor se observă cu uşurinţă, lamicroscop, o aglomerare de miceliu de culoare brun închisă, având rolprimordial în formarea conidioforilor; Knapp (1954) şiKoch (1958)atribuie acestor aşa zise strome un rol însemnat şi ân ceea ce priveşteiernarea ciupercii. Cercetările ( B l e i h o l d e r , W e l z i e n , 1972),accentuează importanţa epifitologică a acestor strome, denumite„microscleroţi" şi subliniază că aceste formaţiuni se dezvoltă în cursulperioadei de sporulare a ciupercii şi deci factorii de mediu care favorizeazăsau inhibă sporularea, au acelaşi efect şi asupra formării „microscleroţilor".Aceeaşi autori ajung la concluzia că, factorii de mediu nefavorabili dinpunct de vedere epifitologic, acţionează inhibitor nu numai asupradesfăşurării epifiţiei în timpul unei perioade de vegetaţie, prin formarea deconidii insuficiente, dar şi în anul următor, când organele de rezistenţă aleciupercii (microscleroţii) contribuie în mică măsură la realizarea infecţiilorprimare.Conidioforii se formează în dreptul acestor formaţiuni, înmănunchiuri, care ies la suprafaţa frunzei prin orificiile stomatelor. Aceştiasînt neramificaţi, lungi, rigizi sau flexibili, cel mai adesea continui, neseptaţişi cilindrici, de culoare brun-închisă la bază şi mai deschisă spre vârf,geniculaţi.Importanţa epifitologică a numărului mare de specii gazdă pentruaceastă ciupercă este mare deoarece, de rezerva biologică a parazitului estestrâns legat potenţialul patogenic. Se creează deci un pericol crescut pentruspeciile de plante cultivate din sfera parazitului, îndeosebi pentru sfecla dezahăr, mai ales că, din unele observaţii, conidiile formate pe specii spontaneau rezistenţă şi viabilitate mai prelungită, dcât cele formate pe sfecla dezahăr.De la un an la altul, transmiterea ciupercii se face, în primul rând, prinseminţe, deoarece miceliul pătrunde şi infectează şi peretele glomeruleicând acesta este încă verde. Prin prelucrarea seminţei (şlefuire), cea maimare parte din conidii este îndepărtată, dar cele care rămîn, împreună cu

78miceliul de rezistenţă din pericarp, din resturile de sfeclă şi din buruienilerămase în soi, asigură transmiterea bolii.Pagube: în condiţiile ţării noastre, pierderile de recoltă datorităcercosporiozei sunt destul de mari în sudul ţării, mai ales în culturile irigateşi în anii bogaţi în precipitaţii. Pagubele sunt cu atât mai mari cu cât ataculapare mai devreme (iunie). Din rezultate experimentale ( Dumitraş şiC o d r e s c u 1975) reiese că, în condiţiile de la Braşov, plantele realizeazănumai aproximativ 80% din producţia de rădăcini şi cca 75% din cea dezahăr, iar în sudul ţării, în cazul infecţiilor foarte timpurii numai 70% dinproducţia de rădăcini şi 60% din cea de zahăr. În cazul atacurilor târziipierderile de recoltă sînt de 4—7% respectiv de 8—18%.Prin pierderile din producţia de rădăcini şi prin scăderea conţinutuluide zahăr cu aproape 2° S, producţia de zahăr alb se reduce în cazul atacurilorgrave la cca 50% din recolta normală.Semnalarea re-emergenţei unor boli şi dăunători impun măsuri sporitede monitorizare şi control şi integrarea acestora în cadrul unor tehnologiisustenabile adaptate diferitelor sisteme de cultură şi care să ţină seama deimpactul acestor agenţi de dăunare, noi sau (re)emergenţi, asupraagroecosistemelor cartofului şi (sau) sfeclei de zahăr.Este urgent necesară o schimbare fundamentală a abordării protecţieiculturilor şi modernizarea tehnologiilor de cultivare, pentru a diminuaescaladarea consecinţelor economice şi impactului negativ asupra mediului,datorate combaterii bolilor şi dăunătorilor din culturile de cartof şi sfeclă dezahăr.BIBLIOGRAFIE:1. B a r t 11es G. V o n , 1971, Einfluss wurzelinfizierender Bodenpilze auf dieAnfangsentwicklung' von Zuckerrüben, Zeitschr. fur Pflkr. und Pflsch., 78 (10).2. B e n n e t t C. W., 1949, Some unreported host of sugar beet mosaic virus, Phytopath.39.3. B l e i h o l d e r H., W e l t z i e n H. C, 1972, Beiträge zur Epidemiologie von C.beticola Sacc. an Zuckerrübe, Phytopath., 13.4. Boţoman Gh, Ianoşi I.S. 2005, Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor dincultura cartofului, Ed. Valahia, 2005

795. Capinera, J.L., 1981 Some effects of infestation by bean aphid, Aphis fabaeScopoli, on carbohydrate and protein leveles in sugar beet plants, and proceduresfor estimating economic injury level. Zeitschrift fur Angewandte Entomologie.6. Carlson P.S., 1980. The biology of Crop Productivity. Academic press, NewYotk.7. Ciochia V.,Codrescu Ana,Dumitraş Lucreţia, 1980 Protecţia sfeclei de zahăr Ed.Ceres 19808. Cuperus, G.W., Radcliffe E.B., Barnes, D.K., Marten G.C., 1982 Economic injurylevels and economic thresholds foe pea aphid, Acyrthosiphon pisum on alfalfa.Crop Protection 1.9. Dobreanu Ecaterina, Manolache C., 1969. Fauna RSR. INSECTA, Vol. VIII, fasc4, Homoptera, partea generală, Ed. Academiei RSR.10. D u m i t r a ş L u c r e ţ i a ,C o d r e s c u A n a , 1975, Eficacitatea unor produsefungicide în combaterea ciupercii Cercospora beticola Sacc. Lucrări stiinţificeICCS Sfecla de Zahăr Braşov.11. D u m i t r a ş L u c r e ţ i a şi T a t i a n a Ş e s a n , 1979. Aspecte privindantagonismul l speciei Trichoderma viride Pers. ex. Fr. faţă de Pythium debaryanum Hesse Stud. Cerc. Biol.Ser. Biol.veg. 24,212. K n a p p E., 1954, Kombinierte Priifung von Zuekerriibesorten auf Leistung undResistenz gegen Cercospora, Z. /. Zuckerind, 4.13. Manolache, C., Perju, T., Felecan, V., 1970. Homoptere (Aphidoidea şiPsylloidea) transmiţătoare de boli virotice la culturile de cartof din Transilvania.Ann. ICDPP Vol. IX.14. Perju, T., 1999. Dăunătorii organelor de fructificare ţi măsurile de combatereintegrată. Vol. I. Plante ierboase. Ed. Ceres, Bucureşti.15. Struik, P. C., Wiersema, S. G., 1999. Seed potato technology, Wageningen Pers,The netherlands.