Document PDF - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

DOMENIUL MĂNĂSTIRESC ÎN ŢARA MOLDOVEIÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIV-LEA – SECOLUL AL XVI-LEA

Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova – ANTIMMonografiiXIIDOMENIUL MĂNĂSTIRESC ÎN ŢARA MOLDOVEIÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIV-LEA – SECOLUL AL XVI-LEAChişinău – 2012Coordonatorii seriei:Sergiu MusteaţăAlexandru Popa.

Igor SAVADedic această carte familiei mele,soţiei Lucia, copiilor Leonard şi Bianca şi mamei Maria,care, prin prezenţa lor, m-au făcut să înţeleg sensul vieţii.DOMENIUL MĂNĂSTIRESCÎN ŢARA MOLDOVEIÎN A DOUA JUMĂTATEA SECOLULUI AL XIV-LEA –SECOLUL AL XVI-LEA

4 Igor SavaLucrarea a fost aprobată spre publicare de către Consiliul de Administrare al ANTIM,în şedinţa din 20.12.2011Recenzenţi:Ion Eremia, dr. hab., conf. univ.Igor Cereteu, dr., conf. cercetătorRedactor:Traducerea textului în limba engleză: Viorica Olaru-CemîrtanTehnoredactare şi prepress: Roman MardareCoperta: Ruxanda RomanciucDescrierea CIP a Camerei Naţionale a CărţiiSava, IgorDomeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a sec.al XIV-lea / Igor Sava ; cuvânt înainte de Demir Dragnev. – Ch. Pontos, 2012(F.E.-P. „Tipogr. Centrală”). – 332 p.Bibliogr.: p. 261. – 200 ex.ISBN 978-9975-51-348-7.94(478+498)”13”:726S 28

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea5CUPRINSMulţumiri.......................................................................................................................7Cuvânt înainte...............................................................................................................9INTRODUCERE......................................................................................................14I. Prezenţe şi manifestări ale actului de ctitorire în Ţara Moldovei în secoleleXIV-XVI. Tradiţie bizantină şi specific regional ...................................................52II. Constituirea şi evoluţia domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei în a douajumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea.............................................762.1. Căile de constituire şi de dezvoltare a domeniului mănăstiresc...................762.1.1.Sistemul de danii................................................................................................782.1.2. Colonizarea rurală..........................................................................................1382.1.3. Operaţiunile de cumpărare şi vânzare. Schimbul de bunuri....................1452.1.4. Împresurările de hotar...................................................................................1532.2. Regimul juridic mănăstiresc. Impactul imunităţii asupra dezvoltăriidomeniului.................................................................................................................158III. Patrimoniul mănăstiresc şi practicile economice conexe.............................1803.1. Structura domeniului mănăstiresc..................................................................1803.2. Aşezământul monahal. Organizarea internă a mănăstirilor........................1843.3. Satele mănăstireşti. Categoriile populaţiei domeniale..................................1933.4. Practicile de exploatare a domeniului mănăstiresc în secolele XV-XVI...226ÎNCHEIERE............................................................................................................252SUMMARY...............................................................................................................260BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................283ANEXE.....................................................................................................................306INDICE.....................................................................................................................320

8 Igor Savatăţii de Stat din Moldova, profesorilor mei Ion Niculiţă, dr. hab., prof. univ.,Igor Şarov, dr., conf. univ., Igor Caşu, dr., conf. univ., Tudor Arnăut, dr.,conf. univ., Emil Dragnev, dr., conf. univ., care în timpul studenţiei mi-autrezit interesul faţă de istorie şi au contribuit la formatrea mea ca istoric şiintelectual, cât şi lui Teodor Candu, dr. lect., alături de care am parcurs chinuitoareleetape ale susţinerii tezei.Exprim mulţumiri aparte domnului Sergiu Musteaţă, dr. conf. univ., preşedinteleAsociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova, care a binevoitsă susţină ideea publicării lucrării mele în prestigioasa serie de monografiiANTIM.Nu în ultimul rând datorez tot respectul, muţumiri şi profundă recunoştinţăfamilie mele, soţiei Lucia, copiilor Leonard şi Bianca, mamei mele Maria,pentru toată susţinerea şi încrederea acordată; pentru înţelegere şi lunga aşteptareîn publicarea acestui studiu.Igor Sava,Catedra de Istorie şi Ştiinţe Sociale,Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea9CUVÂNT ÎNAINTEOriginea şi evoluţia domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei în a douajumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea constituie subiectul prezenteilucrări monografice realizată de domnul Igor Sava, doctor în istorie, actualmentelector superior universitar la Catedra de Istorie şi Ştiinţe Sociale, Universitateade Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul. Absolvent al Facultăţii de Istoriede la Universitatea de Stat din Moldova, el şi-a continuat studiile de masteratla aceeaşi instituţie, urmând, apoi, stagiul de doctorat la Institutul de Istorie alAcademiei de Ştiinţe din Moldova. Cercetarea realizată în cadrul instituţiei academicereprezintă efortul autorului de câţiva ani de zile, finalizat cu susţinerea tezeide doctorat, care formează baza lucrării de faţă.Domnul Igor Sava a reuşit să îmbine activitatea didactică de la catedră cucea de investigaţii ştiinţifice, iar stagiile de dezvoltare didactică şi cercetare înRomânia (Iaşi, Bucureşti), Egipt (Cairo), Lituania (Vilnius), i-au permis amplificareaorizontului ştiinţific şi valorificarea cercetărilor sale atât prin comunicăriexpuse la mai multe conferinţe naţionale şi internaţionale, cât şi publicarea maimultor studii şi articole la temă.Indubitabil, cercetarea domeniului mănăstiresc în Evul Mediu se înscrie încategoria demersurilor ştiinţifice complexe şi orice abordare de acest tip prezintăun grad înalt de dificultate. Fără a exclude şi acest factor obiectiv, căruia întrecut i s-au asociat o serie de factori de natură mai mult subiectivă (avem învedere direcţiile de cercetare impuse sau de interdicţiile ideologice şi manipulărileoficiale din perioada comunistă) vom evidenţia faptul, că tema domeniuluimănăstiresc medieval din spaţiul carpato-nistrean nu a beneficiat de o cercetarespecială în istoriografia românească. În pofida faptului, că medievistica depe ambele maluri ale Prutului a acordat o atenţie sporită proprietăţii în EvulMediu, iar studiile despre mănăstiri prezentă cu lux de amănunte importanţaacestor instituţii ca monumente de artă şi centre ale spiritualităţii şi culturii medievale,n-a fost cercetat suficient fundamentul material care a stat la baza activităţilorculturale şi spirituale a mănăstirilor româneşti. Studiile apărute, fie trateazătangenţial problema, fie acoperă segmente cronologice înguste şi nu prezintă oevoluţie unitară a domeniului mănăstiresc, reflectând în marea lor majoritate, oabordare unilaterală, marxistă, a proprietăţii ecleziastice. Reieşind din cele menţionate,o analiză globală a acestei importante teme, menite să clarifice o serie deaspecte şi fapte referitoare atât la domeniul mănăstiresc, cât şi la natura proprietăţiimedievale în general, nu a fost întreprinsă până în prezent. Situaţia dată

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea11În prima parte a lucrării, autorul readuce în discuţie o serie de subiecte legateorganic de fenomenul ctitoriei în Ţara Moldovei, analizat din perspectiva interferenţelorromâno-bizantine în acest domeniu. Ctitorirea este un proces istoricindiscutabil, esenţa căruia constă în apariţia fundaţiilor religioase, în această perioadă,sub forma bisericilor, mănăstirilor şi aşezămintelor de caritate, reglementatenomocanonic. Iniţiată de domni şi patronată de Biserică, ctitorirea a devenito componentă importantă a ideologiei medievale în contextul difuzării valorilorcreştin-ortodoxe în societatea timpului, iar grija constantă din partea instituţiilorstatului şi a bisericii pentru aşezămintele monahale îşi are explicaţia în importanţadeosebită pe care au obţinut-o în societate mănăstirile, ca urmare atât a funcţiilorreligioase, sociale, ideologice şi culturale pe care acestea le exercitau, cât şi înprezenţa lor ca factor ce a susţinut procesul afirmării statale a Ţării Moldovei.Demnă de apreciere este o altă concluzie a autorului referitoare la receptareadreptului de ctitorie bizantin, potrivit căreia modelul de ctitorire bizantin nu afost aplicat sub o formă pasivă, ci a fost adaptat realităţilor social-economice şipolitico-ideologice ale Ţării Moldovei, deoarece în câmpul juridico-instituţionalromânesc dreptul local (jus valachicum) era precumpănitor.Secţiunea a doua a monografiei reprezintă o analiză minuţioasă şi competentă,probată temeinic de larga utilizare a documentelor interne, a căilor deconstituire şi de dezvoltare a domeniului mănăstiresc în spaţiul carpato-nistrean,îndeosebi în secolele XV-XVI. Dinamica evoluţiei domeniului mănăstiresc înMoldova poate fi înţeleasă în strânsă legătură cu derularea proceselor socialpoliticeşi economice ale perioadei, acestea determinând şi tipologia complexăa modalităţilor de dezvoltare sau stagnare ale procesului constituirii averilorstăpânite de mănăstiri. Din analiza meticuloasă a autorului, cu suportul documentaraferent, rezultă tabloul menit să ne ofere o imagine de ansamblu nunumai asupra mecanismelor constituirii domeniului mănăstiresc, ci şi împrejurărileşi temeiurile celor implicaţi în acest proces, ponderea în anumite perioade alefiecărui element structural în sistemul de bunuri ecleziastice. Evaluările statisticerealizate în această cercetare, în pofida relativităţii lor, indică faptul că satele dedanii (în ordinea ponderii lor – domneşti, boiereşti şi ale clerului) reprezentaucirca 92% din totalul celor intrate, pe diferite căi, în structura domeniului mănăstirescde ansamblu. Patrimoniul monahal de origine donativă, s-a menţinut şi s-adezvoltat în rezultatul cumpărărilor-vânzărilor, a schimbului de sate şi de bunuri,a colonizărilor rurale, a practicilor economice, astfel că, potrivit opiniei autoruluistudiului, domeniul mănăstiresc cuprindea spre finele secolului al XVI-lea circa270-290 de sate şi alte bunuri materiale de sortiment variat, comparativ cu aproximativ55 de sate, atestate spre sfârşitul domniei lui Alexandru cel Bun. Regimul

12 Igor Savajuridic privilegiat şi instituţia imunităţii extinsă în mod special asupra aşezămintelormonastice, deşi nu acoperă cronologic toate etapele perioadei cercetate şiemiterea lor a variat în funcţie de anumiţi factori de la caz la caz, au oferit, în liniigenerale, condiţii prielnice dezvoltării domeniului în baza avantajelor economicepe care le valorificau mănăstirile.Astfel, acest capitol, cel mai consistent ca material şi semnificaţii, elucideazăproblemea constituirii domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei şi reprezintă,fără îndoială, prin calitatea şi rezultatele cercetării, prin aplicarea metodei adecvate,partea cea mai însemnată din contribuţia autorului la studierea temei. Totodată,demersul său ştiinţific constituie un punct de vedere nou în abordareaproblemei, prin faptul că această cercetare combate teza „învechită” a istoriografieimarxiste, în viziunea căreia proprietatea mănăstirilor s-a constituit înEvul Mediu ca rezultat al însuşirii forţate a pământurilor obştilor săteşti libere,conservate din epoca prefeudală.Ultima parte a lucrării reprezintă, de asemenea, o analiză de ansamblu, sistematizatăa componentelor materiale şi sociale şi mecanismelor de interacţiunea lor în cadrul domeniului mănăstiresc din spaţiul est-carpatic. Conceperea şiordonarea logică a subiectelor dezbătute aici – începând cu structura domeniuluimănăstiresc, organizarea internă a locaşelor monahale, categoria satelor mănăstireştişi populaţia lor, şi încheind cu practicile economice – probează, încă odată, concepţia sistemică a autorului asupra temei şi meritul său în studiereaelementelor componente ale domeniului monahal. Cercetarea sa a beneficiat,după cum subliniază şi autorul, de contribuţiile predecesorilor, care au redat oprezentare generală a ramurilor economice din cuprinsul unui domeniu „feudal”din spaţiul românesc ori au examinat una sau alta din aceste realităţi, fără a leprezenta într-o viziune integratoare, fără a analiza profund toate componenteledomeniului mănăstiresc, mai ales cele sociale, dar şi specificul organizăriiinterne şi a practicilor economiei mănăstireşti. Subscriem la concluziile formulateîn acest capitol, rezultate în conformitate cu informaţiile oferite de izvoareleistorice selectate de autor. Istoricul Igor Sava a demonstrat că mănăstirile moldoveneştiexistente în perioadă aveau concentrate pe domeniile lor câteva sau zecide sate cu bunuri materiale prezente în aceste unităţi. Ceea ce ar mai trebui desubliniat constă în regimul de drept seniorial, care, extins în mod deosebit asuprasatelor mănăstireşti prin privilegiul imunităţii, a oferit stăpânirii forţa de asimilareşi de nivelare a diverselor grupuri ţărăneşti existente, proces manifestat prinlegarea de glie şi prin dependenţa de domeniu. Expresia esenţială a dependenţeisocial-economice a populaţiei domeniale faţă de mănăstiri, care a determinat şiapariţia deosebirilor în statutul juridic al persoanelor, consta în ansamblul dărilor

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea13şi servituţilor personale la care erau impuşi ţăranii pentru folosirea lotului deţinutde la stăpân. Analiza privilegiilor de imunitate acordate mănăstirilor moldoveneştia permis cunoaşterea tipurilor şi a volumului de obligaţii fiscale, în muncăşi în bani datorate domniei, de care era scutită populaţia domenială în anumiteperioade şi în anumite zone, care, conform actelor, erau destinate mănăstirilor.Or, raporturile dintre ţărani şi mănăstiri nu erau determinate doar de o simplăcondiţionare economică din partea lor ca stăpâni ai pământurilor, ci de o condiţionarede natură cvasi-politică, reflectată prin deţinerea unor puteri cu caracterteritorial-administrativ, jurisdicţional şi perceperea amenzilor judiciare pentrusăvârşirea delictelor.Un alt rezultat cert al prezentei investigaţii ştiinţifice constă în prezentareadomeniului mănăstiresc ca o unitate economică în care coexistă diferite ramuri deproducţie, care ofereau comunităţii locale bunurile necesare provenite din agriculturaîmbinată cu meşteşugurile rurale şi schimbul în afara domeniului. Apelândla fondul documentar existent, autorul a demonstrate, că cultura plantelor, alăturide creşterea animalelor, apicultură, viticultură, pescuit şi meşteşuguri, favorizate şide conjuctură, au reprezentat cele mai însemnate ramuri ale sistemului economicdomenial mănăstiresc. Aceste fapte, reflectate în complexitatea procesului deregim domenial, de totalitatea dărilor, a obligaţiilor şi explorărilor agricole, reprezintăbaza veniturilor consistente şi stabile, care au permis funcţionarea şi prosperareaaşezămintelor monahale moldoveneşti din perioada secolelor XV-XVI.La finalul acestei note introductive a lucrării domnului Igor Sava, dincolo deanumite observaţii sau completări care pot fi aduse în unele chestiuni, inerenteunui studiu cu grad înalt de dificultate, vom sublinia încă o dată faptul, că avemîn faţă o contribuţie ştiinţifică esenţială asupra complexei şi dificilei teme a domeniuluimănăstiresc în Ţara Moldovei. Construită temeinic, în baza a numeroaseizvoare, scrisă într-o formă îngrijită şi într-un stil accesibil cititorului, monografiaeste o realizare importantă a istoriografiei problemei domeniului medieval dinspaţiul carpato-nistrean. Studiul sugerează aprofundarea cercetării la temă prindepăşirea cadrului teritorial şi cronologic, şi, în acelaşi timp, prefigurează noidirecţii de investigaţie şi oferă modalităţi de soluţionarea a problemelor teoretice,cum ar fi cazul cercetării domeniilor domnesc şi boieresc. Din aceste considerente,recomandăm cu căldură cartea specialiştilor, dar şi tuturor celor interesaţide cunoaşterea importanţei domeniului în societatea românească a Evului Mediu.Chişinău, 25 martie 2012,prof. univ., dr. hab., Demir Dragnev,membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

14 Igor SavaINTRODUCEREAstăzi, la mai bine de două decenii de la prăbuşirea comunismului în Europade Est, problema proprietăţii în Evul Mediu ar părea o temă epuizată, care nuar mai interesa pe nimeni, poate cu excepţia unui cerc îngust de cercetători îndomeniu. Premisa porneşte de la analiza studiilor şi lucrărilor produse în spaţiulromânesc în acest timp, căci odată cu democratizarea societăţii, priorităţile istoriografices-au ordonat după alte principii. Interesele istoricilor au fost îndreptatecătre alte teme, incitante pentru opinia publică, dar considerate „tabu” anterior,subiecte care, în regimul comunist, erau fie aflate sub interdicţie ideologică,fie manipulate oficial. În pofida apariţiei unor domenii şi direcţii noi în cercetareaistoriei din perspectivă interdisciplinară, încadrată în conceptul de „istorietotală”, tema proprietăţii constituie până în prezent unul din subiectele cardinaleşi controversate ale istoriografiei universale şi naţionale.În ce constă importanţa studierii domeniului mănăstiresc medieval în ŢaraMoldovei?Pornind de la însemnătatea acestui drept fundamental, dar şi a valorii pământuluiîn societatea medievală, aspectele principale ale proprietăţii şi multipleleei implicaţii pe plan social-politic, economic, juridic, cultural şi antropologic aufost abordate de numeroşi cercetători în trecut. Problema feudalismului românesc,în general, şi a proprietăţii în Evul Mediu, în special, a suscitat un interespronunţat în rândurile istoricilor, atât în perioada interbelică, dar, mai ales, în perioadaregimului comunist. Sub impactul ideologiei politice a epocii, istoriografiamarxistă a fost preocupată de rezolvarea teoretică a tuturor problemelor pe care leinainta proprietatea medievală, fără a epuiza însă complet toate subiectele acesteicomplexe teme. Dezbaterile asupra proprietăţii, dincolo de controversele, dezacordurileşi criticile prezente în cercurile ştiinţifice, au dat unele rezultate vizibileatât în aspectele originilor, tipologiei, structurii, caracterului proprietăţii, definitădrept feudală, cât şi a evoluţiei ei în spaţiul românesc. În acest context, deşi s-abucurat de atenţie sporită, domeniul mănăstiresc, structură care prin mărimea saa ocupat o poziţie importantă în cadrul posesiunii funciare din Ţara Moldovei,rămâne, în mare parte, în afara atenţiei cercetătorilor, cu excepţia câtorva studiicare vizează perioade scurte de timp. Aceste studii, limitate la prezentarea unoraspecte generale ce vizau domeniul, deşi sunt importante pentru cunoaşterea unorrealităţi economico-sociale şi juridice ale fenomenului istoric, nu sunt de naturăsă ne dea o imagine de ansamblu a acestei instituţii fundamentale ale societăţiiromâneşti. Cu toate că studiile apărute prezentau cu lux de amănunte importanţamănăstirilor nu numai ca monumente de artă, ci şi ca centre ale spiritualităţii şi

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea15culturii medievale sau văzute ca instituţii cu rol important în stăvilirea expansiuniicatolice în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic, n-a fost cercetat, totuşi, îndeajunsfundamentul material care a stat la baza acestei activităţi culturale şi spiritualeprodigioase. Situaţia dată, creată în ştiinţa istorică românească, constituie unuldintre argumentele principale care ne-au îndemnat să iniţiem acest studiu.În Ţara Moldovei, ca pretutindeni în Europa medievală, proprietatea funciarăa fost una din condiţiile indispensabile ale prosperităţii economice şi sociale aleindividului, iar bogăţia şi prestigiul în societate erau determinate de întindereapământurilor stăpânite şi de numărul oamenilor dependenţi care le lucrau. Izvorde subzistenţă şi principal mijloc de remunerare a muncii şi slujbelor, pământul aconstituit baza pe care se închegau relaţiile sociale între stăpânii funciari şi ţăraniidependenţi şi raporturile politice în societatea preindustrială. Mai mult decât atât,în Evul Mediu „pământul şi cei ce-l muncesc reprezintă baza întregii societăţi:libertăţile orăşeneşti, mecenatul princiar, îndrăzneala negustorilor nu capătă sensdecât în raport cu aceste date esenţiale. Pământul este sursa puterii, origineaaverii, cadrul vieţii” 1 . Deci, deţinerea pământului constituia elementul esenţial albogăţiei şi sursa puterii în acea epocă.Prin urmare, transformările realizate în cadrul regimului de stăpânire alpământului în secolele XIV-XVI, merită o atenţie specială din partea cercetătorilor.Analiza factorilor care au determinat schimbări în cadrul structurii şicaracterului proprietăţii oferă cheia înţelegerii modului de funcţionare a societăţiitimpului marcată puternic de valoarea pământului. Într-o societate cu caracteragrar, cum era cea românească în perioada studiată, majoritatea populaţiei trăiala sate, iar ocupaţia principală o constituia agricultura, îmbinată cu creştereaanimalelor şi meşteşugurile casnice. Fiind o creaţie specifică epocii medievale,satul, în diversele forme pe care le-a cunoscut, a reprezentat nucleul societăţii 2 ,iar ţărănimea europeană ca şi clasă, cu trăsăturile distincte în modul de viaţă aacestui corp social, s-a cristalizat istoric tot în Evul Mediu 3 . Caracterul patriarhalal societăţii româneşti era determinat de organizarea majorităţii populaţiei înobşti săteşti, care reprezenta o colectivitate formată din familii individuale şi cetede neam, stabilite pe un anumit teritoriu – satul. Datorită stăpânirii în comun aunor bunuri ale obştii s-au consolidat diferite solidarităţi la nivel familial sau devecinătate cu scopul de a le păstra în stăpânirea comună a acestor cercuri şi dea preîntâmpina înstrăinarea pe diverse căi. Solidaritatea obştii s-a manifestat şipe tărâmul organizării administrative, judecătoreşti şi militare, ea funcţionând1R. Fossier, Pământul; Dicţionar tematic al Evului Mediu Occidental, editat de J. Le Goff, J.-C.Schmitt, Iaşi, 2002, p. 594.2Ibidem, p. 594, 601-602.3W. Rösener, Ţăranii în istoria Europei, Iaşi, 2003, p. 25-26, vezi şi p. 38-55.

16 Igor Savaca un organism autonom, în acest sens, reprezentând satul în raport cu domnia,boierul sau mănăstirea.De rând cu diferenţierea de avere şi cea socială, o serie de factori au acceleratdezagregarea obştilor în care apariţia proprietăţii individuale cu trăsăturilesale specifice epocii medievale a jucat un rol deosebit de important. Cristalizareadreptului de preemţiune nu a oprit destrămarea obştilor, prevederile saleacţionând în direcţia disoluţiei stăpânirii în comun a pământului. Pătrunzândîn interiorul obştilor, boierii, în mod special şi mai modest mănăstirile, şi-audelimitat părţile ce le reveneau, însuşind treptat pământul sătenilor pe care, înmajoritatea cazurilor, îi transformau în oameni dependenţi. Deci, studiul posesiuniifunciare medievale în Ţara Moldovei este important pentru cunoaştereaformelor de stăpânire a pământului în epocă, este indispensabil înţelegerii structurilorsociale ale timpului şi a raporturilor interumane generate de ele. Totodată,oferă calea pentru analiza unor procese politice interne, pentru cunoaşterea unorcoordonate valorice, ideologice şi mentale ale societăţii secolelor XIV-XVI. Prinurmare, orice cercetare care vine nu numai să repună în discuţie unele subiecteale complexei teme a proprietăţii medievale, dar şi să contribuie la clarificareaunor aspecte insuficient cercetate sau controversate, este binevenită.Incontestabil este faptul, că mănăstirile moldoveneşti au fost unul dintrecei mai mari stăpânitori funciari ai timpului şi deţinătoare de bunuri materialede sortiment variat. În pofida unor particularităţi, şi în societatea româneascămedievală, comparativ cu spaţiul european, domeniul a constituit realitateasocial-economică precumpănitoare a perioadei, fiind elementul în jurul căruia seconstituie întreaga societate medievală. Orice contribuţie la cunoaşterea acesteistructuri este un pas însemnat în direcţia înţelegerii, la nivelul factorilor determinanţi,a societăţii româneşti în lunga epocă a predominării economiei agrare.Considerăm că aici, în această notă introductivă, este oportun de a face uneleprecizări de ordin terminologic, pentru a nu crea confuzii în legătură cu structurilefunciare, formele de stăpânire a pământului şi categoriile de proprietari înperioada secolelor XIV-XVI în Ţara Moldovei. Conceptul central al lucrării îlconstituie domeniul mănăstiresc, înţeleasă mult timp ca o formă de proprietateşi stăpânire funciară definită în istoriografia marxistă ca domeniul feudal. Nuîncercăm aici şi nici nu este indicat să intrăm în polemica pe care o generează şiastăzi interpretarea feudalismului în istoriografia românească, ceea ce ar depăşiobiectul de studiu al acestei lucrări. Vrem doar să clarificăm un aspect al acestui„domeniu feudal”, care ar indica originea, structura, elementele sale şi corespondenţeleîntre spaţiul românesc şi cel occidental şi ar defini conţinutul domeniuluimănăstiresc din Ţara Moldovei în secolele XIV-XVI.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea17Interpretările asupra definirii domeniului feudal, cunoscut ca şi seigneurieîn spaţiul francez, manor în Anglia şi lehn, în spaţiul german, în pofida unoracorduri comune ale cercetătorilor asupra căilor de constituire, a structurii,componentelor şi poziţiei în cadrul sistemului social-economic al Evului Mediu,trebuie totuşi nuanţate. Conform accepţiunii clasice a termenului, istoriografiaoccidentală consideră domeniul feudal o unitate economică închisă cu o structurăsocială complexă, organizat din două părţi distincte – rezerva feudală (terraindominicata, dominicum – în izvoarele latine) ce cuprinde pământul stăpânitdirect de către stăpân (dominus – de la care apare şi denumirea sugestivă dedomeniu – n.n.) şi exploatat cu ajutorul muncii şerbilor în folosul acestuia, şia doua zonă distincă a domeniului bipartid formată din gospodăriile şi loturileţăranilor aserviţi, cu ogor, fâneaţă şi drepturile aferente de folosinţă a păduriişi păşunii comune (mansa servilla, hufa) 4 . Ultimile bunuri erau acordate destăpân cu drept de folosinţă viageră în rezultatul prestării rentei feudale şi a altorservituţi personale. Rezerva ca structură economică avea în centrul ei curteastăpânului, formată dintr-un complex de clădiri, terenul arabil, livezi, grădini,vii, păşuni, păduri, pământuri nelucrate, heleştee naturale sau amenajate. Gospodăriaţărănească era o unitate de exploatare agricolă, un complex de posesiunicuprinzând casa, grădina, ogoare, vie, livadă, fâneţe şi de drepturi de folosinţăîn pădurea, păşunile şi pământurile nelucrate ale stăpânului. Această instituţie cuvaloare economică, una socială şi juridică reprezenta piesa de bază a societăţiifeudale, mărimea şi puterea economică a domeniului fiind factorii care determinaupoziţia nobilului în cadrul ierarhiei feudo-vasalice.În privinţa căilor de formare a domeniului feudal ca unitate a vieţii în EvulMediu sunt prezentate două modalităţi principale: a) domeniul feudal care îşi areoriginea în villa din perioada declinului Imperiului roman, ce s-a consolidat înepoca carolingiană odată cu generalizarea relaţiilor vasalice pe bază de beneficiuşi a imunităţii, când munca sclavilor şi a colonilor a fost înlocuită în exploatareadomeniului cu cea a ţăranilor dependenţi; b) domeniul feudal constituit din formaţiuniteritorial-săteşti ce are o structură diferită de cea a domeniului clasic, fiind ocaracteristică a regiunilor în care n-au existat oraşe, în Anglia, Germania de la estde Rin, etc. Aici domeniul identificat cu satul are trei părţi distincte: locul personal4Această concepţie s-a impus în circuitul ştiinţific prin studiile semnate de J. Calmette, La sociétéféodale, Paris, 1927; A. Daumas, Le régime domanial et la féodalité dans la France du Moyen Age.In: Récueil de la société Jean Bodin, vol. IV, Le Domaine, Paris, 1949; Ch. E. Perrin, Le grandedomaine en Allemagne. In: Le Domaine; G. Duby, L’économie rurale et la vie des campagnes dansl’Occident Médiéval, Paris, 1962; H. Pirenne, Histoire économique et sociale du Moyen Age, Paris,1963; R. Boutruche, Seigneurie et féodalité. Le premier âge des liens d’homme a à homme, vol. I,Paris 1968; R. Latouche, Les origines de l’economie occidentale, Paris, 1970.

18 Igor Savade pe lângă casă; zona pentru cultură exploatată individual pe bază de asolamente,iar după strângerea recoltelor practicare în comun a liberului păşunat al vitelor;şi zona islazului, pădurilor, apelor, pământurilor nevalorificate, care erau folositeîn comun de membrii comunităţii rurale. Aceste studii remarcă, că în Europade Apus nu s-a dezvoltat doar un anumit tip de domeniu feudal, aici existând oanumită varietate, condiţionată de cele două modalităţi de formare a sa.În istoriografia românească studiile cu caracter general despre domeniulfeudal, apărute în prima jumătate a secolului al XX-lea 5 , utilizează mai destermenul propriu de proprietate boierească şi, raportată la situaţia Europei, identificăaceastă structură economico-socială ca organizare cu domeniul clasic dinOccident. Problema va fi reluată în istoriografia marxistă, care a înregistrat unelecontroverse legate de formarea, structura şi stăpânirea domeniului feudal înŢările Române. Dacă unii istorici susţin în continuare similitudini în organizareadomeniului românesc în comparaţie cu cel apusean, aducând exemple despreexistenţa rezervei feudale 6 , atunci alţii caută să infirme această ipoteză, văzând oserie de particularităţi în organizarea şi funcţionarea sa şi plasează originea domeniuluiîn obştile săteşti, daniile domneşti şi imunităţi 7 .Evocarea succintă a acestor studii am făcut-o cu scopul de a ne exprimaadeziunea la unele aspecte enunţate de către autorii amintiţi mai sus, dar cu unelerezerve, despre care vom vorbi pe parcursul lucrării. Acestea sunt necesare îndefinirea unui domeniu feudal din perioada medievală pentru ca, prin abordareacomparativă, să putem prezenta elementele esenţiale ale domeniului mănăstirescdin spaţiul pruto-nistrean în perioada cercetată. Astfel, schema prezentă înconturarea domeniului feudal occidental poate servi până la un anumit punct camodel în reconstituirea domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei, în secolele5În contextul disputei istoriografice şi politice legate de „chestiunea agrară”, amintim aici contribuţiilestudiilor lui R. Rosetti, Pământul, sătenii şi stăpânii din Moldova, Bucureşti, 1907; N. Iorga,Constatări istorice cu privire la viaţa agrară a românilor şi politica agrară a ţărilor române, Bucureşti,1908; I. C. Filitti, Proprietatea solului în pricipatele române până la 1864, Bucureşti, 1935 ş.a.6B. T. Cîmpina, Dezvoltarea economiei feudale şi începuturile luptei pentru centralizarea statuluiîn a doua jumătate a secolului al XV-lea în Moldova şi Ţara Românească, Bucureşti, 1950; Costăchel,V., Domeniul feudal. In: V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală în ŢaraRomânească şi Moldova (secolele XIV-XVII), Bucureşti, 1957; Şt. Ştefănescu, Evoluţia proprietăţiifeudale în Ţara Românească până în secolul al XVII-lea. In: Studii. Revistă de Istorie, nr. 1,Bucureşti, 1958; V. Costăchel, Unele consideraţii privind rezerva seniorială în Ţara Românească şiMoldova. In: Analele Universităţii Bucureşti, Seria Ştiinţe Sociale. Istorie, nr. 20, 1960; P. P. Panaitescu,Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova. Orânduirea feudală, Bucureşti, 1964.7H. H. Stahl, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. I-III, Bucureşti, 1959-1965,Idem, Controverse de istorie socială românească, Bucureşti, 1969; M. Neagoe, Problema centralizăriistatelor feudale româneşti. Moldova şi Ţara Românească, Craiova, 1977. P. P. Panaitescu,Obştea ţărănească...

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea19XIV-XVI. Deosebirile faţă de domeniul clasic occidental semnalate în studiileunor autori români ar trebui încă nuanţate, ele fiind insuficient argumentate dedocumente şi vizează, în mod special, domeniul boieresc din Ţările Române.Aceste constatări ale autorilor citaţi constituie ceea ce se numeşte un alt tip deorganizare a unui domeniu medieval, dar ele nu ar trebui generalizate şi niciextinse asupra întregii perioade medievale. Cu atât mai mult, că nu avem suficienteargumente pentru a recurge la o identificare a domeniului boieresc din celedouă ţări româneşti cu domeniul mănăstiresc din spaţiul carpato-nistrean, dinsimplul motiv că lipsesc la moment studii de sinteză fundamentale despre domeniulboieresc în secolele XIV-XVI. Apoi există deosebiri în ceea ce priveşte căilede formare ale celor două domenii, caracterul juridic al proprietăţii, dreptul desuccesiune şi alte aspecte, pe care studiile de viitor asupra domeniului boierescar trebuie să le evidenţieze. Asupra problemei „modelelor” şi a metodelor decercetare vom reveni în cuprinsul acestei introduceri.Deci, ce este un domeniu mănăstiresc? A da o definiţie exactă este un efortintelectual dificil din punct de vedere teoretic, dar pot fi identificate elementelecomune ale acestei structuri. În aspectul practic al organizării, patrimoniulmănăstiresc este elementul material de bază care a permis ctitorirea şi activitateaaşezămintelor monahale din spaţiul românesc. Astfel, prin domeniul mănăstirescar trebui să înţelegem totalitatea bunurilor şi a drepturilor privind deţinereaacestora, concentrate în cadrul unei unităţi teritoriale cu o structură economicosocialăşi o organizare complexă, constituită, în general, din rezerva mănăstirească(sau seniorială aşa cum a fost ea interpretată în istoriografie) şi din gospodăriileşi pământurile ţărăneşti, aparţinând populaţiei satelor care au intrat substăpânirea directă a mănăstirilor ca rezultat al daniilor, schimburilor, cumpărărilorşi colonizărilor organizate de către ultimile.Centrul domeniului era reprezentat de complexul monahal în jurul căruia segrupează comunitatea rurală, în sensul că el reprezintă autoritatea locală cu instituţiilecreate pentru exercitarea guvernării. Complexul cuprindea biserica şi o seriede edificii de însemnătate socială, culturală şi economică, instituite de canoanelebisericeşti prin practica ctitoririi. Bunurile aparţinând domeniului ecleziastic suntde mare varietate (pământ arabil, vii, livezi, grădini, păduri, fâneţe, unităţi acvatice)ca şi cele aflate în posesia (casa, ogoare, vie, livadă, fâneţe) sau proprietatea (unelte,animale) ţăranilor aserviţi mănăstirilor, astfel, că nu vedem deosebiri substanţialeîn raport cu situaţia unui domeniu apusean. Sub aspectul organizării teritorialadministrativemarea majoritate a populaţiei de pe domeniile mănăstireşti trăiaîn sate raportate administrativ la ţinuturi, iar în plan social o parte a ţărănimii eraorganizată în obşti săteşti, instituţii colective suprapuse satului.

20 Igor SavaEvident că domeniul funciar, departe de a fi egal între aşezămintele monahale,este partea centrală a construcţiei domeniului mănăstiresc. Totodată, domeniulmănăstiresc reflectă ca formă de organizare socială o comunitate rurală centratăîn jurul complexului monahal. Alături de valoarea pe care o reprezenta pământulşi varietatea bunurilor concentrate teritorial, exploatate prin practicile economice,nu trebuie să uităm de cadrul juridic care fundamenta regimului domenial,ce constituia suportul drepturilor mănăstirilor de stăpânire, reflectate prin administrarea,perceperea dărilor şi judecarea ţăranilor şi meşteşugarilor ajunşi în starede servitude. Activităţile cu caracter comercial şi înlesnirile existente aici, oferiteprin privilegiul imunităţii, evidenţiază, încă o dată, varietatea şi complexitateamecanismelor ce cuprind elementele care formează un tot întreg numit domeniulmănăstiresc.Indubitabil, apariţia aşezămintelor monahale şi, implicit, a domeniului mănăstirescîn Ţara Moldovei este rezultatul manifestării actului de ctitorire, instituţiecare îşi are originea în Imperiul Bizantin. Constituite după norme de dreptbizantin, fundaţiile din spaţiul românesc au dobândit o deosebită importanţăîn societate după organizărea Bisericii româneşti în a doua jumătate a secoluluial XIV-lea. Consolidarea monahismului românesc în spiritul tradiţiei bizantinoslaves-a realizat, îndeosebi, prin răspândirea în spaţiul extracarpatic a normelorde viaţă monahală influenţată de isihasmul atonit, fapt ce îi va oferi mănăstirilorromâneşti un cadru de organizare evoluat. Fenomenul ctitoriei reprezintă o manifestarecomplexă şi specifică modului de viaţă al lumii medievale. Din momentce valorile şi morala creştină dominau viaţa spirituală a românilor, actul de ctitoriredevine o componentă esenţială a ideologiei medievale. În Ţara Moldoveidomnia şi biserica au manifestat o grijă specială pentru viaţa monahală. Ctitorireaa fost inaugurată de domnii români, care imitând practica împăraţilor bizantini,dar şi în virtutea principiului dreptului suprem de stăpânire al pământuluiţării (dominium eminens), au devenit ocrotitori ai locaşelor de cult, înzestrândmănăstirile cu diverse bunuri necesare activităţilor fireşti. Devenind aşezăminteautonome potrivit normelor dreptului de ctitorie, mănăstirile îşi creează patrimonii,administrate în nume propriu, fapt care le-a permis să-şi exercite din plinnu numai principalele funcţii – religioasă şi socială – ci şi să desfăşoare activităţiculturale impresionante. Domnia a susţinut deopotrivă biserica şi aşezămintelemonastice, deoarece acestea prezentau însemnate pârghii în centralizarea statală.Fenomenul ctitoriei s-a manifestat la nivelul diferitelor categorii sociale, ea fiindînţeleasă nu numai ca act de pietate, dar apreciată şi ca o mare distincţie publică.Acest fapt a determinat sporirea numărului de ctitori şi ctitorii şi a impulsionatdezvoltarea domeniului mănăstiresc în spaţiul şi segmentul cronologic indicat.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea21În acest context, importanţa studierii constituirii şi dezvoltării domeniuluimănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolulal XVI-lea, perioadă de înaltă dezvoltare a stăpânirilor funciare călugăreşti, rezultădin faptul că ea contribuie la accentuarea caracterului universal al proprietăţii înperioadă şi a implicaţiilor largi economice, sociale, juridice, politico-ideologiceşi culturale asupra societăţii. Cercetarea integră a aspectelor esenţiale ale vieţiimateriale a aşezămintelor monahale ne va permite a evidenţia atât locul domeniuluimănăstiresc în cadrul structurii proprietăţii funciare de ansamblu, caracterulimunităţilor deţinute de monahi, cât şi factorii care au determinat schimbăriletipologice în relaţiile social-economice şi de stăpânire funciară în perioadă.Paralel, o asemenea abordare va permite prezentarea mănăstirilor, atât ca centreale activităţii economice, implicate în sfera producţiei ca rezultat al exploatăriloragricole şi meşteşugăreşti, cât şi a schimbului de mărfuri, unde se prezintă caagenţi economici activi, privilegiaţi, în ultimă instanţă, de către stat.Istoriografia problemei. Gradul de cercetare al temei. Problema constituiriişi evoluţiei domeniului mănăstiresc în epoca medievală este un subiectrelativ cercetat de istoriografia românească. Tema a fost abordată tangenţial decătre cercetători într-un context mai larg, în cadrul a două direcţii de cercetare:prima vizează studiile consacrate istoriei Bisericii Ortodoxe Româneşti, în speciala dreptului de ctitorie şi viaţa monahală, care prezintă generalităţi cu privire laoriginile şi evoluţia monahismului, organizarea bisericească în spaţiul românesc;a doua – reprezintă demersurile ştiinţifice ce s-au axat pe apariţia, evoluţia şicaracterul proprietăţii funciare în Evul Mediu românesc. Prezentarea acestorcontribuţii se va face în ordinea respectării pricipiilor cronologic şi tematic.Primele studii importante despre istoria Bisericii româneşti apar în a douajumătate a secolului al XIX-lea. Printre preocupările ştiinţifice în domeniul vieţiireligioase se remarcă cea a episcopului de Roman, Melchisedec Ştefănescu,lucrarea căruia oferă informaţii de ordin general referitoare la 48 de biserici şimănăstiri vechi din Moldova 8 . Trăsătura este caracteristică şi unui studiu al luiConstantin Bilciurescu, care prezintă o listă a mănăstirilor şi bisericilor vechi dinspaţiul carpato-nistrean, fără a le contura domeniile şi privilegiile emise în perioadamedievală 9 . La începutul secolului al XX-lea, prin strădania lui Nicolae Dobrescuapare una dintre primele sinteze consacrate istoriei Bisericii româneşti 10 . Valoroasăpentru acele timpuri, lucrarea reprezintă atât o descriere sumară a originii şievoluţiei vieţii bisericeşti în Ţările Române, cât şi a celor mai însemnate biserici şimănăstiri din spaţiu.8M. Ştefănescu, Notiţe istorice şi arheologice adunate de la 48 de mănăstiri şi biserici antice dinMoldova, Roman, 1895.9C. Bilciurescu, Monastirile şi bisericile din România, Bucureşti, 1890.10N. Dobrescu, Istoria Bisericii române, Bucureşti, 1910.

22 Igor SavaStudiile consacrate evoluţiei proprietăţii funciare în spaţiul românesc, realizatepână în anul 1945, s-au axat, cu unele excepţii, în jurul a două mari probleme:originea obştilor ţărăneşti devălmaşe şi constituirea, evoluţia şi caracterul mariistăpâniri funciare. Aceste probleme au fost abordate în repetate rânduri de cercetători,generând polemici şi opinii diverse. Dificultăţile au decurs din varietateaabordărilor metodologice ale acestor probleme şi din apartenenţa la o anumităstare socială a exponenţilor acestor concepţii, idei apărute într-un context socialpoliticagitat cu deosebire în ajunul şi după răscoalele ţărăneşti din 1907, când sepunea în mod acut problema unei noi reforme agrare 11 .Radu Rosetti în controversatul studiu despre problema stăpânirii funciare înMoldova şi clasele sociale, apărut în anul 1907, abordează tangenţial problemaînceputului creării domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei. Fără a prezentacondiţiile istorice ale originilor acestui proces, autorul se limitează la aspectulprezentării structurii proprietăţilor domneşti în patru categorii: hotarele târgurilor,satele ascultătoare de hotarele târgurilor, braniştile domneşti şi celelaltelocuri pustii, din rândul cărora, în opinia sa, au provenit majoritatea daniilor atâtcătre particulari, cât şi către mănăstiri. Motivaţiile actului ctitoricesc, dar şi alteaspecte legate de transmiterea bunurilor către mănăstiri nu-şi găsesc reflecţie înaceastă lucrare. Referindu-se la instituţia imunităţii, Rosetti menţionează despreavantajele pe care le aveau mănăstirile în urma scutirilor domneşti, ceea ce creaun regim juridic special satelor mănăstireşti, comparativ cu imunităţile acordateboierilor. Nu-şi găseşte argumentare documentară în acest studiu teza potrivitcăreia imunităţile de care beneficiau mănăstirile aveau un caracter permanent,spre deosebire de cele laice, ce aveau un caracter temporar 12 .Ideile lui R. Rosetti au fost aprig combătute de către Gh. Panu, însă aceastăpolemică nu ne interesează decât în măsura în care are tangenţe cu subiectulnostru. Departe de a oferi unele explicaţii în privinţa căilor formării domeniuluimănăstiresc, într-o formulare ce vizează şi problema domeniului laic, autorulajunge la o concluzie similară lui Rosetti susţinând că averile mănăstireşti fuseseconstituite, cu puţine excepţii, numai din danii provenite din imensul domeniudomnesc 13 .11Pentru înţelegerea problemelor abordate vezi studiile lui: I. Nădejde, Formarea proprietăţii lanoi. In: Literatură şi ştiinţă, II, 1894; A. Philippide, Încercări asupra stării sociale ale poporuluiromânesc în trecut, Bucureşti, 1896; R. Rosetti, Pământul, sătenii şi stăpânii în Moldova, Bucureşti,1907; S. Radovici, Moşnenii şi răzeşii, Bucureşti, 1909; Călinescu, T., Câteva cuvinte despreoriginea moşnenilor şi răzeşilor, Bucureşti, 1908; Panu, Gh., Cercetări asupra stării ţăranilorîn veacurile trecute, vol. I, Bucureşti, 1910; Iorga, N., Developpement de la question rurale enRoumanie, Iaşi, 1917.12R. Rosetti, op. cit., p. 85, 114, 130-131, 292.13Gh. Panu, Cercetări asupra stării ţăranilor în veacurile trecute, vol. I, partea I, Bucureşti, 1910.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea23În studiile consacrate istoriei economiei româneşti Nicolae Iorga, tangenţial,a abordat problema formării domeniului mănăstiresc 14 . Acordând atenţie sporităregimului juridic al proprietăţii şi imunităţilor istoricul ajunge la concluzia, cădania domnească trebuie înţeleasă ca actul izvorâtor al tuturor drepturilor deproprietate, pentru că el „e mai mult decât un act de imunitate, deoarece, când sedonează pământ, pe lângă imunităţi se repartizează şi dreptul de a dispune de el,indiferent de provenienţa lui” 15 . Prezentând organizarea Bisericii moldoveneştila începutul secolului al XV-lea, istoricul se opreşte asupra imunităţilor ecleziasticeafirmând prea categoric, în opinia noastră, că „mănăstirea moldoveneascădin acest timp e cu totul scutită, immunis, cum s-ar fi zis în Apus, sau cum sezicea atunci în Moldova, cu un cuvânt tătăresc tarcan” 16 . Totodată, el neagăexistenţa marilor domenii în secolele XIV-XV, punctând că ele apar abia spresfârşitul secolului al XVI-lea, în condiţiile instaurării suzeranităţii otomane înŢările Române când au crescut obligaţiile faţă de Poarta Otomană. Acest fapt adus la stratificarea societăţii româneşti, care, înainte de secolul al XV-lea, formao comunitate agrară unde boierii şi mănăstirile nu pătrundeau decât foarte rar,cu prilejul confiscărilor şi al cumpărărilor 17 . Ultima teză vehiculată de acest autor,de asemenea, o considerăm nefondată şi poate reflecta anumite trăsături specificedomeniului boieresc, însă în cercetarea realizată am demonstrat că unelemănăstiri moldoveneşti (Bistriţa, Neamţ, Probota, Putna) dispuneau în secolul alXV-lea de domenii impresionante pentru acel veac.Constantin C. Giurescu în tratatul de Istoria Românilor 18 , publicat în perioadainterbelică, abordează raporturile dintre categoriile sociale în Ţările Române14O serie de lucrări ale lui N. Iorga au fost utile în elaborarea studiului (Idem, Negoţul şi meşteşugurileîn trecutul românesc, Bucureşti, 1906; Idem, Constatări istorice asupra vieţii agrare a românilor,Bucureşti, 1907; Idem, Inscripţii din bisericile României, vol. II, Bucureşti, 1908; Idem,Developpement de la question rurale en Roumanie, Iaşi, 1917; Idem, Istoria comerţului românesc.Epoca veche. Bucureşti, 1925; Idem, Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor,ediţia a II-a, vol. I, Bucureşti, 1929; Idem, Évolution de la question rurale en Roumanie jusqu’àla réforme agraire. In: XVème Congrès International d’Agriculture, Bucureşti, 1929; Idem,Bizanţ după Bizanţ, Bucureşti, 1972; Idem, Istoria vieţii bizantine, Bucureşti, 1974; Idem,Istoria românilor în chipuri şi icoane, Bucureşti, 1992, ş.a.).15Idem, Constatări istorice asupra vieţii agrare..., p. 18.16Idem, Istoria bisericii româneşti..., p. 82.17Idem, Évolution de la question rurale en Roumanie...18C. C. Giurescu, Istoria românilor, vol. I-II, Bucureşti, 1935, 1937. Vezi şi ediţia a II-a, vol. II,Bucreşti, 2000. Alte studii ale autorului reflectă unele aspecte ale domeniului mănăstiresc ca:Idem, Istoria pescuitului şi a pisciculturii în România, vol. I, Bucureşti, 1964; Idem, Târgurisau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul X – până la mijlocul secolului XVI, Bucureşti, 1967;Idem, Istoria pădurii româneşti. Din cele mai vechi timpuri până astăzi, Bucureşti, 1975; Idem,Probleme controversate în istoriografia română, Bucureşti, 1977.

24 Igor Savaîn funcţie de caracterul şi evoluţia dreptului de stăpânire funciară. După o analizăminuţioasă a clasei boierilor autorul trece în categoria marilor stăpânitori funciarişi mănăstirile. În opinia sa, domeniul mănăstiresc s-a format în baza daniilorprovenite de la domni şi de la boieri 19 ; primii, acordă scutiri de toate obligaţiilefiscale unor sate boiereşti şi mănăstireşti încă din secolul al XIV-lea, ceea ce apermis ca unele mănăstiri româneşti să dispună de zeci de sate, mori, prisăci,iezere, numeroşi robi etc. Tismana şi Cozia, susţinea istoricul, aveau la sfârşituldomniei lui Mircea cel Bătrân „o avere imobiliară cum nu se mai constatăsă fi avut vreun boier în vreme aceea”, iar „mănăstirile moldovene, în specialNeamţul, Probota, Bistriţa, Moldoviţa, Putna stăpâneau la sfârşitul domniei luiŞtefan (cel Mare – n.n.), adevărate latifundii” 20 .Apariţia şi evoluţia mănăstirilor româneşti a constituit una dintre preocupărilelui Simeon Reli, în cadrul unei sinteze de istorie a vieţii bisericeşti a românilor 21 .Deşi lucrarea are materiale documentare privind evoluţia mănăstirilor din punctde vedere economic, autorul se limitează doar la o prezentare a daniilor şi privilegiiloroferite unor mănăstiri de către ctitorii principali.În acelaşi context poate fi menţionat unul dintre studiile aparţinând luiI. Mihnea şi L. Boga. Autorii susţineau că în Moldova multă vreme a existat unîntins domeniu al domnului, situaţie diferită, însă, în Ţara Românească, undeteritoriul de proprietate domnească era foarte restrâns ori se adăuga prin moşiilerămase pustii, astfel, că domnii munteni cumpără uneori moşii ca să poată facedanii mănăstirilor 22 . În unul dintre studiile sale timpurii P. P. Panaitescu are opărere similară celor expuse anterior cu referinţă la originile domeniului mănăstiresc,constatând diferenţe între braniştile stăpânite de mănăstirile din celedouă ţări româneşti. El accentuează faptul, că dacă braniştea domnească a ŢăriiMoldovei o constituie pădurea, în cazul Ţării Româneşti ea este balta, ceea ce nuînsemna că şi unii particulari nu puteau stăpâni bălţi, fapt atestat documentar încursul secolului al XV-lea, când bălţile trec din stăpânirea domniei prin donaţiiîn mâna particularilor şi mănăstirilor 23 .Sfârşitul secolului al XIX-lea şi finele celei de-a doua conflagraţii mondiale,19Idem, Istoria românilor, ediţia a II-a, p. 333.20Ibidem, p. 407.21S. Reli, Istoria vieţii bisericeşti a românilor, vol. I, Cernăuţi, 1942.22I. Mihnea, L. T. Boga, Cum se moşteneau moşiile în Ţara Românească până la sfârşitul secoluluial XVI-lea. In: Cercetări Istorice, vol. I, Iaşi, 1933.23P. P. Panaitescu, P. P., Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1944. Pentru continuitatea concepţiilorsale vezi şi studiile mai târzii: Idem, Interpretări româneşti, Bucureşti, 1947; Dreptul de strămutareîn Ţările Române (până la mijlocul secolului al XVII-lea).. In: Studii şi materiale de istoriemedie, II, Bucureşti, 1956.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea25marchează o primă etapă în studierea problemei formării domeniului mănăstirescîn Ţara Românească şi în Moldova. Caracteristica principală a perioadei estedeterminată de apariţia primelor concepţii despre originea proprietăţii funciareşi a structurii ei. Predomină concepţia lui R. Rosetti, conform căreia posesiuneafunciară mică, „în devălmăşie” din spaţiul carpato-nistrean s-a constituit în urmafărâmiţării moşiilor boiereşti, care erau divizate între descendenţii stăpânilorde sate, primite de la domni pentru slujba prestată statului. În mod tangenţialeste abordată problema domeniului mănăstiresc, inclus în rândul marii stăpânirifunciare, care, în opinia autorilor, a apărut şi s-a dezvoltat, cu puţine excepţii,graţie donaţiilor făcute de domnii români, urmaţi apoi de boieri şi clerici. Privilegiileşi imunităţile acordate mănăstirilor de către stat contribuiau la prosperareamaterială a acestor fundaţii religioase.Istoriografia postbelică instituie o altă perioadă în cercetarea problemeievoluţiei proprietăţii funciare, diferită de cea anterioară prin concepţie, metodologieşi încercări de a evalua importanţa domeniului în cadrul sistemului socialeconomicmedieval românesc. De pe poziţii marxiste, prin prisma concepţieimaterialismului istoric, au fost tratate o serie de probleme ale dezvoltării economico-socialea Ţărilor Române în Evul Mediu, considerate neglijate de „vecheaistoriografie burgheză”, printre care formarea, evoluţia şi caracterul proprietăţiiau constituit o preocupare majoră a istoricilor vremii.Studiile apărute în istoriografia moldovenească sovietică din perioada imediatpostbelică, au o pronunţată tentă criticistă în ceea ce priveşte metodologia şiconcepţiile emise în literatura românească interbelică privind reflectarea dezvoltăriisocial-economice şi politice a Ţării Moldovei în secolele XIV-XVIII. Înopinia autorilor, istoriografia interbelică, lipsită de o cencepţie ştiinţifică cu privirela dezvoltarea societăţii, nu s-a preocupat de problemele feudalismului, astfelnefiind capabilă să înţeleagă transformările care au dat naştere orânduirii feudale.O trăsătură caracteristică lucrărilor din deceniile ’5-’6 ale veacului trecut consta înaceea că secolele XV-XVIII erau concepute ca o etapă de creştere neîntreruptăa proprietăţii funciare feudale boiereşti şi mănăstireşti pe baza acaparării pământurilorobştilor săteşti, conservate din epoca prefeudală 24 . Această teză va căpătaun caracter de concepţie oficială şi în istoriografia românească fiind recunos-24Relevante pentru urmărirea acestei concepţii sunt lucrările: История Молдавии, Кишинев,1951; Ф. А. Грекул, Социально-экономический строй Молдавии во второй половине XV века,Кишинев, 1950; Idem, Аграрные отнощения в Молдавии в период XVI-первой половиныXVII века, Кишинев, 1961; И. М. Шлаен, Феодальное землевладение в Молдавии в первойполовины XVII века. In: Учëные записки КГПИ, t. VI, Кишинев, 1957; Idem, К вопросуо зависимых крестьянах в Молдавии в XV-XVII вв. In: Учëные записки КГПИ, t. XI,Кишинев, 1959; Н. А. Мохов, Молдавия эпохи феодализма, Кишинев, 1964.

26 Igor Savacută drept unica corespunzătoare concepţiei marxiste despre societatea feudală.Tratate conform concepţiei istoriografiei marxiste, studiile realizate în R.S.S.M.prezintă o serie de carenţe în plan metodologic şi informaţional în încercarea dea încadra „feudalismul moldovenesc” în concepţia clasică despre această orânduiresocial-economică. Remarcăm contradicţii interne ale concepţiei privindevoluţia „proprietăţii funciare feudale” şi a obştilor săteşti; deseori, expunereaeste structurată nu de la fapte la generalizări, ci de la schemă la exemple ce oilustrau, trecând sub tăcere faptele contradictorii. Totodată, cercetătorii acesteiperioade au preferat metoda selecţiei documentelor pentru argumentarea unorteze preconcepute. Contribuţia modestă a acestor studii a constat în faptul căacestea schiţează căile de constituire a domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei– danii, cumpărări, schimburi, colonizări, însă autorii, fideli concepţiei materialismuluiistoric, preferă să arate predominarea în acest proces a metodei acaparăriipământurilor obştilor săteşti.Istoriografia românească postbelică de esenţă marxistă a militat, la rândul ei,pentru acoperirea golurilor prezente în problemele feudalismului, tratate „neştiinţific”de istoriografia burgheză românească, care, preocupată îndeosebi deaspectele lor juridice, a neglijat cercetarea conţinutului lor social-economic. Fărăa fi consacrat în mod special problemei domeniului mănăstiresc, studiul lui BarbuT. Câmpina dezbate problemele privind dezvoltarea economiei din Moldova şiŢara Românească în a doua jumătate a secolului al XV-lea şi impactul ei asupraprocesului de centralizare statală. El este primul care în istoriografia româneascăpostbelică prezintă structura domeniului românesc în forma clasică a domeniuluifeudal. Analizând raporturile dintre domnie şi boierime pentru a urmări evoluţiaimunităţii, ajunge la concluzia că ea este expresia juridică şi politică a unui stadiude fărâmiţare feudal 25 . Acest punct de vedere va trezi critici vehemente din parteaunor medievişti români ca: C. Cihodaru 26 , D. C. Giurescu 27 şi M. Neagoe 28 .Primele studii care tratează direct problema complexă a formării domeniuluimănăstiresc în Ţara Moldovei au aparţinut istoricului Alexandru I. Gonţa. În25B. T. Câmpina, Dezvoltarea economiei feudale şi începuturile luptei pentru centralizarea statuluiîn a doua jumătate a secolului al XV-lea în Moldova şi Ţara Românească, Bucureşti, 1950.Autorul remarcă interdependenţa dintre centralizarea statală şi evoluţia economiei româneştia perioadei, caracterizată prin progres economic şi creşterea populaţiei în mediul rural, fapt ce amodificat structura domeniului feudal, care s-a manifestat prin restrângerea rezervei feudale şimicşorarea delniţelor ţărăneşti. Micşorarea rezervei a implicat scăderea corespunzătoare a renteiîn muncă şi creşterea rentei în produse. Schimbările petrecute în structura domeniului şi înevoluţia rentei feudale a însemnat creşterea veniturilor boierilor şi mănăstirilor.26C. Cihodaru, recenzie la Barbu T. Câmpina, In: Cercetări cu privire la baza socială a lui Ştefancel Mare. In: Studii şi cercetări ştiinţifice, fasc. 1, 1956, p. 169-182.27D. C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV-XVI, Bucureşti, 1974.28M. Neagoe, op. cit.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea27unul din principalele sale studii la problemă, apărut în anul 1957 29 , autorul s-aoprit asupra domeniilor şi privilegiilor mănăstirilor moldoveneşti în epoca luiŞtefan cel Mare, reuşind astfel să contureze mărimea domeniului, însemnătateasa economică, caracterul privilegiilor, deosebirile dintre mănăstiri etc. Importanţaacestei cercetări reiese din faptul că a schiţat intrarea diferitelor bunuriîn patrimoniul mănăstirilor, provenite din danii şi privilegii aparţinând în mareparte domniei, începând cu zorii apariţiei acestor lăcaşe de cult şi terminândcu sfârşitul domniei voievodului Ştefan. Autorul a trecut cu vederea, însă, altemodalităţi de dezvoltare ale domeniilor mănăstireşti. Exceptând această carenţă,Gonţa remarcă faptul, că obiceiul de a li se acorda privilegii introdus de PetruMuşat şi aplicat de Alexandru cel Bun şi fiii săi, Ilie, Ştefan şi Bogdan al II-lea, nunumai că a fost respectat de Ştefan cel Mare, dar a fost chiar consacrat 30 .Istoricul ieşean constată o serie de deosebiri între mănăstiri în funcţie de bunuri,mărimea domeniului, drepturi, numărul şi caracterul privilegiilor deţinute. Făcând oscară ierarhică după averi el plasează în fruntea mănăstirilor moldoveneşti comunitateamonahală de la Bistriţa, după care urmează cele de la Putna, Neamţ, Moldoviţa,Probota, Tazlău, Humor şi Voroneţ. Calculele autorului arată că spre sfârşituldomniei lui Ştefan cel Mare domeniul mănăstiresc din Moldova îngloba circa 125de sate şi jumătate, dintre care 47 de sate întregi, două jumătăţi de sat şi două seliştiau fost cumpărate de acest voievod în mare parte de la boieri şi donate mănăstirilor.În ceea ce priveşte drepturile şi privilegiile acestor mănăstiri, Al. I. Gonţale structurează în: drepturi de a încasa vămi, numărul mănăstirilor beneficiarese reduce la trei – Moldoviţa, Putna şi Bistriţa; dreptul pentru unele mănăstiride a încasa de la preoţii din satele aflate sub jurisdicţia lor dările ordinarecătre episcopie, de a-i judeca şi lua gloaba dacă încălcau canoanele. Privilegiileconstau în: danii şi confirmări de sate de la care adunau venituri în produseagricole; imunităţi fiscale, judiciare şi comerciale 31 . Politica religioasă a lui Ştefancel Mare, marcată de donaţii în bunuri materiale şi privilegii, îl determină peautor să susţină ideea, că scopul principal urmărit a fost consolidarea domnieiprin slăbirea puterii economice a boierimii şi consolidarea bazei economice amănăstirilor, instituţii, care prin serviciile lor multiple, loialitatea episcopilor şiegumenilor faţă de domn, aduceau un real folos ţării şi poporului 32 .Sinteza colectivă despre viaţa feudală din Ţara Românească şi Moldova în29Al. I. Gonţa, Domeniile feudale şi privilegiile mănăstirilor moldoveneşti în timpul domniei luiŞtefan cel Mare. In: Biserica Ortodoxă Română, nr. 5, Bucureşti, 1957.30Ibidem, p. 37.31Ibidem, p. 52-53.32Idem, Unele aspecte ale politicii interne a lui Ştefan cel Mare. In: Studii. Revistă de Istorie, nr. 4,1957, p. 103; Idem, Domeniile feudale şi privilegiile mănăstirilor moldoveneşti în timpul domnieilui Ştefan cel Mare. In: Studii de istorie medievală, Iaşi, 1998, p. 54.

28 Igor Savasecolele XIV-XVII, a consacrat câteva pagini formării şi evoluţiei domeniuluifeudal, conceput ca structură şi esenţă prin domeniul domnesc, boieresc şimănăstiresc 33 . Semnatara acestui capitol, Valeria Costăchel, deşi subliniază căreconstituirea procesului de formare a marelui domeniu feudal întâmpină oserie de dificultăţi, de ordin metodologic şi informaţional, acceptă expres tezamarxistă potrivit căreia constituirea acestuia a fost un proces complex şi de lungădurată ce a avut la bază asimilarea pământurilor obştilor săteşti şi aservirea ţărănimiilibere. Lucrarea nu se deosebeşte substanţial de studiile precedente despreproprietate, dar ea accentuează mai clar căile şi modalităţile de formare şi creşterea domeniului mănăstiresc. Autoarea susţine în acest sens: „În cursul secolelorXIV-XVII, Biserica a manifestat o tendinţă din ce în ce mai pronunţată de îmbogăţiresub cele mai variate aspecte: pământ, braţe de muncă, acumulare de bani.Marele domeniu mănăstiresc se formează în special datorită daniilor domneştişi boiereşti. Pentru serviciile lor domnii români încep să înzestreze mănăstirilecu sate, robi, făcându-le danii, concedându-le venituri de vămi şi acordându-ledrepturi imunitare” 34 .Paralel, se arată că dezvoltarea domeniului mănăstiresc s-a datorat şi altorfactori cum ar fi: cumpărările directe, despăgubiri în rezultatul împresurărilorde hotar, colonizările efectuate de mănăstiri pe pământurile pustii donate dedomnie sau acapararea pământurilor ţăranilor vecini în condiţiile destrămăriiobştilor ţărăneşti. Astfel, prin ruinarea ţăranilor se rotunjeşte patrimoniul Bisericii,se întăreşte baza ei economică şi în felul acesta creşte şi baza ei politică 35 .La rândul lui, privilegiul imunităţii, cunoscut în realităţile româneşti sub formelejudiciară, fiscală, administrativă şi comercială a asigurat mănăstirilor stăpânitoarede sate renta feudală ce constituia veniturile unui domeniu şi, totodată, o verigăimportantă în procesul de aservire a ţărănimii 36 .Problema existenţei rezervei senioriale în Ţara Românească şi Moldova încursul secolului al XV-lea este nuanţată de V. Costăchel într-un studiu, apărutcâţiva ani mai târziu, în care aduce drept dovezi în susţinerea acestui fapt următoarele:creşterea numărului de poieni, creşterea demografică, în special Moldovaşi, existenţa viei ca proprietate distinctă a stăpânului de pământ 37 . P. P. Panaitescu,la rândul său, susţine această teză, însă ca timp al formării rezervei feudale33V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova (secoleleXIV-XVII), Bucureşti, 1957.34Costăchel, V., Domeniul feudal. In: Idem, Viaţa feudală, p. 282-283.35Ibidem, p. 282-298.36Ibidem, p. 308-314.37V. Costăchel, Unele consideraţii privind rezerva seniorială în Ţara Românească şi Moldova însecolul XV. In: Analele Universităţii Bucreşti, Seria Ştiinţe Sociale, Istorie, nr. 20, 1961. p. 26-28.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea29este evidenţiat secolul al XVI-lea, apariţia acesteia fiind determinată de transformărileeconomice ale perioadei 38 .Un punct de vedere similar cu cel al V. Costăchel în privinţa originii domeniuluimănăstiresc din spaţiul românesc este împărtăşit în unele studii şi de ŞtefanŞtefănescu 39 . Istoricul respectiv generalizează rezultatele cercetărilor din istoriografiaromânească la problema proprietăţii „feudale” şi schiţează în linii generaleevoluţia şi formele de stăpânire funciară în Ţara Românească până în secolul alXVII-lea. Autorul trasează paralele şi arată unele deosebiri între originea mariistăpâniri funciare laice şi a celei ecleziastice. El susţine că, dacă marea proprietatefeudală laică s-a format şi a crescut în perioada de până la organizarea statuluiprin însuşirea pământurilor obştilor de ţărani liberi, iar după organizarea statuluişi prin daniile domneşti, atunci originea marii stăpâniri funciare mănăstireştitrebuie plasată în perioada de după organizarea statului, când de fapt au apărutmănăstirile. Născută din daniile domneşti sau boiereşti, averea mănăstirească acrescut prin daniile din partea puterii centrale, cumpărări şi silnicii, fapr careîn opinia noastră nu poate fi contestat. În scurtă vreme după organizarea vieţiimonahale mănăstirile au ajuns printre cei mai mari proprietari ai ţării 40 .În examinarea gradului de cercetare a problemei domeniului mănăstiresc merităatenţie cercetările sociologului român H. H. Stahl 41 . Dacă în una dintre lucrărilesale, considerată fundamentală până astăzi, el este absorbit de studiul satelor devălmaşeromâneşti, finalizându-se cu rezultate incontestabile în cunoaşterea structuralăa acestor comunităţi ţărăneşti şi ating tangenţial domeniul mănăstiresc 42 ,printre altele, autorul tratează direct probleme ale patrimoniului mănăstiresc, cumar fi: imunităţile, ctitoriile particulare boiereşti şi mănăstirile ca obiecte particularepatrimoniale, mănăstirile ca subiecte de drepturi patrimoniale 43 . Departe de a38P. P. Panaitescu, Dreptul de strămutare al ţăranilor în ţările române (până la mijlocul secoluluial XVII-lea). In: Studii şi materiale de istorie medie, vol. I, Bucureşti, 1956, p. 80-83. Cf. Idem,Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova.39Şt. Ştefănescu, Evoluţia proprietăţii feudale în Ţara Românească până în secolul al XVII-lea.In: Studii. Revistă de Istorie, nr. 1, Bucureşti, 1958; Idem, L’evolution de l’immunité féodaleen Valachie aux XIV-e – XVI-e siècles. In: Révue roumaine d’histoire, VII, nr. 1, 1968; Idem,Privire asupra stăpânirii funciare în Ţara Românească în secolele XIV-XVI. Imunitatea feudală.In: Arhivele Olteniei, serie nouă, nr. 3, 1984.40Şt. Ştefănescu, Evoluţia proprietăţii feudale în Ţara Românească până în secolul al XVII-lea,p.58-59; Idem, Relaţiile sociale şi proprietatea funciară în Ţările Române. In: Stat, societate,naţiune, Cluj-Napoca, 1982, p. 164.41H. H. Stahl, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. I-III, Bucureşti, 1958, 1959,1965; Idem, Controverse de istorie socială românească, Bucureşti, 1969; Idem, Studii de sociologieistorică, Bucureşti, 1972.42Idem, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti.43Idem, Controverse de istorie socială românească; Idem, Studii de sociologie istorică.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea31concepţia continuităţii stăpânirii funciare a obştilor săteşti din perioada prefeudală48 şi au semnalat interacţiunea a două tendinţe – de concentrare şi de fărâmiţareîn evoluţia posesiunii funciare în Moldova secolelor XV-XVIII. Pentruprima dată în istoriografia R.S.S.M. s-a încercat să se prezinte dinamica ponderiidiferitelor tipuri de proprietate şi posesiune funciară laică şi ecleziastică în cadrula câtorva etape distincte (1400-1525, 1526-1570, 1571-1611, 1612-1625). Autoriistudiului fac o incursiune în structura proprietăţii/posesiunii funciare folosindmetoda statistică a identificării primului şi ultimului proprietar al unui sat raportatla o perioadă de timp, pentru a demonstra existenţa unor legităţi în dezvoltarearelaţiilor feudale în Moldova secolelor XV-XVIII. Istoricii menţionaţi au ajunsla concluzia, că răspândirea proprietăţii funciare feudale pe baza însuşirii satelorobştilor ţărăneşti se termină în linii mari, către finele secolului al XV-lea, iargreutatea specifică a micii proprietăţi funciare în acea perioadă este neînsemnată.Ulterior, devine dominantă tendinţa de concentrare şi de dezagregare a structuriiposesiunii funciare. Procesul de răspândire a satelor răzăşeşti în secolele XVI-XVII este legat de ruinarea unui număr considerabil de proprietăţi mici, mijlociişi mari ca suprafaţă. În rezultatul acţiunii tendinţei de fărâmiţare a vechilor stăpâniriboiereşti, s-a produs destrămarea micii proprietăţi răzăşeşti, care, la rândulei, era asimilată în procesul acţiunii tendinţei de concentrare a marii proprietăţifunciare. Acţiunea lor a avut urmări profunde, cauzând modificări în structuraproprietăţii funciare, care la diferite etape are atât tendinţe de fărâmiţare masivă,cât şi de concentrare.Rezultatele acestui studiu au fost dezvoltate de P. Sovetov într-o altă lucrareconsacrată problemei evoluţiei proprietăţii funciare în Ţara Moldovei în secoleleXV-XVIII 49 . Scopul studiului este de a demonstra restructurarea proprietăţiifunciare prin acţiunea tendinţei concentrării şi dezagregării ei, nuanţând astfelconcepţia acceptată în istoriografia de atunci despre formaţiunea feudală. Odeosebită atenţie s-a acordat structurii ocinilor, impactului politicii domneşti înprocesul evoluţiei posesiunii funciare, schimbărilor tipologice în relaţiile economiceşi de stăpânire a pământului. Concluzia autorului referitoare la dinamicaponderii domeniului ecleziastic în raport cu cel laic indică faptul, că proprietatea/posesiunealaică a dominat întreaga perioadă analizată, pe când greutatea48Concepţia continuităţii prezintă originile proprietăţii răzăşeşti devălmaşe în perioada romanizăriigeto-dacilor şi păstrarea ei până la disoluţia completă în secolul al XIX-lea. Ea a dominatistoriografia românească până la mijlocul anilor ’60 ai secolului XX şi a constituit alături dedatele arheologiei şi lingvisticii raţionamentul ce confirmă teoria continuităţii şi unităţii poporuluiromân în spaţiul carpato-danubiano-pontic.49П. В. Советов, Исследования по истории феодализма в Молдавии, т. I, Очерки историиземлевладение в XV-XVIII вв., Кишинев, 1972.

32 Igor Savaspecifică a domeniului ecleziastic a ajuns să constituie în anii ’70 ai secoluluiXVI, circa 16% din numărul total de sate, fapt ce s-a realizat din contul reduceriidomeniului domnesc şi boieresc 50 . Rezultatele acestor cercetări au fost incluse şiîn sintezele ulterioare de istorie a R.S.S.M 51 .În pofida valorii incontestabile ale acestei lucrări, a faptului că autorul aformulat o opinie proprie despre tipologia feudalismului în Moldova care anuanţat concepţia prezentă în istoriografia de atunci, studiul, conceput în cadrulteoriei marxiste despre orânduirile social-economice, prezintă anumite carenţeîn plan metodologic şi informaţional în prezentarea evoluţiei proprietăţii. El nuoferă explicaţii referitoare la esenţa metodei de cercetare utilizată, nici la criteriilecare stau la baze periodizării evoluţiei proprietăţii funciare. Nu s-a utilizatîntreaga bază documentară internă referitoare la problematică, colecţia DRHpunând în circulaţie documente noi. Totodată, evoluţia domeniului mănăstirescîn Ţara Moldovei este prezentată schematic pe fundalul general al proprietăţiiîn perioadă, fără a oferi explicaţiile de rigoare referitoare la căile de dezvoltareale acestei structuri economic-sociale. Paralel, evaluările statistice referitoare laponderea stăpânirii ecleziastice în raport cu proprietatea/posesiunea laică suntrelative, ceea ce ne îndeamnă să avem anumite reserve faţă de rezultatele oferitede această cercetare, chiar dacă este unica lucrare fundamentală şi de mareprofunzime la temă.O contribuţie aparte în elucidarea multor aspecte a fenomenului colonizăriirurale în Ţara Românească şi Moldova în secolele XV-XVII au adus-o studiile luiMatei D. Vlad 52 . Autorul a demonstrat prezenţa mănăstirilor româneşti în acestproces complex, a subliniat că ele au fost printre primii beneficiari ai hrisoavelorpentru întemeierea de sate noi şi au ocupat locul dominant printre cei care aurealizat actul colonizării pe tot parcursul perioadei. În opinia autorului, procesulcolonizării rurale a devenit odată cu începutul domniei o adevărată politică destat, altfel spus dominium eminens s-a extins şi asupra dreptului de întemeiere asatelor noi sau de refacere a celor pustiite, actele emise de cancelaria domneascăavând menirea să autorizeze această acţiune. Cadrul juridic al reglementăriiraporturilor între colonişti şi stăpânii teritoriali, conchide autorul, a creat mănăs-50Ibidem, p. 81-106.51История народного хозяйства Молдавской СССР, ч.1, Кишинев, 1976, p. 93-97; IstoriaR.S.S. Moldoveneşti, Chişinău, 1984, p. 97-99.52M. D. Vlad, Date privind renta feudală în satele de colonizare din Ţara Românească (prima jumătatea secolului al XVII-lea). In: Studii. Revistă de Istorie, nr. 5, Bucureşti,1961; Idem, Regimuladministrativ al satelor de colonizare din Ţara Românească şi Moldova (secolul al XVII-lea). In:Studii. Revistă de Istorie, nr. 1, Bucureşti, 1969; Idem, Colonizarea rurală în Ţara Româneascăşi Moldova (secolele XV-XVII), Bucureşti, 1973.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea33tirilor un regim privilegiat în materie fiscală, exprimat în scutiri totale sau parţialede dări către domnie din satele de colonizare, fapt ce a creat condiţii favorabilepentru exploatarea eficientă a domeniului 53 .Deşi reflectă multitudinea aspectelor colonizării rurale în cele două ţări româneşti,pornindu-se de la cauzele şi etapele colonizării şi ajungând până la evidenţiereatrăsăturilor satelor de colonizare şi regimul fiscal al acestora, studiile autoruluiamintit prezintă utilitate pentru subiectul nostru până la o anumită limită,în sensul că prezintă componenţa fenomenului colonizării şi oferă instrumentelede lucru necesare investigaţiei, ceea ce nu este suficient însă pentru elucidareaproblemei abordate de noi într-un cadru cronologic şi geografic mai redus.Remarcăm faptul, că baza documentară ce acoperă Ţara Moldovei nu a fost valorificatădeplin, iar exemplele oferite pentru cazurile de sate colonizate de boieri,deşi prin comparare sunt binevenite, nu întotdeauna reflectă anumite realităţisau complexitatea procesului pentru domeniile mănăstireşti. De asemenea, nus-a specificat numărul hrisoavelor de colonizare emise de cancelaria domneascăpentru mănăstiri în secolele XV-XVI, raportul dintre autorizări şi satele apăruteca rezultat al colonizării sau soarta lor de mai departe.Studiul lui Manole Neagoe care vizează problema fărâmiţării feudale în contextualprocesului centralizării statelor Moldova şi Ţara Românească, este de ajutorîn cercetarea domeniului românesc medieval, în special cel boieresc 54 . Istoriculs-a remarcat prin faptul că a supus criticii ipoteze şi teorii privind feudalismulromânesc bazate pe câteva probe documentare. Obiecţiile sale ţin, în special, defeudalismul conceput după modelul occidental de P. P. Panaitescu. Cercetarea luiM. Neagoe nu respinge utilizarea modelului apusean clasic, ci încearcă numai să îiprecizeze particularităţile în cazul românesc, având deci scopul de a corecta uneledistorsiuni. Contribuţia autorului în cercetarea domeniului este evidentă în clarificareaunor aspecte legate organic de această structură: căile de constituire a domeniuluiîn spaţiul indicat, care s-a format, potrivit autorului, pe baza şi în daunaobştilor săteşti înainte, dar şi după apariţia statelor medievale româneşti; organizareadomeniului; modul de stăpânire a domeniului, aici indicându-se caracterulcondiţionat al proprietăţii; mărimea domeniului boieresc în Ţările Române, care,după cum se insistă, sunt puţine la număr şi nu formează o unitate teritorială,comparativ cu principatele teritoriale din Apus. Doar în capitolul consacrat imunităţii,autorul studiului prezintă generalităţi privitoare la regimul imunitar aplicatmănăstirilor. Scutirile pe care domnia le acorda bisericii constituiau o favoare şinu un drept, conchide istoricul, iar privilegiile de imunitate ecleziastice sunt mai53Idem, Colonizarea rurală în Ţara Românească şi Moldova, p. 17.54M. Neagoe, op. cit.

34 Igor Savacomplete, comparativ cu cele acordate boierilor 55 .Generalităţi cu privire la stăpânirea funciară şi instituţia imunităţii în ŢărileRomâne se conţin şi în tratatul de istoria dreptului românesc, apărut în anul 1980sub conducerea lui I. Ceterchi 56 . În acest context, este imposibil de trecut cuvederea şi valoroasa lucrare a lui Alexandru I. Gonţa consacrată satului moldovenescşi a evoluţiei instituţiilor din mediul rural până în secolul al XVII-lea 57 .În pofida unor carenţe, relevanţa ei la cunoaşterea domeniului mănăstiresceste indiscutabilă, doarece prin structura ei oferă o analiză bine documentată acomplexităţii satului românesc medieval cu dinamica sa internă şi externă, instituţiileşi legile create de colectivitatea rurală, structurile sociale etc.Fără a neglija conţinutul social-economic al problemei domeniului mănăstiresc,unii cercetători, prin accentuarea laturilor juridice ale fenomenului, revin lainterpretarea originilor acestuia din perspectiva actului de ctitorire în Moldovaşi Ţara Românească 58 . Unul dintre primele studii importante în acest sens aparţinelui Gheorghe Cronţ, care a reuşit să pună în lumină receptarea şi adaptareadreptului de ctitorie bizantin în societatea medievală românească, în rezultatulcăruia apar fundaţiile medievale româneşti. Autorul ajunge la concluzia că fundaţiiledin Ţările Române au fost bisericile, mănăstirile şi aşezămintele de caritate(şcoli, spitale, adăposturi pentru călători). Acestea devenind aşezăminte autonomeşi înţelese ca subiecte colective de drept cu personalitate juridică aveaucapacitatea de a dobândi şi stăpâni bunuri patrimoniale destinate unor scopuri deasistenţă socială, fapt ce le deosebeşte de fundaţiile din Transilvania şi Occident,unde a acţionat, în special, un drept de patronat 59 . Totodată, istoricul a punctatjust că multe dintre fundaţiile medievale româneşti au dobândit treptat în societatepoziţia marilor stăpânitori funciari, adunând în patrimoniul lor imenseconcentrări de bunuri, încât înainte de secularizarea realizată în timpul domnieilui Alexandru Ioan Cuza numai pământurile aflate în stăpânirea lor reprezentauaproape o treime din suprafaţa României. În ceea ce priveşte principiile şi regle-55Ibidem, p. 112-142.56Istoria dreptului românesc, coord. I. Ceterchi, vol. I, Bucureşti, 1980, p. 233-237, 241-244.57Al. I. Gonţa, Satul în Moldova medievală. Instituţiile, Bucureşti, 1986.58Vezi studiile lui Gh. Cronţ, Dreptul de ctitorie în Ţara Românească şi Moldova. Natura juridicăa fundaţiilor religioase în Evul Mediu. In: Studii şi materiale de istorie medie, vol. IV, Bucureşti,1960; Idem, Ecloga isauriană în Ţările Române. In: Studii. Revistă de Istorie, nr. 1, Bucureşti,1969; Idem, Instituţii medievale româneşti. Înfrăţirea de moşie. Jurătorii, Bucureşti, 1969;Idem, Justiţia bisericească în Moldova şi Ţara Românească în secolele XIV-XVIII. In: MitropoiliaMoldovei şi Sucevei, nr. 3-4, 1975.59Vezi N. Cotlarciuc, Stiterrecht und Kirchen patronat im Fürstenium und in der Bukovina. Einehistorich-dogmatiche Studie zum morgenländichen Kirchenrech, Stuttgard, 1907; Bulat, T.,Dreptul de patronat în biserica română, Chişinău, 1938.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea35mentările referitoare la constituirea şi natura juridică a fundaţiilor se indică că elesunt de origine bizantină şi au circulat în Ţările Române sub forma nomocanoanelor,care s-au aplicat îndeosebi pe cale consuetudinară, însă unele prevederi seconţin în actele interne de cancelarie (danii, confirmări domneşti – n.n.) anterioareapariţiei dreptului scris 60 .Din aceeaşi perspectivă a tratat subiectul înaintat şi Valentin Al. Georgescuîntr-un studiu fundamental consacrat Bizanţului şi instituţiilor româneşti medievale,unde descoperim remarcabile precizări la subiect, dintre care reţinemconcluzia principală că dreptul ctitoricesc este instituţia cu cea mai largă originebizantină, un drept de patronat de stil ortodox, diferit de patronatul occidental,care se îmbină cu întemeierea sau fundarea unui aşezământ 61 .În unele lucrări de la mijlocul anilor ’80 ai secolului XX s-a insistat asupraclarificării unor aspecte ale dreptului de ctitorie. Relevant este studiul comparativa lui Vasile Muntean despre organizarea mănăstirilor româneşti în comparaţiecu cele bizantine până la sfârşitul secolului al XVI-ela. El precizează cădreptul de ctitorie, statutul canonic, organizarea internă a mănăstirilor româneştinu prezintă deosebiri esenţiale de modelul bizantin originar, însă cert este faptulcă românii au ştiut să remodeleze ce au receptat din arhetipurile bizantine, nusă imite servil, ci au realizat o sinteză specific românească. Demne de remarcatsunt concluziile autorului referitoare la problema domeniului mănăstiresc dinŢara Moldovei şi Muntenia printre care reţinem că, patrimoniul călugăresc laromâni şi la bizantini, în mare parte de origine donativă, avea o poziţie similară.Aproximativ toate modalităţile de dobândire şi menţinere a averilor mănăstireştiîn Ţările Române au corespondenţe şi la bizantini, însă la români pondereaau avut-o daniile, procedeul de vânzare-cumpărare şi exploatarea economică adomeniului. Un rol aparte a jucat „partea sufletului”, cuprinzând toate darurile depomenire la slujbele mănăstireşti în scopul mântuirii, concluzionează autorul 62 .Nu pot fi trecute cu vederea studiile monografice consacrate mănăstirilormoldoveneşti, care, dincolo de tratarea separată a locaşelor monahale, îşi au partealor de contribuţie în cunoaşterea istoriei locaşelor, în general, şi a unor aspectelegate de domeniul acestora. În această categorie amintim studiile semnate de60Gh. Cronţ, Dreptul de ctitorie în Ţara Românească şi Moldova, p. 77-113.61V. Al. Georgescu, Bizanţul şi instituţiile româneşti până la mijlocul secolului al XVIII-lea, Bucureşti,1980, p. 155.62V. Muntean, Organizarea mănăstirilor româneşti în raport cu cele bizantine (până la 1600), tezăde doctorat, Bucureşti, 1984, p. 120-121.

36 Igor SavaD. Dan 63 , G. Balş şi C. Nicolescu 64 , I. Caproşu şi N. Grigoraş 65 , M. Muzicescu şiM. Berza 66 , Al. I. Gonţa 67 , R. Theodorescu 68 , I. Ioan şi P. Scarlat 69 , I. Cereteu 70 ,T. Sinigalia 71 şi V. Puşcaşu şi altele.O altă etapă de cercetare a problemei domeniului mănăstiresc intervine dupăprăbuşirea regimurilor comuniste în Europa de Est. Accentuăm faptul, că aceastaeste fără realizări notorii în domeniu din considerentul că noua istoriografie, fiindpreocupată de soluţionarea altor probleme în vogă, a considerat demersul ştiinţificîn direcţia cercetării problemelor structurilor sociale şi economice în EvulMediu românesc ca fiind de speţă marxistă sau că au fost clarificate satisfăcătorpână acum. Astfel, problema domeniului mănăstiresc, cu anumite excepţii, nu s-abucurat de atenţie specială nici în curentele istoriografice ale anilor ’90 ai secoluluitrecut. Sintezele consacrate istoriei românilor nu fac altceva decât să reproducăvechile postulate ale istoriografiei marxiste referitoare la evoluţia proprietăţiifunciare (unele dintre ele sunt procese istorice incontestabile) susţinând că extindereadomeniului s-a produs, de pe o parte şi de alta a Carpaţilor, în detrimentulţărănimii libere, organizată în comunităţi 72 . Potrivit altei surse, posesiunea mănăstireascăs-a născut din danii domneşti şi boiereşti, sporind apoi prin alte danii,cumpărări, ca de altfel şi cea laică. Monopolurile senioriale, alături de veniturileordinare, reprezentau surse importante de venituri pe marile domenii. Mănăstirileau ajuns destul de repede printre cei mai mari stăpâni de pământ ai ţării 73 .Sintezele apărute în anii ’90 ai secolului XX reţin doar aspectele generale ale63D. Dan, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1923.64Gh. Balş, Bisericile lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1926; Gh. Balş, C. Nicolescu, MănăstireaNeamţ, Bucureşti, 1958; Idem, Mănăstirea Moldoviţa, Bucureşti, 1958; C. Niculescu, MănăstireaSlatina, Bucureşti, 1966.65N. Grigoraş, Mănăstirea Galata. In: Studii şi cercetări istorice, vol. XVIII, Iaşi, 1943; Idem, Ctitoriilelui Ştefan cel Mare. In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 7-8, Iaşi, 1966; N. Grigoraş, I. Caproşu,Biserici şi mănăstiri vechi din Moldova până la mijlocul secolului al XV-lea, Bucureşti, 1968.66M. Muzicescu, M. Berza, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1958.67Al. I. Gonţa, Un aşezământ de cultură de la Alexandru Lăpuşneanu pe Valea Secului înainte dectitoria lui Nestor Ureche: Schitul lui Zosin, // Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 9-12, Iaşi,1962; Idem, Mănăstirea Balica din Iaşi, o ctitorie din veacul al XVI-lea a boierilor Buzeşti dinŢara Românească. In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 5–6, Iaşi, 1964; Idem, Două mănăstirimoldoveneşti din secolul al XV-lea de pe Valea Dobrovăţului, dispărute // Studii de istoriemedievală, Iaşi, 1998; Idem, O nouă ctitorie necunoscută a lui Alexandru Lăpuşneanu: mănăstireade peste vale de la Vânătorii Bistriţei. In: Studii de istorie medievală.68R. Theodorescu, Mănăstirea Bistriţa, Bucureşti, 1966.69I. Ioan, P. Scarlat, Mănăstirea Neamţ, Iaşi, 1981.70I. Cereteu, Biserici şi mănăstiri din Moldova (sec. al XIV-lea şi prima jumătate a secolului alXV-lea), Brăila, 2004.71T. Sinigalia, V. Puşcaşu, Manăstirea Probota, Bucureşti, 2000.72Istoria României, Bucureşti, 1999, p. 170.73Şt. Ştefănescu, Economie şi societate în Ţările Române în secolele XIV-XVI. In: Istoria Românilor,vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 120-122.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea37actului ctitoricesc, cum ar fi, de exemplu, renumitul tratat de istorie a BisericiiOrtodoxe Române a lui Mircea Păcurariu 74 . Paralel, unii cercetători ai perioadeiau reflectat asupra dreptului de ctitorie exprimat în concepţia medievală 75 , alţiiau schiţat aspectele principale ale practicii ctitoriceşti 76 . Merită atenţie studiulconsacrat femeilor-ctitor din Moldova medievală, de altfel primul în acest sens,semnat de Maria Magdalena Szekely. Autoarea susţine că rolul de ctitor pe careşi l-au asumat doamnele, domniţele şi jupânesele moldovene, fără a fi deloc unapanaj masculin, indică o nouă perspectivă asupra locului femeii în societatearomânească medievală. Prin actul ctitoririi îndeplinit de femei, ele se plasează dinpunct de vedere juridic pe o poziţie aproape egală cu cea a bărbatului 77 .Nu poate fi trecut cu vederea valorosul studiu arheologic al doamnei VoicaPuşcaşu, care atribuie actului de ctitorire o conotaţie fenomenologică cu implicaţiiprofunde în societatea românească medievală. Lucrarea prezintă o încercarede a pătrunde în esenţa fenomenului ctitoricesc – aşa cum a apărut şi a evoluatpână spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, în complexitatea şi unitatea sa de manifestare,în calitatea sa de sistem spiritual ce a depăşit cu mult cadrul gândirii strictreligioase de factură ortodoxă 78 . El rămâne până în prezent, în opinia noastră, celmai documentat şi sistematizat studiu despre practica ctitoriei în Ţările Române.Printre cercetările recente consacrate domeniilor mănăstireşti în ŢaraMoldovei se enumeră studiul lui I. Scripcariuc despre evoluţia proprietăţii mănăstireştiîn ţinutul Suceava în secolele XVI-XVIII 79 şi cele ale istoricului Arcadie M.Bodale, importante în cunoaşterea unor aspecte legate de evoluţia domeniuluimănăstirilor Putna, Suceviţa, Aroneanu 80 . Referindu-se la căile de constituire a74M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1992; Idem,Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chişinău, 1993.75I. Negrei, Actul de ctitorie în concepţia medievală. In: Luminătorul, nr.3, 1997.76A. Zubco, Biserica în Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVII, Chişinău, 2001.77M.-M. Szekely, Femei-ctitor în Moldova medievală. In: Revista istorică, nr. 3-4, 1995. Vezi şi Idem,Mănăstirea Putna – loc de memorie. In: Studii şi materiale de istorie medie, XXII, Bucureşti, 2004.78V. Puşcaşu, Actul de ctitorire ca fenomen istoric în Ţara Românească şi Moldova până la sfârşitulsecolului XVIII, Bucureşti, 2001.79I. Scripcariuc, Proprietatea mănăstirească din ţinutul Suceava. Organizare şi funcţionare (sec.XIV-XVIII). In: Codrul Cosminului, nr. 2, 1996.80A. M. Bodale, Semnificaţiile actelor ctitoriceşti de pe Valea Suceviţei. In: Anuarul Institutului deIstorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” nr. XXXVII, Iaşi, 2000; Idem, Contribuţii la istoria domeniuluimănăstirii Putna de la constituirea sa până la reformele lui Constantin Mavrocordat (1466-1742). In: Codrul Cosminului, seria nouă, nr. 6-7, Bucureşti, 2000-2001; Idem,, Ctitori şi călugăride la mănăstirea Sfântul Nicolae (Aron Vodă) de lângă Iaşi. Un episod al relaţiilor ecleziasticegreco-române la sfârşitul secolului XVI şi începutul secolului XVII. In: Interferenţe româno-elene(secolele XV-XX), Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, nr. 6, Iaşi, 2003. Amintitul istoric esteautorul unei teze de doctorat care tratează tema domeniului ecleziastic în Moldova în secoleleXV-XVIII. Cu regret, lucrarea nu a fost editată până în prezent, astfel că acest act al comunicăriiştiinţifice nu s-a realizat şi nu am avut posibilitatea să cunoaştem rezultatele acestei cercetări.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea41Izvoarele lucrării. Prin esenţa ei, istoria este cunoaştere prin documente.Luând în calcul adevărul că munca istoricului este de neconceput în absenţaizvoarelor, pentru realizarea obiectivelor propuse în cercetarea domeniuluimănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolulal XVI-lea, am avut la dispoziţie izvoare scrise, care constituie principala sursă deinformare pentru istoria medievală. Complexitatea obiectivelor propuse, varietateaşi diversitatea surselor istorice, funcţionalitatea lor şi gradul de interpretarea izvoarelor ne-au determinat să le clasificăm în câteva categorii:a) Izvoare epigrafice ( pisanii, inscripţii funerare etc.);b) Izvoare iconografice (tablouri votive, tablouri funerare);c) Izvoare documentare (documente interne);d) Izvoare narative (anale, cronici, memorii, opere istorice).Inscripţiile medievale care s-au păstrat pe diferite materiale dure, piatră,cărămidă, tencuială, lemn – în cazul bisericilor dăltuite pe lespezi de piatră saugrafiate şi aflate în apropierea faţadei sau uşii de acces în clădire, numite pisanii– prezintă surse de informare importante pentru a data edificiile de cult, pentru aspecifica numele ctitorului, a hramului lăcaşului etc. Inscripţiile funerare reprezintătexte dăltuite pe pietrele funerare, care atestă calitatea de ctitor a persoanelorîn memoria cărora erau puse deasupra mormintelor sau în imediata apropiere.Alături de acestea, pomelnicele, de regulă grafiate, oferă informaţii laconicedespre cei care au contribuit la ridicarea şi funcţionarea în timp a unul lăcaşde cult. O contribuţie însemnată în publicarea inscripţiilor a avut-o episcopulMelchisedec Ştefănescu 86 , Nicolae Iorga 87 şi alţii.Sursele iconografice nu pot fi neglijate în cercetările privitoare la fundaţiilereligioase, ele fiind forma cea mai accesibilă care marca calitatea de ctitor. Acestasau cei care l-au succedat, este reprezentat într-o scenă specială pe învelişulpictural în tablouri votive. Reprezentarea ctitorului împreună cu unii membri aifamiliei sale oferind divinităţii imaginea miniaturizată a bisericii ctitorite directsau în prezenţa unui sfânt intercesor, este forma cea mai frecventă sub care suntînfăţişate tablourile ctitorilor. O altă categorie de surse care înfăţişează pe ctitorieste cea a tablourilor funerare, amplasate în apropierea locului de îngropăciune,aşa cum se întâlnesc la Humor, Probota etc. 88Documentele interne constituie un instrument de lucru indispensabil şi principalasursă de informare în cercetarea noastră; pe ele se bazează principalelenoastre concluzii. Emise de cancelaria domnească sau alte instituţii, ele aveau86M. Ştefănescu, Notiţe istorice şi arheologice adunate de pe la 48 mănăstiri şi biserici din Moldova,Bucureşti, 1885.87N. Iorga, Inscripţii din bisericile României, Bucureşti, 1905.88Vezi V. Puşcaşu, op. cit., p. 47.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea43vele U.R.S.S. Colecţia Documenta Romaniae Historica, seria A, Moldova, executatăla nivelul exigenţelor arheografiei şi diplomaticii contemporane, constituie oaltă sursă fundamentală care ne-a facilitat studierea istoriei Moldovei, în corelaţiecu subiectul nostru, de la sfârşitul secolului al XIV-lea – începutul secolului alXVI şi, cu unele omisiuni, pentru perioade scurte ale ultimului veac 97 . De un realfolos au fost şi volumele de documente privitoare la istoria celor două capitale aleŢării Moldovei în perioadă – Suceava 98 şi Iaşi 99 – şi, nu în ultimul rând, valoroaselevolume ale Indicii de nume şi de locuri 100 ale seriei A din D.I.R.Sursele narative interne şi externe din perioada cercetată sau de mai târziu(cronici, anale, lucrări istorice), deşi impun o abordare complexă şi solicită obiectivitateîn evaluarea gradului de credibilitate şi a calităţii informaţiei, reflectă oserie de fapte preţioase în reconstituirea vieţii monahale, în organizarea mănăstirilor,în cunoaşterea ctitorilor, a practicilor economice, a vieţii cotidiene dincurpinsul domeniilor şi altele. Relevante în acest context sunt Cronicile slavoromânedin secolele XIV-XVI 101 , prelucrarea cronicilor moldoveneşti în redacţialui Grigore Ureche 102 şi mai puţin ca importanţă cronica lui Miron Costin 103 .Lucrarea lui D. Cantemir, Descrierea Moldovei 104 , este şi astăzi un izvor narativpreţios pentru cunoaşterea istoriei Bisericii din Ţara Moldovei. Dintre surselenarative de origine străină ne-am bazat pe ediţia Călători străini despre ŢărileRomâne 105 . Venind în contact cu Ţara Moldovei unii călători oferă informaţiipreţioase despre mediul geografic, viaţa economică a ţării, modul de viaţă al călugărilorşi locuitorilor din satele aparţinând mănăstirilor.97Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol. I, întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L.Şimanschi, Bucureşti, 1975; Ibidem, vol. II, alcătuit de L. Şimanschi în colaborare cu G. Ignatşi D. Aghache, Bucureşti, 1976; Ibidem, vol. III, alcătuit de L. Şimanschi, Bucureşti, 1980;Ibidem, vol. VI, întocmit de I. Caproşu, Bucureşti, 2008.98Suceava. Documente privitoare la istoria oraşului, volum întocmit de V. Gh, Miron, M.-Şt.Ceauşu, I. Caproşu, şi G. Irimescu, Bucureşti, 1989.99Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, ediţie îngrijită de Ioan Caproşu şi Petronel Zahariuc,vol. I, Iaşi, 1999.100Al. I. Gonţa, Documente privind istoria României, A, Moldova, Indicele numelor de locuri, ediţieîngrijită de I. Caproşu, Bucureşti, 1990; Idem, Documente privind istoria României, A, Moldova,Indicele numelor de persoane, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de I. Caproşu, Bucureşti, 1995.101Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, publicate de I. Bogdan, ediţie revăzută şi completatăde P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1959.102Gr. Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dragoş-vodă până la Aron-vodă. In: LetopiseţulŢării Moldovei, îngrijirea textelor, glosar şi indici de Tatiana Celac, Chişinău, 1990.103M. Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace. In: Letopiseţul Ţării Moldovei.104D. Cantemir, Descrierea Moldovei, traducere de N. Costenco, studiu introductiv şi note de V.Coroban, Chişinău, 1975.105Călători străini despre Ţările Române, ediţie îngrijită de Maria Holban, vol. I-III, Bucureşti,1968, 1970, 1971.

44 Igor SavaUn stiudiu care vizează, fie şi parţial, viaţa monahală din spaţiul românesceste de neconceput fără utilizarea izvoarelor care stau la baza ei şi reglementeazăaceastă mişcare religioasă. Am apelat, astfel, la canoanele ortodoxe conţinute încorpusul editat şi comentat de Arhimandrit I. N. Floca 106 , care prezintă un instrumentde lucru indispensabil în cunoaşterea organizării mănăstirilor moldoveneştidin perioada cercetată, a structurilor interne, a principiilor şi normelor vieţii monahaleetc. Prin urmare, studierea şi analiza izvoarelor istorice la care am avut acces,ne-au oferit posibilitatea de a ne aprofunda cercetările şi de a scoate în evidenţăo serie de fapte inedite, complexe, care n-au permis o abordare de ansamblu aproblemei domeniului mănăstiresc în segmental cronologic şi spaţiul indicat.Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării. Cercetareaproblemei evoluţiei domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei în secoleleXIV-XVI a necesitat utilizarea concepţiilor moderne de cercetare a istoriei,bazate pe principii teoretico-ştiinţifice recunoscute în prezent. În studiul nostru,am intenţionat să redăm o viziune amplă şi unitară a domeniului mănăstiresc dinMoldova secolelor XIV-XVI.Modele şi metode de cercetare. În dezbaterile savante privind teoria istorieisecolului XX, s-a vorbit mult despre pluridisciplinaritate. Dezvoltarea interdisciplinarităţiia reprezentat un moment al deschiderii istoriei către exterior, alapropierii ei de alte ştiinţe sociale. Pentru istorie interdisciplinaritatea a însemnatîmprumutul unor problematici, metode şi instrumente de abordare, care pot ajutamai bine la clarificarea propriilor teme, probleme şi instrumente de cunoaştere.Dialogul cu ştiinţele sociale a dus la restructurarea obiectului de studiu al istoriei,ea anexându-şi noi obiecte care nu s-au aflat în câmpul preocupărilor sale.Generaţia lui F. Braudel, grupată în jurul revistei franceze „Annales”, a avuttendinţa de a face din istorie o ştiinţă socială, care să poată oferi o explicaţieglobală a fenomenului social. Acest proiect se fondează pe cuantificare şi pestructuri, intenţionând să facă din istorie dimensiunea diacronică a sociologieisau economiei. Într-o asemenea optică nu există o diferenţă deosebită întreistorie şi disciplinele cu vocaţie generală, cum ar fi, de exemplu, sociologia. PaulVeyne remarcă o diferenţă pur formală între istorie şi sociologie, deoarece „şiuna, şi cealaltă explică aceleaşi evenimente, în aceeaşi manieră, dar prima areca obiect generalităţile (concepte, tipuri, regularităţi, principii), care servesc laexplicarea unui eveniment, în timp ce istoria are ca obiect evenimentul însuşi, pecare-l explică cu ajutorul generalităţilor care fac obiectul sociologiei” 107 .Unul dintre împrumuturile istoriei din alte ştiinţe umane este conceptul de106I. N. Floca, Canoanele Bisericii ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu, 1993.107Apud, T. Nicoară, Clio în orizontul mileniului trei. Explorări în istoriografia contemporană,Cluj-Napoca, 2002, p. 73-82.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea45model. De ce ar trebui să utilizăm termenul model sau modele în cercetarea istorică?Indiscutabil, tema în formula pe care am înaintat-o ridică anumite problemeşi dificultăţi metodologice în procesul cercetării. În istorie, şi în general, în ştiinţelesociale, demult se operează cu conceptul de „model”, deşi utilizarea modelelorîncă trezeşte reacţii diverse. În cercetarea trecutului, mai ales când s-aurealizat studii comparative, istoricii, deşi preferă o implicarea adâncă în particular,au folosit modele tot timpul.Istoricul englez Peter Burke, un adept al utilizării modelelor în cercetareaistoriei sociale, propune de a defini modelul ca un „construct intelectual caresimplifică realitatea pentru a pune accent pe recurent, pe general şi pe repetitive,pe care le reprezintă sub forma unor serii de trăsături sau atribute” 108 , evident cuscopul de a înţelege această realitate. Pentru el, modelele sunt sinonime cu „tipurile”,cuvânt grecesc pentru formă sau model. Prin modelare, mai putem înţelegeun sistem material sau ideal care substituie sau reprezintă în contextul cunoaşteriisistemul original, datorită relaţiilor de asemănare structurală şi funcţionalădintre ele, cercetarea modelului fiind necesară pentru obţinerea unor informaţiidespre original 109 . Exemple elocvente de modele utilizate în cercetarea practicăsunt cel „consensual” şi „conflictual” 110 , modelul „revoluţiei”, al oraşului-stat,comparaţie des utilizată a „societăţilor de clase” cu „societatea de stări”, modeluleconomic ş.a.Deci, pentru a elucida problema trasată, avem nevoie de un model ca şiconstrucţie teoretică, care să explice această realitate istorică definită, poateconvenţional, domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei. Într-un cadru maigeneral, modelul feudalismului occidental dezvoltat de Marc Bloch 111 , utilizatşi astăzi de cercetători pentru a observa similitudini sau a contrasta diferenţeleîn dezvoltarea social-economică a spaţiilor din afara Occidentului sau a celorextra-europene, poate fi admis ca fundament în cercetarea anumitelor instituţiişi structuri medievale româneşti, inclusiv mănăstirile. Dar, în particular este maiindicat, după cum am susţinut la începutul acestei lucrări, de a porni de la domeniulfeudal occidental în varianta clasică, pentru a urmări procesul concentrăriibunurilor în cadrul domeniului, a reglementărilor privind drepturile de stăpânire108P. Burke, Istorie şi teorie socială, Bucureşti, 1999, p. 39.109V. Ţapoc, V. Capcelea, Cercetarea ştiinţifică, Chişinău, 2008, p. 114.110Nuanţând această raportare a celor două modele contrastante ale societăţii P. Burke susţine că„modelul consensual” dezvoltat în cercetările sale de E. Durkheim, subliniază importanţa legăturilorsociale, a solidarităţii sociale, a coeziunii socuiale, pe când modelul „conflictual”, asociatcu K. Marx, subliniază prezenţa contradicţiilor şi conflictelor sociale în orice tip de societate.Ambele modele constituie nişte simplificări, pentru că este imposibil să găseşti o societate fărăconflicte, în timp ce fără solidaritate nu ar exista nici un fel de societate (Idem, op. cit.).111Vezi studiul fundamental a lui M. Bloch, Societatea feudală, vol I, II, Cluj-Napoca, 1996, 1998.

46 Igor Savaasupra lor şi asupra populaţiei din teritoriu în baza regimului domenial. Este utilăreproducerea aici a unor momente ale celebrei dispute de la sfârşitul secoluluial XIX-lea dintre P. Vinogradov şi F. W. Maitland pe tema feudei medievale.În cercetarea feudalismului englez, P. Vinogradov sugera că „structura feudeiobişnuite este întotdeauna aceeaşi. Aflăm două straturi ale populaţiei sub conducereaseniorului – şerbii şi proprietarul unei feude libere, iar teritoriul ocupat seîmparte în mod corespunzător între moşia nedată în arendă [a cărei producţierevine direct seniorului] şi „domeniul tributar”…Întreaga populaţie se grupeazăîntr-o comunitate rurală centrată în jurul curţii senioriale, care este şi consiliu,şi tribunal. Investigaţia mea se va conforma în mod necesar acestei organizăritipice” 112 . La rândul său F. W. Maitland a supus criticii feuda „clasică” a lui Vinogradov,arătând că trăsăturile din seria identificată de către acesta aveau câte unneajuns. Unele domenii nu aveau rezervă feudală nedată în arendă sau curteseniorială, altele nu aveau şerbi, un alt grup nu avea proprietari liberi. Aceastădispută reflectă nu altceva decât existenţa paralelă a modelelor de feude în spaţiulAngliei medievale.De multe ori, comparaţiile sunt realizate însă mai mult implicit, în raport cuun model considerat „normal”, de la care ar trebui să plece extrapolarea. Ar fiindicată aici nu atât o comparare a domeniului mănăstiresc cu cel similar occidental,ceea ce ar depăşi obiectul şi limitele acestei cercetări, ci mai degrabă atâtcompararea elementelor şi raporturile dintre acestea în cadrul unui sistem, cât şia domeniilor plasate în cadre teritoriale şi temporale diferite. Cercetarea realizatăde noi surprinde atât existenţa unor caracteristici comune, cât şi a unor trăsăturiparticulare în organizarea şi funcţionarea domeniului mănăstiresc în ŢaraMoldovei în secolele XIV-XVI. Deci, putem vorbi despre model şi modele încadrul acestui proces. La baza aspectului apariţiei şi organizării mănăstirilor cafundaţii religioase, reglementate nomocanonic, stă modelul bizantin de ctitorie.Statutul juridic al mănăstirilor a avut un cadru relativ bine definit, între canoaneşi legi s-au stabilit numeroase puncte de racord, hotărârile civile, de regulă, leconfirmau pe cele religioase. Nu lipsesc, însă, cazuri când s-a atentat la integritateabunurilor fundaţiilor religioase. Prin urmare, este vorba de uzurpări aledreptului ctitoricesc. Din punctul de vedere al organizării domeniului, al intrăriibunurilor în patrimoniul mănăstirilor, al exploatării şi gestionării, existau diferenţede regim juridic, nu toate mănăstirile deţineau privilegii imunitare sau înlesniricomerciale. Sub aspectul numărului de sate stăpânite de o mănăstire sau112Apud, P. Burke, op. cit., p. 43. Lucrarea lui P. Vinogradov, Villeinage in England, publicată laOxford, 1892, dar şi altele, vor fi înalt apreciate de comunitatea istoricilor din Anglia, servindca model în cercetarea istorie sociale a epocii medievale.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea47alta, de asemenea, constatăm diferenţe. În funcţie de mărimea domeniului şi albraţelor de muncă s-au dezvoltat şi activităţile economice. A variat, de asemenea,şi statutul juridic al persoanelor din satele componente ale domeniului.Cercetătorii disting două tipuri de modele potrivit criteriilor de apartenenţă laun grup de entităţi la care se aplică modelul, în cazul nostru, domeniile mănăstireşti.Analiza se concentrează asupra grupului „monotetic” de entităţi, prin care seînţelege unul care are un set unic de atribute suficient pentru apartenenţa la grupşi, grupul „politetic”, în care apartenenţa nu depinde de un singur grup. Grupuleste definit în termenii unui set de atribute, astfel încât fiecare entitate posedămajoritatea atributelor şi fiecare atribut este împărţit de majoritatea entităţilor 113 .Analiza am făcut-o cu scopul de a ne declara adeziunea la acest tip de cercetare cepoate fi utilă în studiul temei noastre. Evident, demersul ştiinţific se construieştepe generalizare – domeniul mănăstiresc – privită însă ca parte complementarăparticularizării în abordarea comparitivistă. Insistăm asupra elementelor care seregăsesc în patrimoniul majorităţii aşezămintelor monahale, pentru a contura unanumit tip de domeniu mănăstiresc, principal, pe larg răspândit, reprezentativ,dar fără a exclude particularul prezent şi el în peisajul rural al perioadei. Surselede care dispunem ne-au permis să conturăm această imagine, apropiată de unaglobală, în abordarea problemei domeniului mănăstiresc ca unitate.În absenţa unei lucrări speciale care ar trata tema complexă a domeniuluimănăstiresc din spaţiul carpato-nistrean, am apelat la metode şi principii de investigaţieştiinţifică recunoscute comune în procesul de cercetare a istoriei sociale.Studiul realizat s-a axat pe respectarea principiului obiectivităţii şi cel al istorismului.În realizarea obiectivelor investigaţiei am utilizat metoda complexă destudiere a evenimentelor istorice pe baza principiului problematic şi cronologic.Legată organic de model sau tip este metoda comparativă care a deţinut şideţine un rol central în ştiinţele sociale. Metoda comparativă aplicată aici, înspecial prin forma sa sincronică „serveste nu numai pentru a stabili fapte desprecare nu există informaţii directe în izvoare, ci şi pentru verificarea ipotezelorreferitoare la explicaţiile cauzale”. 114 Compararea a două sau mai multe cazuriistorice pentru a se stabili asemănările şi deosebirile este menită să sugereze,prin analogie, forme de desfăşurare a evenimentelor pentru care nu există înizvoare suficiente informaţii directe. Pentru a îngădui o comparaţie validă lanivelul faptelor istorice concrete este important ca unităţile de comparat săaibă suficiente trăsături comune. Dincolo de anumite rezerve care există faţă de113Ibidem, p. 44. Autorul aderă la poziţia exprimată de L. Clarke, Analitical Arheology, Londra,1968, p. 37, şi R. Needman, „Politetic Classification”, Man, 1975, p. 349-369.114J. Topolsky, Metodologia istoriei, Bucureşti, 1987, p. 325.

48 Igor Savaaceastă cale de cunoaştere a adevărului 115 , avantajele şi dezavantajele ei, comparaţiaistorică poate fi utilizată în studiul comparativ al domeniului mănăstirescdin Ţara Moldovei în raport cu cel din Ţara Românească sau structuri similaredin spaţiul european; ori cu domeniul boieresc sau domnesc din acelaşi spaţiu şiaceeaşi perioadă cronologică. În cadrul acestui proces cognitiv, cele două abordăripe care punem accent, particularizarea sau tratarea istorică a unor fapte,evenimente, dar şi generalizarea sau abordarea teoretică a societăţilor, civilizaţiilor,sunt complementare şi ambele depind de comparaţie. Este metoda care neva ajuta să înţelegem semnificaţia atributelor prezente şi a celor care lipsesc încadrul sistemului. Totodată, ne va permite să utilizăm şi să comparăm conceptevenite din alte discipline conexe istoriei.Abordarea sistemică este una dintre metodele cunoaşterii ştiinţifice care neva permite studierea elementelor, aflate în raporturi şi conexiuni reciproce, au oanumită organizare şi formează o unitate funcţională 116 , în cazul nostru – domeniulmănăstiresc. Forma interioară de organizare a sistemului, care se manifestăca unitate a relaţiilor stabile dintre elemente, formează structura sa. În cadrulcercetării sistemice, analiza ne va permite descompunerea şi studierea în parte aelementelor lui componente, iar sinteza ne va facilita cunoaşterea prin reuniuneaelementelor obţinute prin analiză şi stabilirea legăturilor dintre acestea.Investigaţia realizată impune o selecţie riguroasă a metodelor cantitative, caresunt utilizate în cercetările istorice de mult timp, fie pentru a reda anumite fapte,procese istorice prin valorificarea datelor cantitative, numerice, fie în studiereadiferitelor forme de comportament uman. Relativ recenta controversă în jurulacestor metode se centrează pe formele pe care le îmbracă ea şi câmpul cercetării– cercetare totală sau pe eşantioane. Adaptată „perfect nevoilor istoricilor esteanaliza statistică a unei serii numită „istoria serială” sau „cuanto-istoria” 117 , careindică, de exemplu, date importante cu privire la numărul populaţiei dintr-unanumit spaţiu şi o anumită perioadă, preţul bunurilor, inflaţia, veniturile şi taxeleachitate de stările sociale, schimbul, toate exprimând diferite faţete ale „vieţiimateriale” în care are valoare „ponderea numărului” 118 . Suntem de acord că fără115Rezerve chiar şi tendinţa de a exclude compararea din câmpul cercetări, sub pretextul că pe istoriciîi preocupă numai elementul particular, unic, irepetabil în faptele istorice, sunt exprimate de R. G.Collingwood, The Idea of History, Oxford, 1946; G. Elton, The Practice of History, Londra, 1967, ş. a.116Vezi Система. Симетрия. Гармония. Под редакции В. С. Тюхтина, Ю. А. Урманцева,Москва, 1988.117P. Burke, op. cit., p. 46.118Un model clasic îl prezintă atât analiza economiei mediteraneene de la sfârşitul secolului alXVI-lea făcută de F. Braudel în valoroasele sale lucrări (Idem, Mediterana şi lumea lediteranăîn epoca lui Filip al II-lea, Bucureşti, 1986); cât şi a economiei mondiale în secolele XVI-XVIII(Idem, Structurile cotidianului: posibilul şi imposibilul, vol I-II, Bucureşti, 1986).

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea49utilizarea metodelor cantitative, evident dacă izvoarele ne permit acest lucru, arfi imposibilă cunoaşterea, chiar relativă, a populaţiei Ţării Moldovei în secoleleXV-XVI; a numărului de localităţi sau gospodării din cuprinsul unei unităţi teritoriale;a preţului satelor sau a intrării şi ieşirii anumitelor bunuri din cuprinsulunui domeniu mănăstiresc; dinamica mişcărilor de populaţie în satele stăpânitede o anumită mănăstire şi alte fapte.Nu au fost excluse din câmpul cercetării şi alte metode recomandate în studiereainstituţiilor, structurilor, proceselor sociale şi economice din perioada medeivală,dintre care amintim metoda istorico-cronologică, metoda analizei critice,sistematizarea, metoda de elaborare a ipotezelor.Deşi pare o perioadă extinsă în timp, am ales ca segment cronologic al lucrăriia doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea, etapă distinctă înplanul evoluţiei politice, economico-sociale, religioase şi culturale a societăţiimedievale româneşti. Limita cronologică inferioară corespunde cristalizăriistructurilor administrative şi încheierii procesului de unificare teritorială, iar înplan extern – afirmării Ţării Moldovei pe arena internaţională ca entitate statală.Evoluţiei politice relativ stabile i se suprapune o dezvoltare economică ascendentă,principala manifestare fiind includerea teritoriului carpato-nistrean încircuitul internaţional de mărfuri. Încheierea conflictului cu Patriarhia ecumenicăde Constantinopol a creat condiţii favorabile pentru cristalizarea ierarhieiecleziastice şi a impulsionat viaţa monahală, care, odată cu organizarea canonicăa Bisericii Ţării Moldovei, intră într-o nouă etapă de dezvoltare denumităclasică, corespunzătoare cu „epoca de aur” a monahismului românesc. În acestcontext favorabil apar primele biserici şi mănăstiri ctitorite de domnii ţării, careau urmat o practică a „vechilor împăraţi” (bizantini – n.n.) deja încetăţenită însud-estul european. Deşi actele interne consemnează primele danii către mănăstiriabia spre sfârşitul secolului, cert este faptul că o serie de mănăstiri ca Neamţ,Probota, Bistriţa apar mai devreme decât momentul relatărilor actelor interne,tradiţia plasând apariţia unor aşezăminte monahale chiar în prima jumătate aveacului XIV. În scurt timp unele dintre acestea vor deveni centre de spiritualitateşi cultură datorită asistenţei materiale consistente oferite de ctitori. Acum sepun bazele domeniului mănăstiresc.Limita cronologică superioară corespunde sfârşitului secolului al XVI-lea,marcat de schimbări politice şi socio-economice, care au precedat procesul lentde modernizare al societăţii româneşti de mai târziu. Regimul de suzeranitateotomană instaurat la mijlocul secolului al XVI-lea, care va atrage o serie de urmărinegative în evoluţia statelor româneşti, nu a afectat radical dezvoltarea dinamicăa domeniului mănăstiresc. El va cunoaşte una dintre ultimele perioade ale regi-

50 Igor Savamului privilegiat oferit de instituţia imunităţii. Un alt fenomen care divizeazăsegmentul cronologic studiat de altele este procesul „închinărilor de mănăstiri”centrelor monahale din afara Moldovei, însă el va cunoaşte manifestările clasiceabia în secolul al XVII-lea.În ceea ce priveşte cadrul geografic, obiectivul cercetărilor noastre este studiereaevoluţiei domeniului mănăstiresc în spaţiul corespunzător realităţilor politiceşi geografice sau ceea ce cuprindeau frontierele statului Ţara Moldovei în a douajumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea. În paginile lucrării noastrese regăsesc şi termenii tehnici – „spaţiul est-carpatic” şi „carpato-nistrean” caalternativă la denumirea de ţară. Unele depăşiri ale cadrului geografic stabilit suntjustificate de faptul că studierea unor fapte şi procese pot fi înţelese doar cândsunt analizate sincronic şi prin comparaţie cu alte spaţii naţionale sau europene,stabilindu-se astfel trăsăturile comune şi cele particulare în cazul unor similitudini,iar limitarea în cadre geografice stricte nu întotdeauna este recomandată,pentru că în caz contrar pot fi comise anumite erori. Totodată, unele lacunede documentare ne-au determinat să realizăm corespondenţe cu Ţara Româneascăîn virtutea manifestărilor şi similitudinilor procesului care redau unitateade ansamblu al spaţiului românesc, parţial şi cu spaţiul bizantin, unde am ţinutcont de originea bizantină a unor instituţii medievale româneşti.În concordanţă cu cele menţionate mai sus vom puncta, încă o dată, că temadomeniului mănăstiresc din spaţiul carpato-nistrean a secolelor XIV-XVI nu abeneficiat de o cercetare specială în istoriografia românească. Anumite studiiapărute tratează tangenţial problema, fie acoperă segmente cronologice îngusteşi reflectă, în marea lor majoritate, o abordare unilaterală a domeniului mănăstiresc.Acest fapt ne-a îndemnat să le sistematizăm pentru a le impune o anumităcoerenţă şi unitate care să ne servească ca fundal al cercetării.Cercetarea domeniului mănăstiresc în Evul Mediu se înscrie în categoriademersurilor ştiinţifice complexe. Prezenta lucrare este o încercare, nu fărămodestie spusă, de a reda o viziune globală asupra originilor, căilor de dezvoltare,componentelor, evoluţiei şi rolului domeniului mănăstiresc în cadrul structuriiproprietăţii funciare de ansamblu şi a sistemului economic-social al ŢăriiMoldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea. Acestfapt a devenit posibil în urma sistematizării şi analizei critice a izvoarelor perioadeişi a literaturii de specialitate. Totodată, reflecţiile personale constituiepuncte de vedere noi în tratarea temei.Studiul realizat sugerează, în acelaşi timp, noi direcţii de investigaţie şi oferămodalităţi de soluţionare a problemelor teoretice. Demersul nostru ştiinţificprezintă importanţă ca punct de plecare în studierea celorlalte două structuri

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea51funciare din epocă – domeniul domnesc şi domeniul boieresc – atât pentrucomparaţie, cât şi pentru a stabili poziţia domeniului mănăstiresc din ŢaraMoldovei în cadrul structurii proprietăţii în general, fără de care este imposibilde a ne crea o imagine clară asupra acestui fenomen istoric complex al epociimedievale.Cele expuse ne-au determinat să realizăm o abordare istorică complexă încercetarea domeniului mănăstiresc în segmentul cronologic şi în spaţiul geograficindicat, pentru a completa astfel o lacună şi a introduce în circuitul ştiinţific olucrare monografică de care duce lipsă istoriografia românească. Studiul realizatpoate fi util în elaborarea unor lucrări de sinteză sau unor cursuri ce trateazăprobleme de istorie şi religie ale spaţiului românesc medieval. Dat fiind complexitateaunei asemenea lucrări suntem conştienţi de faptul că nu toate problemeleau putut fi rezolvate definitiv. Soluţiile şi sugestiile care vor veni în timp dinpartea celor interesaţi de temă, vor permite perfecţionarea ei. Sperăm că lucrareadată prezintă o contribuţie în elucidarea unor probleme, încă actuale, care vizeazăproprietatea şi anumite instituţii ale Evului Mediu şi va servi ca suport capabil săstimuleze cercetările viitoare în domeniu.

52 Igor SavaI. PREZENŢE ŞI MANIFESTĂRI ALE ACTULUI DE CTITO-RIRE ÎN ŢARA MOLDOVEI ÎN SECOLELE XIV-XVI.TRADIŢIE BIZANTINĂ ŞI SPECIFIC REGIONALCercetarea instituţiilor româneşti din Evul Mediu a cunoscut în ultimeledecenii un progres esenţial. Una dintre acestea este actul de ctitorire. Fiind oreflectare obiectivă a mentalităţii unui popor şi determinat de condiţiile specificeeconomico-sociale şi politico-ideologice ale societăţii timpului, ctitorirea reflectăîn istoria monahismului românesc medieval apariţia fundaţiilor religioase subforma bisericilor şi mănăstirilor. Reglementările juridice şi canonice privitoare laconstituirea şi natura juridică a fundaţiilor, a bunurilor dobândite şi administratede ele în rezultatul unei danii, se conţin în dreptul de ctitorie – instituţia cu ceamai largă origine bizantină.Actul de ctitorire manifestat intens în Moldova şi Ţara Românească odată cucristalizarea structurilor de stat şi ecleziastice, a fost abordat în literatura de specialitatedin mai multe perspective: juridic, social, cultural 119 . Nu vom recurge la oretrospectivă a cristalizării acestei instituţii în lumea bizantină, fapt care ar deplasalimitele acestei cercetări, dar vom preciza unele aspecte relevante manifestării fenomenuluiîn spaţiul post-bizantin. Precizăm că paginile ce urmează nu au pretenţiade a aduce mari noutăţi. Ceea ce ne interesează în acest subcapitol este stabilireacorelaţiei dintre dreptul de ctitorie ca ansamblu al normelor privind înzestrarea şiîntreţinerea fundaţiilor şi constituirea patrimoniilor monastice în Ţara Moldovei.Astfel, prezentarea unor aspecte generale legate de practica şi motivaţiile actuluictitoricesc în spaţiul extracarpatic ne va înlesni atingerea obiectivului stabilit.Problema originilor monahismului românesc s-a bucurat de o atenţie specialăîn istoriografia românească şi cea străină, fapt datorat însemnătăţii acestuia şi, înparte, specificului său. Unii autori au susţinut mult timp ideea, că viaţa monahalăar fi început în spaţiul carpato-dunărean abia din a doua jumătate a secoluluial XIV-lea, prin mijlocirea slavilor sud-dunăreni, iar adevăratul ei întemeietorpoate fi considerat Nicodim de la Tismana 120 . Cercetările mai noi au infirmat119G. Băileanu, Dreptul de ctitorie în Moldova, extras din Buletinul nr. 3 al Institutului de istoriaromânilor “A. D. Xenopol”, Iaşi, 1942; Gh. Cronţ, Dreptul de ctitorie...; V. Al. Georgescu, op.cit.; V. Muntean, op. cit.; M. Păcurariu, Istoria Bisericii..., vol. I; M.-M. Szekely, art. cit.; I. Negrei,art. cit.; A. Zubco, op. cit.; V. Puşcaşu, op. cit.; D. Barbu, Bizanţ contra Bizanţ, Bucureşti, 2001.120N. Dobrescu, Întemeierea mitropoliilor şi a celor dintâi mănăstiri din ţară, Bucureşti, 1906, p.59-63.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea53această ipoteză, argumentându-se că în spaţiul românesc a existat o viaţă monahalăcu mult înainte de venirea lui Nicodim în Ţara Românească şi ridicarea decătre acesta a mănăstirilor Vodiţa şi Tismana. Monahismul românesc, în opiniaacestor autori, este mult mai vechi decât al vecinilor slavi, el se afirmă în spaţiulromânesc începând cu primele secole creştine, căpătând o formă primară înDobrogea, aflată direct sub influenţa monahismului bizantin, în special dupăanul 732, când episcopiile locale intră sub jurisdicţia Patriarhiei ecumenice deConstantinopol 121 .În ceea ce priveşte teritoriile extracarpatice, avem informaţii documentarecare atestă existenţa unui „cler regular de rit ortodox” în fosta episcopie a Cumaniei.În scrisoarea papei Benedict al XI-lea din anul 1302, adresată către şefulcălugărilor predicatori din Ungaria, acesta îi cere să trimită câţiva călugări înCumania, acordându-le acestora dreptul de a dispensa pe regularii (monahi –n.n.) din acele părţi, act ce recunoaşte indirect existenţa unui monahism ortodoxîn acest spaţiu. Săpăturile arheologice realizate au descoperit biserici rupestreşi schituri din munţii Buzăului datate cu secolele XII-XIII, cum ar fi: cele de laAluniş, Corbii de Piatră, Fundătura, peştera lui Iosif sau mănăstirea rupestră dela Ţâpova, pentru spaţiul pruto-nistrean 122 .Din a două jumătate a secolului al XIV-lea, odată cu organizarea canonică aBisericii româneşti, a început o nouă etapă în istoria monahismului românesc,denumită clasică şi asemănată cu „epoca de aur” a acestui proces. Atât mişcareaisihastă, cât şi monahismul organizat s-au dezvoltat în spaţiul extracarpatic subinfluenţa spiritualităţii de la Muntele Athos. Această influenţă a pătruns în ŢărileRomâne prin filiera slavă de la bulgarii şi sârbii care s-au retras mai târziu la sudulDunării, asemeni lui Nicodim, care a pus bazele mănăstirilor muntene Vodiţa şiTismana în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. În Ţara Moldovei mişcareaisihastă a fost dezvoltată de către Daniil Sihastrul, Ioan de la Prislop şi alţi călugăriasceţi 123 .Considerând biserica drept principalul său suport ideologic, în statul bizantin,în mod special de la împăratul Iustinian, au fost adoptate măsuri legislativepentru constituirea patrimoniilor ecleziastice, s-a legiferat conservarea celorexistente, inalienabilitatea lor, supunându-le, astfel, unor reglementări canonicedeosebite. Conform acestei legislaţii, fundaţiile bizantine aveau capacitatea de a121S. Reli, op. cit., p. 362-364; Mitropolit T. Simedrea, Viaţa mănăstirească în Ţara Româneascăînainte de anul 1370. În: Biserica Ortodoxă Română, 1962, p. 673-687; V. Muntean, op. cit., p.30-38; M. Păcurariu, op. cit., p. 303.122S. Reli, op.cit., p. 377; M. Păcurariu, op. cit., vol. I, p. 303-305.123N. Iorga, Istoria bisericii româneşti..., vol. I, p. 48-54; S. Reli, op.cit., p. 379; M. Păcurariu, op.cit.,vol. I, p. 312.

54 Igor Savadobândi bunuri pe nume proprii prin voinţa întemeietorilor şi nu prin concesiuneastatului. Bunurile declarate inalienabile puteau fi înstrăinate numai în cazuriexcepţionale 124 . Cuprinzând reglementările speciale întemeiate mai întâi pe consuetitudineşi apoi pe dispoziţiile canonice şi pe măsurile legislative, în Bizanţ s-aconstituit şi s-a dezvoltat un drept propriu aşezămintelor pioase, numit dreptulde ctitorie. Fondatorii s-au numit ctitori (kτητσρες), termen care indica oricepersoană care întemeiase sau înzestrase o fundaţie, restaurase edificiile aşezămintelorrespective ori dăruise vreunei fundaţii bunuri necesare funcţionării 125 .Pentru a înlătura unele confuzii de interpretare vom adera la părerea că dreptulde ctitorie nu era axat pe ideea de fundaţie cu statut de personalitate juridică însensul modern al conceptului, ci pe cea de danie închinată care creează o legăturăpatronală şi de reprezentare cu ctitorii şi urmaşii lor 126 . Conform altei opinii,complementare, sensul precumpănitor în care termenul de ctitor era înţeles şifolosit în Ţările Române, se suprapune în mare măsură noţiunilor de ziditor,respectiv persoana care înzestrează, decât celor de posesor sau stăpânitor 127 albunurilor locaşului de cult creat.Instituţia bisericii în lumea ortodoxă creştină, tocmai pentru că a fost instituităde stat în cuprinsul unei structuri organizate autonom, va rămâne mereu dependentăeconomic de puterea politică. Constituirea statelor medievale sud-est europenea avut drept consecinţă şi oficializarea ierarhiei Bisericii ortodoxe, operatăde la nivelul iniţiativei puterii politice căreia – tocmai din acest motiv – i-a rămasmereu dependentă pe plan economic. Drept consecinţă a unei astfel de stări despirit ea primeşte multiple şi substanţiale donaţii. Astfel s-au petrecut lucrurile şiîn Ţara Moldovei, şi în Ţara Românească 128 .Dreptul de ctitorie a avut o largă aplicare în Ţările Române, mai ales dupăorganizarea canonică şi consolidarea Bisericii româneşti. Ambianţa bizantină în124R. Feenstra, Le concepte de fondation du droit romain classique, jusqu’à nos jours: théorie etpratique. In: Revue Internationale des Droits de l’Antiquité, 3-e série, tome III, 1956, p. 259;Gh. Cronţ, stud. cit., p. 79-82; V. Muntean, op. cit., p. 39-40; V. Puşcaşu, op. cit., p. 8-11.125Gh. Cronţ menţionează că prezintă interes Sintagma lui Matei Vlastares, un compendiu dedrept compus în anul 1335, care conţine numeroase dispoziţii de drept ctitoricesc şi care a fostrăspândită în Ţările Române în secolele XV-XVII (Idem, stud. cit., p. 82). Rolul ei în impactuldreptului ctitoricesc bizantin asupra Ţărilor Române nu poate fi subliniat îndeajuns, succesulacestui impact se reflectă în amploarea ctitoriilor şi în rigoarea mentalităţii filantropice şi ctitoriceşti,concluzionează V. Al. Georgescu (Odem, op. cit., p. 154-159).126În acest context aderăm la părerea lui V. Al. Georgescu pe care o considerăm suficient de explicităîn clarificarea acestui aspect esenţial al naturii fundaţiilor din Ţările Române în secoleleXIV-XVI( Idem, op. cit., p. 59-63).127V. Puşcaşu, op. cit., p. 196.128Ibidem, p. 10-11.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea55care s-a restructurat viaţa religioasă a românilor în secolul al XIV-lea, este indiscutabilă.Transmisiunile bizantine în spaţiul Ţărilor Române s-au realizat prinintermediul vechilor nomocanoane bizantine, ce prezentau sinteze ale canoanelorbisericeşti cu legile laice (Sintagma lui Matei Vlastares Nomocanonul luiAlexie Aristen, Nomocanonul lui Manuil Malaxos – n.n.). Circulând fie subforma colecţiilor greceşti sau traducerilor în limba slavă, apoi română, denumiteîn general pravile, acestea sunt rar menţionate în actele domneşti privitoarela constituirea fundaţiilor, deoarece în câmpul juridico-instituţional românescdreptul consuetudinar (jus valachicum – n.n.) era precumpănitor, iar dreptulscris, de origine bizantină era doar menit să completeze şi să ajusteze nişte realităţinecuprinse de primul 129 .Pătrunşi de profundul sentiment religios, domnii români imitând practicabasileilor bizantini, urmaţi de reprezentanţii altor categorii sociale, au pus bazeleunei adevărate tradiţii pentru construirea de biserici şi mănăstiri şi pentru susţinereamorală şi materială a celor ridicate anterior, fapt care a permis locaşurilorde cult să-şi exercite principalele funcţii: religioasă şi socială. Analiza actelorprivitoare la ctitoriile domneşti demonstrează că domnii Ţării Moldovei şi aiŢării Româneşti prin aceste acţiuni doreau să continue o tradiţie mai veche, carepoate fi interpretată ca tradiţia bizantină şi care prevedea ca voievozii să ridice şisă susţină fundaţiile pioase. Pentru Ţara Românească este relevantă exprimarealui Mircea cel Bătrân într-un act din 1409, prin care oferea câteva sate ctitorieisale, mănăstirei Cozia: „Io Mircea mare voievod, râvnind să urmez vechilorîmpăraţi şi domni (subl. n.) care cele lumeşti le-au cârmuit cu pace în binefaceri,a dat domnia mea satul… ca să fie în supunere faţă de acea mănăstire, să fie deocină şi ohabă” 130 . Totodată, domnia a susţinut deopotrivă ierarhia bisericească,instituţia monastică şi fundaţiile, acestea fiind acte de politică internă tradiţională,destinată consolidării autorităţii monarhice 131 . Remarcăm faptul, că dreptulde ctitorie bizantin nu s-a realizat sub o formă pasivă, ci a fost adoptat realităţilorsocial-economice şi politico-ideologice româneşti. În Ţările Române a existat oconcepţie clară despre locul şi rolul fundaţiilor pioase în viaţa societăţii.Ţinând cont de faptul, că spiritualitatea românească s-a „alimentat” în permanenţăde la modelul bizantin, vom menţiona că a existat o trăsătură particularăa mentalităţii medievale potrivit căreia, vocaţia monahului era să atragă prinrugăciunile şi meritele sale protecţia divină asupra conducătorului şi statului.Din moment ce valorile şi morala creştină dominau viaţa spirituală a românilor,129Gh. Cronţ, stud. cit., p. 87; V. Muntean, op. cit., p. 41-43. Pentru aplicarea lui Jus valachicumîn satul românesc, vezi Al. I. Gonţa, Satul în Moldova medievală, partea III.130DRH, B., I, Bucureşti, 1965, nr. 167.131Gh. Cronţ, stud. cit., p. 88.

56 Igor Savaactul ctitoricesc devine o componentă esenţială a ideologiei medievale. În acestcontext, iniţiativa ctitoricească aparţine, în primul rând, domnilor celor două ţăriromâneşti, care în virtutea funcţiilor superioare, a posibilităţilor materiale s-audeclarat protectori ai acestor aşezăminte de cult. Analiza actelor interne ale secolelorXV-XVI arată că termenul de ctitor este folosit rar comparativ cu secolulal XVII-lea, când utilizarea sa în textul documentelor devine aproape uzuală,atât pentru actele ce oferă informaţii despre daniile făcute mănăstirilor din ŢărileRomâne, cât şi pentru cele care consemnează ajutoare acordate aşezămintelorsimilare din afara hotarelor. Chiar şi atunci când nu este întrebuinţat în uneleizvoare el poate fi subînţeles prin expresiile „a zidit”, „a început să zidească”, „aridicat această casă a lui Dumnezeu” 132 .În conformitate cu reglementările nomocanonice la calitatea de ctitor puteapretinde orice persoană particulară, care se bucura de toate drepturile civile şibisericeşti şi care n-a săvârşit vreo infracţiune gravă. De asemenea, puteau devenictitori atât comunităţile săteşti, cât şi persoanele juridice: asociaţiile profesionale(ghildiile orăşeneşti – n.n.), aşezămintele de cult (mănăstiri mari, episcopiile,mitropoliile). Una din condiţiile esenţiale pe care trebuiau să le întrunească ctitoriiera că aceştia trebuiau să dispună de mijloacele materiale necesare pentru întemeiereaşi susţinerea unei fundaţii atât timp cât era în viaţă ctitorul, fără a aduceprejudicii materiale familie sale. Ctitorirea obliga oferirea unei donaţii de bunuricătre aşezământul întemeiat, numite în actele interne închinare, danie sau milă.Teoretic, orice donaţie este irevocabilă, ceea ce indică faptul că bunurile ajunseîn posesia unei mănăstiri sau biserici nu pot fi înstrăinate. De asemenea, bunurileînchinate ajungeau patrimonii ale aşezămintelor de cult, teoretic inalienabile şiindivizibile între membrii comunităţii monastice. Actele în care apar ca destinatariai daniilor egumeni sau călugări, trebuie explicate în sensul că aceste persoanefigurează ca beneficiari ori exponenţi ai administraţiei instituţiei respective şi nuca titulari ai dreptului de proprietate în indiviziune asupra bunurilor ce constituiaupatrimoniul acestor fundaţii 133 . În actele Ţării Moldovei, spre exemplu, conducătorulmănăstirii – egumenul sau arhimandritul – sunt indicaţi ca geranţi ai bunurilorcolective şi numai în scopul identificării fundaţiilor respective 134 .Mănăstirile nou zidite avea ctitori iniţiali numiţi şi mari ctitori sau cei dintâi132I. Negrei, art. cit., p. 37; A. Zubco, op. cit., p. 69.133Gh. Cronţ, stud. cit., p. 103. Caracteristic este actul din 12 decembrie 1455, ce indică judecareaunei pricini de sat dintre boierul Gostilo şi mănăstirea Neamţ. Judecata domnească prezidatăde Petru al II-lea a hotărât că pretenţiile boierului sunt nefondate şi a întărit satul Băloşeştimănăstirii Neamţ „uric în veci” (DRH, A, II, p. 77, nr. 53).134Vezi actul din 12 iulie 1415 prin care Alexandru cel Bun arăta că „am dat mănăstirii, care este laBistriţa, unde este egumen Dometian satul lui Opriş şi al lui Oană” (Ibidem, I, p. 60, nr. 41).

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea57ctitori, printre care puteau figura moştenitorii marilor ctitori şi donatorii unoraveri consistente. În ordine urmau apoi ctitorii aderenţi, adică restauratorii saucei care înzestrau material locaşurile monahale cu anumite ocazii. De cele maimulte ori ctitorii secundari erau limitaţi în unele drepturi de care dispuneau mariictitori; ei nu puteau pretinde la tablou votiv în incinta bisericii ctitorite sau lanecropolă. În schimb, ei erau înscrişi în pomelnic şi erau pomeniţi la slujbe derând cu fondatorii lăcaşului etc.O altă regulă prevedea că orice ctitorie se înfăptuieşte doar cu aprobarea prealabilăa episcopului eparhial. Atribuţiile ierarhului care consemnase aprobareapentru ctitorirea unui locaş erau legate mai mult de verificarea capacităţii fondatoruluide a asigura mijloacele necesare pentru înzestrarea ei 135 .Un indiciu important pentru a recunoaşte capacitatea fundaţiilor ca subiectede drept colectiv este însăşi terminologia documentelor interne. Accentuămfaptul că „proprietatea” fundaţiilor a fost concepută în sensul general de stăpâniredeplină asupra bunurilor respective 136 . Astfel, în actele Ţării Româneşti estefrecvent întâlnită formula „să fie de ocină şi ohabă mănăstirii” sau „să-i fie debaştină şi ohabnică” 137 . În schimb, în actele Ţării Moldovei formula stereotipicăcare redă noţiunea stăpânirii pe vecie este „să fie mănăstirii uric cu tot venitul,în vecii vecilor” 138 .Un alt aspect important în acest proces complex este cel al naturii juridiceal fundaţiilor religioase, în sensul justificării de către monahi a dreptului destăpânire asupra bunurilor obţinute de la ctitori. De regulă, daniile imobiliareerau consemnate în scris prin acte oficiale întărite de domni în perioada cândaceştia îşi exercitau atribuţiile. Aceste acte serveau pentru legalizarea dreptuluide stăpânire asupra daniilor respective şi, totodată, drept mărturii pentrucontracararea unor eventuale încercări de uzurpare a bunurilor. În diverse litigii,135Matei Vlastares apelând la canonul 4 al Sinodului al IV-lea ecumenic (451), indică că „nimeniîn nici un chip să nu clădească ori să înfiinţeze mănăstiri, sau case de rugăciuni fără ştirea episcopuluicetăţii”, dispoziţie preluată şi de legislaţia lui Iustinian, unde se afirmă că „nici o mănăstire,nici o biserică, nici o casă de rugăciuni să nu înceapă a se zidi mai înainte ca episcopul cetăţii,bineplăcut lui Dumnezeu, să facă în acel loc rugăciune şi să înfigă crucea”, Apud, V. Muntean,op. cit., p. 43.136Gh. Cronţ, stud. cit., p. 102.137Pentru etimologia ocinii vezi G. Mihăilă, Studii de lexicologie şi istorie a lingvisticii româneşti,Bucureşti, 1973, p. 86; H. H. Stahl defineşte ocina ca împuternicire de a stăpâni pământul cuaceleaşi drepturi cu care îl stăpânise cel care-l dobândea prin moştenire, iar ohaba, faptul înlăturăriioricăror pretenţii pornite din partea terţilor asupra proprietăţii ce a fost întărită de domn(Idem, Contribuţii..., III, p. 77-95).138Formula apare frecvent în actele de la începutul secolului al XV-lea. Vezi DRH, A., I, p. 27, nr.19; p. 37, nr. 25; p. 38, nr. 26; p. 39, nr. 27; p. 30, nr. 29; p. 44, nr. 31; p. 58, nr. 40, etc.

58 Igor Savaexistenţa unui asemenea act decidea net în favoarea părţii care deţinea probele,iar apărarea stăpânirii fundaţiei era asigurată de către ctitori sau descendenţii lor.Astfel pot fi explicate situaţiile când iniţiativa ctitoririi aparţinea obştii călugăreşti,care solicita voievozilor şi boierilor să devină ctitori, fie pentru a obţinecontribuţia materială imediată a acestora, sau pentru a obţine protecţie în timpa anumitelor persoane care, prin poziţia lor socială şi prin influenţa pe care odeţineau, ar fi putut soluţiona favorabil litigiul 139 .În aceeaşi ordine de idei vom insista şi asupra caracterului confirmărilorsau întăririlor domneşti. După părerea unor autori, întăririle domneşti aveau ofuncţie de publicitate autentică şi notarială. Ctitorii sesizau necesitatea de a ceredomnului confirmarea prin acte, aduse la cunoştinţa publică, despre daniile destinatemănăstirilor, înţeleasă ca o măsură de protecţie pentru a preveni revendicărilemoştenitorilor îndreptăţiţi să reclame bunurile donate de ei 140 . Conform alteiopinii, fără a se neagă funcţia de certificare notarială, ctitoria se aproba de domnîn virtutea principiului dreptului suprem asupra pământurilor al acestuia (dominiumeminens – n.n.), în cadrul puterii sale autocratice, cu evidenta tendinţă de adeveni marele ctitor al ţării. Actul de întărire domnească era, în acest caz, o milă,o dăruire, un semn de generozitate ca răspuns la actul de supunere, de închinarecătre domn al supusului 141 .Indiferent de interpretarea dată acestui subiect de către istorici un lucru estecert: documentele reflectă mai multe situaţii pentru care era necesară confirmareadomnească, ea fiind o condiţie absolut necesară pentru păstrarea bunurilor administrate:a) întăriri domneşti pentru daniile făcute mănăstirilor, iniţiativa veninddin partea donatorilor 142 ; b) pentru bunurile cumpărate de mănăstiri 143 ; c) practicaschimbului de bunuri între aşezămintele monahale şi particulari, de asemenea,cerea autentificarea acestor acte de către domnie 144 ; d) s-au emis hrisoave de139V. Puşcaşu, op. cit., 142-143.140Gh. Cronţ, op.cit., p. 91-97; I. Mihnea, L. T. Boga, op. cit., p. 19.141V. Al. Georgescu, op. cit., p. 173-174, 179.142Prin actul din 17 martie 1418, Alexandru cel Bun arată că boierul Sân Bârlici, dăruind două satemănăstirii Moldoviţa, „a venit înaintea domniei noastre” obţinând astfel confirmarea daniei(DRH, A., I, p. 63, nr. 43). Pentru alte confirmări domneşti de acest gen vezi şi acte din secolulXVI (DIR, A., XVI/1, p. 244, nr. 215; p. 357, nr. 323).143Actul de întărire domnească, datând din 7 septembrie 1452, emis pentru o bucată de pământcumpărată de mănăstirea Neamţ de la Tuzoana şi fiul ei Leurinţ, arată că „văzând buna lor voieşi înţelegere, de asemenea, şi noi am dat această bucată de pământ mănăstirii Neamţ” (DRH, A,II, p. 21, nr. 19).144Prin actul din 5 iunie 1470, Ştefan cel Mare confirmă un schimb de sate între mănăstireaBistriţa şi vistiernicul Iurii cu rudele sale, arătând că „au venit înaintea noastră şi s-au tocmit şişi-au schimbat satele. Pentru aceea, noi, văzând buna lor tocmeală dintre dânşii, ca să-şi schimbe

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea59întărire în urma unor judecăţi domneşti, având ca obiect litigiile dintre locaşurilemonahale şi unii reclamanţi aparţinând anumitor categorii sociale 145 etc.Anterior, am amintit despre iniţiativele de ctitorire ale domnilor români, însăactele indică faptul că în acest proces de fondare, atât în Ţările Române, cât şiîn Bizanţ, au fost implicaţi nu numai voievozii, ci şi persoanele ce provin dinaproape toate categoriile sociale. Exemplele domnilor sunt continuate de boieri,clerici şi chiar orăşeni 146 , adică cei care întruneau condiţia esenţială de a sprijinimoral şi dota material aşezămintele pioase. Convenţional, aceste lăcaşuri pot fidivizate în ctitorii mari, domneşti, şi ctitorii mai modeste ca potenţial, ce aparţineauboierilor, clerului şi mirenilor de rând.În Evul Mediu condiţia de ctitor era preţuită ca o mare distincţie publică.Graţie acestui fapt statutul de ctitor presupunea o serie de drepturi şi obligaţiifaţă de fundaţia ctitorită, care se conţineau în documentul de constituire numittypica, întocmit de fondator cu autorizarea episcopului local. De regulă, tipiceleconţin dispoziţii cu privire la rânduiala slujbelor, normele disciplinei religioase,prerogativele onorifice, condiţiile materiale şi financiare ale fundaţiei, în general,toate pretenţiile rezervate instituţiei întemeiate şi patrimoniului acesteia. Actulde ctitorire întocmit pe o bază legală capătă, astfel, valoarea unei legi obligatoriiatât pentru fondator, cât şi pentru autoritatea eparhială. Documentul respectivse păstrează, de obicei, în arhiva episcopală, episcopul urmărind să supraveghezeîndeplinirea hotărârilor luate 147 .Între elementele caracteristice ale drepturilor şi privilegiilor ctitorilorevidenţiem: a) distincţii onorifice sub diferite forme: dreptul de a fi slăviţi, prinînscrierea numelui lor şi al familiei sale la loc de vază (pisanie – n.n.) şi mântuiţiprin înscrierea în pomelnic; b) privilegiul de a avea tablou votiv, uneori ctitorulsatele lor, de asemenea şi noi am dat acel sat mănăstirii” (Ibidem, p. 250, nr. 167).145Ibidem, p. 77, nr. 53.146Documentul, emis la 30 mai 1593, aminteşte de dania făcută de Nicula Zaref, negustor din Iaşi,mănăstirii Agapia (DIR, A, XVI/4, p. 87, nr. 109). Este cea mai veche consemnare de danie aunui negustor către o mănăstire, dar putem presupune că şi anterior ar mai fi existat gesturiasemănătoare din partea unor reprezentanţi ai categoriei aflate în plină ascensiune economică şisocială.147Tipicele sunt apreciate ca „cărţi” ctitoriceşti inspirate din regulamentul liturgic adoptat de Sf.Sava în Palestina. S-a realizat chiar o tipologie a tipicelor bizantine, spre deosebire de cele româneşticare nu au fost clasificate. Conform unei opinii, probabil, iniţial la mănăstirile Bistriţaşi Neamţ la sfârşitul secolului al XIV-lea, apoi şi în alte locuri, s-a propagat tipicul ctitoricescconstantinopolitan, întocmit de patriarhul Alexios Studitul (1025-1043), iar manuscriseleslavo-române din secolele XV-XVI, în redacţii variate conţin tipicul studit în prelucrare atonită.Vezi R. Constantinescu, Manuscrisele slavo-române de la Arhivele Centrale din Moscova. În:Revista Arhivelor, nr. 38, 1976, p. 13; I. N. Floca, Drept canonic ortodox, vol. I, partea a II-a,Bucureşti, 1990, p. 498; V. Muntean, op. cit., p. 47.

60 Igor Savafiind reprezentat împreună cu familia sa; c) privilegiul de a fi înmormântaţi înbiserica din complexul monastic; d) dreptul de a participa şi supraveghea atâtadministrarea ctitoriei cât şi a desemna conducătorii acesteia; e) privilegiul de ai se oferi ctitorului un loc de onoare în biserică pentru rugăciune şi prioritate înadunările bisericeşti; f) posibilitatea de a locui şi a fi întreţinuţi de mănăstire însituaţii dificile pentru ctitori.De rând cu drepturile amintite, ctitorii aveau şi multiple obligaţii, care înmajoritatea cazurilor le depăşeau pe primele. Cele mai importante se rezumau laţinerea în bunăstare a locaşurilor şi susţinerea materială cu anumite ocazii, dacăstarea financiară le permitea. Supravegherea şi controlul administrării corecte aaşezământului de cult devine şi ea o obligaţie importantă. Cei care administraulocaşul sfânt trebuiau să vegheze asupra oficierii permanente a slujbelor divineîn conformitate cu canoanele bisericeşti, să pomenească la slujbe autorităţile, pebinefăcătorii vii şi morţi ai aşezământului. Paralel, trebuiau să înzestreze mănăstirilecu obiectele de cult necesare, cu vase, veşminte, cărţi necesare, şi nu înultimul rând, să asigure plata clericilor şi slujbaşilor, să înmulţească averile 148 etc.Evident, în anumite situaţii dreptul de ctitorie putea fi retras, competenţarevenind autorităţilor bisericeşti, care supravegheau dacă fundaţia corespundescopului pentru care a fost creată. Situaţii ca nerespectarea obligaţiilor fixate întipic, mai ales atunci când aşezământul nu era administrat corect şi intra în declineconomic, se solda cu o asemenea acţiune sau când fondatorii nesocotind dispoziţiileautorităţii religioase demonstrau prin comportamentul lor că erau nedemnide acest privilegiu.Aşezământul monastic deja întemeiat beneficia de o relativă independenţă peo perioadă de 5-15 ani. Dreptul de ctitorie se moştenea şi el putea să înceteze însituaţiile când după moartea ctitorului nu existau urmaşi legitimi sau nu au fostindicate prin testament persoanele care să succede acest drept. În situaţiile încare urmaşii ctitorilor nu erau specificaţi în testament, domnii români interveneaupentru reglementarea fundaţiei, trecând-o sub controlul statului 149 .Analiza surselor interne de epocă indică faptul că, deşi dreptul de ctitories-a dezvoltat în spaţiul românesc sub influenţa bizantină, pe parcurs s-au manifestatşi unele particularităţi ale fenomenului, specifice doar Ţărilor Române.Vom examina mai întâi unele abateri de la normele canonice şi legislaţia civilă,specifice atât românilor, cât şi bizantinilor, după care vom evidenţia acele nuanţespecifice societăţii medievale româneşti.148Şt. Berechet, Biserica şi domnia în trecutul românesc. In: Biserica Ortodoxă Română, nr. 9, 1945;G. Băileanu, art. cit., p. 106; V. Al. Georgescu, op.cit., p. 159-160; V. Muntean, op. cit., p. 52; I.N. Floca, Drept canonic..., p. 496-499; A. Zubco, op. cit., p. 72-73.149A. Zubco, op. cit., p. 72.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea61În secolul al XVI-lea pot fi constatate pentru Ţările Române anumite cazuride epidosis, fapt ce reflecta situaţie când o mănăstire era atribuită spre administrarealtei mănăstiri. Este o formă exercitată de Biserică nu în avantajul uneipersoane, ci al instituţiei, mai ales în scopul echilibrării situaţiei economice a unuilocaş monahal ajuns în situaţie de impas economic. Pentru Ţara Româneascăconsemnăm un prim caz în anul 1388, când mănăstirea Cotmeana este inclusăsub ascultarea Coziei 150 , iar în Moldova, un act din 1411 se referă la mănăstireaBohotin atribuită spre administrare mănăstirii Bistriţa 151 . Exemple de epidosisavem în Ţara Moldovei şi în anii 1431, 1446, 1458, 1470 152 . Paralel, şi în ŢaraMoldovei s-au înregistrat documentar cazuri rar întâlnite în monahismul răsăriteancând două sau mai multe mănăstiri erau puse sub conducerea unui singuregumen, încălcându-se, astfel, unele principii de autoadministrare a comunităţiimonahale. Amintim în acest context decizia lui Alexandru cel Bun şi a mitropolituluiIosif, din anul 1407, prin care Domentian este aprobat ca egumen unic almănăstirilor Neamţ şi Bistriţa 153 .O altă trăsătură particulară actului de ctitorire în spaţiul carpato-nistrean, estereflectată de cazurile când unii domni ai Ţării Moldovei donau mănăstiri unorpersoane laice, o practică, de asemenea, deviată de la canoanele ortodoxe. Actuldatând diin 10 februarie 1429, ne informează că Alexandru cel Bun dăruia soţieisale Marena şi copiilor ei mănăstirea de la Vişnevăţ „ca să-i fie de uric, în veci ei,şi copiilor ei, nepoţilor, strănepoţilor, neclintit niciodată în veci” 154 .Conform opiniei lui V. Muntean, în comparaţie cu basileii bizantini, majoritateaconducătorilor celor două ţări româneşti nu s-au dedat la imixtiuni graveîn probleme bisericeşti, respectiv monahale, deşi s-au înregistrat şi unii domni„cvasi-monahomahi” 155 . Exemplul domnului Ţării Moldovei Iacob Heraclidie150Un act din 1388, de la Mircea cel Bătrân, menţionează că voievodul poruncea ca „ mănăstireaCotmeana să fie supusă, cu toate ce ţin de ea, mănăstirii Cozia şi de acolo să se stăpânească ”(DIR, B, I, p. 39).151Prin hrisovul domnesc din 6 ianuarie 1411, Alexandru cel Bun aducea la cunoştinţa supuşilorsăi că din acel moment „mănăstirea Bohotin va asculta de acea mănăstire…Bistriţa” (DRH, A.,I, p. 41, nr. 29).152Ibidem, p. 150, nr. 101; p. 379, nr. 267; II, p. 99, nr. 67; p. 242, nr. 163.153Pentru Ţara Românească, concludent este cazul de unire a mănăstirilor Vodiţa şi Tismana, în1387, în timpul arhimandritului Nicodim (DRH, B., I, p. 21). Referitor la Moldova, amintimactul emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun, în 1407, prin care Domeţian este aprobat caegumen al mănăstirii Neamţ şi Bistriţa (DRH, A, I, p. 29-30, nr. 21).154Ibidem, nr. 84, p. 125. În cazul dat, este vorba despre o donaţie pură ceea ce o deosebeşte depractica charistikariatului specifică Bizanţului, care este o donaţie delimitată temporal, cel maiadesea viageră.155V. Muntean, op. cit., p. 56.

62 Igor Sava(1561-1563), care, potrivit cronicilor, a adunat „vasele de argint şi de aur,şi pietrele scumpe şi împodobite cu mărgăritare ale sfintelor icoane din toatemănăstirile şi s-a împodobit pe sine” 156 , este unul anticanonic şi concludent însensul argumentării faptului că avem de a face cu un caz clasic de secularizare aaverilor mănăstireşti după modelul Reformei apusene.Un alt aspect al practicii ctitoriceşti este relevat de tipurile de ctitorii dezvoltateîn spaţiul extracarpatic, care au fost structurate de către H. H. Stahl în: ctitoriidomneşti, ctitorii colective săteşti apropiate cu cele ale corporaţiilor orăşeneşti,ctitorii mari boiereşti şi ctitorii aflate în stăpânirea unor boieri 157 . Analiza documentelormoldoveneşti din perioada secolelor XV-XVI indică ponderea mănăstirilorctitorii domneşti în rândul aşezămintelor monastice – Probota, Bistriţa,Moldoviţa, Putna, Voroneţ ş.a. – urmate în ordine de ctitorii mari boiereşti caHumor şi Suceviţa.O problemă care a trezit dezbateri şi a generat opinii diferite este cea a statutuluijuridic al mănăstirilor aflate în stăpânirea particulară a ctitorilor sau a altorpersoane (Bohotin, Boişte, „a lui Ciucă Stan”, „a popii Draghie” ş.a. – n.n.),care puteau fi moştenite sau în anumite situaţii înstrăinate, fenomen specificşi Bizanţului. N. Grigoraş este primul autor care a indicat documentar, pentrusecolele XIV-XV, existenţa în Ţara Moldovei a ctitoriilor proprietate boiereascăsau de sat, aducând exemple, inclusiv şi pentru unele biserici dispărute 158 . El aarătat că aceste mănăstiri se vindeau, se împărţeau, fie se moşteneau, fiind subascultarea ierarhică a unor biserici mai mari, nelipsite în fond de unele venituridomneşti. Pe de altă parte, puterea domnească a redus mult din privilegiile lorşi sărăcirea ctitorilor-proprietari a determinat dispariţia unor instituţii. Istoriculsusţine că dispariţia treptată se poate explica şi prin lupta dintre laici şi clericipentru controlul acestor mănăstiri. În acest context, domnii au luat unele măsuripentru a le proteja, fie că le cumpărau, fie le dăruiau unor mănăstiri mai mari.Discuţia a fost reluată de H. H. Stahl, care afirmă, că în asemenea împrejurăriastfel de aşezăminte cultice se bucurau de venituri specifice domneşti, boiereşti,de la enoriaşi, care în parte intrau în patrimoniul ctitorului-proprietar 159 . Sociologulidentifică documentar 24 de mănăstiri moldoveneşti până în anul 1553, fărăa preciza dacă fenomenul dispare după acest an. Pentru Ţara Românească oferăexemple până în anul 1625.Într-un studiu recent, Puşcaşu Voica revine asupra problemei, explicând că156Cronicile slavo-române..., p. 132.157H. H. Stahl, Studii de sociologie istorică, p. 162-163.158N. Grigoraş, Primele mănăstiri şi biserici moldoveneşti (ctitorii şi proprietăţi boiereşti). În: Studiişi cercetări istorice, vol. XX, Iaşi, 1947, p. 115-129.159H. H. Stahl, Studii de sociologie istorică, p. 163-169.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea63lăcaşurile amintite în documente prin cuvântul mănăstiri nu pot fi confundate cuadevăratele aşezăminte monahale autonome, în sensul că ele fiind parte componentăa ocinii unui boier şi aflate la întreţinerea acestuia sunt lipsite de personalitatejuridică. În funcţie de acest statut, ele erau moştenite şi uneori vândute 160 .Am insistat asupra acestei sumare dezbateri pe marginea statutului mănăstirilor-particularepentru a ne exprima aderenţa la părerea emisă de ultimul autor şipentru a clarifica acest subiect. Astfel, nu vom include în câmpul analizei domeniuluimănăstiresc acele locaşuri de cult despre care avem informaţii lapidare sauacestea lipsesc totalmente, ceea ce face imposibilă chiar şi trasarea unor evaluărirelative cu privire la averile acestora.Calitatea de ctitor, după cum am mai menţionat, era asociată cu o maredistincţie publică. De cele mai multe ori iniţiativa ctitoririi venea din parteareprezentanţilor categoriilor sociale dominante, iar în urma fondării sau înzestrăriiunui lăcaş se contura mai clar poziţia acestora în ierarhia socială. Probabil,că şi de aici izvorăşte zelul pentru ridicarea locaşurilor de cult. Conform opinieilui Ioanichie Bălan, în Moldova s-au ridicat în secolele XIV-XVI peste 70 deschituri şi mănăstiri, un număr destul de impunător pentru acele timpuri 161 . Peparcursul acestor două secole, ridicarea de noi schituri, biserici şi mănăstiri s-atransformat într-o frumoasă tradiţie care a dat culturii moldoveneşti cele maifrumoase vetre de spiritualitate şi cultură: Neamţ, Moldoviţa, Suceviţa, Putna,Humor etc.Studierea motivaţiilor actului de ctitorire în spaţiul carpato-nistrean în secoleleXIV-XVI, ar putea da o serie de explicaţii în ceea ce priveşte condiţiile istoriceale dezvoltării fenomenului în complexitatea şi unitatea sa de manifestare şi arindica clar intenţiile tuturor celor implicaţi în ctitorirea bisericilor şi mănăstirilordin spaţiul românesc medieval.Subiectul în cauză nu a constituit până în prezent obiectul unor preocupărispeciale în istoriografia românească, excepţie făcând studiul lui I. Solcan careremarcă doar motivaţii etice şi ideologice ale actului ctitoricesc la Ştefan celMare 162 şi studiul arheologic important deja citat al dnei V. Puşcaşu. Apare întrebareafirească dacă la baza actului de ctitorire, în general şi, îndeosebi, al celui dectitorire în Ţara Moldovei au stat doar motivaţii etico-ideologice?Indiscutabil, toate edificiile de cult, aveau în primul rând o funcţie religioasă,dar în paralel – deşi nu este nicăieri explicit consemnat, şi nici pe un plansubordonat – ele îndeplineau o funcţie socială şi ideologică, menită să difuzeze160V. Puşcaşu, op.cit., p. 150-151.161I. Bălan, Vetre de sihăstrie românească (secolele IV-XX), Bucureşti, 1982, p. 14.162I. Solcan, Motivaţii etice şi ideologice ale actului ctitoricesc la Ştefan cel Mare. In: Anuarul Institutuluide Istorie „A. D. Xenopol”, nr. I, Iaşi, 1987.

64 Igor Savaîn cadrul societăţii ortodoxismul ca ideologie oficială a puterii laice. De aceea,comanditarul hotăra această funcţie, care determina poziţionarea, dimensiunileşi forma propriu-zisă a locaşului. În acest sens, ctitoriile domneşti întruneau uncaracter reprezentativ, prin faptul că se adresau de la nivelul puterii supreme cătremarea masă a supuşilor 163 . Printre edificiile reprezentative ale Ţării Moldoveidin secolele XIV-XVI se remarcă sediile mitropoliilor şi episcopiilor, bisericilecurţilor domneşti şi marile mănăstiri necropole voievodale (Bistriţa, Probota,Putna, Slatina). Pe scara ierarhizării locaşurilor de cult, pe o treaptă mai jos, seaflau bisericile domneşti din oraşele de reşedinţă a voievozilor, bisericile de mir,care reprezentau marea majoritate a edificiilor de cult şi, care, de asemenea, îndeplineaufuncţii religioase şi sociale pentru comunitate.O primă motivaţie a actului de ctitorire, aşa cum reflectă izvoarele istorice aleperioadei, este de ordin etico-religios, adică de invocare a graţiei divine. Astfel,prin actul pios de ctitorire a bisericii sau a mănăstirii graţia divină devine unadintre raţiunile esenţiale ale acestuia într-o societate în care întreaga ideologieera dominată de religie şi subordonată acesteia. Domnul ţării, care era deţinătorulputerii politice supreme, ajuns la cea mai înaltă demnitate în stat din graţiedivină (din mila lui Dumnezeu – după cum consemnează actele oficiale), sesimţea obligat de poziţia sa socială să-şi exprime ataşamentul şi sentimentul demulţumire prin cinstirea şi susţinerea Bisericii 164 . Invocarea graţiei divine carestă la baza actului de constituire a fundaţiilor medievale de sorginte bizantină,a fost preluată de ctitorii moldoveni, în special, domni, şi însoţeşte, de regulă,procesul de înzestrare a mănăstirilor cu diferite bunuri materiale. Graţia divinăera invocată în diferite contexte: pentru „pomenirea sufletelor sfânt-răposaţilordomni, sfânt-adormiţilor înaintaşi, bunici şi părinţi, fraţi”, „pentru mântuireatrupului, sănătatea domniei, a copiilor”, „pentru ţară şi boieri” şi se întâlneştefrecvent în documentele care vizează actul de danie. Această mentalitate estefirească pentru perioada medievală. Ea este confirmată de modalitatea specificăde explicare, care apare destul de frecvent şi într-un limbaj specific în documenteleepocii. Astfel, multe dintre actele interne din secolele XV-XVI începcu aceeaşi formulă protocolară „Io, prin mila lui Dumnezeu domn al Ţării163V. Puşcaşu, op. cit., p. 103-104.164A. Pippidi clarifică aspectul semantic al titulaturii voievozilor români, arătând împrumuturile,în speţă bizantină, venite din Răsărit şi Apus. În opinia autorului apelativul simbolic „Io” de lanumele Teofor Ioan, (o imitaţie a titulaturii ţarilor bulgari) împreună cu formula protocolară„din mila lui Dumnezeu” (principiul monarhiei sacre este comun Imperiului de Răsărit şi a celuide Apus) au o semnificaţie politică şi religioasă clară de a arăta că puterea domnească nu provinede la boieri, ci de la Dumnezeu. Totodată, conchide el, afirmarea dreptului divin contribuie laconsolidarea prestigiului domnesc (Idem, Tradiţia politică bizantină în Ţările Române în secoleleXVI-XVIII, Bucureşti, 1983, p. 18-27).

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea65Moldave,” şi continuă cu sintagme „a binevoit a zidi această casă”, (casă, care nuputea fi decât a lui Dumnezeu – n.n.), „a început să zidească”, „a ridicat aceastăcasă”, „am dat şi am miluit” şi, indiferent de modul de exprimare al scopului, seurmărea obţinerea calităţii de ctitor.Cea mai expresivă invocaţie a graţiei faţă de Dumnezeu este reflectată detabloul votiv, unde imaginea prezintă gestul domnului-ctitor, care împreună cufamilia închină Mântuitorului ctitoria 165 . Uneori motivul ctitoriei este precizatlimpede şi în actele de fundare. În hrisovul emis de cancelaria lui Petru Muşat la 1mai 1384, se menţionează că Margareta, mama voievodului, a ridicat biserica dinSiret „din evlavie pentru Dumnezeu şi fericita Maria, maica sa, precum şi pentruIoan Botezătorul” 166 . Mircea cel Bătrân, ctitorul mănăstirii Cozia, în actul din 20mai 1386, explica motivul zidirii sale astfel: „…după putere am binevoit să urmezsă proslăvesc pe Dumnezeu, care m-a proslăvit pe mine şi m-a ridicat cu slavă înscaunul părinţilor mei. De aceea, am binevoit, domnia mea, să ridic din temelieo mănăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoare şi nedespărţitei Treimi” 167 .Un alt aspect al motivaţiei etico-religioase, determinant în actul de ctitorie,este cel al gratitudinii faţă de divinitate, exprimat ca mulţumire pentru biruinţeleobţinute în diferite lupte cu păgânii sau chiar cu creştinii. Conform afirmaţiilorlui Grigore Ureche, Ştefan cel Mare a înălţat cel puţin patru mănăstiri„dîndu laudă lui Dumnezeu de biruinţă ca au făcut” pentru sprijinul acordatîn obţinerea victoriilor sale de la Podul Înalt (1475), Râmnic (1481), Cătlăbuga(1485) şi de la Codrii Cosminului (1497) 168 . Monumentele sunt închinate sfinţilorpatroni în a căror zile sau în a căror imediată vecinătate s-au purtat victoriilemenţionate. Deşi cronicarul plasează zidirea monumentelor imediat după acestebătălii, construcţia acestor edificii de cult are loc după câţiva ani 169 .Actul de ctitorire se prezintă, de asemenea, ca un gest de comemorare a diverseloracţiuni, fapt ce nu trebuie să fie suprapus motivaţiei anterioare, deoarece,deşi comemorează anumite victorii, ea are o altă particularitate a actului gratulator.Exemplu serveşte semnificaţia ctitoririi de către Ştefan cel Mare a locaşurilorde cult de la Războieni şi Reuseni. Destinaţia comemorativă a acestor două165Tabloul votiv al mănăstirii Suceviţa îl prezintă pe Isus Hristos aşezat pe scaun, însoţit de unarhanghel şi de Maica Domnului, analizând un uric de fundaţie. Înaintea Mântuitorului stauîntr-un lung şir ctitorii lăcaşului. Compoziţia îl are în prim plan pe domnul Ieremia Movilă,care ţine în mâna dreaptă o cruce cu trei braţe, iar în stânga, imaginea în miniatura a bisericiimănăstirii Suceviţa, pe care o prezintă lui Hristos (D. Dan, Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti,1923, p. 34).166DRH, A, I, p. 3, nr. 1.167Documentele Ţării Româneşti, publicate de P.P. Panaitescu, vol. I, Bucureşti, 1938, p. 46-49.168Gr. Ureche, op. cit., p. 45-52.169I. Solcan, stud. cit., p. 142.

66 Igor Savamonumente este demonstrată de argumentele arheologice, epigrafice, precum şicele ale cronicarilor. Conform ultimelor, biserica de la Războieni a fost destinatăcomemorării „drept credincioşilor creştini” căzuţi în lupta de la Pârâul Alb, diniulie 1476, unde oastea moldovenească a fost înfrântă de turcii otomani 170 , iarŞtefan cel Mare a ridicat abia peste douăzeci de ani pe osemintele acestora o biserică,fapt mărturisit de pisania voievodului săpată în piatră: “de aceea, a binevoit,Io, Ştefan Voievod, cu buna sa voinţă, a zidi această casă în numele arhistrateguluiMihail, pentru amintirea şi pentru pomenirea tuturor drept credincioşilorcreştini care s-au prăpădit aici” 171 . Al doilea monument comemorativ, cel de laReuseni, dedicat morţii tatălui său a fost început de Ştefan cel Mare la 8 septembrie1503 şi va fi terminat de fiul său, Bogdan, la 18 septembrie 1504. Conformpisaniei, acesta este înălţat în numele tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, pelocul unde a fost decapitat tatălui său, Bogdan al II-lea, sugerând astfel moarteanedreaptă a părintelui 172 .Evident, la început ctitoriile moldoveneşti erau înălţate pentru realizareaserviciului divin, vindecarea sufletelor, iertarea păcatelor şi pomenirea părinţilorşi rudelor apropiate sau invocarea milosteniei Domnului, fapt reflectat pe larg dedocumentele perioadei. Pe parcursul evoluţiei procesului, instituţiilor ecleziasticeli se alătură un alt gen de aşezăminte – cele de asistenţă socială – care erau întemeiateîn vederea vindecării corpului, dar şi pentru asigurarea hranei şi odihneisăracilor, a oamenilor infirmi, nevoiaşi etc. Indiferent de modul de exprimare ascopurilor zidirii ctitoriilor moldoveneşti, care formal diferă de la o perioadă laalta, esenţa sa începe prin a evoca tradiţia înaintaşilor direcţi sau îndepărtaţi şiurmăreşte obţinerea calităţii de ctitor. Totodată, domnii moldoveni erau cointeresaţisă încurajeze construcţia bisericilor şi mănăstirilor, deoarece acesteasusţineau ideologia timpului şi răspundeau necesităţilor de asistenţă socială şide cultură, clerul, de regulă, fiind aproape unicul segment social cunoscător decarte.Pentru a scoate în evidenţă un alt scop prezent în actul de ctitorire, trebuie săţinem cont şi de aspectul drepturilor şi privilegiilor pe care le aveau fondatoriimănăstirilor, care garantau comemorarea binefăcătorilor prin diverse modalităţi:pomenire la slujbe, tablou votiv, necropolă etc. Actul ctitoricesc avea dreptobiectiv principal realizarea actului de pomenire al ctitorului. Ea reprezintăforma cea mai simplă de a solicita sprijinul instituţiei bisericeşti, pe plan spiritual-religios,în vederea pregătirii pentru confruntarea înspăimântătoare pe care170Gr. Ureche, op.cit., p. 62-63.171N. Stoicescu, Repertoriul localităţilor..., vol. I, p. 173.172Ibidem, p. 196; I. Solcan, op. cit., p. 145.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea67o presupunea binecunoscuta Judecată de Apoi 173 .Formula cea mai răspândită al pomenirii ctitorului cuprinsă în majoritateadocumentelor moldoveneşti a secolelor XV-XVI, care se referă la daniiledomneşti, specifică că rugăciunile călugărilor trebuiau să se facă pentru „sufletele”sau pentru „pomenirea sufletelor sfânt-răposaţilor domni”, „sfânt-adormiţilorînaintaşi, bunici şi părinţi”, „fraţi” 174 , fie în calitatea acestora de ctitorisau numai ca predecesori la domnie ai voievodului ctitor. Alte sintagme cuprindelemente noi de nuanţare în care rugăciunile trebuiau să se facă pentru „pentrumântuirea sufletelor domniei noastre”, „pentru sănătatea şi mântuirea copiilornoştri” 175 , a „doamnei domniei mele” 176 , pentru „sănătatea domniei” 177 şi„a întregii case a noastre” 178 . Există în unele documnte şi indicaţii că slujbele depomenire trebuiau să se facă pentru „sufletele boierilor şi a slugilor domniei” 179 .Ultima, este o sugestie că domnii se îngrijeau de anturajul lor ori de structurasocială dominantă, de gradul de cooperare al căruia determina în anumitecontexte stabilitatea domniei.Semnificative pentru cunoaşterea mentalităţii ctitoriceşti în Moldova medievalăsunt specificările în care se conţin rugi pentru „pacea a toată ţara noastrăa Moldovei” 180 sau pentru „pomenirea răposaţilor tuturor pravoslavnicilorcreştini” 181 . În unele documente găsim menţiuni referitoare la alte categorii dectitori ai locaşurilor monahale. O serie de acte de întărire domnească asuprabunurilor donate de boieri mănăstirilor, indică acelaşi scop de mântuire a sufleteloracestora, a părinţilor decedaţi sau în viaţă, cât şi pomenirea la anumite tipuride slujbe 182 . Unii membri ai clerului s-au manifestat ca susţinători fideli ai aşezămintelormonahale, râvnind, de asemenea, la obţinerea calităţii de ctitor, ceea cela asigura în percepţia lor „pomenirea şi mântuirea sufletului” 183 .173V. Puşcaşu, op. cit., p. 54.174DRH, A, I, p. 27, nr. 19; p. 150, nr. 101; p. 284, nr. 200; II, p. 30, nr. 24; p. 123, nr. 86; p. 267,nr. 181; p. 338, nr. 221; III, p. 75, nr. 40; p. 152, nr. 77; p. 509, nr. 285; DIR, A, Moldova,XVI/1, p. 228, nr. 202; p. 489, nr. 443; XVI/2, p. 51, nr. 50; XVI/3, p. 287, nr. 349; XVI/4, p.175, nr. 232.175DRH, A, II, p. 283, nr. 192; p. 326, nr. 214; III, p. 31, nr. 18; p. 160, nr. 81; p. 435, nr. 246; DIR,A, XVI/1, p. 96, nr. 95; p. 457, nr. 415.176DRH, A, I, p. 150, nr. 100.177Ibidem, I, p. 366, nr. 258; II, p. 30, nr. 24; p. 282, nr. 189.178DIR, A, XVI/4, p. 189, nr. 239.179DRH, A, I, p. 27, nr. 19; DIR, A, XVI/4, p. 303, nr. 371.180DIR, A, XVI/4, p. 241, nr. 295.181Ibidem, XVI/2, p. 204, nr. 214; XVI/3, p. 386, nr. 480.182DRH, A, II, p. 145, nr. 102; p. 311, nr. 205; p. 316, nr. 208; DIR, A, XVI/1, p. 132, nr. 123;XVI/2, p. 98, nr. 89; p. 105, nr. 98.183DIR, XVI/1, p. 321, nr. 286; p. 392, nr. 355.

68 Igor SavaCalitatea de ctitor obţinută impunea înscrierea numelui ctitorului în pomelnic– registrul oficial al aşezământului religios monahal întemeiat. Slujbele de pomenirediferă în funcţie de calitate, ritm şi durată, dar principalele sunt: de paraclis,adică din timpul vieţii şi de parastas, citite pentru persoanele din familia ctitoruluidecedate 184 . Acestora li se adaugă slujbele oficiate la dorinţa ctitorului 185 şi celestabilite riguros de canoanele ritualului funerar ortodox al timpului 186 . Sub aspecttemporal, slujbele religioase trebuiau oficiate săptămânal, timp de o săptămânăpe an, sau anual 187 , ori „în veci”, „până când va fi sfânta mănăstire” 188 . În unelecazuri, slujbele trebuiau să fie urmate de împărţirea băuturii, a bucatelor saudiferite bunuri materiale 189 . Ultimul aspect este o demonstraţie limpede a carităţiisăvârşite de mănăstirile moldoveneşti în epocă, fapt cerut de canoane.În majoritatea cazurilor în care erau zidite biserici sau mănăstiri, ctitoriiacestor locaşuri sfinte obţineau şi dreptul de a fi înmormântaţi aici ei, cât şimembrii familiei lor. Prezenţa mormintelor pe teritoriul locaşului de cult era ogaranţie asupra posesiunii bunurilor donate, iar mutarea vestigiilor decedatuluiîn alt loc atrăgea după sine deposedarea respectivului aşezământ de bunurile cucare a fost înzestrat. Situaţia în care ctitorul solicita beneficiarilor daniilor oficiereaslujbelor religioase şi înmormântarea sa, a rudelor sale pe teritoriul locaşuluiînălţat de el, rămâne a fi una dintre cele mai complexe modalităţi de manifestareal actului ctitoricesc 190 .Desigur, motivaţia religioasă a actului de ctitorire este dominantă pe parcursulsecolelor XIV-XVI, însă ea nu este singura. Această motivaţie ascundea adeseaaspecte sociale şi politice. Prin urmare, rezultă o altă raţiune a actului de ctitorire,cea de ordin ideologic, care presupune subordonarea celorlalte domenii ale vieţiisociale şi culturale – arta, istoria, jurisprudenţa, politica – religiei sub diverseforme. Motivaţia ideologică avea drept scop argumentarea şi evidenţierea prestigiuluipublic singular al domnului ţării, în anumite cazuri, al marilor boieri saual reprezentanţilor înaltului cler. Fundaţiile religioase au contribuit, de cele maimulte ori, la consolidarea poziţiei sociale şi politice a ctitorilor.Motivaţiile de ordin etico-religios şi ideologice sunt completate de altele, carevizează afirmarea genealogiei dinastice, legitimitatea domniei şi consolidareapoziţiei în ierarhia puterii politice. În mai multe documente ale perioadei cerce-184Ibidem, p. 89, nr. 85; p. 90, nr. 86; p. 90, nr. 87; p. 91, nr. 88; p. 92, nr. 89; p. 98, nr. 97.185DRH, A, II, p. 314, nr. 207; DIR, A, XVI/1, p. 89, nr. 85; p. 90, nr. 86; p. 90, nr. 87; p. 91, nr.88; p. 92, nr. 89.186DRH, A, II, p. 193, nr. 135.187Ibidem, I, p. 140, nr. 93; p. 148, nr. 100; p. 412, nr. 288; II, p. 246, nr. 165; p. 311, nr. 205.188DIR, A, XVI/3, p. 287, nr. 349.189DRH, A, I, p. 140, nr. 93; p. 412, nr. 288; II, p. 193, nr. 135; p. 233, nr. 157.190Puşcaşu, V., op. cit., p. 59.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea69tate se face permanenta referinţă la legitimele domnii anterioare. Dania din 7ianuarie 1403, făcută Mitropoliei Ţării Moldovei de Alexandru cel Bun, sugereazăcă voievodul era cointeresat să amintească contemporanilor legitimitateasa la tronul ţării prin precizarea numelor voievozilor de până la el, astfel că ea erafăcută pentru „sufletul lui Bogdan Voievod şi pentru sufletul lui Laţcu Voievod,şi pentru sufletul lui Petru Voievod, şi pentru sufletul tatălui nostru Roman, şipentru sufletul lui Ştefan Voievod” 191 . Acelaşi voievod considera o necesitate camonahii de la Probota să facă slujbe de pomenire „pentru sufletele sfânt-răposaţilorînaintaşilor şi fraţilor noştri” 192 , pentru dania oferită în aprilie 1409, iarcei de la Neamţ, în 1422, trebuiau să-i pomenească pe „sfânt-răposaţii părinţiidomniei mele” 193 . În aceeaşi ordine de idei amintim că la 26 aprilie 1444, Petrual II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, a emis un hrisov prin care a întărit mănăstiriiProbota patru sălaşe de ţigani, arătând că a întreprins acest gest pentru „pomenireasfânt-răposatului nostru părinte, Alexandru voievod” 194 . În acelaşi spirit deedificare a legitimităţii pe trecut, printr-un act emis către acelaşi locaş la 5 octombrie1448, Petru al II-lea îi îndemna pe urmaşi „să nu clintească dania noastră, cisă o adauge şi să o întărească pentru că am dat pentru sufletul tuturor înaintaşilormoldoveni care s-au trudit pentru Ţara Moldovei” 195 .Un alt exemplu concludent în acest sens o constituie domnia lui Ştefan celMare, căruia ctitoriile i-au asigurat consolidarea puterii politice şi o autoritatesocială distinctă. Pentru a marca poziţia socială de excepţie a domnului ŢăriiMoldovei, nu era suficientă doar construcţia unor simple biserici, ele trebuiau săse deosebească de altele, să aibă atribute proprii domniei. Cocncluidentă în acestsens este gropniţa domnească de la Putna, prin care se subliniază prestigiul socialal domnitorului, atribute care se menţin în întreaga societate românească de la estde Carpaţi, pe parcursul secolului al XVI-lea 196 .Ca descendent al lui Bogdan al II-lea, Ştefan cel Mare dorea să aminteascăcontemporanilor de ascendenţii săi la putere afirmând, în acest mod, vechimeagenealogiei dinastice şi legitimitatea domniei pentru sine şi descendenţii săi.Sugestive în acest scop sunt daniile făcute de voievodul Ştefan al III-lea diferitelormănăstiri ctitorite de Alexandru cel Bun, pe care-l numeşte „bunicul nostru”,sau celor înzestrate de Bogdan al II-lea. O semnificaţie aparte în intenţia sa dea reaminti străvechea dinastie căreia îi aparţinea prin intermediul lui Alexandru191DRH, A, I, p. 24, nr. 17.192Ibidem, p. 37, nr. 25; p. 60, nr. 41.193Ibidem, p. 74, nr. 50.194Ibidem, p. 350, nr. 246.195Ibidem, p. 412, nr. 288.196I. Solcan, stud. cit., p. 143.

70 Igor Savacel Bun, este vizita făcută de Ştefan cel Mare, după urcarea la tron, la mănăstireaBistriţa, unde era înmormântat bunicul său. Apoi, urmează o altă danie destinatăacestui scop către mănăstirea Probota, unde era înmormântat tatăl său, Bogdan 197 .Această preocupare este evidenţiată începând cu anul 1479, când tendinţa domnitoruluide a împodobi mormintele strămoşilor este mai insistentă. Totodată, ea esteconfirmată şi de tablourile sale votive, de exemplu cel de la Voroneţ şi Pătrăuţi 198 .La rândul său, Petru Rareş a fost primul dintre urmaşii lui Ştefan cel Mare carea înălţat o nouă necropolă domnească la Probota, în apropierea vechii mănăstiridin secolul al XIV-lea 199 . Raportarea la trecut către strămoşi era şi de această datăinevitabilă, el încercând să creeze o legătură simbolică între vechiul locaş patronatde Sf. Nicolae şi noua mănăstire căreia i s-a dat acelaşi hram. Într-un documentemis la 16 aprilie 1527, el indica faptul că, „am binevoit domnia mea, cu bunăvoie,cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfântului arhierarh şi făcător de minuni Nicolae,i-am zidit lui mănăstirea Pobrata şi am înfrumuseţat-o şi am isprăvit-o şi ammiluit-o cu sate şi metoace, pentru pomenire veşnică şi pentru iertarea păcatelornoastre şi ale părinţilor noştri şi ale copiilor domniei mele” 200 .Spre finele secolului al XVI-lea, în pofida dificultăţilor economice cu carese confruntă Ţările Române generate de accentuarea regimului de suzeranitateotomană, unii domni moldoveni continuă tradiţiile ctitoriceşti şi promoveazăideile legitimităţii domniei. Petru Şchiopul dăruia, la 10 aprilie 1587, mănăstiriiSinai vii în Dealul Porcului, subliniind că o făcea „întru sănătatea şi pomenireadomniei noastre şi întru pomenirea părinţilor domniei mele şi a tuturordomnilor ce au mai fost înaintea noastră” 201 . Este evident faptul, că atât domnii,cât şi boierii care urmăreau să-şi consolideze prestigiul public erau conştienţi denecesitatea zidirii fundaţiilor religioase, ele constituind un mijloc de influenţă şiacţiune asupra celorlalte categorii sociale.În relatarea cauzelor şi a semnificaţiilor pe care le-a îmbrăcat actul ctitoricesc,este dificil să stabilim limite şi demarcaţii nete între diferite motivaţii. Aceastădificultate este dată de complexitatea acestora, precum şi de mentalitatea speci-197În hrisovul de danie pentru Probota, Ştefan cel Mare dorea să sublinieze că această mănăstirea fost zidită „pentru sufletul şi pentru mântuirea sfânt răposatului nostru bunic, AlexandruVoievod cel Bătrân, şi pentru sufletul şi mântuirea sfânt răposatului părintelui nostru, BogdanVoievod, şi pentru sufletul şi mântuirea mamei noastre, Maria, şi pentru sufletul şi sănătateadomniei noastre, şi pentru sufletul şi sănătatea cneaghinei domniei mele, Ovtodia, şi pentrusănătatea iubiţilor copii ai domniei mele, Alexandru şi Olena, şi pentru sufletul şi mântuireatuturor sfânt-răposaţilor noştri înaintaşi” (DRH, A, II, p. 197, nr. 138).198V. Florea, Istoria artei româneşti, vol. I, Chişinău, 1991, p. 160-171.199T. Sinigalia, V. Puşcaşu, Mânăstirea Probota, Bucureşti, 2000, p. 11-12.200DIR, A, XVI/1, p. 244, nr. 215.201Ibidem, XVI/3, p. 348, nr. 425.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea71fică a perioadei, căreia, în mare parte, îi aparţin aceste motivaţii. În acest sens,susţinem opinia lui Valentin Al. Georgescu conform căreia în societatea românească,după exemplul celei bizantine, a existat o mentalitate strâns legată deexercitarea dreptului de ctitorie. Au existat abuzuri şi excese în practica idealuluide filantropie reprezentat de actul de ctitorie, care de la cea divină, princea a domnitorului, mergea până la intensa datorie a fiecărui individ şi care acunoscut momente de fervoare contagioasă, ajungând să alcătuiască o imensămasă de bunuri de mână moartă 202 . Mentalitatea ctitoricească este demonstratăde existenţa diferitelor reacţii faţă de activitatea unor aşezăminte monastice şi depolitica, uneori schimbătoare, a statului faţă de bunurile mănăstirilor, precum şide monopolul ctitoricesc exercitat de Biserică.Datorită faptului că aşezământul monastic pe lângă biserica propriu-zisă aveaşi o serie de construcţii anexe, vom insista asupra examinării succinte a acelorinstituţii de esenţă caritabilă, care ofereau un anumit gen de asistenţă socială:adăpost, întreţinere, refugiu pentru mireni, îngrijirea bolnavilor etc. Indiscutabileste faptul că în practica ctitoriei conturarea funcţiei sociale a fundaţiilor medievaleromâneşti reflectă o altă latură a actului ctitoricesc, care subliniază încă odată un scop bine determinat în acţiunile fondatorilor. Făcând un recurs asupraoriginilor instituţiilor sociale şi de caritate în Răsăritul Ortodox am putea înţelegemai bine subiectul abordat şi manifestările sale din spaţiul extracarpatic.Organizarea instituţiilor de asistenţă socială, aşezămintele de ocrotire saucaritate, cum erau: casele de oaspeţi (xenodochiile, arhondaric), azilurile pentrusăraci (ptohotrofiile), precum şi spitalele (nosocomiile) etc., era recomandatăpentru cler de Sinodul de la Niceea, din 325 203 . O faimă inegalată a dobânditptocheionul întemeiat, în anul 369, la Cezareea Capadociei de către SfântulVasile cel Mare. Aşezământul cunoscut sub numele de „Vasiliada” cuprindeaadăposturi pentru străinii în trecere, pentru infirmi, bătrâni, orfani, leproşi, careerau strânşi de pe drumuri, realizându-se, astfel, o operă atât caritabilă, cât şi deinteres medico-sanitar. Acţiunea filantropică nu este străină fundaţiilor medievaleprezente la vecinii slavii răsăriteni, promotori ai valorilor şi tradiţiilor bizantine.În incinta complexului monahal de la Kievo-Pecerskaia Lavra funcţiona,începând cu secolul al XI-lea, o „bolniţă” mănăstirească, unde erau adăpostiţiinfirmi de război. Totodată, aici primeau asistenţă medicală primară atât adulţii,cât şi copiii 204 . Cea mai veche instituţie medicală din spaţiul sârb a fost fondatăîn anul 1191, de jupanul Ştefan Nemania şi fiul său Sava, ultimul fiind şi întemeietorulbolniţei de la mănăstirea Studeniţa. Tipicurile mănăstireşti din Serbiadespre regulamentul spitalicesc le reproduc aproape în totalitate pe cele bizan-202V. Al. Georgescu, op.cit., p. 160-161.203L. Stan, Instituţiile de asistenţă socială în biserica veche. In: Ortodoxia, 1957, nr. 1, p. 98.204Н. Богоявенски, Древнерусское врачевание в XI-XVII вв., Moсква, 1960, p. 28-34.

72 Igor Savatine. Hrisovul ţarului Ştefan Duşan emis în 1348 pentru bolniţa care funcţiona lamănăstirea Sfinţilor Arhangheli de la Prizren, precizează că ea avea 12 paturi, iarintrarea era liberă pentru orice bolnav, dar nu infirm 205 .Începând cu secolul al XV-lea, în Ţările Române se conturează tot mai multopera de asistenţă socială organizată de mănăstiri, în lipsa la acel timp a unor instituţiispecializate în domeniu. În pofida incertitudinilor de ordin informaţional,unele izvoare istorice consemnează atât aceste aşezăminte, cât şi acţiunea filantropicădezvoltate sub auspiciile Bisericii române. În documentele de înzestrarea fundaţiilor religioase domnii români exprimă adesea ideea continuării tradiţieiimperiale, iar actul de ctitorire românesc a respectat, în general, normele juridicebizantine şi dispoziţiile canonice răsăritene. În 1374, domnul Ţării RomâneştiVladislav Vlaicu decidea ca la fiecare praznic de Sf. Antonie, hramul mănăstiriiVodiţa, din „o mie de perperi din casa domniei mele (să primească mănăstirea –n.n.) şi să se împartă săracilor trei sute de perperi” 206 .Tradiţia cronicărească susţine, la rândul ei, că în situaţie de primejdie, populaţiadin împrejurimi se refugia în mănăstiri. Conform relatărilor lui Gr. Urecheîn timpul incursiunilor tătăreşti în Ţara Moldovei din ani 1510 şi 1513, mănăstirilelocale au adăpostit populaţia fugară 207 . Paralel, aşezămintele monastice româneştiofereau adăpost şi hrană pentru străini etc. Relatările lui Dimitrie Cantemirsunt relevante în acest sens, el apreciind modul în care sunt primiţi oaspeţii înmănăstirile din Moldova, indiferent de etnie, confesiune şi stare socială. Reproducemaici un pasaj concludent în susţinerea celor de mai sus. „Nu avem încotroşi trebuie să lăudăm chipul cum sânt primiţi oaspeţii în toate mănăstirile dinMoldova”, susţinea el în cunoscuta descriere a Moldovei. „Căci orice drumeţcare se opreşte acolo – fie el dreptcredincios (ortodox – n.n.), fie evreu, fie turc,fie armean – nu numai că este primit bine, ba chiar dacă ar vrea să zăboveascăacolo un an întreg, cu toate carele şi dobitoacele sale, i se dă de mâncare şi i sepoartă de grijă cu cinste, cum se cuvine şi fără murmur” 208 .Admitem faptul că în unele mănăstiri româneşti din perioada secolelor XV-XVIse acorda şi un fel de asistenţă medicală în aşa-numitele „bolniţe”, subiect care aprovocat polemică în istoriografia românească 209 . În pofida faptului că actele de205V. Manoliu, G. Brătescu, Bolniţele mănăstireşti la noi şi la vecini. In: Mitropolia Olteniei, nr.9-10, 1969, p. 9-10.206DRH, B, I, nr. 6.207Gr. Ureche, op. cit., p. 142.208D. Cantemir, op. cit., p. 185.209Vezi nota 57, din studiul subsemnatului, Unele consideraţii cu privire la structura instituţionalăa mănăstirilor Moldovei în secolele XV-XVI. In: Revista de Istorie a Moldovei, nr. 1-2, 2002.Aici atragem atenţia asupra polemicii prezente încă în istoriografia românească asupra acestei

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea73danie şi întăririle domneşti date mănăstirilor româneşti nu oferă informaţii clareprivind organizarea instituţiilor de caritate, a spitalelor, totuşi filantropia şi îngrijireabolnavilor era una dintre obligaţiile fixate în normele monahale cum ar fi,spre exemplu, capitolul 48 din Tipicon consacrat în totalitate bolniţelor mănăstireşti,lucrare atribuită Sf. Sava (secolul V – n.n.) 210 . La rândul lor, canoanele şiprobleme. Semnificaţia istorică a bolniţelor mănăstireşti a fost mult mai controversată în trecutşi chiar în prezent nu s-a ajuns la un punct de vedere comun. În linii mari, distingem două viziuniprezente în istoriografie referitor la problema pusă în discuţie. Prima, reprezintă teza înaintatăde către Pompei Gh. Samarianîn opinia căruia bolniţele prezente în mănăstiri erau instituţii ceacordau asistenţă medicală atât clericilor, cât şi mirenilor. Ea reprezintă o fază premergătoarespitalelor de astăzi şi până către sfârşitul secolului al XVII-lea, bolniţa a fost „spitalul specificromânesc” (Idem, Medicina şi farmacia în trecutul românesc, vol. III, Bucureşti, 1938, p. 116-117).Aceeaşi părere o împărtăşesc: I. Ghelerter şi Al. Pescaru, Istoria organizării ocrotirii sănătăţii. In:Organizarea ocrotirii sănătăţii, Bucureşti, 1956; V. Gonţa, Al. I. Gonţa, Un spital de mănăstire dela Putna în veacul al XV-lea. In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, 1963, nr, 9-10, p. 593-600; P.Miroiu, Despre tipicul bolniţelor mănăstireşti,//Mitropolia Olteniei, 1969, nr.9-10, 1970, nr. 1-2.Cel de-al doilea punct de vedere, prezent în istoriografia românească, pune la îndoială continuitateadintre bolniţă şi spital, adepţii susţinând că în Evul Mediu, în cazul bolniţelor mănăstireştiromâneşti nu avem de a face cu o perpetuare a tradiţiilor marilor spitale bizantine, ci de adaptarea unei instituţii mai simple fără caracter propriu-zis spitalicesc. Bolniţa mănăstirească era o anexăa mănăstirii destinată retragerii şi îngrijirii călugărilor bolnavi şi bătrâni. Ea avea biserică proprie,iar în jurul ei se îngropau călugării. În aceste încăperi nu se dădea o îngrijire medicală calificată, ciuna cu caracter popular. Din rândul susţinătorilor acestei idei îi menţionăm pe G. Brătescu, De labolniţa mănăstirească la spitalul civil, In: Mitropolia Olteniei, 1969, nr. 9-10; N. Vătămanu, De laînceputurile medicinii româneşti, Bucureşti, 1966, p. 123.210Ne permitem ca să reproducem aici integral acest capitol. „Să cuvine egumenului a să sîrguipentru tămăduirea bolnavilor, ori pentru a celor ce veţuiesc în mănăstire, ori pentru acelorstreini ce vin, cu boli greale şi grabnică tămăduire cer. Dacă vine cineva. Îndată să pre cel bolnavşi să-i dea lui sănătate. Iar dacă va începe a nu-l băga în seamă, iastă mare primejdiia. Ci să fienegreşit doftoru în mănăstire, dupre cum s-au zis şi să se sîrguiască a-i găti lui plastori şi unsori şialtele care se cuvin a găti spre sănătatea acestora şi de la bolniceru a li să da, şi se cuvine a fi cinevarînduit spre trebuinţa acestora. Şi să poruncească igumenul bolnicearului, a li se da toate cealede trebuinţă, mai nainte cumpărate fiind şi să puie miiare şi să le dea verdeţuri uscate, vin, pearje,smochine, cîte sunt îndemînatice spre tămăduire, şi cîţi monahi în mănăstire sau mireani cu bolivor fi ţinuţi, toate verdeţurile ceale doftoritoare să le dea lor. Şi igumenul adeaseori a merge cătredînşi şi a purta grijă pentru cei bolnavi, cu voire doftoritoare şi să poruncească a le da cele detrebuinţă. Iar doftorii tot meşteşugul doftoriei să-l uneltească ca să dea tărie şi sănătate celor carepătimesc. Şi de va veni cineva strein şi fără de casă, în casa de streini cu vre-o boală cuprins, cu ceibolnavi, de la igumenul şi de la doftorul să fie rînduit, ca întru toate să-şi cîştige odihnă: şi să i săporuncească a petrece în casa de cea de bolnavi, pînă se va face sănătos şi atunci cele de trebuinţăîn cale de la igumenu, împreună cu rugăciunea primind, cu pace întru ale sale să se slobozească.Iar bătrînilor şi celor ce nici un ajutor nu au, să poruncească a se îndulci de toate cele de trebuinţă.Şi pat lor întocmai numărat să le puie lor pentru odihnă. Pentru care de la stareţul să se iaîn toate zilele ceale de trebuinţă lor”, Apud Petre Miroiu, Despre tipicul bolniţelor mănăstireşti.In: Mitropolia Olteniei, nr. 21, 1969, p. 699.

74 Igor Savalegislaţia bizantină nu interzic modalitatea de a face donaţii pentru spitale, aziluriş.a., existente pe lângă mănăstiri, fapt reflectat expres şi în valoroasa lucrareromânescă a epocii Cartea românească de învăţătură 211 a lui Vasile Lupu.Indiferent de destinaţia lor – infirmerii pentru călugări sau spital public – documentelevremii atestă existenţa „bolniţelor” în spaţiul extracarpatic. Din timpuldomniei lui Ştefan cel Mare avem primele informaţii documentare certe desprefuncţionarea bolniţelor mănăstireşti în Ţara Moldovei. Pe un minei datând din 8martie 1536, se află o însemnare din care aflăm despre un incendiu ce a cuprinsmănăstirea Putna, când au ars „trapezăriile, magherniţa şi bolniţa”. Acest faptce i-a determinat pe unii cercetători să susţină că bolniţa din incinta Putnei existaîncă în secolul al XV-lea, şi a fost restaurată împreună cu mănăstirea după primulincendiu, din 15 martie 1484 212 . Conform unei alte opinii, în aceeaşi perioadă maifuncţiona o instituţie similară la mănăstirea de maici Pătrăuţi, unde se acordaîngrijire medicală ostaşilor răniţi 213 .În secolul al XVI-lea, izvoarele publicate nu dau informaţii despre funcţionareavreunui spital mănăstiresc în Ţara Moldovei. În schimb, unele surse reţinprezenţa bolniţelor mănăstireşti şi a altor oficii caritabile în Ţara Românească,pe lângă aşezămintele monahale de la Bistriţa, în Oltenia (1521), Simidreni şiArgeş (1524), Câmpulung (1542), Cozia (1543) 214 . Abia la începutul secolului alXVII-lea, mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca urmând pilda înaintaşilor săia organizat, în 1602, o bolniţă la mănăstirea Dragomirna, ctitoria sa 215 .După cum constata vestitul cercetător român V. Cândea, locaşurile sfinteconcepute la început pentru un demn serviciu divin şi pentru vindecarea sufletelor,urmăresc, mai apoi, iertarea păcatelor sau pomenirea părinţilor şi a rudelorrăposate. Cu timpul, construcţiilor de mănăstiri şi biserici li se adaugă aşezămintede asistenţă socială întemeiate pentru vindecarea corpului, pentru hrană,căutarea şi odihna săracilor şi a multor bolnavi neputincioşi 216 .211„De vor lăsa cuiva drept suflet ceva, nu va putea el singur cu voia să se ia, ce trebuiaşte ispravă dele giudeţ, alegînd acel lucru ce au lăsat drept suflet. Iaste învăţătură să facă biserică sau bolniţăsau ospătărie ce să dzice casă de srăini sau grobnic şi alte asemenea acestora, pentru ca atunce săia singur cu voiasă şi nu trebuie nice un giudeţ şi încă poate să ia singur cîndu-i va alege stăpînulîn zapis”, Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti, 1646, Bucureşti, 1960,pricina 15, paragraf 216, p. 78.212V. Gonţa, Al. I. Gonţa, Un spital de mănăstire la Putna în secolul al XV-lea. In: MitropoliaMoldovei şi Sucevei, nr. 9-10, 1963, p. 595-596.213P. Miroiu, Îngrijirea sănătăţii noastre în vechile noastre mănăstiri. In: Mitropolia Olteniei, nr.1-2, 1970, p. 66.214M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chişinău, 1993, p. 164.215Al. I. Gonţa, Mitropolitul Anastasie Crimca, fondatorul celui dintâi spital din Moldova. In:Studii de istorie medievală, Iaşi, 1998, p. 260.216V. Cândea, Mărturii româneşti peste hotare, vol. I, Bucureşti, 1991, p. 448.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea75Spre finalul acestui prim segment al cercetării noastre am ajuns la concluziacă actul de ctitorire în Ţara Moldovei dezvăluie o multitudine de aspecte, ceea cereliefează complexitatea acestui fenomen istoric. Dreptul de ctitorie manifestatîn spaţiul extracarpatic cât şi monahismul organizat s-au realizat după principiişi reguli bizantine, reprezentând unul dintre cele mai bogate sectoare de contactinstituţional româno-bizantin. El s-a înserat puternic la nivelul religiei, al puteriide stat, al moralei individuale şi al ordinii sociale, devenind, totodată, o componentăimportantă a ideologiei medievale româneşti. Demn de remarcat, că receptareabizantină a fost largă în spaţiul românesc, însă a fost adaptată realităţilorsocial-politice, mentalităţii şi sensibilităţii locale, astfel că s-a realizat o sintezăspecific românească, care însă nu poate fi înţeleasă fără cunoaşterea aportuluibizantin.Motivaţiile care stau la baza actului de ctitorie, fie de ordin etico-religios (dedestinaţie funerară, de invocare a graţiei divine, comemorare) se întrepătrund cucele de ordin ideologic (de afirmare a prestigiului public particular al domniei,pentru sublinierea genealogiei şi afirmarea dinastiei etc.), obiectiv urmărit încoalizarea tuturor categoriilor sociale în lupta de afirmare a independenţei ţării,pentru protejarea spiritului ortodox. Filantropia, însoţită de elemente ale asistenţeisociale caracteristice timpului şi canonizată de tradiţia creştină, nu estestrăină ctitorilor moldoveni şi ea reflectă, la rândul, ei un scop bine determinat înacest proces. Desigur, motivaţia religioasă este dominantă în contextul celorlalte,ea fiind nuanţată de specificul spiritualităţii timpului axată pe obsedanta idee amântuirii ce frământa societatea creştină.

76 Igor SavaII. CONSTITUIREA ŞI EVOLUŢIA DOMENIULUI MĂNĂS-TIRESC ÎN ŢARA MOLDOVEI ÎN A DOUA JUMĂTATE ASECOLULUI AL XIV-LEA – SECOLULUI AL XVI-LEA2.1. Căile de constituire şi de dezvoltare a domeniului mănăstirescStudierea problemei legate de formarea domeniului mănăstiresc în ŢaraMoldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea, ocupălocul central în prezenta lucrare. Anterior am insistat asupra motivaţiilor actuluictitoricesc în spaţiul carpato-nistrean, asupra cauzelor ce i-au determinat pedomni, boieri, clerici şi orăşeni să susţină material şi moral aşezămintele monahale.Evident, în acest context ar putea apărea o întrebare elementară, dar înacelaşi timp esenţială pentru studiul de faţă, această asistenţă este suficientă pentrua contura, în lini generale, procesul formării şi evoluţiei domeniului mănăstiresc?Daniile reprezintă elementele constitutive principale ale acestui tip de stăpânirefunciară? Au mai existat şi alte forme de dezvoltare a domeniului mănăstirescîn spaţiul carpato-nistrean? O examinare schematică aşa cum o oferă puţinelestudii care abordează acest subiect, prezentat, de regulă, în contextul formăriişi evoluţiei marii stăpâniri funciare în secolele XIV-XVII 217 , pare să ofere unrăspuns satisfăcător, subliniind că domeniul mănăstiresc în Ţările Române creştenecontenit datorită daniilor făcute de domni şi de boieri, unde primii, în virtuteaexercitării dreptului superior de dominium eminens, acordau mănăstirilor ţăranidependenţi şi robi, drepturi imunitare şi venituri de la vămi.În opinia noastră, indiscutabil este faptul că aceste căi şi mijloace constituiepiese centrale în formarea domeniului mănăstiresc din Moldova, iar abordareadin această perspectivă metodologic nu este greşită, ci suferă de o serie de neajunsuri.Considerăm că sunt necesare încă o dată interpretările critice ale rezultatelorcercetărilor anterioare. Trebuie dezvoltate şi clarificate unele subiecte ale temeicare au fost neglijate intenţionat din raţiuni ideologice şi metodologic 218 , sau217Reamintim unele dintre studiile punctate anterior ca R. Rosetti; I.C. Filitti, op. cit.; V. Costăchel,Les immunites dans les principautes roumaines aux XIV-ème et XV-ème siècles, Bucureşti,1947; Idem, Domeniul feudal. In: Viaţa feudală...; Şt. Ştefănescu, Evoluţia proprietăţii feudale;Al. I. Gonţa, Domeniile feudale; V. Muntean, op. cit., ş.a.218Avem în vedere faptul că regimurile comuniste, dezvoltate pe ambele maluri ale Prutului, auimpus direcţiile şi perspectivele dezvoltării cercetărilor istorice şi, în condiţiile propagandeiateiste studiile despre creştinism, istoria Bisericii române erau subiecte aflate sub interdicţieideologică sau erau manipulate oficial. Cercetările despre viaţa monahală şi mănăstiri ca entităţi

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea77au fost abordate schematic. Paralel, trebuie adăugate şi o serie de completări lacercetările anterioare, rezultate din analiza izvoarelor perioadei. Totodată, dinamicaevoluţiei domeniului mănăstiresc în Moldova secolelor XIV-XVI poatefi prezentată doar în strânsă legătură cu derularea proceselor social-politice şieconomice ale perioadei. În funcţie de contextul politic intern şi extern o serie dedomnii, de regulă, cele stabile şi prospere, au influenţat pozitiv creşterea averilormănăstireşti şi au susţinut activ monahismul, însă există şi unele incertitudiniîn dinamica procesului, legate de politica funciară şi religioasă a unor domnidin secolul al XVI-lea. Astfel, accentuăm faptul că fără examinarea detaliată atuturor căilor şi modalităţilor de formare a patrimoniului monahal este imposibilde a contura o imagine clară asupra fenomenui complex al ctitoriei aflat în corelaţieşi interdependenţă cu formarea domeniului mănăstiresc. Numai o abordaresistematică, bine documentată şi profundă ar putea stabili originile şi evoluţiadomeniului mănăstiresc în esenţa sa în perioada ce ne preocupă.Perioada indicată în cercetare este extinsă în timp, astfel, sub aspect cronologicşi metodologic vom recurge la o prezentare pe etape a evoluţiei domeniuluimănăstiresc, care are la bază nu numai evenimente politice, dar şi cele denatură social-economică şi religioasă. Ea este diferită de periodizarea prezentatăîn studiile lui D. Dragnev şi P. Sovetov 219 . Astfel, prima etapă cuprinde anii dela sfârşitul secolului al XIV-lea, mai concret anul 1398, când avem consemnatădocumentar prima danie către o mănăstire moldovenească – anul 1432. Marcatăîn cea mai mare parte a sa de domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1432), perioadaeste una de stabilitate în plan politic şi economic, fapt ce i-a permis voievoduluinu numai să aplaneze conflictul oficial cu Patriarhia ecumenică de Constantinopol,ci să se ocupe şi de organizarea monahismului. El devine, astfel, primulmare ctitor al Ţării Moldovei, întemeietorul unor biserici şi mănăstiri importante.A doua etapă cuprinde anii 1432-1457, care în plan politic coincide cu o perioadăde frământări politice interne cu impact negativ în centralizarea puterii şidezvoltarea economiei, însă, domnii crizei respectând tradiţia înaintaşilor promoveazăo politică consecventă faţă de mănăstiri, manifestată prin întăriri de sate,donaţii noi şi emisiuni de privilegii imunitare în beneficiul acestora, de altfel,primele în acest sens.A trei perioadă este axată pe anii de domnie a celui mai mare ctitor de lăcaşuride cult din acest secol – Ştefan cel Mare (1457-1504), cel care în politica sa relieconomice,de asemenea, nu erau încurajate, iar cele apărute în perioadă treceau prin filtrulcenzurii bolşevice pentru a nu devia, din contra, prezenţe lor era de a „argumenta” teoriamarxistă a diviziunii sociale a muncii şi a contura modelul feudalismului românesc.219Д. М. Драгнев, П. В. Советов, Перестройка структуры землевладения...; П. Советов,Иследования по истории феодализма....

78 Igor Savagioasă şi funciară a oferit sprijin substanţial Bisericii şi aşezămintelor monastice,deoarece clerul a rămas aliatul fidel al voievodului în politica de centralizare statală.Perioada următoare reflectă anii 1504-1551, una distinctă în politica funciarăa domnilor moldoveni, care au urmărit constant să stăvilească tendinţele de reînfiinţarea marilor domenii boiereşti după moartea lui Ştefan cel Mare, rezultatulacesteia fiind consolidarea domeniului mănăstiresc şi a celui domnesc. Totodată,intervine un hiatus în evoluţia instituţiei imunităţii în spaţiul carpato-nistrean,iar sfârşitul segmentului cronologic indicat este marcat de imixtiunea în afacerilebisericeşti, inclusiv mănăstireşti, a domnului Iliaş Rareş.Ultima perioadă indică anii 1551-1600, pe care am reţinut-o ca una de evoluţieascendentă a domeniului mănăstiresc, de renaştere parţială a regimului privilegiatmănăstiresc, în pofida instaurării regimului de suzeranitate otomană şi a impactuluisău negativ în plan economic şi politic-instituţional. Ea este încheiată desfârşitul anului 1600, care marchează un început, deşi lent, de modernizare asocietăţii începând cu domniile Movileştilor, inclusiv activitatea unificatorie înplan politic a românilor, realizată de Mihai Viteazul.2.1.1. Sistemul de daniiÎn a doua jumătate a secolului al XIV-lea, odată cu organizarea Bisericii, înŢările Române s-a manifestat o grijă specială pentru viaţa monahală. Monahismulromânesc cunoaşte acum o nouă etapă de dezvoltare denumită clasică şi caracterizatăprin o formă superioară a organizării în plan instituţional, mişcare sprijinităde autorităţile laice şi ecleziastice. Consolidarea vieţii monahale în tradiţia bizantino-slavăs-a realizat în mare măsură prin penetraţia şi răspândirea în spaţiulromânesc a monahismului de tip athonit.În Ţara Moldovei au fost ridicate de către domni, boieri, clerici sau comunităţinumeroase mănăstiri, care au fost înzestrate cu bunuri imobile şi mobile, precumşi privilegii. Din categoria acestor bunuri ne vom opri în primul rând, în funcţiede valoarea lor în perioadă, asupra daniilor domneşti, boiereşti şi ale clerului însate şi alte averi ca elemente constitutive ale domeniului mănăstiresc. În rezultatulstudierii izvoarelor perioadei, în special, a documentelor interne ce se referăla proprietate, am constatat că ele reflectă o multitudine de aspecte legate de actuldonaţiei şi a bunurilor transferate şi apoi gestionate de către aşezămintele monastice.Aplicând metodele de cercetare recomandate în studiile sociale, în special,analiza şi sinteza, comparaţia, o serie de metode cantitative, vom putea urmăridinamica dezvoltării domeniului mănăstiresc pe parcursul celor două secole şiprezenta evaluări statistice referitoare la elementele constitutive ale acestui tip deproprietate. Estimările numerice ale bunurilor raportate la mănăstiri, în particular

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea79şi la domeniul mănăstiresc, în general, este necesară, deoarece ne va permite dea urmări dinamica dezvoltării domeniului într-o anumită perioadă şi comparareacu alte tipuri de stăpânire funciară, pe când absenţa cifrelor ar face imposibilăînţelegerea temei şi clarificării aspectelor legate de ea.Izvor de subzistenţă şi de bogăţie, principalul mijloc de remunerare amuncilor şi slujbelor, pământul a reprezentat în Evul Mediu baza pe care seînchegau relaţii sociale între diferite categorii. Conştienţi de această stare delucruri, domnii români sunt primii care pun bazele materiale ale patrimoniuluimănăstirilor moldoveneşti prin acţiunile lor de înzestrare a aşezămintelor monahalecu sate, pământuri, păduri, poieni, vii, ape; concesiuni de venituri de la vămişi alte privilegii.a) 1398-1432Cea mai veche consemnare documentară a unei danii funciare făcută de domnunei mănăstiri, se conţine în actul datând din 2 iulie 1398 220 . Ştefan voievodşi fratele său Alexandru, înzestrau mănăstirea Sfântul Nicolae din Poiană, aziProbota 221 , cu satele Bodino (Bodeşti) şi altul „mai sus de acela”, Tatarei, pepârâul Pobrata. Ele vor fi întărite în iulie 1404 de Alexandru cel Bun (1400-1432),care va dona aceleiaşi mănăstiri satele Grăbăuţi, Iurceşti (Iurcani) şi Neagomireşti,tot pe Pobrata, după cum reiese din hrisovul de întărire emis de cancelarialui Alexandru Lăpuşneanu în anul 1554 222 . Două acte din timpul lui Ilie voievodşi Petru al II-lea, indică autorizările domneşti date mănăstirii Probota de stăpânirea satelor Roşca („unde este Mihailo Roşca”), Râpcinţi (Răpiceni), Rădăuţi(Rădeni), Bălăneşti, Dragotă şi Boboteşti, pe Teliţa, Şandri, pe Başău, un locpustiu mai jos de Boboteşti, Ciulineşti şi Bereşti, pe Prut, Cereucani şi „undeeste Mihailo”, sub Hârlău, cu moară pe Bahlui, precizate ca danii de la tatăl lorAlexandu cel Bun 223 .Alte categorii de bunuri materiale, în afară de cele menţionate, devin obiectuldonaţiei domneşti din 18 aprilie 1409, anume: bălţile de la gura Şomuzului cu220DRH, A, I, p. 7-8, nr. 6; p. 27, nr. 19.221În pomelnicul mănăstirii Probota, copiat în 1823 după cel vechi, primii ctitori sunt indicaţiŞtefan voievod şi fiii săi Bogdan şi Ştefan voievozi. Despre Ştefan se precizează că ar fi fostîn şirul domnilor moldoveni, al şaptelea şi că „veleatul umbla atunci 1391”( N. Grigoraş,I. Caproşu, Biserici şi mănăstiri vechi din Moldova, Bucureşti, 1968, p. 33).222În hrisovul de întărire a lui Ştefan cel Mare, din 19 august 1472, sunt amintite doar sateleBodeşti, Tătarii (Tatarei) şi Iurcani înzestrate cu imunităţi, (DRH, A, II, p. 279, nr. 187).Probabil că şi satele Grăbăuţi şi Neagomireşti ar fi fost înzestrate cu scutiri de către Ştefan celMare, însă actul în cauză nu s-a păstrat, dar acest lucru este indicat clar în întărirea lui AlexandruLăpuşneanu unde se preciza că „dăm şi întărim sfintei mănăstiri, după uricul ce au de la moşuldomniei mele Ştefan voievod” (DIR, A, XVI/2, p. 53, nr. 52).223DIR, A, XVI/2, p. 245, nr. 174; p. 346, nr. 243.

80 Igor Savahotarul la Hetce şi un loc pentru vie 224 , cât şi cinci sălaşe de tătari din satul Tamârşăuţi,pe Şomuz, conform unui alt document emis de cancelaria domnească pe22 septembrie 1411 225 .Actul datând din 31 octombrie 1402 226 , arată funcţionarea unei alte mănăstiriîn spaţiul carpato-nistrean – Moldoviţa, ctitoria lui Alexandru cel Bun 227 , pecare o înzestra cu 2 mori, o jumătate de moară de sladniţă şi 4 sălaşe de tătari,toate în târgul Baia. Anul ridicării acestei mănăstiri nu este cu precizie cunoscut,iar prima mărturie documentară chiar dacă nu este concludentă în acest sens,totuşi Alexandrul cel Bun rămâne ca marele ctitor al Moldoviţei. Fondatorulmănăstirii va emite, în 1409, în beneficul călugărilor de la Moldoviţa primul privilegiuprin care ei aveau dreptul de a încasa vama de la gura Moldoviţei, câte 1,5groşi de grivnă de la negustorii care mergeau în Transilvania şi câte doi groşi defiecare povarnă de la cei care se întorceau 228 . Faptul că în stăpânirea ei se aflauşi alte bunuri dăruite de ctitor o arată două acte din domnia lui Ştefan al II-lea.Ultimul, în virtutea tradiţiei deja formate, îi întărea privilegiul pentru vama dela gura Moldoviţei, cu satul Moldoviţa, satul care este la vamă „unde a fost judeCârstea”, satul Săsciori, (Saşii) pe Costina cu moară, iezerul Gemenele pe Prut,prisaca lui Brumar, poiana de la Ghigheci, o pivă de bătut sumane şi trei moride la Baia, exploatate în jumătate cu călugării de la Neamţ. Documentul indicăsursa provenienţei lor, bunuri „pe care le are de la părinţii noştri” şi a fost „daniasfânt-răposatului părintelui nostru, Alexandru voievod ” 229 .Moldoviţa este, totodată, prima mănăstire din Ţara Moldovei care va beneficiade danii din partea unor boieri. Pe 17 martie 1418, domnul îi întărea sprestăpânire satele Provorotie şi Oprişinţi din ţinutul Suceava, dăruite mănăstiriide Sân Bârlici 230 . Femeile provenite din clasa superioară a societăţii figurează, de224Ibidem, p. 37, nr. 25.225Ibidem, p. 44, nr. 31.226Ibidem, p. 23, nr. 16.227Misail Călugărul în preţioasa sa completare la cronica lui Gr. Ureche, op. cit., p. 31, susţineacă „Acest Alexandru-vodă făcut-au două sfinte mănăstiri mari în Moldova, Bistriţa şi Moldoviţa”,deşi în documentele interne de până la 1410 nu se precizează numele ctitorului. Prinurmare se poate susţine că mănăstirea care exista în 1402, fusese construită de un alt domn sauboier (primul ctitor) şi a fost reconstruită de Alexandru cel Bun, deoarece actul din 10 februarie1410, precizează că mănăstirea Moldoviţa cu hramul Bunavestirii „a fost din nou zidită”. VeziN. Grigoraş, I. Caproşu, op. cit. p. 33; Şt. Balş, C. Niculescu, Mănăstirea Moldoviţa, Bucureşti,1958.228DRH, A, I, p. 39, nr. 27; Al. I. Gonţa, Domeniile.... In: Idem, Studii de istorie medievală, Iaşi,1998, p. 41.229DRH, A, I, p. 385, nr. 272.230Ibidem, p. 63, nr. 43.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea81asemenea, printre ctitorii de lăcaşuri de cult. Ana, soţia lui Alexandru cel Bun,dăruia călugărilor de la Moldoviţa satul Vaculinţi, confirmat în aprilie 1415 231 , şi„seliştea lui Zârnă” 232 , fapt consemnat de un alt act din timpul domniei acestuivoievod.Deşi principalele venituri ale mănăstirii proveneau din exploatarea fondului eifunciar, considerăm că viaţa economică a locaşului era strâns legată şi de oraşulBaia, înfloritor centru economic pe atunci. Aici ea stăpânea cinci mori de cereale,o sladniţă, o pivă de sumane şi încasa venituri din traficul de mărfuri prin vamaMoldoviţa. Pe aici, prin drumul Dornelor spre oraşul săsesc Bistriţa, trecea unadintre cele mai importante căi comerciale ce făcea legătura Moldovei cu Transilvania.O serie de acte interne reflectă eforturile de susţinere de către domnie a unuiadintre cele mai vechi şi mai importante centre monahale ale Moldovei – mănăstireaNeamţ. Atât tradiţiile locale puternice cât şi inscripţia de pe un clopot topitla arderea mănăstirii Neamţ la 20 noiembrie 1862, ce s-a confecţionat din materialulclopotului făcut în 1393 de Ştefan I, demonstrează existenţa mănăstiriila sfârşitul secolului al XIV-lea. Biserica de lemn a lui Petru Muşat a fost înlocuităcu una de zid ridicată de Alexandru cel Bun. Actualul complex mănăstirescmai păstrează de la acest domn numai turnul-clopotniţă pe sub bolta căruia sepătrunde în incintă 233 .Primul act cu referinţă la acest locaş monahal reprezintă decizia, din 7 ianuarie1407, a voievodului Alexandru cel Bun şi a mitropolitului Ţării Moldovei,Iosif, de unire a mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa sub conducerea unică a egumenuluiDometian. Actul menţionează că în privinţa succesiunii el putea să-şialeagă singur urmaşul fără vre-un amestec din afară 234 . Acest procedeu de atribuirea unei mănăstiri alteia şi de integrare sub o singură conducere, întâlnitşi în Ţara Românească, este o practică rar întâlnită în Răsăritul ortodox, însă,actul prezintă importanţă deoarece este cea mai veche menţiune documentară aacestor două vestite centre monahale moldoveneşti. Mănăstirea Neamţ dispunea231Arhivele Naţionale ale României, Colecţia achiziţii noi. Indice cronologic nr. 25, vol. I, (sf. sec.XIII-1685), întocmit de M.-D. Ciucă, S. Vătafu-Căitan, Bucureşti, 2002, p. 1, nr. 10.232DRH, A, I, p. 66, nr. 46.233Istoria Bisericii române, Bucureşti, 1958, p. 213; N. Grigoraş, I. Caproşu, op. cit., p. 29; C.Prisnea, Mănăstirea Neamţ, ed. a II-a, Bucureşti, 1969; I. Ioan, S. Porcescu, Mănăstirea Neamţ,Iaşi, 1981; M. Păcurariu, Istoria Bisericii..., vol. I, p. 319; N. Iorga susţine în privinţa originiiacestei mănăstiri că ea este legată de întemeierea unui schit în secolul al XIV-lea, de către călugăriiSofronie, Pimen şi Silvan, veniţi cu ucenicii lor din ţinuturile sud-dunărene, ori ar fi fostucenici ai Sfântului Nicodim da la Tismana (Idem, Mănăstirea Neamţului, Vălenii de Munte,1912, p. 7).234DRH, A, I, p. 30, nr. 21. Pentru numele satelor vezi documentul nr. 67.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea83Tazlău şi mai adaugă la averea ei patru prisăci la Bohotin, pe Târnauca, pe Itchilşi la gura Botnei. Totodată, locaşul monahal primea sub ascultarea sa şi mănăstireaSf. Nicolae împreună cu satul „unde a fost Huba”, moara şi cu siliştea depe Nichid 245 . Ultima donaţie a respectivului domn către călugării bistriţeni esteconsemnată documentar la 31 iulie 1431 şi consta în prisaca de pe Lopatna şicasa lui Crăciun de la Piatra 246 .O serie de acte interne de mai târziu indică alte sate primite de mănăstireaBistriţa de la marele ei ctitor, printre care Sârbii, pe Tazlăul Sărat, care a fostschimbat mai târziu cu satul Hemeiani, pe Tazlăul Sărat, însă va reveni în domeniulmănăstirii 247 . Biraeşti, Vlacsăneşti, Manuileşti, schimbate mai târziu cu altetrei localităţi 248 , tot fac parte din această categorie. Nu în ultimul rând, mănăstireaa avut drepturi şi asupra altei localităţi „satul lui Şerbu Răspop”(Beşicani), care afost întărit mai târziu de Ştefan cel Mare şi Petru Şchiopul 249 .Consistenta susţinere acordată Bistriţei de către Alexandru cel Bun n-a fostîntâmplătoare. Chiar din momentul fondării acest locaş avea menirea să devinănecropolă domnească, aici fiind înmormântată a doua soţia a sa Ana (†1418) şidomnul ctitor (†1432) 250 . Tot din aceste considerente s-a îngrijit şi de aspectulei exterior, iniţiind reconstruirea în piatră a fostului complex mănăstiresc, careexista în 1395 251 .Urmând tradiţia inaugurată de domni, unii membri ai marii boierimi se înscriuîn lista primilor ctitori de biserici şi mănăstiri moldoveneşti. Vechea mănăstirea Humorului este menţionată documentar întâia oară la 13 aprilie 1415, dreptctitorie a vornicului Ion (Oană) de la Tulova, căruia Alexandru cel Bun îi dăruiasatul „unde a fost Tatomir şi Pârtea” (Pârteşti) la obârşia Soloneţului şi seliştealui Dianiş 252 . Amintitul document este relevant şi din considerentul că este ceamai veche mărturie scrisă a unei importante mănăstiri ctitorită de boieri. Ea vamai beneficia de bunăvoinţa domnească a lui Alexandru cel Bun, primind altetrei sate sub Dumbrava Înaltă, aflate în hotar unul cu altul: „unde a fost vătămanMinco (Vorniceni), „unde a fost cneaz Stan” (Glodeni) şi Stăuceni 253 .245Ibidem, p. 150, nr. 101.246Ibidem, p. 155, nr. 104.247Ibidem, II, p. 250, nr. 167; DIR, A, XVI/3, p. 68, nr. 87.248Ele vor fi schimbate pe 26 noiembrie 1499 (DRH , III, p. 445, nr. 247).249Ibidem, II, p. 153, nr. 107; DIR, A, XVI/3, p. 68, nr. 87.250N. Iorga, Istoria românilor în chipuri şi icoane, p. 43.251N. Grigoraş, Moldova lui Ştefan cel Mare, Chişinău, 1992, p. 99; R. Theodorescu, MănăstireaBistriţa, Bucureşti, 1966, p. 6.252DRH, A, I, p. 58, nr. 40. Vezi N. Stoicescu, I. Miclea, Humor. Monument historique et d’art,Bucureşti, 1978.253DRH, A, I, p. 120, nr. 81.

84 Igor SavaPrin dania domnească din 10 februarie 1429 254 , aria geografică a activităţiictitoriceşti a lui Alexandru cel Bun se extinde şi în spaţiul pruto-nistrean. Dinacest uric aflăm că voievodul dăruia soţiei Marena şi fiului său Petru mănăstireaVişnevăţ 255 , unde este egumen Chiprian, câteva sate şi cinci sălaşe de ţigani.Deşi nu i se cunoaşte ctitorul iniţial mănăstirea de călugăriţe Horodnic, dinpărţile Rădăuţilor, a apărut cu certitudine în perioada lui Alexandru cel Bun. Ela înzestrat-o cu satul Balosinăuţi, cu moară pe Suceava, întărit apoi de fiii săivoievozii asociaţi Ilie şi Ştefan, care în uricul din 1439 precizează că „am dat şiam întărit dania sfânt-răposatului nostru părinte” 256 . Nu sunt cunoscute pentruaceastă perioadă alte averi ale mănăstirii, ştim doar că comunitatea era relativnumeroasă, odată ce era condusă de stareţa Antonida 257 .Generoasa activitate ctitoricească a lui Alexandru cel Bun a creat condiţiileoptime dezvoltării şi extinderii domeniului mănăstiresc în Ţara Moldovei.Lucrul acesta a fost posibil în condiţiile existenţei unui climat politic internstabil, direcţie care în politica domnitorului a devenit prioritară, idealul domnieiconstând în întărirea autorităţii centrale, stabilitate socială şi prosperarea ţării înplan economic. Astfel, făcând o evaluare cantitativă a domeniului mănăstiresc lasfârşitul domniei lui Alexandru cel Bun, constatăm că era compus din circa 55de sate, mai mult de 4 iezere şi bălţi, 7 prisăci, în jur de 12 mori de grâne, o pivă,o sladniţă, 3 vii şi mai multe poieni 258 . Cele mai multe sate le deţineau mănăstirileProbota (16), Bistriţa (16) şi Moldoviţa (7), celelalte locaşe monahale avândîntre 1 şi 5 sate. Paralel cu veniturile obţinute din exploatarea acestor bunuri şi amuncii celor peste 52 de sălaşe de robi, mănăstirile încasau venituri de la vămileMoldoviţa şi Bârlad (vezi Tabelul nr. 1).254Ibidem, p. 125, nr. 84.255În literatura de specialitate s-a discutat timp îndelungat despre momentul apariţiei acesteimănăstiri şi despre primul ei ctitor. În studiul colectiv consacrat istoriei mănăstirii Căpriana (A.Eşanu et.all., Mănăstirea Căpriana (sec. XV-XX), Chişinău, 2003, p. 10-11), autorii au ajuns laconcluzia că mănăstirea de la Vişnevăţ nu a fost întemeiată de vreunul dintre domni, ci a apărutmai curând în urma unei iniţiative particulare din partea unei feţe bisericeşti, în cazul dat fiindvorba de popa Chiprian.256DRH, A, I, p. 279, nr. 197. Vezi N. Grigoraş, I. Caproşu, op.cit. p. 68.257DRH, A, I, p. 280, nr. 197.258Evaluările prezentate reies din documentele interne editate referitoare la proprietate, care reprezintădoar o parte din numărul celor emise în perioadă, o bună parte din ele, evident, au dispărutîn timp. Ele poartă un caracter convenţional şi exclud prezenţa multor proprietăţi nereflectateîn documentele cunoscute. Deci, este firesc ca datele noastre să reprezinte parţial domeniulmănăstiresc în perioada cercetată, restul putând fi reconstituit cu probabilitate. De asemenea,pe lângă mănăstirile menţionate documentar, au existat şi altele despre care avem informaţiilapidare sau lipsesc privitor la dezvoltarea lor, bunurile posedate, ceea ce face imposibilă conturareaaverilor acestora. De aceea nu le-am inclus în câmpul cercetării.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea85b) 1432-1457Criza politică care a cuprins Moldova în anii 1432-1457, a fost marcată denumeroase conflicte politico-militare între grupările boiereşti formate în jurulpretendenţilor la tron, fapt care a şi antrenat intervenţia unor forţe militarestrăine în dorinţa acestora de a-şi păstra sferele de influenţă asupra spaţiului.În acest timp s-au produs 16 schimbări de domnie iar formula asocierii la trons-a diversificat, ceea ce nu putea să nu se reflecte asupra unor procese interne.Disputele pentru putere nu au afectat regimul juridic mănăstiresc şi patrimoniulacestora. Domnii care se vor perinda la tron, în pofida dificultăţilor politice şieconomice cu care se vor confrunta, vor încerca să păstreze direcţiile de politicăinternă ale lui Alexandru cel Bun, în mod special politica religioasă, susţinânddeopotrivă Biserica şi centrele monahale moldoveneşti. Pe lângă daniile şi întăririlece vor urma, paradoxal şi totodată relevant este faptul că din această perioadăne parvin primele privilegii de imunitate acordate mănăstirilor, ce conţin scutiritotale s-au parţiale de natură fiscală, administrativă şi judiciară.Mănăstirea Neamţ pare să se fi bucurat de cea mai mare atenţie din parteadomnilor perioadei. La cele cinci sate pe care mănăstirea le deţinea în timpullui Alexandru cel Bun, se vor adăuga Sevcăuţi, pe Bistriţa, la gura Cracăului, oprisacă la gura Tătarcăi şi o moară la gura Jijiei – danii de la Ilie voievod (1432-1433; 1435-1436), din perioada dualismului politic 259 . Alte 15 sate vor intra îndomeniul mănăstirii în timpul domniilor lui Ştefan al II-lea (1433-1435; 1442-1447), pentru majoritatea cărora nu se ştie cine au fost autorii daniilor. SateleDvorineşti, pe Moldova, Fântânele, pe Pobrata, Cârniceni (Fântârele), mai josde Pobrata, ştim că au fost dăruite de boierul Cristea, iar în ceea ce priveşte localităţileBăloşeşti, Dragomireşti, pe Şomuz, Telebicinţi, cu mori pe Siret, Petrică,Dumbrăviţa, Clococina, Bilosăuţi, Paşco, Cobâcini, Hlăpeşti, pe ŞomuzulMocirlos, Dragomireşti, pe Pârâul Alb şi Trestiana – nu putem identifica autoriidaniilor 260 .Mănăstirea Neamţ va beneficia de ajutoare şi în timpul celor două domniicare se vor succeda. Bunuri ca – un loc pentru construirea a două mori, dăruitde Şteful şi Mândre; doi robi tătari, dăruiţi de Ştefan şi Petrică; un obroc dealimente, o bucată de pământ lângă Săcălişeşti – sunt întăriri şi danii de la Bogdanal II-lea (1449-1451) 261 . Şapte sălaşe de ţigani, prisaca de la Covasna şi o bucatăde pământ pe Topoliţa, lângă Neamţ, vor constitui obiectul unor danii de laAlexăndrel voievod 262 din a doua şi a treia domnie (1452-1454; 1455).259DRH, A, I, p. 255, nr. 180.260Ibidem, p. 377, nr. 266; p. 379, nr. 267; p. 387, nr. 273; p. 414, nr. 290.261Ibidem, II, p. 10, nr. 8; p. 14, nr. 13.262Ibidem, p. 21, nr. 19; p. 32, nr. 25; p. 45, nr. 35; p. 55, nr. 39; p. 65, nr. 45.

86 Igor SavaGraţie atenţiei domniei şi a unor membri proveniţi din medii sociale diferite,mănăstirea Probota s-a bucurat de aceeaşi situaţie privilegiată ca şi Neamţ. Paralelcu întăririle domneşti asupra altor sate donate anterior (Bodeşti, Iurceşti, Neagomireşti,Grăbăuţi), voievozii care s-au aflat la tronul Moldovei au dăruit comunităţiimonahale de la Poiana Mărului spre folosinţă veşnică alte averi, anume:satele Rusoneag (Rusunete), Dobrocin (Dobrocina, Dobrăcineşti) şi un alt satneidentificat, probabil Davâdăuţi, denumire ce apare alături de Dobrăcineştiîntr-un act, din 5 aprilie 1448, al lui Petru al II-lea 263 ; 8 sălaşe de ţigani şi 10 sălaşede tătari 264 ; un loc pustiu lângă pricuturile de la Hârlău, pentru a-şi întemeia unsat; prisaca de la Visoca, pe Botna şi un loc pustiu pe Pârâul Iezerului pentru a-şiîntemeia sat şi iaz. Alături de acestea se adaugă două locuri la Bahlui, pe Teliţa,pentru mori; prisaca lui Bozea din braniştea de la Bohotin, poiana lui Ureacle şimoara de pe Topliţa; şi un obroc anual în alimente şi venitul realizat din încasareacerii domneşti din Târgul Frumos 265 . Un bilanţ provizoriu indică stăpânirea a 19sate de către călugării de la Probota în ajunul domniei lui Ştefan cel Mare.Moldoviţa, la rândul ei, se va bucura de susţinere materială şi înlesniri dinpartea fiilor lui Alexandru cel Bun. Probabil prima danie din perioadă cătremănăstire aparţine domnului Ştefan al II-lea, constând în două sălaşe de ţigani 266 .După cum indică sursele, din 21 septembrie 1442 267 , călugării beneficiază deprimul privilegiu domnesc, care scutea de vamă două care de peşte, urmatpeste trei ani de un altul, ce îi oferea mănăstirii dreptul asupra încasării venituluivămii de la Covurlui, a jumătăţii din cele două iezere de la Covur şi jumătăţii dinvenitul celor ce vor pescui în aceste iezere. Totodată, Petru al II-lea le întăreadaniile tatălui său – patru sate, vama Modoviţa, jumătate din veniturile celorcinci mori şi piva din Baia 268 . Monahii de la Moldoviţa vor deţine, din 1448, casadăruită de Camârzan şi Stana şi alta, oferită de armeanul Ion, în 1454 269 . Ştefanal II-lea întărea mănăstirii dreptul asupra vămii Moldoviţa, satul „unde a fostjude Cârstea”, iezerul Gemenele, prisaca lui Brumar cu poiana de la Ghigheci şile dăruia, în februarie 1447, jumătate din venitul vămii de la Vadul Călugărescîmpreună cu un obroc anual de 10 buţi de vin 270 . Jumătate din lacul Cuhului cubălţi, lângă Dunăre şi dreptul călugărilor de a lua jumătate din veniturile de la263MEF, I, p. 13-16, nr. 6. Pentru situaţia satelor primite anterior există întăriri domneşti, veziDRH, A, I, p. 245, nr. 174; p. 346, nr. 243; p. 392, nr. 277; p. 394, nr. 278.264DRH, A, I, p. 184, nr. 131; p. 319, nr. 227; p. 350, nr. 246; II, p. 35, nr. 26; p. 41, nr. 29.265Ibidem, I, p. 265, nr. 187; p. 275, nr. 195; p. 412, nr. 288; II, p. 35, nr. 26.266Ibidem, I, p. 185, nr. 132.267Ibidem, p. 314, nr. 223.268Ibidem, p. 358, nr. 253; p. 344, nr. 242.269Ibidem, p. 392, nr. 276; II, p. 61, nr. 43.270Ibidem, I, p. 385-386, nr. 272.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea87pescuit, a vămuirii peştelui încărcat aici, a taxelor de judecată şi amenzi, constituiauun privilegiu important emis de cancelaria lui Alexăndrel voievod, în august1449. 271 Oană Pântece oferea posada de pe Moldova, mai sus de Baia, iar CosteaOrâş le dăruia o prisacă pe Tatarca, în braniştea de la Bohotin 272 .Voievodul Bogdan al II-lea dăruia Moldoviţei, în 1451, un obroc anual dezece buţi de vin 273 întărit de Alexăndrel voievod în 1453, când acesta mai emiteaun hrisov de întărire similară pentru scutirea de vamă a carelor mănăstirii carevor transporta mărfuri 274 . Cancelaria lui Petru Aron emitea, în 1454, trei acte princare erau scutite de vamă carele mănăstirii, cât şi pentru satul Săsciori şi casa dinSuceava, care erau eliberate de dări şi slujbe către domnie 275 .În afara hotarului de la Botna ce cuprindea gârle, iezere, prisăci şi două vaduriscutite de dări către domnie 276 , mănăstirea Bistriţa deţinea la moartea ctitorului eiAlexandru cel Bun cel mai extins domeniu, poziţie care va fi păstrată şi în ajunuldomniei lui Ştefan cel Mare. Paralel cu întărirea vămii de la Bacău, în domeniulmănăstirii satul Lucăceşti, pe Tazlău, dăruit de boierul Oană Porcu şi un loc pustiupe Suşiţa, pentru a-şi întemeia sat, dăruit de voievoziil Ilie şi Ştefan în 1440 277 . SateleMândreşti, Soboleşti, Văscăuţi, Zdvijinţi şi Rojnov, sunt danii pentru Bistriţa de la„un Petru Voievod”, probabil Petru al II-lea, după cum se exprima Petru Şchiopul,cel care întăreşte călugărilor dania predecesorilor săi, pe când satele Ardăneşti şiBârlinţi au fost date în aceeaşi perioadă de boierul Sân Bârlici 278 .Alături de aceste 19 sate şi veniturile de la vama Bacău, pentru care existădovezi documentare că se aflau în posesia mănăstirii la mijlocul secolului alXV-lea, este posibil că şi alte sate – „unde au fost Maxim şi Voinea vătămani”,Mitiucăuţi, Cărstoi, Bilcarii, Curteştii, pe Racova şi alt sat rămas necunoscutdin cauza deteriorării actului de danie, dat de boierul Ion Jumătate – ar fi rămas înstăpânirea Bistriţei, deoarece conform reglementărilor nomocanonice şi formuleloractelor oficiale ele sunt dăruite „pe veci” unei fundaţii ca bunuri iretractabileşi indivizibile între membrii comunităţii monastice. Dificultatea precizăriisituaţiei acestor sate intrate în patrimoniul ei în prima jumătate a secolului alXV-lea, este urmare a faptului că acestea dispar din documentele emise în perioadade timp ce a urmat momentului în care au intrat în stăpânirea mănăstirii.271Ibidem, II, p. 8, nr. 6.272Ibidem, p. 3, nr. 3; p. 30, nr. 24.273Ibidem, p. 15, nr. 14.274Ibidem, p. 30, nr. 24; p. 52-53, nr. 37.275Ibidem, p. 56, nr. 40; p. 58, nr. 41; p. 61, nr. 43.276Ibidem, p. 20, nr. 17; p. 65, nr. 46.277Ibidem, p. 284, nr. 200; p. 294, nr. 209.278DIR, A, XVI/3, p. 68, nr. 87.

88 Igor SavaMănăstirea Humor a fost susţinută material la mijlocul secolului al XV-leaatât de domnie, cât şi de familia boierului ctitor. La cele cinci sate stăpânite ea vaprimi, în 1445, satul Antileşti ca danie de la fraţii Lazăr şi Stanciul 279 . Considerămcă la acel moment mănăstirea se va înscrie în rândul celor mai importante locaşemonahale ale ţării, alături de ctitoriile domneşti, fapt pentru care ea va beneficiade două privilegii, emise de cancelaria domnească în 1445 şi 1454, care scuteau devamă carele mănăstireşti ce vor aduce peşte de la Dunăre, Nistru sau alte părţi 280 .După cum indică sursele, mănăstirea de maici Horodnic ar fi fost mai puţin favorizatăde domnie comparativ cu marile centre monahale moldoveneşti. După înlăturareade la putere a fratelui său Ilie, Ştefan al II-lea scuteşte, în septembrie 1444, satulBalosinăuţi al mănăstirii de toate obligaţiile către domnie şi interzice accesul aici adregătorilor domneşti 281 . Un privilegiu similar vizând acelaşi sat a fost emis de cătreAlexăndrel la 8 iulie 1453, ce făcea referiri de data aceasta la două sate: Balosinăuţişi „unde a fost curtea lui Petru Vrană” 282 . Este dificil de precizat momentul în careacest din urmă sat a intrat în stăpânirea mănăstirii, însă ar fi de presupus că dania afost făcută după data emiterii privilegiului amintit. Deducţia vine din analiza actuluidatând cu 17 aprilie 1475, când cele două sate vor fi înzestrate cu un privilegiusimilar şi de către Ştefan cel Mare, acesta motivând că face această milă având în faţă„cartea de la părintele nostru Alexandru voievod” 283 . Credem că gestul domnuluiera determinat atât de dorinţa comemorării bunicului său, dar şi de crearea unorcondiţii optime funcţionării acestei mănăstirii de călugăriţe.O altă mănăstire posesoare de privilegiu de imunitate în perioadă estemănăstirea lui Iaţco (Iţcani), din ţarina Sucevei, cu hramul „Adormirea MaiciiDomnului” 284 . Deşi apărută la sfârşitul secolului al XIV-lea, nu avem informaţii279DRH, A, I, p. 355, nr. 251.280Ibidem, p. 366, nr. 258; II, p. 60, nr. 42.281Ibidem, I, p. 279, nr. 197; p. 352-353, nr. 249.282Ibidem, II, p. 48, nr. 34.283Ibidem, p. 302, nr. 200.284O notiţă, care rezuma un act patriarhal din 1395, aminteşte de două mici mănăstiri ale luiIaţco din Mavrovlahia, una cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cealalată cu hramul „Sf.Dumitru”. Acest Iaţco, cunoscut ca membru în Sfatul domnesc, ruga atunci pe patriarh „să leprimească în calitate de ctitor”. S-a stabilit că prima din ele era mănăstirea de călugăriţe numitămai târziu „a lui Iaţco” sau „din ţarina Sucevei”, căreia Alexăndrel Vodă îi făcea danii în 1453.A doua se găsea, probabil, pe locul bisericii Sf. Dumitru din Suceava, ctitoria de mai târziu a luiPetru Rareş. Investigaţiile arheologice desfăşurate aici în 1990 au demonstrat că aste vorba deo succesiune de trei monumente încadrate cronologic începând cu sfârşitul secolului XIV-leapână în secolul al XVII-lea. Vechea mănăstire de aici a fost înlocuită în 1639, cu un alt edificiu(Vezi Şt. Olteanu, Inscripţia de pe piatra de mormânt de la mănăstirea lui Iaţco din Suceava. In:Studii şi materiale de Istorie Medie, I, 1956, p. 367-370; M. Păcurariu, Istoria Bisericii..., vol. I,p. 321; N. Grigoraş, I. Caproşu, op. cit., p. 49).

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea89certe despre dezvoltarea ei până la mijlocul secolului al XV-lea, când voievodulAlexăndrel îi oferea, la 23 februarie 1453, dreptul de a-şi întemeia un sat în ţarinatârgului Sucevei, iar coloniştilor care se vor stabili aici o serie de scutiri fiscale 285 .Comunitatea de călugăriţe era condusă atunci de stareţa Fevronia. Destinulacestei mănăstiri va rămâne incert şi în domniile ulterioare 286 .În ajunul venirii la putere a lui Ştefan cel Mare, în anul 1457, domeniul mănăstirescdin Ţara Moldovei cuprindea circa 81 de sate întregi, rămânând elementulde bază al acestei structuri funciare în perioada cercetată, ceea ce indică o creşterecu 32% în raport cu anul 1432. Ca şi în perioada precedentă, posesiunimari ce cuprindeau zeci de sate aveau vechile mănăstiri moldovene, în mareparte ctitorii domneşti: Bistriţa (c. 25), Neamţ (c. 22), Probota (c. 19), urmate deMoldoviţa, Humor şi Horodnic cu domenii modeste de câteva unităţi funciare.În privinţa morilor, prisăcilor, apelor, poienilor, cu excepţia viilor, se constatăde asemenea o relativă creştere, după cum indică sursele perioadei (vezi Tabelulnr. 2). Evaluările realizate în rezultatul studierii documentelor interne indicăpentru perioada tulbure a anilor 1432-1457 o dezvoltare dinamică a domeniuluimănăstiresc, graţie înmulţirii, în primul rând, a daniilor oferite aşezămintelor decătre domni şi de alte elemente sociale înstărite. Nu în ultimul rând, dezvoltareadomeniului mănăstiresc a fost impulsionată şi de creşterea numărului de mănăstiriîn perioadă.c) 1457-1504Cel mai mare ctitor moldovean voievodul Ştefan cel Mare (1457-1504) amanifestat o grijă deosebită faţă de viaţa monahală, susţinând-o atât cât i-aupermis veniturile domniei, stabilitatea şi prosperarea economică a ţării. În opiniaunor cercetători 287 , mănăstirile care-l pomenesc ctitor pe Ştefan cel Mare pot ficonvenţional împărţite în trei categorii. Prima grupă o formează locaşurile ridicatede predecesorii săi, cărora domnitorul le-a făcut numai danii (Moldoviţa,Probota, Humor, Horodnic, Iţcani etc.). A doua categorie cuprinde mănăstirilecare au fost reamenajate sau li s-au construit biserici noi (Neamţ, Bistriţa,Dobrovăţ). A treia grupare include mănăstirile ctitorite şi înzestrate în întregimede voievodul Ştefan al III-lea (Putna, Tazlău, Voroneţ).Mănăstirea Moldoviţa intră în graţia domnului doar la câteva luni după înscăunare,moment când îi oferă scutire de dări şi slujbe pentru casele din Suceava 288 .285DRH, A, I, p. 39, nr. 28.286Pentru situaţia mănăstirii după domnia lui Ştefan cel Mare vezi Ieromonah M.-M. Petcu, op.cit., p. 170.287C. C. Giurescu, D. C. Giurescu, Istoria românilor, vol. II, Bucureşti, 1976, p. 181; M. Păcurariu,Istoria Bisericii ortodoxe române, Chişinău, 1993, p. 125.288DRH, A, II, p. 94, nr. 64.

90 Igor SavaParalel cu întăririle pentru satele donate de Alexandru cel Bun, unele hrisoave emiseîn perioadă amintesc de sate stăpânite de Moldoviţa, care nu sunt, însă, întălniteîn actele domniilor precedente şi a căror ctitori, cu unele excepţii, nu sunt cunoscuţi.Este vorba de satele Singureni, în Ghigheci, iezerele Blisceatul, Blisceţelul,Budoele, Bălţaţii, Secriiul, pe Prut şi alte trei gârle. Tot în această categorie intră şisatul Bălţaţi, la Cârligătura şi jumătate din satul Ostăpciani, la Turia, în ţinutul Iaşi,ultimul fiind dăruit de Ivaşco Armenici 289 . Voievodul întăreşte Moldoviţei, pe la1460, un domeniu privilegiat aflat la Leonta, pe Nistru, care conţinea o mănăstire,o baltă, prisăci şi fâneţe, precum şi un vad pe Nistru. Prisăcile erau scutite de zeciuialape stupi, iar de vamă carele mănăstireşti ce vor transporta peşte 290 .În ceea ce priveşte daniile funciare propriu-zise, robi sau alte bunuri dăruitede Ştefan cel Mare sau de alţi ctitori, ele sunt modeste, în comparaţie cu perioadaanterioară şi situaţia altor mănăstiri. Două privilegii emise la 31 august 1458 291 ,amintesc de patru sălaşe de ţigani dăruiţi mănăstirii, de scutiri fiscale pentru satulBorhineşti şi de dreptul călugărilor de a-şi face iaz pe Crasna. Totodată, era reînnoitvechiul privilegiu de încasare a veniturilor de la ceara din cârciumile dinBaia. În 1462, Iuga, mare vistier, înzestra acelaşi lăcaş cu obiecte de cult, un calşi 25 de zloţi ungureşti pentru a fi pomenit la slujbe împreună cu familia sa 292 .Actul datând din 12 martie 1488, informează că Ştefan cel Mare dăruieşte călugărilorde la Moldoviţa jumătate din satul Zvorâşte, cu mori pe Siret, pe care l-acumpărat de la Mihul Ponici şi rudele sale, cu 400 de zloţi 293 .Spre sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare domeniul mănăstirii Moldoviţaformat probabil doar din danii, mai mult de 11 sate, este incomparabil ca mărimecu averile vechilor centre monahale de la Neamţ, Bistriţa, Probota, însă ceea ceo deosebeşte de acestea, cu excepţia Bistriţei, constă în privilegiile pe care le aveaîn oraşul Baia şi în deţinerea importantei vămi de la gura Moldoviţei.Mănăstirea Probota a evoluat asemănător aşezământului monastic de laMoldoviţa. Voievodul Ştefan al III-lea îi întăreşte, la rugămintea călugărilor,unele dintre satele deţinute de la domnii anteriori, îi adaugă altele noi şi o seriede privilegii imunitare. Aceste acţiuni ale domnului vin să sublinieze poziţiadeosebită deţinută de vechea mănăstire Probota în ierarhia ecleziastică moldovenească.Satul Verejeni va ajunge în stăpânirea mănăstirii fără a se ştie donatorul,289Ibidem, p. 282-283, nr. 189; III, p. 427, nr. 240; p. 512, nr. 288. Satele donate în timpul luiAlexandru cel Bun şi întărite de nepotul acestuia sunt: Vaculinţi, seliştea lui Zîrnă, satul la GuraMoldoviţei cu tot cu vamă, Provorotie şi Oprişinţi.290Ibidem, p. 131, II, nr. 91.291Ibidem, p. 107-108, nr. 74; p. 109, nr. 75.292Ibidem, p. 145, nr. 102.293Ibidem, III, p. 50, nr. 31.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea91spre deosebire de satul Oniceni, pe Jijia, dăruit în 1458, de Onica 294 . În categoriasatelor dăruite mănăstirii de domn se reţine moşia Lieşti din ţinutul Sucevei,intrat în domeniul Probotei în aprilie 1463 295 .Drepturile judiciare ale egumenului de la Probota asupra a nouă sate dependente,se extind ca urmare a privilegiilor domneşti din 8 iunie şi 19 august 1458 şi16 februarie 1459, acte care atestă, totodată, sate noi intrate în domeniul mănăstiri– Poiana, pe Jijia, Hăreşti şi Drăguşeni, în ţinutul Cernăuţi 296 . În iulie 1466,mănăstirea a beneficiat de un privilegiu mai extins, constând în un obroc dealimente, jumătate din ceara adunată de la Târgul Frumos, mierea strânsă dinsatele ei de la Botna şi scutire pentru oamenii de la prisaca de la Visoca. Deasemenea, călugării de la Probota primeau un tătar, prisaca lui David, pe Bâc şiiezerul de la gura acelui râu 297 .Deci, având un domeniu extins de aproximativ 22 sate, mănăstirea Probotarămâne a fi în timpul domniei lui Ştefan cel Mare un mare centru monahal şieconomic, ceea ce i-a asigurat autonomia din punct de vedere juridic şi economic.Conform actelor interne, mănăstirea Humor s-a bucurat în timpul lui Ştefancel Mare numai de veniturile obţinute din exploatarea celor şase sate moştenitede la ctitorii ei anteriori. După cum reiese din analiza surselor în această domnie,probabil, că nu i s-au acordat imunităţi, sate domneşti, ci doar întăriri pentruaverile ei agonisite anterior şi un obroc anual de cinci buţi de vin 298 . Primele daniisolide către mănăstire sunt de origine boierească, autorizate în 1467 şi n1475,şi alcătuite din muntele Ostra, prisaca şi jumătate de câmp la Zlătărioaia, subBohotin, dăruite de Iurie Şerbescul, sora şi mama sa. Partea cea mai valoroasăa acestei danii era formată din satul Călugăreni, pe Jijia 299 , al cărui donator nuse cunoaşte, dar presupunem că este vorba tot de o danie boierească, probabil,urmaşii marelui ctitor Ion de la Tulova. Sub aspect economic mănăstirea Humorva rămâne în a doua jumătate a secolului al XV-lea o fundaţie modestă comparativcu centrele monahale moldoveneşti ale timpului.O situaţie similară întâlnim, în această perioadă, în cazul mănăstirii de călugăriţede la Horodnic. Domeniul ei rămâne în limitele celor două sate – Balosinăuţişi „unde a fost curtea lui Petru Vrană”. Cert este faptul că mănăstirea îşi clarifică294Ibidem, II, p. 106, nr. 72, 73.295Ibidem, p. 167, nr. 116.296Actele vizează satele Poiana şi Oniceni, pe Jijia, Bodeşti, Tătăruşi şi Iurcani, pe Pobrata, Verejeni,Ciulineşti, pe Prut, cu cinci sălaşe de tătari, Hăreşti şi Drăguşeni (DIR, A, XIV-XV, I, p.304, 391; DRH, A, II, p. 119, nr. 83; p. 279, nr. 187; III, p. 462-463, nr. 258.297DRH, A, II, p. 197-198, nr. 138.298Hrisoave de întăriri domneşti au fost emise pentru satele: Vorniceni, Stăuceni, Glodeni,Pârteşti, şi „unde a fost curtea lui Dienis” (Ibidem, p. 304, nr. 201; p. 124, nr. 86).299Ibidem, p. 216, nr. 148; p. 304, nr. 201.

92 Igor Savasituaţia juridică ca urmare a privilegiului emis la 17 aprilie 1475 300 , prin care erauscutiţi de dări faţă de domnie locuitorii celor două sate, cu precizarea că ei trebuiausă lucreze pentru mănăstire. Cazul este o premieră în politica fiscală a domnilorŢării Moldovei, fapt ce nu are precedente nici anterior, nici după Ştefan cel Mare.Suntem tentaţi să credem că, probabil, veniturile modeste sau anumite dificultăţiîn administrarea mănăstirii ar fi motivele ce l-au determinat pe voievodul Ştefan alIII-lea să accepte includerea ei, în aprilie 1490, în administrarea mănăstirii Putna 301 .Actul informează că iniţiativa închinării către puternica mănăstirea a Putnei a venitdin partea stareţei Efrosinia şi a surorilor de la mănăstire. Poate fi vorba aici de unalt caz de epidosis în manifestarea dreptului de ctitorie în Ţara Moldovei.Călugării de la Neamţ îşi construiesc în timpul lui Ştefan cel Mare actuala bisericăcu hramul „Înălţarea Domnului”, mănăstirea devenind, între timp, instituţieculturală de prim ordin graţie eforturilor domniei. Paralel, voievodul întăreştemănăstirii o serie de sate, privilegii şi îi donează bunuri. Cancelaria domneascăemite în a doua jumătate a secolului al XV-lea întăriri pentru 19 sate, iezerulprisaca de la Zagorna, robi şi alte averi ale mănăstirii 302 . Unele sate ale mănăstiriica Săuceşti, Clococina, Paşco şi Dragomireşti, pe Şomuzul Mocirlos, nu suntamintite în actele acestei domnii, dar nici în cele care urmează. Credem că ele vorrămâne în stăpânirea mănăstirii până la sfârşitul secolului al XVI-lea.Puţine dintre daniile voievodului Ştefan al III-lea către locaşutrile de cult auluat destinaţia mănăstirii Neamţ, printre care amintim: balta Strâmba, iezerulde pe Dubrovca cu gârla lui Chişcă, dăruite în anul 1500 303 . Mai importante cavaloare pentru călugării de la Neamţ au fost satele Băiceni, cu mori, şi Mogoşeşti,ambele pe Siret, cumpărate pe 30 septembri 1503 cu 400 de zloţi tătărăşti de lanepoţii lui Cozma Şandrovici 304 . Acelaşi act de danie vizează şi un obroc de şasepietre de ceară din cantitatea strânsă la Târgul Neamţ. Călugării de la Neamţ vormai beneficia în perioada de privilegii fiscale pentru iezerul Zagorna şi o scutirede vamă pentru trei care de peşte 305 . În 1470, Chiajna, mătuşa lui Ştefan celMare, dăruia mănăstirii Neamţ prisaca lui Chiprian, la Botne, cu scopul pomeniriipărinţilor ei Alexandru voievod şi doamna Marena 306 .300Ibidem, p. 302, nr. 200.301Ibidem, III, p. 148, nr. 76.302Hrisoavele de întărire se referă la satele: Băloşeşti, Telebecinţi, Başoteni, Fântârele, pe Siret,Cârniceni (Fântânele), pe Jijia, Trestiana, Dumbrăviţa, pe Şomuz, Buzaţi, pe Moldova, Gemineşti,pe Topoliţa, Timişeşti, Crîstieneşti, la gura Neamţului, Dvoreneşti, pe Moldova (Ibidem,II, p. 99, nr. 67; p. 168, nr. 117; p. 242, nr. 163; p. 375, nr. 245; III, p. 31, nr. 18; p. 455, nr. 254.303Ibidem, p. 455, nr. 254.304Ibidem, nr. 293, p. 522-523.305Ibidem, II, p. 168, nr. 117; p. 244, nr. 164.306Ibidem, p. 242, nr. 163; p. 245-246, nr. 165.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea93În acest interval de timp veniturile asigurate de satele, prisăcile, bălţile, morileşi poienile acesteia, au fost suplimentate, probabil, şi prin alte surse provenite dela mănăstirile Vişnevăţ şi Hangu 307 , întărite de domnie în administrarea celei dela Neamţ. Domeniul locaşului monahal de la Neamţ rămas constant şi beneficiilede care se bucura această mănăstire în timpul domniei lui Ştefan cel Mare sunt,fără îndoială, o urmare a zelului călugărilor în toate domeniile de activitate.Mănăstirea Bistriţa se va bucura în epoca lui Ştefan cel Mare de cele mai largiprivilegii în raport cu alte mănăstiri 308 . În ceea ce priveşte situaţia satelor, a prisăcilor,gârlelor şi altor bunuri, marele voievod autorizează prin câteva acte stăpânireaacestora 309 , moment când în documente apar sate neîntâlnite în perioada anterioarăca parte a domeniului Bistriţei şi ale căror donatori nu se cunosc. Avem în vedereFauri, cu loc de iaz pe Bistriţa, mai jos de gura Cracăului, Mărăţei şi Dărmăneşti,pe Chivejd, Răidăceşti şi Tortoreşti, Stăuceani (Bacău) cu cuturi, moară şi iaz. Seştie doar că jumătate din satul Slujeşti, cuturile Oneşti şi Lăbăşeşti, la Maluri, unloc de prisacă la fântâna lui Horga, reprezintă dania Maruşcăi, soţia lui Negrilă, dindecembrie 1458 310 , pe când satul Heciani, cu mori pe Siret, a fost dăruit călugărilorbistriţeni de către Hordco Ştibor, în septembrie 1462, pentru a fi pomenit laslujbe 311 .Dincolo de aceste incertitudini sunt înregistrate documentar şi câteva daniidomneşti către mănăstirea respectivă. În anul 1499, călugării primeau sateleIlieşeuţi, cu mori pe Siret, Dragomireşti, la gura pârâului Bârlea şi Tălveşti, lahotarul Fântânei, precum şi cinci fălci şi două fertale de vie de pe dealul Hârlăului312 . Tot la Bistriţa, Ştefan cel Mare a adăugat clopotniţa şi un paraclis în307Ibidem, p. 99, nr. 67; p. 242, nr. 163.308Pe 8 septembrie 1457, Ştefan cel Mare îi reînnoieşte privilegiul pentru vama şi pietrele de ceară dintârgul Bacău, morile mai sus de târg, precum şi vama de la Tazlău. Domnul stabileşte interdicţiepentru dregătorii domneşti de a strânge veniturile locale ale mănăstirii (Ibidem, p. 95-96, nr. 65). Pe7 aprilie 1458, este întărit privilegiul Bistriţei asupra hotarului de la Botna(Ibidem, p. 102, nr. 69).La 20 mai 1459, egumenul primea drepturi cvasi-episcopale asupra locuitorilor din satul Lucăceşti(Ibidem, p. 120, nr. 84). Pe 23 aprilie 1460, i se întărea de către domnie dreptul de încasare a vămiimari şi mici de la Bistriţa şi a vămii de la Tazlău (Ibidem, p. 134, nr. 93). Pe 3 februarie 1467, eraemis un alt privilegiu ce oferea scutiri complete pentru oamenii din cele 13 sate ale Bistriţei dinţinutul Neamţ şi dreptul de judecată al egumenului asupra acestora (Ibidem, p. 212, nr. 146).309Conform actului, datând din 15 septembrie 1462, Ştefan cel Mare întărea Bistriţei stăpânireaasupra satelor: Zdvijinţi, Soboleşti, Vascăuţi, Braşeuţi, Bulgari, Oprişani, Cauceleşti, Mândreşti,Beşicani, Lucaceşti, Vlacsăneşti, Fauri, Mrăţei, Dărmăneşti, Răidăceşti, Tortoreşti, Stăuceni,Heciani; prisăca de la Bohotin, Itchil, hotarul de la Botna cu prisacă, Iezerul Alb şi gârlele deaici, poienile de la Ceahlău şi Chivejd; mănăstirile Bohotin şi mănăstirea de la Bahlui cu hramulSf. Ioan Bogoslov (Ibidem, nr. 107, p. 153).310Ibidem, p. 115, nr. 79.311Ibidem, p. 151, nr. 107.312Ibidem, III, p. 441-443, nr. 246.

94 Igor Savanumele sfântului martir Ioan cel Nou de la Cetatea Albă, construcţie încheiatăîn septembrie 1498.Un bilanţ provizoriu, realizat în baza informaţiilor documentare, arată cădomeniul mănăstirii Bistriţa format din danii, includea la începutul secolului alXVI-lea circa 30 de sate întregi, mai mult de 31 de sălaşe de ţigani şi 30 de sălaşede robi de a căror muncă beneficia. Veniturilor obţinute din exploatarea mareluiei fond funciar li se adaugă şi cele provenite de la încasarea taxelor de la vămileBârlad, Bacău şi Tazlău, situaţie ce o plasează pe primul loc în categoria celor maimari şi privilegiate mănăstiri moldoveneşti din perioadă. Totodată, sub ascultareaei se aflau mănăstirile Bohotin şi mănăstirea de la Bahlui, cu hramul „Sf.Ioan Bogoslov”.Pe valea Dobrovăţului funcţionau, spre sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare,două mănăstiri. Prima, purtând hramul „Schimbarea la Faţă” şi întemeiată deGiurgiu Călugărul pe la mijlocul secolului al XIV-lea, primeşte de la Ştefan celMare, în noiembrie 1499, trei sate – Ruşii, („unde a fost curtea lui Stan Popovici”),Călugărenii, („unde a fost Giurgiu călugăr”), şi Dumeştii, („unde a fostDadul”) 313 . A două mănăstire – cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” de laobârşia Dobrovăţului, ctitoria lui Ivan Damianovici, a fost înzestrată de domn,în octombrie 1503, cu cinci sate pe Dobrovăţ – Feteşti, Alexeeşti, Munteni,Costiceni şi Ostroveni, cumpărate împreună cu mănăstirea cu 1500 de zloţi dela nepoţii lui Ivan Damianovi 314 .Cele două mănăstiri dispărute în timp, nu pot fi identificate cu a treiamănăstire zidită de Ştefan cel Mare în anii 1503-1504 pe hotarul mănăstirii„Schimbarea la Faţă”, în partea de nord a satului Ruşi, unde se află şi astăzi 315 .Având hramul „Pogorârea Sfântului Duh” ca şi mănăstirea amintită în actuldin 7 octombrie 1503, cea a lui Ştefan cel Mare nu corespunde cu lăcaşul de laobârşia Dobrovăţului. Probabil, după zidirea din piatră a mănăstirii din Ruşicelelalte două, au fost probabil părăsite de călugări, care sunt ademeniţi la nouactitorie domnească, înzestrată între timp cu cele opt sate în urma dezafectăriipatrimoniului celor două mănăstiri, dispărute după acest eveniment 316 .313Ibidem, p. 445-446, nr. 247.314Ibidem, p. 528-529, nr. 295.315Vezi Gh. Balş, Bisericile lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1926, p. 118; D. Chiriac, Ctitoriile luiŞtefan cel Mare, Câmpulung-Muscel, 1924, p. 46;316Al. I. Gonţa ajunge la această concluzie în urma analizei actului de întărire emis, la 11 aprilie1560, de cancelaria lui Alexandru Lăpuşneanu pentru mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh” alui Ştefan cel Mare prin care i se recunoşteau acesteia stăpânirea asupra celor opt sate ale mănăstirilorlui Giurgiu Călugărul şi Ivan Damianovici, aşa, cum de altfel, cum procedaseră şi predecesoriisăi Bogdan al III-lea, Ştefăniţă şi Petru Rareş (Idem, Două mănăstiri moldoveneşti din secolulal XV-lea, de pe valea Dobrovăţului, dispărute, p. 197-202, Idem, Studii de istorie medievală).

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea95Dintre mănăstirile zidite de Ştefan cel Mare în care voievodul s-a evidenţiat caprim-ctitor, prima şi cea mai importantă fundaţie este „Adormirea Sfintei Născătoarede Dumnezeu” de la Putna, devenită mai târziu şi necropola sa. Letopiseţulde la Putna pune începutul zidirii ei la 4 iunie 1466, iar terminarea lucrărilor la3 septembrie 1469, când a fost sfinţită de un sobor de 64 de preoţi în frunte cumitropolitul Teoctist, Tarasie, episcop de Roman şi Iosif, arhimandrit la Putna 317 .Întemeiată nu numai pentru a deveni necropolă domnească, dar mai curândpentru a deveni un centru cultural-spiritual model al ţării, mănăstirea Putna abeneficiat de la început de sprijin material consistent şi adecvat îndeplinirii funcţiilorprincipale. Un act din 15 septembrie 1466 consemnează că prima daniecătre mănăstire din partea ctitorului a fost satul Jicovul de Sus, pe Suceava 318 .Seria daniilor domneşti către acest locaş monahal continuă cu jumătate din satulManeuţi, jumătate din moară şi din mănăstire (neidentificată – n.n.), localizatepe Suceava, via de la Hârlău, satele Bălcăuţi, Ostriţa, pe Prut, morile domneştide la târgul Siret şi obrocul anual de 12 buţi de vin. Toate acestea au fost toatecumpărate de la particulari în anii 1470-1473 319 .Patru acte emise de cancelaria domnească între 25 ianuarie 1476-11 februarie1478, îl prezintă pe Iuga, mare vistier, în calitate de ctitor al Putnei prin bunuriledonate, pentru a i se face pomenire veşnică lui şi familiei sale. Este vorba de:satul Şirăuţi din ţinutul Neamţ, care va rămâne al Putnei până în 1487, când esteschimbat cu Maneuţi, cu mori pe Suceava; o vie la Hârlău, 300 de zloţi, doi cai, 100de oi, trei cădelniţe şi 3 chivote 320 . Observăm că în perioada marii crize politice din1476, dublată şi de o recesiune economică, această mănăstire, probabil şi unica, afost susţinută material, dacă nu de domnie, atunci de unii dintre boierii ţării.După o întrerupere de câţiva ani, între 1479-1480, domnul Ştefan cel Mareînzestrează ctitoria sa Putna cu satele Târnauca şi Jicovul de Jos, cu moară şi vamăpe Suceava şi o moară la Feredeani 321 . Documentele păstrate arată că urmează oaltă pauză de aproximativ opt ani în procesul înzestrării mănăstirii Putna, dupăcare, începând cu anul 1488 seria ajutoarelor ctitorului ei depăşeşte amploareacelor de până la acest an. Astfel, voievodul dăruieşte călugărilor putneni satulVicşani, pe Suceava, urmat în ordine de satul Cozminul, toate pietrele de cearădin târgul Siret, şase voştinari şi morile domneşti din acest târg, precum sladniţa,vama cea mică de pe Suceava şi satul Greci, pe Siret – toate danii ale anului317Letopiseţul de la Putna. In: Cronicile slavo-române..., p. 54; Gr. Ureche, op. cit., p. 42; N. Iorga,Istoria Bisericii..., vol. I, p. 92.318DRH, A, II, p. 203, nr. 141.319Ibidem, p. 228-229, nr. 155; p. 248, nr. 166; p. 259-260, nr. 175; p. 272, nr. 184; p. 288, nr. 192.320Ibidem, p. 310-311, nr. 205; p. 314-315, nr. 207; p. 316, nr. 208; p. 319, nr. 211.321Ibidem, p. 326, nr. 214; p. 337-338, nr. 221; p. 343, nr. 225.

96 Igor Sava1488 322 . În următorii doi ani graţie ctitorului, Putna agoniseşte alte trei sate peSuceava: Frătăuţi, Botăşani, Climăuţi, urmate de Clicicăuţi, pe Prut, Macicatovţi,pe Suceava şi Voitin din ţinutul Suceava. La marele domeniu putnean suntadăugate şi morile domneşti din târgul Siret şi cele din satul Macicatovţi. Totacum îi este atribuită în calitate de metoh şi mănăstirea Horodnic 323 .Pe lângă veniturile ordinare provenite din exploatarea unităţilor amintite, graţiemarelui ctitor mănăstirea Putna a obţinut autoritatea jurisdicţională asupra 16biserici din ţinuturile Suceava şi Cernăuţi, fapt demonstrat de actul din 15 martie1490 324 . Este un moment important în istoria acestui locaş monahal, deoarecereflectă ascensiunea spectaculoasă a mănăstirii la doar două decenii de la zidire.Daniile domneşti se opresc temporar către anul 1492, când Putna obţineasatul Ştubeiul, pe Başeu şi un moşia Putiul, de cealaltă parte a Podagrăi, în ţinutulDorohoi 325 . După câţiva ani, în decembrie 1501, obţine de la marele-ctitor sateleSineşti şi Onişcani, la Cârligătură 326 . Satele Balinteşti şi seliştea lui Manea, îngura Frumuşiţei, Frăceni, pe Frumoasa, Şcheia, la gura Frumoasei, FântânaMăcişul, şi satul „unde a fost Fălcin” şi Iezerul Roşu, pe Prut, au intrat, graţieiaceluiaşi domn, în domeniul mănăstirii la 2 iulie 1502 327 .La începutul secolului al XVI-lea, domeniul mănăstirii Putna cuprindea circa30 de sate întregi, dintre care 25 donate personal de domn şi 5 erau danii a doiboieri, câteva zeci de mori, vii, prisăci, iezere, braniştea de la Suceava – după cumarată hrisovul de întărite la 2 februarie 1503 328 , uric care confirma şi toate privilegiilepe care le deţinea mănăstirea atunci. Toodată, în acelaşi an ea mai deţinea unobroc anual de 12 buţi de vin; dreptul de a încasa veniturile cuvenite domniei dela pietrele de ceară din târgul Siret, de la sladniţa şi morile domneşti din aceeaşilocalitate; dreptul de a încasa vama de la Jicov, pe râul Suceava; dreptul de jurisdicţieia egumenului de Putna asupra tuturor preoţilor şi locuitorilor satelorstăpânite de mănăstire; privilegiul de a-şi aduce anual, primăvara şi toamna câtetrei care de peşte scutite de vamă şi cei 150 de drobi de sare din ocna de la TârgulTrotuş. Paralel, mănăstirea dispunea şi de cinci sălaşe de ţigani 329 .Analiza documentelor menţionate scot în evidenţă strădaniile lui Ştefan celMare, dar şi ale unor boieri, de a transforma Putna în cea mai însemnată ctitoriedomnească. Dacă sub aspect economic respectiva mănăstire nu a depăşit-o pe322Ibidem, III, p. 60-61, nr. 35; p. 63, nr. 36; p. 69, nr. 38.323Ibidem, p. 103-105, nr. 54; p. 146, nr. 75; p. 149, nr. 76; p. 151, nr. 77.324Ibidem, p. 141-143, nr. 74.325Ibidem, p. 231-233, nr. 118. Vezi şi Colecţia achiziţii noi..., p. 5, nr. 63.326DRH, A, III, p. 468-469, nr. 261.327Ibidem, p. 501-503, nr. 282.328Ibidem, p. 505, nr. 283.329Ibidem, p. 508-509, nr. 285; p. 516, nr. 290.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea97cea de la Bistriţa, prima având privilegii mai restrânse, în schimb, situaţia Putneiprivită sub aspect religios şi cultural, este superioară, ea devenind la începutulveacului XVI-lea un veritabil centru de iradiere culturală.Mănăstirea Voroneţ este considerată de tradiţie o altă ctitorie a lui Ştefan celMare. Aici, iniţial, exista mai de mult un schit în care locuia Daniil Sihastru, opersonalitate istorică reală căruia i s-a spovedit domnul Ştefan cel Mare dupăînfrângerea de la Războieni, din 26 iulie 1476. Pe locul vechiului schit, dreptmulţumire lui Dumnezeu pentru succesul campaniei din acelaşi an, voievodul aconstruit o biserică de piatră cu hramul „Sf. Gheorghe Biruitorul” 330 .Confruntând informaţia respectivă cu cea a actelor interne aflăm că primaatestare documentară a mănăstirii este 22 ianuarie 1472, când Ştefan cel Mareoferea călugărilor de la Voroneţ, în frunte cu egumenul Misail, scutire de oricevamă pentru două măji de peşte aduse din ţară 331 , pe când pisania bisericii arată căbiserica mănăstirii a fost construită mult mai târziu, între 26 mai şi 14 septembrie1488 332 . Către acest an mănăstirea stăpânea deja satul Ştilbincani, pe Suha Marecu toate izvoarele, poienile şi muncelele sale 333 . În următorii doi ani, o altă daniedomnească constând din satul Vlădeni cu mori pe Siret şi seliştea Poiana de laGura Humorului, venea să dezvolte modestul domeniu al mănăstiri Voroneţ 334 .Ultimele danii domneşti din aceast interval de timp ţin de sfârşitul secolului alXV-lea. Pe 22 ianuarie 1497 335 , mănăstirea primea o prisacă la Cârligătura, obucată de pământ numită Lazul, din hotarul satului Tomeşti, iar pe 20 noiembrie1499 comunitatea de la Voroneţ intra în posesia satului Milcineşti şi cinci fălcide vie la Hârlău 336 .Numărul redus de danii către acest locaş, comparativ cu altele oferite deŞtefan cel Mare altor mănăstiri, veneau să stabilizeze situaţia economică a comunităţiimonahale de la Voroneţ şi să ofere călugărilor suportul material necesardesfăşurării activităţilor spirituale.A treia mănăstire în care Ştefan cel Mare se remarcă ca prim-ctitor este cea dela Tazlău, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Probabil, voievodul moldoveanintenţiona să mai creeze un focar de cultură ortodoxă în regiunile muntoase330I. Neculce, O samă de cuvinte. In: Cronicari moldoveni, Bucureşti, 1995, p. 217-218; Gh. Balş,op. cit., p. 282; C. Turcu, Daniil Sihastru. In: Cercetări istorice, vol. XX, Iaşi, 1947, p. 26.331DRH, A, II, p. 267, nr. 181.332 Gh. Balş, op. cit., p. 34.333DRH, A, III, p. 74-75, nr. 40.334Ibidem, p. 95-96, nr. 51 (document din 14 martie 1489); p. 160, nr. 81 (document din 26noiembrie 1490).335Ibidem, p. 368-369, nr. 204.336Ibidem, p. 435-436, nr. 244.

98 Igor Savaale Ţării de Sus, unde era activă în acel secol propaganda prozelitismului catolic,deoarece la 1 februarie şi 12 martie 1481, înainte de reconstrucţia capitală,înzestra mănăstirea Tazlău cu satele Borileşti, Dragoteşti şi Urseşti din Câmpullui Dragoş 337 . Peste zece ani, la 16 ianuarie 1491, domnul va stabili hotarul mănăstiriişi va adăuga satul Floceşti cu două poieni, pe Tazlăul Mare 338 . Un documentdatând din 20 aprilie 1491, reflectă o donaţie domnească consistentă compusădin satele Zăneşti, Stolnici, Fauri, pe Bistriţa, care au fost transferate din hotarulocolului curţilor domneşti de la Piatra spre stăpânire mănăstirii Tazlău 339 .Jumătate din satul „de la gura Oarbicului” şi braniştea din jurul mănăstiriiconstituie ultima danie funciară a lui Ştefan cel Mare înregistrată documentar,care se adaugă la 15 octombrie 1491 celor şapte sate ale mănăstirii 340 . Ajutoareledomneşti către mănăstire nu se vor opri aici, deoarece voievodul Ştefan vasusţine ridicarea unei biserici noi, lucrările de construcţie desfăşurându-se între 4iulie 1496 – 8 noiembrie 1497 341 .Înzestrată cu surse de venituri adecvate, mănăstirea Tazlău se va strădui să-şiîndeplinească misiunea spirituală încercând să depăşească dificilele problemeapărute după moartea ctitorului ei.Cercetarea documentelor de epocă arată că ctitoriile lui Ştefan cel Mare, de laVoroneţ şi de la Tazlău, nu pot fi puse pe picior de egalitate cu mănăstirea Putna,mai ales în ceea ce priveşte puterea lor economică. Satele, viile, prisăcile, bălţile şialte bunuri ale primelor două mănăstiri, chiar împreunate, abia că ating jumătatedin vastul domeniul ecleziastic pentru acele timpuri al Putnei, iar grija deosebitădin partea domniei de care a beneficiat ultima, regimul ei economic privilegiat,îşi găseşte mai multe explicaţii. În primul rând, Ştefan cel Mare urmând pildapredecesorilor săi la tronul Moldovei continuă frumoasa tradiţie de susţinere alocaşelor de cult. Pe da altă parte, probabil, că de la fondare Putna era predestinatăsă devină necropolă domnească, ceea ce creează o relaţie specială, cordialăîntre ctitor şi ctitorie. Nu în ultimul rând, voievodul ar fi dorit ca Putna să devinăcel mai important centru spiritual şi cultural al Moldovei, ceea ce îi asigura primctitoruluio poziţie socială distinctă, atât în timpul vieţii, dar şi mai apoi, în raportcu alţi domni ctitori. Acest lucru este demonstrat şi de calculele ce arată că dinsuma totală de 12492 de zloţi investită de Ştefan cel Mare în satele cumpărate şidonate mănăstirilor, 5075 de zloţi au fost cheltuiţi pentru cumpărarea celor 20 desate şi două selişti donate Putnei 342 .337Al. I. Gonţa, Domeniile feudale..., p. 51.; DRH, A, II, p. 356-357, nr. 233; p. 357, nr. 234.338Ibidem, III, p. 171-172, nr. 86.339Ibidem, p. 186, nr. 93.340Ibidem, p. 200, nr. 100.341C.C. Giurescu, D.C. Giurescu, op. cit., p 182.342Vezi Al. I. Gonţa, Unele aspecte ale politicii interne ale lui Ştefan cel Mare, şi Idem, Domeniile feudale....

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea99Concluzia principală care se impune în privinţa dimensiunilor domeniuluimănăstiresc în Ţara Moldovei la moartea lui Ştefan cel Mare, în anul 1504, estecă a evoluat ca structură şi suprafaţă – de la 81 de sate la 141 de sate întregi, 4jumătăţi de sate şi alte părţi, fapt ce reflectă o creştere de aproximativ 57% încomparaţie cu mijlocul secolului al XV-lea. Numărul celorlalte bunuri cuprinse îndomeniul mănăstiresc este, de asemenea, în creştere (vezi Tabelul nr. 3). Acesteestimări conţin doar daniile, care rămân şi în perioada 1457-1504 sursă principalăîn dezvoltarea domeniului mănăstiresc şi nu reflectă bunurile intrate în stăpânirilemănăstirilor sau ieşite ca rezultat al altor modalităţi de funcţionare. Majoritateasatelor atribuite mănăstirilor sunt danii domneşti, totuşi dintre acestea25 de sate întregi şi alte bunuri au fost date de boieri. Acest fapt indică forţaeconomică impresionantă de care dispunea boierimea moldoveană în secolulal XV-lea, situaţiei ce-i permitea să se ralieze la politica religioasă de susţinere alăcaşurilor de cult promovată de domnie, în condiţiile când actul de ctitorire eraapreciat ca o mare distincţie publică.În ceea ce priveşte mărimea domeniilor şi puterea lor economică implicită,existau deosebiri de la o mănăstire la alta, atât în privinţa numărului de sate şi altebunuri deţinute, cât şi în situaţia regimului juridic, deoarece nu toate comunităţilemonahale se bucurau de privilegii egale. Făcând o scară ierarhică după averi, peprimul loc se plasează Bistriţa după numărul privilegiilor deţinute şi circa 30 desate, urmată în ordine de Putna, care deţinea tot 30 de sate, dar regimul ei juridicnu era atât de privilegiat. Mănăstirile Neamţ şi Probota deţineau fiecare câte 22de sate, restul locaşelor monahale înregistrând în stăpânirea lor câteva unităţi desate şi alte bunuri imobile.Evaluările statistice prezentate în acest context nu diferă cu mult de rezultatelecercetărilor lui Alexandru I. Gonţa, autor care a evidenţiat 125 de sate incluse îndomeniile mănăstirilor moldoveneşti la sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare 343 .Este dificilă sub aspect informaţional şi metodologic, în stadiul actual al cercetărilor,raportarea domeniului mănăstiresc la celelalte structuri funciare ale timpului– domeniul domnesc, domeniul boieresc, posesiunile obştilor săteşti – pentru astabili ponderea lui în cadrul proprietăţii de ansamblu. Constatăm lipsa unorlucrări monografice consacrate domeniului domnesc şi celui boieresc în ŢaraMoldovei nu numai pentru secolele XIV-XVI, dar şi după aceste segmentecronologice. Evaluările statistice prezentate în studiile lui P. Sovetov şiD. Dragnev despre evoluţia „proprietăţii feudale” în Moldova secolelorXV-XVIII, după cum am menţionat, au o doză de relativitate înaltă, deoarecenu au putut fi valorificate toate documentele interne, nu s-a reuşit identificareatuturor stăpânilor satelor cunoscute conform documentelor şi nu toate localită-343Idem, Domeniile feudale..., p. 52-53.

100 Igor Savaţile rurale ale timpului au ajuns să fie reflectate de izvoare etc. Totuşi, o comparaţieraportată la o anumită perioadă de timp ar fi binevenită. În opinia acestoristorici, pentru perioada 1400-1525 au fost identificate în baza hotarelor – 1650de sate, dintre care pentru 1420 de sate întregi şi părţi de sate au fost stabiliţistăpânii, ceea ce constituie 86% din totalitatea localităţilor cunoscute. În bazacriteriului identificării în perioadă a primului şi ultimului stăpân, autorii oferădate despre satele care au intrat şi au ieşit din diferite categorii de posesiunefunciară (mare, mijlocie, mică) Astfel, domeniul ecleziastic (posesiunile Bisericiişi a mănăstirilor – n.n.) a crescut ca rezultat al daniilor, în special, din anii ’70 aisecolului XV, de la 134 sate (9,44%) la 216 sate către anul 1525, ceea ce reprezentacirca 15,21% în raport cu domeniul laic. Ca sursă principală a creşterii esteindicat domeniul domnesc şi într-o măsură redusă, a participat la acest proces şicel boieresc 344 .Ponderea pe care a obţinut-o domeniul mănăstiresc în cadrul structurii funciaredin Moldova indică unele schimbări în politica funciară şi religioasă promovatăde Ştefan cel Mare. Conştientizând că puterea marii boierimi are ca fundamentdomeniile întinse ale acesteia, voievodul a încercat să minimalizeze pondereamarilor stăpânitori funciari în structurile statului, pe de o parte, şi, pe de altă parte,să slăbească puterea economică a lor, întărind-o, în schimb, pe cea a Bisericii şia boierimii mici, elemente fidele domniei. Ştefan cel Mare a recurs şi la stopareapracticii daniilor pentru marii proprietari laici, şi-a arogat dreptul de condiţionarea proprietăţii boiereşti, reuşind să-l extindă cu succes şi asupra domeniilor ereditare,politică aplicată cu succes pe întreg parcursul secolului al XVI-lea, astfel cătoate încercările aristocraţiei funciare să îngrădească dreptul domniei de a sancţionacaracterul condiţionat al proprietăţilor funciare au eşuat 345 .d) 1504-1551Având drept suport acest cadru general, vom analiza în continuare materialuldocumentar existent, acordând spaţiu fiecărei mănăstiri existente în Moldovaprimei jumătăţi a secolului al XVI-lea pentru a contura pe baza daniilor limiteledomeniului mănăstiresc către anul 1551.Domnia lui Bogdan al III-lea (1504-1517) a decurs, în linii generale, subsemnul colaborării dintre marea boierime şi voievod, fiind, de altfel, unica soluţie344Д. М. Драгнев, П. В. Советов, stud. cit., p. 74-79, 87-88; П. В. Советов, op. cit., p. 77-90,144-156, 212-218 (Tabelele nr. 1-2, 15). Cf. История народного хозяйства МолдавскойС.С.С.Р., ч.1, Кишинев, 1979, p. 93-95; Istoria R.S.S. Moldoveneşti, Chişinău, 1984, p. 61-62.345V. Pâslariuc, Raporturile politice dintre marea boierime şi domnie în Ţara Moldovei în secolul alXVI-lea, Chişinău, 2005, p. 215-216.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea101de a păstra stabilitatea în acele neliniştite vremuri 346 . Bogdan vodă a fost un continuatorfidel al politicii tatălui său Ştefan cel Mare în materie funciară, reuşindparţial să consolideze baza socială a domniei în rândul categoriilor mijlocii şi aclerului. Dificultăţile în guvernare nu l-au împiedicat să sprijine material Bisericaşi aşezămintele monahale.Analiza actelor interne arată că nu au intervenit schimbări în politica funciarăa statului nici în timpul domniei lui Ştefăniţă voievod (1517-1527), cu atât maimult, că declanşarea conflictului din 1523 cu marea boierime l-a determinat săi-a măsuri pentru a împiedica reînfiinţarea marilor domenii boiereşti, manifestatedeseori prin confiscări de sate. Aceleaşi obiective au fost promovate şi decătre Petru Rareş în cele două domnii ale sale (1527-1538; 1541-1546). Tipologiaactelor de proprietate emise în perioada celor două domnii reflectă din plinaceastă tendinţă. Cert este faptul că actul de ctitorire şi filantropia manifestatăde către domnie şi elementele sociale active faţă de lăcaşurile de cult, nu a fostîntreruptă.Prin domeniul său impunător şi privilegii mănăstirea Putna îşi păstreazăpoziţia de mare stăpânitor funciar în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Deşis-a păstrat doar un singur act care face referinţă la o danie de 800 de zloţi dăruiţimănăstirii de către Bogdan al III-lea, relevant este hrisovul de întărire din 21august 1520 347 , emis de cancelaria lui Ştefăniţă voievod, care autoriza stăpânireade către mănăstirea Putna a celor 30 de sate dobândite anterior. Astfel, mănăstiriii se reînnoiau privilegiile pentru viile de la Hârlău, drepturile de exploatare a săriide la ocne, asupra ţiganilor mănăstireşti şi jurisdicţia asupra preoţilor din satelestăpânite. Paralel, Putna îşi păstrerază braniştea din împrejurul mănăstirii, drepturileasupra pietrelor de ceară din târgul Siret şi morilor din aceeaşi localitate,vama cea mică la Suceava, pe Jicov, prisaca de la Comarna, cât şi măjile de peştescutite de vamă. Totodată, actul emis poate fi considerat şi un tip de privilegiudeoarece scutea de gloabe toate satele mănăstireşti. Pe 29 ianuarie 1522, acelaşidomn decide să se emită în beneficiul călugărilor de la Putna al doilea privilegiude imunitate cunoscut în prima jumătate a secolului al XVI-lea, prin care scuteade plata vămii trei măji de peşte, pe care le vor aduce călugării de la Dunăresau Nistru 348 . De asemenea, se interzicea accesul dregătorilor domneşti în satelemănăstirii şi locuitorii cărora erau scutiţi de dări faţă de domnie, indicându-se caacestea să revină mănăstirii.Putna întră în graţiile episcopului Atanasie de Vad, care în 1539 preciza cădăruise Putnei, în timpul când era condusă de către arhimandritul Siloan şi346Ibidem.347DIR, A, XVI/1, p. 171-172, nr. 153.348Ibidem, p. 190, nr. 168.

102 Igor Savaegumenul Arsenie, în două rânduri câte 100 de galbeni ungureşti pentru a i seface pomenire la o serie de slujbe anuale 349 . Important pentru cunoaşterea situaţieieconomice a mănăstirii este actul emis de cancelaria lui Petru Rareş la 11aprilie 1546 350 . În rezultatul unui schimb de sate cu boierul Sima, voievodul areuşit să transferă către ctitoria tatălui său Putna satul Petricani, pe Başeu, cutot cu iaz şi moară, care poate fi considerat, de altfel, unica danie de sat intrat îndomeniul acestui aşezământ monahal.Documentul din 1546 este ultimul în linia celor cu referinţă la domeniulmănăstirii Putna. În lipsa altui material documentar putem concluziona că comunitateade călugări de la Putna a beneficiat şi în prima jumătate a secolului alXVI-lea de acelaşi statut juridic privilegiat ca şi în epoca ctitorului ei Ştefan celMare, imunităţile fiind extinse asupra celor 30 de sate. Rămâne neclar, în acestsens, statutul ultimului sat dăruit în această perioadă de către Petru Rareş.Cauzele scăderii daniilor laice către Putna după 1504 sunt legate, în opiniaunor autori 351 , pe de o parte, de politica domnilor din acest secol de a-şi ridicapropriile edificii de cult, iar pe de altă parte, de scăderea prestigiului acesteimănăstiri şi intrarea ei într-o perioadă de criză, aşa încât alţi posibili binefăcătoris-au orientat spre alte mănăstiri. Nu poate fi exclus şi faptul că la sfârşituldomniei lui Ştefan cel Mare, unii mari boieri îşi ridică propriile locaşe de cult,ceea ce-i face să se preocupe mai mult de înzestrarea acestora decât de celeconstruite de alţi creştini.Mănăstirea Bistriţa în perioada vizată are o situaţie asemănătoare celei de laPutna. Există doar câteva mărturii documentare referitoare la unele bunuri alemănăstirii. S-a păstrat un act emis la 4 iunie 1521, fiind o întărire pentru stăpânireasatului Călieneşti, pe Cobâle, cu o mănăstire şi cu vie, care constituiaudania panului Cozma 352 . Dacă luăm în calcul documentul emis la 3 septembrie1546, autenticitatea căruia rămâne îndoielnică, atunci am putea admite că avemprima danie funciară în perioadă, anume satul Mojeşti, pe Gârla Călugăriţii, dăruitmănăstirii de Petru Rareş. Documentul precizează că domnul şi-a îndeplinit astfelfăgăduiala pe care a făcut-o când a fugit din ţară, în timpul campanie din varalui 1538 în Moldova a lui Soliman I 353 . În hrisoavele de întărire pentru bunurileBistriţei emise în domniile celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea, suntamintite şi satele Lupeni şi Peneu, drept cuturi ale Mojeşti 354 .349Ibidem, p. 392, nr. 355.350Ibidem, p. 456-457, nr. 415.351A. M. Bodale, Contribuţii la istoria domeniului mănăstirii Putna..., p. 132-133.352DIR, A, XVI/1, p. 184, nr. 163.353Ibidem, p. 609 , nr. 13 (documente îndoielnice).354Ibidem, XVI/3, p. 100, nr. 127; p. 178, nr. 232; p. 399-400, nr. 497.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea103Soarta celorlalte sate ne este cunoscută din actul de întărire a lui PetruŞchiopul, emis de cancelarie la 18 aprilie 1576 355 . La acel moment călugării de laBistriţa stăpâneau următoarele sate: Slugani, Chicoşeşti, Călieneşti şi Lăţcani,pe Bistriţa, primite în urma unui schimb cu satele Cauceleşti, Birăişti, Vlăcsăneştişi Manuileşti în timpul lui Ştefan cel Mare, fapt ce poate fi interpretat şi caun tip de danie 356 ; o prisacă mai sus de Tamaş, unde a fost Marta călugăriţa, departea cealaltă a Siretului, „aşezarea cea nouă a Martei” şi bălţile de aici; Beşicani,Sârbii, pe Tazlăul Mare; trei prisăci – pe Lopatna, pe Itchil şi pe Bohotin; vamade la Tăzlău ce depindea acum de vama de la Bacău; Mândreşti, pe Oarbic, Oprişani,Roznov, Soboleşti, Drăjinţi, Văscăuţi şi Brasăuţi, pe Bistriţa; Lucaceşti, peTazlăul Sărat, Bârlinţi şi Ardăneşti.Câteva acte emise în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, fac referinţe lajudecăţi ale călugărilor bistriţeni cu particulari asupra stăpânirii satelor Mângeşti,pe Pârâul Negru, ţinutul Neamţ, Tâmpeşti, pe Pârâul Alb, ţinutul Neamţ, şi atreia parte de sat din Bungeşti. Judecata domnească a decis în favoarea mănăstiriiBistriţa, argumentând că ele constituie dania lui Gheorghie mitropolitul „încădin zilele lui Ştefan voievod” 357 . Hemeiani, rămâne parte a domeniului Bistriţeipână la începutul secolului al XVII-lea, când intră în posesia lui DumitraşcoSolomon 358 .Analiza actelor interne arată că satele Tortoreşti, Fauri, „unde a fost Huba”,seliştea de la Nechid, Gâdinţi, ies din posesiunea Bistriţei şi devin bunuri aledomeniului domnesc, a unor boieri şi a mănăstirii Tazlău 359 , pe când sateleOneşti, Lăbăşeşti, Bulgari, Slujeşti, Fântâna Horgăi, Mărăţăi, Dărmăneşti,Răidăceşti, Heciani, Ilişeuţi, Tălveşti – nu mai sunt amintite în documenteleemise după domnia lui Ştefan cel Mare.Aceste fapte arată că domeniul mănăstirii Bistriţa cunoaşte un progres cătremijlocul secolului al XVI-lea, constând din circa 36 sate întregi şi alte bunuri carezultat al daniilor. În privinţa imunităţilor de care dispunea mănăstirea, surseledocumentare sunt lapidare. În schimb, călugării de la Bistriţa beneficiază deprivilegiul de a încasa venituri de la vama Tazlău 360 , de la vama mică de la Bacăuşi de la Lucăceşti 361 . Cât priveşte vama târgului Bârlad, de asemenea privilegiu355Ibidem, p. 67-68, nr. 87.356DRH, A, III, p. 459, nr. 256.357Considerăm că este vorba de domnia lui Ştefăniţă voievod (DIR, A, XV/3, p. 176, nr. 228; p. 221,nr. 274; XV/3, p. 228, nr. 279. Vezi şi Al. I. Gonţa, Indicele numelor de locuri, p. 47, 158, 255.358DIR, A, XVII/4, p. 78.359Ibidem, XVI/1, p. 141-142, nr. 130; XVI/4, p. 79-80, nr. 98; XVII/1, p. 58; Al. I. Gonţa, Indicelenumelor de locuri, p. 260, 107.360DIR, A, XVI/3, p. 68, nr. 87.361DIR, p. 191, nr. 244.

104 Igor Savade la Alexandru cel Bun, nu avem informaţii în documentele perioadei. Forţa demuncă a mănăstirii constând din robi ţigani poate fi estimată la aproximativ 41de sălaşe, după cum reiese dintr-un act de întărire, din 8 mai 1581, de la IanculSasul 362 .Vechea mănăstire de la Neamţ a continuat să rămână în prima jumătate asecolului al XVI-lea un important centru monahal cu sens de putere economicăşi iradiere culturală. Ca şi în cazul altor mănăstiri nu este clară situaţia tuturoraverilor ei în această perioadă, însă se remarcă prin grija faţă de acest locaşmonahal o serie de boieri dregători şi clericii de rang înalt din perioadă. Cancelarialui Bogdan al III-lea emitea, pe 2 februarie 1508 363 , hrisoave de întărirepentru satele Telebicinţi, pe Siret, şi Tristeneţ, dăruite mănăstirii de Sân Bârlici.Peste şase ani, în 1514, acelaşi suveran recunoaşte drepturile mănăstirii asupra ajumătate din satul Ciofreşti, jumătate din satul Piscul, cu jumătate de moară, peBârlad, şi parte dintr-un iezer – danie a lui Ioan Frunteş, pârcălab de Neamţ 364 .Din domnia lui Ştefăniţă voievod s-au păstrat două acte către această mănăstire,datând din 26 decembrie 1518: primul, vizează o danie de sat „unde a fostcasa lui Oancă” cu moară, pe Cracău, o mănăstire numită Brusturi şi câtevaodoare bisericeşti, venită din partea lui Cozma Şarpe, postelnic; al doilea documenteste o întărire pentru satul „unde a fost Sas Dan”, danie a lui Reateş 365 .În timpul când comunitatea monahală de la Neamţ era condusă de egumenulGherman, mănăstirea a reuşit să intre în graţiile domniei. Petru Rareş le oferăşi prima danie domnească cunoscută în perioadă, la 15 martie 1527 366 , constânddin satul Copanca, cu gârle şi iezercane pe Nistru, la Gura Zagornei. Un anmai târziu, Nichifor monahul îndeplinind voia răposatului Teoctist, mitropolitul,dăruieşte călugărilor de la Neamţ satul Dolheşti, pe Şumuz, cu iaz şi cu moară 367 ,care nu va rămâne mult timp în gestiunea mănăstirii. Nu cunoaştem motivulînstrăinării lui, însă în actul de întărire pentru Luca şi fraţii săi emis de AlexandruLăpuşneanu, pe 13 aprilie 1554 368 , este indicat că satul a fost ocină a acesteifamilii din timpul lui Ştefan cel Mare. Urmărind soarta lui observăm că pesteşapte ani el ajunge în posesia mănăstirii Probota, în rezultatul unui schimb cualte două sate 369 . O altă moşie a mănăstirii constând din părţi ale satului Drago-362Ibidem, nr. 209, p. 159.363Ibidem, XVI/1, p. 69-70, nr. 64.364Ibidem, p. 93-94, nr. 92. Cealaltă parte de sat, cu iezer, va fi întărită mai târziu mănăstiriiBerzunţ. Vezi şi Al. I. Gonţa, Indicele numelor de locuri, p. 60.365DIR, A, XVI/1, p. 131-132, nr. 123; p. 133-134, nr. 124.366Ibidem, p. 235, nr. 207.367Ibidem, p. 245-246, nr. 217 (document din 16 ianuarie 1528).368Ibidem, XVI/2, p. 55-56, nr. 54.369Ibidem, p. 157, nr. 151. Schimbul de sate ca modalitate de dezvoltare a domeniului mănăstiresco vom analiza într-o altă secţiune a lucrării.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea105mireşti, pe Pârâul Alb, ies din posesia Neamţului, urmând a fi folosite de Dan,Anuşca şi Petrea pentru construcţia unui iaz 370 .Ultima danie din perioadă în beneficiul călugărilor de la Neamţ se referă lapărţi din satul Orţăşti, cumpărate de către arhiereii moldoveni din perioadă 371 .Totodată, este incertă soarta unor sate deţinute de mănăstire încă din timpul luiŞtefan cel Mare. Satul Băloşeşti, cu mori, prin decizia lui Bogdan Lăpuşneanu vaajunge, în iulie 1569 372 , în stăpânirea mănăstirii Agapia, ceea ce ne face să credemcă până în acel an era în domeniul Neamţului. Satele Başoteni, Buzaţi, Gemereşti,Timişeşti, Cărstieneşti, Dvoreneşti, Băiceni şi Mogoşeşti deşi dispar dinactele secolului al XVI-lea, credem că vor rămâne în stăpânirea ei. Cât priveşteFântânele, pe Pobrata, de asemenea, credem el rămâne în posesia Neamţului 373 .Cert este faptul că satul Dumbrăviţa, este atestat în 1531 ca parte a domeniuluilogofătului Gavril Trotuşanul 374 .Mai extins decât în vremea lui Ştefan cel Mare, domeniul mănăstirii Neamţ,format din danii, poate fi estimat la circa 25 sate întregi, două jumătăţi de sate,iezere, mori, robi, fapt care arată că el deţine încă o poziţie importantă în cadrulmarilor stăpânitori funciari ai timpului.Mănăstirea Moldoviţa urmează în perioada cercetată o situaţie relativ stabilădin punct de vedere economic. Dintre cele 11 sate pe care le stăpânea mănăstireala începutul secolului al XVI-lea, actele perioadei oferă informaţii doar pentruSăsciori, pe Costina, cu mori, care rămâne cu certitudine în stăpânirea mănăstiriiîn prima jumătate a secolului al XVI-lea 375 . În privinţa restului localităţilorlucrurile vor decurge diferit. Astfel, Borhineşti, la gura Brădăţelului, este atestatîn 1586 în stăpânirea mănăstirii Slatina 376 , pe când satul Bălţaţi, pe Cârligătura,figurează la începutul veacului al XVII-lea ca avere a marelui vornic NestorUreche 377 , ceea ce nu constituie un indice sigur că ultimul sat n-a fost păstratîn secolul al XVI-lea. Ostăpceni, pe Turia, rămâne parte a domeniului Moldoviţeipână în anul 1522, când o parte din sat este schimbată cu satul Petinea, pe370Ibidem, XVI/1, p. 251-252, nr. 223.371A patra parte de sat, din sus, cumpărată, în 1530, cu 300 de galbeni, a fost dăruită de Theoctist,mitropolitul. Două părţi din trei au fost cumpărate, în 1538, de către Teodosie, episcop deRădăuţi, cu banii lui Dorothei, fost episcop. Alte două părţi de sat sunt cumpărate şi donate, în1548, de către episcopii Macarie, de Roman, şi Teodosie, de Rădăuţi (Ibidem, p. 323, nr. 289; p.391, nr. 353; p. 558-559, nr. 500).372DIR, A, XVI/2, p. 204, nr. 214.373Ibidem, XVII/3, p. 153; Al. I. Gonţa, Indicele numelor de locuri, p. 101.374DIR, A, XVI/1, p. 326-327, nr. 294.375Al. I. Gonţa, Indicele numelor de locuri, p. 224.376DIR, A, XVI/3, p. 331, nr. 402.377Al. I. Gonţa, Indicele numelor de locuri, p. 26.

106 Igor SavaBaşeu, ocină a lui Ieremia vistier şi pan Iurie vornic, iar restul se vor fragmentaîn părţi stăpânite de mai mulţi particulari 378 . Satele Singureni, Poiana cu prisacalui Brumar, Fântâna Mesteacănului, toate din ţinutul Tigheci, Vaculinţi, Vama,pe Moldoviţa, Provorotie, Oprişinţi în ţinutul Suceava, nu sunt menţionate îndocumentele interne ale secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea.În ceea ce priveşte daniile şi întăririle din această perioadă emise pentruMoldoviţa, amintim că Bogdan al III-lea îi oferea, în decembrie 1517, o danie din800 de zloţi tătăreşti şi autoriza schimbul de jumătate din satul Răciuleni pentrujumătate din satul Băiceni, ţinutul Roman, care a fost donat mănăstirii de jupâneasalui Ivanco pitar 379 . Urmează o întărire pentru un loc de casă în Berchişeşti,cu loc de arătură şi fâneţe, danie a episcopului de Rădăuţi, Pahomie, din februarie1515 380 . Ştefăniţă voievod întăreşte, în februarie 1525, dania lui Ieremia, fostvistier, formată din jumătate de sat „pe cealaltă parte a Bâcului”, în dreptul Băiilui Alba, la Fântâna Mare, cu baltă şi cu moară pa Bâc 381 .Domeniul şi veniturile Moldoviţei sporesc graţie bunăvoinţei lui Petru Rareş,domnul contribuind şi la rezidirea bisericii mănăstirii. În aprilie 1533, înzestramănăstirea cu satul Berchişeşti, pe Moldova, cu topliţă şi cu moară, cumpăratecu 480 de zloţi de la Corlat, iar un an mai târziu, îi întăreşte hotarul mănăstirii 382 .Două acte emise la 25 mai 1546, arată că domnul înzestra locaşul monahal de laMoldoviţa cu satul Sălişte, jumătate din iezerul Oreahov, jumătate din satul Băiiceni,cu mori, jumătate din balta domnească Covur, de la Dunăre, împreună cubălţile şi gârlele ce ies din lacul Cahul şi se varsă în Ialpug, cât şi un sălaş de ţigani,care a fost dăruit mai înainte mănăstirii 383 . Peste două zile, Petru Rareş autorizeazădreptul de stăpânire al Moldoviţei asupra mănăstirii Sălăgeni, împreună cusatul Sălăgeni al acesteia, danie de la Eremia, fost vistier 384 .Un bilanţ preliminar arată că mănăstirea Moldoviţa şi-a extins domeniul carezultat al daniilor, stăpânind la mijlocul secolului al XVI-lea circa 15 sate întregişi alte patru jumătăţi de sate, bălţi, gârle la Dunăre şi Prut, mori şi numeroşi robi.Unele bunuri cu veniturile aferente ce reveneau ca balta de la Oreahov, iezerulCovur, erau exploatate în comun cu mănăstirea Humor. Admitem, cu anumiterezerve, că se încasau în continuare veniturile vămii de la gura Moldoviţei, privi-378DIR, A, XVI/1, p. 192-193, nr. 170; p. 588-589, nr. 531.379Ibidem, p. 91, nr. 88. Cealaltă jumătate de sat este dăruită mănăstirii Secu (Ibidem, XVI/3, p.174-175, nr. 227).380Ibidem, XVI/1, p. 94, nr. 93.381Ibidem, p. 224-225, nr. 198.382Ibidem, p. 364, nr. 330; p. 366, nr. 331.383Ibidem, p. 409, nr. 376 (act din 6 august 1543); p. 518, nr. 465; p. 519, nr. 467.384Ibidem, p. 527, nr. 473.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea107legiu dat de Alexandru cel Bun, venitul posadei de pe valea Moldovei, cearacuvenită domniei din toate cârciumile de la Baia, surse de venit întărite şi deŞtefan cel Mare.Primul act emis în perioadă ce face referinţă la mănăstirea Probota, reprezintăîntărirea dată de către Bogdan al III-lea pentru satul Hăreşti, dăruit mănăstirii detatăl său. Acelaşi domn donează, în 1514, călugărilor de la Probota satul Heciul,fost al verei sale Neacşa 385 .Petru Rareş poate fi considerat, de asemenea, mare ctitor al Probotei, deoarecea construit la o mică distanţă de ruinele vechii mănăstiri dela Poiana Siretuluio biserică nouă, moment pentru care miluieşte aşezământul cu satul Dobruşa,din ţinutul Soroca şi câteva mori pe Răut, la Pogor 386 . În 1543, el înzestra mănăstireacu satul Văleni, din ţinutul Chigheciului, la care îi adaugă mai târziu laculBeleu cu toate gârlele sale 387 , danie întărită şi de fiul său Iliaş Rareş.Informaţii despre una dintre cele mai importante danii către acest locaşmonahal se conţin în actul emis la 24 aprilie 1546 388 . Voievodul Petru Rareşdăruia călugărilor de la Probota satele Priseaca, cu mori, Potropopeni, cu mori,precum şi o vie pe Dealul Porcului, cumpărată de la Radul, fost ureadnic deHârlău. La diferenţă de câteva zile, pe 13 mai 1546 389 , urmează o altă danievaloroasă în rezultatul căreia călugării de la Probota vor stăpâni satele Şerbăneşti,Negoeşti şi Părtănoşi, toate localizate pe Siret. Graţie acestei filantropii,considerăm că a meritat pe deplin să-şi transforme ctitoria de la Probota înnecropolă de familie, aici fiind înmormântaţi Petru Rareş, doamna Elena şifiul lor Ştefan.Pentru cunoaşterea satelor stăpânite de mănăstirea Probota la mijlocul secoluluial XVI-lea, este important uricul de întărire emis la 20 martie 1554 de cancelarialui Alexandru Lăpuşneanu 390 . Astfel, ea stăpânea în continuare sate dăruiteîn trecut: Negomireşti, Iurceşti şi Bodeşti, cu moară; Grăbăuţi, Ciulineşti,Bereşti, Răpicenei, cu moară pe Teliţa, Ciricani, Rădeni, Bălăneşti, pe Başău,Oniceni, pe Jijia, Drăguşeni, Dreptatea, Tecuşăni. Documentul menţionat autorizeazăstăpânirea şi altor sate: Curluceni, în ţinutul Lăpuşnei, dăruit de soacra luiPărţian pârcălabul; jumătate din Străşani, dăruit de jupâneasa lui Frăţian; Cristeştiîn ţinutul Cârligătura, Mărcianii în ţinutul Suceava, dat de Mitrofan, episcopde Rădăuţi. În afară de acestea călugării de la Probota stăpâneau satul Poiana385Ibidem, p. 44, nr. 39; p. 88-89, nr. 84.386Ibidem, p. 243-244, nr. 215.387Ibidem, p. 408, nr. 374; p. 498-499, nr. 450; p. 583, nr. 522.388Ibidem, p. 480, nr. 434.389Ibidem, p. 505-506, nr. 454.390Ibidem, XVI/2, p. 53-54, nr. 52.

108 Igor SavaSiretului împreună cu cotul Poiana, danie de la începutul secolului al XV-lea 391 .Analiza documentelor menţionate în conturarea domeniului mănăstiriiProbota la mijlocul secolului al XVI-lea, arată că averile ei cresc constant carezultat al daniilor, cuprinzând aproape 34 de sate întregi, poieni, mori, iezereşi robi. Este una dintre puţinele mănăstiri neimplicată în operaţii de cumpărare-vânzareîn perioadă, după cum arată izvoarele. Graţie susţinerii atât dinpartea domniei, clerului şi a unor boieri, cât şi bunei administrări ea se plaseazăîn fruntea mănăstirilor moldoveneşti din acest veac.Ctitoria lui Ştefan cel Mare de la Tazlău stăpânea la sfârşitul domniei acestuia8 sate, bălţi şi poiene, care vor rămâne parţial în stăpânirea ei. Domnii succedaţila putere în prima jumătate a secolului al XVI-le în funcţie de împrejurări,susţin mănăstirea Tazlău cu danii, mai ales după criza prin care a trecut aceastadupă moartea ctitorului. Primul act cu referinţă la ea este emis de cancelaria luiŞtefăniţă voievod pe 31 decembrie 1518, prin care domnia întărea satul Plopeşti,pe Trotuş, dania lui Cozma Şarpe postelnic 392 . Un an mai târziu, acelaşi domnemitea un alt hrisov de întărire pentru satele Borileşti, Dragoteşti şi Urseşti, peNechid, apoi satul, moara şi mănăstirile „unde a fost Huba” şi o alta la Răcătău,deoarece, aşa cum susţinea egumenul Paisie, mănăstirea a fost prădată de secuiidin Ungaria, care i-au rupt privilegiile pentru satele respective 393 .Veniturile modeste pe care le obţinea mănăstirea din satele de munte şiaşezarea ei nefavorabilă din punct de vedere al siguranţei într-o zonă asaltată deprozelitismul catolic au fost, probabil, motivele pentru care Ştefăniţă voievodsă-i ofere, în iulie 1522, două sălaşe de ţigani 394 . Credem că acelaşi motiv a statşi la baza gestului lui Petru Rareş, care pe la 1527 îi dăruia satul Păşcani, dinCâmpul lui Dragoş, pierdut de Sima în rezultatul „hicleniei” faţă de Ştefăniţă,urmat de Toteşti, pe Tazlăul Sărat, cumpărat de domn de la Cârstian şi rudelesale, iezerul Davudul cu bălţi şi un sălaş de ţigani 395 .Respectiva este ultima danie substanţială către această mănăstire, iar soartacelorlalte sate ca Miceşti, Floceşti, pe Tazlăul Sărat, rămâne incertă, deoarece eledispar din actele emise mai târziu 396 . Zăneşti cu poiană, Stolnici cu tot cu şteze şigârle, toate pe Bistriţa, rămân în posesia mănăstirii şi în a doua jumătate a seco-391Ibidem, XIV-XV/1, p. 304; XVI/3, p. 151, nr. 198; p. 266, nr. 323; Al. I. Gonţa, Indicelenumelor de locuri, p. 198.392DIR, A, XVI/1, p. 134-135, nr. 125.393Ibidem, p. 130-131, nr. 130.394Ibidem, p. 208, nr. 183.395Ibidem, p. 228-229, nr. 202.396Acestea au fost dăruite mănăstirii la sfârşitul secolului al XV-lea (DRH, A, III, p. 171-172, nr.86).

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea109lului al XVI-lea 397 . Neclară se prezintă situaţia satului Fundu, fost Buneşti, cu locde prisacă şi bălţi pe Siret, aşa cum reiese dintr-un act de la începutul secolului alXVII-lea, care aminteşte că prisaca cu poiană îi era întărită lui Ştefan diac 398 , faptce ne face să susţinem că satul rămâne în stăpânirea mănăstirii Tazlău, odată ceel nu este menţionat ca parte componentă a hrisovului domnesc.În concluzie, afirmăm că mănăstirea Tazlău cunoaşte o situaţie economicămai prosperă comparativ cu perioada precedentă şi cu alte mănăstiri. Domeniulei cuprindea către mijlocul secolului al XVI-lea circa 13 sate, poieni, heleştee,mori şi câteva sălaşe de ţigani – toate fiind danii domneşti şi boiereşti.Şi domeniul mănăstirii Voroneţ cunoaşte acum o evoluţie dinamică, în pofidafaptului că actele secolului al XVI-lea nu amintesc de satele Ştilbicani, pe SuhaMare, Vlădeni, pe Siret, Seliştea Poiana, de la Gura Humorului, partea Lazuldin satul Tomeşti – danii ale lui Ştefan cel Mare. Din rândul acestora doar satulMilcineşti, la Cârligătură, este întărit mănăstirii în martie 1551 de cancelaria luiIliaş voievod 399 .Deşi puţine la număr, câteva acte din perioadă arată grija purtată de uniidomni şi ierarhi moldoveni pentru comunitatea monahală de la Voroneţ. Astfel,Bogdan cel Orb dăruia mănăstirii, în 1514 şi 1515, iezerul Leonti, apoi satulBucureşti, pe Moldova, cumpărat de la Luca Ilieşescul, o branişte şi MunteleLung 400 . Un hrisov de întărire de la Petru Rareş, datând din 27 aprilie 1546, aratăcă la acel moment mănăstirea Voroneţ stăpânea deja şi satul Leonti, împreună cuiezerul din aceeaşi localitate 401 .În rândul ierarhilor moldoveni se remarcă mitropolitul Grigorie prin daniasa generoasă din 21 martie 1551, constând din satul Malini, cumpărat de la maimulţi particulari cu 1500 de zloţi, mori în Topliţa, o vie, un iaz, poiana Prisecuceacu grădini, două prisăci, chilii, şase sălaşe de ţigani, 200 galbeni ungureşti şi unobroc anual în grâu şi vin 402 .Concluzia ce se impune este că mănăstirea Voroneţ dispunea la mijlocul secoluluial XVI-lea de un domeniu mai extins decât în perioada anterioară, el întrunindca rezultat al daniilor 7 sate întregi şi o ocină în Tomeşti, vii, o branişte,iezere, un munte, mori, poieni, prisăci, şase sălaşe de ţigani etc.Domeniul mănăstirii Humor, de asemenea, cunoaşte o perioadă prosperăeconomic în prima jumătate a veacului al XVI-lea. Unii domni, ca Bogdan al397DIR, A, XVI/2, p. 184, nr. 193; XVI/3, p. 455, nr. 552; XVI/4, p. 47, nr. 55; p. 79-80, nr. 98.398Al. I. Gonţa, Indicele numelor de locuri, p. 105.399DIR, A, XVI/2, p. 3, nr. 1.400Ibidem, XVI/1, p. 93, nr. 90; p. 101, nr. 100; XVI/2, p. 1-3, nr. 1.401Ibidem, XVI/1, p. 481, nr. 435.402Ibidem, XVI/2, p. 1-4, nr. 1.

110 Igor SavaIII-lea, Petru Rareş, Ştefan Lăcustă emit hrisoave de întărire şi danii pentru satele:Vorniceni, Glodeni şi Stăuceni, sub Dumbrava Înaltă; Pârteşti şi Seliştea luiDianiş, la obârşia Soloneţului; pentru prisaca de pe Botna, la Corneşti, prisacaZlătăroaia, sub Bohotin 403 . Daniile obţinute în perioadă, deşi puţine la nimăr, aufost cea din iulie 1520, primeşte în stăpânire împreună cu călugării de la Moldoviţaiezerul Oreahov cu două şomoldoage şi iezercanele lor, iar mai târziu şibalta Covur 404 . Potrivit unui uric din noiembrie 1540, călugării mănăstirii intrăîn stăpânirea satelor Corceşti, pe Cozancea, Feredeani şi Brăneşti cu moară, peSitna, care au constituit dania lui Toader logofăt 405 .Către mijlocul veacului al XVI-lea domeniul mănăstirii Humor, constituitdoar din danii, cuprindea circa 10 sate, mori, prisăci, bălţi şi alte bunuri. Actele deproprietate citate nu precizează, însă, dacă satele Pârteşti şi Seliştea lui Dianiş,din rândul celor nouă stăpânite acum de mănăstire, beneficiau în continuare deregimul scutirilor fiscale către domnie.Satele celor două mănăstiri de pe Dobrovăţ, cu hramurile „Schimbarea laFaţă” şi „Pogorârea Sfântului Duh”, dispărute în timp, vor constitui patrimoniulmănăstirii Dobrovăţ-Ruşi cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, ctitoria luiŞtefan cel Mare. Noul lăcaş va continua să activeze în prima jumătate a secoluluial XVI-lea, păstrându-şi cele opt sate, aşa cum reiese din hrisovul de întărire, emisde cancelaria lui Alexandru Lăpuşneanu în aprilie 1560 406 . Documentul în cauzăindică şi alte bunuri intrate deja în stăpânirea mănăstirii în această perioadă. Dincategoria acestora amintim satele Vadul Cârstei, iezerul Bogatul, a treia parte dinŢigăneşti, pe Putna, date de Bogdan al III-lea. Satul Rădeni, cu moară la guraIalanului, se prezintă ca danie a lui Mihul medelnicer, iar satele Tăuţii şi jumătatedin Teleajen, Gârla Soarelui, au fost donate de Sima Bica în schimbul satuluiBogdăneşti, ultimul obţinut de la Lungu pitar şi păstrat temporar în timpul luiŞtefăniţă voievod. Piscanii cu iezerul Maţea, la gura Ialanului, un loc pustiu şi omoară pe Bâc, au fost danii de la Ion, pârcălabul Sucevei şi de la Petru Rareş 407 .Astfel, graţie politicii funciare promovate de domnii perioadei, domeniulmănăstirii Dobrovăţ-Ruşi, lipsit se pare de privilegii, avea circa 11 sate întregi,mori, iezere, 13 sălaşe de ţigani, toate având ca sursă de provenienţă daniile.Printre mănăstirile care au dispus din momentul întemeierii şi până în secolulal XVI-lea de venituri modeste, se remarcă mănăstirile de maici de la Horodnic şia lui Iaţco, ambele localizate lângă Suceava. Prima, devenită metoh al mănăstirii403DIR, XVI/1, p. 165, nr. 149; p. 384, nr. 347; p. 401-402, nr. 364.404Ibidem, p. 165, nr. 149; p. 491, nr. 444.405Ibidem, p. 401-402, nr. 364.406Avem în vedere satele Ruşii, Călugăreni, Dumeşti, Feteşti, Alexeşti, Munteni, Costiceni, Ostroveni– situate în valea Dobrovăţului, ţinutul Vaslui (Ibidem, XVI/2, p. 147-148, nr. 139).407Ibidem, XVI/1, p. 96, nr. 95; p. 361-362, nr. 328; p. 496-497, nr. 448; p. 571, nr. 510.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea111Putna împreună cu biserica şi Balosinăuţi în 1503, nu mai este întâlnită în actelesecolului XVI, la fel ca şi satul „unde a fost curtea lui Petru Vrană”. Cât priveştea doua mănăstire, suntem tentaţi să admitem, că a beneficiat în continuare de unregim privilegiat extins asupra întregului ei domeniu, regim juridic de slobozierecunoscut de Ştefan cel Mare 408 şi mai târziu, de Ieremia Movilă 409 .Alături de aceste mănăstiri ctitorite de domni şi boieri în secolul al XV-lea,au existat şi altele, domeniul şi veniturile cărora nu pot fi estimate, deoareceactele interne nu fac referinţe la acest aspect 410 . Este cazul mănăstirii de călugăriPopăuţi din Bucovina, ctitoria lui Ştefan cel Mare 411 , al mănăstirii Blagoveştenie,pe Bistriţa, despre care s-a păstrat doar un singur act în care se susţine că Ştefăniţăvoievod a înzestrat-o cu ocini, fără a se preciza care sunt acelea, aşa cumindica mai târziu un act de la Petru Rareş, cel care îi întăreşte, în 1535, branişteadin jurul mănăstirii 412 .Fenomenul ctitoriei este în plină desfăşurare în secolul al XVI-lea, caracterizându-seprin întemeierea de noi fundaţii, astfel că acum viaţa monahală intrăîn ultimul stadiu al manifestărilor sale clasice în spaţiul românesc. Un exempluilustru este cel al mănăstirii Rîşca cu hramul Sf. Nicolae, ctitoria lui Petru Rareş,zidită în 1542 la îndemnul episcopului Macarie de Roman cu cheltuiala deosebităa acestuia şi a logofeţilor Ioan şi Teodor Balş 413 . Indiscutabil este faptul căpotrivit practicii ctitorii ar fi înzestrat atunci aşezământul cu bunuri necesaresăvârşirii slujbelor şi pentru traiul monahilor, însă, izvoarele nu menţioneazăacest lucru. Primul act păstrat cu referinţă la ea este un hrisov de întărire, din1552, de la Ştefan Rareş pentru satul Bârjoveni, dăruit mănăstirii Râşca de fostullogofăt Teodor Balş 414 .În ceea ce priveşte mănăstirile din spaţiul pruto-nistrean, aceeaşi situaţiesumbră, în sensul că nu intră în vizorul surselor scrise ale vremii, o prezintă408DRH, A, II, p. 39, nr. 28.409DIR, A, XVI/4, p. 180-181, nr. 239.410În procesul de ctitorire a locaşurilor de cult, după cum am mai menţionat, multe dintre carepoartă denumirea convenţională de mănăstiri, iar fondatorii care le întemeiau pentru necesităţispirituale erau datori să le susţină material. Faptul că actele interne nu semnalează bunuri şivenituri aflate sau ieşite din posesia acestora poate fi interpretat că aceste „mănăstiri” constituiaupărţi componente ale domeniilor laice sau ecleziastice, de aceea nu era nevoie de anumiteprecizări în legătură cu destinaţia lor în actele de proprietate Pentru clarificări la acest subiectvezi studiul subsemnatului, Dreptul de ctitorie în Ţările Române la sfârşitul secolului al XIV-lea– secolul al XVI-lea: tradiţie bizantină şi specific local. In: Tyragetia, Istorie Muzeologie, Serienouă, volumul I, nr. 2, Chişinău, 2007.411N. Dobrescu, Întemeierea mitropoliilor..., p. 148, 161; S. Reli, op.cit., p. 419.412DIR, A, XVI/1, p. 603-604, nr. 9 (acte îndoielnice).413C. C. Giurescu, D. C. Giurescu, op. cit., p. 283; M. Păcurariu, op. cit., vol. I, I, p. 569.414DIR, A, XVI/2, p. 11, nr. 10.

112 Igor Savaşi locaşele monahale de la Ismail şi Saharna, întemeiate la sfârşitul secolului alXV-lea 415 . Nu diferă cu mult, mai ales sub aspectul puterii economice, nici situaţiamănăstirii Vişnevăţ (Căpriana), independentă până în 1470, când prin voiaproprietarei Chiajna devine metoh al mănăstirii Neamţ 416 . Ştefan cel Mare poatefi considerat ctitor al lăcaşului, deoarece a construit la mănăstirea Căpriana obiserică de piatră, între 1491-1496. Redevine independentă pe la 1545, cândPetru Rareş împreună cu soţia sa Elena îi dăruiau un frumos Evangheliar şi i seîntărea hotarul. Acelaşi domn reconstruieşte din temelie mănăstirea Căpriana,care a suferit enorm de pe urma invaziei otomane din 1538-1540 417 . Dat fiindfaptul, că nu i se recunosc satele stăpânite în perioadă, considerăm că veniturilemănăstirii provin în continuare din exploatarea poienilor şi prisăcilor, probabilsuplimentate şi de ajutoare domneşti sub formă de obroace.Considerăm necesară explicarea imixtiunii lui Iliaş Rareş (1546-1551) înafacerile Biserici şi recurgerea, în premieră, la secularizarea unor bunuri aparţinândmănăstirilor moldoveneşti. Cazul acestuia este mai degrabă o excepţie deconjuctură politică, nu prezintă o cotitură radicală în practica ctitoririi, veche deaproape două secole, în Ţara Moldovei şi a vizat şi averile boierilor. După cums-a demonstrat, o serie de factori au stat la baza deciziilor în acest sens al lui Iliaş,printre care creşterea obligaţiilor financiare faţă de Poarta Otomană, calamităţilenaturale din perioadă, modul fastuos de viaţă al tânărului domn şi reducereadomeniului domnesc ca rezultat al daniilor făcute Bisericii de tatăl său PetruRareş, sunt determinante şi au impus nevoia sporită de bani pentru păstrareadomniei. Pentru prima oară în istoria ţării asupra boierimii şi clerului au foastaruncate importante obligaţii financiare 418 .Relatând despre împrejurările acestei politici cronicarul Macarie, cel nedreptăţitde noul domn, îl vede pe Iliaş ca pe „un om cu inimă moale şi cu sufletulslab”, care avea „numai pofta de a aduna bogăţii şi înşelătorul a adunat mulţimemare de talanţi de argint şi de aur... şi veniturile boierilor şi cele mişcătoare şinemişcătoare episcopale şi mănăstireşti le-a răpit cu totul, a prădat în chip varvarpe preoţi şi rugători în toată ţara, pe toţi i-a umplut de lacrămi şi suspine” 419 .Eftimie, la rândul său, confirma acest fapt menţionând că Iliaş a „scris pe toţiboierii, mari şi mici, la birul cel mare şi tot sfatul, dar şi vătafilor toţi în toatăţara de la cei dintâi până la cei din urmă le-a poruncit să dea şi mitropolitului, şi415L. Ilvicţchi, Mănăstirile şi schiturile din Basarabia, Chişinău, 1999, p. 25.416DRH, A, II, p. 245-246, nr. 165.417D.I.R., A, XVI/1, p. 605-607, nr. 11 (documente îndoielnice). Vezi A. Eşanu, V. Eşanu,Moldova medievală. Structuri executive, militare şi ecleziastice, p. 192-211; A. Eşanu, ş.a., MănăstireaCăpriana, p. 14-15.418V. Pâslariuc, op. cit., p. 125.419Cronicile slavo-române, p. 103-104.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea113episcopilor, a scris încă şi toate mănăstirile câte sânt în Moldovlahia la haraciulcel mare şi câţi popi şi diaconi sânt în graniţele moldoveneşti” 420 . O glosă marginalăde pe un Triod al mănăstirii Dobrovăţ ne informează că în aprilie 1551 IliaşRareş a luat de la unele mănăstiri câte 100 de zloţi, iar de la altele câte 40 421 .Aceste mărturii ale cronicarilor moldoveni, care conţin şi o anumită doză desubiectivism, nu sunt suficiente ca să ne facem o imagine clară despre caracterulsistematic şi proporţiile politicii anticlericale ale lui Iliaş Rareş, cât şi impactulei asupra domeniului mănăstiresc. Considerăm că acţiunile sale nu au afectatprofund, decât parţial şi pentru moment, bunurile aşezămintelor monahale, faptconfirmat de trei acte de proprietate păstrate prin care voievodul întărea bunuriaparţinând mănăstirilor Neamţ 422 , Dobrovăţ 423 şi Probota 424 .Analiza comparată a domeniilor mănăstireşti în perioada 1504-1551 ne permiteformularea principalei concluzii potrivit căreia unii dintre domnii perioadei auurmărit constant să stăvilească tendinţele de constituire a marilor domenii boiereşti,rezultatul fiind creşterea lentă a domeniului domnesc şi a celui mănăstiresc,ultimul – graţie înmulţirii daniilor către aşezămintele monastice. Evaluărilenoastre indică faptul că la mijlocul secolului al XVI-lea domeniul mănăstiresc dinŢara Moldova provenit din danii cunoaşte aceeaşi evoluţie dinamică, întrunindprintre componentele sale aproape 184 de sate întregi, 7 jumătăţi de sat şi alte 14părţi de sate, deci o creştere de circa 24% faţă de anul 1504. Majoritatea marilormănăstiri îşi păstrează domeniile datorită unei bune administrări, paralel cu eforturilede extindere a lor. Este remarcabilă creşterea satelor şi a altor bunuri stăpânitede mănăstirile Probota, care deiţnea circa 34 de sate, Moldoviţa, cu 15 sate,Tazlău, cu 13 localităţi, Dobrovăţ-Ruşi, cu 11 etc. (vezi Tabelul nr. 4)Conform cercetărilor lui P. Sovetov, în perioada anilor 1526-1570 politicafunciară a domniei denumită „a balanţei pozitive” a urmat tendinţa începută deŞtefan cel Mare de a consolida domeniul domnesc pe baza cumpărărilor satelorboiereşti, schimburilor, sau, mai rar, al confiscărilor ca rezultat al „hicleniei” dinpartea unor boieri. Majoritatea acestor sate au ajuns în componenţa domeniuluiecleziastic în rezultatul acestor tranzacţii, fapt ce indică o continuă creştere aacestuia, el constituind circa 280-300 de sate către anul 1570, ceea ce depăşea caproporţii domeniul domnesc în perioadă, format din aproximativ 200 de sate 425 .420Ibidem, p. 20.421N. Iorga, Inscripţii din biericile României, vol. II, p. 212.422DIR, A, XVI/1, p. 558, nr. 500.423Ibidem, p. 571, nr. 510.424Ibidem, p. 583, nr. 522.425П. Советов, Исследования по истории феодализма..., т. I, p. 168-186. (Tabelul nr. 3).

114 Igor Savae) 1551-1600În a doua jumătate a secolului al XVI-lea Ţările Române vor cunoaşte oevoluţie distinctă de perioada anterioară, în plan politic, economic şi militar,marcată de instaurarea regimului de suzeranitate otomană. Spre deosebire deŢara Românească, gradul de autonomie al Ţării Moldovei este mai înalt, deşiurmările economice ale dependenţei de Poarta Otomană sunt vădit negative.În pofida dificultăţilor economice create de noul regim, domeniul mănăstirilormoldoveneşti nu va fi afectat în mod direct decât cu rare excepţii, înregistrânduseşi domni care vor recurge la secularizări.Este interesant de urmărit cum a evoluat domeniul mănăstirii Putna, carese prezenta ca unul dintre cele mai imense în prima jumătate a secolului alXVI-lea. Constatăm un număr redus de documente care vizează aspecte legatede această mănăstire, comparativ cu situaţia anterioară şi cu alte mănăstiri.Primul act intern cu referinţă la Putna este cunoscut din prima domnie a luiAlexandru Lăpuşneanu (1552-1561). Emis de cancelarie la 31 august 1556, prinacesta domnul făcea cunoscut că dăruia mănăstirii 100 de zloţi ungureşti pentrusănătatea, pomenirea şi mântuirea familiei sale 426 . Conform relatărilor unui actemis în timpul urmaşului său, Bogdan Lăpuşneanu (1568-1772), acesta autorizamănăstirea să-şi caute ţiganii fugiţi 427 , o dovadă indirectă a unor vremuri tulburi,probabil cu impact negativ asupra economiei locaşului de la Putna. Prima daniecertă către Putna datează din ultima domnie a lui Petru Şchiopul (1582-1591). La14 octombrie 1588 428 , voievodul iî dăruia satul Stănceni (Stăuceani, j. Botoşani),cu heleşteu şi cu loc de mori pe Sitna, întărit mai târziu şi de Aron Vodă Tiranul.În pofida faptului că nu avem informaţii documentare clare despre unităţilefunciare deţinute de mănăstirea Putna spre sfârşitul veacului al XVI-lea, considerămcă cele 31 de sate stăpânite anterior de mănăstire vor rămâne în domeniulei 429 . Doar satul Sineşti, pe Cireşiţa, este amintit la începutul secolului al XVII-leaîn contextul când domnia oferea dreptul mănăstirii de a-i readuce „cu ştreangulla gât” pe vecinii fugiţi din acest sat 430 . Ar fi absurd să credem că spre sfârşitulsecolului al XVI-lea domeniul mănăstiresc imens al Putnei de peste 32 de sate,426Ibidem, XVI/2, p. 97, nr. 88.427Ibidem, p. 176-177, nr. 182.428Ibidem, XVI/3, nr. 496, p. 399; nr. 526, p. 438; XVI/4, nr. 70, p. 56.429Este vorba despre satele: Jicovul de Sus şi Jicovul de Jos, Voitin, Maneuţi, Balosineşti, Botăşani,Vicşani, Măcicăteşti, Frătăuţi, Climăuţi, Ternauca – toate din ţinutul Suceava; Balcăuţi,Greci, pe Siret; Cozmin, Clicicăuţi, Ostriţa, pe Prut, Ştiubeiani, pe Başeu, Onicicani, Balinteşti,Seliştea lui Manea, Falcin; Farceni Şcheia, Fântâna lui Maciş – toate trei pe Frumoasa;Camenca, pe Siret, Tomeşti, pe Sireţel, Cupca, Stroinţi, Urvicoleasa şi Petricani, pe Başeu.430Ibidem, XVII/4, p. 421; Al. I. Gonta, Indicele numelor de locuri, p. 233.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea115s-a risipit rămânând doar două sate, pentru care avem dovezi documentare. Deasemenea, lapsusuri informative avem şi în privinţa privilegiilor deţinute anteriorde mănăstire.Diferită sub anumite aspecte este situaţia domeniului mănăstirii Bistriţa,despre care s-au păstrat în perioadă mai multe mărturii documentare. Unuldintre primele acte cu referinţă directă este cel din 18 octombrie 1559, prin careAlexandru Lăpuşneanu permitea mănăstirii să-şi întemeieze o prisacă în Lopatna,pe Itchil 431 . Menţiunea este o indicaţie clară a unei practici străvechi, care ocupaun loc însemnat în exploatarea domeniului mănăstiresc şi care aducea venituriînsemnate în urma comercializării mierii. Tot Alexandru Lăpuşneanu rezideştebiserica de mari proporţii a mănăstirii Bistriţa, pisania datând din 26 mai 1554 432 .Ceva mai târziu, Ioan voievod (1572-1574) întărea Bistriţei, în mai 1572, stăpânireaasupra celor 62 sălaşe de robi ţigani, pe când actul lui Iancul Sasul din mai1581 433 aminteşte de alte 24 de sălaşe. Observăm că în decurs de câteva deceniinumărul acestei forţe de muncă, extrem de importantă în economia mănăstirească,s-a triplat, probabil, pe cale naturală.Se pare că voievodul Petru Şchiopul, în primele sale domnii (1576-1577;1577-1578), a avut grijă ca această mănăstire să-şi păstreze averile dobânditeanterior, deoarece din această perioadă datează cele mai multe acte cu referinţă laea. Admitem faptul că mănăstirea Bistriţa îşi păstrează până la sfârşitul secoluluial XVI-lea cele 35 sate, cele opt prisăci, vama de la Tazlău, braniştea de lângăPângăraţi, iezerele, bălţile, poienile, morile provenite din danii, aşa cum reiese dinhrisoavele de întărire emise în 1576 de cancelaria lui Petru Şchiopul 434 , chiar dacăele fac referinţă directă doar la jumătate din satele stăpânite. Acelaşi voievodPetru Şchiopul îi întărea, mai târziu, un hotar dinspre Bodeşti şi Ţuţcani, cât şiun loc peste Siret, lângă Ilieşti 435 .Aron Tiranul, în a doua domnie (1592-1595), emite câteva acte de proprietatepentru călugării de la Bistriţa prin care le întărea prisaca de la Fundoiu şi o parte431DIR, A, XVI/2, p. 124, nr. 118.432 C. C. Giurescu, D. C. Giurescu, op. cit., p. 289.433DIR, A, XVI/3, p. 7, nr. 12; p. 159, nr. 209.434Ibidem, XVI/3, p. 67-68, nr. 87; p. 74-75, nr. 93; p. 99-101, nr. 127. Avem în vedere satele:Slugani, Chicoşeşti, Călieneşti şi Lăţcani, pe Bistriţa; Beşicani, Mândreşti, pe Oarbic, Oprişani,Roznov, Soboleşti, Drăjinţi, care se numeşte acum Area, Văscăuţi şi Brasăuţi, de pe Bistriţa;Sârbii, pe Tazlăul Mare, Lucăceşti, pe Tazlăul Sărat, Bîrlinţi şi Ardăneşti; prisăcile – mai susde Tamaş, unde a fost Marta călugăriţa, pe Lopatna, pe Itchil, pe Bohotin, în Branişte; satulMogeşti, ţinutul Covurlui şi două cuturi din aceeaşi localitate – Lupeni şi Peneu. Număruliezerilor, bălţilor şi morilor nu este precizat.435Ibidem, p. 392, nr. 489.

116 Igor Savadin robii (37 de sălaşe) ţigani 436 . Voievodul Ştefan Răzvan întărea mănăstirii, înmai 1595 437 , vechea branişte, care începea de la pârâul Sărata, peste Bistriţa, şisatul Roznov, danii de Ştefan cel Mare. Cancelaria lui Ieremia Movilă (1595-1600), la rândul ei, emitea hrisoave de întărire pentru mai multe averi ale mănăstiriiprintre care: o poiană în Blăjeşti; o parte din iezerul Cahov; locul de prisacă înLopatna şi alte 37 sălaşe de ţigani, ceea ce arată documentar că Bistriţa stăpânea,în 1599, circa 125 de sălaşe 438 .Mănăstirea Neamţ este mai puţin amintită în actele celei de-a doua jumătăţia secolului al XVI-lea, în contextul politicii funciare a domniei. În domniile lor,Petru Şchiopul şi Iancul Sasul au emis mai multe hrisoave de întărire pentruunele proprietăţi ale călugărilor de la Neamţ. Bunuri care formau 12 case în satulCopanca, cu iezere şi gârle sunt recunoscute ale mănăstirii, în 1580; 24 de sălaşede robi ţigani, în 1581, şi o branişte în ocina mănăstirii, în 1582 439 . O moară laBăiceni, poienile Răchiteni şi Galului, pe Bistriţa, constituiau obiectul unei alteîntăriri domneşti, din 1585 440 .S-a păstrat doar un singur document din perioadă, datând din 10 ianuarie 1592,care indică unica danie domnească de sate către mănăstirea Neamţ, conformcăreia Aron Tiranul o înzestra cu satele Drăgăneşti şi Brusturi 441 . Interesanteste faptul că, un hrisov emis la 13 februarie 1594, de cancelaria aceluiaşi domn,face referinţă la întărirea satului Piscul, când i se stabileau şi hotarele, deşi pânăatunci călugării de la Neamţ stăpâneau jumătate de sat, conform unui hrisov dela Bogdan cel Orb 442 .Unele surse indică faptul că vechiul aşezământ monastic de la Neamţ cunoaşteo perioadă de criză sub aspect economic. Astfel, satul Petricani, pe Topoliţa, vaintra cu mori în posesia mănăstirii Humor, în martie 1583 443 . Au existat câtevahotărâri prin care mănăstirea Neamţ obţinea dreptul de a-şi aduce înapoi robiifugari sau era implicată în litigii de hotar cu alte mănăstiri ori boieri 444 .Cu siguranţă, privilegiu, din 3 iulie 1599 445 , dat Putnei constituie o mărturieclară că mănăstirea stăpânea atunci satul Horodiştea din ţinutul Orheiului. Deşi nu436Ibidem, XVI/4, p. 43-44, nr. 49; p. 56, nr. 69.437Ibidem, p. 121, nr. 150; p. 125, nr. 156.438Ibidem, p. 131, nr, 167; p. 240-241, nr. 295; p. 248, nr. 306; p. 260, nr. 323.439Ibidem, XVI/3, p. 139, nr. 177; p. 159-160, nr. 210; p. 195, nr. 249.440Ibidem, p. 268, nr. 326; p. 293-294, nr. 357.441Ibidem, XVI/4, p. 43, nr. 48.442Ibidem, p. 103, nr. 125; XVI/1, p. 93-94, nr. 92.443Ibidem, XVI/3, p. 208, nr. 262.444Ibidem, XVI/4, p. 42, nr. 46; p. 52, nr. 64; p. 120, nr. 148; p. 132, nr. 169; p. 133, nr. 171; p.143-144, nr. 190.445Ibidem, p. 263, nr. 326.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea117se cunosc împrejurările în care el a ajuns în domeniul mănăstirii, Ieremia Movilăanunţa că „am dat şi am înnoit această carte a domniei mele, rugătorilor noştricălugări de la sfânta mănăstire a Neamţului, ca ori câte gloabe şi deşugubini se vorface în satul lor Horodiştea, ce este în ţinutul Orheiului”, să revină egumenului.Deci, domeniul mănăstirii Neamţ rămâne ca dimensiuni şi număr de bunuriintrate ca rezultat al daniilor acelaşi ca şi la mijlocul secolului al XVI-lea, însumândaproape 28 sate întregi, iezere, câteva poieni, o branişte şi alte bunuri.De asemenea, nu este clar dacă mănăstirea mai păstra iezerul şi prisaca de laZagorna, deoarece nu avem acoperire documentară. Iezerul Luciul devenea bunal mănăstirii Solca la începutul secolului XVII-lea 446 . Totuşi, nu avem doveziclare despre ieşirea sa din domeniul Nemţului spre sfârşitul veacului XVI.Ca centru monahal şi economic mănăstirea Moldoviţa va evolua relativ stabilşi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Alexandru Lăpuşneanu a ridicatbiserica de azi Bistriţei, însă nu s-au păstrat din domnia aceastuia acte de danieîn sate către mănăstire. O serie dintre actele de proprietate emise de cancelariadomnească după ce fac referinţă directă la acest locaş. Astfel, un hrisov de întărire,emis în martie 1562, îl menţionează pe ţiganul Mihul dăruit mănăstirii decătre călugărul Teofilact 447 , iar altul, din august 1569 448 , aminteşte despre robulmănăstirii Parasca şi soţia lui, obţinuţi încă de la Petru Rareş. Două acte emise decancelaria lui Petru Şchiopul, în 1578 449 , împuterniceau călugării de la Moldoviţasă-şi apere braniştea şi să-şi caute robii ţigani, fapt ce indică vremuri nu preabune şi pentru această mănăstire.Avem certitudinea că mănăstirea Moldoviţa obţinea în continuare venituri înurma exploatării morilor, a berăriei, sladniţei şi celor patru case de posluşnici dela Baia, danie a lui Alexandru cel Bun, întărită în noiembrie 1580 de voievodulIancul Sasul 450 . Valoroasă pentru mănăstire este dania lui Petru Şchiopul, din20 decembrie 1588, constând în satul Onţeni cu prisacă, transferat din ocoluldomnesc al târgului Botoşani 451 . Remarcăm că spre sfârşitul secolului al XVI-leadomnia recurgea rar la acordarea de sate boierilor sau bisericii, preluate dinocolul domnesc, care era semnificativ restrâns comparabil cu a doua jumătate asecolului XV. Veniturile mănăstirii vor creşte ca rezultat al exploatării celor douămori, sladiniţei şi muncii posluşnicilor din târgul Baia, după cum arată o danie,din ianuarie 1593 452 , de la Aron Tiranul.446Ibidem, XVII/5, p. 163, 354;447Ibidem, XVI/2, p. 158, nr. 154.448Ibidem, p. 210, nr. 222.449Ibidem, XVI/3, p. 93, nr. 118; p. 94, nr. 119.450Ibidem, p. 149, nr. 194.451Ibidem, p. 410-412, nr. 501.452Ibidem, XVI/4, p. 62-63, nr. 83; p. 122, nr. 152.

118 Igor SavaActele ultimului deceniu ale secolului al XVI-lea amintesc rar mănăstireaMoldoviţa şi oferă puţine detalii despre evoluţia domeniului ei. Cele păstrateconstituie întăriri domneşti de mori, sladniţe, sate, iezere, precum şi autorizăripentru călugări de a-şi apăra braniştea 453 etc. Concluzia ce poate fi dedusă dinanaliza izvoarelor este, că mănăstirea Moldoviţa, deşi a cunoscut şi incertitudiniîn dezvoltarea ei economică, stăpânea la sfârşitul veacului XVI în jur de 14 sateîntregi şi jumătăţi din altele, iezere, mori, prisăci obţinute prin danii. Cât priveşteimunităţile, actele arată, că doar satul Săsciori beneficia de anumite scutiri. Totodată,călugării de la Neamţ mai încasau jumătate din veniturile de la vama depeşte şi vama pe uscat de la iezerul Covur. Nu este cunoscută soarta satelorFântâna Mare, Berchişeşti, Sălăgeni cu mănăstire, Săliştea, stăpânite de Moldoviţaîn prima jumătate a secolului al XVI-lea, deoarece nu mai sunt semnalatedocumentar în perioada ce a urmat.Domeniul mănăstirii Probota s-a dezvoltat progresiv şi în a doua jumătate asecolului al XVI-lea, fapt reflectat de cele 31 de acte emise către această mănăstireprin care i se întăreau satele, i se ofereau privilegii etc. În domniile lor, AlexandruLăpuşneanu şi Bogdan Lăpuşneanu au avut grijă ca mănăstirea să prospere, întărindu-i,între 1554-1568 454 , 16 sate cu mori, gârlele, robii, prisăci, dintre care 14sate se bucurau de regimul imunităţii. Voievodul Bogdan Lăpuşneanu îi oferea,pe 6 decembrie 1568, un obroc anual în produse alimentare şi bani pentru trebuinţela praznicul mănăstirii de Sf. Nicolae 455 . Grija acordată acestei mănăstiriiîn cele două domnii, indică faptul că s-a dorit ca Probota să devină o ctitorie afamiliei Lăpuşneanu.Nu mai puţin importantă este atitudinea lui Petru Şchiopul. Domnul întăreştecălugărilor de la Poiana Siretului uricile pentru 4 sate, lacul Beleu cu gârle şi,potrivit uricului din 30 aprilie 1588, el reînnoia drepturile de judecată ale egumenuluiasupra acestor sate 456 . Ulterior, la 25 august 1590, cancelaria sa emite unprivilegiu similar pentru satele mănăstirii din ţinutul Cernăuţi, fără a precizanumărul acestora 457 . Actele menţionate au o semnificaţie aparte în cunoaşterearegimului juridic al mănăstirii, pentru că în a doua jumătate a secolului al XVI-leaavem puţine cazuri de acordare a imunităţilor către mănăstiri.453Ibidem, p. 14, nr. 16; p. 42, nr. 47; p. 55, nr. 67; p. 121, nr. 151; p. 126, nr. 158; p. 166-167, nr.223.454Ibidem, XVI/2, p. 53-54, nr. 52; p. 94-95, nr. 84; p. 157, nr. 151; p. 177, nr. 184; p. 181, nr. 188.455Ibidem, p. 181, nr. 189.456Ioan Vodă întăreşte, pe 23 ianuarie 1573, satul Protopopeni (Ibidem, XVI/3, p. 14, nr. 21).Pentru întăririle emise de cancelaria lui Petru Şchiopul şi Iancul Sasul vezi Ibidem, p. 41, nr. 57;p. 55, nr. 72; p. 142, nr. 182; p. 166, nr. 219; p. 242, nr. 296; p. 323, nr. 391; p. 353, nr. 432; p.385-386, nr. 480.457Ibidem, p. 463-464, nr. 569.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea119Interesantă este situaţia satului Conţeşti din ţinutul Suceava, deoarece înhrisovul de întărire a lui Petru Şchiopul din 1574 este indicat „că domniia sa audat ş-au întorsu sfintei sali mănăstirii Pobratei un sat anume Conţeştii, la guraPobratei, care acel sat l-au fost dat mănăstirei Pobratei de Alexandru vodă” 458 .Nu mai puţin discutabilă a fost şi soarta satului Potropopeni, cu mori pe Siret,întărit în 1542 lui Nicoara Hâra, pârcălab de Hotin, ca în perioada anilor 1573-1597 egumenii de Probota să-l revendice. Domnii care s-au perindat la putereau decis, în urma câtorva judecăţi dintre 10 septembrie 1596 şi 8 iunie 1597, să-lîntoarcă călugărilor de la Probota 459 . Această dispută îndelungată între descendenţiiAnuşcăi, în frunte cu cneaghinea Frunţeschoae, susţinuţi de pan GligorceaCrăciun, mare vornic şi mănăstirea Probota, reprezintă în opinia unor autori uncaz clasic de uzurpare a dreptului de ctitorie 460 .Domeniului mănăstirii Probota la sfârşitul secolului al XVI-lea cuprindea înjur de 34 de sate întregi ca rezultat al daniilor, dintre care nu toate sunt amintiteîn actele perioadei. Există întăriri pentru 14 sate, iar pe lângă cele amintitemai sus se adaugă: Deleni şi Iurieşti, ţinutul Covurlui, Potropopeni, Conţeşti,Dolheşti, Săveşti, Văleni, Oniceni (Botoşani), Drăguşeni (Cernăuţi), Poiana Siretului,Ciulineşti 461 . Presupunem că şi satul Cristeşti din ţinutul Cârligătura rămâneal mănăstirii, deoarece abia la începutul secolului al XVII-lea intră în posesia luiPăcurar şi a altor stăpânitori 462 .Alte 14 sate: Heciul, Negoeşti, Părtănoşi, Negomireşti, Iurcani, Bodeşti,Grăbăuţi, pe Prut (Iaşi), Bereşti, pe Jijia şi Prut (Iaşi), Răpiceni şi Rădeni, pe Teliţa,Ciricani, Bălăneşti (Anenii Noi), Dreptatea, pe Siret şi Mărcianii (Suceava) – aufost întărite Probotei de Alexandru Lăpuşneanu în 1554 463 , fapt ce poate fi interpretatca un argument că vor rămâne în posesia mănăstirii până la sfârşitul acestuiveac. Nu deţinem informaţii despre satele Dobruşa, ţinutul Soroca şi Şerbăneşti,pe Siret, danie şi întărire a lui Petru Rareş 464 , despre prisăcile de la Visoca, prisacalui Bozea din braniştea de la Bohotin, prisaca de la Botna şi prisaca lui David, dela Bâc etc. În schimb, avem câteva întăriri pentru iezerul Beleu cu gârlele sale,vitale pentru economia mănăstirii 465 . Puterea economică a mănăstirii sporeşte şica rezultat al creşterii forţei de muncă, reprezentată, de regulă, pe lângă ţăranii458Ibidem, p. 41, nr. 57.459Ibidem, XVI/1, p. 406, nr. 370; XVI/3, p. 14, nr. 21; p. 142, nr. 182; p. 357-358, nr. 437;XVI/4, p. 149, nr. 200; p. 150, nr. 201; p. 151-152, nr. 202; p. 169-171, nr. 228.460V. Puşcaşu, op. cit, p. 159.461DIR, A, XVI/4, p. 308, nr. 2 (documente îndoielnice); p. 169-171, nr. 228; XVI/3, p. 41, nr. 57;XVII/1, p. 202-203, nr. 289; p. 193, nr. 276; XVI/3, p. 266, nr. 323; XVII/1, p. 248, nr. 332.462Ibidem, XVII/3, nr. 285, nr. 273.463Ibidem, XVI/2, p. 53-54, nr. 52.464Ibidem, XVI/1, p. 243-244, nr. 215; p. 505-506, nr. 454.465Ibidem, XVI/3, p. 242, nr. 296; XVI/4, p. 113-114, nr. 140.

120 Igor Savadependenţi şi de robii ţigani. Două hrisoave de întărire, din 1581 şi 1593, stipulaucă mănăstirea Probota stăpânea aproape 47 de sălaşe de ţigani 466 .Analiza izvoarelor interne demonstrează că şi mănăstirea Tazlău prosperăeconomic în a doua jumătate a veacului indicat. Din cele 26 de acte din perioadăcu referinţă la ea, 21 sunt hrisoave de întărire pentru bunurile dobândite anterior:sate, vaduri, iezere, poieni, fâneţe, o dumbravă, mori ş.a. Mănăstirea Tazlăustăpânea în perioadă satele Ostăpcani, Tătărani, Zăneşti, pe Bistriţa, Păşcanidin câmpul lui Dragoş, Tăteşti, pe Tazlăul Sărat, Buneşti, pe Siret, Stolnici şiocini în satele Tuluceşti, Sineşti, Băloteşti, Călimăneşti 467 . Paralel îi sunt întăriteiezerul Davodul, la Prut cu toate gârlele, poiana din faţa satelor Zăneşti şiRoznov, iezerul, gârlele şi dumbrava din împrejurul mănăstirii 468 .Puţine dintre aşezămintele monastice moldoveneşti au beneficiat de danii însate şi alte bunuri, aşa cum observăm în cazul mănăstirii Tazlău. Ea primea dela Alexandru Lăpuşneanu, în decembrie 1553 469 , satul Conţeşti, pe Cracău, cumori şi ţigani, sat ieşit din ocolul domnesc. Satul Măeşti, pe Putna, cu jumătatedin Muşeţeşti, pe Siret, au constituit, în aprilie 1558, danie de la Toader Bolea,mare stolnic şi Ana Eftimia 470 . Aceste închinări veneau să ofere mănăstirii, aflatăîn zona de maximă activitate a misionarilor catolici, sprijinul necesar din parteadomniei şi a membrilor clasei înalte, care prin asemenea acţiuni îşi manifestauataşamentul şi calitatea de protectori ai valorilor ortodoxiei.Nu este clară situaţia satelor Borileşti, Dragoteşti şi Urseşti, pe Nechid, satulcu moara şi mănăstirea „unde a fost Huba”, întărite în iunie 1519 de Ştefăniţăvoievod 471 , şi dispărute din actele ce urmează acestei domnii. Ne exprimămconvingerea că acest fenomen, după cum am observat, este specific mai multormănăstiri din secolul al XVI-lea. În situaţia în care ar fi ieşit din domeniul Tazlăului,ar fi fost înregistrate de cancelaria domnească sau în cazul când ele ar fifost revendicate de către cineva. Acest fapt reiese din analiza aceluiaşi hrisova lui Ştefăniţă, unde figurează şi mănăstirea de la Răcătau, care este întărită, îndecembrie 1581, lui Condrea Bucium, mare vornic 472 . Astfel, mănăstirea Tazlăustăpânea către sfârşitul secolului al XVI-lea 15 sate întregi, alte două jumătăţi desate şi alte averi de valoare înaltă pentru acea vreme.466Ibidem, XVI/3, p. 160-161, nr. 211; XVI/4, p. 86-87, nr. 108.467Notele sunt plasate în ordinea prezentării satelor (Ibidem, XVI/2, p. 26, nr. 25; XVI/4, p.45-46, nr. 53; p. 124, nr. 155; p. 79-80, nr. 98; XVI/3, p. 53, nr. 69; XVI/4, p. 136, nr. 177; p.79-80, nr. 98; XVI/2, p. 21, nr. 19; XVI/4, p. 236, nr. 289; XVI/3, p. 51, nr. 66; XVI/4, p. 301,nr. 369).468Ibidem, XVI/2, p. 26, nr. 25; XVI/4, p. 13, nr. 15; p. 45, nr. 52.469Ibidem, p. 38, nr. 39.470Ibidem, p. 111, nr. 102.471Ibidem, XVI/1, nr. 130, p. 141-142.472Ibidem, XVI/3, p. 179, nr. 233.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea121În ceea ce priveşte ctitoria boierească mănăstirea Humor, ea urmează odezvoltare constantă sub aspect economico-social în a doua jumătate a secoluluial XVI-lea, fapt reflectat de actele emise către acest locaş. Pe la 1555, AlexandruLăpuşneanu îi întăreşte satele dăruite anterior de: logofătul Toader Bubuiog:Corceşti, pe Cozancea, Feredeani, pe Sitna, jumătate de sat din Derzca, un cutnumit Feia Gotca, în Cobilea, satul Davidova, în gura Nistrului, Bubuiogi, satla iezerul Beleu, Bubuiungi (Boboiojii), pe Bâc, între Dăigan şi Purcelu şi, unal sat Bubuiogi, pe Cahov, mai jos de Troian 473 . Precizăm că satele Bubuiungi,pe Bâc şi Bubuiogi, pe Cahov, au fost întărite mai târziu unor particulari 474 . TotAlexandru vodă Lăpuşneanu a dăruit mănăstirii muntele Măgura cu poienile şiizvoarele din jur, după cum consemnează un hrisov de întărite, din iulie 1594, dela Aron Tiranul 475 .Pe lângă satele deţinute, mănăstirea Humor avea şi alte averi aducătoare devenituri. Amintim aici iezerul Cahov cu gârlele şi şomoldoacele, dăruit, în aprilie1584, de Petru Şchiopul, şi ocinile din jurul mănăstirii, întărite de Ieremia Movilă,în ianuarie 1600 476 .Fiind ctitorie boierească, mănăstirea Humor a beneficiat de danii venite dinpartea unor înalţi dregători. În decembrie 1556, Daniil, hatman şi pârcălab deSuceava, miluieşte mănăstirea cu o danie valoroasă conţinând satul Mihăileşticu mori, pe Bahlui, în ţinutul Cărligătura, părţi din satul Băişeşti, pe Moldova, 4sălaşe de ţigani şi obiecte de cult variate 477 . În timpul lui Petru Şchiopul, Mihăileştiva ajunge în patrimoniul Galatei, schimbat în rezultatul înţelegerii cu domniacu satul Petricani, cu mori pe Topoliţa 478 , ca în 1598, în rezultatul judecăţii luiIeremia Movilă el să revină din nou mănăstirii Humor 479 .Cât priveşte soarta satelor Brăneşti, pe Sitna, Vorniceni, Glodenii, Seliştealui Dieniş, prisăcile de pe Botna şi la Zlătăroaia, amintite în întăririle primelordecenii ale secolului al XVI-lea 480 , considerăm că rămân în continuare componenteale averii mănăstirii Humor. Astfel, domeniul acestui aşezământ monahal,constituit din danii, cuprindea spre sfârşitul secolului în jur de 10 sate întregi,părţi din Derzca, Băişeşti, cutul Feia Gotca, iezere, prisăci, robi etc., fapt ceindică o evoluţie prosperă şi în această perioadă.Mănăstirea Voroneţ se numără printre lăcaşurile care au beneficiat în perioadă473Actul este datat între 1554-1555 (Ibidem, XVI/2, p. 40, nr. 41).474Ibidem, XVI/3, p. 197, nr. 253; Al. I. Gonţa, Indicele numelor de locuri, p. 44.475Ibidem, XVI/4, p. 112, nr. 137.476Ibidem, XVI/3, p. 249, nr. 302; XVI/4, p. 277-278, nr. 344.477Ibidem, XVI/2, p. 98, nr. 89.478Ibidem, XVI/3, p. 203-204, nr. 260.479Ibidem, XVI/4, p. 187-188, nr. 247.480Ibidem, XVI/1, p. 401-402, nr. 364.

122 Igor Savade cele mai multe danii, venite anume din partea unor clerici şi boieri. RealizărileVoroneţului în plan cultural-spiritual, constituie probabil, unul din motiveleprincipale pentru care mănăstirea a fost înzestrată cu danii de către ierarhi şidregători. Mitropolitul Ţării Moldovei, Grigorie, oferea mănăstirii Voroneţ, înmartie 1551, satul Malini, cumpărat de diferiţi boieri contra sumei de 1500 dezloţi, mori în Topliţa, o vie, un iaz, chilii şi 6 sălaşe de ţigani 481 . Două acte emisede cancelaria lui Petru Şchiopul, amintesc de satul Verbia, cu heleşteu şi moarăpe Jijia, o vie la Cotnari – ca danii pentru Voroneţ aparţinând lui Gheorghe,episcop de Rădăuţi şi călugărului Efrem Ivăncuţă 482 . Teodosie monahul, fostceaşnic, şi rudele sale înzestrau locaşul monahal de la Voroneţ cu satele Drăgoeşti,Lucăceşti (ţin. Suceava), Boteşti, pentru care s-au păstrat până la noi câtevahrisoave de întărire din domniile lui Alexandru Lăpuşneanu şi Petru Şchiopul 483 .Satul Blăgeşti, schimbat iniţial pentru o poiană cu feciorii Petricăi, pârcălabde Suceava, a fost mai târziu donat mănăstirii, pentru pomenirea tatălui lor 484 .Ultima danie boierească către mănăstire consemnată documentar a fost făcutăde Grigorcea, vornic al Ţării de Jos, şi cuprindea satele Tăistrenii, cu iaz şi moriîn apa Cuboltei, Târnauca şi Hnilovodea, deasupra Răutului, aşa cum reiese dinhrisovul de întărire a lui Ieremia Movilă, din 17 decembrie 1599 485 .Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, domeniul mănăstirii Voroneţ cuprindeacirca 15 sate, mori, iezere, vii, 23 de sălaşe de robi 486 şi alte bunuri. Ridicăprobleme de interpretare soarta satelor Malini, Milcineşti, indicate în amintituluric din 21martie 1551, precum şi satele Leonti, cu iezer, satul Bucureşti, peMoldova, braniştea şi Muntele Lung cu toate ţarcurile sale, întărite mănăstiriide Petru Rareş şi fiul acestuia, Iliaş Rareş 487 . În pofida dificultăţilor ce reies dinconţinutul şi lapsusul documentar, concluzia ce se impune este că mănăstireaVoroneţ deţinea la sfârşit de veac XVI un domeniu mult mai imens decât laînceputul acestuia, fapt ce i-a permis să progreseze în anumite planuri.Mănăstirea Dobrovăţ-Ruşi cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” este indicatădoar într-un act intern din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Analizahrisovului de întărire emis de cancelaria lui Alexandru Lăpuşneanu, la 11 aprilie481Ibidem, XVI/2, p. 1-4, nr. 1. Tot aici este menţionat şi satul Milcineşti, danie a lui Ştefan celMare.482Asctele nu au o datare certă (Ibidem, XVI/3, p. 193-194, nr. 247; p. 366, nr. 450).483Ibidem, XVI/2, p. 105, nr. 98; XVI/3, p. 60, nr. 79; XVI/2, p. 174-175, nr. 178.484CDM, I, p. 377, nr. 985.485DIR, XVI/4, p. 274-275, nr. 340.486Şase sălaşe de ţigani sunt întărite Voroneţului prin hrisovul lui Iliaş Rareş, din 21 decembrie1551, iar alte 15 sălaşe prin cel a lui Aron Tiranul, emis între 1 septembrie 1592 – 31 august1593 (Ibidem, XVI/2, p. 3, nr. 1; XVI/4, p. 59, nr. 75).487Ibidem, XVI/1, p. 93, nr. 90.

124 Igor Savao ctitorie domnească, care poate fi explicat prin anumite dificultăţi economiceale unor domnii, apărute în acest segment cronologic.Într-o altă ipostază apare în perioada cercetată mănăstirea de călugăriţePângăraţi cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie, ctitorită, probabil, în anul 1432şi dezvoltată în timpul lui Ştefan cel Mare când i s-a ridicat biserica de zid 493 .Alexandru Lăpuşneanu va contribui la dezvoltarea mănăstirii. Totuşi, actele aratăcă ea va obţine primele danii însemnate graţie generozităţii lui Petru Şchiopul.Voievodul îi oferea, în iulie 1577 494 , o selişte de pe Almaşul Mic, din ocolul Pietrii,pentru a-şi întemeia sat şi metoh pentru marfă şi îi întărea, în 1585 495 , poianaPângăraţilor cu loc de prisacă şi un ţigan, din danie de la Alexandru Lăpuşneanu.Din uricul de danie, emis de cancelaria domnească în a doua domnie a luiPetru Şchiopul 496 , aflăm că voievodul dăruia mănăstirii satul Bilăeşti, din ocoluldomnesc de la Tîrgul Piatra, cu scopul pomeniirii la slujbe a familie domneşti.Câţiva ani mai târziu, voievodul Petru întărea, în aprilie 1589, un loc de prisacăîn Valea Hămeosului, în Bohotin, ca danie a mănăstirii de la Andrei, hatman şipârcălab de Suceava 497 .Aron Tiranul va avea grijă, în decembrie 1591, ca mănăstirea Pângăraţi să-şipăstreze satele Bilăeşti şi Ivăneşti, cu două mori pe râul Cracău, dăruite în trecutde Petru Şchiopul; o prisacă în branişte la Bohotin; trei fălci de vie şi patruzecijerdii de vie în Cotnarul de Sus, lăsate mănăstirii de Andrei hatman 498 şi douăsălaşe de ţigani. Doi ani mai târziu, acelaşi domn legitima drepturile mănăstirii şiasupra braniştei de la Pângăraţi 499 , fapt ce poate fi apreciat ca un mare privilegiupentru ea ţinând cont de valoarea braniştilor în epocă. Ieremia Movilă eliberasatul Bilăeşti de podvoade, în iunie 1596 500 , şi interzicea dregătorilor de la Piatrasă se amestece în treburile lui pentru că „am dat acel sat sfintei mănăstiri anumePângăraţi”. Conform unui hrisov de întărire emis în domnia lui Mihai Viteazul,pe 23 iunie 1600 mănăstirea stăpânea în continuare satele Siliştea, pe Malacica,Bilăeşti şi Ivăneşti 501 . Constatăm că mănăstirea Pângăraţi va păstra cele 3 sate,morile pe Cracău, prisaca pe valea Hemeosului, braniştea Pângăraţi şi via de laCotnari – provenite din danii.493N. Dobrescu, Întemeierea mitropoliilor ..., p. 148, 161; S. Reli, op.cit., p. 419.494Ibidem, XVI/3, p. 89, nr. 111.495Ibidem, p. 277-278, nr. 335.496Document plasat între 1septembrie 1585 – 31 august 1586 ( Ibidem, XVI/3, p. 287, nr. 349).497Ibidem, p. 419, nr. 509.498Ibidem, XVI/4, p. 39, nr. 44.499Ibidem, p. 84, nr. 104.500Ibidem, p. 143, nr. 189.501Ibidem, p. 295,, nr. 359.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea125Fenomenul ctitoriei cunoaşte o nouă manifestare începând cu domnia luiAlexandru Lăpuşneanu. În pofida persecuţiilor religioase declanşate de acestvoievod împotriva altor confesiuni religioase din Moldova, el, dimpotrivă, aacordat o atenţie specială cultului ortodox. Tradiţia istorică, consemnată prinGrigore Ureche, îl consideră pe Alexandru Lăpuşneanu mare-ctitor al mănăstiriiSlatina, sfinţită la 14 noiembrie 1558 de mitropolitul Grigorie al II-lea cu un soborde 116 preoţi şi diaconi, devenită mai târziu necropola familiei Lăpuşneanu 502 .Însuşi prima danie către mănăstire, datând din 15 februarie 1568, constând însatul Truşăşti, cu moară şi piuă pe Jijia, arată că acest domn este cel mai indicatîn privinţa zidirii ei 503 . Un an mai târziu, aşa cum indica un hrisov de întărire dela Bogdan Lăpuşneanu, din august 1569, mănăstirea Slatina deţinea de la ctitorulei şi o parte din satul Băişeşti, la care mai târziu se adaugă o altă parte, dăruită deHuruaoaia călugăriţa şi Lateşu 504 .Documntele de proprietate emise după acest an nu mai amintesc nimic desituaţia ei, cu excepţia hrisovului emis la 17 august 1586 505 , care menţioneazădespre stabilirea hotarelor satului Borhineşti al mănăstirii Slatina, de către Albaş,vornic de Suceava. În privinţa drepturilor mănăstirii asupra acestui sat documentulîn cauză aminteşte lacunar că hotarul mergea de la „hotarul Litenilor...până la drumul Tătărească, pe unde este dania lor, de la Alexandru voievod”, decio altă danie a familiei Lăpuşneanu. Un hrisov de întărire de la Petru Şchiopul,din ianuarie 1587 506 , aminteşte de satul Sohani, ţinutul Suceava, dăruit mănăstiriiSlatina de Alexandru Lăpuşneanu în rezultatul unui schimb de sat cu IeremiaChiceră şi rudele sale. Daniile făcute ctitoriei sale demonstrează că AlexandruLăpuşneanu intenţiona să transforme Slatina nu numai în ctitorie de familie, cişi într-un însemnat centru cultural-artistic al Ţării Moldovei, comparabil cu altemănăstiri ctitorii domneşti.Deşi modest, domeniul mănăstirii Slatina spre sfârşitul secolului al XVI-leaîngloba 3 sate, ocini în satul Băişeşti, mori, o piuă ş.a., dintre care majoritateaau fost închinate de Alexandru Lăpuşneanu. Au existat şi alte sate cum ar fiCocoreni şi Loeşti, în ţinutul Hârlău, deţinute temporar de călugării de la Slatina,probabil ca rezultat al unui fals de acte, deoarece au fost pierdute în urma judecăţiidomneşti, aşa cum arată un act, din martie 1580, de la Iancul Sasul 507 .Alexandru Lăpuşneanu este considerat ctitor primar a unui alt lăcaş de cult502Gr. Ureche, op. cit., p. 87.503DIR, A, XVI/2, p. 175, nr. 179.504Ibidem, p. 210-211, nr. 223; XVI/3, p. 327, nr. 396.505Ibidem, p. 331, nr. 402.506Ibidem, p. 336, nr. 409.507Ibidem, p. 134, nr. 169.

126 Igor Sava– mănăstirea Agapia, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavrilă”. Deşi nus-a păstrat nici un act din domnia acestuia, primul document ajuns până la noia fost emis de cancelarie la 17 iulie 1569 508 , când Bogdan Lăpuşneanu întăreaAgapiei satele Băloşeni şi Graşi, pe Neamţ, seliştea Graşi, foste ascultătoare deCetatea Neamţului, după cum preciza şi un act de întărire de la Petru Şchiopul,din noiembrie 1592Petru Şchiopul poate fi considerat, alături de Lăpuşneni, ctitor al Agapiei pentruconstruirea unei biserici şi pentru dania satului Silişte 509 pe Topoliţa, din ţinutulNeamţ. Cancelaria Ţării Moldovei va emite, în cea de-a doua domnie a lui PetruŞchiopul, acte de întărire de ocini făcute mănăstirii, în special, de mari boieri: înmai 1587, pentru satul Childeşti cu moară, din ţinutul Roman şi 4 sălaşe de ţigani,dania lui Brut, mare postelnic; în august 1589, pentru părţi din satul Anghereşti,dăruite de Gavril Cleanţa, vătav, şi ocină în Uricheni; în octombrie 1590, pentruocină în satul Dăneşti; în iunie 1591, pentru satul Negreşti, ţinutul Roman, douăvii, o moară şi un iaz lângă Iaşi – danie a marelui logofăt Luca Stoici 510 .Aron Tiranul, la rândul său, prin daniile făcute s-a înscris în rândul ctitoriilorAgapiei. Prin uricul emis la 28 decembrie 1593 511 , decidea să miluiască mănăstireacu satul Cehlăeşti, în judeţul Neamţ, iar prin alt hrisov să-i întărească caseledin Iaşi, dăruite mănăstirii Agapia de negustorul ieşean Nicula Zaref. Respectivulact este prima danie consemnată documentar a unui orăşean către o mănăstire.Un an mai târziu, la 28 decembrie, acelaşi voievod moldovean oferea Agapiei oaltă danie, fiind vorba da satul Vicoleni, pe Prut şi cu bălţile de aici 512 .Dintr-o ctitorie domnească modestă, mănăstirea Agapia apare la sfârşitul secoluluial XVI-lea ca o fundaţie independentă din punct de vedere economic, datorităveniturilor substanţiale provenite din exploatarea celor 8 sate întregi şi ociniîn altele, dăruite de ctitori diferiţi, în care includem şi satul Hilioara, (Filioara) dinţinutul Neamţ, figurând ca danie din timpul lui Ioan Vodă cel Cumplit 513 .Alexandru I. Gonţa îi atribuie lui Alexandru Lăpuşneanu ctitorirea mănăstiriide la Greci, din ţarina Iaşilor 514 . Prima menţiune documentară despre această508Ibidem, XVI/2, p. 204, nr. 214; XVI/3, p. 196, nr. 251.509Act cu datare incertă (Ibidem, p. 37, nr. 46).510Ibidem, p. 360-361, nr. 440; p. 442-443, nr. 532; p. 466, nr. 572; XVI/4, p. 28, nr. 28; p. 302,nr. 370.511Ibidem, p. 97, nr. 122; p. 87, nr. 109.512Ibidem, p. 118, nr. 145.513Hrisovul de întărirea a satului a fost emis de Iancul Sasul, pe 10 februarie 1582 (Ibidem, XVI/3,p. 184, nr. 236).514Istoricul ajunge la această concluzie analizând documentele din 25 mai 1605 şi 7 aprilie 1618,în care se menţionează că satul Nicoreşti, pe Cracău l-a dat cel dintâi ctitor, domnul Alexandruvoievod (Al. I. Gonţa, Mănăstirea de la Greci din ţarina Iaşilor. O ctitorie dispărută a luiAlexandru Lăpuşneanu. In: Idem, Studii de istorie medievală, 1998, p. 203-210).

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea127mănăstire o avem într-un act emis la 20 februarie 1581, când Iancul Sasul îi dăruiasatul Selicicani din ţinutul Dorohoi, cu loc de moară pe Başeu, fost ascultătorde ocolul târgului Ştefăneşti. De asemenea, îi întărea satul Nicoreşti, cu mori peCracău, şi o treime din satul Onchiteşti, ţinutul Soroca, care formau danie de laNastasia Oproaia 515 . Domnul Petru Şchiopul se înscrie ca ctitor al mănăstirii prindania ce conţinea satul Giurovul, cu loc de moară, pe Cracău 516 . Ulterior, mănăstireade la Greci cu averile sale va deveni metoh al mănăstirii Zograf de la Athos.Deşi este discutabil cazul, unii istorici consideră că Alexandru Lăpuşneanuar putea fi considerat şi primul ctitor al mănăstirii de călugăriţe de la Vânători(Bistriţei) din ţinutul Neamţ, cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului” 517 .Primul document de referinţă la acest locaş monahal a fost emis, la 21 decembrie1560, de cancelaria lui Alexandru Lăpuşneanu, care îi întărea locul din jurulmănăstirii, fără a indica cine este ctitorul 518 . Petru Şchiopul s-a îngrijit şi de aceastămănăstire, oferindu-i, în iulie 1574, un obroc în alimente, 20 de zloţi şi un loc demoară la Dăneşti 519 . Într-un alt context, acelaşi voievod dăruia mănăstirii satulDăneşti, cu moară pe Cracău, în ţinutul Neamţ 520 , fapt care îl încadrează în categoriade ctitor al mănăstirii.Veniturile provenite din exploatarea unui singur sat, probabil, nu erau îndeajunspentru o comunitatea de călugăriţe aflată în creştere, fapt care l-a determinatpe Ştefan Răzvan să-i ofere, în iunie 1595 521 , un obroc în alimente, iar pe IeremiaMovilă, în iunie 1596, să-i reîntoarcă satul Dăneşti, pierdut pentru scurt timp şisă-i ofere un alt obroc în alimente şi bani, mai consistent decât cel dat de voievodulprecedent 522 .Există dovezi care confirmă că familia Lăpuşneanu este ctitorul mănăstiriiBerzunţ (Bogdana) din ţinutul Trotuş cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.515DIR, A, Ibidem, XVI/3, p. 151-152, nr. 199.516Ibidem, XVI/3, p. 371-372, nr. 460.517Al. I. Gonţa, O nouă ctitorie necunoscută a lui Alexandru Lăpuşneanu: mănăstirea de peste valede la Vânătorii Bistriţei. In: Idem, Studii de istorie medievală, p. 229-240; M. Păcurariu, IstoriaBisericii Ortodoxe Române, Chişinău, 1993, p. 162.518DIR, A, XVI/2, p. 156-157 nr. 150.519Ibidem, XVI/3, p. 40, nr. 53; p. 40, nr. 54.520La 14 ianuarie 1584 (Ibidem, p. 237, nr. 292), Petru Şchiopul întărea mănăstirii Vânători satulDăneşti, pe Cracău, document în care voievodul preciza că satul respectiv este dania sa de maiînainte.521Obrocul domnesc de alimente din 21 iunie 1595 (Ibidem, XVI/4, p. 125-126, nr. 157), constaîn 2 coloade de grâu, o butie de vin, un poloboc de miere curată, 70 de drobi de sare şi jumătatedin venitul de pe morile din Cracău.522Ibidem, p. 141, nr. 186. Obrocul de alimente dat mănăstirii, în august 1597 (Ibidem, p. 176, nr.234), de Ieremia Movilă, cuprindea 2 baniţe de grâu şi una de orz, 2 butii de vin, 3 poloboace demiere curată şi 30 de zloţi pentru trebuinţe curente.

128 Igor SavaŞtim că Alexandru Lăpuşneanu face prima danie către locaş, constând din douămori la gârla Putnei, conform informaţiei conţinute într-un uric de întărire emisde cancelaria lui Bogdan Lăpuşneanu 523 . Cert este faptul că în aceeaşi perioadă,la 20 aprilie 1570 524 , voievodul Bogdan dădea călugărilor un alt hrisov de întărirepentru locul din jurul mănăstirii Berzunţ, pentru jumătatea satului Ciofreşti, peBârlad şi un loc numit Obârşie, la fundătura Nădiştii, cât şi pentru opt sălaşede robi ţigani, aparţinând acestora. Deoarece nu este precizat autorul daniei, nuexcludem posibilitatea că aceste bunuri ar fi fost oferite de tatăl său. La 29 decembrie1570 525 , Bogdan Lăpuşneanu, miluia mănăstirea Berzunţ cu un vad de moarăpe apa Putnei, şi, tot în domnia acestuia, călugării de aici intră în stăpânirea satuluiBogdana, din Ţinutul Trotuşului, a unei mori şi două sălaşe de ţigani, după cumse precizează într-un act emis în a doua domnie a lui Petru Şchiopul 526 .Ultimele acte cu referinţă la Berzunţ ţin tot de această perioadă. Cancelaria luiPetru Şchiopul emitea în beneficiul călugărilor de la Bogdana urice de întăririlepentru o prisacă cu baltă de lângă Pârâul Rău, donate mănăstirii de Toader, fiulMaruşcăi 527 Nu sunt cunoscute alte danii de sate intrate în stăpânirea mănăstiriiîn această operioadă, însă, cert este faptul că monahii de la Berzunţ dispuneau desurse finaciare suficiente pentru a cumpăra ocine în două sate 528 .În conformitate cu informaţiile oferite de documentele analizate, putemconchide că mănăstirea Berzunţ dispunea spre sfârşitul secolului al XVI-leade un domeniu modest, comparativ cu principalele ctitorii ale Lăpuşnenilor –Slatina şi Agapia. În linii generale el cuprindea un sat, 4 mori, o baltă, o prisacă şi10 sălaşe de robi ţigani, ca bunuri ajunse în patrimoniul ei ca rezultat al daniilor.Conform unei opinii 529 , Alexandru Lăpuşneanu poate fi considerat şi fondatorulSchitului lui Zosin cu hramul „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, baza mănăstiriiSecul, ctitorită mai târziu de Nestor Ureche. Cele câteva acte cu referinţăla acest schit emise la sfârşitul veacului al XVI-lea, arată că în timpul lui Petru523Primul act ce face referinţă directă la mănăstirea Berzunţ nu este datat, deci sunt indicaţi aniiacestei domnii 1568-1572 ( Ibidem, XVI/2, p. 176, nr. 180).524Ibidem, p. 226-227, nr. 237.525Ibidem, XVI/3, p. 3, nr. 6.526Uricul de la Petru Şchiopul pentru satul Bogdana, al mănăstirii Berzunţ, dania lui BogdanLăpuşneanu, a fost emis pe 9 martie 1585 (Ibidem, p. 270, nr. 329).527Ibidem, p. 103, nr. 132.528Avem în vedere un hrisov de întărire pentru părţi din satele Mirăeşti şi Slăvoae, pe Putna(Ibidem, p. 364-365, nr. 448), şi altul pentru a patra parte din Oprişoae, mai jos de Ciorna,ţinutul Trotuş (Ibidem, p. 400-401, nr. 498), cumpărate de călugări de la mai mulţi proprietariîn a doua domnie a lui Petru Şchiopul.529Al. I. Gonţa, Un aşezământ de cultură de la Alexandru Lăpuşneanu pe valea Secului înainte dectitoria lui Nestor Ureche. Schitul lui Zosin. In: Idem, Studii de istorie medievală, p. 211-228.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea129Şchiopul comunitatea monahală exista deja, după cum indică un act al acesteidomnii 530 , când se oferea posibilitatea pentru călugări de a curăţa locul de lagurile Secului, unde dau în Neamţ. Petru Şchiopul le oferea celor de la schit, la 10martie 1588, veniturile unei mori domneşti din Borceşti, pe Moldova, şi întărea,la 24 octombrie 1589 531 , o prisacă în aceeaşi localitate, dăruită de Proxia călugăriţa,pentru a fi înscrisă în marele pomelnic al mănăstirii.Documentele de cancelarie emise ulterior întăresc schitului lui Zosin puţinelebunuri pe care le deţinea, anume hotarul mănăstirii, moara şi prisaca de laBorceşti. Excepţie face actul, din 14 iulie 1596” 532 , prin care Iremia Movilă dădeaindicaţii clare lui Vasilie, pârcălab de Neamţ, să lase în pace „satul Borceşti (subl.n.) cu moara ce a fost dată mai înainte mănăstirii de la Secul şi cu o prisacă,dăruită de noi şi cu moară”. Deşi Alexandru I. Gonţa susţine că schitul lui Zosindintre bunurile avute până în 1602, când este transformat în mănăstirea Secul, adeţinut doar moara şi prisaca de la Borceşti, 533 , atât analiza ultimului act menţionat,cât şi a altora de la începutul secolului al XVII-lea, arată că domnia întăreacălugărilor şi satul Borceşti, alături de moară şi prisaca din localitate.În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, avem informaţii certe despre satelestăpânite de mănăstirea Căpriana. Uricul emis la 11 aprilie 1559, menţionează sateleLozova, Prejoltenii, Oneştii, Sadova, Bălicenii, Lucenii, Dvornicenii, Dumenii,Glăvăşanii, Besericenii, Părcanii şi o vie la Cotnari, care au fost dăruite mănăstiriide Alexandru Lăpuşneanu voievod 534 . Acest fapt al domnului plasează mănăstireaCăpriana în fruntea aşezămintelor monastice din spaţiul pruto-nistrean dupăaveri şi îi confirmă statutul de centru spiritual şi cultural al vremii.Tradiţia de construire a locaşelor monahale a fost continuată de domnitorulPetru Şchiopul, care a trecut în rândul marilor ctitori moldoveni prin zidireamănăstirilor Galata şi Hlincea. La 25 martie 1578, voievodul a ridicat în Iaşibiserica mănăstirii Galata din Vale, care după un timp s-a surpat, probabil înurma vreunui cutremur. Mănăstirea Galata din Deal a fost construită între530Primul act ce se referă la schitul lui Zosin are anul, luna şi ziua ruptă şi este încadrat de editori înlimitele anilor 1585-1591 (Ibidem, XVI/3, p. 267, nr. 325).531Ibidem, p. 380, nr. 473; p. 445, nr. 535.532În 1594, Aron Tiranul întărea hotarul mănăstirii Secul (Ibidem, XVI/4, p. 113, nr. 139), iarIeremia Movilă, în 1596, prin trei hrisoave întărea mănăstirii hotarul stabilit în timpul lui PetruŞchiopul (Ibidem, p. 139-140, nr. 183; p. 144, nr. 191; p. 145, nr. 192). Prin hrisovul din 1604,se întărea mănăstirii Secul vechile hotare ale satului Borceşti, prisaca şi moara de pe Moldova(Ibidem, XVII/1, p. 150-151, nr. 214).533Al. I. Gonţa, Un aşezământ de cultură..., pagina 39. Curios este faptul că în Idem, Indicelenumelor de locuri, p. 15, autorul citat arată că satul Borceşti, din ţinutul Neamţ, a fost întăritmănăstirii Secu cu moară şi prisacă.534DRH, A, VI, p. 438, nr. 243.

130 Igor Savaanii 1582-1583 535 , remarcându-se ca cea mai impunătoare construcţie din timpulsău. În prima domnie, cancelaria lui Petru Şchiopul emite 8 acte de proprietateprin care ctitorul face cinci danii mănăstirii Galata, ce cuprindeau 8 sate, mori,iezere, vii, anume: Vlăceşti cu mori pe Siret (ţ. Suceava), cumpărat cu 3000 zloţide la Soara şi alţii; Voroveşti, cu vii; Mihăileşti, cu moară în Bahlui; Plopi, cuiaz; Cârşteşti şi Belceşti, ambele cu mori în Bahlui; Sagna, cu moară şi loc demoară în Siret; Tămăşani, cu moară în Iuţca; 10 sălaşe de ţigani; heleşteul luiMihai din hotarul Iaşului; locul din jurul mănăstirii şi satul Mânjeşti, în ţinutulCârligătura 536 .După ce revenea la scaunul Moldovei, în octombrie 1582, Petru Şchiopul seîngrijeşte de ctitoria sa Galata, autorizând cele 7 acte de danie şi întări în beneficiulacesteia. Ctitorul îi dădea urice pentru satele Mânzeşti (Mânzăteşti) şi Fălfăieşti,pe Jijia, şi Petreşti, la Cârligătura – ieşite din domeniul domnesc; pentru celedouă sălaşe ţigani; pentru satul Teişoara din ocolul Botoşanilor, dăruit de soţiasa Maria; pentru un loc de prisacă la Bohotin şi satul Drăgăneşti, în Thigheci,şi o parte din iezerul Cahul 537 , ultimile două fiind, de asemenea, danii domneşti.Bunurile indicate au fost dăruite Galatei de Petru Şchiopul şi familia sa, dar existăşi unele averi cum ar fi satul Malitinţi, în ţinutul Hotin, cu iaz şi cu moară şi 4sălaşe de ţigani, care au fost dăruite de Ionaşco Vartic 538 .Analizând catastiful mănăstirii Galata din Iaşi, datând din 25 noiembrie 1588 539 ,descoperim un domeniu impunător pentru această perioadă al unei mănăstiriizidite cu aproape două decenii în urmă. El se compune din 15 sate întregi şi ociniîn satul Hrişcani, 4 heleşteie, 21 de mori, 16,5 fălci de vie, 19 sălaşe de ţigani, vite,alimente, stofe, obiecte de cult şi alte bunuri, care păstrate până la sfârşitul secoluluial XVI-lea, aşa cum demonstrează hrisovul de întărire pentru aceste averiemis, la 6 mai 1598, de cancelaria lui Ieremia Movilă 540 . Din rândul acestora, satulŞiviţa 541 a fost cumpărat de călugări, iar Hrişcani 542 a fost obţinut în urma unuischimb, pe când celelalte constituie danii domneşti şi a unor boieri. În pofida535Gr. Ureche susţine că Galata din Vale a fost ridicată prin anul 1578, în timpul campanieilui Alexandru Grecul în Moldova, iar Galata din Deal, după revenirea la domnie a lui PetruŞchiopul, deci pe la 1583 (Idem, op. cit., p. 113). Cf. N. Grigoraş, Mănăstirea Galata. In: Studiişi cercetări istorice, vol. XVIII, Iaşi, 1943, p. 220.536Satele şi celelalte bunuri sunt prezentate în ordinea cronologică a donării şi întăririi lor mănăstiriiGalata (Ibidem, XVI/3, p. 91, nr. 115; p. 232, nr. 285; p. 92, nr. 117; p. 102, nr. 129; p. 104,nr. 133; p. 106-107, nr. 136; p. 123-124, nr. 154; p. 232, nr. 285).537Ibidem, p. 232, nr. 285; p. 263, nr. 318; p. 295, nr. 360; p. 375, nr. 464; p. 397, nr. 493.538Ibidem, p. 231, nr. 284.539Ibidem, p. 402-410, nr. 499.540Ibidem, XVI/4, p. 223-224, nr. 274.541Ibidem, XVI/3, p. 382-383, nr. 476.542Ibidem, p. 224, nr. 276.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea131dificultăţilor pe care le-a înregistrat în domnia sa Petru Şchiopul, unele din ele deordin financiar în legătură cu mărirea obligaţiilor faţă de Poarta Otomană, acestfapt nu l-a împedicat să sprijine activ nu numai Galata, ctitoria sa cea mai importantă,dar şi alte locaşe monahale. Este un alt exemplu când domnia pentru astabiliza situaţia politică internă apela la serviciile Bisericii, susţinând-o, în schimb,material.Ca şi în secolele trecute, procesul de ctitorire în Ţara Moldovei este în plinavânt, însă printre ctitoriile de la sfârşitul secolului al XVI-lea, se remarcă unelelocaşe monahale întemeiate de marile familii boiereşti. În primul rând, se evidenţiazăimpresionantul monument de artă mănăstirea Suceviţa cu hramul ÎnviereaDomnului, ctitoria familiei Movileştilor 543 , care îl are drept mare-ctitor peGheorghe Movilă, episcop de Rădăuţi. Din timpul celei de-a doua domnii a luiPetru Şchiopul s-au păstrat cele mai multe hrisoave de întărire pentru ocinilemănăstirii Suceviţa, dăruite de întâiul ei ctitor şi de alţii, fapt ce ne face să credemcă acest lăcaş de cult ar fi fost ridicat în această perioadă. Potrivit informaţiilorconsemnate de trei urice din 1583, Gheorghe Movilă şi rudele sale înzestraumănăstirea Suceviţa cu satul Verbia, pe Jijia, heleşteul Trăsna şi 4 mori pe Jijia 544 ,pe când satul Mândreşti 545 , pe Siret, din ţinutul Suceava, a fost dăruit doar deepiscopul de Rădăuţi. Trei ani mai târziu, la 26 februarie 1586 546 , Dumitru Movilămare vătav de Suceava şi soţia sa, Lupa, hotărau ca satul David, la gura Bâcului,ţinutul Orheiiului, să devină ocină a mănăstirii Suceviţa. Acelaşi act ne informeazăcă o vie în Horodişte, un iaz, o livadă, o prisacă la Pietrosul Mare, cât şijumătate din satul Stănileşti, în ţinutul Hotin (acesta fiind cumpărat de la rudelesale Dumitru şi Ana, pentru suma de 300 ughi galbeni), vor intra în domeniulmănăstirii ca bunuri donate de Gheorghe Movilă. Jumătate din satul Voronoviţi,pe Nistru, intrat în patrimoniul Suceviţei va constitui obiectul unei tranzacţii şi aunei danii a aceluiaşi episcop de Rădăuţi, Gheorghe 547 . Pe 20 iunie 1589, datorităstrădaniei aceluiaşi Gheorghe Movilă cealaltă jumătate din satul Stănileşti, ocinarudelor sale, este schimbată cu Nicul stolnic pentru satul Holovăţu, în ţinutulSuceava, care este dăruit Suceviţei 548 .În aceeaşi ordine, au urmat daniile altor membri ai familiei Movileştilor saudregători. Satele Horodnicul de Sus şi Horodnicul de Jos, din ţinutul Suceava,cu iazuri şi mori, au fost cumpărate de la mai mulţi boieri de Ieremia Movilă cu543M. Păcurariu, Istoria Bisericii..., Chişinău, 1993, p. 162.544DIR, XVI/3, p. 228-229, nr. 279; p. 194, nr. 247.545Ibidem, p. 198-199, nr. 255.546Ibidem, p. 303-305, nr. 371.547Ibidem, p. 311, nr. 378.548Ibidem, p. 430-431, nr. 519.

132 Igor Savasuma de 2000 ughi galbeni şi donate Suceviţei, la 12 iulie 1597 549 . Alte bunuri casatul Suceviţa, cu mori, poieni, fâneţe şi munţi, o vie la Horodiştea cu loc de iazşi livadă, ajung în stăpânirea mănăstirii, la 6 august 1583 550 , ca danii ale lui PetruŞchiopul şi Bocotco cliucinic, unchiul său. Seria daniilor va continua: în mai1584, monahii de la Suceviţa vor primi muntele Geamălăul de la Ion Solomon,logofăt, şi soţia sa Mărica; în februarie 1586, jumătate din satul Turda (Uzuneşti),pe Miletin, din ţinutul Hârlău, este dăruit de Condrea Rugină pitar; în aprilie1598, trei părţi din cealaltă jumătate, de jos, a satului Turda, pe Miletin, ajunge înpatrimoniul Suceviţei ca danie de la Dosofthei arhimandritul 551 .În baza documentelor analizate mai sus, precizăm că domeniul mănăstirii Suceviţacuprindea la sfârşitul secolului XVI, circa 7 sate întregi, 4 ocini în alte trei sate,mori, prisăci, vii, livezi, iezere şi altele, ceea ce indică o creştere economică spectaculoasăa mănăstirii locaşului în doar trei decenii de la zidire. Această situţie sedatorează susţinerii, în primul rând, al ctitorilor din puternica familie a Movileştilor.Deşi puţine la număr pentru această jumătate de secol, în comparaţie cu ŢaraRomânească, ctitoriile boiereşti continuă să apară şi să dăinuie în spaţiul carpatonistreangraţie susţinerii întemeietorilor. Se impune atenţiei mănăstirea Golia dinIaşi, zidită de logofătul Ioan Golia 552 , probabil, în timpul lui Alexandru Lăpuşneanu,însă, deoarece nu s-a păstrat nici un document pentru acest interval detimp, nu putem da estimări privind averile ei la sfârşitul secolului al XVI-lea.O altă ctitorie boierească însemnată a fost mănăstirea Balica din Iaşi, întâlnităîn documente şi sub numele de Galata de Jos sau Sfinţii Arhangheli, ctitorităde Melentie Balică hatmanul şi soţia sa Ana, probabil între 1583-1586, pe un locdăruit de Petru Şchiopul 553 . La scurt timp de la fondare, probabil pe la 1587 554 ,acest locaş monahal împreună cu bunurile sale este închinat ca metoh mănăstiriiSf. Ecaterina din Muntele Sinai, cu hramul „Schimbarea la Faţă”.Dintr-un act de la Ieremia Movilă, datând din 15 iunie 1599 555 , aflăm despreîntemeierea mănăstirii de călugăriţe „de la Ceţăţuie”, cu hramul Sfântul Nicolae,ctitoria lui Preadvici, fost logofăt. Analiza actului demonstrează că în acest cazeste vorba de o ctitorie particulară boierească, deoarece este localizată în satul549Ibidem, XVI/4, p. 174-175, nr. 232.550Ibidem, XVI/3, p. 225-227, nr. 278.551Ibidem, XVI/3, p. 251-252, nr. 305; p. 306, nr. 372; XVI/4, p. 213-214, nr. 266.552Documente privind istoria oraşului Iaşi, I, p. 56.553Al. I. Gonţa, Mănăstirea Balica din Iaşi o ctitorie din veacul al XVI-lea a boierilor Bizeşti dinŢara Românească. In: Idem, Studii de istorie medievală, p. 245-248.554Documentul din 10 aprilie 1587, emis de cancelaria lui Petru Şchiopul precizează că voievodul arespectat dorinţa hatmanului Melentie Balică ca biserica să devină metoh a mănăstirii din Sinai,ocazie cu care o miluia şi cu via din Dealul Porcului (DIR, A, XVI/3, p. 348, nr. 425).555Ibidem, XVI/4, p. 262, nr. 325.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea133Măstacăni din ţinutul Covurlui, iar noul ei ctitor Dragoman de Măstacăni înzestramică comunitate monastică cu ocina sa din această localitate, ce consta în o partede sat, vie, fânaţ şi vad de moară în Prutuleţ.Deşi avem anumite informaţii despre o serie de mănăstiri apărute în a douajumătate a secolului al XVI-lea, este greu de precizat ctitorul lor iniţial. Este cazulmanăstirii „în ţarina Iaşilor” cu hramul „Sf. Nicolae”, numită mai târziu Aroneanudatorită faptului că a fost zidită de domnul Aron Tiranul, care era înzestrată, la12 decembrie 1594 556 , cu satele Rânzăşti, cu bălţi la Prut şi Avereşti, la Cracău.Neclară, în sensul atribuirii calităţii de ctitor iniţial, este situaţia mănăstirii de călugăriţeSocola, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, de lângă Iaşi. Unicul act păstrat cureferinţă la ea a fost emis în domnia lui Petru Şchiopul când, la 12 aprilie 1583,judecata domnească examinând plângerea călugăriţelor de la Socola a decis să lereîntoarcă satele Ezereni, cu iaz şi cu loc de moară, şi Găureni, ambele sate înţinutul Cârligătura, cu loc de moară în Gălata, şi iazuri şi loc de mori în Socola,prisaca şi poienile în branişte, dăruite, după spusele lor, de Alexandru Lăpuşneanuşi pierdute în timpul campaniei turceşti în Moldova împotriva lui Ioan Vodă 557 .Potrivit opiniei susţinută de unii autori 558 , mănăstirea cu hramul Sfântuluiproroc Ilie, localizată în zona Bucovinei, ar fi ctitoria lui Ştefan cel Mare. Primuldocument păstrat până la noi care aminteşte acest locaş de cult a fost emis la 21aprilie 1544 559 , prin intermediul căruia aflăm că Petru Rareş arăta că „am dăruitşi am miluit a noastră sfântă mănăstire, unde este harmul Sfântului proroc Ilie”cu jumătate din satul Costina, cu mori, în ţinutul Suceava. Actul nu precizează,însă, cine a zidit-o, dar sintagma de mai sus sugerează că mănăstirea este ctitoriasa, sau a familiei sale. Cel de-al doilea act este emis de cancelaria lui AlexandruLăpuşneanu, la 16 martie 1554 560 , din care aflăm că voievodul o înzestra cu sateleIvoeşti, pe Bahlui, Văleşeni, în ţinutul Cârligătura şi Ezăreni, de lângă Cotnari,Iaşi. În ceea ce priveşte Ezăreni, se specifică că acest sat „a fost mănăstiresc dedemult, din vremea vechilor domni”. Deci, potrivit informaţiilor din cele douăacte ale secolului XVI, admitem că mănăstirea Sfântul Ilie a fost construită anteriorsau în timpul domniei lui Petru Rareş şi, o dată înzestrată cu patru sate decătre cei doi voievozi amintiţi ei pot fi consideraţi adevăraţii ei fondatori, potrivitdreptului de ctitorie aplicat în Ţările Române.Lista fundaţiilor cu domenii şi venituri modeste, obţinute din exploatarea aunu sau două sate, poate fi continuată cu alte trei mănăstiri, despre care avem556Ibidem, p. 117-118, nr. 144.557Ibidem, XVI/3, p. 211-212, nr. 265.558N. Dobrescu, Întemeierea mitropoliilor..., p. 148, 161; S. Reli, op. cit, p. 419; C. Erast, MănăstireaSânt Ilie. Ctitoria voievodului Ştefan cel Mare, Cernăuţi, 1940, p. 9-10.559DIR, A, XVI/1, p. 477, nr. 431.560Ibidem, XVI/2, p. 50-51, nr. 50.

134 Igor Savadoar câte o singură referinţă documentară din timpul domniei lui Ieremia Movilă.Mănăstirea Topliţa (Văratec), cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, este amintităîntr-un hrisov, datând din 11 aprilie 1598 561 , când i se întărea satul Netezi, cumoara pe pârâul satului, din ţinutul Neamţ, provenit „din ispisocul de danie şide miluire, pe care l-a avut de la acest Petru voievod”, după cum specifică actul.Cel mai indicat ctitor şi domn ar fi Petru Şchiopul, deoarece în actele interneatunci când se menţionează domnii mai îndepărtaţi cu acest omonim se utilizeazăsintagma „cel bătrân”, dar în acest caz ea lipseşte.În actul din 22 aprilie 1598 562 este indicat un locaş monahal cu denumirea„mănăstirea nou zidită din Suceava”, având hramul „Învierea Domnului IisusHristos”. Ea stăpânea în acel an satul Băleşti, pe Siret, cu loc de pod plutitorpe Siret, dăruit de Ileana cneghinea, soţia lui Draxin postelnic, pentru pomenireveşnică la slujbe a familiei sale. Este un alt caz tipic de fundare în care, poptrivitmentalităţii timpului, erau implicate femei-ctitori din Moldova medievală.Mănăstirea Florentina, cu hramul „Sfântul proroc Ilie Thezviteanul”, apareîn documentele cancelariei moldoveneşti la 22 iulie 1598, când Ieremia Movilăautoriza stăpânirea sa asupra satelor Hrăneşti, cu două mori în Bârlad şi Floreşti,cu poiană, iaz, 5 vaduri de moară în pârâul Similii, loc de prisacă, o vie şi o casăîn Bârlad. Această danie de valoare aparţinea boierului Cărste vornicul, jupâneseiAnghelina şi rudelor sale 563 .Documentele listate atestă în această perioadă o mănăstire din Iaşi cu denumireade Sfântul Sava, despre care se ştie din uricul lui Petru Şchiopul, din 26noiembrie 1587, că dispunea de o avere solidă constând în bani, vite, obiectebisericeşti, câteva case în acelaşi oraş, lăsată la moartea sa de Lugoci 564 . Două acteemise la 5 iunie şi 2 decembrie 1600 565 , întăreau locaşului monahal Sf. Sava dinIaşi casele domneşti din jurul mănăstirii.Faptul că ctitoriile boiereşti se impun în cadrul actului ctitoricesc, demonstreazăforţa economică pe care o deţineau marile familii boiereşti ale Moldoveisecolului al XVI-lea. În Evul Mediu, autoritatea unei familii româneşti se întemeia,în primul rând, pe puterea economică pe care o dădea stăpânirea pământului,puterea şi strălucirea neamului fiind fundamentată nu numai de deţinereaunor întinse proprietăţi, dar şi pe o abilă politică a înrudirilor 566 .561Ibidem, XVI/4, p. 210-211, nr. 264.562Ibidem, p. 215, nr. 268.563Ibidem, p. 234-235, nr. 287.564Averea lăsată de Lugoci mănăstirii Sfântul Sava din Iaşi, consta din 3000 aspri, 14 vite cornutemari, 100 oi, 6 iepe, 10 porci, 1000 aspri pentru pomeni, o trăsură cu doi cai şi cu aşternut, ocupă, o lingură de argint şi o butie de vin (Ibidem, XVI/3, p. 369-370, nr. 456).565Ibidem, XVI/4, p. 293, nr. 356; p. 302-303, nr. 371.566Şt. S. Gorovei, Clanuri, familii, autorităţi, puteri (Moldova, secolele XV-XVI). In: Arhiva genealogică,I, nr. 1-2, 1994, p. 89-90.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea135Nici a doua jumătate a secolului al XVI-lea nu a fost lipsită de „vremuri tulburi”în evoluţia domeniului mănăstiresc. Cronica lui Azarie ne-a transmis câteva informaţiidespre politica religioasă a lui Despot vodă (1561-1563) în următoarearedacţie: „Dacă a căpătat stăpânire desăvârşită (Despot vodă – n.n.), la început s-aarătat blând şi urând nedreptatea; după puţin timp a început să dea pe faţă otravaascunsă şi rea, pe care o avea ascunsă în inimă şi era aplecat spre nedreptăţi şi aaruncat asupra oamenilor dări grele şi nu îndura de cei săraci şi ura datinile ortodoxe;a dus cu dânsul sfetinici de altă credinţă, luterani, urâţi lui Dumnezeu, căci şiel însuşi era de aceeaşi credinţă cu ei. Pe călugări şi mănăstirile nu le iubea, adunatla dânsul, înşelătorul vasele de argint şi de aur şi pietrele scumpe şi împodobitecu mărgăritare ale sfintelor icoane din toate mănăstirile şi s-a împodobit pe sine”,şi de la aceasta, crede cronicarul, „au fost suspine, plângere şi gemete ale tuturorcelor asupriţi şi prădaţi fără dreptate şi toţi se rugau cu jale lui Dumnezeu dinadâncul inimii, să-i mântuiască din ghiarele acestui domn” 567 .Avem un caz al unui domn venit la putere cu sprijinul Porţii, care, deşiera protestant, a acceptat ritualul ortodox al investirii, şi-a luat numele teoforde Ioan, însă politica sa socială şi cea religioasă diferă de cea a lui Iliaş Rareş.Contextul preluării domniei şi onorarea obligaţiilor faţă de otomani, în calitatede putere suzerană, plata mercenarilor, l-a determinat să impună un impozitnepopular asupra locuitorilor ţării numit darea de un galben pe fiecare cap defamilie 568 , care a afectat şi clerul monahal după cum aminteşte tradiţia cronicărească.Această acţiune fiscală, la care se adaugă şi încercarea lui Despot vodăde a realiza reforma religioasă în Moldova 569 , a provocat o răscoală ţarănească,sprijinită de boierimea teritorială 570 , care s-a soldat cu înlăturarea sa de la tron.Domnia lui Despot reflectă un episod scurt al unei politici religioase speciale, cuincercări de uzurpare a dreptului de ctitorie de tip ortodox, însă ea prezintă şiexcepţii, dovadă fiind un act din 17 martie 1562 571 , prin care voievodul întăreamănăstirii Humor două sate.Cazul controversatului domn al Ţării Moldovei Ioan vodă (1572-1574) esteunul „clasic” în privinţa secularizării unei părţi a bunurilor ecleziastice, de lacare nu au făcut excepţie nici mănăstirile. Lipsit de scrupule, intiligent, el autilizat toate mijloacele, inclusiv sume enorme date Porţii şi mituirea demnitarilorei, pentru a-şi atinge scopul obţinerii domniei. Odată ajuns la tron, a567Cronicile slavo-române, p. 143.568V. Pâslariuc, op. cit., p. 147.569C. Rezachevici, Cronologia domnilor din Ţara Românească şi Moldova (1324-1881), vol. I,Bucureşti, 2001, p. 659.570Gh. Punghă, Cu privire la unele răscoale ţărăneşti din veacul al XVI-lea. In: Analele Ştiinţificeale Universităţii „Al I. Cuza” Iaşi, secţia Istorie, p. 132-133.571DIR, XVI/2, p. 159-160, nr. 155.

136 Igor Savadeclanşat un val de represalii împotriva adversarilor interni, victime fiind uniireprezentanţi ai marii boierimi şi ai marelui cler 572 , fapt pentru care i-a fostcreată o imagine negativă în cronistica medievală românească. Este importantde a analiza contextul intern al acestei atitudini al domnului faţă de cler, ceea cede fapt ne interesează. Deşi sunt prezente anumite deosebiri, constatăm o seriede similitudini de conjuctură în politica religioasă a lui Ioan vodă şi a celor doidomni „cvasi-monahomahi”, care au motivat aceste practici anticanonice. Şi înacest caz preluarea puterii în stat s-a făcut cu spijin al partizanilor interni şi cuacordul otomanilor, „convinşi” de utilitatea pentru toţi a deţinerii puterii anumede către acest domn. Cataclizmele naturale sunt prezente şi în această perioadă,care inevitabil au impact asupra economiei şi veniturilor populaţiei. În primaparte a domniei lui Ioan vodă situaţia economică a Moldovei cunoaşte regres,datorat condiţiilor climaterice nefavorabile, epidemiei de ciumă, jafurilor detaşamentelorotomane care au venit să-l înscăuneze, şi nu în ultimul rând, obligaţiileeconomice faţă de Imperiul Otoman. Pentru satisfacera pretenţiilor boierilorasociaţi la guvernare şi pentru onorarea obligaţiilor faţă de Poartă, a recurs laconfiscarea bunurilor aparţinând oponenţilor politici din rândul marii boierimişi ai clerului înalt, printre ultimii numărându-se fostul mitropolit Theofan 573 şiGheorghie, episcop de Roman 574 .Există contradicţii în politica sa clericală, pe de o parte, a autorizat întăririle debunuri funciare şi imobile mănăstirilor domneşti Tazlău 575 , Bistriţa 576 , Probota 577 ,Voroneţ 578 , fapt confirmat de 7 acte păstrate, pe de altă parte a recurs la secularizăride bunuri monahale, ceea ce evidenţiază mai degrabă caracterul preferenţialdecât principial al acestei politici. O parte a proprietăţilor mănăstireşti aurevenit susţinătorilor săi fideli, alte părţi acopereau plata obligaţiilor către Poartăsau completau averea proprie 579 . În privinţa ultimului aspect cronicarul Azarienota că Ioan vodă „şi pe călugări i-a cercetat cu multe nenorociri şi s-au umpluttemniţele de călugări legaţi şi se goleau mănăstirile şi le-au luat toate veniturilepe care le aveau pentru hrană şi vicleanul a adunat la dânsul toate averile lor şicălugării erau alungaţi de peste tot ca o murdărie” 580 . În privinţa proprorţiilorconfiscărilor este dificil să facem o evaluare adecvată, ceea ce cunoaştem potrivit572V. Pâslariuc, op. cit., p. 161-177.573Ibidem, p. 176.574Cronicile slavo-române, p. 149.575DIR, XVI/3, p. 5-6, nr. 10; p. 8, nr. 14; p. 20, nr. 26.576Ibidem, p. 7, nr. 12.577Ibidem, p. 6, nr. 11; p. 14, nr. 21.578Ibidem, p. 14-15, nr. 22.579D. Giurescu, Ion vodă cel Viteaz, ediţia a II-a, Bucureşti, 1966, p. 81-84; 180-182.580Cronicile slavo-române, p. 149.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea137documentelor interne este că au fost cauzate prejudicii domeniilor mănăstirilorMoldoviţa 581 , Sf. Ilie 582 şi călugărilor de la Humor 583 .În pofida acestor devieri de la politica funciară şi religioasă tradiţională adomniei Ţării Moldovei, care pot fi înţelese ca excepţii datorate conjucturii,concluzia principală ce se desprinde din analiza materialului documentar impunătoreste că domeniul mănăstiresc în a doua jumătate a secolului al XIV-lea –secolul al XVI-lea a avut drept sursă principală de constituire daniile ce constauîn sate, bunuri imobile şi mobile de mare varietate şi persone dependente dincategoria robilor. Evaluările noastre indică faptul că la moartea lui Alexandrucel Bun averile a şase mănăstiri moldoveneşti constituite ca rezultat al daniilorcuprindeau în jur de 55 de sate, iar în anul 1600 această structură funciarăcuprindea circa 265 sate întregi, 10 jumătăţi de sat şi peste 21 părţi de sate desuprafaţă mai redusă, reprezentând domeniile ca suprafaţă variabilă a 27 demănăstiri. Datele statistice arată că satele de danii reprezentau aproximativ 92%din totalul celor intrate pe diferite căi în structura domeniului mănăstiresc. Daterelative avem şi în privinţa morilor şi altor unităţi de producţie meşteşugărească,a viilor, prisăcilor, poienilor, braniştilor şi unităţilor acvatice deţinute în perioadacercetată de către mănăstirile moldoveneşti. În cadrul acestora, 11 mănăstiri deţineauîntre 10 şi 35 de sate, pe când celelalte locaşuri monahale stăpâneau câtevaunităţi funciare şi alte bunuri (compară Tabelele nr.1 şi nr.5). În cadrul daniilorprimează cele domneşti, urmate de cele aparţinând clasei boiereşti şi apoi bunurileclericilor de rang superior din Ţara Moldovei.În pofida cazurilor de secularizare a unor bunuri mănăstireşti în anumitedomnii ale celei de-a doua jumătăţi a veacului XVI, cu impact minor însă asupraeconomiei mănăstireşti, putem vorbi despre o dezvoltare dinamică a aşezămintelormonastice ale Ţării Moldovei. Alături de danii, însă, au existat şi altemodalităţi de dezvoltare şi păstrare a averilor mănăstireşti, asupra cărora ne vomconcentra atenţia în paginile următoare.581DIR, XVI/3, p. 75-76, nr. 94, document din 8 noiembrie 1576. Este cazul satelor Miteşti şi Sărăcineşti,cu mori pe Siret, întărite mănăstirii de Petru Şchiopul, deoarece aparţineau călugărilor cadanie de la Ştefăniţă voievod, însă au fost luate în timpul lui Ioan vodă de Ieremia hatmanul.582Ibidem, p. 29-30, nr. 39; p. 156-157, nr. 206. Satul Hăsnăşani din ţinutul Cârligătura a fostdăruit de Ioan vodă lui Meştea vătaf şi rudelor acestuia. Judecata domnească a lui Iancu Sasul ademonstrat că este vorba de un fals, că mănăstirea nu a vândut acest sat lui Meştea, el revenindca rezultat căugărilor de la Sf. Ilie.583T. Balan, Documente bucovinene, vol. I, p. 131, nr. 53; DIR, XVI/4, p. 255, nr. 314. Actul din1599 menţionează despre pricina pentru satul Boboiogi de pe Cahov, dăruit mănăstirii deToader Bubuiog, însă stăpânit din domnia lui Ioan vodă de Ivan uşariul.

138 Igor Sava2.1.2. Colonizarea ruralăÎn subcapitolul precedent ne-am referit la danii, considerate de noi caleaprincipală de formare şi extindere a domeniului mănăstiresc în perioada secolelorXV-XVI. Colonizarea rurală realizată de mănăstiri, dezbătută în paginilece urmează, este indisolubil legată de extinderea marelui domeniu mănăstiresc şistudierea ei va nuanţa formele de acumulare a bunurilor şi va elucida o problemăimportantă, cu semnificaţii economice şi sociale în evoluţia mănăstirilor şi apopulaţiei rurale integrată în sfera stăpânirii şi, teritorial, a domeniilor acestora.Prezentarea, fie şi schematică, a procesului colonizării rurale în Ţara Moldoveiîn secolele XV-XVI, ne va permite crearea unei imagini de ansamblu desprecontextul desfăşurării acestui fenomen. Un prim aspect îl reprezintă cauzele colonizăriirurale în Moldova şi Ţara Românească, care trebuie puse în legătură cutransformările economice, sociale şi politice din acest spaţiu. Una dintre cauzeleprincipale a fost determinată de setea de pământ şi de libertate a ţărănimii, caredeplasându-se de pe o moşie pe alta, putea să-şi îmbunătăţească statutul social.O altă cauză reiese şi din dorinţa stăpânilor de a-şi mări domeniile, de a puneîn valoare, pe măsura dezvoltării uneltelor de producţie, alte terenuri prielnicepentru agricultură. Colonizarea internă cu ţărani aşezaţi pe pământuri „pustii” 584sau defrişate a dus la apariţia satelor noi prin aşa numitul mecanism al roirii. Dinsatul originar s-au detaşat un grup de indivizi care stabilindu-se în altă parte amoşiei satului, au dat naştere acelor „cuturi”, cătune mici din care s-au formatcele mai multe sate 585 .Intensificarea regimului de suzeranitate otomană în Ţările Române în a douajumătate a secolului al XVI-lea, a impus transformări ale economiei româneşti încondiţiile când ele deveniseră „chelarul” Imperiului Otoman, în special pentrucapitala aceastuia, Istambul. Grâul, devenind marfă internă şi pentru export adeterminat pe o parte a boierimii româneşti să-şi reorganizeze domeniul pentruproducţia de piaţă, în sensul extinderii suprafeţelor destinate acestei culturi.Dezvoltarea economiei în bani, comerţul cu grâu, creşterea pieţei interne s-aurăsfrânt atât asupra relaţiilor dintre stăpânii de pământuri şi ţărani, aducând584Pentru problema pământurilor „pustii” şi sensurilor multiple pe care le îmbracă a se vedea: P.P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., p. 64; H. H. Stahl, Contribuţii..., I, p. 106-116. Prin „locuripustii” sau „pământuri pustii” acceptăm ideea, enunţată încă în prima jumătate a secoluluitrecut, potrivit căreia în Evul Mediu nu exista pământ fără stăpân (Vezi M. Bloch, Societateafeudală, vol. I. Formarea legăturilor de dependenţă, Cluj-Napoca, 1996). Credem că acele unităţifunciare indicate în actele interne ale Ţărilor Române ca „pustii”, duceau lipsă nu de stăpâni cide oameni care să le lucreze, deci nu erau populate. Această realitate şi constituia motivul principalal colonizărilor interne.585H. H. Stahl, Contribuţii..., I, p. 196-220.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea139modificări în structura domeniului, cât şi la nivelul obligaţiilor ţăranilor faţă deprimii. Creşterea producţiei agricole a rezultat nu numai din mărirea suprafeţelorcultivate cu cerealiere, dar şi din majorarea obligaţiilor ţărăneşti, în special, celeîn muncă. Paralel, în încercarea de a obţine noi braţe de muncă, stăpânii de moşiitind să restrângă sistematic dreptul de strămutare liberă a ţăranilor. Toate acesteaau dus la frământări şi tensiuni în mediul ţărănimii, astfel că opoziţia faţă destăpâni s-a manifestat prin diferite forme, dintre care mai răspândită a fost fugade pe moşii, fie în altă provincie românească sau chiar în ţările vecine 586 .Fuga ţăranilor şi „spargerea” satelor au fost provocate şi de devastatoarelecampanii de jaf turco-tătare, care s-au abătut asupra Ţărilor Române. În acestecondiţii tensionate, satele prădate, depopulate ca şi locurile pustii trebuiau refăcute,cu atât mai mult că stăpânii de domenii erau cointeresaţi să-şi păstrezenumărul braţelor de muncă pentru a-şi însuşi venituri stabile. De aceea, „goluriledemografice” au provocat lupta pentru noi braţe de muncă, care a implicat, pe deo parte, dorinţa stăpânilor teritoriali de a chema ţărani prin acordarea de condiţiide viaţă mai bune şi, pe de altă parte, încercarea de a reţine cu sila populaţiarurală prin legarea de glie 587 .Problema mişcărilor demografice în cadrul colonizării rurale medievale dinMoldova şi Ţara Românească rămâne până în prezent una nesoluţionată definitiv.Cercetările de demografie istorică au arătat, că într-un anumit cadru teritorial,populaţia se dezvoltă prin sporul natural (mişcările verticale – n.n.) şi prindeplasări (mişcări orizontale – n.n.). Migraţiile interne constituie atât un factorsocial important pentru creşterea populaţiei, cât şi pentru formarea şi dezvoltareacentrelor populate în anumite teritorii 588 . Raportate la spaţiul românesc,mişcările demografice interne au contribuit în mod deosebit la menţinerea şiîntărirea unităţii organice a poporului român, constrâns de vicisitudini istorice săse dezvolte o lungă perioadă de timp în graniţe statale diferite 589 .Este recunoscut faptul că densitatea demografică a Moldovei şi Ţării Româneştiîn epoca medievală a fost redusă, că ele nu au fost îndeajuns de populateîn raport cu suprafaţa lor sau situaţia demografică din alte ţări europene. Acestfenomen se explică prin depopularea lor, provocată de multiple cauze socialpoliticeşi economice. Se remarcă, în primul rând, condiţiile nefavorabile creşteriipopulaţiei ca urmare a deselor invazii şi războaie în care erau implicaţi domnii586M. D. Vlad, Colonizarea rurală în Ţara Românească şi Moldova..., p. 18-21.587Ibidem, p. 22; H. H. Stahl, Contribuţii..., I, p. 199.588Vezi M. Reinhard, A. Armengaud, Histoire générale de la population mondiale, Paris, 1961, p.590; Idem, Histoire et démographie. In: Revue Historique, t. 203, 1960.589Şt. Ştefănescu, Mişcările demografice în ţările române până în secolul al XVII-lea şi rolul lorîn unitatea poporului român. În: Unitate şi continuitate în istoria poporului român, Bucureşti,1968, p. 187.

140 Igor Savaromâni, astfel că, de cele mai multe ori, pământul românesc devenea teatru aloperaţiunilor militare, iar consecinţele ce rezultau ţineau de regresul economic caurmare a devastărilor, ani de foamete însoţiţi uneori de epidemii, victime umaneetc. Totodată, în condiţiile intensificării regimului de suzeranitate otomană înŢările Române, cresc şi obligaţiile faţă de Imperiul Otoman, fapt ce a impusautorităţile româneşti să depună eforturi sporite în a satisface aceste cerinţe,creând un regim de presiune asupra categoriilor sociale contribuabile statului, înspecial, ţăranii, care în căutare de condiţii mai bune de viaţă îşi părăseau localităţile.Prin acţiuni de colonizare, domnia încerca să reducă efectele negative aledepopulării 590 .Acest fenomen pare firesc, deoarece în epoca medievală, în condiţiile când nulipsesc incertitudinile privind siguranţa pesoanelor, în cadrul unei ţări sau regiunide multe ori locuitorii puteau să nu rămână definitiv legaţi de locul natal, maiales când nu li se ofereau surse de subzistenţă. Ca pretutindeni, relele condiţiide mediu sau climă asociate de foametea periodică, împotrivă cărora agriculturade atunci era neputincioasă în contextul tehnic şi economico-social al EvuluiMediu, erau semnul unei dereglări structurale între populaţie şi resurse 591 . Totodată,existau deosebiri de sarcini şi obligaţii fiscale, ceea ce a favorizat migraţiileinterne de populaţie, a căror intensitate a variat de la o regiune la alta şi de la operioadă la alta. Deci, o multitudine de factori, obiectivi şi subiectivi, au acţionatla realizarea unui echilibru demografic între regiunile româneşti inegal populate.De remarcat, că migraţiile interne din spaţiul românesc medieval nu se datoreazănestatorniciei populaţiei ţărăneşti, ci mai degrabă unei crize conjuncturale undetrebuie de luat în calcul, în primul rând, dificultăţile economice.În istoriografia românească de la începutul secolului XX, s-a încetăţenit tezaconform căreia în secolele XI-XIV sporul demografic a rezultat dintr-o natalitateînaltă şi acest excedent demografic, specific, mai ales, Transilvaniei, a stimulat,în condiţiile consolidării dominaţiei maghiare, emigrarea unei părţi a populaţieiromâneşti la sud şi est de Carpaţi. Acest proces istoric a jucat un rol importantîn coagularea formaţiunilor politice locale în state independente – Ţara Româneascăşi Ţara Moldovei 592 . Emigrarea unor elemente transilvănene la sud şi estde Carpaţi n-au încetat odată cu formarea celor două ţări româneşti extracarpaticeci, dimpotrivă, a continuat şi după aceasta. În pofida faptului că legăturile590N. Gh. Dinculescu, Contribuţiuni la mişcările de populaţie. In: Anuar de geografie şi antropogeografie,1914-1915, p. 44-82; M. D. Vlad, op. cit. p. 51-52.591M. Montanari, Alimentaţia. In: Dicţionar..., editat de J. Le Goff, J.-C. Schmitt, p. 25.592Vezi I. Nistor, Emigrările de peste munţi, Bucureşti, 1915; P. Rîmneanţu, Problema iradieriiromânilor din Transilvania în Principatele Române, Cluj, 1946; C.C. Giurescu, Transilvania înistoria poporului român, Bucureşti, 1967; Şt. Ştefănescu, Mişcările demografice... , p. 187.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea141oficiale erau îngrădite, cele neoficiale pe drumurile cunoscute şi intens frecventateale Carpaţilor n-au încetat niciodată, transhumanţa fiind unul din elementelecele mai originale şi statornice 593 .Subiectul în cauză nu constituie o preocupare a studiului nostru, vrem doarsă accentuăm faptul, că în ceea ce priveşte Ţara Moldovei un rol însemnat înalimentarea ei cu populaţie, paralel cu sporul natural intern, l-a avut în afarăde Transilvania şi Maramureşul, Oltenia şi Muntenia. Întemeierea de aşezărirurale noi pe „locuri pustii” sau „defrişate” s-a făcut în general cu forţe interne,dar se întâlnesc şi încercări de a aduce elemente străine. Majoritatea hrisoavelordomneşti referitoare la întemeierea de sate noi, au fost date în primul rând boierilor,mănăstirilor, episcopilor, care se prezintă ca agenţi ai acestor colonizări.Ei dispuneau de sursele necesare şi prin acţiunile lor trebuie să se întrevadă nunumai interese particulare pentru stăpâni şi colonişti, dar şi o acţiune beneficăţării, în general. Una dintre condiţiile principale impuse coloniştilor ce urmau săse stabilească pe aceste pământuri era să nu provină din rândul birnicilor aflaţi înevidenţa catastifelor visteriei, adică să nu fie contrbuabili de ţară, ci mai degrabăstrăini, de peste hotare 594 . Condiţiile interne şi externe, deosebite de la un secolla altul, au influenţat procesul colonizării în anumite aspecte ca amploarea lui,originea etnică a migratorilor, mediile sociale, locul de provenienţă etc. Acesterealităţi îşi au sprijinul în informaţiile oferite de documentele interne, toponimiaromânească, onomastică 595 .593T. Morariu, Locul Transilvaniei în cadrul unitar al teritoriului României. In: Unitate şi continuitateîn istoria poporului român, Bucureşti, 1968, p. 24.594E. Schwarzfeld, Impopularea, reimpopularea şi întemeierea tîrgurilor şi a tîrguşoarelor înMoldova, Bucureşti, 1914, p. 5.595Concludent este documentul, emis la 23 februarie 1453, prin care mănăstirea lui Iaţco obţineadreptul să-şi întemeieze un sat în hotarul mănăstirii, cu locuitori aduşi din ţară străină (DRH, A,II, p. 39, nr. 28). Pe 13 ianuarie 1597, mănăstirea Neamţ obţinea dreptul de a-şi întemeia un satcu colonişti, aduşi din Polonia, Rusia, Serbia etc., scutiţi de toate dările către domnie (DIR, A,XVI/4, p. 155, nr. 207). Unele toponimice ca denumirile de sate Ardeleni, Ungureni etc., indicăadeseori regiunea sau ţara de origine a coloniştior ajunşi în diverse condiţii în Ţările Române.Cât priveşte coloniştii veniţi din Oltenia, unele documente fac referinţă la regiunea Oltenii dinMoldova (Vezi M. Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol. II, Iaşi,1932, p. 681-683; DIR, A, XVI/1, p. 305, 427, 463). C. C. Giurescu, în studiul Istoricul podgorieiOdobeştilor, Bucureşti, 1969, p. 191, ajunge la concluzia că în secolele XV-XVI, a existat înMoldova o regiune Oltenii, situată în sudul ţinutului Tecuci şi Covurlui, ce cuprindea sate şiselişti, numele căreia ar fi provenit de la satul Olteni, de pe Bârladul inferior. În privinţa colonizăriisudului Moldovei cu elemente muntene, acelaşi autor susţine că fenomenul este vechi şi aînceput, probabil, din secolul XIV, în timpul stăpânirii primilor Basarabi. (Vezi Idem, Colonizărimuntene în sudul Moldovei în veacurile XIV-XV. In: Revista istorică română, vol. X, 1940, p. 135;Idem, Tîrguri sau oraşe şi cetăţi modovene, Bucureşti, 1967, p. 251-253).

142 Igor SavaDeoarece referinţele documentare la acest subiect sunt lacunare, analizadocumentelor interne ale Ţării Moldovei ne va permite ca să ne referim la aspectelecolonizării rurale realizate de către mănăstirile moldoveneşti în secoleleXV-XVI. Din aceste considerente, pentru a ne crea o imagine de ansamblu vomrecurge la analiza colonizării interne în ordinea cronologică a emiterii tuturorautorizărilor domneşti, prin care mănăstirile erau legitimate să întreprindă orişiceacţiune care vizează acest proces complex. Am insistat asupra subiectului, deoareceîntemeierea de sate noi denumite generic slobozii 596 sau refacerea localităţiilordeja existente, dar afectate în anumite circumstanţe, este în legătură organicăcu dezvoltarea domeniului mănăstiresc în spaţiul pruto-nistrean.În virtutea dreptului de dominium eminens toate apariţiile de aşezări noierau reglementate strict de către cancelarie, de aceea întemeierea sau refacereasatelor pustiite se făceau numai cu acordul prealabil al domnului Ţării Moldovei.Primele autorizaţii domneşti care vizează întemeierea satelor de colonizare decătre mănăstiri au emise în domnia lui Alexandru cel Bun. Într-un act de daniepentru mănăstirea Moldoviţa, din 1415, se indică teritorial o slobozie acolo„unde Zîrnă şi-a făcut selişte (subl. n.) lângă pădure” 597 .În perioada anarhiei politice declanşată de luptele pentru putere ale urmaşilorlui Alexandru cel Bun au fost emise o serie de acte, destinaţia cărora era săstimuleze refacerea localităţilor afectate de cataclismele sociale sau să populezezonele cu densitate demogarfică redusă. Două acte datând din 24 aprilie 1434 598 ,amintesc de întărirea dată de Ştefan al II-lea lui Iuga, preot, pentru stăpânireaa nouă sate, seliştea lui Oţel pe Podagra şi un loc pe Strîmba, şi pentru a-şiîntemeia câteva sate noi, stabilindu-se hotarele de care acestea vor avea nevoie.Documentul nu dă detalii referitoare la modalitatea întemeierii acestor sate, nicila numărul lor şi nici explicaţii despre regimul juridic al celor care vor populalocalităţile noi.Următorul act cu referinţă la procesul colonizării interne în care sunt implicaţireprezentanţii Bisericii a fost emis de cancelaria Ţării Moldovei la 5 octombrie1437, în timpul condominium-lui lui Ilie voievod şi Ştefan al II-lea. Domniieliberau uric mănăstirii Probota prin care i se întăreau drepturile de stăpânireaasupra satelor „unde a fost Mihăilă Roşca”, Răpcinţi, Rădăuţii, „unde este Bălan”,„unde este Dragotă”, „unde este Şandru”, „unde este Petru Bumbotă” şi un loc596Prin slobozie înţelegem aşezare sătească nouă sau repopulată în Moldova şi Ţara Românească,sat de colonişti (băştinaşi sau străini) care beneficia de scutiri de dări şi slujbe pe un termen între1 şi 10 ani. Vezi Dicţionar de istorie, ediţia a II-a, întocmit de A. Aghachi, I. Caşu, D. Dragnevş.a., Chişinău, 2007, p. 350; dex.online.ro/definitie/slobozie.597M. Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol. I, p. 119.598DRH, A, I, p. 180-181, nr. 128; p. 182-183, nr. 129.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea143pustiu (subl.n.) mai jos de Bumbotă 599 . Deşi hrisovul nu precizează destinaţiaacestui loc pustiu, suntem tentaţi să credem că este vorba de o autorizaţie princare călugării aveau dreptul să-şi întemeieze un sat în rezultatul colonizării.Apelăm la un alt document referitor la aceeaşi mănăstire, care, înregistrat cu18 august 1438 600 , exprimă clar dreptul călugărilor de la Probota de a-şi întemeiasat. Domnii Ilie şi Ştefan al II-lea, invocând ajutorul lui Dumnezeu pentrumânturirea sufletelor părinţilor răposaţi şi pentru sănătatea familiei lor, făceauconoscut că au dat „o pustie mănăstirii din Poiană, unde este egumen Dosoftei,lângă pricuturile de la Hârlău ca să-şi întemeieze sat”.Analiza actului emis de cancelaria domnească la 4 octombrie 1440, aratăcă avem un caz de danie către mănăstirea Bistriţa, care primea de la voievoziiasociaţi la putere un loc pustiu pe Suşiţa, la fântâna lui Spravin, cu destinaţiacă monahii să-şi întemeieze un sat, şi în privinţa delimitării teritoriale se indica„după hotarele vechi, pe unde au folsit din veac” 601 . Sintagma utilizată în textsugerează că aici ar fi existat o localitate şi rolul mănăstirii era să atragă coloniştipentru repopularea lui. Considerăm că seliştea Poiana, de la gura Humorului,dăruită de Ştefan cel Mare mănăstirii Voroneţ, la 26 noiembrie 1490 602 , reprezintănu numai o danie domnească, dar şi un drept prin care mănăstirea putea sărealizeze acţiunea de dezvoltare a localităţii prin colonizare.Nici în unul din documentele analizate nu avem claritate cu privire la condiţiileîntemeierii şi organizării acestor sate, numărul, originea coloniştilor, regimulfiscal la care sunt supuşi etc. Unele detalii în această practică sunt reflectate dehrisovul emis pentru Probota de cancelaria lui Alexandru voievod, la 26 ianuarie1453 603 , care îi întărea unele bunuri şi îi adăuga altele, printre care figurează şi„o pustie pe Pârâul Iezerului să întemeieze iaz şi văratec şi sat”. Este primul cazînregistrat documentar când locurile pustii dăruite de domnie mănăstirilor au nunumai destinaţia transformării lor în localităţi, dar şi alte scopuri.Mai explicit este actul din 23 februarie 1453 604 , dat mănăstirii lui Iaţco deAlexăndrel voievod, prin care domnia îi oferea dreptul de a-şi întemeia un satîn hotarul mănăstiresc, în jurul mănăstirii sau unde vor dori călugăriţele. Uriculprecizează că stareţa mănăstirii Fevronia putea să aducă colonişti din ţară saustrăini „fie rus sau grec sau de orice fel de limbă” şi indiferent câţi „vor fi laaceastă mănăstire... să fie slobozi să-ţi are şi să semene grâne..., fie că vor fi599Ibidem, p. 244-245, nr. 174. Vezi şi Al. I. Gonţa, Indicele numelor de locuri, p. 189.600DRH, A, I, p. 264-266, nr. 187.601Ibidem, p. 294-295, nr. 209.602Ibidem, III, p. 158-162, nr. 81.603Ibidem, II, p. 33-36, nr. 26.604Ibidem, p. 38-40, nr. 28.

144 Igor Savameşteri... să nu dea aceşti oamnei dare..., să umble în bună voie... cu marfă în ţaranoastră, ...iar vamă să nu dea nicăieri”. Observăm că acest act are valoarea unuiprivilegiu de excepţie, care indica regimul fiscal cu largi înlesniri al viitorilor colonişti,ei fiind scutiţi de toate dările şi slujbele către domnie şi trecuţi în jurisdicţiaaşezământului monastic şi, totodată, scutiţi de orice vamă în ţară în cazul când îşicomercializau produsele.Cât priveşte secolul al XVI-lea, în primele trei sferturi nu avem nici o menţiunedocumentară despre implicarea mănăstirilor moldoveneşti în crearea de slobozii,astfel că acest fapt al „tăcerii” documentelor nu poate fi folosit drept argumentpentru a susţine că procesul întemeierii de sate prin colonizare s-a întrerupt.Refacerea satelor sparte sau pustiite ca urmare a unor calamităţi, era un lucruinevitabil în perioada când Ţara Moldovei era implicată în numeroase conflictecu vecinii săi, sau era pustiită în nenumărate rânduri de campaniile turco-tătare.Relativ târziu întâlnim o menţiune documentară reflectată de hrisovul datând din9 iulie 1577, când Petru Şchiopul înzestra mănăstirea Pângăraţi cu seliştea de peAmlaşul mic, din Ocolul Pietrei, pentru ca monahii să-şi poată face sat şi metohpentru marfă 605 . În context se mai precizează că domniei nu-i era de nici un folosaceastă selişte şi călugării au oferit pentru ea doi cai buni. Această practică nu seîntâlneşte în alte cazuri ale daniilor domneşti de locuri pustii pentru mănăstiri,care aveau scopul întemeierii sloboziilor.Se întâlnesc cazuri când unii boieri, din evlavie făceau danii mănăstirilor,constând în sate întemeiate prin colonizare. Este cazul satului Negrileşti, înRoman, care, după cum arată hrisovul lui Petru Şchiopul din 4 iunie 1591 606 , afost dăruit mănăstirii Agapia de marele logofăt Stroici, sat „care a fost selişte şil-a făcut şi l-a întemeiat credincioasul şi cinstitul nostru boier pan Stroici marelogofăt”.Ultimele cazuri de emitere a autorizărilor domneşti pentru sloboziile întemeiatede mănăstiri, sunt semnalate documentar la sfârşitul secolului al XVI-lea. Pe13 ianuarie 1597 607 , Ieremia Movilă dădea uric pentru mănăstirea Neamţ, princare scutea de dări, cu excepţia birului împărătesc, pe toţi oamenii pe care îi vaaduce mănăstirea în satul Orţeşti din ţinutul Suceava, fie băştinaşi sau din alteţări. Acelaşi voievod, la 19 septembrie 1597 608 , întărea vechiul privilegiu deţinutde mănăstirea Iaţco asupra satului din hotarul ei, care beneficia de scutiri totalede dări şi slujbe faţă de domnie. În cazul satului Orţeşti scutirile erau stabilitepentru trei ani, în timp ce facilităţile fiscale pentru satul mănăstirii Iaţco nu605DIR, A, XVI/3, p. 89, nr. 111.606Ibidem, XVI/4, p. 28, nr. 28.607Ibidem, XVI/4, p. 154-155, nr. 207.608Ibidem, p. 179-181, nr. 239.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea145erau precizate temporal. Credem că acest privilegiu avea un termen nelimitat,deoarece izvoarele nu menţionează alte sate stăpânite de mănăstirea Iaţco, şi,în această situaţie, decizia domnului venea să susţină material comunitatea decălugăriţe prin confirmarea vechiului privilegiu de imunitate deţinut de la Ştefanal II-lea.Sursele documentare analizate arată cu certitudine că procesul colonizăriirurale a cuprins şi mediul mănăstirilor, deşi nu a căpătat acea intensitate ca încazul domeniilor boieresc şi domnesc 609 . Cât priveşte raportul dintre autorizăriledomneşti şi numărul satelor apărute, este posibil ca cele opt autorizări şi donaţiide locuri pustii pentru întemeierea de sate prin colonizare sau oferite pentrualte scopuri, s-ar fi soldat cu rezultate pozitive, avându-se în vedere potenţialuleconomic pe care îl aveau aceste mănăstiri moldoveneşti. Admitem, că mănăstireaIaţco, deşi dispunea de resurse modeste, a reuşit să-şi populeze satul graţieregimului imunitar de care dispunea, privilegiu care nu se regăseşte în cazul altorlocaşe monahale din perioadă. În acţiunea de repopulare a localităţilor pustiite,dar şi în întemeierea de sate noi, erau cointeresaţi direct, după cum am mai specificat,domnii români şi stăpânii de domenii, care urmăreau scopul de a atrageîn slobozii elementele sociale ale ţărănimii prin crearea de condiţii favorabiledesfăşurării activităţilor legate de muncile pământului. Avantajele oferite celorcare se stabileau în aceste aşezări erau largi şi, în pofida lacunelor informative,nu putem cunoaşte îndeajns efectele lor în dezvoltarea aşezărilor incorporate îndomeniile unor mănăstiri. În ceea ce priveşte regimul administrativ al satelor decolonizare întemeiate de aşezămintele monahale, un lucru este cert, condiţiile deviaţă ale populaţiei ţărăneşti s-a ameliorat odată cu refacerea sau întemeierea denoi sate. În noile zone valorificate, cei stabiliţi obţineau, de regulă, drepturi maibune legate de proprietate, libertăţi mai mari în organizarea propriei gospodăriişi scutiri periodice faţă de stăpâni.Deci, procesul colonizării rurale a fost un mijloc eficient de dezvoltare adomeniilor şi implicit de mărire a numărului braţelor de muncă din localităţileîntemeiate de către mănăstiri, situaţie datorată în mare parte obţinerii unui regimprivilegiat în materie fiscală.2.1.3. Operaţiunile de cumpărare şi vânzare. Schimbul de bunuriÎn calitate de fundaţii religioase mănăstirile româneşti au dobândit, conformreglementărilor dreptului de ctitorie, statutul de aşezământ autonom sub auspiciileBisericii, ceea ce le-a permis să-şi creeze patrimonii în baza bunurilor obţi-609Vezi pentru comparare studiul special a lui M. D. Vlad, Colonizarea rurală în Ţara Româneascăşi Moldova.

146 Igor Savanute din danii, confirmări, privilegii în anumite sfere, dar şi prin cumpărărivânzărişi schimburi de averi. Acest subiect, în formula pe care am enunţat-o,nu s-a bucurat de o atenţie specială în istoriografia românească. Studiile careabordează tangenţial problema dezvoltării domeniului mănăstiresc se limiteazăla a indică doar unele cazuri de cumpărări şi vânzări de sate în care au fost implicatemănăstirile, fără a încerca să dezvăluie esenţa şi aspectele acestei practici.Subiectul nu trebuie neglijat, deoarece majoritatea mănăstirilor moldoveneşti,datorită bunurilor pe care le deţineau, nu numai că au reuşit să-şi păstreze domeniilepe care le-au moştenit din danii, dar şi să le dezvolte printr-o bună administrareşi prin alte căi. Acest fapt arată că fundaţiile nu se aflau doar la discreţiactitorilor şi depindeau totalmente de mila şi închinările de bunuri ale acestora.Dreptul de ctitorie stipula că un bun intrat în patrimoniul unei fundaţiirămânea în posesiunea acesteia pe veci, fapt ce nu a împiedicat mănăstirile caîn anumite situaţii, cu acordul ctitorilor, să vândă, să cumpere sau să recurgăla schimburi de bunuri. Aceste tipuri de operaţii legate de tranzacţiile funciarevor constitui obiectivul preocupărilor noastre în acest subcapitol. Vom examinamărturiile documentare ale acestor practici pentru a stabili atât împrejurărilecumpărărilor şi schimbului de sate între anumiţi subiecţi, numărul lor, valoareatranzacţiilor, cât şi alte aspecte importante.Primul caz de cumpărare a unor bunuri de către o mănăstire este semnalatdocumentar la 11 iunie 1466 610 , când domnul Ştefan cel Mare întărea mănăstiriiBistriţa, din Neamţ, locaşul numit mănăstirea unde a fost Marta călugăriţa(subl. n.), localizată mai sus de Tămaş, pe Siret, şi balta Martina, care depindea deaceasta. Actul în cauză nu dă detalii referitoare la împrejurări, însă precizează căŞteful din Tămaş a vândut aceste bunuri mănăstirii Bistriţa în timpul egumenuluiTeodor, contra sumei de 60 ughi. Balta şi mănăstirea unde a fost Marta călugăriţanu sunt unicele bunuri cumpărate de călugării bistriţeni. Un hrisov, datând din18 aprilie 1576 611 , arată că Petru Şchiopul le întărea acestora stăpânirea asupramai multor sate, unde pe lângă mănăstirea, balta şi prisaca mai sus de Tămaşapare „aşezarea cea nouă a Martei şi cu toate veniturile ce ţin de această prisacă,din uric de cumpărătură, ce a avut sfânta mănăstire de la Ştefan voievod celbătrân”. Deşi acest act nu este explicit în privinţa sumei plătite de monahi pentrurestul bunurilor, dar arată că ei au cumpărat pe lângă balta Martina şi prisaca şi„satul unde a fost călugăriţa Marta”, aşezat mai sus de Tamaş, lângă Buhociu,judeţul Neamţ 612 .610DRH, A, II, p. 194-195, nr. 136.611DIR, A, XVI/3, p. 67-68, nr. 87.612Vezi Al. I. Gonţa, Indicele numelor de locuri, p. 153.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea147În prima jumătate a secolului al XVI-lea, iarăşi nu avem dovezi documentaredespre operaţiile de cumpărare a bunurilor de către mănăstiri. Ele apar în actelede la mijlocul acestui veac, fapt care accentuează, încă o dată, puterea economicăa unor mănăstiri şi implicarea lor în tranzacţiile de piaţă ale vremii a contribuitla dezvoltarea propriilor domenii. Pe 10 aprilie 1552, Ştefăniţă Rareş autorizavânzarea satului domnesc Cuciurul, din ţinutul Cernăuţi, cu moară şi cu pricuturi,mănăstirii Putna pentru suma de 400 sute de galbeni ungureşti 613 . Deşi actulnu dă detalii, nu excludem faptul că dificultăţile economice legate de menţinereala putere în epoca suzeranităţii otomane 614 , l-ar fi determinat pe voievodul ŞtefăniţăRareş să recurgă la asemenea practici, din dorinţa de a face faţă cerinţelormereu crescânde ale Porţii.Mănăstirea Râşca, ctitoria lui Petru Rareş, a fost implicată în această perioadăîn câteva afaceri de cumpărare de bunuri. Un hrisov de întărire emis pentru eade cancelaria lui Petru Şchiopul, la 26 aprilie 1579 615 , demonstrează că mănăstireaa cumpărat cu suma de 1000 de zloţi tătăreşti două părţi din satul Tomeşti, peMoldova, de la Gheorghiţă diac, fiul Agafiei Ciolpăneasă. Faptul că acest locaşmonahal înregistra progres sub aspect economic este indicat de un alt documentemis în perioadă. Pe 26 aprilie 1588, domnia autoriza decizia lui popa Hilişanude a vinde monahilor Cherman şi Chirvasie, de la mănăstirea Râşca, partea sadin moşia Cămărzanii, care constituia a patra parte din sat, din câmp, din apă şidin livezi. Valoarea tranzacţiei autorizată de cancelaria domnescă constituia 50de taleri 616 .Cazul achiziţiei în 1588 a satului Şiviţa, cu vad de moară pe Prut, ţinutulCovurlui, de către mănăstirea Galata este concludent în cunoaşterea unoraspecte ale acestei practici. Hrisovul emis pentru ctitoria sa de cancelaria luiPetru Şchiopul, la 3 aprilie 1588 617 , indica că acest sat a fost scos la vânzaredeoarece fusese a lui Ştefan cămătarul, care a păgubit domnia cu 6000 de aspri şinumai călugării de la Galata s-au oferit să plătească această sumă domniei, banicare, după cum specifică voievodul, erau necesari pentru rezolvarea anumitorprobleme interne, pentru că acei „bani nu i-am pus în vistetria domnii mele, cii-am dat în treburili ţărăi”. Drept mulţumire pentru acest gest domnul miluieştemănăstirea Galata şi cu satul Drăgăneşti, pe apa Cahului.613DIR, A, XVI/2, p. 19, nr. 17.614În pofida faptului că a fost un adept consecvent al politicii antiotomane şi procreştine, nu a fostagreat de o mare parte a marii boierimi, fapt pentru care va fi asasinat câteva luni mai târziu.Pentru cunoaşterea raporturilor dintre marea boierime şi domnii Ţării Moldovei în secolul alXVI-lea vezi valorosul studiu citat al lui V. Pâslariuc, op. cit.615CDM, I, p. 401, nr. 1057.616Ibidem, p. 539, nr. 1488.617DIR, A, XVI/3, p. 382-383, nr. 476.

148 Igor SavaÎn afară de cumpărări de sate, mănăstirile moldoveneşti recurgeau şi la altetipuri de tranzacţii, realizate în funcţie de interesele economice de moment,cel mai des, din dorinţa de a concentra în hotarele domeniului propriu cât maicompact bunurile agonisite. Pe 1 decembrie 1581 618 , Iancul Sasul prezida judecatadomnească care cerceta cazul a două iazuri revendicate de călugării mănăstiriiBistriţa şi Nastea, sora episcopului Gheorghie, fiul ei Ion şi nepotul ei, Drăgan.În cele din urmă, judecata domnească decide ca bunurile să revină călugărilorbistriţeni, deoarece ei au plătit anterior pentru acele iazuri foştilor proprietari 107zloţi tătăreşti.Într-un alt caz, în 1587, Nicoară şoltuz cu cei 12 pârgari de Baia informauautorităţile locale că mănăstirea Rîşca, unde este egumen Isac, a cumpărat cu136 de zloţi tătăreşti jumătate din locul Poieni, între Siretul Vechi şi Siretul nou,ca să-şi facă moară şi loc de pod 619 . Cinci ani mai târziu, Aron voievod întăreaMoldoviţei, pe 8 mai 1592 620 , o moară pe Topliţa, mai sus de târgul Baia, cumpăratăde călugări de la Nicoară şoltuz cu suma de 30 de taleri de argint şi o butiede vin.În ceea ce priveşte implicarea mănăstirilor moldoveneşti în vânzările de sate,mori, prisăci, iazuri, sunt înregistrate documentar mai puţine cazuri de afaceri deacest tip. Unul dintre primele cazuri de vânzare de sate este indicat în uricul din18 iulie 1470, când satele Bilosăuţi şi Cobâlnici, pe Nistru, ale mănăstirii Neamţsunt vândute de egumenul Ioasaf şi toţi călugării de aici Ancăi, sora lui Dobrullogofăt, cu suma de 200 de zloţi tătăreşti 621 .Grigorie, egumenul Bistriţei în 1491, a decis, în urma consultării cu soborulmănăstiresc, să vândă lui Ştefan cel Mare ocina lor formată din satele Crăstoaie,Bilcari şi Curteşti cu suma de 200 de zloţi tătăreşti, care au fost anterior danie ajupânului Negrea 622 . Nu se cunosc motivele vânzării acestor sate, cert este faptulcă ele au fost alipite ocolului domnesc de la Vaslui, acţiune ce se înscrie în politicăfunciară a acestei domnii realizată cu scopul consolidării domeniului domnesc,dispersat în timpul ultimilor predecesori, iar suma oferită de domnie călugărilorbistriţeni este una mai mică, comparativ cu cazul menţionat mai sus saucu preţurile de pe piaţă. Deci, cazul este o excepţie de la politica de susţinere aaşezămintelor monastice promovată de Ştefan cel Mare. Acest lucru îl confirmăşi următoarea tranzacţie iniţiată de călugării de la Bistriţa. Pe 28 aprilie 1519 623 ,618Ibidem, p. 177-178, nr. 231.619Ibidem, p. 365, nr. 449.620CDM, I, p. 535, nr. 1475.621DRH, A, II, p. 252-253, nr. 168.622Ibidem, III, p. 188, nr. 96.623DIR, A, XVI/1, p. 138-139, nr. 128.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea149Siloan egumenul şi toţi fraţii de la mănăstirea Bistriţa, de bună voie vindeau luiIon şi fraţilor acestuia satul Bacsaneşti, cu mori pe Bârlad, pentru suma de 500 dezloţi. Probabil că mănăstirea avea dificultăţi financiare, iar preţul obţinut a fostunul bun, fapt ce putea să-i redreseze situaţia economică.Actele timpului arată că şi mănăstirea Putna a fost implicată în procese devânzări de bunuri. În conformitate cu informaţia oferită de documentul datânddin 23 noiembrie 1499, aflăm că Paisie arhimandritul şi toţi fraţii de la mănăstireaPutna vindeau de bună voie domniei o falce şi 2 fertale de vie din ocinilelor drepte, pentru suma de 150 de zloţi tătăreşti 624 . Ultimul caz de vânzare a unorbunuri mănăstireşti este sesizat în documentul din 18 iunie 1597, potrivit căruiaIsaiia, egumen la Neamţ, mărturisea că a vândut lui Păcurar din Cârsteşti prisacamănăstirească din hotarul satului pentru 24 de taleri 625 .Un alt aspect important în dezvoltarea domeniului mănăstiresc este practicades întâlnită a schimbului, în special de sate, între diferite mănăstiri, mănăstiri şiboieri, mănăstiri şi domnie. Exemple de schimburi realizate de mănăstirile moldoveneştisunt multiple, însă, considerăm că în majoritatea cazurilor prioritate aveauinteresele economice sau de alt gen ale fundaţiilor, sau se realizau la insistenţactitorilor, mai des a domnilor, în virtutea dreptului de dominium eminens decare ei beneficiau. Vom analiza cazurile cele mai semnificative ale schimburilor,încercând să surprindem aspectele cele mai relevante ale procesului fenomenului.Primele schimburi de sate între mănăstiri şi boieri s-a produs în timpuldomniei lui Ştefan cel Mare. Hrisovul de întărire dat Bistriţei, datând din 5 inie1470 626 , indică faptul că la rugămintea lui Iurie vistier şi rudelor acestuia domnula autorizat schimbul de sate cu mănăstirea Bistriţa. Călugării renunţau la satulSârbi, în schimb primeau satul Hemeiani, pe Tazlăul Mare, pe care îl vor păstrapână la începutul secolului al XVII-lea.Acelaşi domn va participa în calitate de mediator şi garant la schimbul de sate,realizat la 8 martie 1487 627 , între mănăstirea Putna şi Şteful, fiul lui Hărman şisora sa, Marina, când mănăstirea oferea satul Şirăuţi, în ţinutul Cernăuţi, pentrua primi în schimb satul Maneuţi, cu mori pe Suceava. Afacerea s-a dovedit a fiprofitabilă pentru călugării putneni, deoarece satul primit era probabil mai întinsşi mai valoros decât cel oferit, fapt pentru care domnul a oferit lui Iuga încă 100de zloţi, drept compensare.Generozitatea lui Ştefan cel Mare s-a manifestat şi în cazul mănăstirii Humor,624DRH, A, III, p. 441, nr. 246.625DIR, A, XVI/4, p. 172, nr. 229.626DRH, A, II, p. 250, nr. 167.627Ibidem, III, p. 14-15, nr. 9.

150 Igor Savapentru că pe 26 noiembrie 1490 628 el oferea monahilor satul Glodeni, de lângăStăuceni, cumpărat de la Sima păhărnicel şi rudele acestuia, în schimbul seliştiiPoiana, de la gura Humorului. Satul primit de călugări poate fi comparat cu odonaţie, fiindcă valoarea sa este mai ridicată decât seliştea despre care nu se ştiedacă era populată.Tot în timpul lui Ştefan cel Mare s-a făcut cel mai mare schimb de sateîntre mănăstiri şi domnie. Conform informaţiei cuprinse în actul din 22 martie1500 629 , aflăm că la iniţiativa lui Grigorie, egumen şi arhimandrit de Bistriţa, s-arealizat schimbul de cinci sate – Cauceleşti, pe Cracău, Gâdinţi, pe Siret, satullui Birai, satul lui Vlăcsan (Vlăcsăneşti) şi Manuileşti, situate pe Bistriţa, maisus de Bacău, care au fost cedate domniei pentru alte patru sate intrate în domeniulmănăstirii – Slugani, Chicoşeşti, Călieneşti şi Lăţcani, ultimile fiind situatetoate pe râul Bistriţa. Analiza hrisovului respectiv ne face să credem că motivulschimbului iniţiat de călugări a fost nu numărul satelor primite, ci mai degrabăaşezarea lor compactă pe râul Bistriţa, ceea ce oferea avantajul unei administrărimai eficiente. Pe de altă parte, nici domnia nu era prejudiciată în acest caz, cu atâtmai mult că voievodul a satisfăcut interesele de moment al comunităţii monahalede la una dintre cele mai vechi şi importante mănăstiri ale ţării, al cărei ctitorprincipal era considerat bunicul său Alexandru cel Bun.În secolul al XVI-lea, întâlnim cazuri similare de schimburi de sate şi altebunuri între instituţiile religioase şi alţi beneficiari, care în majoritatea cazurilor,după cum demonstrează analiza documentelor, erau rentabile pentru mănăstiri.Relevant este schimbul de sate autorizat de domnie pe 4 februarie 1522 630 , cândpentru o jumătate din satul Ostăpceni, pe Turia, mănăstirea Moldoviţa, condusăatunci de egumenul Ioanichie, primea în schimb de la Iurie vornic întregul satPetinea, pe Başeu. Un impact pozitiv şi asupra domeniului mănăstirii de laDobrovăţ l-a avut schimbul de bunuri realizat în timpul domniei lui Petru Rareş.Prin uricul emis la 10 mai 1546, voievodul întărea stăpânirea călugărilor asuprasatului Tăuţii, urmat de jumătate din Telejina, Gârla Soarelui, gârlă la Rogojeni,pe care le-au primit ei de la Sima Bică în schimbul satului Bogdăneşti 631 .Nu cunoaştem motivul pentru care mănăstirea Moldoviţa a cedat satul Băiceni,pe Bahlueţ, lui Bogdan voievod, ea primind în schimb părţi din satul Răciuleni, peMoldova, după cum indică două hrisoave de întărire de la Alexandru Lăpuşnanu 632 .628Ibidem, p. 160-161, nr. 81.629Ibidem, p. 459, nr. 256.630DIR, A, XVI/1, p. 192-193, nr. 170.631Ibidem, p. 496-497, nr. 448.632Actele au fost eliberate de cancelaria lui Alexandru Lăpuşneanul pe 21 decembrie 1554 şi 30martie 1558 (CDM, I, p. 317, nr. 801; p. 328, nr. 835).

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea151Într-un alt caz de schimb, din 7 ianuarie 1561, suntem tentaţi să credem că dificultăţilelegate de exploatare a două localităţi, aflate la mare distanţă de aşezământulmonahal, i-au determinat pe călugării de la Probota să schimbe cu Zbiarea postelnicsatele Străşani şi Cruhliceni (Curulceni), pentru satul Dolheşti, pe Şumuz 633 .O bună afacere s-a dovedit a fi, însă, schimbul dintre mănăstirea Voroneţşi feciorii Petricăi, pârcălab de Suceava. Ispisocul lui Petru Şchiopul din 3 mai1575 634 , menţionează că satul Blăgeşti a fost cedat de călugări pentru poiana Ivancova,ca, în cele din urmă, din motive religioase feciorii pârcălabului să întoarcăacest sat mănăstirii.Actele identificate demonstrează schimburi de bunuri realizate în anumitecircumstanţe de mănăstiri cu boieri sau domni, dar nu lipsesc şi cazurile înregistratedocumentar al tranzacţiilor între instituţiile religioase. Primul schimb de saterealizat de o mănăstire cu o episcopie s-a produs pe 6 octombrie 1578 635 . PetruŞchiopul autoriza, conform unei înţelegeri mai vechi între domnie şi Episcopiade Roman, schimbul de sate prin care Gedeon, egumen la mănăstirea Râşca,oferea lui Eustatie, episcop de Roman, satele Scheuleşti, pe Siret, şi Bogdăneşti,în ţinutul Roman, pentru satul Bârleşti cu mori din ţinutul Suceava.Curios este cazul de judecată pentru satul Verbia, pe Jijia, cumpărat deAvramie călugăr şi lăsat mănăstirii Voroneţ. Conform informaţiilor oferite deun act datând din a patra domnie lui Petru Şchiopul, satul a fost reclamat decătre Toader, Eremia, Simion aprod şi surorile lor, deoarece ocina lor dreaptăa fost vândută fără ştirea lor, când erau fugiţi din ţară şi la un preţ mic. Judecatadomnească analizând cazul decide de a oferi călugărilor de la Voroneţ, înschimbul satului, 35000 aşpri plătiţi de Gheorghe, episcop de Rădăuţi, iar satulajunge în domeniul mănăstirea Suceviţa ca danie a episcopului 636 . Cele prezentatemai sus arată că acest caz poate fi înţeles ca un schimb de sat pentru o anumităsumă de bani şi nu este o vânzare, dar a fost o afacere profitabilă pentru douămănăstiri implicate în acest proces.Fidel politicii sale religioase, în special, când era vorba de ctitoria sa Galata,Petru Şchiopul accepta, în martie 1583, propunerea călugărilor de la Humor dea schimba satul Drăguşeni (Mihăileşti), cu mori pe Bahlui, transformat în daniemănăstirii Galata, cu satul Petricani, cu mori pe Topliţa 637 . În acest schimb artrebui să se întrevadă interese economice, doearece satul primit de călugării de la633DIR, A, XVI/2, p. 157, nr. 151.634CDM, I, p. 377, nr. 985.635DIR, A, XVI/3, p. 102-103, nr. 131.636Ibidem, p. 193-194, nr. 247.637Pentru acest caz au fost emise două hrisoave de întărire, pe 24 martie şi 29 martie 1583 (Ibidem,p. 203-204, nr. 260; p. 207-208, nr. 262).

152 Igor SavaHumor se afla la o distanţă mai apropiată de mănăstire decât cel cedat, localizatîn zona Iaşului, ceea ce asigura o mai bună încasare a dărilor de aici. În sprijinulaceleiaşi idei amintim şi întărirea domnească, din 1 august 1583 638 , pentru jumătateade jos din satul Hrişcani, pe Siret, oferit călugărilor de la Galata de cătreGavril şi rudele sale, în schimbul satului Măcicăteni, pe JijiaAnaliza surselor de epocă indică faptul că practica cumpărărilor-vânzărilor şischimbului de sate şi alte bunuri a fost o modalitate de dezvoltare a domeniuluimănăstiresc în Ţara Moldovei. Referindu-ne exclusiv la izvoare constatăm că înperioada cercetată au fost cumpărate de către mănăstiri 3 sate întregi, alte 2/3de sat şi 1/4 sat, urmate de un loc pustiu destinat construirii de mori şi pod,alte două mori, două iazuri, o baltă, o moară etc., în valoare nominală a unităţilormonetare care circulau în spaţiul românesc de 1243 zloţi tătăreşti, 6000aşpri, 400 galbeni, 80 taleri de argint şi 60 ughi. Bunurile vândute de mănăstiri,deşi cantitativ sunt mai mari, ar putea fi ca valoare inferioare celor achiziţionate,dacă luăm în calcul deprecierile unor monede din perioadă, cum ar fi aspriiotomani şi zlotul tătăresc, în legătură cu fenomenul „revoluţia preţurilor” cea lovit economia otomană în a doua jumătate a secolului al XVI-lea 639 . Astfel,bunurile vândute însumează echivalentul a 35000 aşpri, 1150 de zloţi tătăreşti şi24 de taleri.Din motive economice prin schimburile de sate se urmărea întregirea saucompactizarea domeniilor mănăstireşti, dar şi pentru o administrare mai eficientăîn cazul când satele se aflau compact pe cursul unui râu sau într-o regiune.Pentru nobilime, spre exemplu, domeniile compacte erau şi centre de rezistenţăfaţă de politica de centralizare statală promovată de domnie. De aceea,uneori putea fi schimbat un număr inegal de sate în cadrul unei şi aceleiaşi tranzacţii,deoarece aceasta convenea uneia dintre părţi. Domnia era şi ea interesatăsă întregească domeniile mănăstirilor pe care le ctitorea, dar nu întotdeaunacontribuia ca domeniile acestora să fie concentrate într-un singur loc. Excepţiilereflectă interesele domnilor implicaţi în proces pentru a controla mai uşor spaţiiîntinse. Deci, schimbul de sate realizat între mănăstiri, între locaşele monahale şiboieri sau cu domnia, nu a afectat starea economică a aşezămintelor monasticeimplicate în aceste tranzacţii, ci din contra, a adus unele beneficii exprimate înbani, bunuri, braţe de muncă şi a contribuit la creşterea concentrării de proprietăţiîn cadrul hotarelor domeniilor. Astfel, au fost schimbate 17 sate întregipentru 13 sate întregi şi alte trei părţi de sate, pentru o gârlă şi 35000 de aspri638Ibidem, p. 224, nr. 276.639Vezi la acest subiect M. N. Popa, Revoluţia preţurilor în Europa. In: Studii de arheologie şiistorie, XII, 1963; I. Halil, Imperiul Otoman. Epoca clasică (1300-1600), Bucureşti, 1996, p.89-106.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea153primiţi în rezultatul schimbului. Cele mai des implicate în vânzările-cumpărărileşi schimburile de bunuri, evident cu urmări economice pozitive, au fost mănăstirileBistriţa şi Putna, urmate de Probota, Galata, Râşca, Moldoviţa, Neamţ şiVoroneţ (vezi Tabelul nr. 6).2.1.4. Împresurările de hotarDocumentele interne ale Ţării Moldovei emise în secolul al XV-lea, nu menţioneaălitigii între mănăstiri, ori între mănăstiri şi boieri privind hotarele sau alteobiecte ale neînţelegerilor, ceea ce nu înseamnă că ele nu au existat. În secolul alXVI-lea, în schimb, numărul împresurărilor de hotar este impunător, iar naturaconflictelor este diversă. Dezvoltarea unor domenii mănăstireşti în această perioadăeste legată de anumiţi factori, care, din diverse cauze, stagnează sau regresează.Astfel, situaţia dificilă în care au ajuns unele mănăstiri a favorizat presiuniasupra hotarelor din partea altor mănăstiri mai mari sau boieri. Datorită crizei politice,dublată de una economică în perioada suzeranităţii otomane sau unor motivede ordin ideologic, la sfârşitul secolului al XVI-lea în Ţara Moldovei apar primeleînchinări de mănăstiri marilor centre monastice din Orient şi de la Athos. Subiectul„închinărilor de mănăstiri” nu constituie preocuparea acestui studiu, ne intereseazăcunoaşterea contextului istoric pentru a înţelege tentativele de uzurpare a dreptuluide ctitorie apărute în Ţara Moldovei după moartea lui Ştefan cel Mare.Bunurile donate unei fundaţii religioase sunt declarate teoretic imuabile,iretractabile şi trebuie să aparţină instituţiei pe veci. Deci, împresurările de hotara mănăstirilor constituie o uzurpare clară a dreptului de ctitorie, ceea ce determina,în virtutea drepturilor supreme, implicarea domniei în remedierea conflictelor.Din punct de vedere al formelor de manifestare uzurparea dreptului ctitoricescintervenea în situaţiile de stingere a unei familii domneşti sau boiereşti, fieîn condiţii de scădere a prestigiului social al boierilor ca rezultat al „hicleniei”,ori de declin economic al ctitorilor sau al mănăstirilor. Cel mai frecvent întâlnităeste „împresurarea” sau „cotropirea” ocinilor mănăstireşti, danii ale diferitelorctitori 640 . Vom analiza cazurile mai sugestive pentru a stabili impactul acesteipractici asupra dezvoltării domeniului mănăstiresc.Unul dintre primele cazuri se referă de împresurarea de hotar a mănăstireiHumor. În martie 1562 641 , egumenul Ioasaf apelează la judecată domnească a luiIon Despot pentru a li se întări satele Feredeani, pe Sitna şi Strahotin, pe Jijia,cu mori şi iazuri, deoarece morile au fost revendicate de către Andreica stolnicşi rudele sale, iar iazurile de Neagul stolnic. Motivul reclamaţiei s-a bazat pe640V. Puşcaşu, op. cit., p. 159.641DIR, A, XVI/2, p. 159-160, nr. 155.

154 Igor Savadeclaraţiile acestora că ei au construit morile şi iazurile. În urma analizei probelorjudecata domnească a hotărât să întărească morile şi iazurile mănăstirii Humor,în virtutea faptului că monahii au ajuns anterior la o înţelegere cu reclamanţiiplătindu-le câte 100 de ughi galbeni. Un document, datând din 30 martie 1599 642 ,indica lapidar faptul că Ieremia Movilă a judecat o pricină dintre mănăstireaHumor şi Ivan uşierul pentru satul Bubuiogi, pe Cahov, ţinutul Ticheci, fără aindica rezultatul acestui litigiu.Un exemplu clar de împresurare de hotar este cazul satului Păşcani, dinCâmpul lui Dragoş, al mănăstirii Tazlău, drepturile căreia au fost contestate înînstanţa judecătorească domnească de Costin Nicoară, fost paharnic şi de Ponici.Petru Şchiopul emitea la 28 mai 1575 643 , un hrisov de întărire a acestui sat mănăstiriiTazlău, argumentându-se că ea deţinea actele justificative unde satul figuraca danie de la Petru Rareş, sat pe care Sima, fost vistiernic, „l-a prăpădit pentruo viclenii a lui, când s-a sculat el asupra lui Ştefan vodă”. Un rezultat similar l-aavut şi judecata prezidată de Petrul Şchiopul, care emitea, la 30 martie 1588, unhrisov mănăstirii Tazlău de întărire a unui loc numit Buneşti, revendicat de IonAndreicăi visternicelul şi alţii 644 .În ceea ce priveşte implicările mănăstirii Voroneţ în apărarea bunurilor şi ahotarelor sale, poate fi reţinut doar un singur litigiu, cel din septembrie 1575 645 .Petru Şchiopul judecând pricina dintre Udrea, Ilea, Pătraş, Tudor, pe de o parte,şi mănăstirea Voroneţ pentru satele Lucăceşti, Boteşti şi Drăgoieşi, pe de altăparte, a decis să întărească satele mănăstirii, deoarece s-a demonstrat că ele aufost ocini drepte ale monahului Teodosie, fost ceaşnic şi sora sa Odochia, careau fost închinate Voroneţului pentru pomenirea la slujbe.Unul dintre cele mai relevante cazuri de încălcare a dreptului de ctitorie sereferă la satele Miteşti şi Sărăcineşti, cu mori pe Siret, ale mănăstirii Moldoviţa,când aceasta era condusă de egumenul Hariton. Actul emis de cancelariaŢării Moldovei la 8 noiembrie 1576 646 , menţionează că satele au fost înstrăinatede Eremia hatman în timpul lui Ioan Vodă cel Cumplit, unul dintre domniicvasi-monahomahi care au atentat la averile mănăstireşti. În cele din urmă, PetruŞchiopul decide să întărească mănăstirii Moldoviţa satele de pe Siret, pe motiv cămonahii deţineau hrisovul de danie de la Alexandrel voievod. Întru-un alt litigiuIancul Sasul, în urma examinării plângerii din septembrie 1581 647 a lui Toader642Ibidem, XVI/4, p. 255, nr. 314.643Ibidem, XVI/3, p. 53, nr. 69.644Ibidem, p. 381, nr. 474.645Ibidem, p. 60, nr, 79.646Ibidem, p. 75, nr. 94.647Ibidem, p. 174-175, nr. 227.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea155Ponici, fiul său Ionaşco aprod, Adam visternicel şi verii lor, decide să întăreascămănăstirii Moldoviţa părţi din satul Răciuleni, demonstrând cu actele prezentatede călugări că ei deţin ocinile din timpul lui Bogdan al III-lea, când le-au obţinutca schimb pentru satul Băiceni. Acest conflict nu se stinge odată cu decizia curţiide judecată a lui Iancu Sasul, deoarece la rugămintea călugărilor de la Moldoviţa,Petru Şchiopul emitea, pe 29 martie 1583, un hrisov de întărire pentru ociniledeţinute de mănăstire în satul Răciuleni 648 .Mănăstirea Neamţ va recurge de câteva ori la instanţa de judecată domneascăpentru a-şi apăra propietăţile de cotropirile din partea unor boieri vecini. Sugestiveste litigiul, din 1579, cu diacul Drăgan Ciolpan pentru satul Dăvideni, din ţinutulNeamţ, cumpărat de călugării nemţeni cu 400 de ughi galbeni în timpul lui ŞtefanRareş. La 28 octombrie 1579 649 , instanţa de judecată a lui Petru Şchiopul va facedreptate monahilor şi în acest caz, obligându-l pe Drăgan Ciolpan să întoarcă cei400 de ughi galbeni mănăstirii Neamţ.Următorul litigiu al călugărilor nemţeni va avea ca obiect încălcarea patrimoniuluilor de către Malic de la Copanca, care a săpat bălţi şi a pescuit în iezerelemănăstirii fără acordul acestora. Iancul Sasul poruncea, la 16 august 1581 650 , luiBodeiu mare vatag al ţinutului Lăpuşna să ia 6 boi de la Malic drept despăgubirepentru încălcare de proprietate. Ieremia Movilă va pune capăt, la 17 noiembrie1595 651 , unui alt litigiu al mănăstirii Neamţ, de data aceasta cu locuitorii satuluiVânători pentru poienile Răchitna şi Galul, pe Bistriţa, care au fost întărite, încele din urmă, locaşului monahal.Una dintre ultimele pricini de hotar în care a fost implicată vechea mănăstirede la Neamţ şi anumiţi boieri, având ca obiect dreptul de stăpânire asupra unorsate, s-a stins la 13 iunie 1598 652 , când Vasile pârcălab de Neamţ a primit poruncădomnească să-l alunge pe Giorzu din satul Mânjeşti, deoarece acesta aparţinemănăstirii. Călugării de la Neamţ vor recurge, spre sfârşitul secolului XVI, îndouă rânduri, la intervenţia domnului Ieremia Movilă pentru a soluţiona pricinide hotar cu mănăstirea Bistriţa şi cu mănăstirea Secu 653 .Comparativ cu alte aşezăminte monastice mănăstirea Bistriţa, care dispunea648Ibidem, p. 205-207, nr. 261.649Ibidem, p. 124, nr. 155.650Ibidem, p. 168, nr. 223.651Ibidem, XVI/4, p. 132, nr. 169.652Ibidem, p. 228, nr. 279.653Ieremia Movilă poruncea lui Bărbuţ, fost vornic, să cerceteze pricina şi să stabileacă hotaruldintre satul Piscu al mănăstirii Neamţ şi satul Măjeşti, al mănăstirii Bistriţa (Ibidem, p. 143-144,nr. 190). Acelaşi domn, scria pe 4 februarie 1599 (Ibidem, p. 244, nr. 300), călugărilor de laNeamţ şi Agapia să nu mai încalce hotarul domeniului mănăstirii Secul şi să nu întreprindănimic până nu va trimite un dregător să aleagă hotarul.

156 Igor Savade unul dintre cele mai întinse domenii, a avut, alături de mănăstirea Neamţ, celemai multe litigii de hotar. Unul dintre primele conflicte se referă la împresurareahotarelor satelor dintre Siret şi Bârlad, Măgeşti, Lupeni şi Penău ale mănăstirii,ceea ce l-a determinat pe Iancul Sasul să dea poruncă, pe 1 decembrie 1581 654 ,lui Ţopa staroste de Covurlui ca să meargă şi să stabilească hotarele localităţilorrespective.Succesorul acestuia, Petru Şchiopul dădea poruncă lui Ursu vătav în ţinutulBacău pentru a rezolva în folosul mănăstirii Bistriţa pricina de hotar cu satulNădăşeni şi întărea, în iulie 1583 655 , călugărilor bistriţeni ocinile lor drepte sateleTâmpeşti, pe Pârâul Alb, Mânjeşti, deasupra Pârâului Negru şi un loc în hotareleBudeştilor, care erau revendicate în câteva rânduri de surorile Nastasiia,Nastea şi nepotul lor Drăgan, rudele fostului mitropolit Gheorghie. Cinci animai târziu, în iulie 1588, tot în favoarea călugărilor bistriţeni a fost stabilit unhotar al mănăstirii între satul Ţuţcani şi Bodeşti ce aparţineau lui Ciolpan 656 .După mai multe apeluri, doar intevenţia lui Mihai Viteazul, din 29 iulie 1600, vapune capăt vechiului conflict de hotar dintre satul Mânjeşti, al mănăstirii Bistriţaşi satul Piscul, al mănăstirii Neamţ 657 .Mănăsirea Probota are două conflicte de răsunet pentru satele sale cu dregătorişi descendenţi din viţă nobilă. Primul litigiu se referă la satul Săveşti, din ţinutulNeamţ, pentru care mănăstirea l-a pârât în judecată domnească de câteve ori pePavel slujnicer şi sora sa Ilina. Judecata domnească analizând probele a înţelescă satul este ocina dreaptă a lui Pavel slujnicer din uricul de danie de la Ştefăniţăvoievod. Incidentul s-a stins la 22 mai 1586 658 , când Petru Şchiopul a acceptatpropunea dregătorului ca satul Săveşti să revină domniei sau să-l dea călugărilor„pentru că nu pot să aibă pace din partea mănăstirii Probota”. Drept răsplatăpentru acest gest Pavel slujnicer şi-a ales după bunul său plac satul Târpeşti, cumori pe Topoliţa, pe când Săveşti a ajuns în stăpânirea Probotei.Mai dificil a fost cazul de apărare în judecată a satului mănăstiresc Protopopenicu pricut şi cu moară pe Siret revendicat, la 10 septembrie 1596, de GligorceaCrăciunovici, mare vornic şi rudele sale, descendenţii cneaghinei Anuşca Frunteşoae.În urma examinării cazului Ieremia Movilă cu „tot sfatul” hotărăşte întărireasatului Protopopeni mănăstirii Probota în baza a patru motivaţii: a) cneaghinaAnuşca nu a avut descendenţi direcţi; b) cneaghina Anuşca a schimbatsatul Protopopeni pentru satul Stâncăuţi cu Petru Rareş; c) Petru Rareş donează654Ibidem, XVI/3, p. 178, nr. 232.655Ibidem, p. 220-221, nr. 273; p. 221-222, nr. 274.656Ibidem, p. 392, nr. 489.657Ibidem, XVI/4, p. 299-300, nr. 365.658Ibidem, XVI/3, p. 323-324, nr. 391.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea157satul Protopopeni mănăstirii Probota; d) dreptul mănăstirii asupra acestui satfusese confirmat prin mai multe acte de întărire. Litigiul nu se încheie la aceadată ci continuă până la 8 iunie 1597, când cancelaria domnească emite o nouăîntărire în acest sens şi asupra aceleiaşi cauze a mănăstirii Probota 659 .Exemplele de împresurare de hotar analizate mai sus şi care au constituitobiectul şedinţelor de judecată domnească, în majoritatea cazurilor s-au sfârşitprin sentinţe judecătoreşti favorabile mănăstirilor în litigiile lor cu boieri sausimpli locuitori ai satelor. Documentar, mai este înregistrat încă un proces dejudecată în care o mănăstire pretinde asupra unui sat, dar nu dispune de actelejustificative. Este cazul pricinei pentru satele Cocoreni şi Loeşti, din ţinutulHârlău, în care a fost acuzată mănăstirii Slatina de către cneaghina Dingoaia cufiii ei. Cei care au revendicat aceste proprietăţi au prezentat instanţei domneştiactul de cumpărare a satelor cu 800 de zloţi tătăreşti de la Ionaşco, fiul lui Iancopârcălab, în timpul domniei lui Bogdan voievod. Judecata a stabilit autenticitateaactului şi a demonstrat că cneaghina Dingoaia a cumpărat aceste sate mai înainte,iar Ionaşco le-a vândut pentru a doua oară călugărilor de la Slatina în timpul luiPetru Şchiopul. Astfel, la 24 martie 1580 660 , Iancu Sasul a decis să întăreascăsatele Cocoreni şi Loeşti cneaghinei Dingoaia, iar mănăstirii Slatina i-a retrashrisoavele şi i-a recomandat să-l caute pe Ionaşco, pentru a-şi întoarce banii.Deci, împresurările de hotar în epocă erau o modalitate de obţinere a averilor.Sursele din secolul al XVI-lea indică câteva litigii când monahii, profitând deîmprejurări, încălcau hotarul unui sat ce nu le aparţinea sau dispuneau de puţineprobe pentru a-l revendica. În litigiile de hotar, documentar fiind înregistratecirca 30 de cazuri în perioadă, judecata domnească era instanţa care decidea înfavoarea unei sau altei părţi. Anume cu ocazia judecării pricinilor, în anumitecazuri şi cu prilejul confirmărilor, se făcea, de regulă, hotărnicirea din nou astăpânirilor funciare mănăstireşti. În Bizanţ 661 , cât şi în Ţările Române suveraniiaveau atitudinea să formeze componenţa judecăţii la care puteau participa atâtdemnitari laici, cât şi ecleziastici, realitate reflectată de actele interne.Actele analizate indică faptul că indiferent de partea care a recurs la încălcarede hotar în majoritatea cazurilor mănăstirile obţineau câştig de cauză. Acest lucruse datorează, în parte, sprijinului pe care Biserica îl oferea în mişcarea de consolidarea autorităţii domniei, ştirbită în perioada suzeranităţii otomane de implicărilePorţii în afacerile interne ale ţării şi de tendinţele centrifuge manifestate deunele grupări boiereşti. Nu excludem faptul că în anumite cazuri mănăstirile ştiau659Ibidem, XVI/4, p. 150-151, nr. 201; p. 169-171, nr. 228.660Ibidem, XVI/3, p. 134, nr. 169.661P. Lemerle, Le monde de Byzance: Histoire et institutions, London, 1979, p. 41.

158 Igor Savasă-şi apare mai bine cauza în instanţe. Sunt atestate documentar două cazuri cândo familie de boieri şi-a dobândit în instanţa de judecată domnească drepturilede stăpânire asupra satelor care le aparţineau pe bună dreptate. Realitatea estevalabilă şi pentru următoarele două secole ale Evului Mediu românesc, deoarececele mai numeroase procese în materie de proprietate funciară în Ţările Româneau fost câştigate de mănăstiri, ele fiind favorizate în mod obişnuit de domnie 662 .2.2. Regimul juridic mănăstiresc. Impactul imunităţii asupra dezvoltăriidomeniuluiRaporturile dintre stat şi biserică reprezintă una dintre realităţile fundamentaleale funcţionării statelor româneşti în Evul Mediu. Imaginea unei bisericicare-şi împărţea autoritatea cu domnia, asupra căreia deţinea un ascendentmoral şi simbolic, cercetată de numeroase generaţii de teologi şi istorici 663 ,mai păstrează unele aspecte care nu au fost pe deplin clarificate. Ea constituieunul dintre elementele moştenite de la Imperiul Bizantin. În perioada secolelorXV-XVI, asocierea dintre domnie şi biserică în gestionarea problemelorde politică internă şi externă până la contopirea lor în „unul şi acelaşi organismstatal-ecleziastic” 664 , funcţiona, cu rari excepţii, în direcţia principiuluiiustinian al „simfoniei romano-bizantine”. Ambele beneficiau de sistemejuridice diferenţiate şi pravile: „pravilele bisericeşti” (drept canonic – n.n.) şi„legile împărăteşti” (drept civil bizantin – n.n.), având deopotrivă o aplicareuniversală, spre deosebire de caracterul original al cutumei cu care coexistau.Trebuie relevat faptul că activitatea legislativă şi judiciară a domniei, limitatăprin recunoaşterea unei jurisdicţii bisericeşti, avea nevoie intermitent de o ratificaredin partea autorităţilor superioare ecleziastice (mitropolitul, Sf. Sinoddin Constantinopol, patriarhii). Mitropolitul şi episcopii români erau, la rândullor, confirmaţi la alegere sau în anumite situaţii impuşi şi destituiţi de domn 665 .Condiţiile acestei colaborări au fost reflectate cu lux de amănunte în literaturade specialitate, domnii români fiind înfăţişaţi în ipostaze lor de ctitoride lăcaşe sfinte, dictându-le câteodată reguli de viaţă de rugăciune, asemenea662Gh. Cronţ, Instituţii medievale româneşti. Înfrăţirea de moşie. Jurătorii, Bucureşti, 1969, p. 174.663Vezi unele dintre aceste studii: D. I. Sireteanu, Raportul între biserică şi stat, Bucureşti, 1897;I. Jocu, Filaret, Relaţiile dintre biserică şi stat în România, Atena, 1924; R. Cândea, Biserică şistat. In: Candela, nr. 8-10, 1926; I. Mateiu, Politica bisericească a statului românesc, Sibiu, 1931;N. Popescu-Prahova, Raporturile dintre biserică şi stat, Chişinău, 1936; L. Stan, Relaţiile dintrebiserică şi stat. Studiu istorico-juridic. In: Ortodoxia, nr. 3-4, 1952, p. 353-461, 443-446; Istoriadreptului românesc, (coord. I. Ceterchi), vol. I, p. 366-376; vol. II, p. 210-220; A. Zubco, op. cit.664G. Ostrogorsky, Histoire de l’Etat byzantin, Paris, 1961, p. 56.665A. Pippidi, Tradiţia politică bizantină în Ţările Române în secolele XVI-XVIII, Bucureşti, 1983, p. 59.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea159vechilor „tipika” bizantine. Însă, nu pe deplin a fost clarificat aspectul cum s-aucomportat domnia şi biserica din Ţara Moldovei în momentele de criză a raporturilordintre cele două instituţii în perioada secolelor XV-XVI. Ne interesează,în mod special, cum s-au reflectat conflictele dintre cele două instituţii asupraregimului juridic şi asupra domeniului mănăstiresc.În perioada cercetată şi în spaţiul indicat, domnia şi biserica aveau relaţii destrânsă colaborare şi se sprijineau reciproc în exercitarea atribuţiilor lor principale.Ortodoxia, fiind religie de stat, constituia partea integrantă a ideologiei politicea timpului. Apărarea credinţei, la fel ca şi în Bizanţ, era una din îndatoririleprincipale ale domnilor în egală măsură cu cea a clericilor. O dată cu cristalizareastructurilor administrative şi bisericeşti superioare s-a creat treptat un anumitgrad de independenţă între aceste două instituţii. biserica era independentă sauautonomă în chestiuni spirituale, iar drepturile statului la problemele bisericeştimărginindu-se numai la cele de natură externă. Deşi domnul era atotstăpânitorasupra întregii ţări şi asupra supuşilor săi, potrivit prevederilor pe care le emanadeţinerea dreptului de dominium eminens, în treburile bisericeşti se consulta cumitropolitul în virtutea prerogativelor pe care le avea ultimul 666 . În conducereastatului mitropolitul, ca şef al ierarhiei bisericeşti, avea un rol important politic,social şi cultural. Deşi formal se respectau canoanele în alegerea mitropolituluişi a episcopilor ţării, procedura prezenta mai degrabă un simulacru de alegere,ceea ce înseamnă în realitate confirmarea voinţei domneşti. În practica elecţieiclericale din spaţiul carpato-nistrean a secolelor XIV-XVI, nu se întâlnesc cazuride alegerea vreunui ierarh doar de către factori de decizie bisericeşti. Abia dupăaceastă procedură se cerea recunoaşterea mitropolitului Ţării Moldovei decătre Patriarhia ecumenică de Constantinopol. Statutul de autoritate supremăreligioasă şi morală a mitropolitului se contura în unele momente cardinale dinviaţa de stat. El realiza investitura prin ungerea domnului, accentuând astfel prinactul consacrăirii spirituale că puterea de drept aparţine voievodului ţării şi vinede la Dumnezeu. Totodată, şeful ierarhiei clericale avea capacitatea de a întocmianafore, participa la promulgarea legilor ţării, deţinea atribuţii judecătoreşti, aveareşedinţă în cetatea de scaun a domnului etc.În soluţionarea problemelor canonice erau implicate, alături de domn, Adunareaţării, Sfatul domnesc, la funcţionarea ultimelor două participând şi reprezentanţiiînaltului cler. În soluţionarea problemelor organizatorice bisericeşti domnul aveacuvântul hotărâtor, îndeosebi la alegerea ierarhilor, a egumenilor, la judecareaclerului înalt, la stabilirea rânduielii slujbelor. În schimb, mitropolitul şi episcopiiaveau în eparhiile lor libertate deplină în afacerile spirituale. Ei aplicau pedepse666A. Zubco, op. cit., p. 23.

160 Igor Savaclericilor inferiori, domnului revenindu-i dreptul de a numi şi destitui din funcţieegumenii şi arhimandriţii. De competenţa bisericii ţinea administrarea averii lăcaşelorde cult, jurisdicţia bisericească, legiferarea în chestiuni de viaţă bisericeascăinternă. În aceste condiţii participarea clericilor la realizarea administraţiei şi justiţieiavea şi sensul împărţirii ordinii şi dreptăţii, dar era menită să asigure şi consolidareastatului prin măsuri adoptate cu aprobarea Bisericii române 667 .De competenţa exclusivă a domniei erau aprecierea poziţiei civile a laicilorşi a clerului, luarea deciziilor în cazuri de încălcare a legilor interne etc. Pe lângăaceasta, mai erau şi anumite lucruri de competenţă comună a acestor două instituţii:demarcarea eparhiilor, înfiinţarea de episcopii, parohii, ctitorirea de lăcaşede cult, ridicarea de cimitire şi alte instituţii de pe lângă biserici şi mănăstiri cumar fi şcoli, azile, bolniţe 668 .Prezentarea acestei note introductive are menirea de a reliefa contextul instituiriiregimului juridic mănăstiresc în Ţara Moldovei din perspectiva raporturilordintre instituţiile statului şi ale bisericii. Aspectul problemei care ne intereseazăîn mod special este legat de evoluţia instituţiei imunităţii în Moldovasecolelor XV-XVI şi impactul ei asupra dezvoltării domeniului mănăstiresc înperioadă. Istoriografia românească a acordat o atenţie sporită problemelor ridicatede studierea imunităţii în Ţările Române, interesul istoricilor canalizându-se,în special, spre aspectele legate de tipologizarea imunităţilor (formele concreteale scutirilor – n.n.), interpretarea conţinutului juridic al unor noţiuni cum ar fi„ocină şi ohabă”, întâlnită în Ţăra Românească şi, „uric cu tot venitul”, în cazulŢării Moldovei, ori problema fărâmiţării feudale 669 . O problemă asupra căreia s-a667Şt. Berechet, Dreptul vechilor noştri ierarhi la judecarea mirenilor, Bucureşti, 1938; Gh. Cronţ,Clericii în serviciul justiţiei, Bucureşti, 1938; S. Marinescu, Competenţele şi atribuţiile judiciareale clericilor în secolele XIV-XVIII. In: Biserica Ortodoxă Română, nr. 7-8, 1970, p. 796-811.668Şt. Berechet, Biserica şi domnia în trecutul românesc. In: Biserica Ortodoxă Română, nr. 9, 1945,p. 435-436.669Printre studiile cele mai relevante la temă amintim: I. Bogdan, Ohabă, ohabnic, în vol. Scrieri alese,Bucureşti, 1968, p. 249-252; P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, p. 77-79; Idem, Obştea ţărănească...,p. 75-79; V. Costăchel, Les immunités dans les Principautés roumaines aux XIV-e et XV-esiècles, Bucureşti, 1947, p. 9-13, 72-74; V. Costăchel, A. Cazacu, P.P. Panaitescu, Viaţa feudală...,p. 314-418; Vl. Hanga, Contribuţii la problema imunităţii feudale pe teritoriul patriei noastre //Studia Universitatis Babeş-Bolyai, seria III, fasc. 2, Iurisprudentia, 1960, p. 29-52; H. H. Stahl,Controverse..., p. 105-122; N. Grigoraş, Instituţii feudale din Moldova. I. Organizarea de stat pânăla mijlocul secolului al XVIII-lea, Bucureşti, 1971; M. Neagoe, Problema centralizării statelor..., p.152-175; D. C. Giurescu, Caracteristici ale feudalismului românesc // Anuarul Institutului de Arheologieşi Istorie „A. D. Xenopol” Iaşi, nr. XV, 1978, p. 398-399; Istoria dreptului românesc, I, p. 243;A. Busuiocianu, Imunitatea feudală românească. Bilanţ şi perspective // Arhivele Olteniei, serienouă, nr. 4, 1985, p.74-82; Ф. А. Грекул Аграрные отнощения в Молдавии...,; И. М. Шлаен, Квопросу о зависимых крестьянах в Молдавии...; Н. А. Мохов, Молдавия эпохи феодализмa ş.a.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea161insistat, însă de puţine ori, în cadrul discuţiilor prilejuite de acest subiect este cea araportului existent între extensiunea privilegiilor de imunitate şi domeniul feudal,aşa cum se configura acesta din urmă în spaţiul celor două Ţări Române 670 .Deşi s-au înregistrat rezultate notabile în studierea imunităţii în spaţiul românesc,astăzi constatăm că ea rămâne o problemă inepuizată. Treptat s-au conturatcâteva puncte de vedere faţă de anumite aspecte ale fenomenului, unde pot fireliefate atât similitudini cât şi diferenţe. În ceea ce priveşte Ţara Moldovei, s-aindicat faptul că până la începutul secolului al XVII-lea imunitatea este reflectatăîn formele scutirilor de obligaţiile în bani, muncă şi produse către stat, de careau beneficiat clerul, în mod special mănăstirile. Actele de cancelarie interne nusemnalează cazuri de privilegii similare cu scutiri complete acordate unor boieri,aşa cum s-a întâmplat în Ţara Românească 671 . N. Iorga afirma că mănăstireamoldovenească din secolul al XV-lea, a fost „cu totul scutită, immunis cum s-arzice în Apus, sau cum se zicea atunci în Moldova, cu un cuvânt tătăresc, tarcan” 672 .Acest punct de vedere este preluat într-o formă mai puţin categorică de cătreV. Costăchel, care susţinea că, de obicei, episcopiile şi mănăstirile din Moldovase bucurau de privilegiul imunităţii, având dreptul la judecată, la ridicarea dărilorcuvenite statului şi de administrare a satelor dependente 673 . Sociologul H. H.Stahl, analizând tipologia scutirilor din Moldova şi Ţara Românească, afirma căimunităţile pot fi parţiale în măsura în care fac referire doar la anumite scutiridin totalitatea obligaţiilor datorate domniei şi când se referă doar la o parte dinsatele unui astfel de beneficiar 674 . Deşi afirmaţia se dorea a fi valabilă pentruambele Ţări Române nu s-a pus în discuţie decât un singur document emis întimpul lui Vlad Dracul, fapt ce lasă deschisă discuţia în cazul Moldovei. IstoriculN. Grigoraş vine cu unele precizări în susţinerea realităţilor din Ţăra Moldovei.Astfel, conform opiniei avizate a autorului, statul, pentru a crea venituri suplimentareunor mănăstiri, le-a acordat „gloabele” şi „deşugubinele” din o partesau chiar toate satele lor, precum şi dreptul de a judeca anumite pricini. Teza estebazată pe documentele secolelor XVI-XVII 675 .Elementele semnalate de H. H. Stahl şi N. Grigoraş pornesc de la consta-670Vezi C.-N. Apetrei, Consideraţii privitoare la extensiunea privilegiilor de imunitate ale mănăstirilormoldoveneşti din prima jumătate a secolului al XV-lea // Istros, nr. XI, 2004, p. 219-220.671În intervalul de timp la care ne referim a fost semnalată existenţa unor privilegii de imunitateacordate de domnie unor boieri, limitată însă la aspectul judiciar. Vezi Vl. Hanga, Contribuţii...,p. 46; N. Grigoraş, Instituţiile feudale..., p. 96.672N. Iorga Istoria bisericii româneşti..., p. 82.673V. Costăchel, Viaţa feudală..., p. 308.674H. H. Stahl, Contribuţii..., III, p. 110.675N. Grigoraş, Instituţii feudale..., I, p. 113.

162 Igor Savatarea unor diferenţe pe care domnia le instituie, prin intermediul unor privilegiide imunitate, între satele unui boier sau ale unei mănăstiri, sate specificate îndocumentul respectiv. În opinia lui C.-N. Apetrei 676 astfel de acte nu se regăsescprintre cele emise de cancelariile domnilor moldoveni care l-au precedat peŞtefan cel Mare. În acest fel, verificarea prezenţei realităţilor juridice semnalatede cei doi autori amintiţi mai sus înr-un anumit interval de timp (1400-1457,după autorul citat), necesită o altă metodă de investigare. Aceasta va trebui săanalizeze domeniile mănăstireşti în intervalul cronologic indicat, în măsura încare această sarcină poate fi permisă de fondul documentar existent.Analiza materialului documentar pune în evidenţă existenţa a două tipuri deacte juridice aflate în legătură organică cu regimul stăpânirii satelor în Moldovasecolului al XV-lea. Avem în vedere actele de danie şi de întărire a unor daniianterioare, în care nu sunt specificate nici un fel de scutiri pentru beneficiarulrespectiv, de regulă, ele se referă la numele satelor şi la hotarele acestora. Aldoilea tip îl reprezintă actele de imunitate în care formula diplomatică includeatât elementele regăsite în tipul anterior, cât şi scutirile propriu-zise şi formulade interdicţie adresată dregătorilor 677 . Problema care apare în legătură cu celedouă tipuri de acte este legată de modul în care ele sunt interpretate de cătreistorici. Pornindu-se de la analiza conţinutului formulei „uric cu tot venitul”, uniiistorici ca V. Cosctăchel 678 şi P. P. Panaitescu 679 au afirmat că ea a reprezentat înMoldova secolului al XV-lea o formulă concisă prin care beneficiarul unui privilegiuscris era înzestrat cu imunităţi complete. Apoi, mănăstirile moldoveneştiîn acest secol erau total scutite de obligaţii faţă de domnie şi beneficiau de toateformele imunităţii, deoarece fiecare act de danie sau de întărire emise de cancelariadomnească conţinea formula „uric cu tot venitul”, indiferent dacă menţionasau nu menţiona de loc existenţa imunităţilor.O opinie diferită o întâlnim la V. Hanga, care analizând formula pusă îndiscuţie ajunge la concluzia că prin confirmarea domnească ea avea menirea dea transmite integral şi de a garanta dreptul de proprietate al beneficiarului împotrivaoricăror pretenţii pe care le puteau ridica terţii într-un eventual conflict.Expresia „uric cu tot venitul” nu este legată de acordarea vreunui privilegiu deimunitate, ci de ideea întăririi pe care domnul ţării – în calitatea sa de proprietareminent – o dă actelor juridice referitoare la mutaţiile de proprietate 680 .Aceste clarificări au contribuit la conturarea de elemente noi în studiul imuni-676C.-N. Apetrei, stud. cit., p. 221.677Vezi Şt. Ştefănescu Privire asupra stăpânirii funciare...p. 55.678V. Costăchel, Les immunité..., p. 72-777; Idem, Viaţa feudală..., p. 302-307.679P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., p. 77.680Vl. Hanga, Contribuţii..., p. 40-41.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea163tăţii în spaţiul românesc. Astfel, s-a susţinut în repetate rânduri că privilegiileimunitare au fost întocmite în mod analitic, exprimând de la caz la caz numărul şiextensiunea acestora 681 . Paralel, s-a stabilit faptul că departe de a fi un drept recunoscutde domnie imunităţile prevăzute de documentele cancelariei domneştiau avut întotdeauna statutul unor „miluiri”, care urmăreau să pună la dispoziţiabeneficiarului a unor venituri suplimentare 682 .Un punct de vedere diametral opus a fost formulat de Alexandru I. Gonţa.Istoricul constată că mănăstirile îşi organizează şi administrează satele în conformitatecu principiile canonice bizantine şi nu potrivit lui jus valachicum, iar imunităţileacordate de stat care interzic dregătorilor de ţinut să intre în satele închinatemănăstirilor, se înfăptuiau şi intrau în vigoare potrivit canoanelor 11-13 ale SinoduluiVI de la Niceea (751) din legislaţia bizantină şi nu ca o favoare a domniei 683 .Acesta ar putea fi motivul pentru cazuri de imixtiuni a domnilor în chestiuniale mănăstirilor înzestrate cu imunităţi. Această din urmă trăsătură a instituţieiromâneşti a imunităţii, prin interferenţă cu principiul valabil şi în Occident 684 ,conform căruia actele suveranului nu căpătau valoare absolută peste domniaautorului lor 685 , a dat naştere unor realităţi locale exprimate de actele emise decancelaria moldovenească, realităţi mergând de la modificarea conţinutului privilegiilorde imunitate între o domnie şi alta, până la încetarea redactării sau întăririiunor astfel de privilegii, aşa cum se întâmplă în secolele XVI-XVII 686 .Înainte de a trece la analiza materialului documentar, care scoate în evidenţăregimul juridic al imunităţii de care dispuneau anumite mănăstiri moldoveneştiîn secolele XV-XVI, vom încerca să facem unele precizări în legătură cu semnifi-681Ibidem, p. 29-52; Idem, Les institutions du droit coutumier roumain, Bucureşti, 1988, p. 62;Şt. Ştefănescu, L’evolution de l’immunité feodale..., p. 18; D. C. Giurescu, op. cit., p. 398; Istoriadreptului..., I, p. 243.682V. Costăchel, Les immunités..., p. 98; M. Neagoe, op. cit., p. 167; Istoria dreptului..., I, p. 212;H.H. Stahl, Contribuţii..., III, p. 79. Caracterul de miluire al oricărui act de danie sau întărire,dat de domnie mănăstirilor, a fost evidenţiat de V. Al. Georgescu, op. cit., p. 173-174.683Al. I. Gonţa, Satul în Moldova medievală..., p. 302.684M. Bloch, Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor, vol. II, Cluj-Napoca, 1998, p. 146.685D. C. Arion, Încercare asupra dominiului eminens din principatele Munteniei şi Moldovei în secoleleXIV şi XV. In: Închinare lui N. Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, Cluj, 1931, p.17-20; V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală..., p. 310; V. Al. Georgescu, op.cit., p. 174.686C.-A. Apetrei op. cit., p. 223. Astfel poate fi explicat hiatusul semnalat de H. H. Stahl înevoluţia instituţiei în Moldova între sfârşitul secolului al XV-lea şi mijlocul secolului al XVI-lea(Contribuţii..., III, p. 110). Pentru realităţi similare consemnate în secolul al XVII-lea, valabileînsă şi pentru întreaga perioadă medievală vezi N. Grigoraş, Imunităţile şi privilegiile fiscale înMoldova. De la întemeierea statului şi până la mijlocul secolului al XVIII-lea // Revista de Istorie,nr. 1, 1974, p. 62-63.

164 Igor Savacaţia termenului de imunitate. Prin acest termen înţelegem un privilegiu acordatde domn unui nobil sau for bisericesc, prin care se interzice slujbaşilor statuluisă-şi exercite atribuţiile lor fiscale, administrative şi judecătoreşti asupra domeniilorbeneficiarului de imunităţi, care capătă dreptul de a-şi însuşi plusprodusulrealizat prin munca oamenilor dependenţi ce lucrau pe aceste domenii, inclusivpartea ce revenea domniei 687 . Totodată, în condiţiile cristalizării structurilor administrativeale Ţărilor Române în primele secole ale organizării de stat, din cauzainsuficienţei de slujbaşi sau ale unei autorităţi statale insuficient consolidate (istoriografiamarxistă o defineşte ca „epoca fărâmiţării feudale” – n.n.), acordareaprivilegiului de imunitate presupunea transferarea, în parte sau în totalitate, aatribuţiilor militare, judiciare, fiscale şi administrative ale autorităţii centrale peseama deţinătorului de imunităţi.Instituţia imunităţii, care îşi are originea în perioada dominatului a ImperiuluiRoman 688 , a cunoscut în Ţările Române în secolele XV-XVII, trei ipostaze demanifestare: a) administrativă – consecinţa imediată a acesteia presupuneatrecerea satelor dependente din administrarea domniei în „ascultarea” mănăstirii,acestea urmând a fi conduse de egumen prin reprezentanţi locali aleşi (juzi, cneji,vătămani); b) fiscală – esenţa acesteia rezidă în dreptul stăpânului teritorial asupracontribuţiilor şi redevenţelor supuşilor săi, exprimate în bani, în produse naturaleşi muncă (o variaţie a acesteia o constituie aşa numitele privilegii „comerciale”prin care mănăstirile, îndeosebi, aveau dreptul de a face comerţ scutit de vămi,pe de o parte şi, dreptul de a încasa vămi, pe de altă parte; c) judecătorească –elementul cel mai caracteristic consta în dreptul de judecată al egumenului asupraţăranilor din satele dependente şi interdicţia pentru dregătorii domneşti de a-şiexercita atribuţiile judiciare în teritoriul acestora.Conform surselor documentare mănăstirea Probota este cea care primeşte dela voievozii asociaţi Ilie şi Ştefan, pe 18 august 1438 689 , primul privilegiu imunitarcunoscut pentru acest secol cu scutiri de natură fiscală, administrativă şi judiciarăpentru satul Roşca de lângă Hârlău, care la acel moment urma a fi populat.Statutul de slobozie pe care îl însuşeşte presupune că acestui sat creat prin colonizarei s-au creat condiţii prielnice populării. Călugării de la Poiana Siretuluiintră în posesia unui nou privilegiu de imunitate la 5 aprilie 1448 690 . Emis decancelaria lui Petru al II-lea, el acorda scutiri complete eliberând de toate obligaţiileşi dările în bani, muncă şi produse către domnie pe locuitorii satelor Ciulineşti,Beresteni şi Roşca. Domnia stabilea că atât toate veniturile acestor sate,687Vl. Hanga, Contribuţii..., p. 29.688Ibidem, p. 30.689DRH, A, I, p. 265-266, nr. 187.690Ibidem, p. 393, nr. 277.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea165cât şi dreptul de judecată urma să revină mănăstirii. Un alt act emis în aceeaşizi, acorda scutiri similare satelor mănăstireşti Râpciceani (Ripiceni), Rădăuţi,Dobrăcineşti, Bălăneşti, Davâdăuţi, precum şi oamenilor ce lucrau la prisăcilede la Rădăuţi, Rusnedzeşti şi Visoca 691 .Actul emis de cancelaria lui Alexăndrel vodă, la 27 iunie 1449 692 , este importantpentru analiza imunităţii în formele practice ale intensiunii şi extensiuniiaplicat domeniului Probotei. Prin formulele utilizate domnul exprima intenţiade a aplica imunităţi întregului domeniu al călugărilor din Poiana Siretului, însănu se cunoaşte motivul pentru care nu s-a redactat o listă a satelor stăpânite lamoment de ei. Astfel, până la venirea la putere a lui Ştefan cel Mare domeniulmănăstirii Probota compus din circa 19 sate era supus unui regim diferenţiat deimunităţi, dintre care 6 sate nu erau înzestrate cu imunităţi (Grăbăuţi, Bodeşti,Tătăruşi, Iurceşti, Negomireşti şi Cereucani).Ştefan cel Mare a confirmat câteva dintre vechile privilegii de imunitate şiva emite altele noi pentru mănăstirea Probota. Pe 16 februarie 1459 693 , domnulîntărea Probotei satele Drăguşeni şi Oniceni, pe Jijia, înzestrându-le cu imunităţijudiciare şi fiscale, regim privilegiat confirmat şi de Alexandru Lăpuşneanu,în 1554 694 . Conform actului datând din 9 iulie 1466 695 , acelaşi voievod scuteade obligaţii oamenii ce lucrau la prisaca mănăstirească de la Visoca, iar la 10septembrie 1471 696 , cancelaria sa emitea un privilegiu comercial prin care scuteade taxele vămii de la Ţuţora carele mănăstireşti ce vor duce sau aduce mărfuri dela Chilia. Numărul satelor mănăstireşti înzestrate cu imunităţi creşte începând cu19 august 1472 697 , când domnia acorda dreptul de judecată egumenului Proboteiasupra locuitorilor din Bodeşti, Tătari şi Iurcani, pe Pobrata, şi scutiri de toategloabele, cu excepţia celor pentru omucidere şi răpire.În prima jumătate a secolului al XVI-lea, după moartea lui Ştefan cel Mareactele interne nu atestă imunităţi oferite mănăstirilor sau boierilor. Situaţia poatefi explicată prin faptul că acte de acest tip fie că nu s-au păstrat sau, cel maiprobabil, au fost reduse imunităţile pentru mănăstiri în favoarea marii boierimi,în condiţiile slăbirii ponderii ierarhilor bisericeşti în instituţiile statului.Primul privilegiu de maximă extensiune, dar cu intensiune parţială, este emisla 20 martie 1554 698 şi tot în beneficul mănăstirii Probota. Uricul de întărire a lui691Ibidem, p. 394-395, nr. 278.692Ibidem, II, p. 7-8, nr. 5.693Ibidem, p. 119, nr. 83.694DIR, A, XVI/2, p. 53, nr. 52.695DRH, A, II, p. 197-198, nr. 138.696Ibidem, p. 258, nr. 174.697Ibidem, p. 279, nr. 187.698DIR, A, XVI/2, p. 53-54, nr. 52.

166 Igor SavaAlexandru Lăpuşneanu pentru satele – Negomireşti, Iurceşti, Bodeşti, Grăbăuţi,Ciulineşti, Bereşti, Răpiceni, Ciricani, Rădeni, Bălăneşti, Şandri, pe Başău, lacapătul Cărpinişului; Oniceni, Drăguşeni, Heciul, Dreptatea, Tecuşăni, Părtănoşi,Negoeşti, Curluceni, Crăsteşti, Mărciani şi jumătate din satul Străşani– confirma, totodată, vechile imunităţi ale mănăstirii constând, totodată, şi înscutiri ale preoţilor din aceste sate mănăstireşti de obligaţiile faţă de Mitropolie.Hrisovul menţionează clar că toate veniturile să revină mănăstirii Sf. Nicolai dinPoiana Siretului.Conform unui privilegiul din 1554 699 , mănăstirea Probota încă deţinea imunităţijudiciare complete, deoarece el preciza că „nimeni din ispravnici să nu umbleprin satele mănăstirii, nici globnici nici pripăşari şi de s-ar întâmpla vreo gâlceavăori mare ori mică, înaintea egumenului să fie”. Acordarea de scutiri cu extensiuneaproape completă asupra unui domeniu mănăstiresc, fie şi parţiale în intensiune,pentru 21 de sate întregi şi o jumătate de sat este o practică rar întâlnită în cazulMoldovei secolului al XVI-lea, luând în calcul şi dificultăţile economice cu carese confrunta şi domnia, dar şi ţara în timpul stăpânirii. Faptul se datorează atâtvechimii cât şi importanţei spirituale şi ideologice pentru ţară a acestui aşezământmonastic.Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, mănăstirii Probota i se reduc atribuţiilejudiciare din satele pe care le stăpânea, cu excepţia dreptului de a încasa amenzilejudiciare. Astfel, prin actul din 30 aprilie 1588” 700 , Petru Şchiopul întărea „gloabeleşi cu deşugubinele ce se vor face în toate satele mănăstirii, în orice ţinut, iarpârcălabii şi marii vătafi şi globnicii şi deşugubinarii să aibă numai a judeca şi a-şilua ferâile”.Mănăstirea Bistriţa a deţinut în perioadă o situaţie asemănătoare sub aspectal imunităţilor ca şi mănăstirea Probota. La 13 septembrie 1439 701 , voievodul Ilieemitea un hrisov de întărire, comparabil cu un privilegiu comercial, prin caremănăstirea Bistriţa încasa în continuare venitul vămii de la Bacău, unde nici unorăşean sau negustor moldovean, ori străin, nu era scutit de taxele vamale. Cucertitudine, primul privilegiu cu scutiri administrativ-fiscale şi judiciare este oferitde către Alexăndrel voievod, la 24 februarie 1452 702 , când prin voia domnuluioamenii mănăstirii din hotarul de la Botna erau eliberaţi de toate obligaţiile, iardregătorilor domneşti de la Tighina li se interzicea accesul în hotarul respectiv.Acelaşi hotar de la Botna cu toate gârlele, iezerele, prisăcile şi cele două vaduricu vamă face obiectul unui alt privilegiu de întărire, emis de cancelaria lui Petru699V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală..., p. 311.700DIR, A, XVI/3, p. 385-386, nr. 480.701DRH, A, I, p. 284, nr. 200.702Ibidem, II, p. 20, nr. 17.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea167Aron la 6 iunie 1455 703 . Domnul interzicea dregătorilor de ţinut strângerea dărilordin prisaca mănăstirii şi aplica întregului hotar un regim similar braniştii 704 , deoareceporunca domnească stipula că „nimeni să nu îndrăznească să facă mrejesau garduri de nuiele în hotarul lor, pe Nistru sau în iezere, şi nici să nu prindăpeşte nimeni în hotarul lor”. În ceea ce priveşte regimul celorlalte prisăcile pecare mănăstirea le avea la mijlocul secolului al XV-lea, din cele cinci doar prisăcide la Botna şi cea de la Lopatna, ultima danie de la Alexandru cel Bun şi întărităapoi de Petru Şchiopul în aprilie 1576 705 , beneficiau de scutiri pentru deseatinade albine.Sursele indica că la mijlocul secolului al XV-lea domeniul mănăstirii Bistriţa,compus din aproape 19 de sate, era privilegiat într-o măsură redusă, de scutiribeneficiind doar hotarul mănăstiresc de la Botna şi o prisacă. Situaţia se va schimbaodată cu insituirea unei politici religioase speciale de către Ştefan cel Mare. Pe 8septembrie 1457 706 , el întărea Bistriţei vechiul privilegiu de la Alexandru cel Bunde încasare a veniturilor vămilor de la Bacău şi Tazlău unde nici un negustor nuera scutit de taxe. Totodată, ea beneficia, în continuare, de veniturile provenitedin vânzarea pietrelor de ceară din Bacău, iar dregătorii aveau interdicţie de a seatinge de veniturile din Bacău ale mănăstirii.Privilegiul emis la 7 aprilie 1458 707 , este relevant în aspectul cunoaşterii scutirilor,deoarece mănăstirii i se întărea nu numai hotarul de la Botna cu gârle, iezere,prisăci, dar şi vama de uscat şi de apă. Potrivit indicaţiilor domniei, dregătorii nuputeau percepe taxele obişnuite din acest hotar, iar dreptul de judecată asupraoamenilor de aici, de asemenea, revenea egumenului. Conform uricului datânddin 20 mai 1459 708 , aflăm că populaţia satului Lucăceşti al mănăstirii Bistriţaprimea scutiri de sarcini faţă de domnie. Egumenul obţinea dreptul de a încasade la ungurii din localitate darea episcopală, de a-i judeca pentru orice fel dedelict, de a le lua zeciuiala din stupi şi pripasul. Privilegiul conţinea şi interdicţiepentru episcop şi slugile domneşti în privinţa perceperii dărilor din acest sat.Mai însemnat ca întindere şi scutiri complete este privilegiul din 3 februarie1467 709 , prin care domnia elibera de obligaţiile în muncă faţă de stat pe locuitorii703Ibidem, p. 65, nr. 46.704Pentru regimul juridic al braniştilor vezi C. C. Giurescu, Istoria pădurii româneşti..., p. 55-63;O. Sechelarie, N. Stoicesu, Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, Bucureşti, 1988,p. 56; I. Ciută, Apicultura în Moldova feudală. Străveche îndeletnicire românească, Bucureşti,1994, p. 41-44, 53-55.705DIR, A, XVI/3, p. 67-68, nr. 87.706DRH, A, II, p. 95-96, nr. 65.707Ibidem, p. 102, nr. 69.708Ibidem, p. 120, nr. 84.709Ibidem, p. 212, nr. 146.

168 Igor Savasatelor Zvijinţi, Soboleşti, Braşeuţi, Văscăuţi, Bulgari, Mărăţei, Dărmăneşti,Oprişani, Rădăiceşti, Tortoreşti, Căuceleşti, Mândreşti, Fauri – ale mănăstiriiBistriţa. Egumenului îi era rezervat dreptul de judecată asupra sătenilor şi dreptula încasa amenzile judiciare. Deci, Ştefan cel Mare a dezvoltat statutul privilegiatal ctitoriei bunicului său, întărindu-i hotarul de la Botna şi oferindu-i scutiripentru cele 14 sate mănăstireşti din ţinutul Neamţ.Urmează un hiatus documentar de mai mult de un secol, timp în care nuputem preciza cu certitudine cum a evoluat domeniul Bistriţei sub aspect alimunităţilor. Abia în timpul domniei Petru Şchiopul apar informaţii în acest sens,relevate de uricul din 18 aprilie 1576 710 , prin care întărea mănăstirii cele 17 satedin danii de la predecesorii săi, 4 prisăci, veniturile vămii de la Tazlău, care ţineaacum de cea de la Bacău, fără a se specifica dacă mănăstirea avea scutiri pentruaceste sate. Conform unui alt hrisov de întărire, emis de cancelaria lui IancuSasul, mănăstirea deţinea la 21 august 1582 711 vama mică de la Bacău şi Lucăceşti.Indiscutabil, unul dintre cele mai importante privilegii date mănăstirii Bistriţaîn secolul al XVI-lea, a fost emis de cancelaria lui Ştefan Răzvan pe 18 mai1595 712 . Voievodul întărea călugărilor bistriţeni vechea branişte după uricul luiŞtefan cel Mare, care începea „de la pârâul Sărata, peste Bistriţa la Doamna şiajungea până la Oprişani la gura Pângărăciorului”. Regimul privilegiat al braniştiiconsta în interdicţia ca nimeni să nu pască acolo oile, să taie lemne, să pescuiascăsau să culeagă hamei ori alune fără ştirea călugărilor. Ultimul privilegiu pentruBistriţa a fost dat de Mihai Viteazul, la 27 iulie 1600,” 713 prin care se confirmadreptul mănăstirii de a strânge deseatina de albine de la vecinii săi din sateleţinutului Neamţ, aşa „cum a fost obiceiul din veac şi cum au fost miluiţi şi dedomnii dinainte”. Formula stereotipică conţinută în acest hrisov sugerează faptulcă mănăstirea ar fi deţinut, probabil, anumite înlesniri în domniile anterioare, dardespre care nu avem certitudini documentare.Mănăstirea Moldoviţa a obţinut, pe 29 noiembrie 1443 714 , un hrisov de laŞtefan al II-lea, care întărea mănăstirii câteva sate, mori, satul şi vama de la guraMoldoviţei, fapt care poate fi comparat cu un privilegiu, deoarece în acea perioadănu toate mănăstirile moldoveneşti gestionau în folos propriu vămi. Un altprivilegiu de imunitate a fost emis de cancelaria lui Bogdan al II-lea, în 1451, princare voievodul scutea de slujbe şi dări casele din Suceava, care au fost dăruitemănăstirii de armeanul Cămârzan şi soţia sa Stanca, privilegiu întărit mai târziu de710DIR, A, XVI/3, p. 67-68, nr. 87.711Ibidem, p. 191, nr. 244.712Ibidem, XVI/4, p. 121, nr, 150.713Ibidem, p. 299, nr. 364.714DRH, A, I, p. 344, nr. 242.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea169Petru Aron, inclusiv pentru casa din Suceava, dăruită de armeanul Ion 715 . Un altprivilegiu emis Moldoviţei de Petru Aron, datând din 25 august 1454 716 , prevedeascutiri de dări şi slujbe domneşti pentru locuitorii satului Săsciori, pe Sitna.Pe lângă veniturile ordinare furnizate de sate, lacuri, prisăci şi mori, călugăriide la Moldoviţa aveau la mijlocul secolului XV alte surse de venit, ceea ce demonstreazăcă beneficiau de un regim comercial privilegiat, comparabil doar cu cel almănăstitii Bistriţa. Ei încasau vama de la gura Moldoviţei câte 1,5 groşi de grivnăde la negustorii care mergeau în Transilvania şi câte doi groşi de povară, de la ceicare se întorceau 717 . Mănăstirea mai încasa venitul vămii de la Covurlui şi jumătatedin venitul celor ce vor pescui în iazurile de la Covur şi din iazul de la Cuhului 718 .De asemenea, călugării bistriţeni dispuneau de jumătate din venitul vămii de laVadul Călugăresc 719 şi încasau venitul posadei de pe valea Moldovei 720 .Situaţia mănăstirii sub aspectul regimului imunitar se va schimba în timpullui Ştefan cel Mare, care va întări unele privilegii mai vechi ale mănăstirii. Pe 31august 1458 721 , voievodul îi acorda dreptul de slobozie pentru satul Borhineşti,scutindu-i pe locuitorii acestuia de toate dările către domnie, cu excepţia obligaţiilormilitare. Privilegiul prevedea că Moldoviţa încasa, în continuare, cearadomnească din cârciumile de la Baia, având şi dreptul de a aplica amenzi celorcare nu se înscriau în registrele mănăstirii. Câţiva ani mai târziu, domnia întăreacălugărilor ocina Leonta, pe Nistru, cu baltă, prisăci, fâneţe şi drumul cu vad peNistru, scutind de zeciuială stupii de aici, şi de vamă, carele mănăstireşti carevor transporta peşte 722 . Ultimul privilegiu din această domnie a fost emis la 15noiembrie 1499 723 , când evlaviosul voievod întărea vechii mănăstiri de la Moldoviţadania înaintaşilor săi, anume satele Vaculinţi, Saşii, satul de pe Moldova, lagura Moldoviţei şi vama de la Moldoviţa.Cât priveşte evoluţia mănăstirii Moldoviţa în secolul al XVI-lea, la fel ca şicelelalte, ea nu va beneficia de imunităţi, decât cu anumite excepţii, şi doar înultimele decenii ale veacului. Credem că mănăstirea a cunoscut în acest secolmomente dificile din punct de vedere economic. Pentru a îmbunătăţi situaţiacomunităţii monahale Petru Şchiopul emitea, la 3 aprilie 1578, un act prin care715Ibidem, p. 392, nr. 276; II, p. 11, nr. 9; p. 61, nr. 43.716Ibidem, II, p. 56-57, nr. 40.717Al. I. Gonţa, Domeniile feudale..., p. 41; Pe 29 noiembrie 1443 (DRH, A, I, p. 344, nr. 242),Ştefan al II-lea, întărea Moldoviţei stăpânirea câtorva sate, mori şi vama de la gura Moldoviţei.718DRH, A, I, p. 358, nr. 253; II, p. 8-9, nr. 6.719Ibidem, I, p. 385-386, nr. 272.720Ibidem, p. 271-272, nr. 192; II, p. 30, nr. 24.721Ibidem, II, p. 107-108, nr. 74; p. 109, nr. 75.722Ibidem, p. 131, nr. 91. Document cu datare incertă, 24 februarie, 1460-1461.723Ibidem, III, p. 427, nr. 240.

170 Igor Savamonahii de la Moldoviţa erau împuterniciţi să-şi caute şi să aducă înapoi robiiţigani 724 , fapt care se producea atunci când era înăsprit regimul exploatării acestora.Tot în aceeaşi zi, domnul întărea dreptul mănăstirii să-şi apere braniştea decei care îi încălcau hotarele 725 . Considerăm că Iancul Sasul, în martie 1580 726 , şiŞtefan Răzvan, în mai 1595 727 , emiteau privilegii similare pentru aceeaşi braniştea mănăstirii Moldoviţa. Amintim faptul că mănăstirea Moldoviţa a fost, spresfârşitul secolului al XVI-lea, ţinta diferitelor abuzuri şi împresurări de hotar,ceea ce a determinat-o să-şi caute dreptate în judecata domnească şi să cearăîntăriri pentru unele dintre satele stăpânite 728 .Este dificil să afirmăm dacă mănăstirea Moldoviţa în timpul lui Ştefan celMare şi a urmaşilor săi din secolul al XVI-lea încasa mai departe veniturile vămiide la Covur şi Vadul Călugăresc, sau dacă beneficia de alte înlesniri în afara celormenţionate deja.Vechea mănăstire Neamţ a obţinut primul privilegiu de imunitate la 11 martie1446 729 . Ştefan al II-lea îi oferea scutiri complete şi acorda dreptul de judecatăegumenului asupra 10 sate mănăstireşti: Seucăuţi, pe Bistriţa, Dvorineşti, Timişeşti,Crâstieneşti şi Băloşeşti, pe Moldova şi pe Neamţ, Geamineşti, pe Topoliţa,Başoteni, Fântânele, Dragomireşti, pe Şomuz şi Telebecinţi, pe Siret. Succesorulsău Petru al II-lea emitea, la 22 august 1447 730 , un alt privilegiu cu scutiri administrativ-fiscaleşi judecătoreşti, a cărui intensiune viza la acea dată 17 sate mănăstireşti,iezerul Luciul şi prisaca de la Zagorna. Din lista satelor beneficiare descutiri totale au fost excluse în 1447 satele Budzeşti, Dragomireşti, Balomireşti,Cârniceni, Dvoreneşti şi prisaca de la gura Tătarcăi.Din domniile lui Alexăndrel voievod s-a păstrat un singur act de imunitate avândca beneficiară mănăstirea Neamţ. Emis pe 1 ianuarie 1454 731 , privilegiul se referea lao prisacă situată la Covasna, în braniştea domnească de la Bohotin, care a fost dăruitămănăstirii şi a fost scutită de deseatină. Petru Aron urmând exemplul predecesorilorsăi emitea, la 8 decembrie 1454 732 , un privilegiu cu scutiri totale extensiunea căruiase referea la următoarele sate mănăstireşti: Săuceşti, Măneşti, Dvoreneşti, Cârsti-724DIR, A, XVI/3, p. 94, nr. 119.725Ibidem, p. 93, nr. 118.726Ibidem, p. 135, nr. 170.727Ibidem, XVI/4, p. 121, nr. 151.728Pentru împresurările de hotar şi cazurile de judecată în care era implicată mănăstirea Moldoviţavezi notele 501-503.729DRH, A, I, p. 377-378, nr. 266. În afara regimului imunitar au rămas satele Budzeşti, Balomireşti,cât şi prisăcile de la Zagorna, gura Tătarcăi şi iezerul Luciul.730Ibidem, p. 387-388, nr. 273.731Ibidem, p. 55, nr. 39.732Ibidem, p. 62, nr. 44.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea171eneşti, Băloşeşti, Barbă Geamâră, Başoteni, Fântânele, Dragomireşti (pe PârâulAlb), Trestiana (Balomireşti) şi Telebecinţi. Analiza celorlalte acte demonstreazăfaptul că nu toate satele aflate în componenţa domeniului mănăstirii Neamţ la aceadată au beneficiat de regimul imunitar. Este vorba de satele Dumbrăviţa, Budzeşti,Bilosăuţi, Cobâlnici, Hlăpeşti, Dragomireşti (pe Pârâul Alb) – ultimele patru sateajungând în posesia altor stăpâni în timpul lui Ştefan cel Mare 733 , cât şi de prisaca dela gura Tătarcăi.Deşi în timpul domniei lui Ştefan cel Mare au fost emise multe acte cătremănăstirea Neamţ, puţine dintre ele erau întăriri sau privilegii noi către acestlocaş monahal. Acest fapt demonstrează că domnul a aplicat o politică diferenţiatăîn aspect imunitar faţă de domeniul Neamţului. Uricul din 13 iulie 1463 734 ,care întărea mănăstirii hotarul de la Zagorna cu prisacă, poiană şi gârle, scutit dedeseatina de albine, poate fi considerat primul privilegiu din această domnie încare beneficiar este aşezământul monahal de la Neamţ. În 1470, cancelaria luiŞtefan cel Mare a emis mai multe acte către mănăstirea Neamţ prin care domniaîi întărea mai multe sate, prisăci, robi şi privilegiul ce viza scutirea de orice taxevamale din ţară a trei care mănăstireşti, care vom aduce peşte 735 . Conform informaţieioferite de documentul din 30 septembrie 1503 736 , aflăm că voievodulmoldovean dăruia călugărilor de la Neam satele Băiceni şi Mogoşeşti, pe Siret,un obroc anual de şase pietre de ceară strânsă în târgul Neamţ şi le întărea prisacade la gura Tătarcăi, din braniştea domnească de la Bohotin.Comparativ cu alte locaşe monahale în secolul al XVI-lea mănăstirea Neamţva beneficia de puţine privilegii de imunitate, pâstrându-se până la noi doar treiacte din această categorie. Primul, a fost emis de cancelaria lui Petru Şchiopulla 6 noiembrie 1582 737 , care face referinţă la o branişte a mănăstirii supusă regimuluiprivilegiat, deoarece călugării erau autorizaţi ca „pe cine îl vor găsi în aceabranişte tăind lemne, să aibă a lua totul ce vor găsi la el. Pentru aceasta, nimenisă nu îndrăznească a-i opri înaintea acestei cărţi a noastre”. Al doilea privilegiu,de importanţă mai însemnată, a fost emis de cancelaria lui Ieremia Movilă, la733Satele Bilosăuţi şi Cobâlnici sunt vândute de mănăstire, în 1470, Anei, sora lui Dobrul logofăt,cu 200 de zloţi (Ibidem, p. 252-253, nr. 168). Cât priveşte jumătate din Hlăpeşti, ea este întărităîn 1479 lui Ilea şi fraţilor acestuia Duma şi Cozma (Ibidem, p. 330, nr. 217), iar satul Dragomireşti,pe Pârâul Alb, este întărit unor mireni, uric emis de Ştefan cel Mare (DIR, A, XVI/1, p.251, nr. 223).734DRH, A, II, p. 167-168, nr. 117.735Privilegiul comercial al lui Ştefan al II-lea, din 1440 (Ibidem, I, p. 298, nr. 212), amintea deobrocul anual de 2 măji de peşte şi 2 berbinţe de icre, pe când cel al lui Ştefan cel Mare nu pomeneştenimic de icre (Ibidem, II, p. 244, nr. 164).736Ibidem, III, p. 522-523, nr. 293.737DIR, A, XVI/3, p. 195, nr. 249.

172 Igor Sava13 ianuarie 1597 738 , şi prevedea scutiri de toate dările datorate domniei, în afarabirului împărătesc, aplicate coloniştilor pe care mănăstirea Neamţ va aduce în satulOrţăşti, din ţinutul Suceava. Înlesnirile fiscale temporal erau extinse pe termen detrei, vizau atât băştinaşii, cât şi străinii pe care mănăstirea îi va aduce din afara ţării.Se pare că ultimul privilegiu în care beneficiară este mănăstirea Neamţ a fost emispe pe 3 iulie 1599 739 . Ieremia Movilă dădea indicaţii dregătorilor din ţinutul Orheica să nu intervină în judecarea pricinilor din satul Horodiştea al mănăstirii Neamţ,deoarece dreptul de a lua gloabele şi deşugubinele din sat erau ale egumenului deNeamţ, pe când judecata şi ferâile reveneau dregătorilor de ţinut.Din cele prezentate mai sus observăm că domeniul mănăstirii Neamţ acunoscut în deceniile de la mijlocul secolului al XV-lea un regim imunitardeosebit atât ca intensitate, dar şi ca extensiune aplicat la circa 2/3 din suprafaţadomeniului, statut pe care mănăstirea, cu anumite excepţii, îl va pierde în a douajumătate a secolului al XV-lea – secolul al XVI-lea.Mănăstirea Humor obţine primul privilegiu de imunitate de la Petru Aron,care, la 20 ianuarie 1456, aplica scutiri complete satelor Pârteşti şi seliştei luiDieniş 740 . O altă facilitate pe care o aveau călugării consta în scutirea de oricetaxă vamală în ţară a două care mănăstireşti ce încărcau peşte la Dunăre, Nistrusau iezerele acestora, privilegiu dat de Ştefan al II-lea şi întărit ma târziu dePetru Aron 741 . Observăm aici similitudini cu mănăstirea Neamţ, prin care cei doidomni au aplicat faţă de Humor o politică imunitară în care nu întreg domeniulei este supus unui regim al scutirilor, neprivilegiate rămânând patru din cele şasesate stăpânite.Mănăstirea Humor nu va beneficia de imunităţi de la Ştefan cel Mare, unicaînlesnire constând în obrocul de 5 buţi de vin dăruiţi de domnie, în august1459 742 . Nici în domniile ulterioare mănăstirea nu a obţinut careva privilegii,situaţie ce ar putea fi explicată prin faptul că respectivul aşezământ monahal nu aconstituit obiectul unor preocupări deosebite din partea voievozilor moldoveni,aceştia îngrijindu-se, în primul rând, de propriile ctitorii.Mănăstirea Horodnic, asemenea celei de la Humor, a fost puţin favorizatăde domnie în domeniul privilegiilor. Călugăriţele de la Horodnic primesc de laŞtefan al II-lea, pe 1 august 1449 743 , privilegiu cu scutiri complete pentru unicul738Ibidem, XVI/4, p. 155, nr. 207.739Ibidem, p. 263, nr. 326.740DRH, A, II, p. 80, nr. 55.741Ştefan al II-lea emite privilegiul comercial la 27 septembrie 1445 (Ibidem, I, nr. 258, p. 366),întărit ulterior de Petru Aron pe 5 octombrie 1454 (Ibidem, II, p. 60, nr. 42).742Ibidem, p. 123-124, nr. 86.743Ibidem, I, p. 352-353, nr. 249.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea173lor sat Balosinăuţi. Respectivul act, care prevedea şi dreptul de judecată alegumenei asupra locuitorilor din această localitate, a fost întărit de Alexăndrelvoievod, pe 8 iulie 1453 744 . Ceea ce deosebeşte acest privilegiu de altele emise înperioadă constă în scutirea oamenilor din acest sat de obligaţia faţă de domniede a merge la „oaste..., nici la jold (dare pentru întreţinerea armatei – n.n.) şi nicivreo altă slujbă şi dare a noastră să nu aibă”. Acest fapt constituia o excepţie înpolitica fiscală a domniei, intenţia voievodului fiind ca să contribuie la dezvoltareaacestui aşezământ monahal de călugăriţe, astfel că toate slujbele şi dărileoamenilor din Balosinăuţi erau direcţionate către locaş.Tot în domnia lui Alexăndrel voievod mănăstirea Horodnic a beneficiat deun alt privilegiu cu scutiri totale, a căruia intensiune vizează acum satul Balosinăuţişi un alt sat numit „unde a fost curtea lui Petru Vrană”. Deducţia vinedin analiza actului din 17 aprilie 1475 745 , când cele două sate, care constituiaula moment întregul domeniu al mănăstirii, sunt înzestrate cu privilegii similarede către Ştefan cel Mare, acesta motivând că face această milă, căci călugăriţelei-ai arătat „o carte de la părintele nostru Alexandru voievod, pe care au avut-opentru două sate”. Gestul era, probabil, determinat atât de dorinţa comemorăriiunchiului său, dar şi de crearea unor condiţii optime funcţionării acestei mănăstiriide maici.Mănăstirea de călugăriţe Iaţco va intra în posesia unui privilegiu de imunitatetot la mijlocul secolului al XV-lea. Pe actul din 23 februarie 1453, Alexăndrelvoievod permitea călugăriţelor de a-şi întemeia un sat în ţarina târgului Suceava,iar coloniştilor care urmau să se stabilească aici li se ofereau scutiri complete detoate dările şi slujbele către domnie, înlesniri comerciale şi erau scoşi din jurisdicţiaautorităţilor locale ce reprezentau domnia 746 . Regimul juridic de slobozieal unicului sat al mănăstirii Iaţco va fi întărit ulterior de către Ştefan cel Mare şiIeremia Movilă 747 .Ctitoria lui Ştefan cel Mare, mănăstirea Putna a beneficiat în domnia acestuiade un regim imunitar aplicat întregului ei domeniu, graţie destinaţiei şi însemnătăţiisale multiple. Regimul privilegiat a fost suplinit nu numai prin înzestrări cusate, bălţi, prisăci, mori, vii, ci şi prin crearea de surse de venit suplimentare cumar fi: obrocul anual de 12 buţi de vin, dăruit în septembrie 1473 748 ; dreptul de744Ibidem, II, p. 48, nr. 34.745Ibidem, p. 302, nr. 200. Aderăm la opinia editorilor volumului DRH, A, I, conform căreia voievodulla care se referă Ştefan cel Mare nu poate fi Alexandru cel Bun, în domnia căruia nu s-aemis nici un act de imunitate, ci nepotul său, Alexăndrel, de la care s-au păstrat numeroase actede acest fel.746Ibidem, p. 39, nr. 28, p. 39.747DIR, A, XVI/4, p. 179-180, nr. 239.748DRH, A, II, p. 288, nr. 192.

174 Igor Savaa încasa vama cea mică de pe Suceava şi toate pietrele de ceară din târgul Siret,inclusiv exploatarea morilor şi sladniţei din aceeaşi localitate, oferit în aprilie1488 749 ; veniturile de la braniştea din jurul mănăstirii, cât şi privilegiul comercialdin martie 1490, prin care călugării putneni puteau să trimită în primăvară şi întoamnă câte trei care de peşte, scutite de orice vamă 750 .Cel mai important privilegiu de imunitate emis de cancelaria lui Ştefan cel Marepentru Putna datează din 2 februarie 1503 751 , prin care îi întărea toate averile, robiişi privilegiile mai vechi. Analiza actului indică faptul că în timpul când comunitateamonahală de la Putna era condusă de Spiridon cele 30 de sate ale mănăstiri, viile dindealul Hârlăului, braniştea din jurul mănăstirii, prisaca de la Comarna erau scutite detoate obligaţiile şi dările ordinare către domnie. Totodată, ctitorul îi întărea vechileprivilegii pentru cei 150 de drobi de sare din ocna de la Trotuş, pentru pietrele deceară din târgul Siret, vama cea mică din Suceava, pe Jicov şi scutea de vamă măjilede peşte transportate de mănăstire. Respectivul act este unicul privilegiu cunoscutîn perioada cercetată de noi, în sens de cel mai cuprinzător în intensiunea scutirilorşi cu extensiune asupra unui întreg domeniu mănăstiresc.Intensiunea privilegiilor pe care le avea respectiva mănăstire nu se limitadoar la dimensiunea administrativă şi fiscală. Egumenul arhimandrit de la Putnaavea dreptul de judecată asupra preoţilor din 16 sate din ţinuturile Suceava şiCernăuţi şi de a încasa din dările cuvenite episcopilor 752 , regim similar deţinutşi de egumenul de Bistriţa. Paralel, mănăstirea Putna avea dreptul de a încasaamenzile judiciare în satele dependente de ea 753 .Astfel, spre sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare mănăstirea Putna este uniculcentru monasatic din Ţara Moldovei domeniul căruia beneficia integral de unregim privilegiat, fapt datorat strădaniilor marelui ei ctitor de a o înzestra şi ao plasa deasupra celorlalte mănăstiri moldoveneşti mai vechi. Însă, din punctde vedere economic, până la începutul secolului al XVI-lea domeniul mănăstiriPutna nu a putut să-l depăşească pe cel al Bistriţei 754 .749Ibidem, III, p. 63, nr. 36.750Actele au fost emise de cancelarie la 15 şi respectiv 17 martie (Ibidem, p. 141-142, nr. 74; p. 153,nr. 78).751Ibidem, p. 508-509, nr. 285.752Ibidem, p. 141-142, nr. 74.753Avem în vedere actul din 22 ianuarie 1522 (DIR, A, XVI/1, p. 190, nr. 168) emis în timpul luiŞtefăniţă, care indică clar, pentru prima dată, acest drept.754Aderăm cu anumite rezerve la părerea lui Al. I. Gonţa (Idem, Domeniile feudale..., p. 45-49),potrivit căreia Putna nu a întrecut-o niciodată pe mănăstirea Bistriţa. Evident, domeniul ultimeila începutul secolului al XVI-lea era compus din circa 32 de sate în raport cu cele 30 ale Putnei,însă după numărul privilegiiilor emise, inclusiv vămile deţinute, Putna a fost mai favorizată dedomnie chiar şi după Ştefan cel Mare.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea175Privilegiul emis în beneficiul mănăstirii Putna de către Ştefăniţă voievod, la21 august 1520 755 , constituie unul din cele două păstrate în perioadă. Primul erao întărire a privilegiului tatălui său prin care i se păstrau satele şi stipula, totodată,drepturile de judecată ale egumenului asupra oamenilor din satele mănăstiriişi de a încasa amenzile judiciare; îi întărea braniştea, pietrele de ceară, ocnele,robii şi scutea de vamă trei măji de peşte aduse de călugării putneni primăvara şitoamna, de la Dunăre sau Nistru. Al doilea act a fost emis în aceeaşi domnie şiviza aceleaşi drepturi 756 . Puţinele acte de danie şi privilegii emise către Putna însecolul al XVI-lea explică criza progresivă pe care a înregistrat-o lăcaşul 757 .O altă ctitorie importantă a lui Ştefan cel Mare mănăstirea Voroneţ, deşi afost înzestrată cu câteva, prisăci şi vii, nu a beneficiat de la ctitorul ei principalde careva privilegii de imunitate. În secolul al XVI-lea călugării de la Voroneţ aubeneficiat doar de danii în sate şi alte bunuri, însă nu s-a păstrat nici un act caresă conţină privilegii într-un anumit sens.În ceea ce priveşte mănăstirile Tazlău şi Dobrovăţ-Ruşi, aceste locaşuri monahalenu au deţinut, de asemenea, imunităţi de la ctitorul lor Ştefan cel Mare. Îndomniile care s-au succedat în secolul al XVI-lea, doar mănăstirea Talzău beneficiazăde două privilegii cu scutirii parţiale. Pe 18 mai 1595 758 . Ştefan Răzvanporuncea dregătorilor din ţinutul Tigheciului să nu pună la lucru locuitorii satuluiTătărani al mănăstirii Tazlău, ci să le ia bani pentru muncile domneşti, iar starostele,scutarii, deşugubinarii şi globnicii să nu ia pripasuri, deşugubine sau gloabe,pentru că sunt ale mănăstirii. Al doilea privilegiu prevedea scutire de orice vamăa unei măji de peşte, aşa cum indică un act datând din 18 mai 1600 759 . IeremiaMovilă îşi motiva gestul prin care faptul că egumenul şi soborul de la mănăstireaTazlău trebuie „să fie slobozi a merge cu o majă de peşte şi nicăieri să nu aibăa da vamă, nici mică, nici mare, nici pentru brodină să nu plătească, ci să fieslobozi ca şi în zilele altor domni”, ceea ce înseamnă recunoaşterea acţiunilorcare vizează practica ctitoricească a timpului.Mănăstirea de maici Pângăraţi va obţine primele sale scutiri în timpul domnieilui Petru Şchiopul, care i-a donat, la 28 februarie 1586, o selişte pe Amlaşul Mic,din ocolul Pietrei, pentru a-şi face sat şi metoh pentru marfă şi 30 de oameniscutiţi de dări 760 . În condiţiile populării acestuia cu colonişti, evident că satul erasupus unui regim imunitar. În pofida faptului că beneficia de un domeniu redus755DIR, A, XVI/1, p. 170-171, nr. 153.756Ibidem, p. 190-191, nr. 169.757Vezi A. M. Bodale, Contribuţii la istoria domeniului mănăstirii Putna..., p. 132758CDM, I, p. 549, nr. 1523.759DIR, A, XVI/4, p. 301, nr. 369.760CDM, I, p. 470, nr. 1266.

176 Igor Savamănăstirea Pângăraţi este una din puţinele care a fost înzestrată de domnie cubranişte. Nu se cunosc împrejurările când a fost oferită ea călugăriţelor, probabilcă în secolul al XVI-lea, deoarece s-a păstrat un hrisov de la Aron Tiranul, din 15mai 1593, care întărea această branişte mănăstirii Pângăraţi 761 . Locaşul monahalde la Pângăraţi va obţine, pe 22 iunie 1596, un privilegiu de la Ieremia Movilă,care informa ureadnicii de la Piatra că a oferit scutire de podvoade locuitorilordin satul mănăstiresc Bilăeşti 762 .Modesta mănăstire de călugăriţe de la Vânătorii Pietrei (Bistriţa) a intrat îngraţiile lui Petru Şchiopul, care, în iulie 1574, pentru a-i facilita existenţa îi ofereaun obroc anual în alimente şi bani 763 . Călugăriţele de la Vânători au primit obroacesimilare şi în domniile lui Ştefan Răzvan şi a lui Eremia Movilă 764 . Prin gestul săuIoan Potcoavă voievod face un pas important în dezvoltarea comunităţii monasticede la Vânători. Pe 26 decembrie 1577 765 , el le oferea unicul privilegiu de imunitatecunoscut, care le permitea să beneficieze de munca celor 10 posluşnici ai mănăstirii,aceştia fiind scutiţi de toate muncile şi dările către domnie, inclusiv de oaste.Dintre ctitoriile lui Petru Şchiopul mănăstirea Galata a beneficiat de cele maimulte danii în sate şi privilegii imunitare asociate acestora. La 15 septembrie 1583 766 ,probabil după încetarea lucrărilor de construcţie a Galatei din Vale, ctitorul îi suplineşteveniturile prin gestul de întărire a patru sate, dintre care Vlăiceşti, pe Siret, afost înzestrat cu imunităţi fiscale şi judecătoreşti complete. Un alt sat al mănăstirii –Voroveşti – devine obiectul unul privilegiu emis de cancelarie la 28 ianuarie 1588 767 .Petru Şchiopul înzestra locuitorii satului cu scutiri administrativ-fiscale complete,dezicându-se de veniturile provenite de aici, însă nu se aminteşte de drepturilede judecată a egumenului Anastasie asupra oamenior de aici, ceea ce ne face sădeducem că jurisdicţia revenea dregătorilor domneşti. Galata va obţine de la mareleei ctitor, în decembrie 1589, braniştea Miroslava din preajma mănăstirii 768 .Actele analizate demonstrează că Petru Şchiopul a aplicat un regim privilegiatdiferenţiat domeniului Galatei, scutind de dările obişnuite doar două satedin cele 16 stăpânite şi braniştea Miroslava. Succesorii săi la domnie, vor întări761DIR, A, XVI/4, p. 84, nr. 104.762Ibidem, p. 143, nr. 189.763Ibidem, XVI/3, p. 40, nr. 53.764Catastiful de obroc dat mănăstirii Vânători, datând din 21 iunie 1595 (Ibidem, XVI/4, p.125-126, nr. 157), conţinea următoarele produse: 2 coloade de grâu, 1 butie de vin, 1 polobocde miere, 70 de drobi de sare şi jumătate din veniturile de la morile de pe Cracău, iar cel din 2august 1597, conţinea 2 coloade de grâu, 1 coloadă de orz, 2 butii de vin, 3 poloboace de miereşi 30 de zloţi (Ibidem, p. 176, nr. 234).765Ibidem, XVI/3, p. 91-92, nr. 116.766Ibidem, p. 232, nr. 285.767Ibidem, p. 373-374, nr. 462.768Ibidem, p. 447, nr. 540.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea177Galatei atât satele şi celelalte bunuri agonisite de la marele ei ctitor, cât şi privilegiilede imunitate asupra satelor Voroveşti şi Vâlceşti, fapte petrecute în timpuldomniilor lui Aron Tiranul 769 şi a lui Ieremia Movilă 770 . Ultimul privilegiu, emisla 5 ianuarie 1600, prevedea scutiri fiscale, cu excepţia birului împărătesc, pentrutoţi locuitorii satului Vâlceşti şi interdicţie pentru globnicii şi deşugubinari de apercepe amenzile judiciare, acest drept revenindu-i egumenului Galatei.Mănăstirea Secul, deşi apare în câteva acte de danie sau pricini de hotar dinultimele decenii ale secolului al XVI-lea, va beneficia de un singur privilegiu deimunitate. Ţinând cont de situaţia economică precară a mănăstirii, pe 14 iulie1596 771 , Ieremia Movilă scria lui Vasile pârcălab de Neamţ să lase în pace uniculei sat Borceşti, cu moară şi cu o prisacă, pentru ca veniturile de aici să revinăintegral mănăstirii Secul.În ceea ce priveşte statul juridic sub aspect al imunităţilor al celorlalte mănăstiriîntemeiate în secolul al XVI-lea, constatăm faptul că pentru mănăstirea Râşca,ctitoria lui Petru Rareş, deşi a fost înzestrată cu 4 sate, mori, prisăci, iazuri, nus-a păstrat nici un privilegiu de imunitate. Într-o situaţie similară se aflau şi altemănăstiri ridicate în a doua jumătate a acestui secol, cum ar fi: Slatina, Agapia,Greci din ţarina Iaşilor, Berzunţ, Socola, Aroneanu, Sf. Ilie, Topliţa, Florentina,„mănăstirea nou zidită din Suceava”, Golia, Balica ş.a.Analiza actelor de imunitate aplicate mănăstirilor moldoveneşti în perioada secolelorXV-XVI scoate la iveală o serie de fapte şi aspecte importante în studierea evoluţieiinstituţiei imunităţii în Ţara Moldovei. S-au păstrat peste 75 de acte din perioadăcare conţin privilegii de imunitate a căror beneficiari au fost 14 mănăstiri. Convenţional,perioada cercetată de noi, raportată la anul emiterii primului şi ultimului privilegiude imunitate, poate fi împărţită în patru etape cu trăsăturile lor distincte:a) 1438-1457 – au fost emise cele mai multe privilegii imunitare pentru mănăstiri,adică 25 de acte de acest gen, care conţineau cele mai complete scutiri denatură fiscal-administrativă şi judiciară;b) analiza celor 20 de documente păstrate în perioada 1458-1504, demonstreazăun declin în emiterea actelor ce conţin privilegii cu scutiri complete şi parţiale; totodată,s-au redus emisiile faţă de anumite mănăstiri;c) în perioada 1504-1553 – se înregistrează un hiatus în emiterea privilegiilorde imunitate, cu excepţia a două cazuri, când se ofereau avantaje comercialemănăstirii Putna;d) anii 1554-1600 – perioada unei dezvoltări progresiste a instituţiei imunităţiiraportată la mănăstiri, în special, în ultimile două decenii ale secolului al XVI-lea.769Ibidem, XVI/4, p. 62, nr. 82.770Ibidem, p. 276, nr. 342.771Ibidem, p. 144, nr. 191.

178 Igor SavaSunt cunoscute peste 30 de acte ce conţin scutiri de diferită intensiune/extensiuneşi obroace anuale în bani şi alimente.Privilegiile de imunitate emise de cancelaria Ţării Moldovei nu ofereau întotdeaunascutiri complete locuitorilor din satele dependente de mănăstiri. Cazurilede acordare a unor privilegii cu scutiri complete variau de la mănăstire la mănăstire,de la domnie la domne şi, nu în ultimul rând, în funcţie de stabilitatea economicăşi politică a statului. Constatăm, că din cele peste 75 de privilegii emise înanii 1438-1600, cele mai multe acte de acest tip datează de la mijlocul veacului alXV-lea. Restul privilegiilor acordau scutiri parţiale fiscale şi judiciare, fie reprezentauprivilegii comerciale constând din dreptul de a încasa vamă, ori ofereauscutiri de taxe vamale pentru produsele transportate de mănăstiri. Înlesniri pot ficonsiderate şi obroacele în bani şi alimente oferite de domnie.Remarcăm faptul că, atât imunităţile acordate mănăstirilor, cât şi cele destinateboierilor, nu cuprindeau scutiri de slujba militară decât în cazuri excepţionale.Situaţia era determinată de frecvente ameninţări din exterior şi de necesitateade a avea la dispoziţia domniei oastea capabilă să răspundă provocărilor, trupelefiind formate în majoritatea lor din forţele ţărănimii înstărite şi proprietară.Rămâne insuficient argumentată situaţia absenţei privilegiilor de imunitate înMoldova în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Dacă ar fi să ne raliem la tezaconform căreia actele de privilegii cu intensiune sau extensiune completă conţindouă tipuri de formulări aflate în legătură cu bunăvoinţa domnească: pe de oparte, o formulă analitică, care precizează lista de sate care urmează a beneficiade imunităţi, iar, pe de altă parte, o formulă generală, care renunţând la lista amintităspecifică intenţia domniei de a aplica un astfel de regim întregului domeniual unei mănăstiri 772 , atunci am putea găsi o explicaţie sumară pentru acest hiatustemporar în evoluţia instituţiei imunităţii. Astfel, între domeniile mănăstireşti şiintensiunea/extensiunea privilegiilor imunitare pot fi sesizate diferenţe de regimjuridic între componentele unui domeniu, a căror amplitudine variază de la omănăstire la alta, de la o perioadă la alta, situaţie datorată, în parte, atitudiniidomniei, dar şi a stabilităţii politice şi economice a statului.Concluzia principală care se desprinde în rezultatul analizei unui număr impunătorde documente interne este că domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei, îna doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea a avut ca principalecăi de constituire daniile în sate cu bunurile conexe, robi, urmate în ordine capondere de vânzări-cumpărări şi schimburi de sate etc. Colonizarea rurală înrezultatul căreia au fost întemeiate aşezări noi, de asemenea, a fost o modalitatede dezvoltare a domeniului mănăstiresc. Regimul juridic creat mănăstirilor de772C.-N. Apetrei, op. cit., p. 221-223.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea179domnie, exprimat prin acordarea de imunităţi şi privilegii variate a contribuit lapăstrarea, gestionarea eficientă şi înmulţirea averilor aşezămintelor monastice.Deci, domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secoluluial XIV-lea – secolul al XVI-lea a avut o dezvoltarea dinamică, întrunindîn componenţa sa, ca rezultat al dezvoltării pe diverse căi, în jur de 270-290 desate, zeci de unităţi de ape, prisăci, poieni, vii, branişti şi peste o sută de unităţide producţie meşteşugărească (vezi Tabelele nr. 5 şi nr. 6).

180 Igor SavaIII. PATRIMONIUL MĂNĂSTIRESC ŞI PRACTICILEECONOMICE CONEXE3.1. Structura domeniului mănăstirescPatrimoniul este elementul de bază sub aspect material, care a permis mănăstirilorromâneşti să-şi îndeplinească funcţiile de bază: religioasă şi socială. Pentrua pătrunde în esenţa acestei componente indispensabile activităţii unei fundaţiireligioase sunt necesare unele precizări de ordin terminologic, motiv pentru caream apelat la dreptul bisericesc, pentru a nu crea anumite confuzii în abordareaacestui subiect.În opinia lui Gh. A. Arghiropol, atunci când vorbim de patrimoniul bisericesctrebuie invocate cele două înţelesuri ale termenului: juridic – reprezintă totalitateadrepturilor şi obligaţiilor pe care le are o persoană (juridică, cu sens de instituţie– n.n.), susceptibile de a fi evaluate în bani; economic – reprezintă ceea cerămâne după ce din valoarea bănească a drepturilor s-a scăzut valoarea băneascăa datoriilor. Potrivit acestei interpretări, termenul de patrimoniu bisericesc estesinonim cu cel de avere bisericească, prin care trebuie să se înţeleagă totalitateabunurilor care formează proprietatea unei biserici 773 .Într-o lucrare recentă despre administraţia bisericească parohială, Ioan N.Floca şi Sorin Joantă ajung la o definiţie similară a patrimoniului bisericesc. Înopinia autorilor, patrimoniul parohiei cuprinde totalitatea bunurilor, a averiiparohiei şi a drepturilor privind aceste proprietăţi. Bunurile, la rândul lor, pot fiîmpărţite în mai multe categorii 774 .Patrimoniul deţinut de o mănăstire românească medievală este organic legatde oragizarea şi fncţionarea domeniului ei. În accepţia actuală a termenului, dupăcum am specificat în introdcerea acestei lucrări, domeniul clasic avea o structurăeconomico-socială şi o organizare complexă. El era format din rezerva seniorialăşi pământurile ţăranilor dependenţi. Rezerva seniorială cuprindea curtea cureşedinţa stăpânului şi pământurile de arătură, livezi, vii, fâneţe, păduri, heleşteie,773Gh. I. Arghiropol, Ce se înţelege prin averea bisericească, Bucureşti, 1946, p. 29-30.774I. N. Floca, S. Joantă, Administraţie bisericească parohială şi legislaţie, ediţia a II-a, Sibiu, 2002, p.125. Bunurile ce constituie patrimoniul unei parohii sunt următoarele: bunuri valorice băneşti;bunuri materiale; de consum (lumânări); obiecte de cult (colportaj); alimente; întreţinere;rechizite de birou; de construcţiei (lemn, piatră, nisip etc.); bunuri de inventar de mică valoareşi de mare valoare; bunuri fixe, imobile (terenuri agricole, clădiri etc.); bunuri mobile (mobilier,mijloace de transport).

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea181pământuri neprelucrate etc., constituind partea de domeniu valorificată direct decătre stăpân cu ajutorul ţăranilor dependenţi şi ale căror produse îi aparţineauîn întregime. În izvoarele latine ale epocii rezerva apare sub denumirile de terraindominicata, dominicum, care indică stăpânirea ei directă de către stăpânuldomeniului (dominus) 775 . Un domeniu feudal nu întotdeauna forma o unitateeconomică închisă în care există diferite ramuri de producţie, însă ca structurăun domeniu laic nu se deosebea esenţial de cel mănăstiresc.Revenim sumar asupra unor aspecte discutate în literatura de specialitate înlegătură cu căile de formare a „domeniului feudal”, în special, a celui laic, structuraşi existenţa în Ţările Române a rezervei senioriale pentru a înţelege contextulidentificării problemelor şi perspectivele soluţionării. Unele studii indică faptulcă „domeniul feudal” apare înainte de întemeierea statelor româneşti ŢaraRomânească şi Ţara Moldovei sub forma proprietăţii de moştenire (ocina – n.n.),care se consolidează şi se dezvoltă în secolul al XV-lea în rezultatul aserviriiobştilor săteşti şi al daniilor domneşti. Conform acestei opinii împărtăşită de maimulţi istorici, în secolul al XVI-lea creşterea domeniului este legată de intensificarearelaţiilor marfă-bani, creşterea pieţei interne, proces stimulat de extindereasuprafeţelor cu culturi cerealiere pe marile domenii ca rezultat al solicităriiacestui produs pe piaţa externă. Structura domeniului feudal în Ţările Româneeste asemănătoare modelului occidental, prezentat mai sus 776 . În privinţa rezerveisenioriale polemica a fost centrată pe secolul al XV-lea, deoarece, în opinia unorcercetători rezerva seniorială nu a existat în acest veac şi ca urmare a acestui fapt,n-a existat nici clasa agricolă. Ea va apărea abia în secolul al XVI-lea, fiind legatăde transformările în structura economie româneşti 777 .Alţi istorici 778 , dimpotrivă, au demonstrat că rezerva seniorială a existat înacest secol în spaţiul extracarpatic ca şi în alte ţări. Unul dintre ultimile studii careabordează problema structurii domeniului în spaţiul extracarpatic, semnat deManole Neagoe infirmă ideile emise de istoricii amintiţi în acest context, autorulsusţinând că metoda comparativ-istorică trebuie folosită cu discernământ pentrua evita erorile prezente în unele studii, care în mod direct au transpus modelulclasic al domeniului occidental asupra realităţilor socio-economice româneşti. El775R. Manolescu, Societatea feudală în Europa Apuseană, Bucureşti, 1974, p. 69-74.776R. Rosetti, op. cit; N. Iorga, Constatări istorice cu privire la viaţa agrară...; I. C. Filitti, op.cit.;B. T. Câmpina, op. cit., 20-21; V. Costăchel, P. Panaitescu A. Cazacu, Viaţa feudală..., p. 227;H. H. Stahl, Contribuţii..., I, p. 14-15; Istoria României, vol. II, Bucureşti, 1960, p. 231, 247,312-313, 317; P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., p. 61-62.777P. P. Panaitescu, Dreptul de strămutare....778C. Cihodaru, Braniştile...; Şt. Ştefănescu, Evoluţia proprietăţii feudale...; V. Costăchel, Uneleconsideraţii privind rezerva seniorială....

182 Igor Savaconchide că rezerva feudală în Ţările Române apare abia spre sfârşitul secoluluial XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea 779 .În stadiul actual al cercetărilor nu putem afirma cu certitudine că aşa-numita„rezervă feudală” a lipsit totalmente de pe domeniul românesc în secoleleXIV-XVI, dar nici să acceptăm, fără anumite rezerve, teza despre existenţa eiîn forma clasică apuseană. Mai indicat în acest context şi la nivel de ipoteză ar fio poziţie conciliatorie, care ne face să admitem faptul că prezenţa consemnatădocumentar a poienilor, braniştilor, viilor etc., în cazul exploatărilor agrare realizatede către mănăstirile moldoveneşti cu ajutorul ţăranilor dependenţi ar fi unindiciu al prezenţei acestui element în structura marelui domeniu mănăstiresc,însă redus ca proporţii, probabil, în secolele XV-XVI, comparativ cu pământurileţăranilor. Totodată, afirmaţia este întărită de prescripţia canonică recomandatăclerului regular de a-şi petrece viaţa în studiu, meditaţie şi muncă, ceea ceadmite, dar şi impune participarea călugărilor la lucrările agricole.Pentru comparaţie menţionăm că centrul rezervei senioriale şi al unui domeniuboieresc îl constituia reşedinţa stăpânului, denumită „casa” sau „curtea” lui, ambiitermeni folosiţi în aceeaşi măsură în Moldova, în timp ce în Ţara Românească seîntâlneşte doar ultimul 780 . Curtea era formată dintr-un complex de clădiri: locuinţastăpânului, capela, case ale slugilor, ateliere pentru meşteşugurile casnice aledomeniului, bucătărie, brutărie, pivniţă, magazii, hambare, grajduri, staule ş.a.Complexul curţii senioriale era înconjurat uneori de un şanţ umplut cu apă şi înfuncţie de perioadă şi regiune era întărit cu o palisată construită din trunchiuri decopaci sau zid de piatră, mai ales, în cazul celor din Europa Apuseană.Cea de-a doua parte a domeniului – pământurile ţăranilor dependenţi(mansus, hufa, hide – în Occident) reprezenta o unitate de exploatare agrarăconstând dintr-un complex de bunuri posedate cu drept ereditar de deţinere,cuprinzând casa şi curtea, pământul de arătură, uneori livadă, vie sau fâneţe şi dedrepturi de acces şi folosinţă în pădurea sau păşunea rezervei senioriale. Deţinereaacestor bunuri era o condiţie a existenţei domeniului şi îi ofereau ţăranuluidependent posibilitatea să asigure exploatarea agricolă şi întreţinerea animalelordomestice, existenţa familiei şi îndeplinirea obligaţiilor faţă de stăpân, biserică şistat – asta în cazul când populaţia localităţii nu era scutită de aceste obligaţii faţăde domnie, prin privilegiul imunităţii.Pentru a fi înţelese anumite aspecte în procesul analizei averilor mănăstireştidin spaţiul carpato-nistrean este necesară trasarea anumitor paralele cu situaţiadin statul bizantin, dat fiind originea dreptului de ctitorie şi similitudinile prezente779M. Neagoe, op. cit., p. 120-133.780V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală..., p. 257.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea183în manifestarea acestei practici în Răsăritul ortodox. Marea proprietate a mănăstirilorbizantine prezintă o serie de corespondenţe cu marile domenii funciaremănăstireşti din Ţările Române, atât în primul caz cât şi în al doilea, Biserica eraunul dintre cei mai mari stăpânitori funciari. În Imperiul bizantin sacerdoţiul sebucura de numeroase privilegii, care se întâlnesc şi în Ţările Române: danii şiimunităţi, pe lângă scutirea de dări cu aceeaşi revanşă a contribuţiei excepţionalela grelele sarcini ale statului către Poarta Otomană 781 . Sursele obişnuite pentruconstituirea şi păstrarea patrimoniului monastic în Bizanţ erau atât modurileoriginale: ocupaţia, prescripţia, dobândirea de roade şi produse prin muncamonahilor etc., cât şi modurile derivate – donaţii, cumpărări-vânzări, contribuţiacălugărilor, moşteniri (mortis causa), epidosis, avantaje din sentinţa judecătorească.Aproximativ toate aceste modalităţile de câştigare şi de menţinerea patrimoniului mănăstiresc au corespondenţe şi la români 782 , diferenţa fiind înaceea că în spaţiul est-carpatic ponderea au avut-o daniile, urmate de veniturileprovenite din practicile economice, vânzări-cumpărări şi scutiri fiscale. Îngeneral, mănăstirile din spaţiul carpato-nistrean îşi organizează şi administreazăaverile primite ca danii potrivit normelor de drept bizantin, al dreptului canonic,dar şi a reglementărilor impuse de „legea pământului”.Averea mănăstirilor bizantine cuprindea două elemente distinctive. Mai întâi,fondatorii atribuiau ctitoriilor spre folosinţă terenurile de bază şi imobilele, veniturilecărora aveau deseori o destinaţiei specială 783 . Prin canonul 49 al Sinoduluitrulan (692) Biserica a hotărât ca mănăstirile odată consacrate cu aprobareaepiscopului eparhial, averea acestora să se păstreze aici pentru totdeauna, cabunuri „de mână moartă” 784 . În ceea ce priveşte realităţile româneşti ale acesteipractici, expresia de „mână moartă” se întâlneşte pentru prima oară într-un act alŢării Româneşti de la începutul secolului al XV-lea 785 . Apoi, donaţiile domneşti,la români şi imperiale la bizantini, se adăugau averilor teritoriale ale mănăstirilorsub formă de daruri periodice în natură şi în bani, denumite solemnia în Bizanţ.În transferul de bunuri, de regulă, mănăstirile erau destinatarele testamentelor,în deosebi când testatorul nu avea descendenţi cu vocaţie succesorală. Aicitrebuie specificat şi dreptul de preemţiune (protimisis) pe care îl aveau unelecategorii (rude, devălmaşi, megieşi), care aveau prioritate faţă de străini la cumpărareasau dobândirea unor bunuri. Conform Basilicalelor V, 1,1, orice persoană781V. Al. Georgescu, op. cit., p. 183.782V. Muntean, op. cit., p. 86.783L. Brehier, Les institutions de l’Empire byzantin, Paris, 1970, p. 436.784I. N. Floca, Canoanele Bisericii ortodoxe, p. 135.785DRH, B, I, nr. 27.

184 Igor Savaavea posibilitatea să doneze bunuri mănăstirilor 786 . Aceeaşi excepţie în spiritautentic bizantin o stabileşte, în 1402, Mircea cel Bătrân pentru mănăstirea Coziaspecificând că, „oricine se va închina cu sufletul şi cu averea lui la mănăstireade la Cozia, să nu cuteze din neamul sau din rudeniile acelui om să ceară socotealăpentru aceasta” 787 . Un act moldovenesc, datând din 17 decembrie 1599,indică o danie în sate a lui Grigorcea, mare vornic al Ţării de Jos, către mănăstireaVoroneţ în a cărui testament se precizează că „au făcut însăşi singur al săuzapis sfintei mănăstiri pre aceste sate ce s-au scris mai sus, cu mare blestem cumnimeni din rudeniile lui să nu aibă nici o treabă” 788 .Cert este faptul că preemţiunea românească se interferează parţial cu instituţiabizantină. Articolele despre protimisis conţinute în Codul lui Iustinian şi incluseîn Zaconicul lui Ştefan Duşan, ultimul fiind copiat la Bistriţa oltenească, se vorrăspândi în Ţările Române la mijlocul secolului al XV-lea. În privinţa transmisiunilorcert este faptul că a fost o receptare selectivă şi acomodată realităţilorsocial-economice româneşti, în multe privinţe prevalând legea pământului (Jusvalachicum) 789 .3.2. Aşezământul monahal. Organizarea internă a mănăstirilorAşezământul monahal reprezintă partea centrală a unui domeniu mănăstirescîn Răsăritul ortodox. Cunoaşterea structurii acestuia este indispensabilă înţelegeriifuncţionării pârghiilor administrative în gestionarea domeniului, dar şi araporturilor dintre centru şi satele dependente, pe de o parte, şi a vieţii cotidienea călugărilor şi populaţiei supuse locaşului monahal, pe de altă parte.Potrivit practicii răsăritene, în organizarea lor mănăstirile pot fi divizate în treitipuri: chinovii, idioritmii şi sihăstrii 790 . Tipul chinovial sau de „viaţă comună”este identic celui occidental, constând din ascultarea faţă de un egumen. Mănăstirileidioritmice, destul de răspândite în Răsăritul ortodox, sunt constituiteconform unui ritm propriu de viaţă din una sau mai multe familii sub îndrumareaunui întâi-stătător. Aici slujbele se fac în comun, dar fiecare are un mod de viaţăpropriu şi resursele sale materiale care îi permit întreţinerea şi exercitarea funcţiilorsociale. Cel de-al treilea tip – sihăstriile – include pustnicii care trăiesc înschituri sau colibe şi al căror ideal religios este isihia.În Ţara Moldovei a secolelor XIV-XVI, se întâlnesc mai frecvent chinoviile786V. Muntean, op. cit., p. 89.787DRH, B, II, nr. 12.788DIR, A, XVI/4, nr. 340.789V. Muntean, op. cit., p. 89.790T. Špidlic, Monahism şi religiozitate populară în România, Bucureşti, 1997, p. 7.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea185şi tipul sihastric de organizare a monahismului, fapt datorat influenţei athonitepentru această perioadă. Trebuie menţionat faptul că se constată o puternicăapropiere între regimul juridic mănăstiresc şi statutul canonic, deoarece în mareparte legislaţia civilă a recapitulat ceea ce s-a hotărât din punct de vedere canonic,potrivit principiului lui Iustinian că „orice lucru oprit de sfintele canoane esteprohibit şi de legile noastre” 791 . Aceleaşi prescripţii iustiniene impun idealulchinovitic al lui Vasile cel Mare, cu toate că se acceptă şi sihaştrii.Analiza manuscriselor slavo-române din secolele XV-XVI, demonstrează căîn spaţiul românesc s-a difuzat tipicul ctitoricesc studit în prelucrare athonită. Celecare predomină sunt copiile aşa-zisei redacţii ierusalimitene, care datează de lamijlocul secolului al XIV-lea şi au indicaţii liturgice specifice tipicelor de catedraledin secolele IX-X, împreunate cu prevederile ctitoriceşti studite şi normele disciplinaresau liturgice din practica muntelui Athos 792 . Referinţe importante despreorganizarea internă a monahismului răsăritean o are Sintagma lui Matei Vlastares,care prezintă un compendiu de drept în formă slavonă foarte răspândit în ŢărileRomâne. Începând cu secolul al XV-lea va acţiona în Moldova, mai târziu seva impune şi în celelalte provincii româneşti, până la apariţia dreptului scris însecolul al XVII-lea 793 . Unele prevederi ale dreptului de ctitorie în Ţara Moldoveisunt expuse şi în Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti 794 ,care, deşi tipărită la mijlocul secolului al XVII-lea, are la bază norme din veacurileanterioare.Întemeierea unei fundaţii religioase este reglementată nomocanonic. Oricemănăstire se ridică cu aprobarea episcopului local şi presupune obligatoriu transmitereadin partea ctitorului a unei danii în bunuri, care este irevocabilă şi devine unelement integru al patrimoniului instituţiei. Deci bunurile mănăstirilor consacratenu pot fi secularizate şi trebuie să rămână pentru totdeauna în gestiunea acestora 795 .Ca structură, complexul monahal cuprindea o serie de edificii, printre care seimpune biserica mănăstirii – construită din lemn sau din piatră, în cele mai desecazuri 796 . În funcţie de perisabilitatea materialului de construcţie erau operaţiile791V. Muntean, op. cit., p. 71.792R. Constantinescu, Manuscrise slavo-române..., p. 13.793Al. Elian, Bizantologia în preocupările teologiei ortodoxe româneşti. In: Studii Teologice, nr. 23,Bucureşti, 1971, p. 342.794Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti, 1646, Bucureşti, 1961.795Canonul 4 al Sinodului IV ecumenic (451) stabileşte interdicţia secularizării bunurilor mănăstireşti(Vezi I. N. Floca, Canoanele Bisericii ortodoxe, p. 91).796Bisericile vechilor mănăstiri moldoveneşti erau construite iniţial din lemn, material perisabil, faptce i-a determinat pe unii ctitori să le rezidească sau să le zidească din piatră. Pentru arhitecturaedificiilor de cult a mănăstirilor româneşti din secolele XIV-XVI, vezi lucrările de sinteză: Istoriaartelor plastice în România, vol. I-II, Bucureşti, 1968, 1970; V. Florea, Istoria artei româneşti veche

186 Igor Savasuccesive de înlocuire, locală sau pe zone mai largi ale edificiilor, a bisericilor dincuprinsul aşezământului monahal.Bisericile din complexul aşezământului monahal cumulează mai multe funcţii,situaţie care explică poate şi preferinţa constantă manifestată de nobilimea dincele două ţări româneşti de a ctitori asemenea locaşe. În primul rând, asemeneaedificii răspundeau nevoilor spirituale ale obştii monahale. Totodată, aşezămintelerespective îndeplineau funcţia reprezentativă, datorată poziţiei socialea ctitorului. Funcţionarea lor a demonstrat că mănăstirile româneşti au fost unveritabil nucleu de propagare a spiritualităţii şi culturii medievale, atribut carestârnea admiraţie şi interes şi crea, de multe ori, adepţi, prozelişti şi forma oşcoală. Prin destinaţia lor, mănăstirile îngăduiau contactul nemijlocit cu membriituturor categoriilor sociale şi satisfăceau nevoile spirituale ale societăţii. În egalămăsură, în cadrul marilor slujbe religioase dedicate prăznuirii hramurilor, marilorsărbători ortodoxe, pomenirilor, procesiunilor dedicate moaştelor deţinute, ş.a.,determinau cu aceste ocazii adevărate pelerinaje 797 . Ultimile, erau importante şidin punctul de vedere al ridicării prestigiului mănăstirii printre altele existente înţară şi, nu în ultimul rând, asigurau susţinerea financiară a funcţionării locaşelorprin contribuţiile benevole şi taxele percepute pentru anumite slujbe speciale.Odată cu alegerea funcţiei şi a formei edificiului de cult, ctutorul determina şihramul care îl va purta locaşul, fapt care conturează individualitatea aşezământuluişi reflectă direct mentalitatea ctitorului, calitatea sa de reprezentant al uneicategorii sociale. În Răsărit, ierarhia creştin-ortodoxă legată de alegerea hramurilor798 începea cu Sfânta Treime, Fecioara Maria, Sfinţii Arhangheli, SfinţiiApostoli şi continua cu o serie de ierarhi ai Bisericii ortodoxe, sfinţi militari,martiri şi drepţi – toţi veneraţi în calitatea lor de mijlocitori ai rugilor adresate luiDumnezeu 799 , conform mentalităţii medievale.Pe lângă biserica propriu-zisă, aşezămintele monahale cuprindeau construcţiiledestinate locuirii, care reuneau spaţiile private pentru călugări, denumite cu untermen special chilii. Prima menţiune documentară a unei chilii o avem într-unact din 6 iunie 1446, prin care Ştefan al II-lea dispunea ca mănăstirea de călugăriţeBoişte „unde a fost chilia vlădicăi Iosif”, precum şi preoţii din satele mănăstireşti,să asculte de mănăstirea Neamţ 800 . Chiliile formau obiectul daniilor 801 sauşi medievală, vol. I, Chişinău, 1991, dar şi lucrările monografice consacrate mănăstirilor.797V. Puşcaşu, op. cit., p. 106.798Pentru cunoaşterea hramurilor purtate de mănăstirile moldoveneşti ai perioadei vezi Tabelul nr. 7.799O serie de explicaţii referitor la opţiunea alegerii hramurilor pentru edificiile de cult găsim la V.Puşcaşu, op. cit, p. 109-114.800DRH, A, I, p. 379, nr. 267. Ulterior, mai multe acte atestă acest tip de locuinţă monahală.801DIR, A, XVI/3, p. 255, nr. 308.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea187se construiau, uneori, în rezultatul bunurilor donate de anumiţi ierarhi ai ŢăriiMoldovei. În actul de danie al mănăstirii Voroneţ, din 21 martie 1551 802 , se aratăcă Mitropolitul Grigorie a dăruit, alături de alte bunuri, şi „un loc lângă mănăstireade la Voroneţ, ca să-şi facă acolo nişte chilii” călugării care trăiesc acolo.Seria edificiilor continuă cu structuri care îndeplineau funcţii de caritate şiasistenţă socială – casele de oaspeţi, azilurile pentru săraci, spitalele (bolniţe) 803ş.a., recomandate de canoanele ortodoxe. Bibliotecile, spaţiile pentru transcriereacărţilor (scriptoria în Occident – n.n.) şi necesare studiului, cât şi existenţa şcolilorelementare 804 – erau prezente în multe mănăstiri moldoveneşti ale perioadei, înspecial, în marile centre monahale. Acestora se adaugă spaţiile pentru păstrareaşi prepararea hranei ca bucătăria, brutăria, pivniţe, magazii, hambare şi trapeza– destinată luării mesei în comun de către toţi membrii obştii monahale. În modnormal, nu lipseau construcţiile, anexele în care erau crescute animalele (grajduri,staule) – utilizate ca forţă de tracţiune, comercializate, ori folosite în alimentaţie,conform reglementărilor religioase impuse de perioadele care succedau posturileprincipale ale anului etc. Nu lipseau atelierele destinate organizării meşteşugurilordomeniale, pivele, sladniţele şi morile 805 – acestea fiind prezente, de celemai multe ori, în afara incintei aşezământului monahal. Suprafaţa şi numărulacestor construcţii varia de la caz la caz, fiind în funcţie de numărul membrilorcomunităţii monastice, vechimea locaşului de cult, importanţa sa pentru ţară sauctitor. Nu în ultimul rând, acestea erau prezente în funcţie şi de veniturile oferitede fondatori sau de cele acumulate de mănăstire.În secolul al XVI-lea, din iniţiativă domnească, mănăstirile sunt puternic întăritecu ziduri, unele dintre ele dobândind aspectul unor fortăreţe. Astfel, din raţiunistrategice, ţara era înzestrată cu importante puncte de sprijin, fără ca interdicţiileimpuse de otomani să fie făţiş încălcate. Incinte puternic fortificate ale mănăstirilorau fost construite la Probota, începând cu Petru Rareş, apoi la Moldoviţa,Suceviţa şi Slatina, ultima fiind cea mai eficientă amenajare defensivă moldove-802Ibidem, A, XVI/2, p. 3, nr. 1.803Vezi notele 202-210.804Conform unei păreri general acceptate, în secolul al XV-lea cea mai importantă şcoală mănăstireascădin Ţara Moldovei era şcoala de pe lângă mănăstirea Neamţ. Tot în acest veac, a activat lamănăstirea Putna o altă şcoală elementară destinată, probabil, pregătirii viitorilor clerici, dregătorietc. Şi în alte mănăstiri româneşti din perioadă au funcţionat şcoli primare. Vezi C. C.Giurescu, Istoria învăţământului din România. Compendiu, Bucureşti, 1971, p. 31. A. Eşanu,Contribuţii la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1997, p. 259-275.805Mai multe documente moldoveneşti din perioada secolului XV-XVI, amintesc despre funcţionareaunor pive, sladniţe şi alte unităţi de producţie, cel mai adesea mori localizate în apropiereasurselor de apă, ceea ce indică faptul că morăritul era o activitatea economică importantă înexploatarea domeniului mănăstiresc.

188 Igor Savanească din secolul al XVI-lea 806 . Aceste sisteme defensive erau impuse în condiţiileunei epoci instabile din punct de vedere politic, când războaiele erau o realitatetristă a vieţii din spaţiul românesc. În pofida protecţiei otomane, Ţările Româneerau deseori invadate şi pustiite, fie de puterile vecine, ori, ca măsură represivăşi de intimidare, de către trupele Porţii suverane sau vasalilor ei, tătarii. În acestecondiţii, mănăstirile româneşti, în afara destinaţiilor defensive, mai ofereau locuitorilordin zonă refugiu şi adăpost în vreme de grea cumpănă pentru ţară.În ceea ce priveşte structura internă a mănăstirilor româneşti izvoarele epociimenţionează funcţionarea unor instituţii-oficii cu funcţii delimitate. O analizăcomparativă cu mănăstirile bizantine este binevenită, atât pentru a reliefa transmitereaşi receptarea tradiţiei bizantine în spaţiul est-carpatic, cât şi din considerentede documentare, sursele interne fiind mai sărace în relatări.Autoritatea ecleziastică locală reprezentată de episcop exercita o influenţăvădită asupra mănăstirilor. În dependenţă directă de episcop se afla egumenul– conducătorul comunităţii monahale. În Bizanţ, spre exemplu, exista o marevariaţie în metodele alegerii egumenului, uneori ei fiind desemnaţi de cătreîmpăraţi 807 . În Ţara Românească, prin filiera Athos-ului, s-a transmis o oarecareindependenţă a egumenului faţă de autoritatea ecleziastică locală, aşa numita„samovlastie”, datină ce prevedea desemnarea egumenului doar de către călugăriiîntruniţi în soborul mănăstiresc 808 .În cadrul structurii interne a mănăstirilor din Ţara Moldovei cea mai importantăfuncţie era reprezentată de egumen 809 , prezent în unele acte şi în formulastareţ 810 . În Bizanţ acesta se mai chema şi catigumen, mai rar proestos 811 , termen806V. Florea, op. cit., p. 227.807R. Janin, Le monichisme bizantine au Moyen Âge. Commande et typica (X-e-XIV-e siècles). In:Revue des études byzantines, nr. 22, 1964, p. 15.808În privinţa alegerii acestuia, într-un act din domnia lui Mircea cel Bătrân se precizează căegumenul de Vodiţa-Tismana să fie ales numai de „sobor”, fără vreun amestec din partea statului(DRH, B, I, p. 153). Pe 13 aprilie 1596, mitropolitul Ungro-Valahiei Eftimie al II-lea a convocatla Târgovişte un sobor de ierarhi, egumeni şi mari dregători, care au luat unele decizii privitoarela organizarea monahismului. În privinţa desemnării egumenilor s-a stabilit că alegerea urmasă o facă doar soborul mănăstirii şi candidaţii trebuiau să fie aleşi doar dintre români (Ibidem,DRH, XI, p. 205).809Demnitatea de egumen, prin care era indicat conducătorul unei mănăstiri, se întâlneşte în multeacte moldoveneşti din perioada secolelor XV-XVI, fapt pentru care, ţinând cont de limitelerezonabile ale lucrării, nu le vom menţiona. Totuşi, prima atestare documentară a titlului seconţine în actul din 12 iulie 1415, dat mănăstirii Bistriţa, când era condusă de egumenul Dometian(DRH, A, I, p. 60, nr. 41).810Hrisovul lui Alexandru cel Bun emis pentru mănăstirea Nemţ, la 14 septembrie 1427, esteprimul în această ordine care indică activitatea unui stareţ într-o mănăstire moldovenească(Ibidem, p. 98, nr. 67).811J. M. Hussey, Bizantyne monastichisme, Cambridge, 1967, p. 173.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea189cu care era desemnat conducătorul comun al unei asociaţii monastice. În mediulmănăstirilor româneşti mai este atestat documentar şi titlul de proegumen 812 , carenu întotdeauna are sensul de conducător al unei mănăstiri idioritmice. Împrumutatde la Athos, acesta s-a aplicat sporadic în spaţiul carpato-danubian desemnândpe mai-marele unei mănăstiri cu regim chinovial 813 . Sporadic se întâlneşteşi rangul de arhimandrit, prin care era desemnat conducătorul unei mănăstirimari, de regulă aceasta fiind Neamţ, dar şi ctitoriile domneşti Bistriţa şi Putna.Prima atestare scrisă a unui arhimandrit în spaţiul românersc se conţine într-undocument muntean din 1375, care se referea la demnitatea primită de Nicodimde la Tismana 814 . Analiza actelor Ţării Moldovei a făcut posibil să identificămşi primul act ce conţine această formulă, el fiind emis la 20 mai 1459 815 pentrumănăstirea Bistriţa, condusă atunci de „egumen chir popa Eustatie arhimandrit”.Tradiţia veritabilă bizantină se potriveşte deplin cu forma de guvernare detip paternalist în mănăstiri, reieşind din faptul că întreaga comunitate monahalăîi datorează ascultare şi supunere egumenului. Referitor la alegerea egumenuluiîn Ţara Moldovei, de asemenea, era necesară desemnarea lui de către soborulconstituit din călugări, apoi urma confirmarea episcopului eparhial şi a domnului.În unele cazuri viitorul stareţ putea fi desemnat înainte de moarte şi de predecesorulsău, după cum reiese din hrisovul moldovenesc datând din 7 ianuarie la1407 816 , prin care Dometian era împuternicit ca înainte de moarte „pe cine va voisă numească el din fraţii săi (egumen – n.n.)”, să fie şi aceluia neclintit, în viaţavlădiţiei mele” două sate de la gura Neamţului. Însă şi în asemenea cazuri confirmareaautorităţilor ecleziastică şi statală era obligatorie.În literatura de specialitate s-a accentuat şi o influenţă sârbească asupraacestei demnităţi monastice, apelându-se la calificativul de „nastavnic” înţelesca persoană asociată stareţului, care are conotaţia de conducător, învăţător,adică duhovnic, prezent într-un act muntean din 1402 817 . Uneori şi la româninastavnicul nu era altă persoana decât egumenul 818 . Din punct de vedere canonic812DIR, A, XVI/1, p. 246; DRH, B, I, p. 412.813V. Muntean, op. cit., p. 79.814G. Protul, Viaţa şi traiul sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului. In: Biserica OrtodoxăRomână, nr. 55, Bucureşti, 1937, p. 26.815Respectivul este un privilegiu de scutiri pentru satul Lucăceşti al mănăstirii Bistriţa (DRH, A,II, p. 120, nr. 84).816Ibidem, I, p. 30, nr. 21. Procedeul sus-menţionat este asemănător celui de la Studios-Constantinopol.Arhimandrit I. Bălan aminteşte de unele cazuri când în Moldova s-a respectat procedeulstudit (Idem, Patericul românesc, Galaţi, 1998, p. 53, 64, 122).817DRH, B, I, p. 61.818R. Constantinescu, O predică slavă necunoscută la începutul secolului al XV-lea. In: BisericaOrtodoxă Română, nr. 93, Bucureşti, 1975, p. 317.

190 Igor Savafuncţia egumenului durează, de regulă, toată viaţa, dar, evident, el putea fi destituitîn cazul comiterii unor delicte grave.Analizând unele aşezăminte monahale din Ţara Moldovei 819 , putem evidenţiafuncţiile şi obligaţiile egumenului, dintre care cele mai importante erau: să supraveghezeîntreaga activitate a mănăstirii, în special, disciplina (în cazurile cânderau consemnate abateri de la regulile monahale el convoca soborul); să dirijezetoate activităţile interne (slujbele, munca etc.); să reprezinte mănăstirea în relaţiilecu autoritatea ecleziastică, domnia sau cu alte mănăstiri. De asemenea, acestatrebuia să fie un exemplu pentru comunitate, să manifeste grijă şi dragoste faţăde fraţi 820 . În luarea deciziilor egumenul trebuia să ţină cont de sugestiile sfătuitorilor,probabil „stareţii”, ce apar distinct de egumen într-un act moldovenescdin 1626 821 , prin care trebuie înţeleşi ajutorii acestuia.De asemenea, un apropiat al egumenului era duhovnicul, persoana careîndruma viaţa duhovnicească a obştii prin slujbe, poveţe, mărturisiri, fiind deobicei desemnat dintre cei mai bătrâni şi evlavioşi călugări. Ultimul trebuia săvegheze asupra stării de spirit a călugărilor şi, cel puţin o dată la trei zile, săducă convorbiri duhovniceşti cu obştea, iar în dependenţă de necesităţile sufleteştiale călugărilor să le citească exemple din Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţiloretc. Duhovnicul mai avea obligaţia principală să-şi spovedească confraţii în celepatru posturi ale anului 822 . În dependenţă de numărul călugărilor şi doleanţeleacestora puteau sluji unul sau mai mulţi duhovnici.819Vom menţiona izvoarele la care am avut acces: Normele monastice pentru dieceza ortodoxă orientalăa Bucovinei, Suceava, 1911; Instrucţiuni pentru mănăstirile basarabene, alcătuite de stareţulDosoftei de la monastirea Hâncu // Mănăstirile basarabene, Chişinău, 1919. Suntem conştienţide faptul că aceste surse depăşesc cronologic perioada studiată de noi şi pot să nu reflecte adecvatdisciplina din mănăstirile moldoveneşti ale secolelor XIV-XVI. Însă, în mănăstirile româneşti,cu rare excepţii, au fost păstrate cu stricteţe tradiţiile şi canoanele impuse de monahismul răsăriteande model bizantin. Primul regulament citat, care era destinat mănăstirilor ortodoxe dinBucovina şi confirmat prin decretul imperial din 29 aprilie 1784 de către curtea de la Vienadupă anexarea acesteia, credem că nu prezintă deosebiri esenţiale faţă de regulamentele perioadeicercetate de noi. Faptul că o serie de aspecte se prezintă ca aproape identice în comparareacelor două regulamente menţionate, constituie un alt argument al celor menţionate de noi maisus. În pofida faptului că în secolul al XVII-lea monahismul românesc cunoaşte o perioadă dedecădere, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea intervine o nouă perioadă de înflorire a sa,sub influenţa paisianismului, curent inspirat de tradiţiile de la Muntele Athos. Scopul principalal acestei mişcări era de întoarcere la principiile „epocii de aur” a monahismului românesc (secoleleXIV-XVI).820Instrucţiuni.., p. 40.821DRH, A, XIX, p. 146-147; I. Peretz susţine că în Serbia egumenul avea alături pe stareţi (Idem,Zaconicul lui Ştefan Duşan ţarul sârbilor (1349 şi 1354), comparat cu legiuirile bizantine, slaveşi române, Bucureşti, 1931, p. 317).822Normele monastice..., p. 155; Instrucţiuni..., p. 89.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea191Unele oficii gestionau averea materială a mănăstirilor. Un rol însemnat în administrareabunurilor materiale îl avea economul, cerut potrivit prescripţiilor canonicede Sinodul VII ecumenic (787) 823 . El e numit pe viaţă de către egumen sau decătre obşte şi putea fi depus doar pentru infracţiuni grave. În obligaţiile lui intrauorganizarea activităţii în muncă a călugărilor, controlul veniturilor şi cheltuielilormănăstirii. Acesta răspundea, de asemenea, de disciplina în mănăstire, de aspectulvestimentar al monahilor etc. În subordinea acestuia se aflau vistiernicul sau casierul,persoane responsabile de gestionarea eficientă a banilor locaşului monahal.Potrivit ierarhiei urmau dochelariul – cel care asigura paza şi grija hainelor; chelarul,care făcea aprovizionarea mănăstirii cu alimente şi, rareori, secondat de paharnic.Trapezarul era persoana care se ocupa de pregătirea şi supravegherea sălii undecălugării serveau masa – trapeza. Puteau funcţiona un bucătar sau mai mulţi.O serie de oficii îndeplinea funcţii de caritate şi asistenţă socială, fapt cecontura o altă destinaţie principală a mănăstirilor din epocă. Străinii sau vizitatoriimănăstirii erau primiţi de arhondar în încăperi special amenajate (arhondaric).În orice mănăstire mai exista şi portarul, cel care controla intrările şiieşirile, asistând şi la distribuirile de milostenii de la poarta mănăstirii 824 . În uneleaşezăminte monahale existau infirmieri şi medici, iar bolnicerul era cel care aveagrijă de „bolniţa” mănăstirii, în care erau îngrijiţi călugării bolnavi şi bătrâni,inclusiv mirenii 825 . Arhiva era ocrotită de cărturari, gramatei, iar biblioteca –de bibliotecar. În mănăstirile bizantine se întâlnesc şi funcţiile de ecleziarh,persoana răsponsabilă de inventarul obiectelor de cult şi amenajarea bisericii,şi canonarhul – organizatorul ceremonialului în biserică, mai ales, duminica şiîn zilele de sărbători mari. Domesticos, protosalt sunt diferite denumiri pentrudirijor şi cântăreţii de cor etc.În viaţa mănăstirilor Ţării Moldovei de o autoritate deosebită se bucura şiadunarea membrilor comunităţii monastice – soborul. Una din atribuţiile principalea acestei instituţii era desemnarea egumenului. Soborul mai era dator săsupravegheze îndeplinirea rânduielilor vieţii monahale, pentru a nu se admiteabateri de la canoane. Tot el cerceta veniturile şi cheltuielile la sfârşitul fiecăreiluni, hotărând canon şi epitemie monahilor care au săvârşit greşeli grave 826 etc.Toate acestea realizându-se, însă, în strictă coordonare cu egumenul.Majoritatea acestor sarcini se confereau în cursul unor ceremonii scurte înbiserică. De reţinut faptul că aceste funcţii, în mare parte, erau recomandate desinoadele bisericeşti, însă prezenţa lor era în dependenţă de necesităţile lăcaşu-823I. N. Floca, Canoanele Bisericii ortodoxe, p. 169.824V. Muntean, op. cit., p. 79.825Vezi paginile 53-56, inclusiv notele aferente.826Instrucţiuni..., p. 88.

192 Igor Savarilor de cult. Nu toate oficiile se aflau în fiecare mănăstire bizantină ori românească,de regulă, majoritatea lor fiind prezente în marile mănăstiri 827 . Documenteleinterne româneşti oferă informaţii succinte despre structurile internemănăstireşti. În Ţara Românească apelativul de ecleziarh apare documentar întâiaoară într-un hrisov din 1497; cel de domestikos fiind întâlnit în cadrul mănăstiriiPutna, conform unui act de la începutul secolului al XVI-lea 828 . Într-un documentemis de cancelaria lui Bogdan Lăpuşneanu pentru mănăstirea Probota 829 , seîntâlneşte pentru prima dată funcţia de iconom. Potrivit uricului domnesc, aflămcă el a „dat această carte rugătorului nostru, egumenul de la Probota şi celui pecare îl va trimite iconom, acesta să fie tare şi puternic cu această carte a noastrăsă conducă în satul Hăreşti. Un act de mai târziu, din 1626, menţionează distincticonomul, vistiernicul şi ecleziarhul 830 . Pravila de la Govora, redactată în 1640,indică oficiile mănăstireşti chelarul şi trapezarul 831 .Încercările de stabilire, fie cu aproximaţie, a numărului „rugătorilor luiDumnezeu” în mănăstirile româneşti şi, în anumite perioade ale secolelorXV-XVI, rămâne o problemă dificilă din cauza lipsei surselor. Apelarea la surselebizantine ar putea oferi unele repere pentru încercările de a clarifica situaţia înspaţiul românesc. Unii autori susţin că la mănăstirile Vodiţa şi Tismana, în timpulcând erau sub conducerea unică a egumenului arhimandrit Nicodim, activau 12călugări, iar în Bistriţa moldovenească erau prezenţi zece monahi, la începutulsecolului al XV-lea. Este un număr modest în comparaţie cu zecile şi chiar sutelede monahi din marile mănăstiri bizantine 832 . Conform relatărilor autorului VieţiiSfântului Teodor Studitul, la mănăstirea Studios ar fi trăit până la 1000 de călugări,o cifră probabil exagerată. După datele tipicelor, mai realiste, în mănăstireaSf. Atanasie Athonitul numărul călugărilor varia între 80 (în 963) şi 120 (în 970).La Petritzos – 50, la Pantocrator din Consatntinopol – 80, la Sf. Mamant – 20 şiPantocrator – 130 (în 1138). Lavra athonită cuprindea 700 de monahi, în 1045,iar mănăstirea Cutlumuş, circa 30, în anul 1334 833 .Dificilă rămâne în fond şi încercarea de a stabili suprafaţa aşezămintelormonahale din Ţara Moldovei în secolele XV-XVI şi a numărului oficiilor cupersonal cu atribuţii delimitate. În pofida acestor lacune de documentare, cusiguranţă, putem afirma că structurile mănăstireşti menţionate mai sus sunt mai827R. Janin, op. cit., p. 29-30.828V. Muntean, op. cit., p. 79.829DIR, A, XVI/2, p. 177, nr. 184.830DRH, A, XIX, nr. 121.831Pravila de la Govora, Bucureşti, 1913, col. 131.832V. Muntean, op. cit., p. 79.833Ibidem.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea193vechi şi nu au fost instituite prin încercările de reorganizare a monahismuluiromânesc din secolul al XVII-lea.3.3. Satele mănăstireşti. Categoriile populaţiei domenialeAm demonstrat că marea majoritate a mănăstirilor moldoveneşti ce activauîn secolele XV-XVI, aveau concentrate pe domeniile lor câteva unităţi şi chiarzeci de sate. Prezentarea aspectelor generale legate organic de zonele de locuirerurală este indispensabilă cunoaşterii procesului care vizează organizarea satelormănăstireşti; este necesar pentru identificarea structurilor sociale din acesteaşezări, atât a înţelegerii dinamicii evoluţiei satelor cât şi a raporturilor lor custăpânirea teritorială.În a doua jumătate a secolului al XX-lea, apare un nou interes pentru structurilesocietăţii agrare şi pentru istoria ţărănimii europene. Din modul în care aa fost abordată societatea ţărănească şi din strânsa colaborare interdisciplinarăîntre antropolgi, etnologi, sociologi şi istorici, a rezultat conceptul de peasantsociety care vizează structurile societăţii ţărăneşti tradiţionale, dar sesizează indubitabilaspecte importante ale societăţilor agrare europene din Evul Mediu 834 .Ţările Române nu constituie o excepţie în acest sens, aşa că, o serie dintre principalelecaracteristici ale „societăţii ţărăneşti” se regăsesc în societatea agrară dinspaţiul est-carpatic medieval. Printre aceste caracteristici amintim că, o peasantsociety se deosebeşte structural atât de societatea primitivă tribală, cât şi de societateaindustrială modernă. Ţăranii formează grupul principal al unei societăţibazate pe diviziunea muncii, în care nu toţi oamenii sunt implicaţi în agricultură;pe lângă lucratul pământului, există diferite profesii legate de meşteşugurişi comerţ. Societatea rurală presupune existenţa pieţii şi relaţii reciproce sat-oraş,unde produsele agrare, produse în familiile ţărăneşti realtiv autarhice, constituiecea mai mare parte din bunurile de consum necesare societăţii urbane.O altă trăsătură a acestui tip de societate constă în faptul că grupul ţărănescal societăţii în ansamblul ei se caracterizează prin constrângerea puternică exercitatăde tradiţie şi prin solidele legături locale de grup. Totodată, rezultă o altăcaracteristică a societăţilor ţărăneşti reflectată de dominarea lor de persoane carenu fac parte din rândul ţărănimii, fiind vorba de seniori feudali. În acest contextţăranii sunt dependenţi de stăpâni puternici, cărora sunt obligaţi să le plăteascădări şi să le facă servicii 835 .Această succintă prezentare o considerăm foarte necesară pentru a evidenţiasimilitudinile dintre ţărănimea europeană şi cea românească în Evul Mediu, pe de834W. Rösener, Ţăranii în istoria Europei, Iaşi, 2003, p. 13-14.835Ibidem, p. 13.

194 Igor Savao parte, şi pentru a vedea în societatea românească din spaţiul carpato-nistreano populaţie majoritar ţărănească, care îşi obţinea veniturile din economia predominantagrară, se supunea unor rânduieli tradiţionale şi se caracteriza prin oformă de economie specifică, un mod de viaţă specific şi o mentalitate tipică.Considerăm că populaţia rurală din Ţara Moldovei, denumită generic ţărănime,prezenta în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea o seriede trăsături unitare în organizarea sa din punct de vedere teritorial, economic,social şi a altor forme ale vieţii ţărăneşti. Desigur, nu poate fi exclusă diversitateade mediu geografic, de soluri, de climă, de populaţie, de dezvoltare agricolăîn anumite zone ale spaţiului, factori care influenţau viaţa omului în ansambluşi creau anumite diferenţe structurale ale ţărănimii. Însă, satele dependente demănăstiri nu se deosebeau fundamental de restul localităţilor de acest tip dinŢara Moldovei.Ca şi restul localităţilor rurale, satele mănăstireşti, privite din perspectivătopografică 836 , erau aşezate în funcţie de relief şi condiţii concrete de dezvoltarepe pantele unor dealuri, în văi, în câmpie, lângă păduri, în apropierea căilorcomerciale şi, de regulă, în apropierea surselor acvatice 837 atât de necesare vieţiicotidiene. Această aranjare era dictată şi de raţiuni defensive – apărare în caz deprimejdie, şi economice – pentru a satisface necesităţile materiale prin resurseconcentrate pe teritoriu. Dezvoltarea localităţilor rurale a depins, totuşi, înprimul rând, de condiţiile naturale, care prezentau unele diferenţe în zonele desate adunate în raport cu cele existente în zonele cu aşezări dispersate şi în satelecreate prin colonizare.În cercetarea acestei teme pot fi evidenţiate unele probleme legate de satelemănăstireşti. Dificultăţi întâlnim atât în încercările de estimare a suprafeţei localităţilorrurale din Ţara Moldovei, cât şi a stabilirii numărului de case şi locuitori dinaceste aşezări în perioada secolelor XV-XVI. Sursele narative, în special, călătoriistrăini care au vizitat Ţările Române în secolul al XVII-lea, indică informaţii clare lasubiect pentru acest viac, pe când actele interne ale perioadei cercetate de noi oferădoar date sumare. Pentru a clarifica anumite lucruri vom apela la câteva izvoare.Una dintre primele menţiuni cu privire la numărul de case ale unei aşezărirurale, se conţine în actul de danie a voievodului Ilie, emis la 30 noiembrie 1436,prin care oferea mănăstirii Neamţ satul Temişeşti, „iar în acest sat zece bordeiede tătari” se află, indică sursa 838 . Unele hrisoave domneşti de la începutul secolul836Pentru tipologia aşezărilor rurale din Moldova secolelor XV-XVII, vezi lucrarea lui П. П.Бырня, Сельские поселения Молдавии XV-XVII вв, Кишинев, 1969, p. 92-102.837După cum indică sursele, marea majoritate a localităţilor rurale erau plasate pe cursurile unorrâuri, pârâuri etc., care erau şi un criteriu de identificare a satelor în epocă.838DRH, A, I, p. 230, nr. 164.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea195al XVI-lea, care ofereau locuri pustii pentru colonizare boierilor sau mănăstirilor,sunt relevante în stabilirea numărului de locuitori ai unui sat. Ştefan cel Maredăruia lui Dobrotă şi lui Lupu, în 1502, un loc pustiu la Seliştea Tătărască, numitFântâna Popişoara, în ţinutul Tigheci, ca să-şi facă sat, precizându-se în privinţahotarelor „ca să fie cât va putea fi de ajuns un sat de douăzeci de case” 839 . Într-unalt caz de slobozie suprafaţa vetrei satului este mai extinsă şi numărul caselor estemai numeros. Hrisovul de la Alexandru Lăpuşneanu, emis la 14 aprilie 1559 840 ,pentru fraţilor Simion, Gliga şi Duma Şerban menţionează o danie de loc pustiuîn cornul Voroţetelor, iar în privinţa hotarului acestui sat se arată „să fie cât poatesă trăiască un sat îndestul şi cu patruzeci de case”.Analiza acestor surse şi confruntarea lor cu unele studii 841 ne determină săconcluzionăm că, în perioada secolului XV – mijlocul secolului XVI, o aşezarerurală de suprafaţă medie avea în jur de 10-20 de gospodării, ca apoi să crească înmedie la 30 de gospodării în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Cât priveştenumărul populaţiei unui sat putea varia între 100-150 de locuitori.Deci, datele oferite de arheologie, corelate cu cele provenite din sursele scrise,arată că aşezările mici şi mijlocii predomină în peisajul localităţilor rurale ale ŢăriiMoldovei în secolele XV-XVI. În popularea anumitelor teritorii sau în întemeiereade aşezări prin colonizare se ţinea cont de suprafaţa necesară populării propriuzise,dar şi de cea care era transformată în ţarină divizibilă între membrii localităţii,apoi de necesitatea prezenţei păşunilor, a fâneţelor etc. Suprafaţa satului, numărulpopulaţiei în creştere era în raport cu resursele materiale disponibile în teritoriu.Un element distinctiv şi de diferenţiere a unui sat era teritoriul aflat în proprietateaobştii şi mărginit de teritoriul altor sate prin hotare vechi. Documenteleinterne ale perioadei indică faptul că hotarele sunt stabilite anterior întemeieriistatului Ţara Moldovei, adică sunt „vechi din veac”, „după hotarul vechi, dintoate părţile” 842 , sau „pe unde au folosit din veac” 843 etc. Stabilirea hotarelor, îngeneral, era o prerogativă a megieşilor, aceştia fiind membrii „comunităţii teritoriale”la care, uneori, participau şi dregătorii domneşti şi se făcea pe baza unorsemne topografice naturale (ape, dealuri, coline, culmi, izvoare, păduri ş.a.) 844 , orierau făcute de mâna omului (copaci înfieraţi, stâlpi sau pietre, care aveau sub ele839DIR, A, XVI/1, p. 5, nr. 5. Pentru cazuri similare vezi Ibidem, p. 11, nr. 10; p. 15, nr. 14; p. 68,nr. 63.840Ibidem, XVI/2, p. 122, nr. 115.841П. П. Бырня, op. cit., p. 109; История народного хозяйства..., p. 92-93; Al. I. Gonţa, Satul înMoldova..., p. 121-124.842DRH, A, I, p. 43, nr. 30.843Ibidem, p. 58, nr. 40.844Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 62, 69.

196 Igor Savacenuşă sau cărbuni) 845 . A fost atestată şi practica stabilirii de hotar cu „brazda încap” 846 , cunoscută şi în mediul sud-slav, mai ales, în Serbia 847 .Odată încredinţat de către comunitate unei familii mari pentru vatră şi agricultură,din anumite raţiuni strategice, teritoriul satului era înconjurat de cătremegieşi cu un val sau şanţ de apărare. În sursele timpului hotarele satelor apar înexpresii diferite ca: val, troian, rovină, şanţ, perecop, hat, hotar, ciortolom 848 .Teritoriul satului cuprindea vatra de sat cu locuinţele ţăranilor şi hotarulsatului, format din câmpul de arătură, păşunile, apele, pădurea etc. Din acestea,erau stăpânite în comun de către membrii obştii pădurea, apele, păşunile şi fâneţele,iar individual, pe gospodării, vatra de casă, ogorul, curăturile şi culturilespeciale (vii, pomi, grădini, prisăci), la dezvoltarea cărora munca personală aomului a jucat un rol important.În secolele XIV-XV, cota parte ideală din proprietate ce revenea unei gospodăriiprin tragere la sorţi, numită jirebie, în Moldova, şi delniţă, în Ţara Românească,era divizată în părţi egale între membrii obştii, ca mai apoi, prin moştenirişi tranzacţii să se diferenţieze ca mărime în secolul al XVI-lea. În pofidaîncercărilor de ieşire din devălmăşie, care duceau la dezagregarea obştii săteşti,colectivitatea deţinea un drept de stăpânire superioară asupra întregului teritoriual satului, chiar şi asupra stăpânirilor individuale, manifestat prin dreptulde preemţiune, ceea ce însemna că bunurile imobile ale comunităţii nu puteaufi înstrăinate fără acordul ei. Totuşi, nu toate familiile aveau aceleaşi capacităţieconomice. Deşi, sub aspectul normelor de drept comun membrii obştii erauegali, unitatea obştii era subminată de inegalitatea de avere a membrilor ei, iaro dată cu ea se manifesta şi inegalitatea socială. Faţă de diviziunile menţionateanterior, împărţirea pe funii, locuri şi pe pământuri a reprezentat un pas importantîn dezvoltarea formei individuale de stăpânire a pământului 849 .În ce priveşte organizarea socială din satele Ţării Moldovei vom ţine contde studiile fundamentale realizate în această direcţie. Chiar dacă pot fi impuseanumite nuanţări, vom accepta teza potrivit căreia în secolele XIV-XVI, ţărănimearomână, în cea mai mare parte, trăia organizată în obşti săteşti. Satul românescreprezenta în perioadă o unitate reflectată prin faptul că era nu numai un845P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească..., p. 96.846Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 62-70.847Şt. Ştefănescu, D. Mioc, Ţărănimea din Principatele Române în secolele XIV-XVI. Privire sintetică.In: Studii şi materiale de istorie medie, vol. IX, 1992, p. 11.848Al. I. Gonţa, în baza analizei documentelor, a depistat o serie de termeni şi le-a explicat origineaetimologică (Idem, Satul în Moldova..., p. 11).849Şt. Ştefănescu, Economie şi societate în Ţările Române în secolele XIV-XVI. In: Istoria românilor,vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 62-70.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea197organ administrativ, ci şi o organizare teritorială, socială şi spirituală, sinonimăcu obştea 850 . Soliditatea obştii se extinde şi pe tărâmul organizării judecătoreştişi administrative, satele libere funcţionând ca un organism autonom şi din acestpunct de vedere. Satul reprezenta, totodată, şi o unitate fiscală, adică membrii eierau solidari în faţa fiscului, justiţiei etc. În funcţie de valoarea pământului, despecificul practicilor legate de muncile câmpului, activitatate în care era antrenatămarea majoritate a populaţiei active a societăţii epocii, satul românesc reprezenta,fără îndoială, şi o unitate economică distinctă.Procesul de aservire a ţărănimii româneşti în Evul Mediu a suscitat un mareinteres şi mai trezeşte şi astăzi polemici în istoriografie. În funcţie de metodologiaabordării acestei probleme s-au creat opinii diverse, deseori puncte devedere diametral opuse. Deşi tema întruneşte o serie de aspecte discutabile, ovariantă a polemicii a constituit-o originea obştilor ţărăneşti devălmaşe, în specialproblema descendenţei răzeşilor 851 . Teoria socială a lui R. Rosetti despre origineaboierească a răzeşilor 852 , văzuţi ca săteni proprietari cu drepturi depline asuprapământului deopotrivă cu stăpânii, a fost dezvoltată, cu anumite nuanţări, înstudiile lui C. Giurescu 853 , I. C. Filitti 854 .C. Cihodaru va dezvolta acest concept, ca în recenzia din 1957 să arăteconfuzia autorilor Vieţii feudale, deoarece „obştea ţărănească cu orânduieli dinvremea anterioară formării statului feudal, este confundată cu obştea răzeşeascăde origine mai nouă” 855 . Într-un alt studiu, din 1961, referitor la satele din bazinulrâului Bârlad, C. Cihodaru constata că toate satele nu mai aveau stăpâni, deci nici„obşti ţărăneşti libere nu mai existau în a doua jumătate a secolului al XV-lea înpartea de sud a Moldovei şi cu atât mai puţin în regiunile nordice” 856 . Concluzia850În funcţie de anumite atribuţii au fost propuse mai multe definiţii ale obştii săteşti. Vom amintidouă definiţii ale unor autori, care şi-au adus contribuţia la cunoaşterea acestei forme de organizarea ţărănimii române în Evul Mediu. Potrivit lui P. P. Panaitescu, obştea sătească româneascăca instituţie colectivă, e caracterizată prin solidaritate în faţa organelor de stat şi prinorganizare comună a muncii (Idem, Obştea ţărănească...). La rândul său, H. H. Stahl vede înobştea ţărănească o asociaţie de gospodării familiale, aşezate pe un teritoriu stăpânit în comun,în care colectivitatea are drepturi anterioare şi superioare drepturilor gospodăriilor ce o alcătuiesc,drepturi exercitate printr-un organ de conducere numit „oameni buni şi bătrâni” (Idem,Contribuţii...).851Pentru a înţelege esenţa acestor dezbateri vezi valorosul articol al lui L.-V. Lefter, Pe urmele uneificţiuni istoriografice...852R. Rosettti, Pământul...853C. Giurescu, Despre boieri. In: Idem, Studii de istorie, Bucureşti, 1993.854I. C. Filitti, Proprietatea solului...855C. Cihodaru, Recenzie la Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti,1957. In: SCŞI, 1957, fasc. 1, p. 260.856Idem, Câteva constatări..., p. 44.

198 Igor Savasa specifică că poate cu anumite excepţii „nu există în a doua jumătate a acestuiveac ţărani liberi proprietari” 857 , adică marea majoritate a populaţiei rurale oconstituia ţărănimea aservită.Şt. S. Gorovei ajunge la concluzii similare cu cele ale autorilor de mai susîn privinţa proprietarilor liberi din Ţara Moldovei. Autorul susţine că „o categoriede ţărani liberi şi proprietari de pământ nu a existat în Moldova medievală:oricine stăpânea pământ, în baza unui vechi act domnesc (de danie sau de întărire),făcea parte din starea boierească. Răzeşii şi mazilii sunt părţi componenteale stării boiereşti 858 ” Răzeşii ca stare socială apar „la sfârşitul secolului al XVI-leaşi cuprinde pe urmaşii boierilor din veacurile XIV-XV” 859 .Teoria lui R. Rosetti a fost criticată aprig din momentul apariţiei ei, în modspecial de istoriografia românească oficială din perioada postbelică. În consenscu teoria marxistă a diviziunii sociale a muncii, studiile semnate de P. P. Panaintescu860 , V. Costăchel 861 , Şt. Ştefănescu 862 , H. H. Stahl 863 , indiferent de nuanţărisau corecturi, resping originea boierescă a răzeşilor, pe de o parte, şi plaseazăobştea sătească anterior formării relaţiilor feudale, pe de altă parte. Feudalismulnu a reuşit să distrugă obştea liberă, ea a coexistat cu cea aservită şi a jucatun rol important în lupta ţăranilor împoptriva stăpânilor de pământ – este oaltă concluzie principală a studiilor menţionate. O parte dintre tezele autorilorromâni au fost preluate sau dezvoltate în paralel de istorici de la Chişinău caF. A. Grecul 864 , N. Mohov 865 ş.a., în studii monografice şi în cele de sinteză 866 .Am evocat sumar această dezbatere pentru a ne exprima adeziunea la concepţiaînaintată de R. Rosetti, dezvoltată de C. Cihodaru, Şt. S.Gorovei şi care arăta căaservirea ţărănimii din Ţara Moldovei a atins proporţii însemnate până la sfârşitulsecolului al XV-lea. Mănăstirile sunt printre principalii beneficiari ai daniilorîn sate în acest secol, fapt care arată că în mediul popuilaţiei rurale s-au produsschimbări structurale cu consecinţe asupra statutului lor socio-juridic. Gradul dedependenţă faţă de stăpânul teritorial se va dezvolta în funcţie de conjunctură.El se va încheia complet în cursul primei jumătăţi a secolului al XVI-lea,857Ibidem, p. 32.858Şt. S. Gorovei, Originea socială a înaltului cler monahal. In: ArhGen, II, 1995, nr. 3-4, p.188-189.859Şt. S. Gorovei, M. M. Székely, Principes omni cum laude. O istorie a lui Ştefan cel Mare, Sfântamănăstire Putna, 2005, p. 138.860P. P. Panaintescu, Obştea ţărănească...861V. Costăchel, capitolele Obştea sătească, Ţăranii dependenţi. In: Viaţa feudală...862Şt. Ştefănescu, Evoluţia proprietăţii feudale...863H. H. Stahl, Contribuţii...864Ф. А. Грекул, Социально-экономический строй Молдавии...; Idem, Аграрные отнощения....865Н. А. Мохов, Молдавия эпохи феодализма.866История народного хозяйства Молдавской СССР, ч.1; Istoria R.S.S. Moldoveneşti.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea199când sub impulsul unor factori în sânul obştilor săteşti s-a accentuat diferenţiereade avere, însoţită de ruinarea posesiunii ţărăneşti şi având drept finalitatedezagregarea organizării obşteşti. Hotărâtoare în această evoluţie a fost dezvoltareaeconomiei de mărfuri în lumea satelor în care erau cointeresaţi deopotrivăstăpânii de moşii şi ţăranii dependenţi. Pentru obţinerea sumelor de bani necesarenevoilor şi obligaţiilor mereu crescânde, ţăranii au căutat să aducă pe piaţăcât mai multe produse agricole, care, în epocă, puteau fi obţinute, mai ales, prinextinderea suprafeţelor cultivate. Aceasta se realiza fie prin noi defrişări, fie princumpărarea de părţi deja cultivate. S-a produs, astfel, o diferenţiere între săteniidevălmaşi proprietari. Tranzacţiile de ocini între membrii populaţiei rurale audevenit tot mai numeroase, cei care cumpărau pământ, devenind mai puternici,delimitându-şi părţile lor de teren, vor pune stăpânire şi pe conducerea obştii.Numeroasele cazuri de alegere a părţilor şi de ieşire din devălmăşie, ca şi deselevânzări de părţi din ocina satului, constituiau semne clare ale descompuneriiobştii. Unii membri ai săi, din foşti proprietari de pământ au ajuns în starea dedependenţă a celor care beneficiau de loturile oferite de stăpâni. Fenomenul aconstituit sursa principală de creare a ţărănimii aservite.Situaţiile sociale şi juridice ţărăneşti se vor nivela odată cu dezvoltarea regimuluidomenial şi, din multiplele grade de dependenţă mai vechi a apărut o ţărănimerelativ unitară, dar diferenţiată în sine. În regimul de drept seniorial, extinsîn mod deosebit asupra satelor mănăstireşti prin privilegiul imunităţii, stăpânireaa exercitat o forţă de asimilare şi de nivelare a diverselor grupuri ţărăneşti existente,manifestată prin legarea de glie şi prin dependenţa de domeniu.Ţăranii aserviţi din satele boiereşti şi mănăstireşti trăiau în forme vechi deorganizare a obştilor săteşti. Se remarcă unele diferenţe între satele dependentecomparativ cu cele libere, anume prin faptul că aici dreptul stăpânului asuprapământului s-a suprapus cu cel al ţăranilor, ultimii păstrând doar dreptul de posesiuneasupra delniţelor lor străvechi. Ţăranii aserviţi nu putea să dispună liber decota lor de pământ, ei nu puteau să o înstrăineze, dar o puteau transmite ereditar.Anumite bunuri ale lor, precum inventarul gospodăriilor, uneltele de muncă şivitele, continuau să rămână în proprietate particulară.Dreptul stăpânului asupra pământului din cadrul propriului domeniu determinapăstrarea în cadrul rezervei senioriale a delniţelor ţăranilor care mureau fărămoştenitori sau erau date spre folosinţă altor ţărani. Locul modest al rentei înmuncă reflectă, desigur, întinderea redusă a rezervei senioriale. Raportul dintreîntinderea rezervei senioriale şi aceea a pământurilor ţărăneşti era direct proporţionalăcu raportul dintre renta în muncă şi renta în produse prestată stăpânuluide ţăranii aserviţi. Predominarea rentei în produse reflecta o întindere redusă a

200 Igor Savarezervei, iar atunci când aceasta se extindea, creşteau şi obligaţiile în muncă aleţăranilor 867 . Admitem, că în raportul dintre pământurile ce alcătuiau gospodăriamănăstirească (rezerva) şi gospodăriile şi terenurile utilizate de ţăranii dependenţiîn Ţara Moldovei în secolele XV-XVI, ultimele alcătuiau cea mai mare parte aunui domeniu ecleziastic.O altă problemă a cercetării o prezintă dificultăţile în legătură cu identificareaorganelor de conducere din satele dependente de mănăstiri şi a anumitelor instituţiiprezente aici. Acestea pornesc de la controversele prezente în literatura istoricăreferitoare atât la instituţiile cnezilor, juzilor şi vătămanilor, cât şi de la atestareadocumentară a acestora în satele din Ţara Moldovei. În legătură cu acestsubiect cercetările realizate au impus în orizontul istoriografic următoarele teze:a) cnejii erau conducătorii satelor libere şi deţineau atribuţii militare, judiciareşi fiscale ca organe centralizatoare ale puterilor în obştea sătească, formată dinmai multe comunităţi familiale conduse de juzi; b) juzii erau delegaţi ai cnezilorîn satele în care aceştia nu puteau locui; c) instituţia cnejilor şi juzilor are origineprestatală, apoi vor forma clasa boierilor în Moldova, în timp ce alţii, deveniţiduşmani ai domniei, au decăzut în situaţia ţăranilor aserviţi; d) clasa ţăranilorliberi s-a format prin descendenţa cnejilor şi juzilor 868 .Instituţia cnezilor, de asemenea, era esenţială în demonstrarea originii proprietăţiiîn dezbaterile istoriografice ale secolului XX. Încă I. Bogdan ajunsese laconcluzia că ei erau, probabil, întemeietori de sate şi în această calitate îi judecaupe săteni, administrau unul sau mai multe sate. Ultima atestare documentară aunui cneaz într-un sat moldovenesc ţine de începutul secolului al XVI-lea, dupăcare în documente apar doar juzii, vătămanii sau vorniceii, susţine istoricul 869 .R. Rosetti, la rândul său, susţine că cneazul, care stăpânea mai multe sate, numeape juzi şi vătămani în fiecare sat câte unul sau doi, ca după întemeierea statului,867Ibidem, p. 114-115, 122-123; F. Constantiniu, Ţărănimea, forţă motrice a dezvoltării societăţiiromâneşti în Evul Mediu, Revista de Istorie, nr. 3, 1977, p. 500.868Pentru dezbaterile în jurul problemei acestor instituţii vezi: I. Bogdan, Despre cnejii români.In: Idem, Scrieri alese, ediţie de G. Mihăilă, Bucureşti, 1968; R. Rosetti, Pământul..., p. 53-63,146-170; S. Radovici, Moşnenii şi răzeşii, Bucureşti, 1909, p. 17-18; Gh. Panu, Cercetări asupraţăranilor..., p. 86, 95-96; I. Minea, Originea română a instituţiunii cnezatului la noi. In: Cercetăriistorice, Iaşi, 1925, p. 412; I. C. Filliti, Proprietatea solului..., p.51-52 A. Boldur, Istoria Basarabiei,Bucureşti, 1940, p. 149-150; C. Giurescu, Studii de istorie socială, ed. a II-a, Bucureşti,1943, p. 294-296, 310-311; A. Cazacu, Vechile organizaţii româneşti, Bucureşti, 1947, p. 3-4;P. P. Panaitescu, Interpretări româneşti, Bucureşti, 1947, p. 38, Idem, Obştea ţărănească..., p.63-73, 189-190; D. Ciurea, Organizarea administrativă a statului feudal Moldova. In: AnuarulInstitutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” Iaşi, II, 1965, p. 211: C. Cihodaru, Judeciaşi cnezatul..., p. 20-32; Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 88-102.869I. Bogdan, Despre cnejii români, p. 30.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea201juzii şi vătămanii să fie numiţi de domni. Judecia fiind ereditară, se moştenea şise împărţea între urmaşi, iar părtaşii la stăpânirea unei judecii se numeau răzeşi 870 .Opinia lui H. H. Stahl, expusă în Controverse de istorie socială românească,este opusă tezelor menţionate mai sus. Realizând o analiză a documentelorinterne din Moldova, până în anul 1620, autorul evidenţiază contextul şi variateleformule („unde este”, „unde a fost”, „unde trăieşte”, „unde a trăit”, „undea fost casa”, „curtea” etc.) cu care sunt menţionaţi cnejii, juzii şi vătămanii însatele domneşti, boiereşti şi mănăstireşti. Prin comparaţie, el stabileşte că acteleunde sunt citaţi cnejii şi, exclusiv în formule de identificare a satelor, sunt puţine.Numărul satelor identificate prin juzi este mult mai mare, iar spre deosebire deprimii, ei reapar cu alte prilejuri decât cele ale identificării satelor. Vătămaniiapar în secolul al XV-lea tot în formule de identificare a satelor, ca, spre sfârşitulveacului XVI, să apară masiv în acte, unde sunt indicate explicit şi funcţiile lor,mai adaugă amintitul sociolog 871 . În baza acestor constatări H. H. Stahl traseazăurmătoarele concluzii: a) identificarea dintre cneji, juzi şi vătămani nu este justificatădocumentar, respectiv statutul şi rolul lor social este diferit după apariţiastatului; b) deşi unii dintre cneji şi juzi mai funcţionau efectiv în satele boiereşti şimănăstireşti având atribuţii administrative şi fiscale, instituţia este în plin procesde dispariţie, mai ales în secolul al XVI-lea, ca rezultat al schimbărilor socioeconomice.Odată cu dezvoltarea latifundiei, necesitatea de a aveau un om allor în fiecare sat i-a determinat pe boieri să recurgă din nou la funcţionari locali,reprezentanţi şi executori responsabili faţă de ei – vătămanii – care aparţineauţăranilor aserviţi, dar aveau anumite avantaje în calitate de oameni ai stăpânului.Pe când cnejii şi juzii aparţin satului vechi exploatat prin tribut, vătămanii aparţinsatului exploatat feudal, conchide autorul 872 .Deşi realităţile prezentate de H. H. Stahl sunt valabile mai mult pentru domeniulboieresc, autorul citând selectiv actele care vizează această categorie, totuşiinstuţia cnejilor şi juzilor este atestată sporadic şi în satele mănăstireşti, însăprezentă în formula documentară „unde a fost cneaz” sau „unde a fost jude” 873 .Potrivit lui C. Cihodaru, care a studiat toate satele din bazinul hidrografic alrâului Bârlad în secolul al XV-lea, unde sunt atestaţi cei mai mulţi cnezi, juzi sauvatamani, formula „unde a fost”, „unde este” nu reflectă o structură socială înplin proces de disoluţie în Ţara Moldovei. El constată că juzii obştilor locale aupreluat de la slavi titlul de cneaz, judecia şi cnezatul fiind termeni sinonimici 874 .Începând cu domnia lui Ştefan cel Mare, formula se regăseşte în politica socială870R. Rosetti, Pământul..., p. 168.871H. H. Stahl, Cotroverse..., p. 214-227.872Ibidem, p. 251-257.873DRH, A, I, p. 60, nr. 41; p. 385, nr. 272; DIR, A, XVI/1, p. 138, nr. 128, ş.a.874C. Cihodaru, Judecia şi cnejatul în Moldova..., p. 21.

202 Igor Savaa domnilor Ţării Moldovei, care în procesul centralizării puterii în stat au iniţiatmăsuri privind înmulţirea locuitorilor ţării, una dintre măsuri fiind dăruirea de„locuri” pustii boierilor şi mănăstirilor, cu condiţia ca ele să fie colonizate. Dacăsatele nu aveau denumire, în locul acesteia apărea expresia „unde a fost” sau„unde este” cneaz ori jude cutare, care nu sunt altceva decât întemeietori desate. Apariţia lor este rezultatul unei acţiuni întreprinse chiar mai timpurii, realizată„de domnii de la sfârşitul secolului al XIV-lea în vederea înmulţirii satelordin regiunile împădurite din sud-estul ţării, eliberate de vecinătatea tătarilor” 875 .Cazurile când pentru întemeierea unui sat în Ţara Moldovei, în secolul al XV-lea,se asociau doi sau trei juzi, cneji, trebuie înţelese, în opinia lui C. Cihodaru, căsatul avea mai multe judecii sau cuturi. Cercetările recente care au ca obiect destudiu satele din bazinul hidrografic mijlociu şi superior al Bârladului şi afluenţiisăi, confirmă teoria descendenţei răzeşilor din boieri 876 .Desemnarea atribuţiilor vătămanilor, instituţie inexistentă ca termen înŢara Românească, dar atestaţi documentar în satele boiereşti şi mănăstireşti 877 , aconstituit un alt subiect al discuţiilor între istorici. Un mare grup de istorici susţincă ei au fost dregători, conducători ai obştilor săteşti aleşi de aceasta, apropiindu-seca atribuţii de cneji şi juzi 878 . P. P. Panaitescu consideră că vătămanul eranumit de stăpân şi era reprezentantul acestuia, nu al sătenilor faţă de stăpân 879 .Mai verosimilă pare opinia susţinută de D. Ciurea, H. H. Stahl, N. Grigoraş,care văd în vătăman un ales al obştii săteşti înzestrat cu atribuţii administrative şifiscale, însă reprezentant al stăpânului, alături de ureadnici şi vornicei în sateleaservite. Prin urmare, în toate satele ce constituiau proprietatea domnească sauerau stăpânite de boieri şi mănăstiri, a existat o dualitate de conducere, vornicelvătăman,care se menţine până în secolul al XVIII-lea 880 .Istoricul Al. I. Gonţa în cercetarea sa fundamentală a satului medieval dinspaţiul est-carpatic, vine cu o serie de precizări şi interpretări ale acestei instituţii.El admite că instituţia este de origine orientală şi vătămanul era în Moldova, de875Ibidem, p. 29-30.876M. Ciubotaru, Comuna Ipatele, I, Studiu istoric. Toponimie, Iaşi, 200; Idem, Comuna Vultureşti,I, Studiu de istorie socială. Onomastică, Iaşi, 2003; L.-V. Lefter, Zăpodenii, vol. I, Iaşi,2004; Idem, Boieri şi „domenii” în ţinutul Vaslui înainte şi în vremea lui Ştefan cel Mare. In:Analele Putnei, I, 2005.877DRH, A, I, p. 60, nr. 41; II, p. 187, nr. 132, ş.a.878I. Bogdan, Despre cnejii români, p. 9-10, 13-21; R. Rosetti, Pământul..., p. 146, 156; I. C. Filitti,Proprietatea solului..., p. 68-69; D. Ciurea, Organizarea administrativă..., p. 211; C. Cihodaru,Judecia şi cnezatul..., p. 9, 20-21.879P. P. Panaitescu, Interpretări româneşti, ed. a II-a, Bucureşti, 1993, p. 192.880D. Ciurea, Organizarea administrativă..., p. 215-216; H. H. Stahl, Contribuţii..., p. II, p. 95;Idem, Cotroverse..., p. 256-257; N. Grigoraş, Instituţii feudale..., p. 416.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea203regulă, căpetenia satelor locuite de tătari. Ca dovadă menţionează satele de tătariTimişeşti (mănăstirea Neamţ), Tătăruşii (Probota), Tătăraşi (Bistriţa), care erauorganizate în vătavii de câte zece familii, la fel ca şi judeciile moldoveneşti, practicăatestată şi la locuitorii din stepele Asiei Centrale. Cât priveşte menţionarea formulei„unde este vătăman”, concomitent cu acea unde este cneaz sau unde este jude,ea este o practică instituită de diecii cancelariei domneşti pentru a face deosebireîntre satele locuite de românii ortodocşi şi turco-mongolii de religie şamanistă orimusulmană. În secolul al XVI-lea, însă, termenul de vataman va fi adoptat decancelaria domnească pentru a indica pe reprezentantul populaţiei dependente dinsatele româneşti de stăpânul teritorial, spre a-l deosebi de ureadnicul sau economulacestuia 881 . De acum înainte, în calitate de şef al comunităţii şi ales de adunareaacesteia, vătămanul devine responsabil de asigurarea ordinii publice în sate în calitatede deţinător al puterii executive, participa alături la orice transfer de proprietateîn interiorul satului, la restabilirea hotarului încălcat. Paralel, vătămanii din sateleboiereşti şi mănăstireşti aservite, deşi reduşi la situaţia de vecinie, au atribuţii fiscalesimilare acelora din satele domneşti, concluzionează Al. I. Gonţa 882 .În legătură cu organizarea administrativ-teritorială a judecăţii şi a perceperiidărilor în satele mănăstireşti, apar unele neclarităţi din cauza referinţelor sumareale izvoarelor istorice, însă unele fapte pot fi ilustrate. Ca şi la celelalte popoareeuropene, în Ţara Moldovei stăpânului de pământ îi revenea sarcina de a administraşi de a-i judeca pe ţăranii aserviţi din satele sale. Privilegiile de imunitateîn forma lor completă confereau egumenului drepturi superioare în gestionareaîntregului mecanism de guvernământ de pe domeniul său. Imunităţile judiciare,deşi există şi excepţii, stipulau expres faptul că dreptul de judecată asupra locuitorilorşi preoţilor din satele mănăstireşti revenea egumenilor, fapt pe care l-amilustrat în capitolul anterior. El era una dintre manifestările puterii sale şi judecataera strâns legată de acţiunea administrativă necesară, fie pentru prindereainfractorului sau pentru pedepsirea acestuia, acţiune ce reflecta una dintre obligaţiilevătămanilor. Se exceptau cazurile de omor, tâlhărie, răpire de fată ce reveneaujudecăţii domneşti. Totodată, satele mănăstireşti care aveau o administraţieasemănătoare celor boiereşti, erau administrate de egumeni prin reprezentanţiisăi locali vătămanii şi vorniceii, atestaţi cu certitudine în satele mănăstireşti dinMoldova secolelor XV-XVI, spre deosebire de ureadnici, care nu se regăsec în881Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 139-140.882Ibidem, p. 378-386. În privinţa atrtibuţiilor vătămanilor ca responsabili de ordinea publicăAl. I. Gonţa analizează actul din 25 august 1606, prin care vătămanii satelor Ripiceni, Băiceni,Rădeni şi Dobârceni, din ţinutul Neamţ, ale mănăstirii Probota erau împuterniciţi de domniesă apere pe locuitorii din aceste aşezări în cazul când dregătorii domneşti ar încerca să intre însate, abuzând de puterea lor, până acolo încât să-i bată cu nuiele pe cei ce ar îndrăzni să tulburepacea locuitorilor, chiar dacă ar fi marele vătaf.

204 Igor Savaaceste tipuri de sate, decât în cele aparţinând domniei şi boierilor. Două hrisoavedomneşti, emise în timpul lui Petru Rareş şi Iancu Sasul, amintesc despre dreptulvorniceilor mănăstirii Probota de a apăra iezerul Beleu împotriva celor carepescuiesc sau taie lemne aici fără acordul egumenului 883 .Prin comparaţie deducem faptul că aceşti „dregători” ai egumenului erauresponsabili de strângerea dărilor cuvenite mănăstirii, repartizau muncile ţăranilorşi îi sileau să le execute în folosul stăpânului. Paralel, organizau apărareasatului în caz de necesitate etc. În anumite cazuri, cum ar fi distanţa mare a unuisat în raport cu mănăstirea, ei puteau exercita şi dreptul de judecată al egumenuluiasupra ţăranilor aserviţi, de regulă, în pricini mărunte, putând aplica pedepse şistrânge amenzile de judecată. În exercitarea funcţiilor atribuite de stăpân, aceştiaputeau fi secondaţi de conducerea obştii, de „sfatul oamenilor buni şi bătrâni”,instituţie care va supravieţui după legarea de glie a ţăranilor. Mai târziu, uneleacte de la începutul secolului al XVII-lea amintesc de activitatea în satele mănăstirilormoldoveneşti a unui dregător, care activa împreună cu un vătăman 884 .Marii stăpânitori funciari din Ţările Române, la fel ca şi peste tot în Europa,aveau în componenţa domeniului propriu şi o „avere vie” – oamenii aserviţi.Categoriile populaţiei rurale, cunoscută în general sub denumirea generică deoameni (люди) în documentele slave, ori ţărănime cum a fost ea identificată îngeneral, au constituit obiectul multor studii în istoriografia românească 885 . Ca şiîn paginile precedente nu vom insista prea mult asupra polemicii în jurul acesteiprobleme, esenţiale pentru istoria socială a poporului român, decât în măsura încare unele aspecte au tangenţe cu studiul nostru. Totodată, în stadiul actual alcercetărilor majoritatea aspectelor legate de acest subiect au fost deja clarificate,chiar dacă în unele lucrări de sinteză istorică a românilor, apărute mai recent,883DIR, A, XVI/1, p. 407, nr, 373; XVI/3, p. 166, nr. 219.884Istoria dreptului românesc, coord. I. Ceterechi, vol. I, p. 317.885Vezi studiile referitoare la categoriile ţărănimii româneşti şi a obligaţiilor acestora în epocamedievală: A. D. Xenopol, Istoria românilor, vol. II, Iaşi, 1890, p. 181-182; R. Rosetti,Pământul..., vol. I; N. Iorga, Constatări istorice asupra vieţii agrare a românilor, p. 21-28; Developpementde la question rurale en Roumanie, Iaşi, 1917, p. 4, 14, 20-21; S. Radovici, Moşnenii şirăzeşii; V. Nicolau, Priviri asupra vechei organizări administrative a Moldovei, Bucureşti, 1913,p. 106-108; C. Giurescu, Studii de istorie socială, ed. a II-a, p. 202, 211; I. C. Filitti, Proprietateasolului..., p. 173-183; C. C. Giurescu, Istoria românilor, vol. II, p. II, Bucureşti, 1937, p.331-337; V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală..., p. 111-142; C. Cihodaru,Contribuţii la cunoaşterea obştii...; Idem, Câteva constatări în legătură cu proprietatea feudală...;Şt. Ştefănescu, Evoluţia proprietăţii feudale...; H. H. Stahl, Contribuţii...I; Istoria României,vol. II, Bucureşti, 1960; P. P. Panaitescu, Obştea ţărănească...; Al. I. Gonţa, Satul în Moldovamedievală, p. 285-325; Ф. А. Грекул, Аграрные отношения в Молдавии в период XVI-первойполовины XVII века, Кишинев, 1961, p. 266-345; Н. А. Мохов, Молдавия эпохи феодализма,Кишинев, 1964 etc.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea205se mai utilizează anumite teze ale istoriografiei marxiste, ceea ce provoacă pealocuri nedumeriri. Nu excludem faptul că ar fi posibile nuanţări în legătură cuinterpretarea anumitor fapte istorice legate de evoluţia ţărănimii româneşti însecolele XIV-XVI, însă aceasta nu constituie obiectul cercetării noastre. Intenţianoastră este de a analiza structurile sociale ale populaţiei dependente din hotareledomeniilor mănăstireşti în raport cu stăpânii lor în Ţara Moldovei, prin accentuareastatutului socio-juridic al persoanelor şi a obligaţiilor faţă de mănăstiri.În Ţările Române, la baza raporturilor dintre clasele şi categoriile sociale,din secolele XIV-XVI, stătea proprietatea incompletă asupra mijloacelor deproducţie, principalul dintre aceastea fiind pământul, la care se adaugă drepturide stăpânire şi însuşire a plusprodusului de la ţăranii şi meşteşugarii ajunşi înstare de servitute. Întrucât procesul de aservire se afla în plină dezvoltare în adoua jumătate a secolului al XIV – secolul al XV-lea, populaţia rurală este denumităîn documentele interne şi externe prin termeni care au o accepţie generală,desemnând atât pe oamenii liberi, numărul cărora se reducea treptat, câtşi pe cei dependenţi, care dominau în acest ansamblu. În Ţara Moldovei, denumireacea mai des întâlnită în actele interne pentru desemnarea oamenilor dinzonele rurale este liudi – devenind un termen exclusiv atunci când era indicatăpopulaţia din satele mănăstireşti în secolul XV, parţial şi în veacul XVI 886 , apoiurmează cioloveca şi uboghii liudi (oameni de rând). În actele externe ţăraniisunt întâlniţi ca podanie (supuşi), zemleane (pământeni), terrigenas homines,pauperes, homines subditi, ioabagines. Pentru comparaţie, menţionăm că înŢara Românească termenii cei mai des utilizaţi erau liudi, siromahi şi horane.Încercând să clarifice lucrurile Al. I Gonţa admite faptul că, din ansambluldenumirilor sub care apar locuitorii Moldovei în secolul al XV-lea, megieşii erauzemleani, terrigenas homines, sau agricultori – incolae, în raport cu pământul.În raport cu domnia şi stăpânii teritoriali ei sunt supuşi – podanie, iobagines,homines subditi, iar ca stare socială ţăranii sunt oameni săraci – uboghii liudi(oameni gentilici) sau pauperes 887 .886D.R.H., A, I, nr. 195, 243, 266, 273, 277; II, nr. 5, 39, 44, 83, 146, 187; D.I.R., A, XVI/3, nr.480, 569; XVI/4, nr. 207, 239.887Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 288-290. Concluzia autorului a fost formulată în baza unorcriterii după care ar putea fi deosebiţi ţăranii dependenţi din Moldova în secolul al XV-lea, careau ca punct de plecare încadrarea satelor în unităţile teritorial-administrative. Prin cuvântulсело, de unde derivă selişte, trebuie înţeleşi ţăranii dependenţi şi pământul pe care-l locuiesc,iar prin slugile domneşti, boierii care primesc satul în stăpânire şi cărora li s-au încredinţat judeciile.Totodată, dacă satele sunt de ocol locuitorii lor sunt ţărani liberi, iar dacă vor fi puse subcontrolul unui ţinut, ţăranii sunt boiereşti sau mănăstireşti, chiar şi cei din slobozii. Atunci cândîntâlnim în documente cuvântul sat dăruit trebuie să se înţelegă sub acest termen pe ţăraniidependenţi, principala trăsătură a cărora este că ei nu sunt proprietari de sate, ci supuşi întotdeaunaunui stăpân, concluzionează autorul.

206 Igor SavaÎn privinţa termenului uboghi liudi atestat în actele slavone, C. Cihodarususţine că ei formau în timpul lui Alexandru cel Bun categoria oamenilor neprivilegiaţiai ţării şi nu erau săraci, ci acei care foloseau o proprietate străină, uniidintre ei fiind chiar destul de bogaţi. Convenţional, oamenii de rând pot fi împărţiţiîn două mari categorii: cei care trăiau pe domeniile boiereşti şi mănăstireştişi cei care foloseau terenurile domniei. Şi unii, şi alţii erau oameni liberi, bucurându-sede dreptul de liberă strămutare 888 . Deci, aşa-numitele categorii de ţăranica uboghie liudi, siromahi, reprezentau categorii servile, dar de mai mică importanţăca pondere, după cum menţionează alţi istorici 889 .Spre sfârşitul secolului al XV-lea, ţăranii aserviţi încep să fie indicaţi în actele dinŢara Românească cu denumirea de vecini, iar în actele din ultimul sfert al secoluluial XVI-lea se generalizează cel de rumâni. În Moldova, evenimentele politice cares-au derulat în cursul secolului al XVI-lea, marcate de instaurarea regimului desuzeranitate otomană la mijlocului veacului, au provocat schimbări în economiaţării, inclusiv în structura stăpânirii funciare. Actele interne menţionează termeni caoameni, ţărani 890 , săteni, prin care se defineau raporturile de dependenţă, condiţiasocial-economică a categoriilor rurale de pe domenii, inclusiv mănăstireşti, deosebirilede colonişti străini. Prin termenul săteni, la 20 octombrie 1585, sunt indicaţilocuitorii satului Vânători, ţinutul Neamţ, care au ajuns la o înţelegere cu monahiide la mănăstirea Neamţ pentru nişte poieni pe Bistriţa 891 . Sătenii din Ţuţcani suntîn pricină de hotar cu mănăstirea Bistriţa, în iulie 1588 892 .Totuşi, termenul care se va împământeni şi va fi cel mai frecvent utilizat decancelarie, începând cu mijlocul secolului al XVI-lea, pentru a-i indica pe ţăraniidependenţi, va fi cel de vecin, sub forma slavă сосед. Folosit iniţial ca termendistinctiv atribuit coloniştilor străini din slobozii pentru a-i deosebi de autohtoni893 , vecin va căpăta apoi o accepţie mai largă în Ţara Moldovei, indicându-ipe toţi locuitorii satelor care şi-au pierdut drepturile asupra pământului şi libertateapersonală, adică şerbii.Sursele interne de la sfârşitul veacului al XVI-lea, atestă această categorie deţărani şi în satele mănăstireşti. Mihai Viteazul prin privilegiul eliberat mănăstiriiBistriţa, la 27 iulie 1600, scutea de deseatina de albine „toţi vecinii sfintei mănăstiri,888C. Cihodaru, Alexandru cel Bun, Iaşi, 1984, p. 85.889Şt. Ştefănescu, D. Mioc, Ţărănimea din Principatele Române în secolele XIV-XVI. Privire sintetică.In: Studii şi materiale de istorie medie, vol. XXI, 1992, p. 14.890Pe 20 iulie 1576, nemeşul Mihăilă din Hălăseşti se jeluia lui Petru Şchiopul că i s-a luat o vacăpentru sulgiu, cum s-au luat şi vacile de la ţărani (DIR, A, XVI/3, p. 329, nr. 400).891Ibidem, p. 293, nr. 357.892Ibidem, p. 392, nr. 489.893D. M. Vlad, Contribuţii la studiul satelor de colonizare din Moldova. In: Studii şi articole deistorie, VII, 1965, p. 41-68, Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 296-298.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea207cum a fost obiceiul din veac şi cum au fost miluiţi de domnii de mai înainte” 894 .O categorie a populaţiei rurale, atestată documentar pe domeniile ecleziastice,o formează posluşnicii. Prin hrisoavele domneşti emise mănăstirii Probota dePetru Rareş, la 24 aprilie 1543 895 , şi Iancu Sasul, la 21 iulie 1581 896 , călugării de laPoiana Siretului şi „posluşnicii lor” erau împuterniciţi să-şi apere eizerul Beleu cugârlele, având voie să ia totul de la cei care prind peşte şi taie lemne din mlăjet,fără ştirea egumenului. Posluşnicii mănăstirii Putna erau autorizaţi, prin carteadomnească a lui Ştefan Rareş, să apere braniştea mănăstirească, care începe laobârşia Şicovului şi se termină la gura Putnei, unde cade în Suceava 897 . Într-un altcontext, pe 10 ianuarie 1592 898 şi 8 ianuarie 1593, domnia scutea de dările obişnuiteşi slujbe, în afară de „birul împărătesc”, patru case de posluşnici din Baiaale mănăstirii Moldoviţa, care împreună cu mori, poverne şi sladniţă constituiaudania lui Alexandru Lăpuşneanu 899 .În privinţa condiţiei juridice a posluşnicilor unele studii indică că ei formauo categorie de ţărani dependenţi, care beneficiau de scutiri de dări către domnie,dar erau la discreţia stăpânului în privinţa obligaţiilor în muncă. În afara agriculturii,unii practicau îndeletniciri speciale (morari, vieri, pescari, ciobani) saumeşteşuguri (cojocari, ciubotari, olari). Puteau fi angajaţi şi ca paznici înarmaţipentru a apăra mănăstirile. O parte din ei aveau loturi individuale, alţii se hrăneaudin ceea ce le dădea stăpânul 900 .Dependenţa ţăranilor faţă de stăpân avea o latură economică, dar şi unapersonală. Satele cu populaţia lor odată oferite mănăstirilor, ca danie sau intratepe alte căi în domeniul lor, intră sub incidenţa regimului de dominaţie, care, indiferentdacă a căpătat sau nu forma feudalismului occidental 901 , se referă în esenţăla relaţiile dintre stăpânul teritorial şi ţăranii dependenţi de el ca la un raport dedependenţă relativ unitară. Expresia esenţială a dependenţei social-economice înraporturile senioriale era constituită din ansamblul dărilor şi servituţilor personalela care erau impuşi ţăranii de către stăpâni, în virtutea faptului că ei erauconsideraţi „proprietarii” acestor pământuri, iar ţăranii, în calitate de posesori,894DIR, A, XVI/4, p. 299, nr. 364.895Ibidem, XVI/1, p. 407, nr. 373.896Ibidem, XVI/3, p. 166, nr. 219.897DRH, A, VI, p. 116, nr. 63.898DIR, A, XVI/4, p. 42, nr. 47.899Ibidem, p. 62, nr. 83.900Şt. Ştefănescu, D. Mioc, Ţărănimea din Ţara Românească şi Moldova în veacul al XVII-lea. In:Revista de istorie, nr. 12, 1979, p. 2291; Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 299-300.901Prin feudalism se defineşte şi un principiu de dominaţie, care, în opinia lui F.Lütge, este „dominaţiaasupra oamenilor care locuiesc pe un anumit teritoriu şi care cad sub incidenţa aceleidomninaţii”(Apud W. Rösener, op. cit., p. 44).

208 Igor Savatrebuiau să achite această „chirie” pentru loturile deţinute. Obligaţiile ţărănimiidependente faţă de stăpânitorii funciari, în cazul nostru mănăstirile, în secoleleXV-XVI puteau varia în raport cu caracterul economiei agrare, evoluţia tehniciiagricole, întinderea şi structura domeniului, gradul de dependenţă al populaţieiaservite, rezistenţa opusă de ţărani faţă de anumite obligaţii etc.Remarcăm faptul că ţărănimea aservită din Ţările Române, prin obligaţiile lacare era impusă, a avut o situaţie mai grea comparativ cu oamenii care formau categoriaproprietarilor liberi, ori boierii, cum sunt numiţi ei, indiferent de mărimealotului, ea fiind supusă unei duble exploatări: de către stat şi de către stăpânii dedomenii. Ca şi obligaţiile fiscale şi cele în muncă datorate statului, renta „feudală”era în muncă, produse şi mai rar în bani. Evident, ansamblul dărilor şi obligaţiilorvaria în funcţie de statutul juridic, ceea ce determina gradul de dependenţăal persoanei faţă de stăpân. Comparaţia cu situaţia ţăranului occidental ne oferăcheia înţelegerii raportului feudali-ţărani, care nu trebuie considerat ca un sistemarbitrar, iar iobăgia ţăranilor în Evul Mediu nu trebuie echivalată cu sclavia dinAntichitate, existentă pe latifundiile romane. În relaţia dintre feudal şi ţăraniidependenţi de el se aplica dreptul seniorial, sistem în care stăpânul şi juraţii ţăranijudecau în fiecare pricină de judecată. Feudalii posedau, de regulă, imunitate şi,prin aceasta, autoritate juridică asupra ţăranilor care locuiau pe domeniile lor.Dar proprietatea asupra gospodăriilor proprii le conferea ţăranilor depndenţideţinători de loturi o poziţie realtiv autonomă şi îi deosebea fundamental desclavii din Antichitate 902 .Dorim să accentuăm în această lucrare că raporturile dintre mănăstirilemoldoveneşti şi ţăranii aserviţi lor nu comportă o identificare totală cu realităţilejuridice prezente în sistemul feudal din spaţiul occidental, aşa cum au fost elevăzute în istoriografia postbelică de factură marxistă. Folosirea modelului neoferă logica înţelegerii procesului de dominaţie, însă actele interne prin informaţiilelor nu surprind toate laturile raporturilor de stăpânire pe domeniile mănăstireşti.Acest fapt ne impune, pe alocuri, la generalizări. Cert este un lucru, izvoareleinterne arată că începând cu domniile urmaşilor lui Alexandru cel Bun, înMoldova au fost emise primele privilegii de imunitate acordate anume mănăstirilor,importanţa cărora pentru noi ca surse rezidă din descrierea clară de cătrecancelarie a obligaţiilor fiscale, în muncă şi în bani datorate domniei, de care erauscutiţi uneori oamenii din satele mănăstireşti. Tot aceste privilegii stipulau exprescă dările şi obligaţiile în lucru, care în mod normal reveneau statului, trebuiau sărevină aşezămintelor monastice.Cum trebuie înţeleasă atunci absenţa pentru unele mănăstiri, în special, saulipsa pentru unele decenii ale secolului al XVI-lea a privilegiilor de imunitate902W. Rösener, op. cit., p. 44-45.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea209date de domnii Ţării Moldovei aşezămintelor monahale, în general? O sugestieîn acest sens o oferă practita ctitoririi. Am evidenţiat faptul că potrivit reglemetărilordreptului de ctitorie averea mănăstirilor a fost concepută în sensul generalde stăpânire deplină asupra bunurilor intrate în deminiul ei ca rezultat al daniilor,actele Ţării Moldovei utilizând formula stereotipică „să fie mănăstirii uric cutot venitul”, „în vecii vecilor”, care redă noţiunea stăpânirii pe vecie. Admitemfaptul că în absenţa privilegiilor de imunitate populaţia din satele mănăstireştirămânea sub regimul de dominaţie, după cum sugerează şi actele care precizau, îndiverse contexte de întărire, litigii de hotar, că satul „este al mănăstirii”, prin careînţelegem ţăranii dependenţi, supuşi administraţiei creată de egumen. Aceasta nuînsemna neapărat o uşurare a obligaţiilor faţă de stăpânii direcţi, nu excludem şiasemena situaţii, dar ea presupunea, mai degrabă, o creştere în general a dărilorţărănimii aservite prin faptul că aici acţiona şi aparatul fiscal al statului. În cazulprezenţei privilegiilor imunitare toate servituţile reveneau locaşelor monahale,astfel că ţăranimea dependentă, indiferent de lipsa sau prezenţa scutirilor cătredomnie, a constituit forţa socială activă care a contribuit decisiv la dezvoltareadomeniilor mănăstireşti în Ţara Moldovei. Acest lucru ar fi fost imposibil fărăexploatarea bunurilor concentrate în teritoriul stăpânit, acestea fiind, desigur,satele mănăstireşti. Întreruperea circulaţiei bunurilor către aşezăminte, fie şisporadic, ar fi creat probleme în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţior spirituale,sociale şi culturale din mănăstiri.Să trecem la analiza izvoarelor istorice care vizează aceste raporturi. Documenteleinterne demonstrează că în secolele XIV-XV, în Moldova şi în ŢaraRomânească, predominau dările în produse 903 , ţăranii fiind obligaţi să dea stăpâniloro cotă parte din produsele câmpului, animale, stupi, cuantumul căreia erade obicei a zecea parte, denumită generic desetină sau dijmă. La început, deseatinaşi-a păstrat sensul etimologic de 1/10 din produsele impozabile de cătrestat, apoi, cu timpul termenul şi-a lărgit sensul indicând orice dare indiferent decuantumul perceput 904 . De la sensul său iniţial şi larg de dare asupra majorităţiiproduselor prezente într-o gospodărie ţărănească, desetina şi-a restrâns treptataria, indicând numai darea pe stupi şi pe porci (goştină). Vom prezenta câtevadocumente sugestive pentru a schiţa dările în produsele gospodăriei datorate deţărani statului, de care erau exceptate satele mănăstireşti care deţineau imunităţi.Locuitorii satului Balosinăuţi al mănăstirii Horodnic erau scutiţi, în august1444, de dare (obligaţie în bani – n.n.), de iliş (dare din cereale – n.n.), de dese-903Şt. Ştefănescu, Economie şi societate în Ţările Române în secolele XIV-XVI, p. 115.904A. Constantinescu, Dările în secolele XIV-XV în Ţările Române, / Studii şi articole de istorie,XXIII, Bucureşti, 1973, p. 113.

210 Igor Savatină, de jold (dare pentru întreţinerea armatei – n.n.), de podvoadă (obligaţie detransport – n.n.), de posadă şi altele. Actul specifica şi interdicţia pentru dregătoriide ţinut de a intra în acest sat şi a percepe aceste dări 905 . Aceste dări cu scutirilede rigoare se regăsesc şi în alte privilegii emise mănăstirilor moldoveneştiNeamţ, Probota, Iaţco la mijlocul secolului al XV-lea 906 .Într-un alt caz sugestiv, 17 sate ale mănăstirii Neamţ erau scutite, în august1447, de toate obligaţiile către domnie, în afară de oaste. În privilegiu se precizacă veniturile trebuiau să meargă la mănăstire, adică „toate acestea mai sus-scrisesă fie acestei mai înainte zise mănăstiri neclintit” 907 . Acest fapt care reiese şidintr-un privilegiu dat Moldoviţei de Petru Aron, care poruncea, în august 1454,ca „tot venitul din acest sat, Săsciori, să meargă la mănăstirea mai sus-scrisă” 908 .În două privilegii eliberate mănăstirii Probota, în aprilie 1448, pe lângă scutirileordinare date satelor Ciulineşti, Bereşteni şi Roşca, domnia elibera de slujbe petoţi meşterii din aceste localităţi, adică „şi oricâţi cojocari sunt în aceste sate sauorice meşter”, „sau fierar, nimeni să nu aibă nici o treabă cu ei” şi „să fie întregacest venit mănăstirii” 909 . Locuitorii din satul Borhineşti al mănăstirii Moldoviţaerau scutiţi, în august 1458, în afară de dările amintite de desetina din albine şidin porci (goştina – n.n.) 910 .Important pentru cunoaşterea obligaţiilor ţăranilor în folosul mănăstirii esteactul datând din 17 aprilie 1475, dat de Ştefan cel Mare satului Balosinăuţi almănăstirii Horodnic. Potrivit privilegiului, locuitorii satului, pe lângă faptul căerau scutiţi de dările şi toate obligaţiile în munca către domnie, mai aveau şi obligaţia„să păzească această mănăstire şi să lucreze acestei mănăstiri” 911 . Analizadocumentului ne duce spre concluzia că oamenii din această localitate aveauobligaţia să păzească hotarele mănăstirii, una evident populată de călugăriţe, sălucreze pământul mănăstirii sau să presteze alte munci tipice zonelor rurale.În ceea ce priveşte obligaţiile fiscale ale ţăranilor dependenţi faţă de stăpâni însecolului al XVI-lea, actele moldoveneşti din a doua jumătate a veacului indicăaceleaşi dări şi prestaţii în muncă. Câteva privilegii menţionează dări neîntâlniteîn izvoarele secolului al XV-lea cu referinţă la mănăstiri, ceea ce nu constituie un905DRH, A, I, p. 352, nr. 249.906Ibidem, p. 387, nr. 273; p. 393, nr. 277; II, p. 39, nr. 28.907Ibidem, p. 387-388, nr. 273.908Ibidem, II, p. 57, nr. 40.909Ibidem, I, p. 393-394, nr. 278, 279.910Ibidem, II, p. 108, nr. 74.911Ibidem, p. 302, nr. 200. Pentru omisiunea care urmează la sfârşitul frazei vezi notele 15, 16 şiinterpretarea lor dată de autori.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea211indiciu că ele nu ar fi existat şi în secolele precedente, anume: goştina de oi 912 ,care reprezenta în Moldova una din 20 de oi, cincizeci de aspri 913 , sulgiu pe vaci,dijma pe găini, 914 , doi zloţi 915 . Cert este faptul, că odată cu instaurarea regimuluide suzeranitate otomană apare o taxă în plus, una dintre cele mai împovărătoaredări la care domnia nu renunţa decât foarte rar şi de la care nu erau scutiţinici locuitorii satelor mănăstireşti – numită în acte darea împărătească sau birulîmpărătesc 916 , ori birul 917 .În afară de aceste dări ordinare care fac referinţă la ţăranii din satelemănăstireşti, actele de cancelarie ale Ţării Moldovei de la sfârşitul secolului alXVI-lea reţin şi alte dări, de care erau scutiţi uneori locuitorii satelor ce deţineauimunităţi. Apar fumărit, desetină pe boi, caii de olac, postoi (întreţinerea slugilordomneşti – n.n.) 918 .De scutiri depline faţă de stat beneficiau, în anumite perioade, ţăranii din sateleformate prin colonizare – sloboziile. Regimul lor juridic şi fiscal era mai privilegiatdecât al ţăranilor din localităţile obişnuite. Ei beneficiau de la întemeierea satuluide scutiri temporare de dări, de libertate personală şi de obligaţii mai reduse decâta vecinilor faţă de mănăstiri. Deja analizatul privilegiu din 23 februarie 1453 919 ,permitea mănăstiri lui Iaţco să-şi întemeieze un sat în hotarul mănăstiresc şi săaducă colonişti străini, ori din ţară, care „să fie slobozi să-şi are şi să semene grâneşi să cosească fân în ţarina târgului Suceava ca şi oamenii târgoveţi. Aceşti oamenisă fie slobozi şi să umble în bunăvoie cu oale sau cu care, sau după peşte, fie că vorumbla cu marfă vie sau moartă, pretutindeni în ţara noastră, vânzând şi cumpărândşi prin târguri şi prin sate, iar vama să nu dea nicăieri nici un groş”. Scutirileacordate coloniştilor aveau un caracter provizoriu şi se acordau în general pentruun număr limitat de ani, iar cuantumul lor varia de la caz la caz 920 .În pofida faptului că actele intene nu dau informaţii clare cu privire la dărilecare trebuiau să revină mănăstirilor şi cuantumul lor, în cazul privilegiilor deimunitate ele precizau expres că venitul revenea mănăstirilor. Am putea deducefaptul, că cea mai mare parte din dările menţionate – deseatina din albine, vin,912DIR, A, XVI/3, p. 91, nr. 116; p. 232, nr. 285; XVI/4, p. 276, nr. 342.913Ibidem, XVI/3, p. 373, nr. 462; XVI/4, p. 62, nr. 82; p. 155, nr. 207.914Ibidem, XVI/3, p. 424, nr. 513; XVI/4, p. 155, nr. 207.915Ibidem, XVI/4, p. 3, nr. 4.916Ibidem, XVI/4, p. 3, nr. 4; p. 155, nr. 207.917Ibidem, p. 180, nr. 239.918Vezi componenţa dărilor şi obligaţiilor ţăranilor către stat în secolele XV – începutul secoluluiXVIII realizază de П. Советов, Развитие феодализма и крестьяне Молдавии. Очеркиистории ренты в XVI – начале XVIII в., Кишинев, 1980, p. 197-201.919DRH, A, II, p. 39, nr. 28.920M. D. Vlad, Colonizarea rurală..., p. 117.

212 Igor Savailişul sau găleata (dare din cereale pentru stăpân), goştina de oi, porci, dijma pegăini sau daturi (dare din animale pentru stăpân) 921 – puteau completa veniturilemănăstirilor. În acest context, poate cu rare excepţii, nu poate fi vorba de jold,cincizeci de aspri, bir sau darea împărătească, caii de olac ş.a., care în exclusivitatereveneau statului, avându-se în vederea contribuţiile acestor dări la întreţinereaoastei, cetăţilor, drumurilor strategice, dar şi importanţa lor pentru satisfacereaobligaţiilor băneşti faţă de Poartă prin plata haraciului.Renta în muncă sau ansamblul muncilor şi slujbelor gratuite la care era supusţăranul în folosul stăpânului, este o altă caracteristică principală a ţăranilor aserviţiaflaţi sub regimul dependenţei domeniale. Prestate pe partea de pământ rezervatăstăpânului, care corespundea cu rezerva seniorială în Occident, obligaţiile înmuncă ale ţăranilor faţă de mănăstiri erau variate: arat, semănat, secerat, cositul şistrânsul fânului 922 . Împovărătoare pentru ţărani, dar în folosul călugărilor, erau oserie de munci speciale ca lucrul la moară 923 , lucrul la iazuri 924 şi altele. De rând cuacestea, ţăranii dependenţi mai erau obligaţi şi la munci constând în transporturi,numite în actele slavo-române şi româno-chirilice podvoade 925 , – a cerealelor,lemnelor, fânului 926 , vinului 927 şi altor mărfuri cu carul sau cu calul. Posada 928constituia în Evul Mediu obligaţia de a face de strajă în preajma trecătorilor dinmunţi şi, totodată, contribuţia specială pentru menţinerea unei cetăţi, de care erascutită periodic populaţia unor sate stăpânite de mănăstiri. Din analiza actelorinterne moldoveneşti reiese că prestaţiile în muncă ale ţăranilor aserviţi faţă destăpâni rămân, în esenţă, aceleaşi şi pentru secolul al XVI-lea.Considerăm fondată opinia autorilor 929 ce susţin că obligaţiile ţăranilor de a921Şt. Ştefănescu, D. Mioc, Ţărănimea din Principatele Române în secolele XIV-XVI. Privire sintetică.In: Studii şi materiale de istorie medie, vol. XXI, 1992, p. 16.922Privilegiul din 23 februarie 1453, dat mănăstirii Horodnic, deşi indică că aceste munci agricoleputeau fi efectuate liber în folosul coloniştilor, totuşi ele rămân şi ca prestaţii pentru mănăstire,aşa cum arată porunca domnească „ci tot acest venit să fie al mănăstirii noastre uric cu totvenitul” (DRH, A, II, p. 39, nr. 28).923Ibidem, I, p. 352, nr. 249; p. 387, nr. 273; p. 393-394, nr. 277, nr. 278; II, p. 39, nr. 28; p. 48, nr.34; p. 62, nr. 44; p. 80, nr. 55.924Ibidem, II, nr. 44, p. 62; D.I.R., A, XVI/3, nr. 231, nr. 320, 321.925Ibidem, I, p. 352, nr. 249; p. 387, nr. 273; p. 393-394, nr. 277, nr. 278; II, p. 39, nr. 28; p. 48, nr.34; p. 62, nr. 44; p. 80, nr. 55; p. 107, nr. 74; p. 119, nr. 83.926V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală..., p. 118; Şt. Ştefănescu, D. Mioc,Ţărănimea din Principatele Române în secolele XIV-XVI..., p. 16; Idem, Ţărănimea din ŢaraRomânească şi Moldova în veacul al XVII-lea, p. 2294.927DRH, A, I, p. 393, nr. 277; II, p. 108, nr. 74.928Ibidem, I, p. 352, nr. 249; p. 387, nr. 273; p. 393-394, nr. 277, nr. 278; II, p. 39, nr. 28; p. 48, nr.34; p. 62, nr. 44; p. 80, nr. 55; p. 108, nr. 74.929C. Cihodaru, Braniştile şi problema..., p. 27-51; V. Costăchel, Unerle consideraţii privind rezervafeudală..., p. 25-36; Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 292.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea213munci a fost impusă de domnie doar ţăranilor satelor mănăstireşti, ca unii ce erauînchinaţi cu toată averea lor, cu trupurile şi sufletele lor mănăstirilor, dar aceastapentru că ei nu mergeau la oaste, decât în cazuri extreme şi pentru că mănăstirileaveau branişti. O serie de privilegii emise către aşezămintele monahale arată căoamenii aserviţi mănăstirilor nu erau eliberaţi de participarea la oaste, decât încazuri excepţionale 930 . Evident, această practică priveşte mai mult marile mănăstiriînzestrate de domnie cu branişti, dar nu lipsesc şi cazurile, după cum amindicat acest fapt prin actele analizate, când mici mănăstiri, posesoare ale unui satsau două, dispuneau de branişti. Raţiunile de ordin politic în condiţiile ameninţărilordese din exterior, în special, primejdia otomană, nu permiteau domnieisă renunţe la practica recrutării sătenilor pentru „oastea cea mare”, chiar şi înpofida regimului privilegiat de care se bucurau mănăstirile.Cât priveşte participarea ţăranilor la muncile câmpului sau la cele cerute deexploatarea braniştilor mănăstireşti, susţinem că alături de aceştia puteau participaşi călugării, în virtutea principiilor cerute de viaţa monahală. Munca manualăera recomandată monahilor atunci când se făcea din trei raţiuni: a evita trândăvia,a împlini penitenţa şi a ajuta aproapele prin milostenii 931 . Conform unei alteremarci preţioase, în creştinismul medieval s-a format un etos religios al muncii,aşa încât munca nu numai era canonizată superficial, dar şi preţuită din perspectivămorală, ca participare la opera creaţiei. Această valorizare este vizibilă maiales „în viaţa monastică şi în feudalismul mănăstiresc, unde ţăranii veneau încontact cu călugării”. Durata fiecării zile pentru călugări, era împărţită sistematicîn ore de rugăciune şi muncă, „iar gospodăria mănăstirească era ordonată şi eaplanului” 932 . Totodată, remarcile formulate asupra muncii manuale a monahilorîn Bizanţ, în secolele XI-XIV 933 , sunt valabile şi pentru mănăstirile româneştiîn condiţiile când le impuneau necesităţile vieţii cotidiene. Astfel, construcţiamănăstirii Vodiţa a început cu „munca lui Nicodim şi a fraţilor” şi tot cu muncacălugărilor, în 1429, egumenul mănăstirii Tismana a construit câteva mori 934 .Progresele economiei de schimb şi ale circulaţiei monetare au sporit cu timpulcuantumul obligaţiilor în bani ale ţăranilor faţă de stăpânii lor. Renta în bani s-a manifestatsub forma dărilor în bani, cedate, în anumite cazuri, de domnie unor boierisau mănăstiri. În secolele XV-XVI, renta în bani este, însă, sporadic atestată în Ţara930DRH, A, I, p. 387, nr. 273; II, p. 108, nr. 74.931G. Kaiser, Theology of Work, Westminster, Maryland, 1966, p. 111.932W. Rösener, op. cit., p. 54-55.933T. Teotoi, Remarques sur le travail manuel à Byzance au XIV siècle. In: Etudes Byzantines etPost Byzantines, 1976, p. 74.934DRH, B, I, nr. 6, nr. 64.

214 Igor SavaMoldovei 935 , ea fiind de regulă o convertire a rentei în produse sau a celei în muncă.În secolul al XV-lea, deşi procesul aservirii era într-o faza dezvoltată, ţăranii depe domenii, indiferent de statutul lor juridic, îşi păstrau unele libertăţi şi, parţial,dreptul de strămutare. În secolul al XVI-lea, odată cu dezvoltarea economieide mărfuri, a pieţii interne şi a transformărilor de pe piaţa externă, s-au produsschimbări şi la nivelul organizării marelui domeniu. Creşterea cererii de produsecerealiere pe piaţa externă, fie în Imperiul Otoman, i-a determinat pe marii stăpânitorifunciari din Ţara Moldovei să extindă suprafeţele cu aceste culturi. Sateleîşi delimitează una faţă de alta zonele necesare cultivării pe care le revendică,iar hotarele aşezărilor se profilează mai ferm. Din cauza creşterii populaţiei înanumite zone rurale, rezervele de pământ, care se reduc, sunt utilizate tot maiintens, iar ogorul cultivat se extinde pe seama zonelor de păşune şi pădure alecomunităţilor rurale.În aceste condiţii a crescut şi cererea de braţe de muncă, ceea ce a impusanumite restricţii din partea stăpânilor privind posibilitatea de strămutare liberăa ţăranilor şi „o adevărată goană” pentru obţinerea de pământuri şi ţărani dependenţi,în special, pe domeniile laice. Aceste proces a cuprins şi marele domeniumănăstiresc, marcat atât de implicarea sa în relaţiile marfă-bani, cât şi de anumitetensiuni sociale, cea mai des întâlnită fiind fuga ţăranilor. Probabil că a crescut şivolumul obligaţiilor în muncă al ţăranilor faţă de stăpâni, însă actele de cancelarieale secolului al XVI-lea nu menţionează clar aceste obligaţii, spre deosebire desecolul al XVII-lea, când dreptul scris şi formulele hrisoavelor domneşti devintot mai precise în acest sens. Dat fiind faptul că documentaţia nu este precisă,nu ne putem exprima cu certitudine asupra prerogativelor senioriale în planeconomic, juridic şi social ale mănăstirilor în domeniul redevenţilor în muncăale ţăranilor aserviţi lor. Totodată, în condiţiile când stăpânii de domenii nu audezvoltat încă exploatări agricole masive, renta în muncă, cu anumite excepţii,nu constituia în veacul al XVI-lea obligaţia fundamentală a ţăranilor dependenţi.Astfel, prin utilizarea unor date din surse variate s-a demonstrat faptul că marearezervă seniorială s-a format relativ târziu în Ţara Moldovei 936 . Eccepţiile vizează,în special, cazurile de exploatare a braniştilor unor mari mănăstiri moldoveneştidin perioadă, unde munca ţăranilor, exprimată în zile de muncă numeroase, esteo condiţie obligatorie pentru dezvoltarea acestui sector aducător de vernituri935O serie de acte moldoveneşti din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, indică, după cum ammai menţionat, dările exprimate în bani ca cincizeci de aspri, doi taleri, de care erau scutiţi locuitoriiunor sate mănăstireşti din perioadă (DIR, A, XVI/3, p. 373, nr. 462; XVI/4, p. 3, nr. 4; p.62, nr. 82; p. 155, nr. 208.936V. Costăchel, P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală..., p. 15-76, 211-318; C. Cihodaru,Braniştile şi problema apariţiei rezervei senioriale, p. 30-51; V. Costăchel, Unele consideraţiiprivind rezerva seniorială în Ţara Românească şi Moldova, p. 20, 25-36; P. Blaj, I. Iosep, Contribuţiila cunoaşterea braniştilor din Bucovina. In: Suceava, 1990-1991-1992, p. 90-104.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea215importante stăpânilor. Ar mai fi de amintit şi faptul, că braniştea nu constituia înîntregime rezerva seniorială, mai existau şi alte unităţi de bunuri şi, totodată, nutoate mănăstirile în perioada cercetată au beneficiat de acest privilegiu importantdin partea domniei.Contrar diversităţii de opinii în privinţa problemei evoluţiei şerbiei 937 , considerămcă în secolul al XVI-lea fenomenul aservirii ţărănimii din Ţările Românes-a încheia complet. Suntem de acord cu faptul că acţiunile legislative de la sfârşitulsecolului al XVI-lea, din Ţara Românească, şi cele de la începutul secoluluial XVII-lea, în Moldova, nu introduceau, ci consacrau oficial o stare de lucruricare exista deja. O serie de acte domneşti din ultimile decenii ale veacului XVI,menţionează drepturile de care dispuneau unele mănăstiri de a-şi căuta şi aduceînapoi robii fugari, ceea ce se poate prezenta ca o dovadă în intesificarea exploatăriipe domeniile mănăstireşti, în legătură cu schimbările aduse de aceste veac.937Problema evoluţiei şerbiei în Ţările Române, în special, aspectul legării de glie a ţăranilor, a fostşi rămâne una dintre cele mai controversate subiecte în istoriografia românească. Iniţiată deNicolae Bălcescu, ea a captat atenţia şi a trezit dezbateri în rândul a câtorva generaţii de istorici,care, convenţional, pot fi grupaţi în două categorii. Prima grupare a susţinut, că Aşezământullui Mihai Viteazul a fost un act administrativ, dictat de împrejurări interne şi externe, care aînsemnat ultima treaptă a aservirii şi a legalizat legarea ţăranilor de pământ, anulând astfel, vechiuldrept de strămutare liberă a ţăranilor pe care ei îl aveau după achitarea „găleţii de ieşire”. În opiniaacestor cercetători, legarea de glie este o măsură similară, desfăşurată în paralel şi în alte ţări europene,realizată pentru a stimula ataşamentul boierimii susţinătoare a eforturilor de centralizare aputerii şi, de a asigura veniturile boierimii, ale domniei din dijmele ţărăneşti şi ale oastei (Vezi Al.Papadopol Calimach, Dezrobirea ţăranilor în Moldova. In: Convorbiri literare, XXI, 1887, p. 6;B. P. Hasdeu, Cuvinte den bătrâni, Bucureşti, 1878, p. 105; A. D. Xenopol, Istoria românilor dinDacia Traiană, III, Iaşi, 1890, p. 419 I. C. Filitti, Despre legătura lui Mihai Viteazul. In: RevistaIstorică Română, II, 1932, p. 221-231; Idem, Proprietatea solului..., p. 173-183; P. P. Panaitescu,Mihai Viteazul, Bucureşti, 1936, p. 94; Idem, Dreptul de strămutare al ţăranilor...,p. 63-122; Şt.Ştefănescu, Elemente comune de civilizaţie feudală în ţările române şi în Rusia: procesul legăriide glie al ţăranilor la sfârşitul secolului la XVI-lea. In: Studii. Revistă de istorie, XII, 1959, p.87-101; E. Stănescu, „Legătura” lui Mihai Viteazul şi frământarea satelor în Ţara Românească.In: Istoria României, Bucureşti, 1962, p. 993; Istoria medie a României, I, Bucureşti, 1966, p.350; Istoria României. Compendiu, Bucureşti, 1970, p. 197). A doua categorie de cercetători estereprezentată, în special, de către C. Giurescu şi C. C. Giurescu, care susţin o părere diametralopusă celei prezentate mai sus. Aceşti doi autori au accentuat faptul că şerbia (rumânia) a existatîn Muntenia cu mult înainte de Mihai Viteazul, voievodul care nu putea să introducă, nici săconsacre oficial o stare de lucruri care exista de veacuri. Aşezământul său însemna desfiinţareadreptului stăpânilor de rumâni de a urmări şi a readuce în stăpânirea lor pe ţăranii fugiţi şi aşezaţiîn altă parte. Deci, „legătura” lui Mihai Viteazul nu este un act unic, izolat. El se înserează înşirul de măsuri similare luate atât în Ţara Românească, cât şi în Moldova, măsuri potrivit cărorastăpânii rumânilor sau vecinilor fugiţi nu-i mai puteau revendica şi aduce înapoi dacă fuga seprodusese înainte de un anumit termen (C. Giurescu, Vechimea rumâniei în Ţara Româneascăşi legătura lui Mihai Viteazul. In: Studii de istorie socială, Bucureşti, 1943, p. 486-513; C. C.Giurescu, Probleme controversate în istoriografia română, Bucureşti, 1977, p. 32-75).

216 Igor SavaTotodată, argumentele invocate de istorici în argumetarea tezelor în această delicatăproblemă, îşi au părţile lor forte, dar şi punctele slabe. Probabil, cercetărileviitoare bazate pe valorificarea de noi izvoare ar nuanţa cumva problema în cauză.Raporturile dintre ţărani şi mănăstiri nu erau determinate doar de o simplăcondiţionare economică din partea lor ca stăpâni ai pământurilor, ci de o condiţionarede natură cvasi-politică. Aşezămintele monahale erau deţinătoarele unorputeri, mai mult sau mai puţin largi, cu caracter teritorial-administrativ şi jurisdicţional.Fiecare stăpân, pe o bază locală extinsă de drepturile imunitare, îijudeca pe locuitorii din satele sale cel puţin în ceea ce priveşte delictele minoreşi contravenţiile. Astfel, latura principală a dependenţei personale a ţăranilor însecolele XV-XVI, este reflectată de regimul jurisdicţiei domeniale deţinut şi creatprin organe proprii de stăpânul teritorial. Privilegiile constau, după cum am maisusţinut, pe de o parte, în scutiri de dări şi diverse obligaţii datorate domniei,precum şi într-o jurisdicţie de excepţie. De asemenea, pentru cei cu privilegii seconstituiau numeroase venituri, se atribuiau unele demnităţi sau li se concesionauunele monopoluri cu caracter economic. Privilegiile au avut o dublă sursă:stăpânirea pământului şi voinţa domnului. Privilegiile judiciare constau atât înexistenţa unui regim judecătoresc de favoare, cât şi în atribuirea dreptului dejurisdicţie locală (mica justiţie) egumenului şi reprezentanţilor săi în teritoriu.Numeroase sunt actele interne care ofereau egumenului dreptul de judecatăasupra populaţiei dependente din propriul domeniu. Vom analiza câteva privilegiide acest tip, cele mai concludente fiind cele emise de cancelaria Ţării Moldoveila mijlocul secolului al XV-lea. În ceea ce priveşte volumul jurisdicţiei domeniale,unele aşezăminte monastice mult mai legate de domnie, cum erau Bistriţa,Moldoviţa, Probota, Neamţ, Putna. Ele aveau imunităţi complete, adică dreptulde a judeca toate delictele şi contravenţiile. Privilegiul extins acordat mănăstiriiHorodnic pentru satul Balosinăuţi, la 1 august 1444, indică clar dreptul de judecatăal egumenului şi interdicţia ca „pe acei oameni nimeni să nu îndrăzneascăsă-i judece, niciodată, ci să-i judece dregătorii din această mănăstire şi alt judecătorsă nu aibă niciodată, în veci” 938 . Aceste privilegii acordau egumenului posibilitateanu numai de a judeca ţăranii pentru orice fel de delicte, ci şi încasareaamenzilor judiciare – gloabele, deşugubinele, tretina. Prin actul din 22 august1447, Petru al II-lea dădea indicaţii slugilor sale să să nu-i judece pe oameniidin satele mănăstirii Neamţ, pentru că dreptul de judecată pentru orice faptă îiera atribuit egumenului, iar în privinţa amenzilor judiciare actul preciza că „niciglobnicii, nici pripăşarii să nu ia din aceste sate nici gloabă, nici tretină, chiar dacăîntre aceşti oameni va fi deşugubină, fie tâlhărie, fie orice fel de faptă, mare saumică, ci numai călugării de la mănăstirea de la Neamţ cu egumenul şi cu cine ştiu938DRH, A, I, p. 353, nr. 249.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea217ei să judece pe oamenii lor din aceste sate mai sus-scrise şi să facă ei cu aceastăgloabă ce ştiu” 939 . Cu drepturi de judecată deplină şi încasarea amenzilor judiciare,era investit, în aprilie 1448 940 , egumenul Probotei, în satele căruia nu aveauacces judecătorii din Iaşi şi Hârlău pentru a strânge gloabele şi tretina, hrisovularătând că pe oameni „să-i judece egumenul de la Probota sau dregătorii lor, iaralt judecător să nu aibă” Aceleaşi atribuţii judecătoreşti le deţinea şi conducătorulmănăstirii Humor, la 20 ianuarie 1456 941 , pentru oamenii din satele Pârteşti şiseliştea lui Dieniş. Egumenul de la Bistriţa, pe lângă amenzile obişnuite, încasa,la 20 mai 1459 942 , şi darea episcopală din satul Lucăceşti.În secolul al XV-lea, deşi sporadic, în Ţara Moldovei a fost atestată o practicădeviată de la canoanele bisericeşti prin care domnia, atribuia temporar drepturicvasi-episcopale egumenilor din mănăstirile ctitorite de voievozi, a cărorautoritate nu putea fi contestată de cercurile conducătoare. Indiferent de autenticitateaactului datat cu 11 iulie 1428 943 , care punea sub ascultarea mănăstiriiBistriţa cincizeci de biserici din ţinutul Suceava, cert este faptul că el atestă opractică, deoarece egumenul de la Bistriţa, după cum am arătat în actul anterior,a deţinut un timp drepturi cvasi-episcopale manifestate prin încasarea canonicenului(darea episcopală) de la locuitorii unguri din satul Lucăceşti. La rândul său,Spiridon, egumenul arhimandrit al Putnei, pe 17 noiembrie 1502, a fost investitde Ştefan cel Mare cu drepturi cvasi-episcopale asupra preoţilor din cele treizecide sate ale mănăstirii, reflectat nu numai prin dreptul încasării dării episcopale,dar şi a întregului venit din aceste parohii, cât şi judecarea clericilor 944 .Evident, nu toate privilegiile eliberate mănăstirilor conţineau imunitate judiciară,ele variind în funcţie de domnie, însemnătatea fundaţiei religioase pentrudomnie şi gravitatea delictelor săvârşite de oamenii închinaţi cu toată averea,„trupurile şi sufletele lor” aşezămintelor monastice. Începând cu domnia luiŞtefan cel Mare, în mod special, în secolul al XVI-lea, apar o serie de restricţiiîn privinţa delictelor judecate de mănăstiri şi încasării amenzilor judiciare. Prinprivilegiul din 19 august 1472 945 , Ştefan cel Mare investea egumenul mănăstiriiProbota cu dreptul de judecată deplină asupra oamenilor din satele Bodeşti,Tătarii şi Iurcani, însă gloaba pentru omor şi răpire de fată era încasată de dregătoriidomneşti din Suceava. Petru Şchiopul întărea, în aprilie 1588 şi august 1590,939Ibidem, p. 387-388, nr. 273.940Ibidem, p. 393, nr. 277; p. 394-395, nr. 278.941Ibidem, II, p. 80, nr. 55.942Ibidem, p. 120, nr. 84.943Ibidem, I. Documentul cu numărul VI, p. 424-425, a fost inclus de către editori în categoriacelor false.944Ibidem, III, p. 505, nr. 283.945Ibidem, II, p. 279, nr. 187.

218 Igor Savadoar gloabele şi deşugubinele din toate satele mănăstirii Probota, precizând că„pârcălabii şi marii vatafi şi globnicii şi deşugubinarii să aibă numai a judeca şia-şi lua ferâile” 946 . Nici mănăstirea Neamţ nu mai dispunea, la 3 iunie 1599, deimunitate judiciară deplină, decât de graţia domnească de a lua gloabele şi deşugubineledin satul Horodiştea, ţinutul Orhei, necesare „pentru ciubotele rugătorilornoştri călugări”, iar judecata pentru orice delict şi ferâile erau rezervatedregătorilor domneşti de ţinut 947 .Analiza surselor utilizate în această secţiune a lucrărilor obliga la formulareaunor concluzii la natura raporturilor dintre mănăstirile moldoveneşti, în calitatede stăpâni, şi populaţia rurală intrată în regimul de dependenţă creat prinnorme locale şi cadre juridice generale. Comunitatea rurală era subordonatăîn toată Europa medievală puterii unui senior 948 , laic sau cleric, proprietar deterenuri întinse sau mic stăpânitor local, deţinător al unor puteri largi de administraresau perceptor al unor censuri şi servicii mărunte. În raporturile pe carele întreţinea cu comunitatea sau cu stăpânul, se consuma cea mai mare partea vieţii sociale a ţăranului. Această realitatea a vieţii ţărăneşti, indubitabil, estevalabilă şi pentru spaţiul româneasc. Prin comunitatea rurală avem în vedereatât membrii aşezământului monahal, cât, în mod desosebit, totalitatea categoriilorde populaţie existentă pe domeniile mănăstireşti şi care, din punct devedere al criteriului socio-juridic, se afla în grade diferite de dependenţă faţăde mănăstire. Totodată, sub aspect socio-profesional ea grupează pe producătoriiprimari de mărfuri, având denumirea generică de ţărani ca mod de viaţă şiaparteneţă la aceeaşi clasă, însă după spectrul preocupărilor îi avem în vederepe lucrătorii câmpului, meşteşugarii domeniali şi pe cei implicaţi în schimbul demărfuri intradomenial sau interregional, în condiţiile când nu exista o diviziuneaccentuată a muncii.În perioada cercetată de noi s-a observat că un sat avea, în general, dar nulipsesc cazuri când o localitate rurală era împărţită la două mănăstiri, ori erastăpânită de laici şi clerici, ceea ce putea complica relaţiile între populaţia acesteiaşi stăpân. Dacă colaborarea dintre comunitatea rurală şi stăpânul lor – mănăstirea– era indispensabilă în plan local, în funcţie de varietatea aspectelor careviza aceste raporturi, credem că inevitabil, pentru care există şi câteva mărturii,era şi conflictul de interese. Cazuri ale proceselor de judecată domnească în care,în repetate rânduri, au fost implicate mănăstirile moldoveneşti în litigii de hotarsau alte pricini, constituie o latură a conflictelor călugărilor cu comunitatea rurală946DIR, A, XVI/3, p. 385, nr. 480; p. 464, nr. 569.947Ibidem, XVI/4, p. 263, nr. 326.948G. Cherubini, Ţăranul şi muncile câmpului. In: Omul medieval, volum coordonat de J. Le Goff,Iaşi, 1999, p. 117.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea219locală. Punctele de discordie dintre stăpâni şi ţărani priveau – de la caz la cazşi în funcţie de diverşi factori – situaţia juridică a persoanelor, a pământurilor,exploatarea spaţiilor necultivate, administrarea justiţiei, monopolurile senioriale,arbitrarietatea sau legitimitatea drepturilor senioriale 949 .Însăşi tendinţa reglementării vânătorii, pescuitului, culesului fructelor, aplasării ştiubeilor, a cositului fânului în braniştile mănăstireşti sau unităţilor carenu aveau acest statut, au impus locaşele monahale de a căuta modalităţi pentrua-i exclude tot mai mult pe ţărani de la exploatarea lor, ca surse de dobândirea hranei. Mai existau şi alte moduri prin care călugării îşi asigurau venituri dinexploatarea pământului, care puteau creşte în legătură cu mobilitatea economieişi a societăţii în secolul al XVI-lea. S-a accentuat în literatura de specialitatecă ţăranul aservit avea dreptul de a se răscumpăra după ce plătea stăpânului odespăgubire în cereale numită „găleata de ieşire”. Totuşi, nu excludem posibilitateaexistenţei în perioadă şi a altor dări în natură, taxe în bani în legătură curăscumpărarea unor obligaţii sau reducerea zilelor de muncă. Mai avem în vedereşi o altă sursă de venituri importantă pentru mănăstiri, care decurgea din monopolulimpus de călugări asupra exploatării „industriale” a apelor. La acesta seasocia dreptul de a instala mori hidraulice, care sunt pretutindeni în peisajul rural,a pivelor mecanice, ca în rezultatul exploatării acestora, ţăranii să achite taxe înbani sau o cotă-prate din produsele prelucrate.Deci, din cele prezentate, credem că nu ar trebui să neglijăm termenul exploataresocială, atât de uzual şi insistent utilizat de istoriografia marxistă în tratareaistoriei sociale a ţărănimii medievale. Exploatarea a existat şi pe domeniilemănăstireşti, dar faptul că documentaţia nu întotdeauna este precisă, nu putemcunoaşte cu certitudine formele şi limitele acestei exploatări, şi nici reacţia ţărănimiidependente faţă de ea. Presupunem că aceasta nu excludea faptul că societateaţărănească era cuprinsă, ca întreaga societate de altfel, de reacţii violentela exploatare. Credem, în absenţa mărturiilor pentru existenţa revoltelor ţărăneştiregionale în această perioadă în Ţara Moldovei, că conflictele dintre stăpânişi ţăranii lor luau cel mai adesea forma rezistenţei tacite. Ea se manifesta prinîndeplinirea necorespunzătoare sau neîndeplinirea prestaţiilor în muncă, refuzulachitării, uneori, a redevenţelor în produse şi în bani, nerespectarea monopolurilorsenioriale. Ţăranii de pe domeniile mănăstireşti recurgeau mai des, conformdocumentelor, la folosirea fără acordul călugărilor a pădurilor şi fâneţelor, ori nurespectau regimul privilegiat al braniştilor. O altă formă de rezistenţă a ţărănimiio constituia fuga de pe domenii, care căutau condiţii mai avantajoase de trai, înspecial, în slobozii.Revenim la ideea că raporturile mănăstiri-ţărani nu era un sistem arbitrar,949Ibidem, p. 122.

220 Igor Savachiar situaţia socială a ţărănimii europene în epoca înfloririi medievale a fostapreciată în general de unii istorici ca deosebit de favorabilă. Un lucru este cert,dincolo de aspectele dependenţei economico-sociale reflectată prin pierdereadrepturilor asupra pământului şi libertăţii personale, a dărilor şi redevenţelorîn muncă, care accentuau condiţia umilă a şerbului, a formelor atenuante deexploatare, ţăranii mănăstireşti din Ţara Moldovei îşi păstrau chiar şi în secolulal XVI-lea, mici drepturi şi libertăţi. Ele vizau atât gospodăria proprie cu lotul depe lângă casă, inventar şi animale, utilizarea lotului personal (delniţa), chiar dacăexistau restricţii, cât şi posibilitatea utilizării păşunilor, pădurii şi apelor comunale.Paralel, ţăranii aveau dreptul la o judecată echitabilă din partea stăpânului; puteaufi aleşi în organele obştii sau, unii dintre ei, puteau reprezenta în calitate de dregătorimănăstirea în raport cu satul sau alte mănăstiri; puteau participa la acţiuni decomerţ, hotărniciri, strajă şi urmărirea fugarilor în cuprinsul teritoriului jurisdicţieiasigurate de un egumen. Toate aceste laturi îi deosebeşte ca statut de şerbulapusean (secolele XI-XIII), iobagul transilvănean şi chiar de regimul accentuat aliobăgiei de mai târziu din Ţara Românească şi Moldova (secolele XVII-XVIII,când se va desfiinţa dreptul de răscumpărare şi se va accentua legarea de glie).Nu ar trebui să uităm nici de localităţile ţărăneşti care se bucurau, chiar şi pentruun termen scurt, de condiţii speciale de viaţă şi muncă – satele create prin colonizare.Am mai putea adăuga că, în cadrul aceluiaşi domeniu mănăstiresc, nu toţilocuitorii se aflau în aceeaşi poziţie faţă de stăpânul lor. Un alt statut juridic auavut în secolele XV-XVI, robii din Ţara Moldovei.O categorie socială periferică, nelipsită în societatea românească medievală,a fost cea a robilor ţigani şi tătari. În pofida unor controverse de mai multedecenii între cercetători, studiile antropologice ale secolului al XX-lea au constatatoriginea indiană a robilor ţigani şi turco-mongolă a robilor, denumiţi generic,tătari din Ţările Române 950 . Există totuşi unele incertitudini în legătură cu condiţiileistorice ale pătrunderii acestor grupuri etno-lingvistice în spaţiul românesc950Cercetările asupra istoriei robiei în Ţările Române sunt extrem de numeroase, însă, pentru clarificareaanumitelor aspecte ale fenomenului, vom menţiona câteva studii mai importante: M. Stătescu,Încercări asupra originii ţiganilor, Craiova, 1884; D. Dan, Die Zigeuner in der Bukowina, Cernăuţi,1893; O. Lecca, Asupra originii şi istorie ţiganilor,// Viaţa Românească, III, 1908, p. 192-193; C.S. Pop-Şerboianu, Les Tsiganes, Paris, 1930; Ch. Adalbert, Situaţia juridică a ţiganilor din Ardeal,Bucureşti, 1933; D. Scurtulencu, Situaţia juridico-economică a ţiganilor din Principatele Române,Iaşi, 1938; Gh. Potra, Contribuţiuni la istoria ţiganilor din România, Bucureşti, 1939; I. Ghelcea,Ţiganii din România, Bucureşti, 1944; V. Costăchel, Robii. In: Viaţa feudală..., p. 143-164; Idem,Contribuţii la istoria socială a Moldovei în secolele XIV-XVII. In: Revista de slavistică, 11, 1965; N.Grigoraş, Robia în Moldova (de la întemeierea statului până la mijlocul secolului al XVIII-lea), I-II.In: Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” Iaşi, nr. 4, 1967, p. 32-79, nr. 5,1968, p. 43-83; Al. I. Gonţa, Robii ţigani şi tătari în satul moldovenesc din Evul Mediu. In: Satul înMoldova..., p. 302-325; V. Achim, Ţiganii în istoria României, Bucureşti, 1997, ş.a.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea221şi transformării lor în robi. Unele studiu au indicat că o parte a ţiganilor, care autraversat Asia Mică spre Europa prin Bizanţ, Bulgaria, Serbia, unde sunt atestaţi înnumăr mare la mijlocul secolului al XIV-lea, au trecut în Ţara Românească 951 , deunde vor fi aduşi majoritatea robilor în Ţara Moldovei 952 . Un argument al acesteidirecţii ar fi actul lui Ştefan cel Mare, emis la 8 septembrie 1503, prin care a întăritmănăstirii Putna cinci sălaşe de robi ţigani, unde, în privinţa originii, se arată„ţiganii pe care călugării şi i-au chemat din Ţara Basarabilor” 953 . Studiile întreprinseau demonstrat că la originea robiei în Ţara Moldovei stau turco-mongolii,implicaţi în războaie în expansiunea lor în spaţiul est-carpatic, apoi ţiganii indoeuropeni,iar ca perioadă poate fi indicat secolul al XIV-lea 954 .Instituţia robiei în Ţara Moldovei apare în documentele interne, ale secolelorXV-XVI, ca o instituţie patronată de stat şi biserică. Din raţiuni politice, domniaşi-a instituit dreptul de dominium eminens asupra robilor capturaţi din războaie 955sau proveniţi pe cale naturală, dispunând de aceştia după bunul său plac. Denumirilesub care apar robii în actele oficiale ale Ţărilor Române de tătari sau ţigani,indică nu numai deosebirea de ordin etnic, dar şi statutul lor socio-juridic de sclav.Dacă în actele moldoveneşti ale secolului al XV-lea, robii tătari apar distinct de ceiţigani 956 , atunci în documentele secolului al XVI-lea, numele de tătari este reţinut,de regulă, în cazurile de incursiuni de pradă ale acestora în Moldova. Acest fapt afost interpretat de unii istorici că tătarii din Moldova fie îşi pierd identitatea, fiindasimilaţi de autohtoni, fie că actele de cancelarie nu mai fac distincţie între ei şiţigani, deoarece aveau aceeaşi situaţie juridică 957 . În această perioadă între ţiganişi tătari s-a realizat un amestec efectiv în ceea ce priveşte aşezările şi modul deviaţă, ocupaţiile şi obiceiurile. Biserica română, înzestrată la rândul ei, cu robi, aconsfinţit sub aspect ideologic robia ţiganilor şi a tătarilor.În virtutea situaţiei lor juridice, izvoarele istorice deosebesc robii în funcţiede stăpânii lor: robii domneşti, mănăstireşti şi boiereşti. G. Potra îi numeşte peţiganii mănăstireşti şi boiereşti ţigani vătraşi şi după ocupaţiile lor îi împarte în951P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, p. 80.952N. Grigoraş, Robia în Moldova, I, p. 34-36.953DRH, A, III, p. 516, nr. 290.954Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 311-313.955Potrivit Cronicii moldo-germane, după bătălia de la Soci cu Radu cel Frumos (martie 1471),Ştefan cel Mare a adus în Moldova 17 mii de ţigani robi (Cronica lui Ştefan cel Mare, ed. I.Chiţimia, Bucureşti, 1942, p. 40).956Există multe acte interne ale cancelariei domneşti care fac danii în robi tătari mănăstirilorşi boierilor, însă vom preciza că primul act de danie în robi tătari a fost emis de cancelariadomnească către mănăstirea Moldoviţa, la 31 octombrie 1402 (DRH, A, I, p. 23, nr. 16), iarultimul act intern în care sunt amintiţi tătarii ca robi, a fost o danie pentru mănăstirea Probota,din 30 martie 1500 (Ibidem, III, p. 462, nr. 258).957Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 312-313.

222 Igor Savaţigani căsaşi, de curte şi ţigani de ogor, adică agricultori 958 . Robii mănăstireştiformau categoria cea mai numeroasă dintre robii particulari şi au avut un regimjuridic şi de viaţă deosebit de celelalte categorii. Izvoarele istorice arată că înMoldova şi în Ţara Românească primele danii în robi au fost făcute mănăstirilorde către domni, apoi apar dregătorii domneşti şi simpli boieri ca proprietari derobi. Cancelaria domnească, prin hrisoavele de întărire, ducea o evidenţă strictăasupra robilor domneşti, bisericeşti şi boiereşti. Motivele care stau la baza daniilorîn robi sunt aceleaşi, reflectate de mentalitatea şi practica ctitoricească.Comparativ cu Ţara Românească, numărul de robi dăruiţi de domni mănăstirilormoldoveneşti în secolul al XV-lea este mai redus 959 , el variind între unulşi zece sălaşe. Analiza actelor interne moldoveneşti indică faptul, că în secolulal XV-lea doar şase mănăstiri au beneficiat de danii domneşti în robi tătari şimult mai numeroşi erau cei ţigani 960 . În această perioadă ei reprezentau mânade muncă cea mai ieftină şi cea mai sigură, fiind legaţi prin actele de danie depersoana proprietarului. Astfel, Moldoviţa, fiind şi prima mănăstire înzestratăcu robi, a beneficiat în acest secol de 4 danii şi întăriri în număr de circa 37 de„suflete” 961 ; Probota – obţine 9 danii şi întăriri care-i atribuiau 37 de robi 962 ;Bistriţa – are patru danii şi întăriri a circa 75 de suflete 963 ; Neamţ – beneficiazăde şase danii şi întăriri de 45 de robi 964 ; Putna – miluită cu 2 danii de 20 de robiţigani 965 ; Vişnevăţ – doar o danie de 5 ţigani 966 . Deci, cele şase mănăstiri moldoveneştidispuneau în acest secol de o mână de lucru ieftină şi importantă decirca 219 sălaşe, ceea ce constituia aproximativ 1533 de suflete, în cazul cândacceptăm circa 6-7 oameni pentru o gospodărie (părinţi şi 4-6 copii) 967 . Evidentcă numărul robilor sporea nu numai în rezultatul daniilor, dar şi pe cale naturală.În secolul al XVI-lea, încă 7 mănăstiri devin posesoare de robi ţigani:958G. Potra, Ţiganii domneşti, mănăstireşti şi boiereşti. In: Revista istorică română, 1935-1936, p.296-319.959N. Grigoraş, Robia în Moldova, I, p. 49.960Documentele interne moldoveneşti indică prin conţinutul lor atât danii în robi, cât şi întăririale acestora mănăstirilor. Este dificil de precizat numărul real al robilor atribuit mănăstirilor,doar ţinând cont de referinţele documentare. De aceea, numărul sălaşelor indicate are la bazăhrisoavele de danie şi întăriri ceea ce constituie nişte date aproximative.961DRH, A, I, p. 23, nr. 16; p. 185, nr. 132; II, p. 56, nr. 40; p. 107, nr. 74.962Ibidem, I, p. 44, nr. 31; p. 184, nr. 131, p. 300, nr. 214; p. 319, nr. 227; p. 350, nr. 246; II, p. 41,nr. 29; p. 197, nr. 138; III, p. 462, nr. 258.963Ibidem, I, p. 110, nr. 75; II, p. 153, nr. 107; p. 187, nr. 132; III, p. 29, nr. 17.964Ibidem, I, p. 230, nr. 164; p. 404, nr. 283; II, p. 14, nr. 13; p. 32, nr. 25; p. 99, nr. 67; III, p. 31,nr. 18.965Ibidem, III, p. 151-152, nr. 77; p. 516, nr. 290.966Ibidem, I, p. 126, nr. 84.967Numărul estimativ de 6-7 membri pentru o familie de robi este dat de Al. I. Gonţa, Satul înMoldova..., p. 320.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea223Dobrovăţ – circa 17 sălaşe 968 ; Tazlău – 3 sălaşe 969 ; Humor – 4 sălaşe 970 ; Berzunţ– 10 sălaşe 971 ; Pângăraţi – 1 sălaş 972 ; Agapia – 2 sălaşe 973 ; Galata – 26 sălaşe 974 .Celelalte mănăstiri deţineau în acel veac o forţă de muncă impresionantă. Astfel,robii Bistriţei pot fi estimaţi la 41 sălaşe 975 ; ai mănăstirii Neamţ – la 24 sălaşe 976 ;Moldoviţa deţinea circa 92 sălaşe 977 , iar mănăstirea Probota în jur de 71 sălaşe 978 ,pentru care avem suport documentar.În Ţara Moldovei, în secolul al XV-lea, s-a cristalizat un „drept al robilor”,prezentând normele care reglementau raporturile dintre robi şi persoanele libere,obligaţiile primilor faţă de stăpâni şi stat, cât şi pedepsele de care erau pasibilicând nu îndeplineau aceste obligaţii, sau săvârşeau delicte 979 . În virtutea situaţieilor socio-juridice, robii puteau fi moşteniţi, schimbaţi, vânduţi sau cumpăraţi,ca bunuri ce aparţineau pe deplin unui stăpân de pământ. Însă, teoretic stăpâniinu aveau dreptul asupra vieţii robului. Datorită faptului că robii nu puteau ficonsideraţi subiecte care au înfăptuit o crimă, nu puteau fi martori şi jurători îninstanţe, ei nu erau consideraţi răspunzători în faţa justiţiei. Conform proceduriide judecată în Ţările Române, reflectată prin „legea pământului”, stăpânii robilorerau consideraţi responsabili de infracţiunile acestora şi trebuiau să achite despăgubirileşi să plătească amenzile judiciare. În situaţiile când era ucis robul unuistăpân, cel vinovat era obligat, ca semn de despăgubire, să dea un alt rob în loculcelui ucis. Conform uricului de întărire emis mănăstirii Neamţ, la 1 noiembrie1487 980 , aflăm de cazul tătarului Cosma al mănăstirii Neamţ, omorât de ţiganii dela mănăstirea Bistriţa, pentru care călugării l-au dat în schimb ca despăgubire peţiganul Nenciul.Dependenţa robilor de mănăstiri se manifesta sub mai multe aspecte. Izvoareleromâneşti din secolele XV-XVI, nu conţin menţiuni în ceea ce priveşte obli-968DIR, A, XVI/1, p. 96, nr. 95; p. 362, nr. 328; XVI/2, p. 148, nr. 139.969Ibidem, XVI/1, p. 208, nr. 183; XVI/2, p. 38, nr. 39.970Ibidem, XVI/2, p. 98, nr. 89.971Ibidem, p. 226-227, nr. 237; XVI/3, p. 270, nr. 329.972Ibidem, XVI/3, p. 278, nr. 335.973Ibidem, p. 361, nr. 440.974Ibidem, p. 104, nr. 133; p. 231, nr. 284; p. 232, nr. 285; p. 410, nr. 499; XVI/4, nr. p. 107, nr.130; p. 214, nr. 267.975Ibidem, XVI/3, p. 7, nr. 12; p. 159, nr. 209.976Ibidem, XVI/3, p. 159-160, nr. 210.977Ibidem, XVI/1, p. 409, nr. 376; XVI/2, p. 158, nr. 154; p. 209, nr. 221; XVI/3, p. 206, nr. 261.978Ibidem, XVI/2, p. 53, nr. 52; XVI/3, p. 160-161, nr. 211; XVI/4, p. 86-87, nr. 108.979Pentru instanţele şi procedura de judecată pentru robi vezi N. Grigoraş, Robia în Moldova, II, p.43-58.980DRH, A, III, p. 31, nr. 18.

224 Igor Savagaţiile în muncă ale robilor. Prin analogie cu situaţia robilor din ţările de la sudde Dunăre, ar putea fi clarificate anumite aspecte la acest subiect în virtuteaanalogiilor între instituţiile româneşti şi cele ale popoarelor vecine. În Serbia,robii care deţineau un lot de pământ erau obligaţi să muncească două zile pesăptămână în folosul stăpânului 981 . În calitate de cea mai ieftină mână de lucru,robii erau obligaţi la diferite munci gratuite, volumul căreia era stabilit de stăpân.Cei care locuiau în incinta sau în jurul mănăstirii, erau obligaţi să facă diferitemunci casnice speciale, fie în calitate de servitori, bucătari, fie ca paznici ş.a. Oparte din robii ţigani practicau meşteşuguri casnice, dintre care erau mai vestiţifierarii, lemnarii, zidarii, pieptănarii. Deşi predominau muncile casnice, sunt atestaţiţigani care lucrau şi la câmp. Situaţia acestora, în opinia unor autori, era maigrea decât a altor categorii de robi 982 .Robii trăiau în sălaşe, care cuprindeau mai multe familii. Faptul că dispuneaude gospodărie proprie şi mijloace de producţie rezultă din faptul că erau în staresă îndeplinească prestaţii pentru stăpâni. În 1424, ţiganii mănăstirii Cozia dinŢara Românească erau obligaţi „să dea dare şi să slujească mănăstirii” 983 . În ŢaraMoldovei, la 12 iulie 1434, Ştefan al II-lea dăruia două sălaşe de ţigani mănăstiriiMoldoviţa, stabilind prin acest privilegiu că ei reveneau „uric, cu tot venitul, şicu darea şi cu tot” 984 . S-ar putea înţelege că robii aveau obligaţia de a da călugărilordarea în produse cuvenită domniei. Pe 7 mai 1443 985 , Ştefan al II-lea întăreamănăstirii Probota nouă sălaşe de tătari ca să fie „uric şi cu toate sălaşele lor şi cutoată averea şi cu vitele lor”, iar un an mai târziu, la 26 1 aprilie 1444 986 , întăreaaceleiaşi mănăstiri patru sălaşe de ţigani, de asemenea „uric şi cu toată averealor”. Aceste documente indică clar bunurile pe care le aveau în proprietate ţiganii.Dacă pe parcursul secolului al XV-lea, robii apar, de obicei, în documente ca omasă nediferenţiată şi fără precizarea ocupaţiilor, izvoarele secolului al XVI-lea,îi indică ca un grup eterogen, făcând referinţă, în special, la meşteşugurile practicatede către aceştia. Unele nume ale lor indică, în bună parte, ocupaţiile (VasileCărbune, Luca Căldare, Alexa Ocneanul, Radu Zlătar, Luca Lăcătar, MagdalinaCojocăriţa etc.). Tot acum, în izvoare apar ţigani care sunt indicaţi ca posesoride pământ, fapt ce demonstrează că în cursul secolului al XVI-lea, s-au produsanumite schimbări în situaţia robilor. La 5 octombrie 1572 987 , Ioan Vodă celViteaz întărea ţiganului Nicola a treia parte din a cincea parte din satul Boloteşti,981V. Costăchel, Robii . In: Viaţa feudală..., p. 156.982G. Potra, Ţiganii domneşti..., p. 296, 317-319.983P. P. Panaitescu, Documentele Ţării Româneşti, I, p. 140.984DRH, A, I, p. 185, nr. 132.985Ibidem, p. 323, nr. 229.986Ibidem, p. 350, nr. 246.987DIR, A, XVI/3, p. 8, nr.15.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea225cu vad de moară la Putna, pe care a cumpărat-o el cu 120 de zloţi tătăreşti de laToma şi rudele acestuia, în timpul lui Alexandru Lăpuşneanu.Deşi este dificil să precizăm obligaţiile în muncă ale robilor faţă de stăpâni,făcând referinţă doar la izvoarele interne, unii autori susţin că în cursul secoluluial XV-lea, robii au jucat un rol mai important în producţia agricolă a mareluidomeniu 988 , comparativ cu secolul al XVI-lea, când scade rolul acestora însectorul agrar, dar creşte simţitor în domeniul meşteşugurilor. Faptul se datoreazădezagregării obştilor şi ruinării unor mase de ţărani, care în procesul aserviriidevin mâna de lucru principală pe marile domenii.În rândul categoriei robilor au existat diferenţe de avere între membriicomunităţilor. Câteva documente din secolele XV-XVI, indică cnezi, juzi sauvătămani în rândul robilor tătari şi ţigani. Un hrisov de danie în robi pentrumănăstirea Probota, din mai 1443 989 , îl indică pe Tulea vătăman alături de ceilalţitătari mănăstireşti. Iancul Sasul întărea, la 11 mai 1581 990 , 24 de sălaşe de ţiganimănăstirii Neamţ, care îl aveau în frunte pe Boluşco judele. Strângerea dărilorde la robi se făcea de către globnici, recrutaţi adesea din rândurile lor. Aceştia leţineau evidenţa şi erau obligaţi să-i aducă înapoi pe robii fugiţi. Cât priveşte acestultim aspect, există referinţe documentare pentru a doua jumătate a secolului alXVI-lea, când sunt atestaţi robi mănăstireşti care fugeau în alte regiuni ale ţăriisau peste hotare. Astfel, Bogdan Lăpuşneanu împuternicea pe călugării de laPutna să-şi caute ţiganii fugiţi 991 . Convingător în acest sens este şi actul emis la 3aprilie 1578 992 , prin care Petru Şchiopul oferea dreptul călugărilor de la mănăstireaMoldoviţa ca să-şi caute şi să aducă înapoi ţiganii fugari. Mănăstirea Neamţse numără printre stăpânii de robi care şi-au pierdut forţa de muncă, obţinând, la16 mai 1595 993 , un hrisov de la Ştefan Răzvan pentru a putea urmări robii fugari.Analiza surselor menţionate demonstrează că mănăstirile moldoveneşti audeţinut în secolele XV-XVI un număr mare de robi, ceea ce indică importanţalor în economia mănăstirească în calitate de mână de lucru ieftină şi sigură, folosiţica slugi casnice, meseriaşi domeniali şi lucrători la câmp. Aceste documentesunt mărturii ale condiţiei social-juridice a robilor de oameni lipsiţi de liberatepersonală, cât şi a regimului fiscal apăsător creat de stăpâni, ceea ce-i plasa pe otreaptă inferioară în ierarhia socială a Ţării Moldovei, după ţăranii şerbi.988V. Costăchel, Robii. In: Viaţa feudală..., p. 296-297; N. Grigoraş, Robia în Moldova, II, p, 80.989DRH, A, I, p. 323, nr. 229.990DIR, A, XVI/3, p. 160, nr. 210.991Ibidem, XVI/2, p. 176-177, nr. 182.992Ibidem, XVI/3, p. 94, nr. 119.993Ibidem, XVI/4, p. 120, nr. 148.

226 Igor Sava3. 4. Practicile de exploatare a domeniului mănăstiresc în secolele XV-XVIDomeniul mănăstiresc cuprinzând pământul, poieni, ape, păduri, munţi, viişi livezi, exploatat direct de către ţăranii dependenţi, robi şi călugări, forma ounitate economică relativă în care coexistau diferite ramuri de producţie. Posedareaacestor bunuri variate de către mănăstiri creau condiţii favorabile pentrudezvoltarea practicilor economice – cultura plantelor, creşterea animalelor,apicultura, pescuitul, viticultura, pomicultura, grădinăritul, comerţul – aducătoarede venituri importante dezvoltării aşezămintelor monahale.În pofida unor incertitudini prezente în literatura de specialitate în legăturăcu ponderea pe care o avea cultura plantelor în economia Moldovei secolelorXIV-XVI 994 , considerăm această practică importantă în şirul activităţilor lucrativedin cuprinsul domeniului mănăstiresc, alături de creşterea vitelor, apicultura,piscicultura etc. Izvoarele istorice ale perioadei menţionează despre condiţiileprielnice dezvoltării economiei agrare, printre care varietatea reliefului, climafavorabilă, solul fertil erau de importanţă capitală. Actele interne indică frecventcâmpuri şi poieni cultivate, ţarini şi ogoare, curături în pădure, vii, noţiuni deagrimensură şi de măsuri de greutate sau capacitate, mori, unelte agricole, muncişi obligaţii ale ţăranilor. La rândul lor, călătorii străini descriu cu uimire bogăţiaîn locuri de cultură, în vii, pomi şi vite, precum şi producţia înaltă la cereale dinŢările Române. Călătorind în Moldova, în 1564, Antonio Maria Graţiani relata994În istoriografia moldovenească sovietică timp îndelungat s-au purtat discuţii în legătură cucaracterul economiei Ţării Moldovei în feudalism, în mod special, raportul dintre cultura plantelorşi creşterea vitelor ca ramuri principale ale economiei medievale. Majoritatea istoricilor deatunci, au recunoscut ponderea creşterii vitelor asupra cultivării plantelor, Vezi: Н. А. Мохов,К вопросу о соотнощения земледелия и скотоводства в экономики Молдавии XIV-XVIII вв.In: ЕАИВЕ, Киев, 1962; Idem, Молдавия эпохи феодализма; В. Я . Гросул, O соотнощенияземледелия и скотоводства в Дунайских княжествах. In: УЗКГУ, т. 65, Кишинев, 1963;История Молдавской СССР, т. I, Кишинев, 1969; П. В. Советов, Бранищное хозяйство иземлепользование молдавской вотчины в средние века. In: ВЭИМ, Кишинев, 1972; Историянародного хозяйства Молдавской .С.С.Р., ч. 1, etc. În istoriografia românească intebelică, prinvocea lui N. Iorga, s-a susţinut că românii apar în zorii feudalismului deopotrivă ca popor deplugari şi păstori (Idem, Istoria poporului românesc, vol. I, Bucureşti, 1929, p. 201). Istoriografiamarxistă românească din primele decenii postbelice puncta, că în secolele XIV-XV economianaturală era trăsătura principală a acestui sector, căreia îi corespundea în plan social-politic,fărâmiţarea feudală (Istoria României, vol. II, Bucureşti, 1960, p. 288-289). Totodată, s-a impusideea predominării culturii plantelor în raport cu creşterea animalelor. Contribuţiile istoricilorîn domeniu au fost evidenţiate într-un studiu important al lui M. Lazăr, Locul şi rolul creşteriivitelor în economia Moldovei medievale. Consideraţii istoriografice. In: Codrul Cosminului, serianouă, nr. 2, 1996, p. 82-102. În ultimul tratat academic de istorie a românilor se indică cultivareaplantelor ca ramură prioritară a economiei româneşti în secolele XIV-XVI (Şt. Ştefănescu,Economie şi societate în Ţările Române.... In: Istoria românilor, vol. IV).

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea227următoarele: „Moldova este mai bogată în ogoare şi oameni (decât Muntenia– n.e.), iar rodnicia pământului este foarte mare” 995 . Polonezul BartolomeoPaprocki, care a vizitat Moldova în 1582, recunoştea şi el că „ţara este îmbelşugatăîn toate, în vite şi bucate” 996 . Charles de Joppercourt impresionat de câmpiileMoldovei foarte mănoase şi bine udate, de izvoare şi râuri, relata că acestea lefac foarte roditoare în grâu, secară, orz, ovăz, mei şi fân. Datorită acestui fapt,susţinea călătorul, locuitorii de la şes cresc multe vite de tot felul, chiar bivoli,care le slujesc, în loc de boi sau cai, la cultura pământului 997 .În pofida dificultăţilor de documentare admitem că din totalitatea plantelorcultivate în Moldova secolelor XIV-XVI predomină cerealierele, datorită faptuluică erau solicitate frecvent în alimentaţia oamenilor şi animalelor, iar meiul, grâul,orzul şi ovăzul erau, de regulă, culturile cele mai răspândite pe domenii. Înianuarie 1411, Alexandru cel Bun dăruia mănăstirii Bistriţa un obroc anual înproduse între care se găseau şi „zece coloade de grâu” 998 . Oamenii satelor Ciulineşti,Bereşteni şi Roşca ale mănăstirii Probota erau scutiţi, la 5 aprilie 1448 999 ,de dare, iliş, lucrul la morile domneşti şi alte obligaţii, ceea ce indică faptul, că înordinea enumerării produselor în actele de cancelarie primele erau cele în cereale,de unde rezultă şi importanţa acestor culturi pentru domnie. Locuitorii slobozieipe care avea dreptul să o întemeieze mănăstirea Iaţco, conform privilegiului din23 februarie 1453, aveau voie „să-şi are şi să semene grâne şi să cosească fân înţarina târgului Suceava” 1000 .Grâul devine o cultură prezentă peste tot în gospodăria mănăstirească, uneoridestinat comercializării, în special, grâul de toamnă. În legătură cu acest faptimportanţa cultivării meiului nu scade, el fiind folosit frecvent în alimentaţiaoamenilor de rând şi a monahilor. Astfel, privitor la alimentaţia călugărilor dinmănăstirile Moldovei, misionarul catolic Bandini relata la 1649 că ei mănâncăplăcintă (mămăligă – n.a.) din mei 1001 . Prima menţiune documentară desprecomercializarea grâului de către o mănăstire se referă la actul emis Probotei, la5 aprilie 1448, prin care Petru al II-lea scutea de vamă şi brodină carele mănăstireştiatunci când „va veni mierea şi grâul mănăstirii noastre de la Probota lavadul de la Ţuţora” 1002 . Privilegiul eliberat de Ştefan cel Mare mănăstirii Probota,995Călători străini despre Ţările Române, vol. II, p. 381.996Ibidem, p. 406.997Ibidem, p. 383.998DRH, A, I, p. 42, nr. 29.999Ibidem, p. 393, nr. 277.1000Ibidem, II, p. 39, nr. 28.1001P. P. Panaitescu, Producţia şi viaţa economică. In: Viaţa feudală..., p. 31.1002DRH, A, I. p. 394, nr. 278.

228 Igor Savala 15 august 1471 1003 , scutea de vamă carele mănăstireşti ce se vor duce „sau cugrâu sau cu miere” la Chilia şi vor aduce de acolo peşte. Conform catastifuluimănăstirii Galata, de la 1 noiembrie 1588 1004 , printre produsele mănăstirii aflateîn stoguri, pe primul loc se situa grâul, constituind circa 1/3 (32%) din total,urmat de ovăz (18%) şi orz (16%), iar ultima treime era formată din secară, mei,mazăre şi bob. În ceea ce priveşte alte culturi cerealiere ca secara, sorgul, hrişca,ele sunt mai rar atestate documentar şi erau cultivate doar în anumite regiuni.Un indiciu important al cultivării cerealelor pe domeniile mănăstireşti, esteprezenţa tot mai insistentă în peisajul rural a morilor de măcinat. Actele internede cancelarie care acordau danii în sate sau autorizau tranzacţiile funciare pepiaţă, menţionează, deseori, alături de sate morile ca element indispensabil învânzările de sate, iar prezenţa acestora de fapt urca preţurile pământurilor. Totodată,lucrul la ridicarea morilor constituia una din obligaţiile principale ale ţărănimiidependente, de care deseori erau scutiţi locuitorii satelor mănăstireşti.Culturile tehnice textile cânepa şi inul se regăsesc pe marele domeniu, datorităutilizării sale din vechime la confecţionarea hainelor. Un act din 1502, ce priveşteo hotărnicie de moşie a unui sat pe Bârlad, aminteşte de un loc „la cânepişte” 1005 .Un preot din Ţara Românească cumpăra, în 1591, „două cânepişti” în satulBrătienii de Jos 1006 .Tehnica agricolă ce păstra încă multe elemente arhaice, zonele împăduritece acopereau cea mai mare parte a ţării, slaba densitate a populaţiei în anumiteregiuni, impuneau ca pregătirea multor terenuri pentru cultivare să se facă prindefrişări şi desţeleniri permanente cu toporul, târnăcopul, sapa, hârleţul şi plugul.Dincolo de seria neajunsurilor în acest sector din spaţiul românesc, colonizarearurală internă, fluxurile de populaţie şi perioadele de relativă creştere economicăau fost stimulate de progresele din agricultură şi agrotehnică. În extinderea terenuriloragricole prin defrişări sau desţeleniri erau cointeresate toate categoriilesociale, în special, pe marile domenii, datorită rentabilităţii acestor terenuri înprimii ani de exploatare, iar prezenţa călugărilor în acest proces, deşi rar consemnatădocumentar, rămâne un fapt indiscutabil. Un act moldovenesc datând din15 mai 1584 1007 , relatează că mitropolitului Moldovei, Teofan al II-lea, a curăţatcu banii şi oamenii săi un loc în pădure pentru chilii, pe care apoi l-a dăruitmănăstirii GalataOdată pregătit terenul, la aratul pământului se utiliza rariţa, care va ceda treptat1003Ibidem, II, p. 258, nr. 174.1004DIR, A, XVI/3, p. 408-409, nr. 499.1005I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. II, Bucureşti, p. 251-253.1006DIR, B, XVI/6, p. 2.1007DIR, A, XVI/3, p. 255, nr. 308.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea229terenul, în anumite regiuni, plugului asimetric, alcătuit din tot mai multe elementemetalice. Plugul cu brăzdar avea capacitatea de a ara mai adânc pământul, îl puteaafâna mai bine şi putea valorifica inclusiv solurile dure. O mai bună prelucrarea solurilor determina facilitarea metabolismului suprafeţelor arabile şi, respectiv,creşterea producţiei la unitate de suprafaţă, pe când eforturi minime puteau ducela rezultate inverse. Bolovanii erau striviţi cu grapa sau boroana cu dinţi de lemn,mai rar de metal.Semănatul era făcut manual. Păioasele se tăiau cu secarea şi cu coasa, apoierau transportate la arie cu ajutorul carelor. Pe câmp rămânea, după ce erauculese spicele împrăştiate de spicuitori, o hrană modestă pentru animale, dar şiun mijloc elementar de îngrăşare a terenului. Pentru treierat se utilizau îmblăcitul,scândura şi tăvălugul. Paiele şi spicele rămase după secerat erau adunatecu grebla, iar snopii se mânuiau cu furca sau furcoiul. Târnul se folosea pentrualegerea boabelor din pleavă, iar pentru vânturat se recurgea la lopată, ciur saudârmon.Paiele şi grânele se transportau peste tot în Europa cu carul. În secoleleXI-XV, s-au produs schimbări şi în folosirea forţei de tracţiune, legate de potcovireaşi adoptarea hamului aplicat pe piept al cailor 1008 , sau de utilizarea pluguluicu fruntar pentru boi, de apariţia carului mare cu patru roţi, ceea ce a asiguratmărirea productivităţii animalelor în lucrările agricole şi în transport. În pofidafaptului că la muncile agricole din spaţiul carpato-nistrean erau utilizaţi mai multboii, ei fiind folosiţi cu precădere la arat şi la transporturi grele cu carul mare, nuputem nega faptul că s-a extins, începând cu secolul al XV-lea, şi folosirea cailorla grăpat sau la transporturi. În condiţiile când se cerea o putere de tracţiunemai mică, dar o iuţeală mai mare, caii puteau fi utilizaţi de către comunităţilerurale, depinzând de mănăstiri, la transportarea mărfurilor pe distanţe lungi, faptdemonstrat de actele timpului, care menţionează care mănăstireşti circulând cumărfuri în toată Ţara Moldovei.Sistemul de cultură dicta ritmurile şi etapele muncilor agricole. Pretutindeniîn Europa medievală, preocuparea principală a ţăranului era să asigure proprieifamili, în primul rând, şi celor care aveau drepturi asupra pământului cultivat deel şi asupra produselor producţia de cereale, care constituia peste tot ingredientulprincipal al alimentaţiei umane, chiar şi la români până în secolul al XVIIlea.Ingredient fundamental, însă nu uniform după cum apreciază cercetătorii,întrucât tocmai după calitatea pâinii (pâine albă, pâine intermediară, pâine dincereale inferioare, ca alacul sau chiar sorgul) se evidenţia cea dintâi ierarhizare1008R. Manolescu, Societatea feudală...p. 164.

230 Igor Savaesenţială păturilor sociale 1009 . Din aceată căutare a rezultat tendinţa de autarhie şiautosuficienţă prezentă în toate comunităţile rurale din perioadă.În privinţa alternării culturilor pe un lot în Moldova, ca şi în Ţara Românească,se folosea mai mult în secolele XIV-XVI sistemul de moină sălbatică,care impunea desţeleniri aproape permanente. Terenul era valorificat un anumitnumăr de ani până la secătuire, apoi era lăsat pârloagă câţiva ani pentru refacere,timp în care se foloseau alte terenuri. Prima recoltă era bună, restul mai slabe.Se mai practica şi moina reglementată, constând din alternarea dintre cerealeşi păşune. Din secolul al XVI-lea începe să se generalizeze asolamentuil bienal.În general, factori ca tehnica agricolă rudimentară în pofida îmbunătăţiriloraduse, randamentul scăzut al prelucrării loturilor, folosirea rară a îngrăşămintelornaturale, explică de ce recoltele obţinute erau scăzute în raport cu cantitateade seminţe utilizate: nu mai mare de 4 pentru orz şi grâu, de 3,5 pentru ovăzşi secară, şi mai mic pentru mei 1010 . Pentru comparaţie amintim că în Anglia, însecolele XIII-XV, raportul dintre cantitatea însăminţată şi cea recoltată era de1:4 – 4,4; secară 1:5,5 – 6,1; ovăz 1:3 – 3,3; şi orz de 1:3,5 – 4 1011 . Şi în Franţa, laînceputul secolului al XIV-lea în provinciile Artois şi Ile-de France, acest raportera variabil, constituind frecvent la grâu 1:8, în regiunile meridionale sau deluroaseel fiind mai scăzut, 1:3 – 4 1012 .Dincolo de anumite decalaje economice între regiunile Ţării Moldovei, oriîn raport cu anumite state europene (sistemul de asolament folosit, agrotehnica,animalele de muncă folosite şi productivitatea solurilor) valorificarea terenurilorprin colonizare şi creşterea numărului de localităţi, pe alocuri, sporirea număruluide mori construite, implicarea mănăstirilor în relaţiile de piaţă prin vânzareaproduselor agrare, constituie factori ai progresului pe domeniul mănăstiresc înprivinţa sectorului cultivării plantelor.Creşterea animalelor a reprezentat o altă ramură economică, de importanţămajoră, practicată din vechime de români datorită pădurilor întinse, a păşunilorbogate, care au creat condiţii propice dezvoltării acestei practici. Importanţa eireiese şi din locul pe care-l aveau dările din animale, al obligaţiilor în muncă legatăde această practică a ţăranilor în cadrul venitului domniei, ale boierimii şi bisericii,din privilegiile comerciale acordate unor negustori străini. Relatările unor călătoristrăini, care au vizitat Moldova, de asemenea, sunt importante în cunoaşterea ei.Astfel, Angiolello, secretarul lui Mahomed la II-lea, era impresionat în anul 14761009G. Cherubini, stud. cit.. In: Omul medieval, p. 111.1010Şt. Ştefănescu, D. Mioc, Ţărănimea din Principatele Române..., p. 13.1011B. H. Slicher Van Bath, The agrarian history of Western Europem Londra, London, 1966, p. 172.1012G. Duby, L’economie rurale et la vie des campagnes dans l’Occident médiéval, Paris, 1960, p. 186.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea231de bogăţiile Moldovei în animale, anume de boii şi caii buni 1013 . Călătorind prinMoldova în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu, italianulA.M. Gratiani remarca faptul că în această ţară ogoarele sunt foarte roditoare şimulţimea vitelor este de necrezut, încât localnicii pot înjuga la plug până la 12 boi 1014 .Locul şi importanţa zootehniei în economia Ţării Moldovei a veacurilorXIV-XVI, este indiscutabilă 1015 , însă ponderea ei în raport cu alte ramuri aleeconomiei agrare a variat sub presiunea diferiţilor factori, de la perioadă la perioadă,de la o regiune geografică la alta şi, nu în ultimul rând, a depins de suprafaţacerinţele pieţii interen şi externe, şi de structura domeniilor medievale. În secolulal XVI-lea, ca rezultat al solicitărilor tot mai mari la produse din partea PorţiiOtomane, unele domenii îşi reorganizează economia, încercând să producă totmai mult pentru piaţă. În noua conjucură s-a redus ponderea cultivării plantelorşi a crescut importanţa creşterii animalelor, dintre care vitele mari cornute,oile, porcii, caii, contrar restricţiilor impuse de regimul „monopolului comercialotoman”, ocupau locul central la export. Beneficiari ai acestui comerţ au fostdomnia, marii boieri şi unele mănăstiri. În acest context amintim de cercetărilelui C. Cihodaru 1016 şi ale lui Gh. Pungă 1017 , care au demonstrat existenţa pe teritoriulMoldovei a unei reţele de ferme zootehnice în timpul lui Alexandru Lăpuşneanu.Pe alocuri, în contextul extinderii culturii cerealierelor, a legumelor, aviţei de vie, suprafeţele de păşune s-au redus parţial, astfel încât creşterea vitelors-a restrâns în comparaţie cu agricultura. Acolo însă unde condiţiile naturaleo permiteau, s-au format zone speciale de creştere a animalelor, în special, înzonele unde existau branişti.În economia mănăstirească această practică a adus cele mai însemnate venituriîn anumite perioade şi a evoluat constant datorită a trei factori principali:a) prezenţa în structura domeniului mănăstiresc a munţilor, braniştilor, poienelorşi fâneţelor care permiteau dezvoltarea acestei ramuri; b) sporirea treptatăa numărului de robi şi ţărani dependenţi, care puteau fi folosiţi ca păstori; c) boii,caii şi alte mărfuri animaliere vestite pe pieţele externe stimulau din plin aceastăpractică economică în virtutea participării, deseori privilegiată, a mănăstirilor încomerţul intern şi extern.S-a răspândit pe larg practica creşterii bovinelor, a cailor, oilor, caprelor şiporcilor. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, datorită creşterii cerinţelor1013Al. I. Gonţa, Satul în Moldova..., p. 142.1014Călători străini despre Ţările Române, vol. II, p. 381.1015Mulţi dintre istoricii preocupaţi de această problema au susţinut teza conform căreia creştereaanimalelor a predominat în ansamblul economiei româneşti până la începutul secolului alXIX-lea. Vezi M. Lazăr, stud. cit.1016C. Cihodaru, recenzie la V. Costăchel, P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală..., p. 253-254.1017Gh. Pungă, Ţara Moldovei în vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, Iaşi, 1994, p. 57-97.

232 Igor Savapieţii externe, sporeşte considerabil numărul animalelor mari cornute crescute înbraniştile mănăstireşti. Ieremia Movilă, la 2 decembrie 1598, examinând pricinadintre mănăstirile Agapia şi Secu, poruncea călugărilor de la Agapia să deamănăstirii Secul fânul din poiana Rusului ca aceştia „să-şi ierneze vitele cu acelfân” 1018 . Faptul că vitele mari cornute din Moldova erau mult căutate pe pieţeledin Europa, este demonstrat de numeroase izvoare, însă vom menţiona aici osursă relevantă din secolul al XVI-lea, este vorba de impresia lui Martin Cromerdin călătoria prin Moldova: „Moldovenii nu prea cultivă ogoarele, ci se hrănescnumai cu cirezile, căci ţara lor este plină de boi şi vaci bune. Odinioară strămoşiinoştri aduceau de acolo oi şi boi şi nu numai vecinii, ruşii şi ungurii, dar chiarşi prusienii, silezienii, cehii, nemţii, slavii, italienii şi turcii aduc în fiecare an deacolo un număr aproape nesfârşit de animale” 1019 .În actele secolelor XV-XVI, vitele apar ca mijloc de schimb, deseori ca echivalental monedei şi formează, totodată, unul din principalele articole de export.Remarcând mulţimea mare de vite, A. M. Gratiani indica că „din Moldova sescoate acea mulţime de boi, din a căror carne se hrănesc nu numai popoarelevecine, ale Ungariei şi Rusiei, ci şi cele ale Poloniei, Germaniei, ba chiar şi aleItaliei şi, mai ales, Veneţia”. Apreciind rentabilitatea acestei practici în economiadomeniului, el afirma că „de aici au mare câştig boierii, care cresc cirezi de vite,ba chiar şi domnul însuşi mai mult din asta se îmbogăţeşte, căci el vinde în fiecarean un număr mare de boi de pe moşiile sale” 1020 .Condiţiile naturale prielnice favorizau creşterea cailor, ramură care ocupa, deasemenea, un loc important în activităţile economice de pe domeniile boiereştişi mănăstireşti din Moldova medievală. Ea era stimulată nu numai de utilizarealor ca animale de tracţiune, ori în oastea domnească (darea „caii de olac”), darşi de aprecierea calităţilor cailor moldoveneşti în ţările străine, iar din secolulal XVI-lea, probabil, şi de solicitările mereu crescânde ale Imperiului Otoman.Astfel, caii moldoveneşti constituiau un articol de export valoros ce aduceau venituriînsemnate celor implicaţi în comerţ. În conformitate cu informaţiile oferitede documentul emis la ianuarie 1476 1021 , cunoaştem că Iuga, mare vistier, a dăruitmănăstirii Putna un sat, obiecte bisericeşti, bani şi doi cai buni pentru a i se facepomenire veşnică la slujbe lui şi familie sale. Impresionat de calităţile fizice alecailor din Moldova, Dj. Reichersdorf arăta, în 1538, că aici „se găseşte un marenumăr de herghelii bune, cai turceşti şi moldoveneşti”, încât Petru Rareş putea să1018DIR, A, XVI/4, p. 240, nr. 294.1019M. Cromer, De origine et gestis Polonorum, Basel, 1958, Apud P. P. Panaitescu, Producţia şiviaţa economică. In: Viaţa feudală..., p. 17.1020Călători străini despre Ţările Române, II, p. 381-382.1021DRH, A, II, p. 311, nr. 205.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea233strângă oaste până la 60000 de călăreţi şi pedeştri, dar care rar puteau fi exportaţi,nu şi fără acordul domnului ţării 1022 . În ceea ce priveşte obligaţia Ţărilor Românede a furniza Porţii cai, boierii şi mănăstirile erau cei care puteau să dea un numărsporit de cai pentru „treburile ţării”. Actul din 9 iulie 1577 1023 , ne informează cămănăstirea Pângăraţi a dat lui Petru Şchiopul doi cai buni ca „să fie de trebuinţaţării”, în schimbul unei selişte de pe Amlaşul Mic, din ocolul Pietrei.În Ţările Române se creştea în epoca medievală un număr mare de oi, faptdatorat condiţiilor climaterice prielnice, a solicitării acestei cărni în alimentaţie, apieilor în gospodăria casnică şi cererii pe piaţa externă, în special, obligaţiile faţăde Poartă. M. Cromer remarca mulţimea de oi şi boi, care erau anual importaţi dinMoldova de către negustorii din ţările vecine. Faptul că numărul oilor era mare şiocupa un loc important în gospodăria anumitelor mănăstiri o arată hrisovul din1 iunie 1476 1024 , potrivit căruia Iuga vistier dăruia Putnei 100 de oi. Acelaşi lucruîl arată catastiful Galatei de la 1588, unde sunt înregistrate 1128 de oi, 191 boi,vaci şi viţei, 140 de porci şi 101 cai 1025 . Intervenind de mai multe ori în pricinilede hotar dintre mănăstirile Agapia şi Secul, Ieremia Movilă permitea călugărilorde la Secul, la 15 aprilie 1599 1026 , „să pască oile mănăstireşti pe braniştea care afost a cetăţii Neamţ şi să facă stână acolo unde le va fi voia”.În condiţiile accentuării dominaţiei otomane în a doua jumătate a secoluluial XVI-lea, creşterea vitelor a rămas o activitate aducătoare de venituri doar înanumite sectoare şi numai pentru anumite categorii sociale. Pe marile domeniis-a dezvoltat, în special, creşterea vitelor mari şi mici, stăpânii acestora fiindprincipalii beneficiari ai condiţiilor pentru creşterea lor, cât şi ai unui export organizatpeste hotare. Istoricii constată un regres al creşterii oilor în ultimul sfert alveacului, atât datorită cerinţelor mari ale Porţii, cât şi faptului că din numărulrelativ redus de animale pe care-l putea vinde la un preţ scăzut de monopol,ţăranul nu realiza decât un venit scăzut 1027 .Creşterea porcilor rămâne, în perioada cercetată, o practică importantă fiindîn legătură cu răspândirea largă a pădurilor de stejar, care ofereau hrană suficientăşi a faptului că Poarta Otomană, din considerente religioase, nu solicitaacest produs de la populaţia Ţărilor Române. Conform unei practici, probabilde origine germanică, în Evul Mediu oamenii au început să evalueze importanţacodrilor pe baza numărului de porci a căror îngrăşare o permiteau (silva1022Călători străini despre Ţările Române, vol. I, p. 199.1023DIR, A, XVI/3, p. 89, nr. 111.1024DRH, A, II, p. 314, nr. 207.1025DIR, A, XVI/3, p. 408-409, nr. 499.1026Ibidem, XVI/4, p. 257, nr. 318.1027Şt. Ştefănescu, Economie şi societate în Ţările Române..., p. 65.

234 Igor Savaad saginandum porcos) 1028 . Prezenţa braniştilor în componenţa domeniilor unormănăstiri moldoveneşti, indică această ocupaţie în economia lor. Totodată, cultivareacerealierelor precum meiul, orzul, ovăzul, sorgul şi secara, care cereau maipuţină îngrijire decât grâul, ofereau hrană din belşug porcilor.Analiza actelor interne arată, că între dările şi obligaţiile ţăranilor către statgoştina de porci rămâne însemnată pe tot parcursul Evului Mediu, ceea ce nui-a împiedicat pe ţărani să renunţe la creşterea acestui animal, care în folclorulromânesc şi în cel al popoarelor balcanice are o semnificaţie multiplă, sugerândbelşug şi prosperitate. Prepararea produselor din carne de porc pentru consumulintern, dar şi pentru export, era una din principalele ocupaţii ale industriei casnicealimentare. Exceptând interdicţiile în perioada posturilor, preparatele din carnede porc erau mult folosite şi în alimentaţia călugărilor datorită componenţei lornutriţionale, fapt demonstrat, spre exemplu, de cei 140 de porci care se aflauprintre animalele stăpânite de mănăstirea Galata la 1588.Cadrul natural favorabil a fost unul din factorii deosebit de propice dezvoltăriiapiculturii în Moldova medievală, considerată o străveche îndeletnicireromânească. Echilibrul natural al reliefului Moldovei şi al stării climatice a fost înmare măsură asigurat şi de existenţa a numeroase zone vegetative: păduri, lacuri,iezere, bălţi, gârle, pajişti cu fâneţe şi flori, livezi şi grădini – propice dezvoltăriialbinăritului. Paralel, factorul biotic reflectat prin numărul relativ redus al aşezăriloromeneşti, făcea ca omul să intervină mai puţin în natura înconjurătoare,ceea ce a favorizat această activitate 1029 .În exploatarea domeniului mănăstiresc apicultura constituia o practică economicăcu semnificative implicaţii sociale, care a căpătat o dezvoltare mai intensă,comparativ cu domeniul boieresc. Importanţa ei reieşea din mai multe considerente:mierea folosită intens în alimentaţie cât şi pentru prepararea băuturilor(miedul), constituia un articol important aducător de venituri prin comercializareaei pe piaţa internă, dar, în special, în străinătate; ceara constituia materialulprincipal pentru confecţionarea lumânărilor folosite la iluminat şi la săvârşirearitualelor de cult; propolisul servea în medicina populară ca remediu în tratareaunor maladii. Avantajele apiculturii pe domeniile mănăstireşti erau înlesnite defaptul, că mănăstirile erau stăpânitoare de branişti – un complex de păduri, terenuride vânătoare, ape, păşuni, fâneţe – foarte favorabile aşezării prisăcilor. Deasemenea, albinăritul nu necesita o înaltă specializare ceea ce făcea că el să poatăfi practicat şi de către monahi. Din aceste considerente, mănăstirile moldoveneşti,care dispuneau de forţă de muncă servilă, au depus eforturi constante1028M. Montanari, Alimentaţia. In: Dicţionar tematic al Evului Mediu Occidental, editat de LeGoff, J., Schmitt, J.-C., Iaşi, 2002, p. 21.1029I. Ciuta, Apicultura în Moldova feudală, Bucureşti, 1994, p. 24-50.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea235pentru dezvoltarea pe domeniile lor a apiculturii, practică care constituia unadintre sursele principale de venituri.Braniştea domnească de la Bohotin, cu văile Coziei, Covasnei, Trestienii,Tătarcei, Hămeiosului, cu dealurile împădurite, cu văioagele strâmte şi ferite devânturi, a reprezentat centrul apicol în Moldova medievală 1030 . Ea era supusăunui regim special de administrare, nimeni nu avea voie să intre pentru a tăialemne, a cosi fân, a paşte vitele, a vâna, a prinde peşte sau a culege pomuşoare.Cine încălca „legea” braniştii era pedepsit în variate moduri, de la confiscareacarului cu boi, a securii, a uneltelor de vânat şi pescuit, până la tăierea mânii şispânzurare 1031 . Domnia era cointeresată în exploatarea braniştii Bohotinului, căciobţinea venituri de la cei care aşezau aici stupi atât prin produsul zeciuielii plătitevoievodului ca stăpân al locului, cât şi din punct de vedere fiscal, prin achitareadeseatinei domneşti 1032 .Aici deţineau prisăci şi poieni, locuri pentru prisăci dăruite de domni, mănăstirileBistriţa, Neamţ, Humor, Pângăraţi, Galata, fapt pentru care avem reperedocumentare. Branişti mai aveau mănăstirile Putna, Tazlău, Voroneţ şi Vânători.Faptul că episcopiile, mănăstirile, boierii şi gospodăriile ţărăneşti erau mari posesoride stupi, cât şi dările pe care le încasa domnia din această producţie, suntpuse în evidenţă atât de documentele interne, cât şi de izvoarele narative externe.Amintim că mănăstirea Probota avea la mijlocul secolului al XV-lea 3 prisăci;Neamţ stăpânea circa 4 prisăci la începutul secolului al XVI-lea; Bistriţa – 8prisăci spre finele veacului XVI; Galata avea 3 prisăci cu 486 de stupi, la 1588;tot atâtea prisăci avea şi Moldoviţa.În legătură organică cu dările din produsele apicole achiate de o parte a populaţieidomniei Ţării Moldovei, de care uneori erau scutiţi oamenii aserviţi mănăstirilor,se află camăna sau darea în ceară. Camăna reprezenta în trecut o dare înnatură din ceară de albine, pusă în formă rotundă de piatră, de o anumită mărimeşi greutate, percepută de la populaţia târgurilor care dispuneau de cârciume,măcelării, cojocării, dar şi de la proprietarii de case de aici 1033 . În condiţiile cândîn epocă ceara constituia materialul principal pentru confecţionarea lumânărilor,sursa principală de iluminat, darea din acest produs apicol era, alături de miere,foarte importantă pentru visteria ţării. Credem că acei care erau proprietari decârciume, ateliere şi prăvălii erau implicaţi în procesul strângerii mierii, a confec-1030Ibidem, p. 53-54.1031C. C. Giurescu, Istoria pădurii româneşti..., p. 55.1032R. Rosetti, Cronica Bohotinului, extras din Analele Academiei Române, seria II, tom 3, MemoriileSecţiei de Istorie, p. 6.1033A. Cazacu, Veniturile ţării şi ale domniei. In: V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţafeudală..., p. 368.

236 Igor Savaţionării cerii, fapt pentru care erau impozitaţi de domnie. În istoriografie s-asusţinut un timp, în baza surselor narative, că zeciuiala din stupi, miere şi ceară aconstituit în Moldova medievală principalul venit al visteriei 1034 .În virtutea importanţei apiculturii şi a valorii produselor ei, pe lângă producţiabogată de miere şi ceară obţinută de călugări, mănăstirile erau favorizate prinprivilegiile domneşti cu dreptul de a strânge nu numai desetina de miere, darşi camăna de la locuitorii unor târguri. Cămana este menţionată documentarprima dată în Moldova în privilegiul lui Alexăndrel dat mănăstirii Probota pe 21februarie 1449, când voievodul hotăra „să fie de la noi, mănăstirii noastre toatăceara din Tîrgul Frumos: din toate cârciumile câte se vor face în Târgul Frumos,ei, călugării, să strângă ceara mănăstirii noastre” 1035 . Prin actul din 12 august1457 1036 , Ştefan cel Mare întărea mănăstirii Bistriţa vama şi pietrele de ceară dintârgul Bacău, privilegiu emis anterior de Alexandru cel Bun. În iulie 1466 1037 ,acelaşi voievod înnoia privilegiul lui Petru al II-lea, prin care dădea mănăstiriiProbota un oboroc anual format din 10 buţi de vin, 2 măji de peşte, jumătatedin pietrele de ceară strânse la Târgul Frumos, toate berbînţele de miere dindeseatina strânsă din satele ei de la Botne, cât şi scutire de dări pentru oamenii eide la prisaca Visoca. În ceea ce priveşte denumirea de „berbânţa de miere” s-astabilit că el prezenta un fel de butoiaşe în care se strângea mierea cuvenită cadare domniei şi reprezenta acelaşi impozit pe acest produs, desetina 1038 .Chiar şi la sfârşitul vescului al XVI-lea, în pofida reducerii volumului emiteriiprivilegiilor pentru mănăstiri, unele locaşe monahale deţineau dreptul încasăriidesetinei de la cei care practicau albinăritul pe domeniile lor. Mihai Viteazul,la 27 iulie 1600 1039 , întărea mănăstirii Bistriţa vechiul privilegiu cu dreptul de astrânge deseatina de albine de la vecinii săi din satele ţinutului Neamţ, aşa „cuma fost obiceiul din veac şi cum au fost miluiţi şi de domnii dinainte”. Evident, înanumite condiţii mierea, miedul, ceara şi alte derivate apicole puteua fi comercializatede călugări Mierea figura printre mărfurile pe care le putea comercializamănăstirea Probota la Chilia, conform privilegiului emis la 15 august 1471 1040 .Dezvoltarea apiculturii pe domeniile mănăstireşti din Moldova, e consemnată1034Vezi esenţa tezei la I. Ciuta, op. cit., p. 107-121.1035DRH, A, II, p. 2.1036Ibidem, p. 95-96, nr. 65.1037Ibidem, I, p. 412, nr. 288; II, p. 197, nr. 138.1038V. Bogrea, Despre ferîie. In: Anuarul Institutului de Istorie naţională Cluj, tom. III, 1926,p. 521; V. Pîntea, Impozite, taxe şi amenzi moldoveneşti, până la 1504. In: Cercetări Istorice,X-XIII, 1934-1936, nr. p. 222-223; I. Ciuta, op. cit., p. 76-77.1039DIR, A, XVI/4, p. 299, nr. 364.1040DRH, A, II, p. 258, nr. 174.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea237şi de călătorii străini. Italianul Marco Bandini, prezentând viaţa monahilor dinmănăstiri, menţiona că aceştia „ca să nu-şi petreacă timpul în trândăvie se ocupăunii cu albinele, alţii cu grădinăritul” 1041 . Un alt călător, Antonio Maria Grazzianiaprecia, îm 1564, rodnicia pământului românesc şi a ocupaţiilor agricole alelocuitorilor din Moldova, evidenţiind că aceştia „de vin, desigur nu duc lipsă, darfolosesc mult miedul, ca unii care au miere multă” 1042 . Relevând că albinele caredau mierea şi ceara erau în Moldova şi Valahia cele mai frumoase şi mai productivedin toată Europa, Stephan Raichevich constată că „cantitatea de ceară carese obţine este considerabilă..., iar din Moldova este superioară în calitate faţă decea din Valahia şi-i specifică acestui district” 1043 . Nu în ultimul rând, aceeleaşisurse narative ale călătorilor străini prin Moldova remarcă calităţile terapeuticeale mierii locale, mai ales împotriva înfricoşătoarelor boli infecţioase ale epociica ciuma. Englezul Robert Bagrave, care a vizitat ţara în 1652, în timpul luiVasile Lupul, aprecia miedul ca una dintre cele mai tonifiante băuturi pe carelocalnicii o foloseau preventiv împotriva ciumei, care bântuia atunci Moldova.El consemna că miedul excelent găsit la Galaţi i-a alinat grijile şi supărarea ce leavuse în regiunile turceşti, şi că „cea mai mare parte dintr-o piesă de o optime ocheltuisem la Vaslui pentru a cumpăra mied spre a ne feri de aerul plin de ciumă”într-un „oraş în care nici o casă nu scăpase de infecţia mortală” 1044 .Din cele relatate rezultă că rolul şi importanţa apiculturii în economia Modoveimedievale a fost colosală. Numărul mare de stupi şi prisăci atestat în inventaruldomeniilor mănăstireşti, exploatarea eficientă a braniştilor, care constituiaulocuri ideale dezvoltării apiculturii şi care erau supuse unui regim privilegiat,regimul privilegiat la care erau supuse unele mănăstiri în privinţa încasăriipietrelor de ceară din unele oraşe – constituie factori care au favorizat dezvoltareaapiculturii pe domeniile lor. Dat fiind importanţa ei multiplă, credem, înpofida informaţiilor incerte pentru secolele XV-XVI în ceea ce priveşte valoareabănească a produselor, că albinăritul rămâne o ocupaţie în continuă dezvoltare şică mănăstirile moldoveneşti obţineau de aici venituri substanţiale nu numai dinpracticarea albinăritului, dar şi din exploatarea celorlalte ramuri economice legatede mediul braniştilor, dat fiind interconexiunea între acestea.Viticultura, pomicultura şi grădinăritul au reprezentat alte ramuri ale economieiagrare medievale româneşti de veche tradiţie, practicate în mod deosebit pedomeniile mănăstireşti. Condiţiile climaterice şi solul fertil au creat condiţii favo-1041V. A. Urechia, Codex Bandinus, Bucureşti, 1895, p. 134.1042Călători străini despre Ţările Române, vol. II, p. 381.1043Apud I. Ciuta, op. cit., p. 112.1044F. Babingher, R. Bagrave, Un voyeugeur anglais dans les Pais Roumains du temps de Basile Lupu,1652 // Academia Română, Memoriile Secţiei Istorie, seria III, tom. XVII, p. 41-42.

238 Igor Savarabile dezvoltării culturii viţei de vie şi obţinerii unui vin de calitate, înalt apreciatîn ţările vecine. Erau vestite vinurile produse în podgoriile de la Hârlău, Huşi şiCotnari. Matteo Muriano, de exemplu, preţuia mult gustul vinurilor moldoveneşti,comparându-le cu vinurile italieneşti din Friul 1045 . Umanistul Anton Verancsiscrelata că Moldova şi Ţara Românească „au pământ roditor şi sunt foartebogate în vin”, iar vinurile pe care acestea le produceau, tari ori slabe, dulci sauseci „sunt aşa de bune la gust şi de soi ales, încât nu doreşti nici vinurile de Falerndin Campania” 1046 . Cronicarul polonez Matei de Miechov arăta, că în Polonia şiîn Ucraina se importa vin din Ungaria, Moldova şi Ţara Românească” 1047 .Cultivarea viţei-de-vie pe domeniile mănăstireşti tinde să se generalizezepe aproape toate tipuruile de soluri şi se regăseşte, dacă condiţiile climatericepermiteau, în aproape toate localităţiile. Forţa de muncă pe care o constituiapopulaţia satelor dependente de mănăstiri, permiteau, ţinând cont ca muncilesofisticate cerute de lucratul la vie şi vinificaţie pe parcursul celor patru anotimpuri,ca această practică să se dezvolte. Existau mai multe motivaţii ca acestsector al economiei mănăstireşti să prospere. Deşi considerată „băutură beţivă”,vinul constituia, împreună cu pâinea, o componentă imporatantă în alimemtaţie.Oricum, era un produs de notorietate universală, avându-se în vedere destinaţiasa pentru necesităţile liturgice, şi nu numai. Deci, era produs nu numai pentruconsumul propriu al călugărilor sau pentru cultul divin, dar şi supus vânzării pepiaţă. Apoi, producerea unor vinuri de calitate a reprezentat, în secolele examinatede noi, nu numai unul dintre elementele de distincţie pentru categoriilesociale superioare, dar şi o motivaţie pragmatică a populaţiei implicată în acestsector de a spori veniturile.Cultivarea viţei de vie pe domeniile mănăstireşti în secolul al XV-lea, estemai redusă comparativ cu proporţiile din veacul următor. Absenţa monopoluluiotoman asupra comerţului cu vin explică avântul viticulturii în secolul alXVI-lea, în cultivarea căreia erau cointeresate toate categoriile sociale. Pentru asuplini necesităţile călugărilor în acest tip de produs, domnia oferea unor mănăstirioboroace anuale în produse alimentare, dar şi vinicole, sau chiar danii conţinândvii, paralel cu scutirile periodice de darea vinului pentru locuitorii dinsatele mănăstireşti. În secolului al XV-lea mănăstirile Bistriţa, Neamţ, Moldoviţa,Probota, Humor, Putna au beneficiat de oboroace anuale conţinând vin 1048 . Iuga,1045Călători străini despre Ţările Române, I, p. 149.1046Ibidem, p. 401, 408-409.1047Şt. Ştefănescu, Istoria medie a României, partea a II-a, (Principatele Române – secoleleXIV-XVI), Bucureşti, 1992, p. 25.1048DRH, A, I, p. 42, nr. 29; p. 140, nr. 93; p. 149, nr. 100; p. 272, nr. 192; p. 412, nr. 288; II, p. 2,nr. 2; p. 15, nr. 14; p. 30, nr. 24; p. 124, nr. 86; p. 197, nr. 138; p. 283, nr. 192.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea239mare vistier, dăruia, în 1476, mănăstirii Putna şi Moldoviţei o falce şi trei fertalede vie, ambele localizate pe dealurile de la Hârlău 1049 . Ştefan cel Mare înzestramănăstirea Bistriţa, la 23 noiembrie 1499 1050 , cu cinci fălci şi două fertale de vieîn podgoria de la Hârlău. Mănăstirea Galata avea, la 25 noiembrie 1588 1051 , 10fălci de vie la Cotnari, 5 fălci la Voroveşti şi 1,5 fălci în Iaşi. Instalaţiile, unelteleşi alte materiale necesare la cultivarea viilor mănăstireşti sau transportul vinuluierau asigurate prin obligaţiile în muncă ale ţăranilor, fapt menţionat de o serie deprivilegii 1052 .Viile şi produsul acestora, vinul, figurează în tranzacţiile de pe piaţă undesunt implicate şi mănăstirile. Pe 25 august 1443 1053 , călugărul Sava cumpăra o vieaproape de cetatea Neamţ cu tot cu teasc. Uricul emis la 23 noiembrie 1499 1054 ,autorizează tranzacţia prin care arhimandritul Paisie şi călugării de la mănăstireaPutna vindeau lui Ştefan cel Mare o falce şi 2 fertale de vie pentru suma de 150de zloţi. Aron voievod întărea Moldoviţei, prim hrisovul din 8 mai 1592 1055 , omoară pe Topliţa, mai sus de târgul Baia, cumpărată de la Nicoară şoltuz cu 30de taleri de argint şi o butie de vin.Pentru vânzările pe piaţă a vinului şi a peştelui se plătea taxa numită perperul,încasat de pripăşari, însă domnia acorda deseori mănăstirilor scutire pentruaceastă taxă. Călugării de la mănăstirea Cozia încasau la începutul secolului alXVI-lea „perperitul de la butoiul cu vin sau orice se va vinde pe ocina sfinteimănăstiri sau de vor fi stupi, sau vii, sau grădini, sau pomet” 1056 .Pomicultura şi grădinăritul, deşi cunosc o evoluţie în această perioadă, rămânpractici economice secundare comparativ cu cele menţionate anterior. Evidentcă în fiecare gospodărie ţărănească, dar şi pe rezerva seniorială, existau unelesoiuri de pomi fructiferi. Izvoarele epocii, în special, toponimia, oglindesc înmod sugestiv speciile care creşteau datorită mediului natural prielnic: vişini,cireşi, gutui, nuci, peri, pruni şi meri, apreciate pentru gust şi aromă fiind meriidomneşti 1057 . De exemplu, două vechi mănăstiri din Ţara Românească au purtatdenumirea de Nucet: una în judeţul Dâmboviţa, alta pe valea Oltului (Cozia).1049Ibidem, II, p. 314, nr. 207; III, p. 435, nr. 244. Unitatea principală de măsurare a suprafeţelorviticole era falcea = 1, 4322 ha, care se împărţea în fertale = 0, 36 ha.1050Ibidem, III, p. 441-442, nr. 246.1051DIR, A, XVI/3, p. 410, nr. 499.1052DRH, A, I, p. 352, nr. 249; p. 377, nr. 266; p. 388, nr. 273; p. 393, nr. 277; II, p. 48, nr. 34; p.108, nr. 74 şi altele.1053Ibidem, I, p. 342, nr. 242.1054Ibidem, III, p. 441, nr. 246.1055CDM, I, p. 535, nr. 1475.1056DRH, B, XVI/2, p. 170.1057Şt. Ştefănescu, Economie şi societate în Ţările Române în secolele XIV-XVI, p. 67.

240 Igor SavaGrădinăritul impunea eforturi în munci mai deosebite şi tehnici mai speciale,inclusiv răsăditul şi irigarea. În grădinile din preajma gospodăriilor se cultivaumai mult pentru consum propriu, iar în apropierea oraşelor şi pentru piaţă oserie de legume şi plante mirositoare: varza, mazărea, fasolea, lintea, dovleacul,ceapa, usturoiul, morcovul, pătrunjelul, mărarul ş.a. Un act moldovenesc din 12aprilie 1458 1058 menţionează varza ca produs pentru piaţă pentru comercializareacăreia erau scutiţi oamenii din satele Episcopiei de Roman. Remarcăm faptul, cădocumentele interne nu oferă informaţii despre produsele de grădinărit solicitatede la ţărani de către domnie.Pescuitul constituia o ocupaţie principală a locuitorilor din preajma marilorrâuri – Dunărea, Nistru, Prut, Siret – a lacurilor şi bălţilor din zonele ŢăriiMoldovei în care acestea erau din belşug. 1059 . Erau renumite pentru bogăţia lor înpeşte şi bălţile din zona Galaţilor, lacurile Cahul, Covur, iezerul Zagorna, baltaLeonta, Botna şi altele. Peştele era un produs foarte căutat pe piaţa internă datorităconţinutului său nutriţional, a preţului accesibil, dar şi reglementărilor alimentareprescrise în timpul anului de Biserică. Izvoarele narative indică faptul că peşteledin apele dulci ale Moldovei era foarte solicitat peste hotare. Un călător străinrelata despre Moldova că este „foarte bogată în iazuri şi bălţi şi heleşteie într-oaşa măsură, încât omul nu poate dori nimic mai mult de la natură pentru nevoilevieţii” 1060 . John Newbere în călătoria sa prin Moldova, în 1582, era impresionatde varietatea produselor văzute în Reni admirând, în special, produsele piscicole.El va lăsa o descriere amănunţită a procedeului de preparare a icrelor de nisetruşi morun, care în starea lor sărată, după cum aprecia el, „pot fi cărate prin toatălumea” 1061 , adică comercializate. La rândul său, Joris van der Does îşi amintea, în1597, că „la Ismail este pescăria cea mai îmbelşugată în peştii cei mai buni şi dinaceastă cauză ei sunt foarte ieftini. Aceştia sunt transportaţi spre a fi vânduţi nunumai în Grecia, ci şi în părţile apusene, pretutindeni” 1062 .Odată cu dezvoltarea pieţei interne în Moldova, în a doua jumătate a secoluluial XV-lea se va intensifica comerţul cu peşte atât în interior, cât şi în exterior,fiind exportat, în special, în Transilvania şi Polonia 1063 . La 18 septembrie1058DRH, A, II, p. 104, nr. 70.1059În august 1484, când otomanii ocupă Cetatea Albă ei au strămutat populaţia oraşului, cuexcepţia a 200 sute de familii de pescari (N. Iorga, Studii istorice, p. 161).1060Călători străini despre Ţările Române, vol. I, p. 192.1061Ibidem, vol. II, p. 516.1062Ibidem, vol. III, p. 87.1063V. Neamţu, Exploatarea peştelui în Moldova în secolul al XV-lea. In: Studii şi cercetări ştiinţifice,seria III, nr. 1-2, Iaşi, 1955, p. 39-47.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea2411436 1064 , când Ilie voievod presta omagiul de vasalitate regelui Poloniei Wladislaval III-lea, el promitea să-i trimită anual şi „două sute de poverne de morun”.Faptul că mănăstirile moldoveneşti erau în secolele XV-XVI principaliiposesori de lacuri, bălţi, iezere, gârle, dintre care multe dăruite de domnie, odemonstrează clar actele de cancelarie. Mănăstirea Neamţ stăpânea iezerulLuciul pe Prut, iezerul Zagorna cu gârlele sale pe Nistru, balta Strâmba, iezerulsub Dubrovca, iazuri în satele Copanca şi Dolheşti 1065 . Moldoviţa avea 2 iezereşi jumătate din lacul Covur de lângă Dunăre, balta Leonta cu gârle de lângăNistru şi jumătate din balta Oreahov 1066 . Bistriţa exploata hotarul de la Botnacu iezere şi gârle, balta Martina de lângă Siret şi alte două iazuri 1067 . Probotadeţinea bălţile de la gura Şumuzului şi iezerul Beleu cu nişte gârle 1068 . Călugăriide la Putna stăpâneau iezerul Cerlenul de lângă Prut, un iaz în satul Petricani şiun heleşteu la Stânceni 1069 . Mănăstirea Tazlău beneficia de resursele piscicole pecare le oferea iezerul Dadovul cu gârlele sale 1070 . Voroneţ deţinea, conform documentelor,doar iezerul Leonti 1071 . Ctitoria boierească Humor stăpânea iezereleOreahov, Beşilele, Ciolineţul şi un iaz în satul Feredeani 1072 . Galata avea drepturiasupra bălţilor de lângă Roman, heleşteul lui Mihai din ţarina Iaşului şi o partedin iezerul Cahov 1073 . Agapia este ultima mănăstire din agest grup, care avea uniaz în faţa Iaşului şi un heleşteu în satul Negreşti 1074 .Pentru a-şi spori producţia piscicolă, mănăstirile şi alţi proprietari laiciamenajau, pe lângă apele naturale, suprafeţe acvatice artificiale cunoscute înepocă sub denumirea de iaz sau heleşteu. Un iaz sau un heleşteu apărea în rezultatulconstruirii unui baraj sau „zăgaz” de pământ de-a curmezişul unei văi undecurgea un pârâu. Treptat, în amonte de baraj, valea se umplea de apă, fiind determinatăde înălţimea barajului, dar volumul ei nu trebuie să depăşească creasta1064Apud C. C. Giurescu, Istoria pescuitului...I, 1983, p. 83.1065DRH, A, I, p. 38, nr. 26; p. 138, nr. 92; p. 148, nr. 100; II, p. 168, nr. 117; III, p. 455, nr. 254;DIR, A, XVI/1, p. 245, nr. 217; XVI/3, p. 139, nr. 177.1066DRH, A, I, p. 358, nr. 253; p. 410, nr. 287; II, p. 131, nr. 91; DIR, A, XVI/1, p. 518, nr. 465; p.519, nr. 467.1067DRH, A, II, p. 102, nr. 69; p. 153-154, nr. 107; p. 194, nr. 136; DIR, A, XVI/3, p. 68, nr. 87; p.177-178, nr. 231.1068DRH, A, I, p. 37, nr. 25; II, p. 34-35, nr. 26; DIR, A, XVI/1, p. 499, nr. 450; p. 583, nr. 522;XVI/2, p. 91, nr. 84; XVI/3, p. 6, nr. 11.1069DRH, A, III, p. 153, nr. 78; p. 501, nr. 282; DIR, A, XVI/1, p. 405, nr. 369; XVI/3, p. 438, nr. 526.1070DIR, A, XVI/2, p. 26, nr. 25.1071Ibidem, XVI/1, p. 93, nr. 90.1072Ibidem, XVI/1, p. 384, nr. 347; XVI/2, p. 159-160, nr. 155; XVI/3, p. 249, nr. 302; XVI/4, p.27, nr. 26.1073Ibidem, XVI/3, p. 92, nr. 117; p. 107, nr. 136; p. 397, nr. 493; XVI/4, p. 142, nr. 187.1074Ibidem, XVI/4, p. 28, nr. 28; p. 288, nr. 350. Cf. C. C. Giurescu, Istoria pescuitului... p. 76-83.

242 Igor Savazăgazului. Surplusul de apă, alimentat continuu din pârâu, se scurgea printr-odischizătură a barajului, numită călugăr, deschizătură acoperită de un capacvertical, ce se putea ridica şi coborî, fiind mânuit mecanic. Pe o vale puteau ficonstruite o serie întreagă de iazuri cu morile respective 1075 .După cum se observă amenajarea heleşteielor presupunea lucrări hidraulicecomplicate, însă datorită importanţei lor multiple – pentru a asigura funcţionareamorilor aşezate la capul din aval al iazurilor, pentru a spori producţia depeşte, constituiau o sursă importantă de venit – ele devin un bun indispensabilpe domeniile multor mănăstiri moldoveneşti. Dimensiunile şi numărul heleşteelordeţinute de călugări erau în funcţie de necesitate, de puterea economicăşi de numărul braţelor de muncă pe care le angaja o mănăstire sau alta în acestproces de lucrări hidraulice. Construirea acestora sau menţinerea în stare bunăa celor vechi, unde era folosită munca ţăranilor dependenţi, este demonstrată deunele documente. Ştefan cel Mare permitea, la 31 august 1458 1076 , călugărilor dela mănăstirea Moldoviţa ca „să facă iazuri sfintei biserici pe Crasna, mai sus deiazurile lor, să fie sfintei biserici uric cu tot venitul”. În august 1581 1077 , mănăstireaNeamţ este în proces de judecată cu Malic pentru iazurile de la Copanca,care falsificând acte a reuşit să obţină dreptul de a săpa bălţi pe ocina mănăstirii.Constatând frauda, Iancul Sasul porunceşte lui Bodeiu, mare vătav de Lăpuşna,să ia de la Malic 6 boi şi să astupe bălţile săpate de acesta.Construcţia unui iaz era deseori foarte costisitoare, fiind în funcţie de dimensiunilesale. Conform unui act muntean din 1573, egumenul mănăstirii Bistriţadin Muntenia a cheltuit pentru ridicarea iazului morii de la Băbeni, 3800 de aspri„şi 10 vaci grase şi 10 oi şi 12 râmători graşi şi 4 bivoli şi 200 de obroace de grâuşi alte bucate multe mâncătoare”. Pe lângă plata meşterilor specializaţi, egumenulmenţionează că „am muncit mult şi cu oamenii mănăstirii” 1078 , fapt ce nu excludeşi o participare modestă a muncii călugărilor.În virtutea faptului că monahii erau mari consumatori de peşte, datorităregimului alimentar special, domnii moldoveni au dăruit mănăstirilor Neamţ,Moldoviţa, Humor, Voroneţ, Putna ş.a., mai ales în secolul al XV-lea, o seriede obroace anuale conţinând peşte şi icre sărate 1079 , drepturi de a pescui în apeledomneşti, cât şi scutiri de taxe vamale pentru transportul produselor piscicole 1080 .1075C. C. Giurescu, Contribuţii la istoria ştiinţei..., p. 176.1076I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. I, p. 14.1077DIR, A, XVI/3, p. 168, nr. 223.1078DIR, B, XVI/4, p. 127.1079DRH, A, I, p. 298, nr. 212; p. 314, nr. 223; p. 372, nr. 262, ş.a.1080Ibidem, I, p. 366, nr. 258; II, p. 52-53, nr. 37; p. 58, nr. 41; p. 60, nr. 42; p. 244, nr. 164; p. 267,nr. 181; III, p. 153, nr. 78; DIR, A, XVI/1, p. 189-190, nr. 168.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea243Aceste fapte demonstrează că piscicultura a fost o practică de excepţie pentrueconomia mănăstirească, fiind stimulată prin intervenţiile benefice ale statului,de construcţile de iazuri realizate de monahi şi ţărani şi, nu în ultimul rând, decomercializarea produselor piscicole.Dezvoltarea meşteşugurilor pe domeniile mănăstireşti s-a aflat în legăturădirectă cu satisfacerea necesităţilor materiale principale ale comunităţilor rurale,inclusiv monahale, prin resursele proprii, în primul rând. Aceasta a fost unadintre tendinţele de dezvoltare a sistemului economic domenial, însă o bunăparte a produselor de meşteşugărit erau obţinute în rezultatul schimbului depiaţă, ceea ce arată că mănăstirile nu constituiau entităţi economice izolate încare a predominat autarhia producerii şi a consumului, ci s-au integrat eficientîn tranzitul de mărfuri, ele însuşi producând pentru piaţă, uneori. Dezvoltareaproducţiei meşteşugăreşti pe domenii era condiţionată şi de succesiunea anotimpurilor,ceea ce făcea posibilă practicarea lor şi de către ţărani, care nu se limitaunumai la lucrările propriu-zise agricole, ci se extindea, mai ales, în lunile de iarnă,şi la mici activităţi artizanale, cum ar fi împletitul coşurilor, confecţionarea unelteloragricole, a obiectelor de mobilier şi de uz casnic etc.O ramură „industrială” rentabilă în economia mănăstirească era morăritul,care satisfăcea, în primul rând, necesitatea vitală de pâine. Dezvoltarea acesteiocupaţii a fost influenţată mai târziu de extinderea treptată a suprafeţelor agricole,îndeosebi cerealierele; de amenajarea morilor lângă mulţimea cursurilor deapă ce străbat spaţiul carpato-dunărean – energia hidraulică fiind sursa principalăde energie utilizată; de prezenţa forţei de muncă – construcţia, întreţinereaşi paza morilor fiind una din obligaţiile principale ale ţăranilor dependenţi; defaptul că mănăstirile, conform actelor interne, erau principalii beneficiari aidaniilor în satele care aveau mori, specificate în acte, sau danii constând numaiîn mori; nu în ultimul rând, de eforturile de stăpâni de a impune populaţia ţărăneascăsă renunţe la obiceiul de a-şi măcăna grânele în mediul domestic la râşniţelemanuale, ci să utilizeze moara seniorială „banală”, cu sensul de constrângereşi pedeapsă aşa cum era înţeles acest drept în Occidentul medieval.Faptul că dintre instalaţiile tehnice româneşti cea mai răspândită a fost moarade apă 1081 , în comparaţie cu Occidentul putem urmări o situaţie similară privindavantajele acestei practici în economia mănăstirească din Ţara Moldovei. Unraport din secolul al XIII-lea, asupra rolului energiei hidraulice în abaţia cistercianăde la Clairvaux, dovedeşte importanţa mecanizării ca factor primordial aleconomiei medievale. Acest raport-model era aplicabil celor 742 de mănăstiriale ordinului cistercian, întrucât mănăstirile situate în ţări îndepărtate unele de1081C. C. Giurescu, Contribuţii la istoria ştiinţei ..., p. 137-142.

244 Igor Savaaltele ca Portugalia, Suedia, Scoţia şi Ungaria, erau construite după acelaşi plande ansamblu şi aveau toate acelaşi sistem hidraulic 1082 .Credem că morile de apă constituiau, la început, o instalaţie prezentă, înspecial, pe marile domenii, dar odată cu creşterea populaţiei, legată de mişcareade colonizare, numărul morilor a crescut continuu pretutindeni, astfel încât, înregiunile bogate în ape fiecare sat avea posibilitatea să dispună de câte o moară.Avantajul acestor mori de apă era că aici cerealele se puteau măcina mult maibine şi se putea produce făină şi crupe în cantităţi mult mai mari decât în cazulfolosirii râşniţelor manuale.Tipul meşteşugurilor şi instalaţiile de producţie de pe domenii erau adaptatemateriilor prime locale. Nu numai morile de măcinat cereale erau puse în funcţiede energia hidraulică, ci şi instalaţiile pentru prelucrarea textilelor din care sefăceau îmbrăcămintea şi acoperământul patului – pivele, dârstele şi ştezele 1083 .Mâna de lucru în domeniu era constituită din robi, dar şi din ţăranii dependenţieconomic de stăpâni. Prezenţa culturilor textile cânepa şi inul, creşterea vitelor,a oilor şi a porcilor, ofereau materia primă necesară dezvoltării meşteşugurilorlegate de prelucrarea ţesăturilor şi a pieilor. S-au păstrat o serie de documentecare atestă aceste meşteşuguri pe domeniile mănăstireşti. Un privilegiu de laŞtefan al II-lea, emis la 29 noiembrie 1443 1084 , întărea mănăstirii Moldoviţa douăsate, vama din aceeaşi localitate, câteva mori şi „piua de bătut sumani” de laBaia. Petru al II-lea dăruia lui Mihail logofăt, la 23 aprilie 1448 1085 , locul undeau fost morile domneşti de la Baia pentru a-şi face mori „sau dârstă sau şteazăsau orice sau pive”. Mănăstirii Tazlău i se întăreau, prin uricul din 31 decembrie1518, satul Plopeşti cu mori şi cu „şteaze de la Trotuş” 1086 , iar potrivit actuluidatând din 29 aprilie 1552, satul Ostăpceni, pe Bistriţa, cu moară „şi cu şteaze şicu stupe” 1087 . Prin privilegiul lui Petru Rareş din 17 septembrie 1545, călugării dela mănăstirea Moldoviţa aveau dreptul „să scoată apă din Moldoviţa ca să-şi facămori şi piue sau ce vor dori să-şi facă pe topliţă şi pe acest pârâu” 1088 . Mănăstirea1082J. Gimpel, Revoluţia industrială în Evul Mediu, Bucureşti, 1983, p. 10.1083În opinia lui C. C. Giurescu, piua sau piva este o instalaţie hidrotehnică care îndeseşte cuajutorul ciocanelor de lemn şi înfrumuseţează ţesăturile de lână numite iţari, din care se făceaupantaloni lungi şi creţi şi, cioareci, care erau ţesături din lâna neagră sau sură folosite la confecţionareasumanelor. Dârsta era o instalaţie hidrotehnică pentru îmbunătăţirea şi înfrumuseţareacergilor şi plocăzilor (pături groase şi păroase), iar şteaza prezenta o instalaţie tehnică folosităpentru perfecţionarea ţesăturilor (Idem, Contribuţii la istoria ştiinţei..., p. 57-68).1084DRH, A, I, p. 344, nr. 242.1085Ibidem, p. 396, nr. 279.1086DIR, A, XVI/1, p. 135, nr. 125.1087Ibidem, XVI/2, p. 26, nr. 25.1088Ibidem, XVI/1, p. 410, nr. 377.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea245Slatina stăpânea, la 15 februarie 1568 1089 , o moară şi o piuă la Truşeşti, pe Jijia.Catastiful mănăstirii Galata din 25 noiembrie 1588 1090 , arăta că ea dispunea de17 mori, 6 pive, 2 vâltori, un pod plutitor şi o mare varietate de unelte agricoleşi obiecte de uz casnic.În domeniul prelucrării pieilor sunt atestaţi pe domeniile boiereşti şi mănăstireştimeşteri cojocari, curelari, cizmari, ciubotari sau butuşari, ultimii având ocalificare inferioară cizmarilor 1091 . Hrisovul lui Petru al II-lea, din 5 aprilie 1448,dat mănăstirii Probota îi întărea satele Ciulineşti, Bereşteni şi Roşca, pe carescutea de dări, şi mai stabilea că „oricâţi cojocari sunt în aceste sate sau oricemeşteri, să fie întreg acest venit al mănăstirii” 1092 . Privilegiul emis mănăstirii luiIaţco la 19 septembrie 1597 1093 , pentru satul ei de colonizare, oferea scutiri pentrutoţi oamenii aşezaţi aici precizând şi meseriile acestora ca „ciubotar, sau cojocar,sau curelar, sau orice meşter”, care aveau dreptul să-şi vândă marfa „prin târgurişi prin sate”. Alături de aceştia apar în unele acte şi alte categorii de meşteri, deexemplu cizmari. Un act muntean de la sfârşitul secolului al XVI-lea, îl indică peNicula, cizmar al mănăstirii Stăneşti 1094 .În pofida faptului că izvoarele istorice conţin informaţii lapidare, considerămcă meşteşugurile legate de prelucrarea pietrei şi a lemnului pentru construcţie aucăpătat, de asemenea, o largă dezvoltare pe domeniul mănăstiresc. Necesitatearidicării şi întreţinerii bisericilor, schiturilor, zidurilor şi construcţiilor anexe dincomplexul monastic, unele dintre ele păstrate până în zilele noastre, au impus olargă specializare în rândul meşteşugarilor săteşti şi călugări în această ramură.Alături de aceştia, activau unele categorii de meşteşugari specializaţi în prelucrarealemnului în scopul producerii obiectelor de uz casnic pentru piaţă. Relevantîn această privinţă este privilegiul, datând din 13 martie 1466 1095 , ce oferealocuitorilor satului Negoieşti al Episcopiei de Roman, scutire de vamă şi libertateade a-şi vinde pe piaţă produsele printre care figurau „postav, ori din pânză,ori din fer, ori din plute, ori din oale, ori din vase de lemn”.Viţa de vie, mierea, cerealele şi fructele erau materiile prime pentru industriaproducerii băuturilor alcoolice obţinute prin fermentare (vinul, miedul, berea,braga, cidrul, vinul din fructe) şi distilare (rachiul, ţuica, horilca), ramură atestată1089Ibidem, p. 175, nr. 179.1090Ibidem, XVI/3, p. 403, 407, 409-401, nr. 499.1091Şt. Olteanu, C. Şerban, Meşteşugurile din Ţara Românească şi Moldova în Evul Mediu, Bucureşti,1969, p. 55.1092DRH, A, I, p. 393, nr. 277.1093DIR, A, XVI/4, p. 180, nr. 239.1094DIR, B, XVI/6, p. 293.1095DRH, A, II, p. 190-191, nr. 134.

246 Igor Savadocumentar şi în economia mănăstirească 1096 . Pe 25 august 1443 1097 , Ştefan alII-lea întărea călugărului Sava o vie mai sus de cetatea Neamţ „unde este teasculacestei vii”, cumpărată de la Andrica din Neamţ. Miedul – băutura cu vechitradiţii, obţinută prin fermentarea mierii amestecate cu apă caldă – era una dinbăuturile cele mai răspândite în spaţiul românesc medieval, produsă în anumitecantităţi şi de către călugări, fie pentru consum propriu sau chiar pentru piaţă. A.M. Grazziani menţiona că locuitorii din Moldova „de vin, desigur nu duc lipsă,dar se foloseşte mult miedul, ca unii ce au miere multă” 1098 .Producerea berii, o altă băutură veche din spaţiul românesc, se regăseşte în„industria” mănăstirească. În Ţara Moldovei, prima menţiune despre producereaberii este reflectată de documentul din 31 octombrie 1402 1099 , prin care Alexandrucel Bun înzestra mănăstirea Moldoviţa cu două mori „şi încă o jumătate din altămoară de sladniţă” (distilerie de bere – n.n.), aflate în târgul Baia. Mănăstirea.Putna stăpânea, la 3 aprilie 1488 1100 , o sladniţă instalată pe râul Suceava, lângă Jicov.Faptul că berea putea fi produsă nu numai pentru consum propriu, dar şi pentrupiaţă, reiese din informaţia oferită de actul datând din 11 noiembrie 1580 1101 , cândIancul Sasul întărea mănăstirii Moldoviţa două mori, o berărie, o sladniţă şi patrucase de posluşnici în târgul Baia. În hrisovul de întărire a lui Petru Răzvan pentruaceleaşi bunuri ale mănăstirii Moldoviţa, din mai 1595, numărul berăriilor esteindicat la plural „poverne de bere şi sladniţă” 1102 . Prezenţa unităţilor de producerea berii în oraşul Baia, încă din 1402, apoi morile care măcinau grânele, deci materiaprimă necesară, apoi tătarii şi ţăranii indicaţi ca posluşnici, care nu puteau fi folosiţidecât la deservirea acestor instalaţii, sugerează că producţia de bere era destinată,în primul rând, locuitorilor urbei şi rentabilitatea activităţii i-a determinat pecălugări să mărească numărul berăriilor, fapt ce a necesitat noi întăriri domneşti.Dacă producerea băuturilor pe bază de fermentare se regăseşte documentarîn economia mănăstirească din Moldova secolelor XV-XVI, este însă dificilde a urmări în perioada studiată producerea băuturilor alcoolice tari pe bazăde fermentare. Inventarul mănăstirii Galata ce menţionează în stăpânirea ei opovarnă aflată în satul Sadna, înţeleasă ca o instalaţie pentru producerea băuturiloralcoolice pe bază de distilare, nu serveşte ca o dovadă clară datorită formu-1096C. C. Giurescu, Contribuţii la istoria ştiinţei..., p.233. Vezi şi studiul lui Al. I. Gonţa, Începutulindustriei alcoolului în Moldova feudală”. In: Studii de istorie medievală, p. 133-146, carereflectă doar producerea rachiului şi horilcăi pe domeniile boiereşti şi mănăstireşti începând cusecolul al XVII-lea.1097DRH, A, I, p. 342-343, nr. 241.1098Călători străini despre Ţările Române, vol. II, p. 381.1099DRH, A, I, p. 23, nr. 16.1100Ibidem, III, p. 63, nr. 36.1101DIR, A, XVI/3, p. 149, nr. 194.1102Ibidem, XVI/4, p. 122, nr. 152.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea247lării lapidare a documentului. Totodată, documentele şi studiile preocupate deacest subiect indică originile industriei băuturilor spirtoase în spaţiul celor douăţări româneşti, începând cu secolul al XVII-lea 1103 .Exploatarea petrolului, numit în limba română păcură (derivat din latinesculpicula – n.n.), este o veche îndeletnicire în spaţiul extracarpatic, continuitateacăreia este confirmată documentar, în perioada secolelor XV-XVI de toponimieşi de onomastică. Cercetătorii indică faptul că în actele slave n-a fost utilizat unechivalent slav pentru cuvântul păcură, deoarece în ţările slavilor de sud şi a celorrăsăriteni, chiar şi în statele romanice, n-a fost cunoscută exploatarea petrolului,nici în epoca romană, nici după aceea, până recent, în vremea noastră 1104 . Cel maivechi indiciu al exploatării acestui produs în Ţara Moldovei, este prezent în actuldin 4 octombrie 1440 1105 , prin care voievozii Ilie şi Ştefan întăreau mănăstiriiBistriţa satul Lucăceşti, pe Tazlăul Sărat, „în dreptul Păcurii”.Exploatarea păcurii în epoca medievală era simplă. Acolo unde petrolul ieşeala suprafaţa pământului şi forma pârăiaşe, ea se strângea în recipiente, ori sesăpau fântâni în care el se aduna şi de unde era scos apoi cu găleţile 1106 . Acestprocedeu, în opinia autorului citat, reiese din analiza documentului datând din 16decembrie 1442, care aminteşte tot la Lucăceşti „fântâna cea neagră a păcurii”.Valoarea şi importanţa utilizării păcurii în scopuri casnice o demonstrează actuldin 10 martie 1596 1107 , care prezintă un litigiu dintre călugării de la Tazlău cuDubău şi ceata lui, pentru ocina mănăstirească din „Tăteşti cu fântânile depăcură” de aici, care în cele din urmă sunt întărite mănăstirii de Ieremia Movilă.Onomastica indică faptul că exploatarea păcurei devenise, probabil, o specializaremeşteşugărească în secolul al XVI-lea. În iunie 1597 1108 , Isaiia egumen şitot soborul de la la Neamţ, vindea o prisacă din hotarul Cârsteştilor, lui Păcurardin Cârsteşti, pentru suma de 24 de talei. În toponimie întâlnim Păcura, ValeaPăcurii, Păcurile, Păcuriţa, răspândite în Moldova şi în Ţara Românească.Pentru iluminarea caselor, a bisericilor şi pentru săvârşirea ritualurilor de cultera organizată o „industrie” artizanală de producere a lumânărilor. Pe domeniulmănăstiresc ea era favorizată atât de existenţa materiei prime: ceara, forţade muncă, cât şi de comercializarea acestui produs pe piaţă. Dacă în secolele1103Vezi N. Iorga, Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc, Bucureşti, 1906, p. 198-199; Idem,Istoria comerţului românesc, p. 226; Idem, Istoria industriilor la români, p. 173-174; C. C.Giurescu, Contribuţii la istoria ştiinţei..., p. 222-233; Al. I. Gonţa, Începutul industriei alcooluluiîn Moldova feudală”. In: Idem, Studii de istorie medievală, p. 133-146.1104C. C. Giurescu, Contribuţii la istoria ştiinţei..., p. 126.1105DRH, A, I, p. 294, nr. 209.1106C. C. Giurescu, Contribuţii la istoria ştiinţei..., p. 127.1107DIR, A, XVI/4, p. 136, nr. 177.1108Ibidem, p. 172, nr. 229.

248 Igor SavaXV-XVI lumânările se confecţionau mai mult pentru necesităţile comunităţilor,al instituţiilor, dar şi pentru piaţă, în secolul al XVII-lea se constată oameni specializaţişi meşteşuguri legate de producerea lumânărilor pentru piaţă. În Moldova,Iaşul a deţinut un loc important în privinţa făclieritului. Exista chiar un cartiernumit Făcliari, unde se aflau ateliere de confecţionare a lumânărilor, menţionatîntr-un act din 1657 1109 , cu ocazia vinderii unui loc de dughiană aici, situat întredughenele mănăstirilor Pângăraţi şi Barnovschi.Pe domeniul mănăstiresc au fost dezvoltate, în special, meşteşuguri de artă legatede prelucrarea metalelor, a pietrelor preţioase de către meşteri aurari-argintari, solicitaţitot mai mult de mănăstirile moldoveneşti începând cu secolul al XV-lea. Bogăţialucrărilor de argintărie din inventarul aşezămintelor monastice din Ţara Moldovei,indică funcţionarea atelierelor locale de o apreciabilă valoare tehnică. Însemnărilede pe unele obiecte ne permit să identificăm locul, data şi uneori meşterii care aulucrat la aceste opere de artă. În cadrul acestor meşteşuguri distincte, se remarcă şipreocupările în realizarea miniaturilor şi broderiilor liturgice 1110 etc.Deşi posesoare de numeroase sate, păduri, vii, ape, animale, ateliere meşteşugăreşti,care le ofereau bunurile esenţiale materiale în cadrul economieiagrare predominante, mănăstirile moldoveneşti participă activ în comerţ, încădin secolul al XV-lea. Avantajat de numeroase privilegii oferire de domnie, elreprezenta în economia mănăstirească o sursă importantă de venituri, care leoferea posibilitatea de a desface pe piaţă surplusul de produse şi de a procuramărfurile inexistente în sistemul economiei domeniale. Investite cu drepturi dea încasa vămi, mănăstirile Bistriţa, Moldoviţa şi Putna au ajuns în fruntea celormai privilegiate centre monastice moldoveneşti. Totodată, scutirile de multipleletaxe la cetăţi (posadă), vaduri (brodină) sau alte feluri de vămi domneşti şi boiereşti,de la care erau exceptate mijloacele ce transportau mărfurile mănăstireşti,erau extrem de importante pentru aşezămintele monastice în condiţiile existenţeiacestor vămi interne, care reprezentau un obstacol serios în circuitul mărfurilorşi al persoanelor în Evul Mediu. La 12 martie 1439 1111 , Iliaş voievod miluiamănăstirea Moldoviţa cu un obroc de zece buţi de vin şi cu „posada care este peMoldova cu tot venitul ce vine de la această posadă. De posadă erau scutiţi, pe22 august 1447 1112 , şi oamenii din cele 17 sate ale mănăstirii Neamţ. Privilegiulcomercial dat mănăstirii Humor, la 27 septembrie 1445, indica faptul că ea putea1109I. Ciuta, op. cit., p. 125.1110Pentru detalii la acest tip de meşteşuguri legate de artă vezi: Şt. Olteanu, C. Şerban Meşteşugurile...,p. 58-59; V. Muntean, op. cit., p. 104-117; V. Florea, Istoria artei româneşti, vol. I, p.117-370.1111DRH, A, I, p. 272, nr. 192.1112Ibidem, p. 387, nr. 273.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea249trimite două care pentru a aduce peşte de la Dunăre sau Nistru, iar „aceste caresă nu dea vamă nicăieri în ţara noastră, la vaduri şi la treceri” 1113 . În septembrie1453, Alexăndrel vodă întărea vechiul privilegiu al mănăstirii Moldoviţa pentrutrei care mari ce vor aduce peşte, sare sau miere, în drept „să nu plătească vamă,nici brodină să nu plătească la nici un fel de vad” 1114 .Faptul că mănăstirile nu erau numai consumatori, dar şi producători careîşi desfăceau mărfurile agroalimentare pe piaţă, este justificat de câteva actedin secolul al XV-lea. Documentul emis de cancelaria lui Petru al II-lea pentrumănăstirea Probota, la 5 aprilie 1448, oferea scutiri de vamă şi brodină carelormănăstireşti şi dădea ordine dregătorilor domneşti că atunci „când va veni miereaşi grâul mănăstirii noastre de la Probata la vadul de la Ţuţora, cărăuşii lor să letransporte fără nici un amestec şi nici vamă, nici brodină de la ei să nu ia” 1115 .Important este actul datând din 1 aprilie 1470 1116 , care oferă o serie de precizăriîn legătură cu vămile interne pe care nu le puteau evita negustorii implicaţi încomerţ. Acest privilegiu eliberat de Ştefan cel Mare mănăstirii Neamţ, îi ofereaposibilitatea să trimită trei care după peşte la Chilia, Cetatea Albă sau Nistru, careputeau să umble peste tot slobode, adică „vamă să nu plătească nicăieri, nici printârguri nici prin sate, fie că vor avea ceva de vândut ori de cumpărat sau la Chilia,sau la Dunăre, sau la Bălţi, sau la Cetatea Albă, nici la Nistru, nici la Lăpuşna,nici la Ţuţora, nici la Iaşi, nici la Vadul Călugăresc, nici la Vaslui, nici nicăierialtundeva, nici la cetăţi, nici la porţi”.Comerţul intern se făcea de călugării împuterniciţi de către egumen de areprezenta interesele unei mănăstiri în exterior, dar mai ales de către meşteşugariidomeniali, dregători ai egumenului, în centre periodice de desfacere aproduselor, cum erau pescăriile de la Dunăre, Nistru, târgurile şi bâlciurile undeveneau producători şi negustori locali, dar şi străini. Oamenii satului mănăstiriiIaţco aveau dreptul, conform privilegiului din 23 februarie 1453, „să umble înbunăvoie, cu mărfurile lor, pretutindeni în ţara noastră, vânzând şi cumpărând şiprin târguri, şi prin sate” 1117 . Ştefan cel Mare oferea un nou privilegiu comercialmănăstirii Probota, la 15 august 1471, în care se preciză că „pe oricine va trimiteel (egumenul – n.n.) dintre slugile mănăstireşti sau dintre fraţii din mănăstire cutreburile mănăstirii la Chilia, sau cu grâu sau cu miere sau după peşte sau iarăşicu orice, să nu plătească vamă la Ţuţora nici mergând acolo şi nici înapoi, niciun groş” 1118 .1113Ibidem, p. 366, nr. 158.1114Ibidem, II, p. 53, nr. 37.1115Ibidem, I, p. 394, nr. 278.1116Ibidem, II, p. 244, nr. 164.1117Ibidem, p. 38, nr. 28.1118Ibidem, p. 258, nr. 174.

250 Igor SavaCercetarea acestor subiecte în cadrul ultimului capitol al lucrării, impunecâteva concluzii sumare referitoare la patrimoniul mănăstirilor moldoveneştişi practicile economice atestate pe domeniile acestora. În primul rând, organizareainternă a mănăstirilor moldoveneşti în secolele XIV-XVI, a decurs potrivitcanoanelor bisericeşti, preluându-se modelul de la Athos. Caritatea şi asistenţasocială este prezentă în mănăstirile româneşti, fapt demonstrat de existenţa unorstructuri cu acest profil, poate într-o formă mai redusă decât în statele vecine.Structurile sociale prezente pe domeniu – ţărani, robi ţigani – se diferenţiazădupă statul socio-juridic şi ansamblul dărilor, a muncilor pe care le datorau stăpânuluiteritorial – mănăstirile. Marea majoritate a populaţiei domeniale era constituitădin oamenii dependenţi de mănăstiri sub aspect economic, social, mai alesprin faptul că intrau sub incidenţa atribuţiilor de judecată deţinute de egumenişi dregătorii acestora. Cât priveşte categoriile robilor, ele sunt o prezenţă vie înacest mediu şi prin condiţia sa reprezenta elementul social cel mai declasat şiexploatat. Numărul acestora a sporit pe domeniile mănăstireşti graţie daniilordomneşti numeroase, destinate să satisfacă necesităţile aşezămintelor ecleziasticeîn braţe ieftine de muncă.Contribuţia ţărănimii şi a robilor, alături de participarea modestă a monahilorla exploatarea variată a domeniului mănăstiresc, este incontestabilă. Culturaplantelor şi creşterea animalelor, urmate de practicarea meşteşugurilor casniceformează o unitate organică, ele reprezentând practicile principale ale economieiunui domeniu mănăstiresc, menite nu numai să satisfacă necesităţile în produseale comunităţilor monastice, dar şi să fie desfăcute pe piaţă. Aceste activităţiformau baza veniturilor mănăstireşti.Este dificil să stabilim o ierarhie a ramurilor economice pentru a indica rolulşi locul fiecării practici în exploatarea domeniului şi a determina ponderea eiîn ansamblul economiei mănăstireşti. Îndiferent de evaluările la nivel de ţarăprezente în o serie de lucrări, care în opinia noastră conţin o mare doză de relaivitate,în contextul deficitului de izvoare, a absenţei documentelor care să neofere date corecte, o ierahizare absolută a ramurilor economice pe domeniulmănăstiresc din Ţara Moldovei este aprope imposibil de realizat, pentru că însecolele XIV-XVI nu au existat registre, cu mici excepţii, care să ducă o evidenţăpermanentă şi corectă a circulaţiei bunurilor unei instituţii etc. De aceea, reieşinddin suportul documentar existent am subliniat rolul şi locul acestor ramuri înfuncţie de importanţa lor pentru stat, şi de cerinţele de consum ale mănăstirilorşi comunităţile rurale supuse, de accesul pe piaţa internă şi externă.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea251ÎNCHEIEREAnaliza izvoarelor perioadei şi studierea lucrărilor ştiinţifice accesibile, la caream făcut referinţă în paginile studiului nostru, ne permit să evidenţiem mai multeconcluzii referitoare la constituirea şi evoluţia domeniului mănăstiresc în ŢaraMoldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea.Actul de ctitorire în Ţara Moldovei, fenomen istoric de origine bizantină, areca finalitate apariţia în secolele XIV-XVI a fundaţiilor religioase sub forma bisericilor,mănăstirilor şi aşezămintelor de caritate, reglementate de nomocanoane. Dinmoment ce valorile şi morala creştină ortodoxă dominau viaţa spirituală a românilor,actul ctitoricesc devine o componentă esenţială a ideologiei medievale. Acestfenomen s-a imprimat profund la nivelul puterii de stat, al ordinii sociale şi al moraleiindividuale. Procesul de ctitorire a fost inaugurat de domnii români şi patronat deBiserică pentru a difuza aceste valori în societate, devenind, totodată, ocrotitori ailocaşelor de cult. Domnia a susţinut deopotrivă Biserica şi aşezămintele monastice,acestea fiind însemnate pârghii de sprijin în centralizarea statală a Ţării Moldovei.Paralel, ctitorirea s-a manifestat la nivelul diferitelor categorii sociale, ea fiind înţeleasănu numai ca act de pietate, dar apreciată şi ca o mare distincţie publică.Constituite după norme de drept bizantin, mănăstirile din spaţiul carpatonistreanîşi creează patrimonii, administrate în nume propriu, ceea ce le-a permissă-şi exercite din plin nu numai principalele funcţii – religioasă, socială, ideologică,dar şi să desfăşoare activităţi educative şi culturale, să reprezinte şi sămarcheze poziţia ctitorului în ierarhia socială. Totalitatea acestor fapte explicăimportanţa deosebită pe care au obţinut-o în societate mănăstirile, ceea ce adeterminat sporirea numărului de ctitori şi ctitorii şi a impulsionat dezvoltareadomeniului mănăstiresc în spaţiul şi segmentul cronologic indicat.Motivaţiile care stau la baza actului de ctitorire, în primul rând, de ordin eticoreligios,nuanţate de obsedanta idee a mântuirii ce frământa societatea epocii,se întrepătrund cu cele de ordin politico-ideologic, obiectiv urmărit atât decoalizarea tuturor categoriilor sociale în lupta de afirmare a independenţei ţării,cât şi pentru protejarea spiritului ortodox. Filantropia însoţită de elemente aleasistenţei sociale caracteristice timpului, canonizată de tradiţia creştină, nu estestrăină ctitorilor moldoveni; ea reflectă, la rândul ei, un scop bine determinat înacest proces. Complexitatea fenomenului sugerează întrepătrunderea diverselormotivaţii, care au determinat actul de ctitorire în Ţara Moldovei, între care nuexistă distincţii nete.

252 Igor SavaModelul de ctitorire bizantin nu a fost aplicat sub o formă pasivă, ci a fostadoptat realităţilor social-economice şi politico-ideologice ale Ţării Moldovei.Dacă cazurile de epidosis sau cele când două sau mai multe mănăstiri sunt pusesub o singură conducere nu constituie, în esenţă, o abatere de la prescripţiilecanonice religioase, atunci faptele care privesc donaţiile, vânzările şi cumpărărilede mănăstiri, „cotropirea” sau atentatele la bunurile patrimoniilor acestora,teoretic inalienabile şi care nu puteau fi înstrăinate, constituie manifestări clareale uzurpării dreptului ctitoricesc.Dinamica evoluţiei domeniului mănăstiresc în Moldova în a doua jumătate asecolului al XIV-lea – sfârşitul secolului al XVI-lea, a fost determinată de proceselesocial-politice şi economice ale perioadei. Procesul reflectă o serie de particularităţide ordin religios, ideologic, cultural şi mental în acest spaţiu geografic.În funcţie de contextul politic intern şi extern, o serie de domnii, de regulă, celestabile politic şi prospere în plan economic, au influenţat pozitiv creşterea averilormănăstireşti şi au susţinut activ monahismul. Există însă şi incertitudini în dinamicaprocesului dezvoltării domeniului mănăstiresc, legate de politica funciarăşi religioasă a unor domni din secolul al XVI-lea, care au fost implicaţi în chestiuniecleziastice. Deşi au fost cauzate prejudicii patrimoniului monahal, aceste„secularizări” temporare nu au destabilizat dezvoltarea domeniului mănăstirescîn ansamblu pe ţară. Aceste devieri ar trebui acceptate mai degrabă ca excepţii deconjunctură şi nu de ordin structural. Ele au intervenit temporar în momentelede instabilitate politică a ţării sau regres economic, ca urmare a instaurării regimuluide suzeranitate otomană în Ţara Moldovei. În general, averea mănăstirilora beneficiat de ocrotire din partea statului pe parcursul întregii perioade cercetate,fapt incontestabil, demonstrat de izvoarele istorice.Izvor de subzistenţă şi de bogăţie, principalul mijloc de remunerare a muncilorşi slujbelor, pământul a reprezentat în Evul Mediu baza pe care se închegau relaţiilesociale între diferite categorii. Conştienţi de această stare de lucruri, domniiŢării Moldovei, urmaţi de alte elemente sociale înstărite, pun bazele patrimoniuluimănăstirilor moldoveneşti prin înzestrarea lor cu sate şi bunuri de sortimentvariat, dar valoros, existent în cuprinsul localităţilor rurale, concesiuni de venituride la vămi ş.a. Căile de constituire şi de dezvoltare a domeniului mănăstiresc înspaţiul dat cuprind o tipologie complexă, determinată de varietatea aspectelor şide ponderea fiecărui element în anumite perioade ale procesului. Am demonstratcă în rândul acestora predomină daniile, prin intermediul cărora au intratmarea majoritate a bunurilor în patrimoniului mănăstiresc pe parcursul secolelorXIV-XVI. Evaluările statistice, în pofida relativităţii lor, indică faptul că satele dedanii reprezentau circa 92% din totalul celor intrate, pe diferite căi, în structura

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea253domeniului mănăstiresc de ansamblu. Ca sursă, majoritatea daniilor au provenitdin domeniul domnesc, urmate de danii ale reprezentanţilor clasei boierimii, aimembrilor ordinului clericilor şi a unor proprietari din rândul orăşenilor. În modspecial, marea boierime va imita modelul de ctitor al domnului ţării, construind,ca şi acesta, numeroase biserici şi mănăstiri, fapt care oferă o imagine elocventădespre posibilităţile ei materiale în epocă.Patrimoniul monahal de origine donativă s-a menţinut şi s-a dezvoltat caurmare a exploatării bunurilor din cadrul domeniului, cumpărărilor-vânzărilor,a schimbului de sate şi de mărfuri, a colonizărilor rurale, dar, în mod special,al privilegiilor de care s-au bucurat, cu anumite excepţii, mănăstirile moldoveneşti.Ponderea lor în ansamblul căilor de constituire a domeniului mănăstiresceste mică comparativ cu daniile. Procesul ce indică satele intrate în componenţadomeniului mănăstiresc, ca rezultat al cumpărării, vânzării, schimbului şi colonizăriirurale, deşi nu a căpătat acea intensitate ca în cazul domeniilor boierescşi domnesc, a constituit un mijloc eficient de mărire a averilor şi, implicit, anumărului braţelor de muncă din localităţile cumpărate sau noi întemeiate.Astfel, domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei cuprindea spre finele secoluluial XVI-lea, în jur de 270-290 de sate şi alte bunuri materiale de sortimentvariat, comparativ cu aproximativ 55 de sate, atestate spre sfârşitul domniei luiAlexandru cel Bun. Deşi este dificil de a stabili cu precizie numerică locul acesteistructuri în ansamblul proprietăţii perioadei, credem că domeniul mănăstiresca avut o pondere însemnată în cadrul structurii proprietăţii pe ţară. Unul dintrefactorii principali a fost prezenţa unui regim privilegiat în materie fiscală de careau beneficiat mănăstirile, care a avut un impact pozitiv în exploatarea domeniuluiecleziastic. Stabilitatea elementelor constitutive ale patrimoniului mănăstiresc, afost determinată de emiterea de autorizaţii din partea statului pentru deţinereaacestor bunuri, cerute de ctitori şi mănăstiri pentru legalizarea averii fundaţiilor,dar şi pentru a preveni revendicările unor părţi terţe. Prin confirmările domneştise asigura un control al statului asupra fundaţiilor religioase.Ortodoxia, ca religie de stat, constituia partea centrală a ideologiei politice atimpului, iar apărarea credinţei era interpretată ca una din îndatoririle principaleale domnului Ţării Moldovei. Asocierea dintre Domnie şi Biserică ca instituţiiautonome în gestionarea problemelor de politică internă şi externă a funcţionat,cu rari excepţii, în direcţia principiului iustinian al „simfoniei romano-bizantine”,în care ambele beneficiau de sisteme juridice diferenţiate. În contextul colaborăriicelor două instituţii şi al reglementărilor cerute de canoane, de dreptul civilbizantin şi „jus valachicum”, statutul juridic al mănăstirilor româneşti a avut uncadru relativ bine definit, între canoane şi legi s-au stabilit numeroase puncte deracord, de cele mai multe ori hotărârile civile confirmând pe cele religioase.

254 Igor SavaInstituţia imunităţii extinsă în mod special asupra aşezămintelor monastice,a oferit condiţii prielnice dezvoltării domeniului mănăstiresc în baza avantajeloreconomice pe care le valorificau mănăstirile. Regimul juridic privilegiat de careau beneficiat mănăstirile, începând cu deceniul patru al veacului XV, a constituito manifestare a relaţiilor cordiale dintre instituţiile statului şi ale bisericii.Emiterea privilegiilor către mănăstiri, împreună cu corolarul lor imunităţile, careîntruneau scutirile de dări şi obligaţiile către stat, precum şi într-o jurisdicţie deexcepţie atribuită imunistului, constituiau semnul distinctiv al condiţiei de privilegiatşi al apartenenţei de clasă. Însă, fenomenul imunităţii nu poate fi extinsnici asupra întregii perioade cercetate şi nici asupra tuturor mănăstirilor din ŢaraMoldovei. Între domeniile mănăstireşti şi intensiunea/ extensiunea privilegiilorde imunitate pot fi sesizate diferenţe de regim juridic între componentele unuidomeniu, a căror amplitudine variază de la o perioadă la alta, de la o mănăstire laalta, situaţie datorată, în general, atitudinii domniei.Patrimoniul mănăstiresc este elementul material de bază care a permis ctitorireaşi activitatea acestor lăcaşuri de cult. El reprezintă totalitatea bunurilor şidrepturilor privind deţinerea acestor proprietăţi. În aspectul practic al organizăriipatrimoniul este legat organic de domeniul mănăstiresc, care avea o structurăeconomico-socială complexă, format, în general, din rezerva seniorial-mănăstireascăşi din gospodăriile şi pământurile ţărăneşti. Raportul dintre întinderearezervei senioriale şi aceea a pământurilor ţărăneşti era direct proporţional curaportul dintre renta în muncă şi renta în produse prestată stăpânului de ţăraniiaserviţi. Predominarea rentei în produse reflectă o întindere redusă a rezervei,dat fiind faptul că în secolele XV-XVI pământurile ţărăneşti alcătuiau cea maimare parte a unui domeniu ecleziastic.Centrul rezervei senioriale era reprezentat de complexul monahal ce cuprindeabiserica şi o serie de edificii de însemnătate socială, culturală şi economică. Izvoarelesecolelor XV-XVI, atestă funcţionarea unor instituţii-oficii cu funcţii delimitateîn cadrul mănăstirilor româneşti, însă, nu atât de numeroase sau prezenteîn orice aşezământ, cum erau în Bizanţ sau la slavii sudici. Printre acestea seregăsesc egumenul, soborul, iconomul, domesticul, chelarul, trapezarul, ecleziarhulş.a. Influenţată de modelul athonit al chinoviei, organizarea internă amonahismului românesc este conformă cu canoanele bisericeşti şi nu prezintădeosebiri substanţiale faţă de Bizanţ sau alte centre răsăritene. Totuşi, una dintreparticularităţile mănăstirilor româneşti este lipsa ierarhizării rigide cunoscută încele bizantine.Sub aspectul organizării teritorial-administrative marea majoritate a populaţieide pe domeniile mănăstireşti trăia în sate, raportate administrativ la ţinuturi,iar în plan social era organizată în obşti săteşti – instituţii colective suprapuse

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea255satului. Prezenţa diferenţierii de avere şi sociale în cadrul obştii şi a altor semneale dezagregării organizării comunale, indică faptul că procesul de aservire a ţărănimiidin Moldova este în plină evoluţie, finalizându-se la sfârşitul secolului alXV-lea – prima jumătate a secolului al XVI-lea. În ceea ce priveşte aspectulpractic al organizării administrării, judecăţii şi încasării dărilor în satele aservite,am demonstrat că privilegiile de imunitate completă atribuite mănăstirilorofereau egumenului drepturi superioare în gestionarea întregului mecanism deguvernământ de pe domeniul său, realizată prin organe proprii. Administrareasatelor şi judecarea ţăranilor revenea egumenului, ea era făcut direct, dar şi prinintermediul reprezentanţilor săi locali, iconomii, vătămanii şi vorniceii, atestaţidocumentar în satele mănăstireşti din Moldova secolelor XV-XVI. Investiţicu atribuţii administrative şi fiscale, ei erau responsabili de strângerea dărilorcuvenite mănăstirii, repartizau muncile ţăranilor, garantau ordinea publică şiorganizau apărarea satului. Puteau participa la procese de judecată, de regulă, înpricini mărunte, putând aplica pedepse şi strânge amenzile de judecată.În Ţările Române la baza raporturilor dintre clasele şi categoriile sociale dinsecolele XIV-XVI stătea proprietatea incompletă asupra pământului, mijloacelorde producţie şi drepturile de stăpânire şi însuşire a plusprodusului de la ţăranii şimeşteşugarii ajunşi în stare de servitute. Întrucât procesul de aservire era în cursde dezvoltare, categoriile populaţiei domeniale din Moldova secolelor XIV-XV,diferenţiate prin statutul juridic şi obligaţii, sunt indicate în documentele interneşi externe prin termeni care au o accepţie generală, desemnând atât populaţialiberă aflată în contunuă scădere, cât şi pe cea aservită, care domina în acestansamblu structurilor sociale de pe domeniul mănăstiresc (liudi, cioloveaca,uboghi liudi, poddani, terrigenas homines, pauperes, iobagines etc). Denumirilecel mai des întâlnite în actele interne pentru indicarea ţăranilor de pe domeniilemănăstireşti sunt liudi – devenit unul exclusiv în secolul XV, parţial şi înveacul XVI, apoi ţărani, săteni, posluşnici, vecini – în a doua jumătate a secoluluial XVI-lea. Folosit iniţial ca termen distinctiv, atribuit coloniştilor străini dinslobozii pentru a-i deosebi de autohtoni, vecin va căpăta mai târziu o accepţielargă în Ţara Moldovei, indicându-i pe toţi locuitorii satelor care şi-au pierdutdrepturile asupra pământului şi libertatea personală. Gradul dependenţei însatele mănăstireşti a fost determinat de situaţiile sociale şi juridice ţărăneşti, carese vor nivela odată cu dezvoltarea regimului domenial şi, din multiplele grade dedependenţă mai vechi, a apărut o ţărănime relativ unitară, dar diferenţiată în sine.În regimul de drept seniorial, extins în mod deosebit asupra satelor mănăstireştiprin privilegiul imunităţii, stăpânirea a exercitat o forţă de asimilare şi de nivelarea diverselor grupuri ţărăneşti existente, manifestată prin legarea de glie şi prindependenţa de domeniu.

256 Igor SavaExpresia esenţială a dependenţei social-economice a ţărănimii era constituitădin ansamblul dărilor şi servituţilor personale la care erau impuşi ţăraniipentru folosirea lotului deţinut de la stăpân. Analiza privilegiilor de imunitateacordate mănăstirilor moldoveneşti denotă tipurile şi volumul obligaţiilor fiscale,în muncă şi în bani datorate domniei, de care era scutită populaţia domenială înanumite perioade şi în anumite zone, care în mod normal erau destinate mănăstirilor.Obligaţiile ţărănimii dependente în secolele XV-XVI puteau varia în raportcu caracterul economiei agrare, evoluţia tehnicii agricole, întinderea şi structuradomeniului, gradul de dependenţă al populaţiei aservite, rezistenţa opusă deţărani faţă de anumite obligaţii.Renta în produse va predomina pe parcursul secolelor XV-XVI, ea fiindconstituită din ansamblul dărilor din produsele gospodăriei ţărăneşti denumitegeneric dijmă (deseatina din albine şi vin, găleata, goştina de oi, porci etc.).Renta în muncă nu o depăşea pe cea în produse. Ea se rezuma la munci agricole,munci domestice, transporturi sau podvoade (cereale, vin, lemne, nutreţ, mărfuri)cu carul sau cu calul şi munci speciale (lucrul la mori, iazuri, paza mănăstiriloretc.). Renta în bani, atestată sporadic în secolele XIV-XVI, în mediul populaţieidependente din Ţara Moldovei, era, de regulă, o convertire a uneia dintreformele dominante ale rentei, ca rezultat al dezvoltării economiei de mărfuri înlumea satelor.Raporturile dintre ţărani şi mănăstiri nu erau determinate doar de o simplăcondiţionare economică din partea lor ca stăpâni ai pământurilor, ci de o condiţionarede natură cvasi-politică, reflectată prin deţinerea unor puteri cu caracterteritorial-administrativ, jurisdicţional şi perceperea amenzilor judiciare pentrusăvârşirea delictelor. Volumul jurisdicţiei domeniale a variat de la imunităţicomplete, începând cu urmaşii lui Alexandru cel Bun, la restricţii de judecată întimpul lui Ştefan cel Mare, apoi absenţa lor în cea mai mare parte a secolului alXVI-lea, ca în ultimile decenii ale ultimului veac să apară, dar cu anumite limitări.Izvoarele istorice analizate în lucrare demonstrează faptul, că dependenţa personalăa ţăranilor Ţării Moldovei faţă de stăpânii lor mănăstirile, are laturi care îideosebeşte ca statut de şerbul apusean (secolele XI-XIII), iobagul transilvăneanşi chiar de regimul accentuat al iobăgiei de mai târziu din Ţara Românească şiMoldova (secolele XVII-XVIII).Regimul dependenţei domeniale s-a manifestat şi prin problemele apărute înraportul dintre mănăstire şi comunitatea locală, momente inevitabile care vizaude la caz la caz şi în funcţie de diverşi factori situaţia juridică a persoanelor,a pământurilor şi drepturile asupra acestora, exploatarea spaţiilor necultivate,administrarea justiţiei, monopolurile senioriale, arbitrarietatea sau legitimitateadrepturilor senioriale.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea257Instituţia robiei în Ţara Moldovei, apare în documentele emise de cancelariadomnească în secolele XV-XVI ca o instituţie patronată de Domnie şi justificatăideologic de Biserică. Am demonstrat, că printre principalii beneficiari ai daniilorîn robi în perioadă figurează şi mănăstirile. Dările în produse şi obligaţiileîn muncă ale robilor faţă de mănăstiri sunt slab reflectate în izvoarele perioadei,ele reprezentau, în special, muncile casnice şi într-un mod redus, cele agricole. Omare parte dintre robi practicau meşteşugurile domeniale, deseori văzute dreptun criteriu al diferenţierii. Deşi dispunea de gospodărie şi mijloace de producţieproprii, statutul socio-juridic al robilor este inferior celui al ţăranilor aşerviţi,dependenţa personală faţă de stăpân a primilor fiind mai accentuată.Un domeniu mănăstiresc formează o unitate economică în care coexistădiferite ramuri de producţie, care ofereau comunităţii locale bunurile necesareprovenite din agricultura îmbinată cu meşteşugurile rurale şi schimbul în afaradomeniului. În cadrul economiei agrare a fost sesizată documentar, de rând cuactivitatea ţărănimii şi robilor care constituiau forţa de lucru principală, şi muncamonahilor.Cultura plantelor a fost o ramură importantă în şirul activităţilor economicedin cuprinsul unui domeniu, fiind favorizată de condiţiile naturale prielnice, deposedarea de către mănăstiri a unor întinse pământuri, de forţa de muncă aservită,de mica producţie artizanală a meşteşugurilor domeniale. Îmbinată cu creştereaanimalelor, ea formează o unitate organică, raportul lor cantitativ şi calitativîn structura domeniului fiind o rezultantă a interacţiunii dintre cadrul natural,densitatea demografică, nivelul tehnic al producţiei, cererea pieţii şi alţi factori.Creşterea animalelor şi apicultura au reprezentat cele mai însemnate ramuriale sistemului economic domenial mănăstiresc, care au avut o evoluţie constantăîn perioadă şi au oferit venituri substanţiale monahilor. Generate de condiţiilenaturale propice, datorită prezenţei pădurilor întinse, a păşunilor şi poienilorbogate, livezi, ape, ele vor fi stimulate în economia rurală de importanţa pe careo aveau dările din animale şi din stupi, de obligaţiile în muncă ale ţăranilor faţăde domnie, mănăstiri, de valoarea animalelor şi a produselor apicole din spaţiulcarpato-nistrean pe piaţa internă şi externă. În condiţiile accentuării dominaţieiotomane în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, creşterea vitelor, a cailorde rasă şi albinăritul rămân activităţi aducătoare de venituri pe marile domenii,inclusiv mănăstireşti, iar creşterea porcilor – în gospodăriile ţărăneşti. În privinţacreşterii oilor însă, se constată un regres în ultimul sfert al veacului al XVI-lea,datorită cerinţelor mari ale Porţii, care a impus monopol asupra unor mărfuriconsiderate strategice pentru statul otoman.Viticultura, pomicultura şi grădinăritul au evoluat constant în economia

258 Igor Savamănăstirească. Extinderea suprafeţelor cultivate cu viţă de vie pe domenii s-aimpus nu numai datorită consumului intern al vinului, al utilizării sale liturgice,dar şi aprecierii acestui produs pe pieţele străine, ceea ce a determinat extindereasuprafeţelor viticole. Izvoarele atestă că mănăstirile deţineau vii în vestitelepodgorii moldoveneşti de la Hârlău, Huşi şi Cotnari. Pomicultura şi grădinărituldeşi cunosc o anumită evoluţie, rămân ramuri economice secundare comparativcu precedentele.Faptul că mănăstirile moldoveneşti erau în secolele XV-XVI principaleleposesoare de lacuri, bălţi, iezere, gârle, dintre care majoritatea dăruite de domnie,demonstrează că piscicultura a reprezentat o ramură de exploatare menită nunumai să satisfacă necesităţile în peşte ale monahilor, ei fiind principalii consumatoriai acestui produs prin reglementările alimentare stabilite de Biserică, darşi să aducă venituri prin comercializarea privilegiată a peştelui pe piaţă. Izvoreleistorice atestă construcţii de sisteme acvatice artificiale pe domeniile mănăstireşti.Dezvoltarea meşteşugurilor pe domeniile mănăstireşti s-a aflat în legăturădirectă cu satisfacerea necesităţilor materiale principale ale comunităţilor rurale,inclusiv monahale, prin resursele proprii. Aceasta a fost una dintre tendinţele dedezvoltare, însă o parte a produselor de meşteşugărit erau obţinute în rezultatulschimbului pe piaţă, ceea ce demonstrează că mănăstirile nu constituiau entităţieconomice izolate în care a predominat autarhia producerii şi a consumului, cis-au integrat perfect în circuitul de mărfuri, ele însele producând pentru piaţă.Morăritul, producţia de textile şi de obiecte destinate cultului (lumânările) auconstituit ramurile principale ale acestei „industrii” domeniale mănăstireşti.Posesoare de numeroase sate, păduri, vii, unităţi acvatice, animale şi atelieremeşteşugăreşti, care le ofereau bunurile esenţiale materiale în cadrul economieiagrare, mănăstirile moldoveneşti participă activ în comerţul intern. Avantajat denumeroase privilegii oferite de domnie (dreptul mănăstirilor de a încasa vămi,scutirile periodice de multitudinea de taxe ale vămilor interne în transportareamărfurilor etc.), comerţul a însemnat în economia mănăstirească o sursă importantăde venit, deoarece le oferea acestora posibilitatea de a desface pe piaţăsurplusul de produse şi de a procura mărfurile care nu existau în sistemul deproducere domenial.Aşadar, domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secoluluial XIV-lea – secolul la XVI-lea, s-a constituit şi s-a dezvoltat pe căi variateîntr-un context social-politic economic, religios şi cultural favorabil. Dinamicaevoluţiei acestuia este una ascendentă, păstrând în întreaga perioadă o pondereînsemnată în cadrul structurii funciare de ansamblu.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea259SUMMARYThe country monasteries in Moldova in the second half of 14-16centuriesThe importance of the subject. Even that nowadays, when more than twodecades have been past since the collapse of communism in Eastern Europe,the issue of ownership in the Middle Age would seem to be an exhausted themethat is an interest of the narrow circle of researchers in the field. The premiseis based on studies and analysis produced in the Romanian area at this time,because along with the society democratization, the historiography prioritieswere ordered by the principle “forbidden territory”.What is the importance of studying medieval monastery in Moldovan area?Except this, it was and remains, considering that some aspects of property inthe Middle Age were not fully clarified, one of the controversial and importanttopics of the universal and national historiography. Starting from the importanceof this fundamental privilege and the land value in medieval society, themain aspects of the property and its multiple implications in the socio-political,economic, legal, cultural and anthropological area have been approached bymany researchers in the past. These problem of romanian feudalism in generaland especially of the property in the Middle Ages, have caused a strong interestamong historians not only in the interwar period, but also during the communistperiod.Under the impact of political ideology of the era, Marxist historiographywas concerned with solving theoretical problems that you submitted by medievalproperty, but without wasting completely all the topics of this complextheme. The debates over property, regardless the controversies, disagreementsand critics from scientific circles, have given visible results both concerningorigins, typology, structure, property character, defined as feudal and its developmentin the Romanian area. In this context, the monastery field, by its sizeand broad implications occupied an important position in the land possession ofMoldovan area, remains outside the researchers’ attention, except some studiesregarding short periods of time. These studies, that are limited on presentationof some issues regarding the monastic and lay area, even that they are importantfor understanding some socio-economic and legal realities of the historicalphenomenon are not capable to give present us an large overview of this fundamentalinstitutions of the Romanian society. Despite the fact that the publishedstudies showed in details the importance of medieval monasteries as centres of

260 Igor Savamedieval culture and outbreaks of its eradiation or role in stopping the Catholicexpansion in Carpathian-Danubian-Pontic area, it hasn’t been researchedenough the fundamental material that represent the basis of this cultural spiritualand prodigious activity. This created situation in the Romanian historical sciencerepresents one of the main arguments that made us to initiate this study.In Moldova, as well as in medieval Europe, the land ownership was one ofthe needful conditions of the individual’s economic and social welfare, but thewealth and prestige in society were determined by the extent of the owned landand the number of people hired to process the land. Source of subsistence andthe main remuneration mean of labour and jobs, the land was the basis on whichthe social relations between land owners and farmers and political ones in preindustrialsociety were established. Moreover, in the Middle Ages, “the landproperties and those who work it, represent the basis of the whole society: urbanfacilities, the princely patronage, the traders’ nerve do not make sense withoutthese essential data. The land represents the source of power, the wealth origin,the life”. So, land ownership were the essential element of the wealth and powerat that time.The changes made in 14-16 centuries regarding land possession deserve aspecial attention from researchers. The analysis of the factors that have causedchanges in the property’s structure and character will give us the key to understandthe way of operation of that society, marked strongly by the land value. Inan agrarian like the Romanian one in the studied period the most people livedin villages and the main occupation was the agriculture, along with farming andhousehold crafts.Being a specific masterpiece of the medieval era, the village, in various formsthat it has been, represented the core of society. The patriarchal character of theRomanian society was determined by the organization of most people in villagecommunities, which was a team made up of individual families and groups ofpeople, set in an area - the village - divided by the border, where the pastures,waters, forests were owned together by all the community members, and individually,by the household, hearth home, fields. Due to the common ownershipof the community’s goods, there have been created partnerships at family andneighbourhood level in order to keep them in the common ownership of thesegroups and prevent the alienation in various ways. The community solidarity alsowas developed in administrative, military organization and courts, working as anautonomous body, representing the village in relation to reign, lord or monastery.Along with wealth and social differentiation, a number of factors have acceleratedthe disintegration of communes in which the appearance of private propertywith its specific features of medieval period had an important role. The

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea261crystallization of first refusal right did not stop the collapse of communities,its clauses acting in the dissolution direction of common holding of the land.Being inside the communities, the landowners and monasteries have separatedtheir areas, acquiring gradually the villagers’ land, who in most of the cases, wereturned into addicted people. So, the medieval land possession study Moldova isimportant for understanding the forms of land ownership at the time, is indispensableto understand the social structures of the time and interpersonal relationsgenerated by them. Also, it provides the way for analysis of internal politicalprocesses, for the knowledge valuable, ideological and mental coordinates ofthe 14-16 centuries. Therefore, is welcomed any research that comes not only toreinstate into discussion some subjects of this complex theme regarding medievalland property, but also to contribute to the clarification of some insufficientinvestigated aspects.Indisputable is the fact that Moldovan monasteries were one of the greatestland owners and holders of a wide range of goods. Despite some peculiarities,in the medieval Romanian society, in comparison with European areas, the landproperty represented the prevailing socio-economic reality of that time, beingthe element around which is created the medieval society. Any contribution tothe knowledge of this structure is an important step towards understanding,at the determinant factors level, of the Romanian society in the period of theprevalence of agrarian economy.We believe that in this introduction note, it is appropriate to make someclarification concerning terminology, in order not to create confusion regardingland structures, forms of land ownership and the owners’ classification during14-16 centuries in Moldova. The main concept of the paperwork is the monasteryproperty, a form of ownership / possession of land defined as the feudalproperty. We don’t try and it’s not advisable to argue about the interpretation ofthe feudalism in historiography that will exceed the subject of this paper work.We just want to clarify one aspect of it - the feudal property- to indicate theorigin, structure, its values ​and correlations between Romanian and Westernareas and the last, but not the least to define what does the monastery propertyfrom Moldova in 14-16 centuries mean.The interpretations of feudal property definition, especially the ways offormation and structure, have to be noticed, despite some common agreementsof the researchers. According to the classical acknowledgement of theterm, Western historiography considers the feudal property an economic unitwith a complex social structure, consisting from two different parts: the feudalreserve (terra indominicata, dominicum - in Latin sources) which includes theland owned directly by the master (dominus – the origin of the word domain-

262 Igor SavaEd) and operated by serfs’ work for the benefit of it and the enslaved peasants’batches’ (mansa servilla) granted by the owners with the right of life annuity as aresult of providing the feudal rent and other personal servitudes. The reserve asan economic structure consisted of the master’s yard, formed from set of buildings,the arable land, farmland, orchards, gardens, vine yards, pastures, forests,and uncultivated land, natural or arranged ponds. The peasant’s household wasa farming unit, a set of possessions including the house, the garden, the fields,the vineyards, the orchards, the meadows and the right to use the forests, thepastures and the uncultivated master’s lands. This institution of economic, socialand legal value, represents the basic piece of feudal society, the economic sizeand strength of the field are factors that were determining the seignior’s positionin the feudal-vassal hierarchy.Concerning the ways of feudal landscape’s formation as an unit life of MiddleAges, there are two main ways: a) the feudal land which has its origin in villaduring Roman Empire period, that was consolidated in Carolingian times, alongwith the generalization of vassal relations on the basis of benefits and immunity,when the slaves’ and settlers’ work was replaced with peasants’ work. b)the feudal landscape composed of feudal villages that has a different structurein comparison with the classical field, being a characteristic of those regionswhere there were no cities, such as England, The East Rhine side of Germanyetc. In this case, the village is characterized by three distinct parts: personal placearound the house, the Culture area operated individually by crop rotation, andafter the gathering of crops, the common practice of free grazing of cattle, thepasture, forests, waters, the untapped lands, which were shared by the membersof rural community. These studies show that in Western Europe there hasn’tdeveloped only one type of feudal landscape, but a certain variety of it, determinedby its two ways of formation.In Romanian history the studies with a general character about the feudallandscape which appeared in the first half of the twentieth century are usingmore often the term of lord’s boyar property and relating to Europe situation,identifies this economic and social structure as an organization with a classicWestern landscape. The issue will be resumed in Marxist historiography, whichwill obtain some controversy regarding the formation, structure and ownershipof feudal landscape in Romanian areas. If a certain group of historians claim tillnow the similarities regarding the Romanian landscape in comparison with thewestern one, bringing examples of the feudal reserve existence, then others tryto invalidate this hypothesis, they see a number of peculiarities in its functioningand organization and place the origin of the feudal landscape in village communities,lords’ donations and immunities.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea263We made this brief presentation of the studies in order to express ourcommitment to certain elements described by the authors listed above, but withsome reservations that we will talk about during the work, that are needed tobe pointed in defining a feudal landscape from Middle Ages, because with thehelp of a comparative approach, we can present the essential elements of themonastery from Prut - Nistru area during the investigated period. In such away the existing scheme that present the western feudal landscape can serveas a model in the reconstruction of monastery landscape in Moldovan area in14-16 centuries. The differences from the classical Western landscape presentedin some studies of romanian authors have to be pointed out, because they lackinsufficient documents and especially support the lords’ landscape from Romanianareas. These statements of the mentioned authors mean what it is called anonother type of a medieval landscape, but they don’t have to be generalized andextended upon the whole medieval period. And more, we don’t have enougharguments to identify the lord landscape from those two Romanian areas withthe monastery landscape from Carpathian - Nistru area for the simple reasonthat now there are no studies of fundamental synthesis concerning the lord landof 14-16 centuries.Also there are differences regarding the formation ways of these two landscapes,the legal frame of the ownership, the inheritance right and other issuesthat future studies should point them out. The problem of “models” and researchmethods will be approached in the content of this introduction.So, what does it mean a monastery landscape? From the organizational pointof the monastic heritage is the basic material element which allowed the creationand the activity of monastic settlements from Romanian areas. So, we shoulddefine the monastic landscape as the sum of all goods and property rights,concentrated within a territorial unit with an economic and social structure anda complex organization, consisting generally of monastic reserve (or manorialas was stipulated in historiography) and peasant lands belonging to villages thatwere under the direct possession of the monasteries as a result of donations,exchanges, purchases and colonisations organized by them.The Centre of the domain was represented by a monk settlement comprisingthe church and several buildings of social, economic and cultural significance,set up by the church canons trough the creation practice. The goods that belongto clerical domain are very different (arable land, vineyards, orchards, gardens,forests, hay, water) and those that are in possession (house, fields, vineyards,orchards, hay) or property (tools, animals) of peasants working for monasteries,in such a way that we couldn’t be able to notice significant differences with awestern domain. From administrative-territorial point of view the most people

264 Igor Savafrom monastic landscape were living in villages being considering as territories,but from social point of view a another part of population was organized invillage communities and collective institutions overlapping the village.Obviously the land, far from being equal to monastic settlements, representthe central part of the construction of monastic domain. Also, the monasticdomain reflects as an organizational social form, a rural community centredround the monachal settlement. Along with the value represented by the land,which is operated by economic means and other movable material goods, wedon’t have to forget about the existence of the institutions that were forming thesupport of monastic rights regarding the ownership, reflected trough administration,the receiving of donations and the peasants’ judgments and the craftsmenwho became enslaved. The commercial activities and existing facilities offeredby the privilege of immunity, point out once more the sum of elements thatform a whole named the monastic domain. It’s undoubtedly that the appearanceof monastic settlements and hence the monastic domain in Moldova isthe result of the manifestation of the creation act and has its origin in ByzantineEmpire. Established according to the Byzantine law, the foundations fromRomanian areas have gained a great importance in the society after the creationof Romanian Orthodox Church in the second half of the fourteenth century.The strengthening of Romanian monasticism was made under the Byzantine-Slavic tradition, in particular, by spreading the monastic life rules in the extra-Carpathian territory, influenced by the Hesychasm Athonite, which will providean organizational developed framework to Romanian monasteries.The phenomenon of church creation represent a difficult manifestationspecific for the medieval world’s lifestyle. Since the Christian moral values hadthe control over the natives’ spiritual life, the act of church foundation becomean essential element of medieval ideology. The landowners a church have showna special care for the monastic life. The foundation was initiated by the Romanianlords, who were imitating the practice of Byzantine emperors, and despite theirsuperior functions, they became the protectors of churches, providing monasterieswith different goods necessary for everyday activities. Becoming independentsettlements according to the foundation right, the monasteries createdtheir own patrimony, directed on their own account, which enabled them toexercise not only the main functions – that is, religious and social - but also toorganise impressive cultural activities. The lords have sustained both, the churchand monastic settlements, because these represented important levers for thestate centralization. The foundation phenomenon was held at different socialcategories, being understood not only as an act of piety, but also apreciated asa great public distinction. This fact determined the increase of the number of

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea265founders and foundations and urged the development of monastic domains inthe indicated chronological area.In this context, the importance of studying the formation and developmentof monastic domain in Moldova in the second half of 14-16 century, a highperiod of development of the monks’ land ownership, result from the fact thatit helps to emphasize the universal character of the property in time and theeconomic, social, legal, political, ideological and cultural impact on society. Thecomplete research of the key aspects of material life of monastic settlementswill allow us to highlight the monastic area in the overall structure of land properties,the immunity’s character held by monks and also the factors that havedetermined the typological changes in the socio-economic and land ownershiprelations of that period of time. Simultaneously, such an approach will allow thepresentation of monasteries as centres of economic activity involved in productionsphere as a result of farms and handcrafts, but also the exchange of goods,where they present themselves as active economic agents, being privileged, ultimately,by the state.The level of research degree of the problem. The issue of the formation anddevelopment of monastic domain is a relatively researched topic of Romanianhistoriography. We note that there has been given a high attention to the propertyof the Middle Ages, one of the controversial issues of discipline, especially,the character and its development in the Romanian area. As for the monasticdomain, a structure that by its size and broad implications has occupied an importantposition in the property issue in extra Carpathian area, remains, mostly,without researchers’ attention, except several studies that concern short periodsof time. These studies which are limited in giving a definition for the monastic orsecular domain, even that are important for the knowledge of economic, social,legal realities, are not capable to give us an overview of this fundamental institutionof the Romanian society.The identified problem was approached indirectly by the Romanian historiographyin a broader context, in two ways of research: the first concerns thestudies devoted to the history of Romanian Orthodox Church; the second –represent the scientific approaches that focused on the land property’s evolutionand character in Romanian areas.Among the studies which reflect the Romanian church history, including14-16 centuries, it’s noticed those that belong to M. Ştefănescu, C. Bilciurescu,N. Silberman, S. Reli, Şt. Balş, C. Nicolescu, M. Păcurariu etc. This paper workspresent general information regarding the origins and evolution of monasticism,church organization and cultural events in the monasteries of the Carpathian-Dniester region. A special category is the researches about the foundation act, a

266 Igor Savacomplex historical phenomenon which reflects the foundation’s conditions andcontrol of monastic heritage, the specific legal regime of Romanian monasteriesand other aspects included in the foundation act. The authors’contributions,Gh. Cronţ, V. Al. Georgescu, M.-M. Szekely, A. Zubko, V. Puşcaşu, D. Barbuare relevant for the knowledge of the functioning of this institution of byzantineorigin, but also the the specific impact on Romanian countries. Not lessimportant is V. Muntean’s comparative study about the organization of Romanianand byzantine monasteries, in which the author show that the foundationact, the canonical status, the internal organization of Romanian monasteries donot present essential differences from the original byzantine model. Romanians,however, according to the author, knew how to change what they have receivedfrom archetypes Byzantine, creating a specific Romanian synthesis. Aboutthe monastic domain from Romanian countries, the researcher point out thatalmost all the acquisition methods and retention of monastic heritage in extraCarpathian area have similarities to byzantine ones.The studies about the development of land ownership in the Romanianareas made up untill 1945, were focused, with some exceptions, on two mainissues: the origin of common and the foundation, evolution and character ofthe great land ownership. These issues were approached by many historians,generating controversy and different opinions, such as the works of R. Rosetti,N. Silberman, C. Giurescu, C. C. Giurescu, I. Mihnea., L. Boga, P. P. Panaitescu,etc. The main feature of the period is determined by the appearance of thefirst concepts regarding the origin of land property and its structure in medievaltimes. In the same way, it’ s approached the issue of monastic domain, that isincluded in the land ownership, which in author’s opinion, has appeared anddeveloped, with some exceptions, due to land donations created by Romanianmasters, followed by boyars and clergy. The privileges and immunities grantedby the State to monasteries contributed to their material prosperity.The Romanian post war historiography represent another period of time,more productive concerning the issue research about the medieval land property,that differs from the previous one, by conception, methodology and evaluationof the importance of feudal domain in the Romanian medieval socio-economicsystem. From Marxist positions, through the concept of historical materialism,there were treated a number of socio-economic development problems ofRomanian countries from Middle Ages, considered to be neglected by “the oldbourgeois historiography.” In this context, the formation, evolution and natureof medieval property was historians major concern of that time.There are numerous works that have appeared in the postwar period andreflect, despite some nuances, a unit of opinions concerning medieval property.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea267In Romanian historians’ studies B. Câmpina, V. Costăchel, P. P. Panaitescu, Şt.Ştefănescu, D. Mioc, H. H. Stahl and the soviet ones N. Mohov, F. Grecov, I.Şlaen, it’s pointed out the fact that the development of boyar and monastic, wasreached beginning with fifteenth century, based on the monopolization of villagecommunities’ land, preserved from pre-feudal times and the dissolution of therăzăşeşti small property. The Moldovan Soviet historiography, due to studies ofD. Dragnev and P. Sovetov from 60s and 70s of the twentieth century, it wasgiven up to the continuity conception of village communities’ land ownershipduring pre-feudal period and was accepted the conception about the interactionof two trends - concentration and fragmentation – in the development of landproperty in Moldova Country in 15-18 centuries.In studies that approach evolution of the “Feudal” Era in Romanian Principalities,although authors V. Costachel, St. Stefanescu, H. H. Stahl, M. Neagoeagree that the process of its reconstitution is difficult, they dwell mostly on thelaic domain (especially on the boyar domain) and do not pay a special attentionto the monastic domain. At the same time, they consider that this landproperty originated within the period after the organization of the RomanianPrincipalities, thus, when the monasteries were established. Monasteries startedfrom monarchic or boyar donations and, according these authors, they developedthrough other ways too: acquisitions, compensations due to border violations,colonization of free lands donated by the state or taking over the landsof the neighbor peasants when the communities fell apart. In a short time afterthe organization of the monastic life, monasteries became one of the biggestlandlords in Romania Principalities. The above-mentioned authors concludethat the privilege of immunity was important for the domain because it ensuredthe ground rent for monasteries that owned villages and this rent was the mainincome of a domain and an important link of the peasantry subjugation process.The immunity evolution within Romanian Principalities in 15-16 centuriesis a special study object of other historians too, beside those mentioned above.V. Hanga, N. Grigoras, D. C. Giurescu, A. Busuioceanu, C.-N. Apetrei agreethat monasteries from extra-Carpathian area, during certain periods, benefitedof a special immunity regime. Partial or total exemptions from the state andprivileges that the Monarchy gave to the Church and monastic settlements wererather a favor and not a right and, not in the last of all, the ecclesiastical immunitieswere more complete comparing to those given to the boyars.The mentioned studies approach the subject only partially, but some worksthat discus certain aspects of the monastic domain development can not beoverlooked. The monasteries contribution to the rural colonization processwithin the Romanian Principalities during the 15-17 centuries is emphasized

268 Igor Savain M. Vlad’s studies. The author pointed out the privileged fiscal condition ofmonasteries and proved that they were the main beneficiaries of the acts ofcolonization through the whole period. He concludes that the rural colonizationmethod was an efficient means to increase the domains and work force in locationsthat were under the jurisdiction of boyars and monasteries.The contribution of these historians to the study of the monastic domainwithin Romanian Principalities is indisputable. They found new perspectives inapproaching this subject. The merit of these studies is the presentation of thecontext of the monastic domain establishment. However, in these works, someinternal contradictions of the concept of “feudal property” and villages’ evolutioncan be found; the exposition is structured not starting with facts and endingwith generalities, but starting with the scheme and ending with examples thatillustrated it and ignores the contradictory facts. In this context, we mentionstudies of F. Grecul, N. Mohov, etc. P. Sovetov’s studies on evolution of landproperty in Moldova in 15-18 centuries present the share dynamics of differenttypes of laic and ecclesiastical land property within several stages. Despite thefact that the author expressed his own view on feudalism typology in Moldova,the mentioned study presents some deficiencies of methods and information.The monastic domain evolution in Moldova Principality is presented schematicallywithin a general image of property of the period, without the necessaryexplanations on establishment and development of this structure. At the sametime, the statistical evaluations of the share of the ecclesiastical property in relationto laic land property are relative.The first studies that directly address the complex problem of the monasticdomain establishment appeared in ‘50s of the 20 century and belonged to AlexandruI. Gonta. In one of his studies, the author spoke about the domains andprivileges of the Moldovan monasteries during the Stefan cel Mare period andhe succeeded in showing the size and the importance of the domain, in findingsome differences from a monastery to another based on goods, number andcharacter of the owned privileges. The religious and land policy of Stefan celMare aimed, according to the author, to consolidate the Monarchy throughdecrease of the economic power of the noble men and consolidation of monasteries,institutions that through their services to the Monarchy, the Bishops’ andFathers Superior’s loyalty were of a real use to the state. It is impossible to overlookother studies on Moldovan monasteries, but especially the monumentalwork on Moldovan State and rural institutions up until the 17 century. Althoughthe work was criticized, its relevance to the knowledge of the Romanian MedievalState with its dynamics, institutions and laws created by the rural community,with social structures, is incontestable.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea269The subject of monastic domain within Romanian Principalities, with someexceptions, did not have a special attention of historiographical currents of‘90s of the previous century. Among the present acknowledged studies of themonastic domains of Moldova Principality is the I. Scripcariuc’s study on evolutionof the monastic property in Suceava area in 14-18 centuries and those of thehistorian A.-M. Bodale, important for the knowledge of some aspects related tothe evolution of domains of Putna, Sucevita, Aroneanu and other monasteries.The analysis of the above-mentioned historiography shows the lack of a workmade specifically on our research subject. We do not try to minimalize the contributionof the previously listed author to explanation of some aspects of the subject.We only emphasize that there is need of a larger perspective on this subject withina synthetic and united study that Romanian historiography misses. Thus, untilpresent, there is no work that would analyze peculiarities of the monastic domainevolution during 14-16 centuries not only in Moldova Principality, but also withinthe rest of the historical Romanian provinces. The realized studies reveal onlysome aspects of the subject or cover some narrow chronological segments, thus,they should be systematized in order to give them some coherence. We wouldlike to emphasize that the necessary attention was not given to some ways thatare relevant to the development of the monastic field and that come to completethe complex picture of this process, such as: purchase and sale transactions andproperties exchange, rural colonization, etc. Without a detailed examination of allways and means of monastic domain formation, it is impossible to outline a clearimage of this complex historical phenomenon of the medieval era. Only a deep,well-documented and systematized approach would be able to establish the originsand evolution of the monastic field in its essence during the period of our interest.The aim and objectives of the research could be summarized as:The main aim of the present thesis of historical sciences doctor is the researchof the monastic domain in Moldova Principality during the second half of the14 century – 16 century. In order to realize the work’s aim we established thefollowing objectives:– To study the motivations and manifestations of religious establishmentsfoundation acts within the Carpathian-Dniester area during the indicatedperiod;– To highlight the ways of establishment and development of the monasticdomain in Moldova Principality within the studied chronological segment;– To characterize the monastic juridical regime and analyze the impact ofimmunity on monastic economy development;– To research the structure of the monastic domain of Moldova Principalityduring 14-16 centuries;

270 Igor Sava– To establish main characteristics of the monastic settlement and highlightthe methods of internal organization of monasteries;– To study and analyze essential categories of monastic domains population;– To highlight economic practices of the monastic domain exploitationduring the 14-16 centuries.Study sources. In order to realize the proposed objectives that are relatedto reconstitution of the monastic domain in Moldova Principality during thesecond half of the 14 century – 16 century, we had written sources that are themain information source for medieval history. The complexity of the proposedtasks and diversity of the historic sources determined us to classify them thisway:a) Epigraphic sources (inscriptions, funeral inscriptions, etc.) that werepreserved on different materials (stone, brick, plaster, steel). They areinformation sources important for dating the religious buildings in orderto find the founder’s name, the religious building’s saint, etc.;b) Iconographical sources (votive paintings, funeral paintings) can notbe neglected in researches of religious foundations. They are the mostaccessible sources that indicate the quality of a religious establishment’sfounder;c) Documentary sources (internal documentation) are an indispensable worktool and main information source for our research. Documents issued bythe state chancellery regarding property allow us, not only to follow thefounders of a monastery or another, but, also, to explain monastic domainissue in Moldova Principality during 14-16 centuries within its differentaspects: internal organization; land properties, movable property andreal estates; social categories of the domain and their obligations to themonasteries; monastery juridical regime (immunities); domain exploitationthrough different ways, etc. This study is based on following publishedcollections of documents: I. Bogdan, Documents of Stefan cel Mare;M. Costachescu, Moldovan documents from Stefan cel Mare; L. T. Boga,Bessarabian documents; T. Balan, Bukovina documents; A. Sava, Documentson Lapusna town and country, Idem, Documents on Orhei townand country; Documents on the history of Romania; Catalog of Moldovandocuments from the state central historical archive; Moldova duringFeudal Era; Documenta Romaniae Historica, Catalog of documents of theIasi State Archive, Moldova, Documents on the history of Iasi Town, etc.d) Narrative sources (annals, chronicles, historical works). Internal andexternal narrative sources of the period and latter tell about a series offacts related to the monarchy life, monasteries organization, founders of

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea271religious establishments, economic practices, everyday life, etc. Relevantare the Slavonic-Romanian Chronicles of the 14-16 centuries, Slavonic-Moldovan Annals, revised Moldova chronicles in Grigore Urecheand Miron Costin’s redactions and D. Cantemir’s work Description ofMoldova. From narrative sources of foreign origin, we mention Foreigntravelers about Romanian Countries.Thus, the study and analysis of the historical sources that we had access to,offered us the possibility to make a deeper research and bring to the light a seriesof novel, complex facts that contributed to the completion of the historiographicalbase of the subject.Methodological and theoretical-scientific support of the study. The researchof the evolution of the monastic domain of Moldova Principality during 14-16centuries subject asked for use of modern concepts of history research, basedon renowned theoretical-scientific principles. Within our study, we intendedto show an extensive and unitary vision on monastic latter of Moldova during14-16 centuries.Because there is no any special work on the complex subject of the monasticlatter, we applied renowned methods and principles of scientific researchcommon for the social history research process: comparison, model use, quantitativemethod. Within historic approaches, individualization and generalizationare complementary and depend on explicit or implicit comparison. Thus, ourstudy was based on objectivity and historicism principles. In order to explain theproposed subject, the methods of scientific investigation used within the presentstudy were: the method of historic analysis, the historical-chronological method,the historical-comparative method, the method of critical analysis, retrospective,systematization, induction and deduction. In order to realize the objectives ofthe thesis we used the complex method of study of historic events based onproblematic and chronological principle.Chronologic and geographic frame. The chronologic segment of the studyis the second half of the 14 century – 16 century, a distinctive period within theplan of political, economic-social, religious and cultural evolution of the Romanianmedieval society. Inferior chronological limit corresponds to crystallizationof the internal administrative structures and affirmation of the Moldova Principalityon the international arena. The relatively stable political evolution is overlappedby an economic prosperity. Consolidation of the Church organization ofthe Moldova Principality quickened the monarchal life that entered a new stageof development named classic, which corresponded to the “Golden Age” of theRomanian Monarchy. Within these favorable circumstances, the first churchesand monasteries appeared, founded by the country monarchs that followed a

272 Igor Savapractice of the “old kings” (Byzantine), already at home within South-EasternEurope. At this moment, the bases of the monastic field are established. Thesuperior chronological limit corresponds to the end of the 16 century and it ismarked by political and socio-economic changes that preceded the slow processof the Romanian society modernization. The Ottoman suzerainty regime establishedin the middle of the 16 century that would cause a series of negativeeffects within the evolution of the Romanian states, did not affect the dynamicdevelopment of the monastic domain of the period. It would live one of the lastperiods of the privileged regime offered by the immunity institution.Geographic frame includes study of the monastic domain evolution correspondingto the political and geographical realities of the Moldova Principalitystate during the second half of the 14 century – 16 century. At the same time,some documentation gaps forced us to make correspondences with RomanianPrincipality by virtue of manifestations and similarities of the process thatshows the overall unity of the Romanian space and partially with the Byzantinearea, where we took into consideration the Byzantine origins of some medievalRomanian institutions.According to the above-mentioned, we will point out, once more, that thesubject of monastic domain of the Carpathian-Dniester area of the 14-16 centuriesdid not benefit of a special study within Romanian historiography. Certainstudies tangentially approach the subject, but cover narrow chronologicalsegments and, the majority of them, have a unilateral approach on the monasticdomain. This fact motivated us to systematize them in order to enforce a certaincoherence and unity that would serve us as a research background.The study of the monastic domain of the Middle Age is part of the complexscientific demarches category. The present study is an attempt, without falsemodesty, to show a global vision on origins, ways of development, evolution androle of the monastic domain within the overall structure of the land property andof the economic-social system of the Moldova Principality during the secondhalf of the 14 century – 16 century. This became possible after systematizationand critical analysis of the period sources and special literature. Likewise,personal reflections are new points of view for the subject approach.At the same time, the realized study outlines new directions for investigationand offers ways to solve the theoretic problems. Our scientific demarche isimportant as a starting point for study of the other two land structures of the age– monarchy domain and boyar domain – for comparison as well as for determinationof the position of the Moldova Principality monastic domain within theoverall property structure, without which it is impossible to create a clear pictureof this complex historic phenomenon of the medieval era.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea273The above narrated made us have a complex historic approach in studyingthe monastic domain within the indicated chronologic segment and geographicarea in order to complete a gap and to introduce within the scientific circulationa monographic work that Romanian historiography misses. The realized studycan be useful for elaboration of some works of synthesis or some courses thatapproach historic and religious issues of the medieval Romanian area. We hopethat this study presents a contribution to the explanation of some still actualproblems that concern property and certain institutions of the Middle Age andwill serve as a support able to stimulate future researches in the field.I Chapter. The manifestations of the foundation’s act in theMoldova Principality in the 14-16 centuries.Byzantine tradition and regional featuresWithin the history of the medieval Romanian monarchy, the act of a religiousestablishment foundation is indissolubly connected to the appearance ofreligious foundations such as churches and monasteries, regulated by Nomocanons.It is an objective reflection of the medieval era mentality and was determinedby the specific economical-social and political-ideological conditions ofthe society. The juridical and canonical regulations concerning the establishmentand juridical nature of Romanian foundations, of their acquired and administratedgoods as result of a donation are part of the right to found a religious establishmentthat, along with the organized monarchism, was realized by Byzantineprinciples and rules, thus, being one of the richest sectors of Romanian-Byzantineinstitutional contact.Princes of the Moldova Principality, imitating the practice of the ByzantineBasileuses and followed by boyars, clerics, townsmen, established the basis ofthe tradition to found a religious establishment. This allowed for the monasticsettlements to exercise their main function: religious and social. The quality ofthe founder of a religious establishment could be given to any person that hadall civil and religious rights and had the needed financial means to found andsupport a religious establishment. From the canonic point of view, any donationis irrevocable, and it indicates to the fact that all monastic goods are inalienableand could not be given away. The monarchial justification of the right to ownthe goods obtained from religious establishments founders was proved by themonarchial confirmation that had the function of the authentic and notoriouspublicity and, at the same time, was prove come to counteract eventual attemptsto usurp a property.The honor to be a founder of a religious establishment was treasured as a

274 Igor Savagreat public distinction, it included a series of rights and obligations toward theestablished foundation: the right to be glorified and saved through inscription ofthe founder’s name and the names of his family in the scripture and diptych; theprivilege to have a votive picture; the privilege to be buried within the churchof the monastic complex; the right to participate to the name of the religiousestablishment’s leader; the possibility to be sustained by the monastery duringdifficult situations for founders, etc. Newly built monasteries had founders thatinitially were called great founders or the first founders and among them couldbe heirs of great founders and donors of some impressive properties. In orderfollowed adherent founders, meaning those who made restorations and thosewho, on some occasions, financially provided foundations. Mostly, the adherentfounders were limited in some of the rights given to the great founders;they could not pretend to a votive picture within the founded church or withinthe necropolis. However, their names were written in diptych and they werementioned during services alongside the religious establishment’s founders, etc.Multiple founders’ obligations, which, in many cases, exceeded the first ones,stipulated: maintenance in good condition of the religious establishment andfinancial support on some occasions; supervision of the correct administrationof the monastic settlement; control over permanent performance of religiousservices, mentioning of the authorities, donors, etc.The main motivation to found a religious establishment, as it is mentionedin historic sources of the period, has an ethical-religious character, namely toconjure the divine grace under different forms. It is the simplest form to requestChurch’s spiritual support in order to obtain salvation. In a society where theentire ideology was dominated by and subordinate to religion, the divine gracebecame one of the essential reasons of it through the pious foundation act. Anaspect of this motivation is the expression of gratitude toward the divinity,understood as gratitude for victories of the Moldova Principality princes duringdifferent battles with pagans or Christians. The religious motivation of the actof religious establishment foundation is dominant during the 14-16 centuries,but sometimes it shows social and politic aspects. Consequently, another reasonfor the act of religious establishment foundation results, the ideological one,which aims the argumentation and highlight of the singular public prestige ofthe country monarch or of the great boyars. These motivations of ethical-religiousand ideological character are completed by others that especially concernthe affirmation of the dynastic genealogy and of the monarchal legitimacy. Thephilanthropy accompanied by social assistance elements characteristic for thetime and canonized by the Christian tradition is specific for Moldovan foundersand it reflects, in turn, a well-defined aim within this process.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea275II Chapter. Establishment and evolution of the monastic domainwithin Moldova Principality during the second half of the 14 century– 16 century2.1. Ways of establishment and development of the monastic domainThe dynamics of monastic domain evolution during the 14-16 centuries couldbe presented only in a close relation with social-political and economic processesof the period. The period indicated within the research is extended in time, thus,methodologically, we made a staged presentation of the monastic domain evolution,which is based not only on political events, but also, on those of socialeconomicor religious nature (1398-1432; 1432-1457; 1457-1504; 1504–1551;1551-1600). The sources of the period show the following ways and methods ofmonastic domain establishment and development: donations, rural colonization,purchase and sale transactions, exchanges, borders violations, immunities.2.1.1. The donationsIn the second half of the fourteenth century, with the organization of theChurch in the Romanian countries (Lands), the monastic life experiences a higherform of development, being supported by secular and ecclesiastical authorities.In Moldova, the kings, noblemen and clergy built a large number of monasteries,which were endowed with different goods and privileges. Based on the reviewof the sources of the respective period, we can conclude that the system ofdonations was the main source of establishment and development of the monasterypatrimony. Donations were including the following goods, listed accordingto their importance (share) and value: villages with or without mills, beehives,waters, vineyards, forests, clearings, slaves, food, money and objects of worship,etc. They reflect many aspects of the act of donation, as well as of the transferredassets, held by monastic establishments. Typically, the monasteries founded bykings and the old monasteries of Moldavia have received most of the donations(Neamt, Probota, Bistrita, Moldovita, Putna Tazlau, Galata Capriana). Most ofthe kings of the period have pursued the growth of wealth of the Church andmonasteries, which were active elements in the policy of state centralization.But there are uncertainties about the evolution process of land and religiouspolicy of some kings of the sixteenth century, which affected insignificantly thelegal status of the monasteries and their assets. Thus, we can conclude that inall the periods of the fifteenth and sixteenth centuries, monastery domain registereda dynamic development, as illustrated by the fact that as a result of donationthe monastery domain increased to about 264 villages in 1600, compared toabout 55 villages in 1432. Statistical estimations indicate that the donated villages

276 Igor Savawere representing about 92% of the total number of villages that were includedin the structure of the monastic domain by different ways. We have also relativedata on handicraft production units, vineyards, beehives, forest reserves, watersand on the number of slaves.2.1.2. The rural colonizationThe occurrence of colonization villages in Moldova in the fifteenth and sixteenthcenturies is the result of internal and external causes. The involvement ofmonasteries in this process is an historical fact attested in documents. Althoughit didn’t reach the same intensity as in the case of the landowners and royaldomains, the documentary sources systematized in this sub-chapter indicate thatthe process was an effective way to expand the domains and to increase theworkforce in the new settlements founded by monasteries. This situation wasmainly determined by the privileged fiscal regime enjoyed by the inhabitants ofthe colonization villages, expressed by total or partial tax (in nature) exemptions.2.1.3. The purchase and sale operations. The goods’ exchange.In their quality of owners or property rights, the Romanian monasteries werenot only able to maintain their patrimony mainly inherited from donations, butalso to extend it by own means, especially through purchases, sales and exchangeof The Invention of Lying properties. This practice demonstrates that foundationswere not at the total discretion of the founders and that they were not entirelydepended on their alms. The involvement of the Moldovan monasteries inthe purchases and sales of villages, vineyards, ponds, beehives, etc., is illustratedby historical documents systemized in this section of the paper. In the practice ofthe exchange of villages made by monasteries, the economic interests of settlementswere having priority or they were made at the insistence of the founders.Actually, the aim was to complete or to compact the monastery domain, for amore efficient administration, in the situation when the villages were compactlylocated on a river, or a region. Sale-purchase, exchange of villages did not affectthe economic condition of the monasteries Bistrita, Putna, Probota, Galata,Rasca, Moldovita, Neamt, Voronet, etc. involved in these transactions, but onthe contrary has brought benefits expressed in money, goods, workforce andcontributed to increased concentration of properties in the monastery domains.2.1.4. The siege of borderInternal documents from the fifteenth century do not mention disputesregarding borders between monasteries and other subjects, whereas in thefollowing century the number of such disputes became impressive, and the nature

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea277of conflicts - diverse. The siege of monasteries’ borders represented a violationof their foundation rights, determining the reign to involve in addressing thedisputes. The usurpation of foundation rights intervened in situations such as:the disappearance of reigning or boyar families, betrayals from the side of theboyars, the economic decline of the founders or monasteries.2.2. The monastic legal regimeThe association between the State and the Church for the purposes ofmanaging domestic and foreign policy issues in the Romanian Countries ledto the creation of a certain degree of interdependence, and operated, with rareexceptions, according to the ‘Roman-Byzantine symphony’. Both benefitedfrom differentiated legal systems and rules, unlike the original character oftheir co-existential customs. The church was autonomous in resolving spiritualmatters, and the State’s rights over the Church were concerning only externalissues. In addressing canonical issues and matters of ecclesiastical organization,there were involved the superior state authorities, which included the representativesof the higher clergy. The prince had the decisive word especially withregards to the appointment of bishops, abbots, as well as to the judgement of thehigher clergy. In turn, the metropolitan and the bishops were in full commandof their dioceses’ spiritual affairs.The analysis of existing documentary material reveals two types of legalarrangements organically related to mastering the villages in the Country ofMoldova in the fifteenth and sixteenth centuries, namely: acts of donation andcuring, which do not specify exemptions for the respective beneficiary, andacts of immunity, in which the diplomatic formula includes both the elementsmentioned previously, as well as effective exemptions and the interdictionsaddressed to the governors. At certain times, Moldavian monasteries enjoyeda privileged legal regime, foreseeing larger exemptions (administrative, fiscal,legal) than the immunities offered to landlords, and these have thus contributedto their material prosperity. However, granting immunity privileges varied frommonastery to monastery, from reign to reign, and, not least, was based on theeconomic and political stability of the state.The main conclusion that emerges following a review of the sources is thatmonasteries in the Country of Moldova in the second half of 14-16 century weremainly founded through donations of villages, slaves and other goods, orderlyfollowed as percentage by sales and purchases, exchanges of villages and colonisations,amounting among its components at the end of the period around270-290 villages and dozens of other goods. These facts prove that monasterieswere among the greatest owners of land in the Country of Moldova.

278 Igor SavaChapter III. The monastic heritage and the economic practices3.1. The structure of the monastic domainThe monastic heritage, defined as the totality of assets and their ownershiprights, is, from a material viewpoint, the cornerstone that allowed these institutionsto fulfil their basic religious and social functions. Regarding the practicalaspect of organization, the heritage was organically linked to the monasticdomain, which had a complex socio-economic structure. It consisted of lands ofdependent peasants and senior-monastic reserves – lands capitalized directly bymonks, with the contribution of dependent peasants and by entirely overtakingthe ownership of their products. The second part of the domain was a unit ofland, consisting of a set of goods, possessed through hereditary ownership andusage rights of the forest or the pasture from the seigniorial reserve. The possessionof these goods was a condition of the domain’s existence and provided thedependent peasant with the possibility to farm, deliver for the existence of theirfamily and respect the obligations towards the master.3.2. The monastic settlement. The internal organization of monasteriesThe monastic settlement is the centre of a monastic domain in EasternOrthodoxy. During centuries 14-16, in the Country of Moldova, the communitariantype was more prevalent as a way of organizing monasticism, due to theinfluence of the Holy Mountain. Structurally, the monastic complex included anumber of buildings: the main ones were the monastery’s church; the cells andthe annexes which provided social support (guest houses, asylums for the poor,hospitals etc.); workshops and installations for home crafts; libraries and roomsfor book transcription and studying, schools; facilities for the preparation andstorage of food, and dining; stables, stalls etc. The size and number of thesestructures varied from case to case, depending on the number of the members inthe monastic community, its age, its importance for the country or the founder,and not least, the economic power of the monastery.As for the internal structure of Romanian monasteries, the sources of thetimes mention the operation of certain “offices” with clearly defined functions.A comparison with the Byzantine monasteries is welcome in this context, inorder to emphasize the reception of the Byzantine traditions in the Carpathian-Dniester space, and for the sake of information, since the Romanian sourcesare poorer in details. Within the internal structure of the monasteries fromthe Country of Moldova, the most important function was represented by theabbot, who conducted the activity of the monastic community and representedthe monastery in dealing with the ecclesiastical authority, the reign or other

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea279monasteries. Other offices under his supervision were administering the materialwealth of the monasteries and served for charity and social work purposes.These were most notably represented by: the synod of the monastery, treasurer,steward, refectory, ecclesiarch, doctor, gatekeeper etc.2.3. Monastery villages. Domain categories of populationThe vast majority of Moldovan monasteries active in centuries 14-16, concentratedon their domains some units or even tens of villages. Like the rest of the rurallocalities, the monasteries’ villages were set according to precise conditions of reliefand development: on the slopes of some hills, in valleys, on plains, near forests,and usually near sources of water. This arrangement was dictated by defense andeconomic reasons, in order to meet the material needs through resources given onthe domain. The territory of the village included the complex of houses, and theborder of the village, consisting of arable field, pasture, water, forest.In Conclusion, we present the basic tenets of research, summarized as follows:1. The act of founding monasteries in the Country of Moldova, a historicalphenomenon of Byzantine origin, finalizes throughout the fourteenth andthe sixteenth century with the appearance of religious foundations suchas churches, monasteries and charitable establishments, regulated by legalcanons. Established by the norms of Byzantine law, the foundations fromthe Romanian territory gained a great importance in society, due to thefact that as they became legal entities, they created their heritage, whichallowed them to fully exercise their main functions: religious and social.The Byzantine foundation model wasn’t applied in a passive form, but wasrather adapted to the socio-economic, political and ideological realities ofthe Romanian medieval society.2. The motivations underlying the act of foundation, primarily of an ethicalreligiousnature,, nuanced by the obsessive idea of ​salvation that used totrouble the society of the era, were interwoven with political and ideologicalones, which reflects an objective pursued by the coalition of allsocial categories in the struggle to assert the country’s independence andto protect the Orthodox spirit. The philanthropy, accompanied by theelements of social assistance typical of the time, and canonized by theChristian tradition, was not foreign to the Moldovan founders and reflects,in turn, a well determined aim within this process.3. The dynamic of the evolution of the monastic domain in Moldova duringthe centuries 14-16 was determined by both socio-political and economicprocesses of the period. The process reflects a series of religious, ideological,cultural and mental features from this geographic region. Depending

280 Igor Savaon the internal and external political context, a number of reigns, usuallythe politically stable and economically prosperous have influenced positivelythe growth of monastic estates and have actively supported monasticism.However, there are uncertainties within the dynamic of the processrelated to land and religious policies of certain rulers from the sixteenthcentury, who were involved in ecclesiastical matters. Although damage hasbeen caused to the monastic heritage, these temporary ‘secularizations’didn’t destabilize the ascendant development of the monastic domain onan overall country level. These deviations should be accepted rather asexceptions dictated by circumstances. They have occurred temporarily intimes of political instability and economic downturn of the country, dueparticularly to the establishment of the Ottoman suzerainty regime in theCountry of Moldova. Generally, the property of monasteries has beenbenefitting from state protection during the entire investigated period.4. The monastic heritage originating from donations maintained itself anddeveloped, as a result of operating assets on the domain, purchases, sales,exchange of commodities and villages, rural colonization and immuneprivileges. Their share in the range of methods to establish the monasticdomain area was small in comparison with the donations. Donations invillages represented about 92% of the total entered by other means withinthe structure of the monastic domain At the same time, the process thatreflects the goods entered in the compound of the monastic property as aresult of purchases, sales, exchanges, and rural colonization, representedan effective means to increase wealth and thus the number of employedforces in the purchased or newly established rural localities, although itdidn’t gain the same intensity as those taking place on manorial and lordlydomains.. Thus, at the end of the sixteenth century, the monastic domainin the Country of Moldova included around 270-290 villages and othermaterial goods of wide range, compared with about 55 villages certifiedby the end of the reign of Alexandru cel Bun. The significant share ofthe monastic domain in the overall ownership structure in the country isexplained by the presence of a privileged taxation regime enjoyed by themonasteries, which had a positive impact on the operation of the ecclesiasticalfield.5. Legal status of Romanian monasteries had a relatively well-definedframework. Many points of connection were established between thecanons and laws, mostly civil judgments were confirmed by the religiousones. Institution immunity which included the monasteries, had offeredfavourable conditions for development of the monastic settlements and

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea281had the valuable economic benefits that were valued by monks. Privilegedlegal regime applied to monasteries was a manifestation of the cordial relationsbetween State and Church, but the phenomenon of immunity cannot be extended, however, no to the entire studied period, or to all themonasteries in Country of Moldova. We can notify differences betweenthe components of areas monastery and of legal regime, especially betweenextensions of privileges of the immunity whose amplitude varies from oneperiod to another, from monastery to another. This situation is due, ingeneral, to the attitudes of the reign.6. The core material, which allowed foundering and activity of these placesof worship is heritage monastery. It represents all property and rightsto possession of such property. Heritage of the monastery is organicallyconnected, which have a complex economic and social structure, consistingof reserve manorial land-monastery and dependent peasants.7. The categories of the population in the Country of Moldova during the14-16 centuries were differentiated by the legal status and obligations to themonasteries. As the result, in the documents there are indicated it generalterms, referring to the free population and the most dependent peasants.We note that the enslavement of Romanian peasants did not reach significantproportions in the fifteenth and sixteenth centuries and the legal statusof a dependent peasant is superior related to the Western ones. As forslaves, this category is treated as peripheral goods fully belonging to themasters (monasteries), which generated their humble conditions.8. Field monastery in the Country of Moldova during the 14-16 centurieshad formed an economic unit where coexisted different branches ofproduction that offered basic goods from crop combined with animalhusbandry, crafts areas and the exchange. In the agrarian economy, themonks, and peasants had worked together with slaves, who constitutedthe main workforce.9. The field of monastery in the Country of Moldova in the second half of thefourteenth century - the 16 century grew up in various ways, being stimulatedby the favourable factors in social, political, economic, religious andcultural context. The dynamics of its evolution is upward, keeping in theentire period a significant part in the overall structure of the country land.

282 Igor SavaDocumente publicateBIBLIOGRAFIEIZVOAREBălan, T., Documente bucovinene, vol. I, II, Bucureşti, 1933-1936.Boga, L. T., Documente basarabene, vol. IV-V, Chişinău, 1929.Bogdan, I., Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. I-II, Bucureşti, 1913.Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva Istorică Centrală a Statului, vol. I,Bucureşti, 1959.Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi, Moldova, întocmit de Virginia Isac, vol.I, Bucureşti, 1989.Costăchescu, M., Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol. I-II, Iaşi, 1931-1932.Costăchescu, M., Documente moldoveneşti de la Ştefan cel Mare, Iaşi, 1933.Costăchescu, M., Documente moldoveneşti de la Bogdan voievod (1504-1517), Bucureşti,1940.Costăchescu M., Documente moldoveneşti de la Ştefăniţă voievod (1517-1927), Iaşi, 1943.Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol. I, (1384-1448), întocmit de C. Cihodaru,I. Caproşu şi L. Şimanschi, Bucureşti, 1975.Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol. II, (1449-1486), întocmit de L. Şimanschiîn colaborare cu G. Ignat şi D. Aghache, Bucureşti, 1976.Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol. III, (1487-1504), alcătuit de L. Şimanschi,Bucureşti, 1980.Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol. VI, întocmit de I. Caproşu, Bucureşti,2008.Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească, vol. I, (1247-1500), îngrijit de Şt.Ştefănescu şi O. Diaconescu, Bucureşti, 1966.Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească, vol. II, (1501-1525), întocmit de P.P. Panaitescu şi D. Mioc, Bucureşti, 1972.Documente privind istoria României, A, Moldova, veac. XVI, vol. I, (1501-1550), Bucureşti,1953.Documente privind istoria României, A, Moldova, veac. XVI, vol. II, (1551-1570),Bucureşti, 1951.Documente privind istoria României, A, Moldova, veac. XVI, vol. III, (1571-1590),Bucureşti, 1951.Documente privind istoria României, A, Moldova, veac. XVI, vol. IV, (1591-1600),Bucureşti, 1952.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea283Documente privind istoria României, A, Moldova, veac. XVII, vol. I, (1601-1605),Bucureşti, 1952.Documente privind istoria României, A, Moldova, veac. XVII, vol.II, (1606-1610),Bucureşti, 1953.Documente privind istoria României, A, Moldova, veac. XVII, vol. III, (1611-1615),Bucureşti, 1954.Documente privind istoria României, A, Moldova, veac. XVII, vol. IV, (1616-1620),Bucureşti, 1956.Documente privind istoria României, A, Moldova, veac. XVII, vol. V, (1621-1625),Bucureşti, 1957.Documente privind istoria oraşului Iaşi, vol. I, editate de I. Caproşu şi P. Zahariuc, Iaşi,1999.Floca, I., N., Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu, 1993.Fontes Historiae Daco-Romanae, vol. III, Scriitori bizantini (secolele XI-XIV), publicate deA. Elian şi N. Tanaşoca, Bucureşti, 1975.Gonţa, Al. I., Documente privind istoria României, A, Moldova, veacurile XIV-XVII(1384-1625), Indicele numelor de locuri, ediţie îngrijită şi prefaţată de I. Caproşu, Bucureşti,1990.Gonţa, Al. I., Documente privind istoria României, A, Moldova, veacurile XIV-XVII(1384-1625), Indicele numelor de persoane, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de I. Caproşu,Bucureşti, 1995.Moldova în epoca feudalismului, vol. I, (veac. XV – întâiul pătrar al veac. XVII), alcătuitori:P. G. Dmitriev, D. M. Dragnev, E. M. Rusev, P. V. Sovetov, Chişinău, 1961.Moldova în epoca feudalismului, vol. II, întocmit de D. M. Dragnev, A.N. Nichitici, L. I.Svetlicinaia, P. V. Sovetov, Chişinău, 1978.Milos, N., Canoanele Bisericii Ortodoxe, Arad, 1931.Nandriş, Gr., Documentele româneşti în limba slavă din mănăstirile Muntelui Athos,1372-1658, Bucureşti, 1937.Sava, A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937.Sava, A., Documente privitoare la târgul şi ţinutul Orheiului, Bucureşti, 1940.Suceava. Documente privitoare la istoria oraşului, volum întocmit de V. Gh. Miron, M.-Şt. Ceauşu, I., Caproşu, şi G. Irimescu, Bucureşti, 1989.Surse narativeBogdan, P. D., Pomelnicul mănăstirii Bistriţa, Bucureşti, 1940.Cantemir, D., Descrierea Moldovei, traducere după originalul latin de Gh. Guţu, Bucureşti,1975.

284 Igor SavaCantemir, D., Descrierea Moldovei, traducere de N. Costenco, studiu introductiv şi note deV. Coroban, Chişinău, 1975.Carte românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti, 1646, Bucureşti, 1961.Călători străini despre Ţările Române, vol. I-III, ediţie îngrijită de Holban, M., Bucureşti,1968, 1970, 1971.Costin, M., Letopiseţul Ţărâi Moldovei de la Aaron-Vodă încoace, ediţie critică de P. P.Panaitescu, Bucureşti, 1965.Costin, M., Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace. In: Letopiseţul ŢăriiMoldovei, îngrijirea textelor, glosar şi indici de T. Celac, Chişinău, 1990.Cronica lui Ştefan cel Mare, editată de I. Chiţimia, Bucureşti, 1942.Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, publicate de I. Bogdan, ediţie revăzută şicompletată de P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1959.Cronici turceşti privind Ţările Române, vol. I (secolul XV – mijlocul secolului al XVII),Bucureşti, 1966.Normele monastice pentru Dieceza Ortodoxă Orientală a Bucovinei, Suceava, 1911.Panaitescu, P. P., Călători poloni în Ţările Române, Bucureşti, 1930.Ureche, Gr., Letopiseţul Ţărâi Moldovei, ediţia a II-a revăzută, ediţie îngrijită, studiuintroductiv, indice şi glosar de P. P. Panitescu, Bucureşti, 1958.Ureche, Gr., Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dragoş Vodă până la Aron-Vodă. In:Letopiseţul Ţării Moldovei, îngrijirea textelor, glosar şi indici de T. Celac, Chişinău, 1990.STUDII ŞI ARTICOLEAmalvi, C., Evul Mediu. In: J. Le Goff, J.-C. Schmitt (coord.), Dicţionar tematic al EvuluiMediu Occidental, Iaşi, 2002.Andreescu, Şt., Data primului incendiu la Putna. In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr.1-2, Iaşi, 1966.Apetrei, C.-N., Consideraţii privitoare la extensiunea privilegiilor de imunitate alemănăstirilor moldoveneşti din prima jumătate a secolului al XV-lea. In: Istros, nr. XI,Brăila, 2004.Arion, D. C., Încercare asupra domeniului eminent din principatele Munteniei şi Moldoveiîn secolele XIV şi XV. In: Închinare lui N. Iorga cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani,Cluj-Napoca, 1931.Arion, D. C., Formarea proprietăţii rurale în voievodatele Munteniei şi Moldovei. In:Convorbiri literare, nr. 3, Iaşi, 1934.Barthélemy, D., Senioria, J. Le Goff, J.-C. Schmitt (coord.), Dicţionar tematic al EvuluiMediu Occidental, Iaşi, 2002.Băileanu, G., Dreptul de ctitorie în Moldova, extras din Buletinul nr. 3 al Institutului deIstoria Românilor “A. D. Xenopol”, Iaşi, 1942.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea285Berechet, Şt. Gr., Biserica şi domnia în trecutul românesc. In: Biserica Ortodoxă Română,nr. 9, Bucureşti, 1945.Berza, M., Haraciul Moldovei şi Ţării Româneşti în secolele XV-XIX. In: Studii şi materialede istorie medie, II, 1957.Blaj, P., Iosep, I., Contribuţii la cunoaşterea braniştilor din Bucovina. In: Suceava, 1990-1991-1992.Bodale, A. M., Semnificaţiile actelor ctitoriceşti de pe Valea Suceviţei. In: AnuarulInstitutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, nr. XXXVII, Iaşi, 2000.Bodale, A. M., Contribuţii la istoria domeniului mănăstirii Putna de la constituirea sapână la reformele lui Constantin Mavrocordat (1466-1742). In: Codrul Cosminului, serianouă, nr. 6-7, Suceava, 2000-2001.Bodale, A. M., Ctitori şi călugări de la mănăstirea Sfântul Nicolae (Aron Vodă) de lângăIaşi. Un episod al relaţiilor ecleziastice greco-române la sfârşitul secolului XVI şi începutulsecolului XVII. In: Interferenţe româno-elene (secolele XV-XX), Institutul de Istorie „A. D.Xenopol”, nr. 6, Iaşi, 2003.Bogdan, I., Despre cnejii români. In: Idem, Scrieri alese, ediţie Mihăilă, G., Bucureşti, 1968.Bogdan, I., Ohabă, ohabnic. In: Idem, Scrieri alese.Bogrea, V., Despre ferîie. In: Anuarul Institutului de Istorie naţională Cluj, tom. III, 1926.Boldur, A., Biserica în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. In: Biserica Ortodoxă Română,nr. 7-8, Iaşi, 1964.Boldur, A., Biserica ortodoxă din Moldova în timpul domniilor lui Bogdan III şi Ştefăniţă.In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 3-4, Iaşi, 1967.Bonnassie, P., Libertate şi servitute. In: J. Le Goff, J.-C. Schmitt (coord.), Dicţionar tematical Evului Mediu Occidental, Iaşi, 2002.Brătescu, G., De la bolniţa mănăstirească la spitalul civil. In: Mitropolia Olteniei, nr. 9-10,Craiova, 1969,Busuiocianu, A., Imunitatea feudală românească. Bilanţ şi perspective. In: Arhivele Olteniei,serie nouă, nr. 4, Craiova, 1985.Casagrande C., Vecchio, S., Păcatul. In: J. Le Goff, J.-C. Schmitt (coord.), Dicţionar tematical Evului Mediu Occidental, Iaşi, 2002.Cazacu, A., Justiţia feudală. In: V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală înŢara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957.Cândea R., Biserică şi stat. In: Candela, nr. 8-10, Bucureşti, 1926.Cereteu, I., Construcţii cu caracter bisericesc din Moldova în secolul al XIV-lea şi în primajumătate a secolului al XV-lea, Revista de Istorie a Moldovei, nr. 1-2, Chişinău, 1998.Cereteu, I., Unele consideraţii privind apariţia tipului de plan triconic în arhitectura decult a Moldovei dintre Prut şi Nistru. In: Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3-4, Chişinău,2000.

286 Igor SavaCereteu, I., Unele constatări privind influenţe sud-dunărene în arhitectura de cult aMoldovei (secolul XIV – prima jumătate a secolului XV). In: Revista de Istorie a Moldovei,nr. 1-2, Chişinău, 2002.Chircă, H., Manolescu, R., Olteanu, Şt., Dezvoltarea social-economică a Ţărilor Române învremea feudalismului dezvoltat. In: Studii. Revisă de Istorie, nr. 6, Bucureşti, 1962.Cihodaru, C., Contribuţii la cunoaşterea obştii ţărăneşti în Moldova. In: Studii şi cercetăriştiinţifice. Istorie, fasc. 1, Iaşi, 1956.Cihodaru, C., Braniştile şi problema apariţiei rezervei senioriale. In: Analele ştiinţifice aleUniversităţii „Al. I. Cuza”, secţia III, tom. III, fasc. 1-2, Iaşi, 1957.Cihodaru, C., recenzie la Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova. In: Studii şiCerectări Ştiinţifice. Seria Istorie, an. VIII, fasc.1, 1957.Cihodaru, C., Câteva constatări în legătură cu proprietatea feudală şi situaţia ţărănimii înMoldova în a doua jumătate a secolului al XV-lea. In: Studii şi cercetări ştiinţifice. Istorie,fasc. 1, Iaşi, 1961.Cihodaru, C., Judecia şi cnezatul în Moldova. In: Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I.Cuza”, secţia III, tom. XI, Iaşi, 1965.Cihodaru, C., Sfatul domnesc şi sfatul de obşte în Moldova (secolele XV-XVIII). In: AnuarulInstitutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, I, Iaşi, 1964.Cihodaru, C., Politica internă. In: Petru Rareş, Bucureşti, 1978.Ciurea, D., Situaţia internă a Moldovei în epoca lui Ştefan cel Mare. In: Studii. Revistă deIstorie, nr. 6, Bucureşti, 1957.Ciurea, D., Organizarea administrativă a statului feudal Moldova (sec. XV-XVIII). In:Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, II, Iaşi, 1965.Ciurea, D., Precizări în problema evoluţiei marii proprietăţi feudale în Moldova în secoleleXVII-XVIII. In: Studii. Revistă de Istorie, nr. 1, Bucureşti, 1969.Ciurea, D., Evoluţia şi rolul politic al clasei dominante din Moldova în secolele XV-XVIII.In: Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, XVII, Iaşi, 1980.Constantinescu, A., Dările în secolele XIV-XV în Ţările Române. In: Studii şi articole deistorie, XXIII, Bucureşti, 1973.Constantinescu, R., O predică slavă necunoscută la începutul secolului al XV-lea. In:Biserica Ortodoxă Română, nr. 93, Bucureşti, 1975.Constantinescu, R., Manuscrisele slavo-române de la Arhivele Centrale din Moscova. In:Revista Arhivelor, nr. 38, Bucureşti, 1976.Corlăteanu-Granciuc, S., Agricultură şi demografie în Moldova în secolele XV-XVII. In:Destin românesc, nr. 1, Chişinău, 1999.Costăchel, V., Le monopole du moulin en Moldavie au XV-e et XVI-e siècles. In: Révuehistorique du sud est européen, an. XXII, Bucureşti, 1945.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea287Costăchel, V., La formation du bénéfice en Moldavie. In: Révue historique du sud esteuropéen, an. XXIII, Bucureşti, 1946.Costăchel, V., Domeniul feudal. In: V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudalăîn Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957.Costăchel, V., Obştea sătească. In: V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudalăîn Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957.Costăchel, V., Clasele şi categoriile sociale. In: V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu,Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957.Costăchel, V., Unele consideraţii privind rezerva seniorială în Ţara Românească şiMoldova. In: Analele Universităţii Bucureşti, Seria Ştiinţe Sociale. Istorie, nr. 20, Bucureşti,1960.Costăchel, V., Contribuţii la istoria socială a Moldovei în secolele XIV-XVII. In: Revista deslavistică, nr. 11, Bucureşti, 1965.Crăciunaş, I., Mănăstirea Neamţ, lavra monahismului din Moldova. In: MitropoliaMoldovei şi Sucevei, nr. 5-6, Iaşi, 1962.Cronţ, Gh., Ecloga isauriană în Ţările Române. In: Studii. Revistă de Istorie, nr. 1,Bucureşti, 1969.Cronţ, Gh., Dreptul de ctitorie în Ţara Românească şi Moldova. Natura juridicăa fundaţiilor religioase în Evul Mediu. In: Studii şi materiale de istorie medie, vol. IV,Bucureşti, 1960.Cronţ, Gh., Justiţia bisericească în Moldova şi Ţara Românească în secolele XIV-XVIII. In:Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 3-4, Iaşi, 1975.Dissescu, C. G., Drepturile de ctitorie şi epitropie după vechile aşezăminte. In: Dreptul, an.XV, nr. 42, Bucureşti, 1911.Dinculescu, N. Gh., Contribuţiuni la mişcările de populaţie. In: Anuar de geografie şiantropogeografie, Bucureşti, 1914-1915.Elian, Al., Moldova şi Bizanţul în secolul al XV-lea. In: Cultura moldovenească în timpullui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1964.Elian, Al., Bizantologia în preocupările teologiei ortodoxe româneşti. In: Studii teologice,nr. 4, Bucureşti, 1971.Eşanu, A., Valori şi figuri culturale în Moldova medievală. In: Cugetul, nr. 3, Chişinău,1990.Feenstra, R., Le concepte de fondation du droit romain classique, jusqu’à nos jours: théorieet pratique. In: Revue Internationale des Droits de l’Antiquité, 3-e série, tome III, 1956.Filitti, I. C., Despre legătura lui Mihai Viteazul. In: Revista istorică română, II, Bucureşti,1932.Filitti, I. C., Proprietarii solului în trecutul Principatelor Române. In: Analele AcademieiRomâne, Memoriile Secţiei Istorie, III, t. XVI, Bucureşti, 1934-1935.

288 Igor SavaFocşăneanu. I., Diaconu, Gh., Bazele puterii militare a lui Ştefan cel Mare. In: Studii cuprivire la Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1956.Fossier, R., Pământul. In: J. Le Goff, J.-C. Schmitt, (coord.), Dicţionar tematic al EvuluiMediu Occidental, Iaşi, 2002.Gavrilă, I., Utilizarea metodelor statistice în analiza asocierii între fenomenele istorice. Unpunct de vedere. In: Revista istorică, nr. 3-4, Bucureşti, 1992.Gavrilă, I., Calculatorul în demografia istorică. In: Revista istorică, nr. 11-12, Bucureşti,1995.Găină, Al., Biserica ortodoxă din Moldova în timpul domniilor lui Alexandru VodăLăpuşneanul (1552-1561, 1564-1568). In: Studii teologice, nr. 7-10, Bucureşti, 1976.Gheleter, I., Pescaru, Al., Istoria organizării ocrotirii sănătăţii. In: Organizarea ocrotiriisănătăţii, Bucureşti, 1956.Gile, B., Recherches sur les instruments du labour au Moyen Age. In: Bibliothéque de l’ecoledes chartes, tome 120, Paris, 1962.Giurescu, C. C., Colonizări muntene în sudul Moldovei în veacurile XIV-XV. In: Revistaistorică română, vol. X, Bucureşti, 1940.Giurescu, C., Vechimea rumâniei în Ţara Românească şi legătura lui Mihai Viteazul. In:Studii de istorie socială, Bucureşti, 1943.Giurescu, D. C., Caracteristici ale feudalismului românesc. In: Anuarul Institutului deArheologie şi Istorie „A. D. Xenopol”, nr. XV, Iaşi, 1978.Gonţa, Al. I., Domeniile feudale şi privilegiile mănăstirilor moldoveneşti în timpuldomniei lui Ştefan cel Mare. In: Biserica Ortodoxă Română, nr. 5, Bucureşti, 1957.Gonţa, Al. I., Un aşezământ de cultură de la Alexandru Lăpuşneanu pe Valea Seculuiînainte de ctitoria lui Nestor Ureche: Schitul lui Zosin. In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei,nr. 9-12, Iaşi, 1962.Gonţa, V., Gonţa, Al. I., Un spital de mănăstire de la Putna în veacul al XV-lea. In:Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr, 9-10, Iaşi, 1963.Gonţa, Al. I., Mănăstirea Balica din Iaşi, o ctitorie din veacul al XVI-lea a boierilor Buzeştidin Ţara Românească. In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 5–6, Iaşi, 1964.Gonţa, Al. I., Mitropolitul Anastasie Crimca, fondatorul celui dintâi spital din Moldova.In: Studii de istorie medievală, Iaşi, 1998.Gonţa, Al. I., Începutul industriei alcoolului în Moldova feudală”. In: Alexandru I. Gonţa,Studii de istorie medievală, texte selectate pentru tipar de M. M. Székely şi Şt. S. Gorovei,cu un cuvânt introductiv de I. Caproşu, Iaşi, 1998.Gonţa, Al. I., Unele aspecte ale politicii interne ale lui Ştefan cel Mare. In: Alexandru I.Gonţa, Studii de istorie medievală, texte selectate pentru tipar de M. M. Székely şi Şt. S.Gorovei, cu un cuvânt introductiv de I. Caproşu, Iaşi, 1998.Gonţa, Al. I., Două mănăstiri moldoveneşti din secolul al XV-lea de pe Valea Dobrovăţului,

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea289dispărute. In: Alexandru I. Gonţa, Studii de istorie medievală, texte selectate pentru tiparde M. M. Székely şi Şt. S. Gorovei, cu un cuvânt introductiv de I. Caproşu, Iaşi, 1998.Gonţa, Al. I., Mănăstirea de la Greci din ţarina Iaşilor. O ctitorie dispărută a lui AlexandruLăpuşneanu. In: Alexandru I. Gonţa, Studii de istorie medievală, texte selectate pentrutipar de M. M. Székely şi Şt. S. Gorovei, cu un cuvânt introductiv de I. Caproşu, Iaşi, 1998.Gonţa, Al. I., O nouă ctitorie necunoscută a lui Alexandru Lăpuşneanu: mănăstirea depeste vale de la Vânătorii Bistriţei. In: Alexandru I. Gonţa, Studii de istorie medievală,texte selectate pentru tipar de M. M. Székely şi Şt. S. Gorovei, cu un cuvânt introductiv deI. Caproşu, Iaşi, 1998.Gore, P. S., Răzeşii. In: Viaţa Românească, an. XII, vol. 42, Bucureşti, 1920.Grigoraş, N., Mănăstirea Galata. In: Studii şi cercetări istorice, vol. XVIII, Iaşi, 1943.Grigoraş, N., Primele mănăstiri şi biserici moldoveneşti (ctitorii şi proprietăţi boiereşti). In:Studii şi cercetări istorice, vol. XX, Iaşi, 1947.Grigoraş. N., Contribuţii la cunoaşterea politicii domniei în Moldova faţă de proprietateafunciară condiţionată (sec. XIV-XVII). In: Studii şi Cercetări Ştiinţifice. Seria Istorie, an.XIII, fasc.1, Iaşi, 1962.Grigoraş, N., Obligaţiile în muncă faţă de stat şi de turci ale populaţiei din Moldova(secolele XIV-XVIII). In: Revista de Istorie, nr. 4, 1965.Grigoraş, N., Ctitoriile lui Ştefan cel Mare. In: Mitropoli Moldovei şi Sucevei, nr. 7–8, Iaşi,1966.Grigoraş, N., Robia în Moldova (de la întemeierea statului până la mijlocul secolului alXVIII-lea), I-II. In: Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, nr. 4, Iaşi,1967.Grigoraş, N., Robia în Moldova (de la întemeierea statului până la mijlocul secolului alXVIII-lea), I-II. In: Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, nr. 5, Iaşi,1968.Grigoraş, N., Proprietatea funciară şi imobiliară a meseriaşilor, negustorilor, boierilorşi mănăstirilor din orăşele moldoveneşti. Regimul şi rolul ei juridic (sec. XV-XVIII). In:Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, VII, Iaşi, 1970.Grigoraş, N., Abuzurile şi corupţia membrilor aparatului de stat feudal din Moldova(secolele XV-XVII). In: Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, nr.8, Iaşi, 1971.Grigoraş, N., Imunităţile şi privilegiile fiscale în Moldova (de la întemeierea statului şipână la mijlocul secolului al XVIII-lea). In: Revista de istorie, nr. 1, Bucureşti, 1974.Grigoraş, N., Politica internă a lui Ioan vodă cel Viteaz. In: Revista de istorie, nr. 6,Bucureşti, 1974.Grigoraş, N., Dările în Moldova de la întemeierea statului şi până la 1741. In: Cercetăriistorice, nr. X-XI, Iaşi, 1979-1980;

290 Igor SavaGuerreau, A., Feudalitatea. In: J. Le Goff, J.-C. Schmitt (coord.), Dicţionar tematic alEvului Mediu Occidental, Iaşi, 2002.Gumenâi, I., Proprietatea bisericească în ţinutul Hotin până la 1715. In: Studii şi materialede istorie medie, vol. XIX, Bucureşti, 2001.Gunst, P., Sisteme agrare ale Europei Centrale şi de Est. In: D. Chirot (coord.) Iriginileînapoierii în Europa de Est, Bucureşti, 2004.Janin, R., Le manichisme bizantine au Moyen Âge. Commande et typica (X-e-XIV-e siècles).In: Revue des Etudes byzantines, nr. 22, Paris, 1964.Hanga, Vl., Contribuţii la problema imunităţii feudale pe teritoriul patriei noastre. In:Studia Universitatis Babeş-Bolyai, seria III, fasc. 2, Iurisprudentia, Cluj-Napoca, 1960.Holban, Th., Bogdan vodă Lăpuşneanu. In: Arhivele Basarabiei, 1942.Iorga, N., Psychologie des Roumains. In: Révue historique du sud est européen, nr.1,Bucureşti, 1931.Iufu, I., Mănăstirea Moldoviţa – centru cultural important din perioada culturii româneîn limbă slavă. Secolele XV-XVIII. In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 39, 1963.Lazăr, M., Comerţul Moldovei cu animale şi produse animaliere (secolele XV-XVIII). Uneleconsideraţii istoriografice. In: Al XV-lea simpozion naţional de istorie şi retrologie agrară aRomâniei, Bacău, 23-24 august 1994.Lazăr, M., Locul şi rolul creşterii vitelor în economia Moldovei medievale. Consideraţiiistoriografice. In: Codrul Cosminului, seria nouă, nr. 2, Suceava, 1996.Lauwers, M., Moarte/Morţi. In: J. Le Goff, J.-C. Schmitt (coord.), Dicţionar tematic alEvului Mediu Occidental, Iaşi, 2002.Le Goff, J., Munca. In: J. Le Goff, J.-C. Schmitt (coord.), Dicţionar tematic al Evului MediuOccidental, Iaşi, 2002.Lecca, O., Asupra originii şi istorie ţiganilor. In: Viaţa românească, III, Bucureşti, 1908.Lefter, L.-F., Pe urmele unei ficţiuni istoriografice: problema proprietăţii funciare. In:Caietele Şcolii doctorale, Universitatea „Alexandru I. Cuza”, nr. I, Iaşi, 2007.Little, L. K., Călugări şi credincioşi, J. Le Goff, J.-C. Schmitt, (coord.), Dicţionar tematic alEvului Mediu Occidental, Iaşi, 2002.Lupşa, Şt., Clerici români meşteşugari. In: Studii teologice, nr. 2, Bucureşti, 1950.Mandache, T., Ştefan cel Mare şi viaţa religioasă din vremea sa. In: Biserica OrtodoxăRomână, nr. 5, Bucureşti, 1957.Manoliu, V., Brătescu, G., Bolniţele mănăstireşti la noi şi la vecini. In: Mitropolia Olteniei,nr. 1-2, Craiova, 1969.Marinescu, S., Competenţa şi atribuţiile judiciare ale clericilor în secolele XIV-XVIII. In:Biserica Ortodoxă Română, nr. 7-8, Bucureşti, 1970.Maxim, M., Regimul economic al dominaţiei otomane în Moldova şi Ţarea Românească în

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea291a doua jumătate a secolului al XVI-lea. In: Revista de Istorie, nr. 9, 1979.Mâzgă, R., Aspecte religioase în timpul domniilor lui Iliaş Rareş (1546-1551) şi Ştefan Rareş(1551-1552). Reflectarea lor în cronicile lui Macarie şi Eftimie. In: Anuarul Institutului deIstorie şi Arheologie din Cluj, XXXVI, 1997.Mihordea, V., Obligaţiile locuitorilor dependenţi: rumâni şi vecini faţă de vistierie. In:Studii. Revistă de istorie, nr. 1, Bucureşti, 1973.Minea, I., Originea română a instituţiunii cnezatului la noi. In: Cercetări istorice, Iaşi,1925.Minea, I., Boga, L., Cum se moşteneau moşiile. In: Cercetări Istorice, nr. 1-2, Bucureşti,1940.Miroiu, P., Despre tipicul bolniţelor mănăstireşti. In: Mitropolia Olteniei, nr. 1-2, nr. 9-10,Craiova, 1969.Miroiu, P., Îngrijirea sănătăţii noastre în vechile noastre mănăstiri. In: Mitropolia Olteniei,nr. 1-2, Craiova, 1970.Montanari, M., Alimentaţia. In: J. Le Goff, J.-C. Schmitt, (coord.), Dicţionar tematic alEvului Mediu Occidental, Iaşi, 2002.Morariu, T., Locul Transilvaniei în cadrul unitar al teritoriului României. In: Unitate şicontinuitate în istoria poporului român, Bucureşti, 1968.Murgescu, B., Avatarurile unui concept: monopolul comercial otoman asupra ŢărilorRomâne. In: Revista istorică, serie nouă, nr. 9-10, Bucureşti, 1990.Nădejde, I., Formarea proprietăţii la noi. In: Literatură şi ştiinţă, nr. II, Bucureşti, 1894.Neamţu, V., Comerţul cu piei în Moldova în secolele XV-XVI şi prelucrarea lor. In: Studiişi cercetări ştiinţifice, seria Istorie, nr. 1, Iaşi, 1951.Neamţu, V., Exploatarea peştelui în Moldova în secolul al XV-lea. In: Studii şi cercetăriştiinţifice, seria Istorie, nr. 1-2, Iaşi, 1955.Negrei, I., Actul de ctitorie în concepţia medievală. In: Luminătorul, nr. 3, Chişinău, 1997.Nicolescu, C., Locuinţe domneşti în cuprinsul mănăstirilor în veacurile XV – XVII. In:Studii şi Cercetări de Istorie şi Arheologie, nr. 3–4, Bucureşti, 1954.Olteanu, Şt., Inscripţia de pe piatra de mormânt de la mănăstirea lui Iaţco din Suceava. In:Studii şi materiale de istorie medie, nr. I, Bucureşti, 1956.Olteanu, Şt., Un aspect al produselor meşteşugăreşti din Moldova (prelucrarea pieilor). In:Studii şi cercetări ştiinţifice, seria Istorie, nr. 3, Iaşi, 1957.Olteanu Şt., Sensul şi semnificaţia îndeletnicirilor agrare în trecutul poporului nostru. In:Terra Nostra, nr. III, Bucureşti, 1973.Panaitescu, P. P., Dreptul de strămutare în Ţările Române (până la mijlocul secolului alXVII-lea). In: Studii şi materiale de istorie medie, II, Bucureşti, 1956.Panaitescu, P. P., Biserica. In: V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală în

292 Igor SavaŢara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957.Papacostea, Ş., Moldova în epoca Reformei. Contribuţii la istoria societăţii moldoveneştiîn veacul al XVI-lea. In: Studii. Revistă de Istorie, nr. 4, Bucureşti, 1958.Papacostea, Ş., Întemeierea Mitropoliei Moldovei. Implicaţii central şi est-europene. In:Românii în istoria universală, III, 1, Iaşi, 1988.Pecican, O., Ideologia puterii centrale în Moldova lui Bogdan cel Orb. In: Revista Istorică,nr. 7-8, 1994.Pippidi, A., Monarhia în Evul Mediu românesc. In: Naţional şi universal în istoria românilor.Studii oferite prof. dr. Şerban Papacostea cu ocazia împlinirii a 70 de ani, Bucureşti, 1998.Pîntea, V., Impozite, taxe şi amenzi moldoveneşti, până la 1504. In: Cercetări Istorice,X-XIII, 1934-1936.Platon, Gh., Cu privire la evoluţia rezervei feudale în Moldova de la sfârşitul sec. al XVIleapână la legea rurală din 1864. In: Studii de arheologie şi istorie, V, Bucureşti, 1963.Postică, Gh., Mănăstirea Căpriana, între adevăr şi realitate. In: Destin românesc, nr. 1,1998.Protul, G., Viaţa şi traiul sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului. In: BisericaOrtodoxă Română, 55, Bucureşti, 1937.Pungă Gh., Cu privire la unele răscoale ţărăneşti din veacul al XVI-lea. In: AnaleleŞtiinţigice ale Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, secţia Istorie, XXXVI, 1990.Reinhard, M., Histoire et démographie. In: Révue Historique, t. 203, Paris, 1960.Rezachevici, C., Domeniul boieresc al lui Radu Şerban. In: Studii. Revistă de Istorie, nr. 3,Bucureşti, 1970.Rezachevici, C., Politica internă. In: vol. Petru Rareş, Bucureşti, 1978.Sava, I., Unele consideraţii cu privire la structura instituţională a mănăstirilor Moldoveiîn secolele XV-XVI. In: Revista de istorie a Moldovei, nr. 1-2, Chişinău, 2002.Sava, I., Motivaţiile actului ctitoricesc în spaţiul carpato-nistrean (secolele XV-XVI). In:Revista de istorie a Moldovei, nr. 1-2, Chişinău, 2005.Sava, I., Repere istoriografice privind problema formării şi evoluţiei domeniului mănăstirescîn Ţara Românească şi Moldova. In: Revista de istorie a Moldovei, nr. 1-2, Chişinău, 2005.Sava, I., Domeniile şi privilegiile mănăstirilor moldoveneşti în prima jumătate a secoluluial XVI-lea. In: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” dinCahul, anul II, Cahul, 2006.Sava, I., Dreptul de ctitorie în Ţările Române la sfârşitul secolului al XIV-lea – secolul alXVI-lea: tradiţie bizantină şi specific local. In: Tyrageţia, Istorie Muzeologie, Serie nouă,vol. I, nr. 2, Chişinău, 2007.Simedrea, T., Mănăstiri vândute şi dăruite în secolul XV în Moldova. In: Biserica OrtodoxăRomână, nr. 67, 1949.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea293Sot, M., Pelerinajul. In: J. Le Goff, J.-C. Schmitt (coord.), Dicţionar tematic al EvuluiMediu Occidental, Iaşi, 2002.Solcan, I. I., Motivaţii etice şi ideologice ale actului ctitoricesc la Ştefan cel Mare. In: AnuarulInstitutului de Istorie „A. D. Xenopol”, nr. I, Iaşi, 1987.Stan, L., Relaţiile dintre biserică şi stat. Studiu istorico-juridic. In: Ortodoxia, nr. 3-4,Bucureşti, 1952.Stan, L., Instituţiile de asistenţă socială în biserica veche. In: Ortodoxia, nr. 1, Bucureşti,1957.Stan, L., Pravila lui Alexandru cel Bun şi vechea autocefalie a Mitropoliei Moldovei. In:Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 3-4, Iaşi, 1960.Stănescu, E., „Legătura” lui Mihai Viteazul şi frământarea satelor în Ţara Românească.In: Istoria României, Bucureşti, 1962.Stoide, C. A., Frământări în societatea moldovenească la mijlocul secolului al XVI-lea. In:Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, XI, Iaşi, 1974.Stoicescu, N., Regimul fiscal al preoţilor din Ţara Românească şi Moldova până laRegulamentele Organice. In: Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4, Bucureşti, 1971.Şerban, C., Contribuţii cu privire la problema pieţei interne a Ţării Româneşti şi Moldoveiîn timpul feudalismului dezvoltat (secolele XV-XVIII). In: Studii. Revistă de istorie, nr. 1,Bucureşti, 1961.Şerbănescu, N., Mitropolia Moldovei şi Sucevei. Şase sute de ani de la prima menţiunedocumentară cunoscută a ei (1386-1 septembrie 1986). In: Biserica Ortodoxă Română, nr.9-10, Bucureşti, 1986.Şimanschi, L., Confruntări ideologice. In: vol. Petru Rareş, Bucureşti, 1978.Şimanschi, L., Politica internă a lui Ştefan cel Mare. In: Revista de istorie, nr. 5-6, Bucureşti,1982.Ştefănescu, Şt., Elemente comune de civilizaţie feudală în Ţările Române şi în Rusia.Procesul legării de glie a ţăranilor la sfârşitul secolului al XVI-lea. In: Studii. Revistă deistorie, nr. 2, Bucureşti, 1959.Ştefănescu, Şt., Evoluţia proprietăţii feudale în Ţara Românească până în secolul al XVIIlea.In: Studii. Revistă de istorie, nr. 1, Bucureşti, 1958.Ştefănescu, Şt., Mişcările demografice în Ţările Române până în secolul al XVII-lea şirolul lor în unitatea poporului român. In: Unitate şi continuitate în istoria poporuluiromân,Bucureşti, 1968.Ştefănescu Şt., L’evolution de l’immunité féodale en Valachie aux XIV-e – XVI-e siècles. In:Révue roumaine d’histoire, VII, nr. 1, Bucureşti, 1968.Ştefănescu, Şt., Relaţiile sociale şi proprietate funciară în Ţările Române. In: Stat, societate,naţiune, Cluj-Napoca, 1982.Ştefănescu, Şt., Privire asupra stăpânirii funciare în Ţara Românească în secolele XIV-XVI. Imunitatea feudală. In: Arhivele Olteniei, serie nouă, nr. 3, 1984.

294 Igor SavaŞtefănescu, Şt., Mioc, D., Ţărănimea din Ţara Românească şi Moldova în veacul al XVIIlea.In: Revista de istorie, nr. 12, Bucureşti, 1979.Ştefănescu, Şt., Mioc, D., Ţărănimea din Principatele Române în secolele XIV-XVI. Priviresintetică. In: Studii şi materiale de istorie medie, vol. IX, Bucureşti, 1992.Ştefănescu, Şt., Ştefan cel Mare în conştiinţa europeană românească. In:Anuarul AcademieiRomâne Mem. Secţ. Arh., seria IV, an. XXI, Bucureşti, 1996.Szekely, M.-M., Femei-ctitor în Moldova medievală. In: Studii şi materiale de istorie medie,XII, Bucureşti, 1995.Szekely, M.-M., Structura domeniului boieresc: Nestor Ureche şi proprietăţile lui. In: Revistaistorică, nr. 3-4, Bucureşti, 1998.Szekely, M.-M., Mănăstirea Putna – loc de memorie. In: Studii şi materiale de istorie medie,XXII, Bucureşti, 2004.Turcu, C., Daniil Sihastru. In: Cercetări istorice, vol. XX, Iaşi, 1947.Turcu, C., Biserica şi fiscalitatea feudală. In: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 1-2, Iaşi,1962.Ulea, S., Originea şi semnificaţia ideologică a picturii exterioare moldoveneşti. In: Studii şicercetări de istoria artei, nr. 1, Bucureşti, 1963.Valenci, L., Antropologie économique et histoire. In: Annales. Éconimies. Sociétés.Civilisations, N. 6, Strasbourg, 1974.Vlad, M. D., Date privind renta feudală în satele de colonizare din Ţara Românească(prima jumătate a secolului al XVII-lea). In: Studii. Revistă de Istorie, nr. 5, Bucureşti,1961.Vlad, M. D., Regimul administrativ al satelor de colonizare din Ţara Românească şiMoldova (secolul al XVII-lea). In: Studii. Revistă de istorie, nr. 1, Bucureşti, 1969.Vornicescu, N., Legăturile patriarhiei din Constantinopol cu biserica română în veacul alXVI-lea. In: Mitropolia Olteniei, nr. 3-4, Craiova, 1958.Xenopol, A. D., Proprietatea mare şi cea mică în trecutul Ţărilor Române. In: Viaţaromânească, nr. 2, Bucureşti, 1913.Zotta, Gr., Personalitatea morală în regimul vechiului nostru drept. In: Pandectele române,an XIV, partea I, Bucureşti, 1935.Драгнев, Д. М., Советов, П. В., О резешком землевладение в Молдавии XVI-середины XVIIIв. In: Ежегодник по аграрной истории стран Восточной Европы за 1962 г., Минск, 1964.Драгнев, Д. М., Советов, П. В., Перестройка структуры землевладения в Молдавии XV-XVIII вв. In: История СССР, nr. 1, Москва, 1968.Гросул, В. Я . O соотнощения земледелия и скотоводства в Дунайских княжествах. In:Учëные записки Кишинëвского Государственого Университета, т. 65, Кишинев, 1963.Мохов, Н. А., К вопросу о соотнощения земледелия и скотоводства в экономики МолдавииXIV-XVIII вв. In: ЕАИВЕ, Киев, 1962.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea295Советов, П. В., Бранищное хозяйство и землепользование молдавской вотчины в средниевека. In: ВЭИМ, Кишинев, 1972.Шлаен, И. М., К вопросу о зависимых крестьянах в Молдавии в XV-XVII вв. In: Учëныезаписки Кишинëвского Государственого Педагогического Института, t. XI, Кишинев,1959.MONOGRAFII ŞI LUCRĂRI DE SINTEZĂAchim, V., Ţiganii în istoria României, Bucureşti, 1997.Adalbert, Ch., Situaţia juridică a ţiganilor din Ardeal, Bucureşti, 1933.Alzati, C., În inima Europei (Studii de istorie religioasă a spaţiului românesc), Cluj-Napoca,1998.Andreescu, M., Puterea domniei în Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI,Bucureşti, 1999.Andreescu, Şt., Istoria românilor: cronicari, misionari, ctitori, Bucureşti, 1997.Arghiropol, Gh. I., Ce se înţelege prin averea bisericească, Bucureşti, 1946.Aron, R., Introducere în filosofia istoriei, Bucureşti, 1997.Balş, Gh., Bisericile lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1926.Balş, Şt., Nicolescu, C., Mănăstirea Neamţ, Bucureşti, 1958.Balş, Şt., Nicolescu, C., Mănăstirea Moldoviţa, Bucureşti, 1958.Barbu, D., Bizanţ contra Bizanţ, Bucureşti, 2001.Berciu-Drăghicescu, A., O domnie umanistă în Moldova. Despot vodă, Bucureşti, 1980.Bădărău, D., Caproşu, I., Iaşii vechilor zidiri, până la 1821, ed. a V-a, Iaşi, 2007.Bălan, I., Vetre de sihăstrie românească (secolele IV – XX), Bucureşti, 1982.Bălan, I., Patericul românesc, Galaţi, 1998.Berechet, Şt., Istoria vechiului drept românesc, p. I, Iaşi, 1934.Bezviconi, Gh., Călători ruşi în Moldova şi Muntenia, Bucureşti, 1947.Bilciurescu, C., Monastirile şi bisericile din România, Bucureşti, 1890.Bizanţ versus Bizanţ. Introducere la o dezbatere privind devenirea românească, coord. M.E. Ionescu, S. Iosipescu, Bucureşti, 2010.Bloch, M., Les caractères originaux de l’histoire rurale française, Paris, 1931.Bloch, M., Societatea feudală. Clasele şi cârmuirea oamenilor, vol. I-II, Cluj-Napoca, 1996,1998.Bloch, M., Pledoarie pentru istorie, Cluj-Napoca, 2007.Boldur, A., Istoria Basarabiei, Bucureşti, 1940.

296 Igor SavaBota, I. M., Istoria bisericii universale şi a bisericii române, Cluj-Napoca, 1994.Botezatu, M., Apele în viaţa poporului român, Bucureşti, 1984.Bran, C. F., Dreptul canonic oriental, vol. I, Lugoj, 1929.Braudel, F., Structurile cotidianului: posibilul şi imposibilul, vol. I-II, Bucureşti, 1984.Braudel, F., Mediterana şi lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea, Bucureşti, 1986.Brătianu, Gh. I., Sfatul domnesc şi Adunarea stărilor în Principatele Române, Bucureşti,1995.Brătianu, Gh. I., Adunările de stări în Europa şi Ţările Române în Evul Mediu, Bucureşti,1996.Brehier, L., Le monde byzantine. II. Les institutions de l’Empire Byzantin, Paris, 1970.Brehier, L., Civilizaţia bizantină, Bucureşti, 1994.Burke, P., Istorie şi teorie socială, Bucureşti, 1999.Burac, C., Aşezările Ţării Moldovei din epoca lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 2004.Burac, C., Ţinuturile Ţării Moldovei până la mijlocul secolului al XVIII-lea, Bucureşti, 2002.Burtea, I., Ion Vodă (1572-1574), Bucureşti, 1971.Caproşu, I., O istorie a Moldovei prin relaţii de credit până la mijlocul secolului al XVIIIlea,Iaşi, 1989.Cazacu, A., Vechile organizaţii româneşti, Bucureşti, 1947.Călinescu, T., Câteva cuvinte despre originea moşnenilor şi răzeşilor, Bucureşti, 1908.Câmpina, B. T., Dezvoltarea economiei feudale şi începuturile luptei pentru centralizareastatului în a doua jumătate a secolului al XV-lea în Moldova şi Ţara Românească,Bucureşti, 1950.Cândea, V., Mărturii româneşti peste hotare, vol. I, Bucureşti, 1991.Cereteu, I., Biserici şi mănăstiri din Moldova (sec. al XIV-lea şi prima jumătate a secoluluial XV-lea), Brăila, 2004.Cernovodeanu, P., Societatea feudală românească văzută de călătorii străini, Bucureşti,1973.Cernovodeanu, P., Binder, P., Cavalerii Apocalipsului. Calamităţi naturale din trecutulRomâniei (până la 1800), Bucureşti, 1993.Chaunu, P., Histoire quantitative. Histoire sérielle, Paris, 1978.Chiriac D., Ctitoriile lui Ştefan cel Mare, Câmpulung-Muscel, 1924.Chirtoagă, I., Din istoria Moldovei de Sud-Est până în anii ‚30 ai secolului al XIX-lea,Chişinău, 1999.Chirtoagă, I., Sud-Estul Moldovei şi stânga Nistrului (1484-1699). Expansiunea şi stăpânireaturco-tătară, Chişinău, 1999.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea297Cihodaru, C., Alexandru cel Bun, Iaşi, 1984.Ciobanu, V., Ţările Române şi Polonia. Secolele XIV-XVI, Bucureşti, 1985.Ciuta, I., Apicultura în Moldova feudală. Străveche îndeletnicire românească, Bucureşti,1994.Cocârlă, P., Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală. Secolele XV-XVIII, Chişinău,1991.Costăchel V., Les immunités dans les Principautés Roumaines aux XIV-ème et XV-èmesiècles, Bucureşti, 1947.Costăchel, V., Panaitescu, P.P., Cazacu, A., Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova(sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957.Costea, E., Mănăstirea Sânt Ilie. Ctitoria voievodului Ştefan cel Mare, Cernăuţi, 1940.Cotlarciuc, N., Stifterrecht un Kirhen patronat im Furstenium Moldau und in der Bukovina.Elne historische-dogmatische studie zum morgen-landischen Kirschenrecht, Stuttgard, 1907.Cronţ, Gh., Alegerea ierarhilor în bisericile ortodoxe, Bucureşti, 1937.Cronţ, Gh., Clericii în serviciul justiţiei, Bucureşti, 1938.Cronţ, Gh., Instituţii medievale româneşti. Înfrăţirea de moşie. Jurătorii, Bucureşti, 1969.Dan, D., Die Zigeuner in der Bukowina, Cernăuţi, 1893.Dan, D., Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1923.David, Gh., Petru Şchiopul, Bucureşti, 1984.Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei, Bucureşti, 1982.Dicţionar enciclopedic, vol. I-II, Bucureşti, 1996.Dicţionar de istorie, ediţia a II-a, Chişinău, 2007.Dobrescu, N., Întemeierea mitropoliilor şi a celor dintâi mănăstiri din ţară, Bucureşti,1906.Dobrescu, N., Istoria Bisericii Române, Bucureşti, 1910.Domnii Ţării Moldovei, volum editat de D. Dragnev, Chişinău, 2005.Donat, I., Domeniul domnesc în Ţara Românească (secolele XIV-XVI), Bucureşti, 1996.Drăguţ, V., Arta românească, vol. I, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982.Duby, G., L’economie rurale et la vie des campagnes dans l’Occident médiéval, Paris, 1962.Eremia, I., Statutul juridic al Ţării Moldovei (de la origini până la începutul secolului alXVI-lea), Chişinău, 2010.Eşanu, A., ş.a., Mănăstirea Căpriana (secolele XV-XX), Chişinău, 2003.Eşanu, A., Eşanu, V., Mănăstirea Voroneţ. Istorie, cultură, spiritualitate, Chişinău, 2010.Evul mediu românesc. Dicţionar biografic, coord. V. Mărculeţ, Bucureşti, 2010.

298 Igor SavaFavier, J., Istoria banilor. Apariţia omului de afaceri în Evul Mediu, Bucureşti, 2011.Filitti, I.C., Proprietatea solului în Principatele Române până la 1864, Bucureşti, 1935.Floca, I. N., Drept canonic ortodox, vol. I-II, Bucureşti, 1990.Floca, I. N., Joantă, S., Administraţie bisericească parohială şi legislaţie, Sibiu, 2002.Florea, V., Istoria artei româneşti, vol. I, Chişinău, 1991.Foletier, F., Mille ans d’histoire des Tziganes, Paris, 1970.Fossier, R., Oamenii Evului Mediu, Bucureşti, 2011.Furnică, D. Z., Industria şi dezvoltarea ei în Ţările Române, Bucureşti, 1926.Gemil, T., Românii şi otomanii în secolele XIV-XVI, Bucureşti, 1991.Georgescu, V. Al., Bizanţul şi instituţiile româneşti până la mijlocul secolului al XVIII-lea,Bucureşti, 1980.Ghelcea, I., Ţiganii din România, Bucureşti, 1944.Gimpel, J., Revoluţia industrială în Evul Mediu, Bucureşti, 1983.Giurescu, C., Studii de istorie socială, ed. a II-a, Bucureşti, 1943.Giurescu, C. C., Istoria românilor, vol. I-II, Bucureşti, 2011.Giurescu, C. C., Istoria pescuitului şi a pisciculturii în România, vol. I, Bucureşti, 1964.Giurescu, C. C., Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul X – până la mijloculsecolului XVI, Bucureşti, 1967.Giurescu, C. C., Transilvania în istoria poporului român, Bucureşti, 1967.Giurescu, C. C., Istoricul podgoriei Odobeştilor, Bucureşti, 1969.Giurescu, C. C., Istoria învăţământului din România. Compendiu, Bucureşti, 1971.Giurescu, C. C., Contribuţii la istoria ştiinţei şi tehnicii româneşti în secolele XV –începutul secolului XIX, Bucureşti, 1973.Giurescu, C. C., Giurescu, Dinu C., Istoria românilor, vol. I-II, Bucureşti, 1974, 1976.Giurescu, C. C., Istoria pădurii româneşti. Din cele mai vechi timpuri până astăzi,Bucureşti, 1975.Giurescu, C. C., Probleme controversate în istoriografia română, Bucureşti, 1977.Giurescu, D. C., Ioan Vodă cel Viteaz, Chişinău, 1992.Gonţa, Al. I., Satul în Moldova medievală. Instituţiile, Bucureşti, 1986.Gonţa, Al. I., Legăturile economice dintre Moldova şi Transilvania în secolele XIII-XVI,Bucureşti, 1989.Gorovei, Şt. S., Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546), Bucureşti, 1982.Gorovei, Şt. S, Muşatinii, Chişinău, 1991.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea299Gorovei, Şt. S, Întemeierea Moldovei, Iaşi, 1997.Grabor, A., Iconoclasmul bizantin, Bucureşti, 1991.Grecov, B. D., Ţăranii în Rusia, Bucureşti, 1951.Grigoraş, N., Caproşu, I., Biserici şi mănăstiri vechi din Moldova până la mijlocul secoluluial XV-lea, Bucureşti, 1968.Grigoraş, N., Instituţii feudale din Moldova. I. Organizarea de stat până la mijloculsecolului al XVIII-lea, Bucureşti, 1971.Grigoraş, N., Ţara Românească a Moldovei până la Ştefan cel Mare (1359-1457), Iaşi, 1978.Grigoraş, N., Moldova lui Ştefan cel Mare, Chişinău, 1992.Guuillaumont, A., Orihinile vieţii monahale, Bucureşti, 1998.Hanga, Vl., Les institutions du droit coutumier roumain, Bucureşti, 1988.Hasdeu, B. P., Istoria critică a românilor, Bucureşti, 1984.Hussey, J.M., Bizantyne monastichisme, Cambridge, 1967.Iliescu, O., Moneda în România, 491-1859, Bucureşti, 1970.Ilvicţchi, L., Mănăstirile şi schiturile din Basarabia, Chişinău, 1999.Inalcic, H., Imperiul Otoman. Epoca clasică (1300-1600), Bucureşti, 1992.Ioan, I., Porcescu, S., Mănăstirea Neamţ, Iaşi, 1981.Ionescu, Gr., Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti, 1981.Iorga, N., Constatări istorice asupra vieţii agrare a românilor, Bucureşti, 1907.Iorga N., Inscripţii din bisericile României, vol. II, Bucureşti, 1908.Iorga, N., Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, vol. I, Vălenii deMunte, 1908.Iorga, N., Mănăstirea Neamţului, Vălenii de Munte, 1912.Iorga, N., Developpement de la question rurale en Roumanie, Iaşi, 1917.Iorga, N., Istoria comerţului românesc. Epoca veche, Bucureşti, 1925.Iorga, N., Istoria industriilor la români, Bucureşti, 1925.Iorga N., Istoria bisericii româneşti, vol. I, Bucureşti, 1926.Iorga, N., Évolution de la question rurale en Roumanie jusqu’à la réforme agraire,Bucureşti, 1929.Iorga, N., Bizanţ după Bizanţ, Bucureşti, 1972.Iorga, N., Istoria vieţii bizantine, Bucureşti, 1974.Iorga N., Istoria românilor în chipuri şi icoane, Bucureşti, 1992.Iorga, N., Concepţia românească a ortodoxiei, Piteşti, 1993.

300 Igor SavaIorga, N., Istoria românilor, vol. IV, ediţia a II-a, Bucureşti, 1996.Iorga, N., Istoria românilor, vol. V, ediţia a II-a, Bucureşti, 1998.Istoria României, vol. II, III, Bucureşti, 1962, 1964.Istoria medie a României, vol. I, Bucureşti, 1966.Istoria artelor plastice în România, vol. I-II, Bucureşti, 1968, 1970.Istoria dreptului românesc, coord. I. Ceterchi, vol. I, Bucureşti, 1980.Istoria R.S.S. Moldoveneşti, Chişinău, 1984.M. Bărbulescu, D. Deletant, ş.a, Istoria României, Bucureşti, 1999.Istoria Românilor, vol. IV, coord. R. Theodorescu, Şt. Pascu, Bucureşti, 2001.Ioan, I., Scarlat, P., Mănăstirea Neamţ, Iaşi, 1981.Ivănescu, G., Istoria limbii române, Iaşi, 1980.Jocu, F. I., Relaţiile dintre biserică şi stat în România, Atena, 1924.Kaiser, G., Theology of Work, Westminster, Maryland, 1966.Koselleck, R., Conceptul de istorie, Iaşi, 2005.Le Goff, J., Pentru un alt Ev Mediu, studiu introductiv, note şi comentarii, M. Carpov, vol.I-II, Bucureşti, 1986.Lemerle, P., Le monde de Byzance: Histoire et institutions, London V. R., 1976.Lemerle, P., Histoire de Byzance, Paris, 1948.Longkorth, Ph., Crearea Europei de Est, Bucureşti, 2002.Manolescu, R., Societatea feudală în Europa Apuseană,Bucureşti, 1974.Matei, M. D., Ermandi, E., Habitatul medieval rural din Valea Moldovei şi din bazinulSomeşului Mare (secolele XI-XVII), Bucureşti, 1982.Mateiu, I., Politica bisericească a statului românesc, Sibiu, 1931.Miguel, P., Le travail manuel chez les moines, Paris, 1977.Mihăilă, G., Studii de lexicologie şi istorie a lingvisticii româneşti, Bucureşti, 1973.Mihăilă, G., Dicţionar al limbii române vechi (sfârşitul secolului X – începutul secolului alXVI-lea), Bucureşti, 1974.Milos, N., Canoanele Bisericii Ortodoxe, Arad, 1931.Miloş, N., Dreptul bisericesc oriental, Bucureşti, 1915.Moisescu, Gh. I., Lupşa, Şt., Filipaşcu, Al., Istoria bisericii române, vol. I, Bucureşti, 1957.Mollat, M., Les pauvres au Moyen Age, Bruxelles, 1984.Muntean, V., Organizarea mănăstirilor româneşti în raport cu cele bizantine (până la1600), teză de doctorat, Bucureşti, 1984.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea301Murgescu, B., Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XVI-lea, Bucureşti,1996.Muzicescu, M., Berza, M., Mănăstirea Suceviţa, Bucureşti, 1958.Năstase, D., Ideea imperială în Ţările Române. Geneza şi evoluţia ei în raport cu vecheaortodoxie românească, Atena, 1972.Neagoe, C., Modele culturale şi realităţi cotidiene în societatea românească (sec. XV-XIX),Bucureşti, 2009.Neagoe, M., Problema centralizării statelor feudale româneşti: Moldova şi ŢaraRomânească, Craiova, 1977.Negruţ, P., Biserica şi statul, Oradea, 2000.Nistor, I., Emigrările de peste munţi, Bucureşti, 1915.Niculescu, C., Mănăstirea Moldoviţa, Bucureşti, 1965.Niculescu, C., Mănăstirea Slatina, Bucureşti, 1966.Olteanu, Şt., Şerban, C., Meşteşugurile din Ţara Românească şi Moldova în Evul Mediu,Bucureşti, 1969.Ostrogorsky, G., Histoire de l’Etat byzantin, Paris, 1957.Panu, Gh., Cercetări asupra stării ţăranilor în veacurile trecute, vol. I, Bucureşti, 1910.Panaitescu, P. P., Mihai Viteazul, Bucureşti, 1936.Panaitescu, P.P., Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova – Orînduirea feudală,Bucureşti, 1964.Panaitescu, P. P., Introducere la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969.Panaitescu, P. P., Interpretări româneşti. Studii de istorie economică şi socială, ediţia a II-a,Bucureşti, 1994.Pamfile, T., Agricultura la români, Bucureşti, 1913.Papacostea, Ş., Geneza statului în Evul Mediu românesc, Cluj-Napoca, 1988.Papacostea, Ş., Ştefan cel Mare domn al Moldovei, Bucureşti, 1990.Papacostea, Ş., Evul mediu românesc. Realităţi politice şi curente spirituale, Bucureşti,2001.Parasca, P., Constituirea statelor medievale româneşti, Chişinău, 1996.160. Parasca, P., La obârşia Mitropoliei Ţării Moldovei, Chişinău, 2002.161. Pascu, Şt., Hanga, Vl., Crestomaţie pentru studiul istoriei statului şi dreptului R. P. R.,vol. III (Feudalismul), Bucureşti, 1963.Păcurariu, M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, I, Bucureşti, 1992,Păcurariu, M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chişinău, 1993.

302 Igor SavaPâslariuc, V., Raporturile politice dintre marea boierime şi domnie în Ţara Moldovei însecolul al XVI-lea, Chişinău, 2005.Peretz, I., Curs de istoria dreptului roman, II, p. 1, Pravilele slavoneşti, Bucureşti, 1928.Peretz, I, Zaconicul lui Ştefan Duşan ţarul sârbilor (1349 şi 1354), comparat cu legiuirilebizantine, slave şi române, Bucureşti, 1934.Petcu, M.-M., Mănăstiri şi schituri ortodoxe din Moldova astăzi dispărute, (sec. XIV-XIX),Bucureşti, 2010.Pippidi, A., Tradiţia politică bizantină în Ţările Române în secolele XVI-XVIII, Bucureşti,1983.Pilat, L., Între Roma şi Bizanţ. Societate şi putere în Moldova (sec. XIV-XVI), Iaşi, 2008.Platon, A.-F., Rădvan,L., Maleon, B.-P., O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu. De laImperiul roman târziu la marile descoperiri geografice (sec. V-XVI), Iaşi, 2010.Pop, I.-A., Geneza medievală a naţiunilor moderne (secolele XIII-XVI), Bucureşti, 1998.Pop-Şerboianu, C. S., Les Tsiganes, Paris, 1930.Popescu-Prahova, N., Raporturile dintre stat şi biserică, Chişinău, 1936.Popescu-Spinem, M., Procesul mănăstirilor închinate. Contribuţii la istoria socialăromânească, Bucureşti, 1936.Popovici, A., Proprietatea funciară în ţinuturile Lăpuşna, Orhei, Soroca în secolul al XVlea– începutul secolului al XVIII-lea, teză de doctorat, Chişinău, 1997.Porşnev, B.F., Studii de economie politică a feudalismului, Bucureşti, 1957.Potra, Gh., Contribuţiuni la istoria ţiganilor din România, Bucureşti, 1939.Pungă, Gh., Ţara Moldovei în vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, Iaşi, 1994.Puşcaşu, V., Actul de ctitorire ca fenomen istoric în Ţara Românească şi Moldova până lasfârşitul secolului al XVIII-lea, Bucureşti, 2001.Radovici, S., Moşnenii şi răzeşii, Bucureşti, 1909.Reinhard, M. R., Armengaud, André, Histoire générale de la population mondiale, Paris,1961.Reli, S., Istoria vieţii bisericeşti a românilor, vol. I. Cernăuţi, 1942.Rezachevici, C., Cronologia domnilor din Ţara Românească şi Moldova, a. 1324-1881, vol.I., secolele XIV-XVI, Bucureşti, 2001.Rîmneanţu, P., Problema iradierii românilor din Transilvania în Principatele Române,Cluj-Napoca, 1946.Rossetti, R., Pământul, sătenii şi stăpânii, Bucureşti, 1907.Roux, J. P., Regele. Mituri şi simboluri, Bucureşti, 1998.Samarian, Gh., Medicina şi farmacia în trecutul românesc, vol. III, Bucureşti, 1938.Schwarzfeld, E., Impopularea, reinpopularea şi întemeierea tîrgurilor şi a tîrguşoarelor în

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea303Moldova, Bucureşti, 1914.Slicher van Bath, B.H. The Agrarian History of Western Europe, A. D. 500-1850, London, 1963.Scurtulencu, D., Situaţia juridico-economică a ţiganilor din Principatele Române, Iaşi,1938.Sechelarie, O., Stoicescu, N., Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, Bucureşti,1988.Sinigalia, T., Puşcaşu, V., Manăstirea Probota, Bucureşti, 2000.Spulber, C., Cea mai veche pravilă românească, Cernăuţi, 1930.Snagov, I. D., Relaţiile stat-biserică, Bucureşti, 1996.Stahl, H. H., Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, vol. I-III, Bucureşti, 1958,1959, 1965.Stahl, H. H., Controverse de istorie socială românească, Bucureşti, 1969.Stahl, H. H., Studii de sociologie istorică, Bucureşti, 1972.Stahl, H. H., Teorii şi ipoteze privind sociologia orînduirii tributale, Bucureşti, 1980.Stahl, H. H., Probleme confuze în istoria socială a României, Bucureşti, 1992.Stătescu, M., Încercări asupra originii ţiganilor, Craiova, 1884.Stoicescu, N., Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldova (secoleleXIV-XVII), Bucureşti, 1968.Stoicescu, N., Cum măsurau strămoşii. Metrologia românească pe teritoriul României,Bucureşti, 1971.Stoicescu, N., Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale dinMoldova, Bucureşti, 1974.Stoicescu, N., Repertoriul localităţilor şi monumentelor feudale din Moldova, vol. I,Bucureşti, 1978.Stoicesu, N., Unitatea românilor în Evul Mediu, Bucureşti, 1983.Stoicescu, N., Miclea, M., Humor. Monument historique et d’art, Bucureşti, 1978.Špidlic, T., Monahism şi religiozitate populară în România, Bucureşti, 1997.Ştefan, I. M., Nicolau, E., Scurtă istorie a creaţiei ştiinţifice şi tehnice româneşti, Bucureşti,1981.Ştefănescu, I. D., Arta feudală în Ţările Române (Pictura murală şi icoanele de la originipână în secolul al XIX-lea), Timişoara, 1981.Ştefănescu, M., Notiţe istorice şi arheologice adunate de la 48 de mănăstiri şi biserici anticedin Moldova, Roman, 1895.Ştefănescu, Şt., Istoria medie a României, partea a II-a, (Principatele Române – secoleleXIV-XVI), Bucureşti, 1992.Theodorescu R., Mănăstirea Bistriţa, Bucureşti, 1966.

304 Igor SavaTheodorescu R., Bizanţ, Balcani, Occident la începutul culturii medievale româneşti, sec.X-XIV, Bucureşti, 1974.Toderaşcu, I., Unitatea românească medievală, vol. I, Bucureşti, 1988.Ţigliu, I., Societate şi mentalitate în Ţara Românească şi Moldova. Secolele XV-XVII,Bucureşti, 1998.Vasiliev, A. A., Istoria Imperiului Bizantin, traducere şi note de Ionuţ-Alexandru Tudorie,Vasile Adrian Carbă, Sebastian-Laurenţiu Nazâru, Iaşi, 2010.Vătămanu, N., De la începuturile medicinii româneşti, Bucureşti, 1966.Veyne, P., Cum se scrie istoria, Bucureşti, 1999.Vlad, M. D., Colonizarea rurală în Ţara Românească şi Moldova (secolele XV-XVIII),Bucureşti, 1973.Vîrtosu, E., Titulatura domnilor şi asocierea la domnie în Ţara Românească şi Moldova(până în secolul al XVI-lea), Bucureşti, 1960.Vornicescu, N., Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti, Craiova, 1987.Vornicescu, N., Desăvârşirea unităţii noastre naţionale – fundament al unităţii bisericiistrăbune, Craiova, 1988.Xenopol, A. D., Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. III, ediţia a III-a, Bucureşti,1940.Xenopol, A. D., Teoria istoriei, Bucureşti, 1985.Zane, Gh., Sisteme monetare şi monete principale în veacurile trecute, Iaşi, 1928.Zub, A., De la istoria critică la criticism, Bucureşti, 1985.Zubco, A., Biserica în Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVII, Chişinău, 2001.Богоявенский Н., Древнерусское врачевание в XI-XVII вв, Москва, 1960.Бырня, П. П., Сельские поселения Молдавии в XV-XVII вв, Кишинев, 1969.Грекул, Ф. А., Социально-экономический строй Молдавии во второй половине XV века,Кишинев, 1950.Грекул, Ф. А., Аграрные отнощения в Молдавии в XVI – первой половины XVII вв, Кишинев,1961.История Молдавии, Кишинев, 1951.История народного хозяйства Молдавской С.С.Р., Кишинев, 1976.Мохов, Н. А., Молдавия эпохи феодализма, Кишинев, 1964.Советов, П., Иследования по истории феодализма в Молдавии, т. I, Кишинев, 1972.Советов, П., Развитие феодализма и крестьяне Молдавии. Очерки истории ренты в XVI –начале XVIII в., Кишинев, 1980.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea305MănăstireaPobratabălţile de laGura ŞumuzulMoldoviţaNeamţBistriţaHumorANEXEDomeniul mănăstiresc din Ţara Moldovei în anul 1432AlteNumărul şi denumireabălţi, la-MoriViiIezere,Prisăciproducieniunităţi Po-satelorcuriţie16 sate: Bodeşti, Tatarei,Negomireşti, Grăbăuţi,Iurcani, Ciulineşti, Bereşteni,Roşca, Râpciciani,Rădăuţi, Bălăneşti, Dragotă,Boboteşti, Şandri,Cereucani, „unde esteMihailo”7 sate: Provorotie, Oprişinţi,Moldoviţa, Săscioari,Vaculinţi, seliştealui Zârnă, „unde a fostjude Cârstea”5 sate: Cristianeşti, Temişeşti,Budzeşti, Başoteni,seliştea lui Nenovici16 sate: Miuticăuţi, Braşeuţi,Oprişani, Cauceleşti,„unde a fost Maximşi Voinea”, Gândinţi,Cărstoi, Bilcarii, Curteştii,Sârbii, Biraeşti, Vlacsaneşti,Manuileşti, Beşicani,seliştea lui Nechid,„satul unde a fost Huba”5 sate: Pârteşti, seliştealui Dianiş, Vorniceni,Glodeni, StăuceniiezerulGemenelepe PrutiezerulZagorna,pe Nistru- 1 - 1 -113+3×1/23+3×1/2- 5 11 pivă, 1sladniţă- 1Robi5sălaşe4sălaşeTabelul 1Vămi- 2 - - --- -43sălaşe- - - - - - - -Vişnevăţ- - - - - - ≥2 - -(Căpriana)Horodnic 1 sat: Balosinăuţi - - 1 - - - - -52Total 55 ≥4 7 12 2 3 ≥33sălaşeTabelul a fost elaborat de autor în baza analizei documentelor din colecţiile: DRH, A, vol. I(1384-1448), întocmit de L. Şimanschi, în colaborare cu G. Ignat şi D. Aghache, Bucureşti,1975, passim; Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi, Moldova, vol. I (1398-1595),întocmit de V. Isac, Bucureşti, 1989, passim; Alexandru I. Gonţa, Documente privind istoriaRomâniei, A, Moldova, veacurile XIV-XVII, (1384-1625), Indicele numelor de locuri, ediţiede I. Caproşu, Bucureşti, 1990, passim.-12

306 Igor SavaNr.Domeniul mănăstiresc din Ţara Moldovei în anul 1457SateAlte bunuri materialeDenumireamănăstiriiîntregijumătăţipărţiLocuripustii1. Neamţ 22 - - 1Mori8+3×1/2PrisăciIezere,bălţi, lacuriViiPoieniAlte unit. deprod.3 ≥ 2 2 - -Robi8sălaşePrivilegii (obroace,scutiri)Tabelul 2VămiPricini6 - 12. Probota 19 - - 3 4 2 ≥ 2 1 1 - 23 s. 5 - -3.Moldoviţa7 - - -3+3×1/24. Bistriţa 25 - - 1 1 521 +3×1/2iezere,lacunităţineprecizate- 21 pivă1 slad6 s. 7 3 -- - - 35 s. 2 3 -5. Humor 6 - - - - - - - - - - 2 - -6. Horodnic 2 - - - - - - - - - - 1 - -Total 6 81 - - 5≥19≥12≥ 10 3 3 2 92 23 6 1*Bunurile celorlalte mănăstiri existente la această dată (Vărzăreşti, Vişnevăţ, Mănăstirea luiIaţco, Boişte, Bohotin ş.a.), nu pot fi precizate în absenţa informaţiilor documentare.Tabel elaborat de autor. Sursa: MEF, vol. I, Chişinău, 1961; DRH, A, vol. I, Bucureşti, 1975,passim; DRH, A, vol. II, (1449-1486), Bucureşti, 1976, passim; Catalog de documente dinArhivele Statului Iaşi, Moldova, vol. I (1398-1595), Bucureşti, 1989, passim; Alexandru I.Gonţa, Documente privind istoria României, A, Moldova, Indicele numelor de locuri,passim.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea307Tabelul 3Domeniul mănăstiresc din Ţara Moldovei în anul 1504 (constituit din danii)NrDenumireamănăstiriiSateîntregijumătăţipărţiLocuri pustiiMoriPrisăciAlte bunuri materialeIezere, bălţi,lacuriViiBraniştiMunţiPoieniUnităţi deprod.1 Neamţ 22 - - - 10+3×0,5 4 2 2 - - > 2 -2 Probota 22 - 5 5 ≥ 4 3 ≥ 3 1 - - 1 -39 2 - - 5+3×0,5 ≥48 +3×1/2iezere,lac- - - ≥ 2 1 piv.1 sl.4 Bistriţa 30 1 - - ≥ 3 ≥6 ≥ 3 1 1 - -1dârstăRobi48săl.24săl.6săl.61săl.Privilegii obroace,scutiri) fiscale)VămiPricini3 - -3 - -3 1 -5 3 -Moldoviţa5 Humor 7 - - - - 1 - - - 1 - - - 2 - -6 Horod-nic 2 - - - - - - - - - - - - 1 - -7 Putna 30 - - - ≥ 7 1 1 2 1 - - 1 sl.5săl.5 1 -8 Voroneţ 4 - 1 - 2 1 ≥ 2 1 - - ≥ 2 - - 1 - -9 Tazlău 7 1 - - - - - - 1 - 2 - - - - -10Dobrovăţ-Ruşi8 - - - - - - - - - - - - - - -Total10 141 4 6 5 ≥ 35 ≥22 ≥ 22 7 3 1 ≥94 144 23 5 -Tabel elaborat de autor. Sursa: MEF, vol. I, Chişinău, 1961; DRH, A, vol. II, passim; DRH, A,vol. III, (1487-1504), Bucureşti, 1980, passim; Catalog de documente din Arhivele StatuluiIaşi, Moldova, vol. I, passim; Burac, C., Aşezările Ţării Moldovei din epoca lui Ştefan celMare, Bucureşti, 2004, passim; Alexandru I. Gonţa, DIR, A, Moldova, Indicele numelor delocuri, passim.

308 Igor SavaTabelul 4Domeniul mănăstiresc din Ţara Moldovei în anul 1551 (provenit din danii)SateAlte bunuri materialeNrDenumirea mănăstiriiîntregijumătăţipărţiLocuri pustii1. Neamţ 25 2 3 -Mori11+4×1/2PrisăciIezere, bălţi, lacuriViiBraniştiMunţiPoieniUnităţi de prod.4 3 2 - - ≥ 2 -2. Probota 34 - 1 - ≥ 8 3 ≥ 4 2 - - 1 -3. Moldoviţa 15 4 - -9+3×1/229 +5×1/2iezere,lac- - - ≥ 3 1 piv.1 sl.Robi48săl.24săl.Privilegii (obroace, scutiri )VămiPricini- - -- - -7 săl. - - -1024. Bistriţa 36 - 1 - ≥ 3 6 ≥ 3 2 1 - - 1 dâr. - 3 -săl.5. Humor 10 - 4 - 1 2 2× 1/2 - - 1 - - - - - -6. Horodnic 2 - - - - - - - - - - - - - - -7. Putna 31 - - - ≥ 8 1 2 2 1 - - 1 sl. 5 săl. 1 - -8. Voroneţ 7 - 1 - ≥ 4 1 4 2 1 1 2 - 6 săl. - - -9. Tazlău 13 1 1 - 2 1 ≥ 4 - 1 - 3 - 3 săl. - - -Doborvăţ-131011 - 1 1 2 - 2 - - - - - - - -Ruşisăl.Blagoveştenie11- - ≥2 - - - - - 1 - - - - - - -11 184 7 ≥14 1 ≥ 54 21 ≥ 36 10 5 1 ≥4 209 1 3 -10Total*Bunurile celorlalte mănăstiri existente în perioadă (Vărzăreşti, Vişnevăţ, Mănăstirea lui Iaţco,Boişte, Bohotin, Popăuţi ş.a.), nu pot fi precizate în absenţa informaţiilor documentare.Tabelul a fost elaborat de autor în baza analizei documentelor din colecţiile: MEF, I, Chişinău,1961, passim; DRH, A, vol. III, (1487-1504), Bucureşti, 1980, passim; DRH, A, vol. VI,întocmit de I. Caproşu, Bucureşti, 2008, passim; DIR, A, XVI/1, (1501-1550), Bucureşti,1953, passim; DIR, A, XVI/2, (1551-1570), Bucureşti, 1951, passim; Catalog de documentedin Arhivele Statului Iaşi, Moldova, vol. I (1398-1595), Bucureşti, 1989, passim; AlexandruI. Gonţa, DIR, A, Moldova, Indicele numelor de locuri, passim;

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea309Tabelul 5Domeniul mănăstiresc din Ţara Moldovei în anul 1600 (constituit din danii)NrDenumireamănăstiriiSateîntregijumătăţipărţiLocuri pustiiMoriPrisăciAlte bunuri materialeIezere, bălţi,lacuriViiBraniştiMunţiPoieniUnităţi deprod.RobiPrivilegii (obroace,scutiri )VămiPricini1. Neamţ 28 1 2 -11+4×1/25 3 2 1 - 2 - 48 săl. 3 - 42. Probota 34 - 1 - ≥ 8 3 ≥ 4 2 - - 1 - 47 săl. 2 - 23. Moldoviţa 14 4 - -9+3× 7 +5- 1 - ≥ 3 1 pivă1/2 5×1/21 slad.8 săl. 3 - 34. Bistriţa 36 - 1 1 3 8 ≥ 3 2 1 - 21 dârstă125 săl. 4 - 45. Humor 10 - - - ≥3 2 2× 1/2 - - 1 - - 4 săl. - - -6. Horodnic 2 - - - - - - - - - - - - - - -7. Putna 32 - - - 10 1 3 2 1 - - 1 slad. 5 săl. 1 - -8. Voroneţ 15 - 1 - ≥ 6 1 6 3 1 1 2 - 23 săl. - - 19. Tazlău 15 2 1 - ≥ 4 1 ≥ 4 - 1 - 2 - 5 săl. 2 - -10 Dobrovăţ 14 2 - 1 4 1 3 1 - - - - 13 săl. - - -11 Căpriana 11 - - - - 1 - 1 - - ≥ 2 - - - - -12 Râşca 2 - - - 2 - ≥ 3 - - - - - - - - -13 Pângăraţi 3 - 2 - 2 1 - 1 1 - 1 - 1 săl. 2 - -14 Slatina 3 - 2 - 1 - - - - - - 1 pivă - - - -15 Agapia 8 - 4 - 2 - ≥ 2 2 - - - - - - - -16 Greci 3 - - - - - - - - - - - - - - -17 Vânători 1 - - - 2 - - - - - - - - 2 - -18 Berzunţ 1 1 3 - 4 1 1 - - - - - 10 săl. 3 - -19Schit Zosin(Secu)1 - - - 1 1 - - - - - - - - - -20 Galata 14 - - - 21 3 4 3 - - -4 pive,19 săl.1 vâlt.5 - -21 Suceviţa 7 - 4 - 5 2 5 4 - ≥ 2 ≥ 2 - - - - -22 Aroneanu 2 - - - - - ≥ 2 - - - - - - - - -23 Socola 2 - - - ≥ 2 1 ≥ 2 - - - ≥ 2 - - - - -24 Sf. Ilie 4 - - - - - - - - - - - - - - -25 Florentina 2 - - - 2 1 - 1 - - 1 - - - - -26 Topliţa 1 - - - - - - - - - - - - - - -27Măn. „nouzidită” dinSuceava1 - - - - - - - - - - - - - - -Total27 265 10 21 2 ≥ 96≥38≥ 59 24 7 ≥ 4≥2010 ≥ 308 27 - 14*Bunurile celorlalte mănăstiri existente în perioadă (Vărzăreşti, Mănăstirea lui Iaţco, Berzunţi, Boişte,Bohotin, Popăuţi, Bunavestire ş.a.), nu pot fi precizate în absenţa informaţiilor documentare.Tabelul a fost elaborat de autor în baza analizei documentelor din colecţiile: DIR, A, XVI/2 (1551-1570),Bucureşti, 1951, passim; DIR, A, XVI/3, (1571-1590), Bucureşti, 1951, passim; DIR, A, XVI/4, (1591-1600), Bucureşti, 1952, passim MEF, I, Chişinău, 1961; Catalog de documente din Arhivele StatuluiIaşi, Moldova, vol. I (1398-1595), Bucureşti, 1989, passim; DRH, A, vol. VI, Bucureşti, 2008, passim;DIR, A, XVII/1, (1601-1605), Bucureşti, 1952, passim; DIR, A, XVII/2, (1606-1610), Bucureşti, 1953,passim; DIR, A, XVII/3 (1611-1615), Bucureşti, 1954, passim; DIR, A, XVII/4, (1616-1620), Bucureşti,1956, passim; DIR, A, XVII/5, (1621-1625), Bucureşti, 1957, passim; Alexandru I. Gonţa, DIR,A, Moldova, Indicele numelor de locuri, passim;

310 Igor SavaNrDenumiremănăstireTabelul 6sate alte bunuri sate alte bunuri sate sate primitesatecedateîntregipărţimoriprisăciapepoieniviiîntregipărţimoriprisăciapepoieniviiîntregipărţiîntregipărţi1 Bistriţa 1 - - 1 3 - - 4 - ≥2 - - - - 1 5 - 6 -2 Putna 1 1 - - - - - - - - - - 1 - 1 - 1 -3 Râşca - 3 1 - 1 - - - - - - - - - - 1 - 2 -4 Galata 1 - - - - - - - - - - - - - - 1 1 2 -5 Moldoviţa - - 1 - - - - - - - - - - - - 1 2 1 16 Neamţ - - - - - - - 2 - - 1 - - - 1 - - - -Căile de constituire şi de dezvoltare a domeniului mănăstiresc în ŢaraMoldovei (secolele XV-XVI)ColonizăriCumpărăriVânzăriSchimb7 Humor - - - - - - - - - - - - - - - 2 - 1 -8Dobrovăţ-Ruşi- - - - - - - - - - - - - - - 1 1 1 -9 Voroneţ - - - - - - - - - - - - - - - # - 1 -10 Probota - - - - - - - - - - - - - - 2 1 - 2 -11 Pângăraţi - - - - - - - - - - - - - - 1 - - - -12Mănăst. luiIaţco- - - - - - - - - - - - - - 1 - - - -Total 3 3 3 1 4 - - 6 - ≥2 1 - - 1 6 13 3 17 1Tabelul a fost elaborat de autor în baza analizei documentelor din colecţiile: DIR, A, XVI/1,Bucureşti, 1953, passim; DIR, A, XVI/2, Bucureşti, 1951, passim; DIR, A, XVI/3, Bucureşti,1951. Passim; DIR, A, XVI/4, Bucureşti, 1952, passim; M.E.F., I, Chişinău, 1961,passim; DIR, A, XVII/1, Bucureşti, 1952, passim; DIR, A, XVII/2, Bucureşti, 1953, passim;DIR, A, XVII/3, Bucureşti, 1954, passim; DIR, A, XVII/4, Bucureşti, 1956, passim; DIR,A, XVII/5, Bucureşti, 1957, passim; DRH, A, vol. I, Bucureşti, 1975, passim; DRH, A, vol.I, Bucureşti, 1976, passim; DRH, A, vol. III, Bucureşti, 1980, passim; DRH, A, vol. VI,Bucureşti, 2008, passim; Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi, Moldova, vol. I,Bucureşti, 1989, passim; Alexandru I. Gonţa, DIR, A, Moldova, Indicele numelor de locuri,passim;

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea311Tabelul 7Indice alfabetic al (bisericilor) mănăstirilor şi schiturilor din Ţara Moldovei(sfârştul secolului al XIV-lea – sfârşitul secolului al XVI-lea)Nr. Denumire Datare Jud./Raion Localizare Hram T.1 Agapia Veche a.1569 Neamţ s. c. AgapiaSf. Arhangheli Mihail şiGavrilăd2 Andrieşti a.1469 Vasluis. Dumeştii Vechi, c.Dumeşti- b3 Aroneanu XVI Iaşi s. c. Aroneanu Sf. Mare Ierarh Nicolae d4 Aroneanu 1594 Iaşi s. c. Aroneanu Sf. Mare Ierarh Nicolae d5 Bahlui 1462 Iaşi (s. Bahlui, c. Cotnari?) - -6 Baloşin a.1456 Iaşis. Brătuleni, c. Miroslava- c7 Berchiseşti a.1473 Suceavas. Berchiseşti, c. Drăgoieşti- b8 Berzunţi cca.1570 Bacău c. Berzunţi Sf. Samoilă d9 Bilavoi a.1546 Vaslui s. c. Deleni - b10 Bisericani cca.1512 Neamţs. Bisericani, c. ViişoaraBuna Vestire d11 Bistriţa a.1407 Neamţ c. ViişoaraAdormirea MaiciiDomnuluid12 Bistriţa (paraclis) 1498 Neamţ c. Viişoara Sf. Ioan cel Nou d13 Bistriţa (paraclis) 1546 Neamţ c. Viişoara Sf. Mare Ierarh Nicolae -14 Bistriţa 1554 Neamţ c. Viişoara Sf. Samoilă d15 Bârzota (pe) a.1445 Vaslui s. Criveşti, c. Tutova - b16 Bogdăneşti a.1462 Suceava s. c. Rîşca Sf. Ioan Bogoslov -17 Bohotin a.1411 Iaşis. Bohotin, c. Răducăneni- -18 Boişte a.1446 Neamţs. Dumbrava, c. TimişeştnuluiNaşterea Maicii Dom--19Botoşani (măn.Calea Naţională nr.1552 BotoşaniDoamnei)291Sf. Samoilă d20 Boureni XVI Iaşi s. Boureni, c. Moţca - -21 Boziani a.1446 Iaşi (z. c. Oţeleni) - b22 Brusturi a.1518 Neamţs. Brusturi, c. BrusturiDrăgăşani- b23 Bucureşti a.1546 Vaslui (s. Pachidia, c. Tutova) - b24 Calieneşti a.1437 Bacău s. Călineşti, c. Negri - b25 Calin XV Bacău C Blăgeşti - -26 Căpriana a.1429 Străşeni, RM s. CăprianaAdormirea MaiciiDomnuluic27 Căpriana XVI Străşeni, RM s. CăprianaAdormirea MaiciiDomnului-28 Condreţeşti a.1533 Ungheni,RM s. Condreţeşti - -29 Coşula 1535 Botoşani s. Coşula, c. Copalău Sf. Mare Ierarh Nicolae b30 Dobrovăţ a.1499 Iaşi s. c. Dobrovăţ Shimbarea la Faţă -31 Dobrovăţ 1503-4 Iaşi s. c. DobrovăţCoborârea SfântuluiDuhd

312 Igor Sava32 Dragomirna XVI Suceavas. Dragornrna, cs.Mito-cul Dragomirnei, - -m. Suceava33 Drăguşan a.1591 Bacău s. Drăguşan,c. ParavaNaşterea Sf. Ion Botezătorul-34 Durneşti a.1475 Neamţ c. Costina - b35 Făurei a.1489 Vaslui s. c. Făurei - b36 Găiceana a.1525 Bacău s. c. Găiceana Sf. Treime b37 Găleşeşti a.1546 Bacău c. Pânceşti - b38 Gorgeşti a.1519 Bacău s. c. Horgeşti - b39 Grăjdeni a.1599 Vasluis. c. Grăjdeni, c. GriviţaSf. Mare Ierarh Nicolae b40 Greci a.1581 Iaşi - Sf. Mare Ierarh Nicolae d41 Hangu a.1458 Neamţ s. Buhalniţa, c. Hangu - -42 Hilioara XVI Neamţ s. Filioara, c. Agapia - -43 Hlincea cca.1587 Iaşi s. Hlincea, c. CiureaSf. Mare MucenicGheorgheb44 Horodnic a.1439 Suceavas. Horodnicul de Jos,c. HorodnicÎnălţarea Sfintei Cruci -45 Humor a.1415 Suceava s. c. M-rea HumoruluiAdormirea MaiciiDomnuluib46 Iaşi „Balica” a.1587 Iaşi str. Balica nr. 1Sf. Arhangheli Mihail şiGavrilăb47 Iaşi (Galata) 1582-83 Iaşi Mănăstirea Galata Înălţarea Domnului d48 Iaşi „Golia” a.1564 Iaşi str. Cuza Vodă, m. Iaşi - -49 Iaşi (Golia) 1564 Iaşi str. Cuza Vodă, m. Iaşi Înălţarea Domnului b50 Iaşi (Sf. Sava) 1583 Iaşi Str. Costache NegriAdormirea MaiciiDomnuluic51 Iosif („schitul lui”) a.1586 Neamţ c. Viişoara Buna Vestire c52 Leonta a.1460 Căuşeni, RM s. Leuntea - -53 Maneuţi a.1468 Suceavas. Maneuţi, c. FrătăuţiiVechi- b54 Macicăteşti a.1490 Suceava (ţinut Suceava) - -55Măneşti („la obârşias. Băbăiţa, c. Dragomireştia.1491 VasluiIalanului)- b56 Măstăcani a.1599 Galaţi s. c. Măstăcani Sf. Mare Ierarh Nicolae b57 Milcineşti a.1499 Iaşi (z. c. Probota) - -58Moldoviţa („Veche”)DomnuluiAdormirea Maiciia.1402 Suceava s. c. Moldoviţad59 Moldoviţa 1532 Suceava s. c. MoldoviţaAdormirea MaiciiDomnuluid60 Moldoviţa(Paraclis) 1532 Suceava s. c. Moldoviţa - d61 Motnău a.1519 Vrancea(s. Motnău, c. Chiojdeni?c. Dumitreşti)Sf. Paraschiva b62 Neamţ cca.1374 Neamţs. M-rea Neamţ, c.Vânători Neamţ- d63 Neamţ a.1407 Neamţs. M-rea Neamţ, c.Vânători NeamţÎnălţarea Domnului d

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea31364 Neamţ a.1497 Neamţs. M-rea Neamţ, c.Vânători NeamţÎnălţarea Domnului d65 Neamţ XIV Neamţs. M-rea Neamţ, c.Vânători NeamţSf. Ion Bogoslov -66Nicolae („m-rea Sf.Nicolae)a.1431 Neamţ (z. c. Borleşti) Sf. Mare Ierarh Nicolae -67 Oideşti a.1493 Vaslui c. Voineşti - b68 Pătrăuţi 1487 Suceava s. c. Pătrăuţi Înălţarea Sfintei Cruci d69 Pângăraţi XV Neamţ s. c. PângăraţiSf. Mare MucenicDimitriec70 Pângăraţi 1565 Neamţ s. c. PângăraţiSf. Mare MucenicDimitried71 Pârâul Sec 1599 Ţ. Moldovei (z. ţ. Suceava) - -72Poienile de subCeahlăuNeamţ - - Sf. Treime d73 Poiana Mărului 1464 Vrancea s. c. Jijia - c74 Pralea XV Bacău c. Căiuţi - c75Probota („dins. Probota, c. DolhascaXIV SuceavaPoiană”)Sf. Mare Ierarh Nicolae -76Probota („lângăs. Probota, c. DolhascaXV Suceavapârâu”)Sf. Mare Ierarh Nicolae d77Probota („din Pajişte”hascas. Probota, c. Dol-1530 SuceavaSf. Mare Ierarh Nicolae d78 Putna 1469 Suceava s. c. PutnaAdormirea MaiciiDomnuluid79 Rafaila (Oşeşti) 1599 Vaslui s. Rafaila, c. Todireşti - -80 Rarău a.1527 Suceava - Sf. Ion Bogoslov -81 Rarău a.1546 Suceava - Sf. Ion Bogoslov d82 Rădeni a.1499 Iaşi c. Trifeşti - -83 Răduleşti a.1580 Vrancea (s. Răduleşti?) - -84 Recea a.1444 Vaslui c. Iana - c85 Râşca 1542 Suceava s. c. Rîşca Sf. Mare Ierarh Nicolae d86 Roşiori a.1466 Botoşani (cs. Răchiţi?) - -87 Sălăjani a.1527 Suceavas. Sălăjeni, c. DumbrăveniDomnuluiAdormirea Maicii-88 Schitul Doamnei XVI Neamţ m. Piatra NeamţSf. Apostoli Petru şiPaveld89 Siret (pe) a.1462 Suceava - Sf. Ion Bogoslov -90 Slatina 1553-54 Suceava s. c. Slatina Cuviosul Nifon d91Slujeşti (la fântânaHorgăi)a.1458 Ţ. Moldovei - - b92 Soci a.1452 Vaslui s. Soci, c. Ghergheşti - -93 Strămba XVI Vaslui s. Cetăţuia, c. Puieşti Sf. Mare Ierarh Nicolae -94 Suceava XV Suceava Str. Sf. Ioan nr. 2 - -95 Suceava 1488 Suceava s. Sf. Ilie, cs. ScheiaSf. Mucenic Pantelimond96 Suceviţa a.1583 Suceava s. c. SuceavaSoborul Sf. ProorocIoan Botezătorulb

314 Igor Sava97 Suceviţa 1583 Suceava s. c. SuceavaSoborul Sf. ProorocIoan Botezătorul-98 Suceviţa a.1583 Suceava s. c. Suceava Învierea Domnului b99 Suceviţa 1583-86 Suceava s. c. Suceava Cuviosul Nifon b100 Suceviţa (Paraclis) 1583 Suceava s. c. Suceava - -101 Şacovăţ a.1585 Iaşi (z. c. Ţibăneşti) - -102 Tazlău a.1424 Neamţ s. c. Tazlău - b103 Tazlău 1496-97 Neamţ s. c. TazlăuNaşterea Maicii Domnuluid104 Tecuceşti a.1558 Vaslui s. c. Fălciu - -105 Topliţa a.1518 Neamţs. c. Brusturi-DrăgăneştiSf. Mare Ierarh Nicolae -106 Trestiana XV Iaşis. Poiana, c. SchituDuca- b107 Urgiceni a.1491 Bălţi, R. M. s. Urziceni - -108 Valea Neagră 1431 Vranceas. Valea Neagră, c.Nistoreni- c109 Vărzăreşti a.1420Nisporeni,RMs. Vărzăreşti - -110 Vizantea a.1590 Vranceas. Vizantea Mănăstirească,c. Vizantea- -Livezi111 Vânători cca.1560 Neamţ s. c. Vânători NeamţSchimbarea la Faţă aDomnuluid112 Voineşti a.1460 Vaslui s. c. Voineşti - -113 Voroneţ a.1488 Suceavas. Voroneţ, o. Gura Sf. Mare MucenicHumoruluiGheorghe-114 Voroneţ 1488 Suceavas. Voroneţ, o. Gura Sf. Mare MucenicHumoruluiGheorghed115 Zosin 1580-91 Neamţ c. VânătoriNaşterea Sf. Ioan BotezătoruldTabelul a fost elaborat de autor în baza datelor preluate şi adaptate din V. Puşcaşu, Actul dectitorie ca fenomen istoric în Ţara Românescă şi Moldova până la sfârşitul secolului alXVIII-lea, Bucureşti, 2001, p. 214-481, 572-574.Abrevieri:b = ctitorie boiereascăd = ctitorie domneacăc = ctitorie aparţinând clerului- = hram necunoscut; ctitori necunoscuţi

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea315Sărbătorile creştine folosite drept hram al mănăstirilorTabelul 9NR. DENUMIREA HRAMULUI DATA (stil nou/stil vechi)1. Naşterea Maicii Domnului 8/21 septembrie2. Sf. Ioachim şi Ana 9/22 septembrie3. Înălţarea Sfintei Cruci 14/27 septembrie4. Sf. Sofia 17/30 septembrie5. Sf. Grigore episcopul Armeniei 30 sept./13 oct.6. Acoperământul Maicii Domnului 1/14 octombrie7. Sf. Anania 1/14 octombrie8. Sf. Toma 6/19 octombrie9. Sf. Mucenici Serghe şi Vach 7/29 octombrie10. Sf. Paraschiva 14/27 octombrie11. Sf. Visarion 21 oct./3 oct.12. Sf. Mare Mucenic Dimitrie 26 oct./8 oct.13.Sf. Mucenic Nestor; Cuv. Dumitru cel NouBasarabov27 oct./9 oct.14. Sf. Arhangheli Mihail şi Gavrilă 8 noiem./21 noiem.15. Sf. Ion Bogoslov 12 noiem./25 noiem.16. Sf. Ion Gură de Aur 13 noiem./26 noiem.17. Sf. Matei 16 noiem./29 noiem.18. Cuv. Grigore Decapolitul 20 noiem./3 dec.19. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 21 noiem./4 dec.20. Sf. Mare Muceniţă Ecaterina 25 noiem./8 dec.21. Sf. Mucenic Mercurie 25 noiem./8 dec.22. Sf. Stelian 26 noiem./9 dec.23. Sf. Apostol Andrei 30 noiem./13 dec.24. Sf. Mare MuceniţăVarvara 4 dec./1725. Cuv. Ioan Damaschinul 4 dec./17 dec.26. Sf. Sava cel Sfinţit 5 dec./18 dec.27. Sf. Mare Ierarh Nicolae 6 dec./19 dec.28. Sf. Muceniţă Mina 10 dec./23 dec.29. Sf. Ierarh Spiridon 12 dec./25 dec.30. Sf. Mucenic Elefterie 15 dec./28 dec.31. Naşterea Domnului 25 dec./7 ian.32. Soborul Maicii Domnului 26 dec./8 ian.33. Sf. Întâiul Mare Apostol şi Arhidiacon Ştefan 27 dec./9 ian.34. Sf. Vasile cel Mare 1/14 ianuarie35. Soborul Îngerilor 4/17 ianuarie36. Botezul Domnului 6/19 ianuarie37. Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul 7/20 ianuarie38. Cuv. Antonie cel Mare 17/30 ianuarie39. Sf. Ierarhi Atansie şi Chiril 18/31 ianuarie40. Sf. Eftimie cel Mare 20 ian./2 febr.41. Sf. Atanasie 22 ian./4 febr.42. Sf. Grigorie Teologul 25 ian./7 febr.

316 Igor Sava43. Sf. Trei Ierarhi 30 ian./12 febr.44. Întâmpinarea Domnului 2/15 februarie45. Sf. Haralambie 10/23 februarie46. Cuv. Auxentie 14/27 februarie47. Sf. Eustatie 21 febr./6 mart.48. Sf. 40 de Mucenici din Sevastia 9/22 martie49. Buna Vestire 25 mart./7 mart.50. Sf. Mare Mucenic Gheorghe 23 apr./6 mai51. Sf. Simeon Episcopul Ierusalimului 27 apr./7 mai52. Sf. Lazăr (mobilă, o zi înainte de Florii)53. Invierea Domnului (mobilă)54. Izvorul Tămăduirii (mobilă, a 6-a zi după Paşti)55 Arătarea Sfintei Cruci 7/20 mai56. Sf. Hristofor 9/22 mai57. Sf. Împăraţi Constantin şi Elena 21 mai/3 iun.58. Sf. Ioan cel Nou 2/15 iunie59. Sf. Mitrofan 4/17 iunie60. Înălţarea Domnului (mobilă)61. Coborârea Sfântului Duh (mobilă)62. Duminica Tuturor Sfinţilor (mobilă)63. Sf. Onufrie 12/25 iunie64. Sf. Treime (mobilă)65. Naşterea Sf. Ion Botezătorul 24 iun./7 iul.66. Sf. Dionisie 25 iun./8 iul.67. Sf. Apostoli Petru şi Pavel 29 iun./12 iul.68. Sf. Cosma Damian -69. Cuv. Atanasie athonitul 5/18 iulie70. Sf. Procopie 8/21 iulie71. Sf Mare Muceniţă Marina 17/30 iulie72. Sf. Teodor 8/21 februarie sau 20 apr./3 mai73. Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul 20 iul./2 aug.74. Sf. Mucenic Pantelimon 27 iul./9 aug.75. Schimbarea la Faţă 6/19 august76. Cuviosul Nifon 11/24 august77. Adormirea Maicii Domnului 15/28 august78. Sf. Samoilă 20 aug./2 sept.79. Tăierea capului Sf. Ion Botezătorul 29 aug./11 sept.80. Sf. Alexandru 30 aug./12 sept.81. Sf. Grigore Bogoslov 10/23 ianuarie82. Sf. Ion Teologul 8/21 mai83. Sf. Plachida -84. Sf. Anton 12/25 februarie85. Cuv. Elisaveta 24 apr./7 mai86. Duminica Tomii (mobilă)Tabelul a fost elaborat de autor în baza datelor preluate şi adaptate din V. Puşcaşu, Actul dectitorie ca fenomen istoric în Ţara Românescă şi Moldova până la sfârşitul secolului alXVIII-lea, Bucureşti, 2001, p. 572-574.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea317Tabelul 9Lista cronologică a domnilor Ţării Moldovei (mijlocul secolului XIV- sfârşitulanului 1600)Numele domnuluiPerioada domniei: anul, luna, ziuaDragoşAnii domniei nu sunt atestaţi îm surse, anii calculaţi - < c.1347> - SasAnii domniei nu sunt atestaţi îm surse, anii calculaţi - < c.1354> - Bogdan IAnii calculaţi - < c. 1363 (p. 1360 iun. 24 – a. 1365 febr. 2)>- +Petru: (sau Petru I), fiul luiŞtefanO posibilă perioadă a domniei - < c. 1367 - p. 1368 iul.>Laţcu Anii calculaţi - < 1368 p. iul.> - Petru Muşat (numit Petru I şiPetru II)Anii calculaţi - < 1375> - < 1391 dec.>Roman I1392, a. Mart. 30 – 1394 < dec.>Ştefan I: 1394 < dec. – a. Ian. 6> - 1399 a. nov. 28Iuga 1399 a. nov. 28 – 1400 a. iun. 29Alexandru cel Bun1400 a. iun. 29 (încep. domniei efective) – 1432, ian.1Iliaş (Ilia)1432, ian.1 – 1433 sept. (I)Ştefan II1433 sept. – 1435 aug. 4 (I)Iliaş1435 aug. 4 – 1436 mart. 8 (II)Iliaş şi Ştefan II 1436 mart. 8 – 1442 p. aug. 1Ştefan II1442 p. aug. 1. - + 1447 iul. 13 (II)Roman II 1447 iul. 13 – a. aug. 22.Petru II (sau Petru III) 1447 a. aug. 22. – p. dec. 23 (I)Roman II1447 p. dec. 23 – 1448, p. febr. 23 – a. apr. 5 (II)Petru II (sau Petru III) 1448 a. apr. 5 – p. oct. 10 (II)Guvernarea lui Ciubăr vodă1448 p. oct. 10 – a. sf. lui dec.Alexăndrel (Alexandru II) 1448 a. sf. lui dec. – 1449 oct. 12 (I)Bogdan II 1449 oct. 12 - +1451 oct. 15Petru Aron1451 oct. 15 – 1452 a. febr. 24 (I)Alexăndrel (Alexandru II) 1452 a. febr. 24 – 1454 aug. 22 (II)Petru Aron1454 aug. 22 – între dec. 8 şi 1455 febr. 8 (II)Alexăndrel (Alexandru II) 1455 a. febr. 8 – mart. 25 (III)Petru Aron1455 mart. 25 – 1457 apr. 12 (III)Ştefan cel Mare 1457 apr. 12 - +1504 iul. 2Bogdan III 30 iun. 1504 - +1517 apr. 22

318 Igor SavaŞtefăniţă (Ştefăniţă cel Tânăr) 1517 apr. 22 - +1527 ian. 14Petru Rareş1527 ian. 20 – 1538 sept. 14 (I)Ştefan Lăcustă 1538 sept. 21 - +1540 c. dec. 20Alexandru Cornea 1540 c. dec. 21 - +1541 febr. 9 sau 16Petru Rareş1541 a. febr 9 sau 16 - +1546 sept. 2/3 (II)Iliaş Rareş 1546 sept. 3 – 1551 mai 30Ştefan Rareş 1551 a. mai 24 - +1552 sept. 1Ioan Joldea 1552, sept. între 4 şi 12Alexandru Lăpuşneanu 1552 sept. între 4 şi 12 – 1561 p. nov. 30 (I)Despot Vodă 1561 nov. 18 - +1563 nov. 9Ştefan Tomşa I 1563 aug. 9 – 1564 între febr. 20 şi mart. 5Alexandru Lăpuşneanu 1564 între febr. 20 şi mart. 10 – 1568 mart. 9 (+mart. 11)Bogdan Lăpuşneanu 1568 mart. 9 – 1572 a. febr. 15Ioan (Ion)Vodă 1572 a. febr. 15 - +1574 iun. 11Petru Şschiopul1574 p. iun. 11 – 1577 a. nov. 18 (I)Ioan (Nicoară) Potcoavă 1577 nov. 18 – dec. între 28 şi 30Petru Şschiopul1577 dec. 31 – 1578 a. febr. 9 (II)Alexandru Potcoavă 1578 a. febr. 9 – mart. 12/13Iancul Sasul 1578 p. dec. 9 – 1582 sept. 2-5Petru Şchiopul1582 oct. 17 – 1591 aug. 9 (19) (IV)Locotenenţă domnească 1591 sept. (29) – a. dec. 16 (26)Aron VodăPetre CazacuAron Vodă1591 a. dec. 16 (26) – a. iun. 15 (25) (I)1592 1592 oct. 8 (18) – 1595 apr. 25 (mai 5) (III)Ştefan Răzvan 1595 între apr. 26 (mai 6) şi mai 12 – p. aug. 22 (sept. 2)Ieremia Movilă 1595 aug. 25 (sept. 4) – p. 1600 mai 8 (18)Mihai Viteazul 1600 mai 6 (16) – iul. 13 (23)Marcu Vodă (Cercel) 1600 p. iul. 13 (23) – a. sept. 6 (16)Sursa: Dicţionar de istorie, întocmit de A. Aghache, I. Caşu, D. Dragnev, E. Dragnev, V. Pâslariuc,N. Enciu, O. Munteanu, Gh. Postică, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău, 2007,p. 402-403.

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea319INDiceAAgapia, mănăstire, 59, 105, 126, 128, 144,155, 177, 223, 232, 233, 241, 309, 311Albaş, vornic de Suceava, 125Alexandru cel Bun, 11, 27, 56, 58, 61, 69,77, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 90,104, 107, 117, 137, 142, 150, 167, 173,188, 206, 208, 227, 236, 246, 254, 257,281, 293, 297, 317Alexandru Lăpuşneanu, 36, 79, 94, 104,107, 110, 114, 115, 117, 118, 119, 120,121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128129, 132, 133, 150, 165, 166, 195, 207,225, 231, 289, 302, 318Alexandrel vodă, 88, 165, 249Alexeşti, sat, pe Dobrovăţ, j. Iaşi,110, 123Alexie Aristen, 55Anastasie Crimca, 74, 289Anca, sora lui Dobrul logofăt, 148Andrei, hatman şi pîrcălab de Suceava, 124Andreica, stolnic, 153Anghereşti (Ingăreşti), sat pe Topoliţa, j.Neamţ,126Angiolello, 230Antileşti, sat (inclus în Vorniceni, j. Botoşani),88Apetrei, Cristian-Nicolae, 161, 162, 163,178, 268, 285Ardăneşti (Ardanovţi), sat, pe Siret, ţ. Suceava,87, 103, 115Argeş, 74Arghiropol, Gh. A., 180, 295Aron Vodă Tiranul, 114Aroneanu, mănăstire în Ţarina Iaşilor, 38,133, 177, 270, 309, 311Atanasie de Vad, 101Avereşti, sat, pe Cracău, ţ. Neamţ,133Avramie, călugăr, 151Azarie, cronicar, 135, 136BBacău, 87, 93, 94, 103, 150, 156, 166, 167,168, 236, 291, 311, 312, 313, 319, 322,323, 324, 325Bacsaneşti, sat, pe Bârlad, j. Vaslui,149Baia, 80, 81, 82, 86, 87, 90, 107, 117, 148,169, 207, 239, 244, 246Balica, mănăstire, 36, 132, 177, 288, 312Balinteşti, sat (lîngă Prut, r. Cahul), 96, 114Balomireşti, sat la Muncel, între Siret şiMoldova, 170, 171Balosinăuţi (Balosineşti), sat, pe Suceava,ţ. Suceava, 84, 88, 91, 111, 173, 209, 210,216, 305Balş, Gheorghe, 36, 94, 97, 295Bandini, Marco, călător, 227, 236Başoteni, sat (inclus în o. Paşcani), 82, 92,105, 170, 171Băiceni, sat, pe Bahlueţ, ţ. Roman, 150Băiceni, sat, pe Siret, ţ. Roman, 92, 105,106, 116, 155, 171Băişeşti, sat, pe Moldova, ţ. Suceava, 121,125Bălan, Ioanichie, 63, 295Bălan, Tudor, 42, 137, 270, 282Bălăneşti (unde au şezut Balan vataman),sat, la Botne, pricut al satului Ripiceni, r.Anenii Noi, 79, 107, 119, 165, 166Bălcăuţi (Balcăuţi), sat, mai jos de TârgulSiret, j. Suceava, 95, 114Băleşti, sat, pe Siret, ţ. Suceava,134Băliceni, sat, r. Ciadâr-Lunga, 129Băloşeşti (Băloşeni), sat, pe Neamţ, ţ.Neamţ, 56, 85, 92, 105, 170, 171Băloteşti, sat, pe Gârla Putnei, j. Vrancea,120Bălţaţi, sat, pe Cârligătura, ţ. Cârligîtura,90, 105Bârjoveni, sat, ţ. Neamţ, 111, 123Bârlad, 84, 94, 103, 104, 128, 134, 141,149, 197, 201, 202, 228Bârleşti, sat, ţ. Suceava, 123, 151Belceşti, sat, pe Bahlui, ţ. Hârlău,130

320 Igor SavaBerchişeşti, 106, 118, 311Beleu, iezer pe Prut, lângă Văleni, r. Cahul,107,118, 119, 121, 204, 207, 241Bereşti (Beresteni), sat pe Jijia şi Prut, ţ.Iaşi, 79, 107, 119, 166, 210, 227, 245,305Berza, Mihai, 36, 285, 301Berzunţ, mănăstire, 127, 128, 177, 222,309, 311Beşicani (satul lui Şerbu Răspop), sat lângăDorneşti, j.Bacău, 83, 93, 103, 115, 305Bilăeşti, sat, pe Cracău, ţ. Neamţ, 124, 176Bilcari, sat, pe Racova, j. Vaslui, 82, 87,148, 305Bilciurescu, Constantin, 21Bilosăuţi, sat, pe Nistru, ţ. Hotin, 85, 148,171Birăeşti, sat, pe Bistriţa, j. Bacău, 83, 305Bisericani, mănăstire, 311Bistriţa, mănăstire în Ţara Moldovei, 23, 24,27, 36, 50, 56, 58, 59, 61, 62, 64, 70, 80,81, 82, 83, 84, 87, 89, 90, 93, 94, 97, 98,99, 102, 103, 109, 115, 116, 123, 136, 143,146, 148, 149, 150, 153, 155, 156, 166,167, 168, 169, 174, 176, 188, 189, 192,203, 206, 216, 217, 222, 223, 227, 235,236, 239, 241, 247, 248, 276, 277, 284,303, 305, 306, 307, 308, 309, 310, 311Bistriţa, mănăstire în Ţara Românească,74, 184, 242Bizanţ, 20, 23, 35, 52, 54, 59, 61, 62, 157,158, 159, 183, 188, 213, 220, 254, 287,295, 296, 298, 300, 302, 304Blăgeşti, sat, ţ. Neamţ, 122, 151, 311Bloch, Marc, 45, 138, 163, 295Boboteşti, sat pe Teliţa, lângă Tighina, 79,305Bodale, Arcadie M., 37, 38, 102, 175, 269,285Bodeiu, mare vatag al ţinutului Lăpuşna,155, 242Bodino (Bodeşti, Bodinţi), sat, pe Pobrata,ţ. Suceava, 79Boga, Leon T., 24, 42, 58, 266, 270, 282, 291Bogdan Lăpuşneanu, 105, 114, 118, 123,125, 126, 128, 192, 225, 290, 318Bogdan al II-lea, 27, 66, 69, 85, 87, 168Bogdan, Ioan, 42, 160, 200, 202, 228, 242,270, 282, 285Bogdan cel Orb, 109, 116, 292Bogdana, sat, ţ. Trotuş, 127, 128Bogdana, sat pe Bogdana, ţ. Trotuş, 128Bogdăneşti, sat, pe Hovărleata, j. Vaslui,110Bogdăneşti, sat, pe Siret, ţ. Roman, 123,150, 151, 311Bohotin, branişte domnească, între Bohotinşi Prut, la gura Jijiei, j. Iaşi, 83, 86,87, 91, 93, 103, 110, 115, 119, 124, 130,170, 171, 235Bohotin, mănăstire, 61, 62, 82, 94, 306,308, 309, 311Boluşco, jude tătar, 225Borceşti, sat, ţ. Neamţ, 129, 177Borhineşti, sat, pe Şomuzul Mare, j. Suceava,90, 105, 125, 169, 210Borileşti (Borleşti), sat, pe Nichid, în Câmpullui Dragoş, j. Neamţ, 98, 108, 120Boteşti (Bodino, Bodeşti), sat, pe Brădăţălşi Şomuzul Mare, j. Suceava, 79, 122,123, 154Boteşti,m sat pe Cracău, 123Botoşani, 114, 117, 119, 130, 311, 313Braşeuţi, sat, pe Bistriţa, ţ. Neamţ, 82, 93,168, 305Brăneşti, sat, pe Sitna, j. Botoşani,110, 121Brusturi, mănăstire, 104, 311Brusturi, pricut al satului Drăgăneşti, ţ.Neamţ, 116, 314Bubuiogi, sat, la iezerul Beleu, r. Cahul,121Bubuiogi, sat, pe Cahov, ţ. Thigheci, 121, 154Bubuiungi (Boboiojii), sat, pe Bâc, r. Criuleni,121Bucovina, 111, 190, 214, 285Bucureşti, sat, pe Moldova, j. Suceava,109, 122Budzeşti (Buzaţi), sat, pe Moldova, j.Neamţ, 82, 170, 171, 305Bulgari, sat, ţ. Neamţ, 93, 103, 168Buneşti, sat, pe Siret, j. Bacău,109, 120, 154Bungeşti, sat la obârşia Pârâului Negru, j.Neamţ, 103

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea321Burke, Peter, 45, 46, 296CCahov, pârâu, ţ. Tigheci, 116, 121, 123,137, 154, 241Cahul (Cuhului), iezer pe Dunăre, la Reni,106, 123, 130, 147, 240Cantemir, Dimitrie, 43, 72, 271, 283Caproşu, Ioan, 36, 43, 79, 80, 81, 84, 88,282, 283, 289Carpaţi, 36, 69, 140, 141Cauceleşti, sat, pe Cracău, 82, 93, 103,150, 305Cazacu, A., 18, 28Călieneşti, sat, pe Bistriţa, j. Bacău,102,103, 115, 150, 311Călimăneşti, sat, pe Putna, j. Vrancea, 120Călugăreni, sat, pe Dobrovăţ, j. Iaşi, 91,94, 110, 123Cămârzan, armean, 168Căpriana, mănăstire, 38, 84, 112, 129, 275,292, 298, 305, 309, 311Cărstieneşti (Cârstianeşti, Cristianeşti), satla gura Neamţului, j. Neamţ, 105Câmpina, Barbu T., 26, 30, 181, 267, 296Câmpul lui Dragoş, regiune între Nechid,Bistriţa şi Tazlău, 98, 108, 120Câmpulung, 74, 94Cândea, Virgil, 74, 296Cârligătura, 105, 107, 119, 121, 130, 133,137Cârniceni, sat, pe Pobrata, j. Iaşi, 92, 105,170, 171Cehlăeşti, sat, pe Topliţa, ţ. Neamţ, 126Cereteu, Igor, 7, 36, 285, 286, 296Cherman, monah, 147Cernăuţi, 24, 42, 91, 96, 118, 119, 133,147, 149, 174, 220, 297, 302, 303Cetatea Albă, 94, 240, 249Cetatea Neamţ, 239, 246Cetăţuie, mănăstire, 132Ceterchi, Ion, 34, 158, 300Chiajna, cneaghine, 92, 112Chicoşeşti, sat, pe Bistriţa, j. Bacău, 103,115, 150Childeşti (Pildeşti), sat, pe Moldova, ţ. Roman,126Chilia, 165, 228, 236, 249Chirvasie, monah, 147Cihodaru, Constantin, 26, 30, 38, 43, 181,197, 198, 200, 201, 202, 204, 205, 206,212, 214, 231, 283, 286, 297Ciofreşti, sat, pe Bârlad la gura Gerului, j.Galaţi, 104, 128Ciricani, sat lîngă Teliţa, r. Anenii Noi,107, 119, 166Ciulineşti, sat, pe Prut, j. Iaşi, 79, 91, 107,119, 166, 210, 227, 245, 305Clairvaux, abaţie cisterciană în Franţa, 243Clicicăuţi (Clicouţi, Clişcăuţi), sat, pe Prutla gura Derehluiului, ţ. Cernăuţi, 96, 114Climăuţi, sat, pe Suceava, j. Suceava, 96,114Clococina, sat, r. Briceni, 85, 92Cocoreni, sat, pe Sitna, j. Botoţani, 125, 157Codrii Cosminului, 65Comarna, sat în branişte la Bohotin; prisăcila ˜, 101, 174Condrea Bucium, mare vornic, 120Constantinopol, 49, 53, 77, 158, 159, 189,292Constantinescu, R., 59Conţeşti, sat, pe Cracău, j. Neamţ, 119, 120Copanca, sat, pe Nistru, r. Slobozia, 104,116, 155, 241, 242Corbii de Piatră, 53Corceşti, sat, pe Cozancea, j. Botoşani,110, 121Cosma, tătar al m-rii Neamţ, 223Costăchel, Valeria,18, 28, 29, 76, 160, 161,162, 163, 166, 181, 182, 198, 204, 212,214, 220, 224, 225, 231, 235, 268, 286,287, 292, 297Costăchescu, Mihai, 42, 141, 142, 270, 282Costiceni, sat, pe Dobrovăţ, j. Iaşi, 94, 110Costin Miron, 44, 271, 284Costin Nicoară, fost paharnic, 154Costina, sat, pe Costina, ţ. Suceava, 133,312Cotnari, 122, 124, 129, 133, 237, 239, 258Covasna, prisacă la Bohotin, 85, 170Covur, iazuri la ˜, 86, 106, 110, 118, 169,170, 240, 241

322 Igor SavaCovurlui, 86, 115, 119, 133, 141, 147, 156,169Cozancea, pădure, ţ. Neamţ, 110, 121Cozia, mănăstire în Ţara Românească, 24,55, 61, 65, 74, 184, 224, 239Cozma, boier, 102Cozma Şarpe, postelnic, 104, 108Cozmin, sat, ţ. Cernăuţi, 95, 114Crişteşti (Cârsteşti), sat, ţ. Cârligătura,107, 119Cromer, Martin, 232, 233Cronţ, Gheorghe, 34, 35, 52, 54, 55, 56,57, 58, 158, 160, 267, 288, 297Cuciurul (Mare), sat, ţ. Cernăuţi, 147Cumania, 53Curluceni, sat, ţ. Lăpuşna, 107, 166Curteşti, sat, pe Racova, j. Vaslui, 82, 87,148, 305DDan, Dumitru, 36, 65, 220, 297Daniil, hatman şi pârcălab de Suceava, 121Daniil Sihastrul, 53, 97, 294David (unde a şezut ˜, Davidova), sat, peNistru, la gura Bâcului, ţ. Orhei, 86, 121,131, 165Davideni, sat, ţ. Neamţ, 155Dăneşti (Sas Dan, unde a fost˜ ), sat, peCracău, ţ. Neamţ, 126, 127Dăneşti (Nădeşti), sat, pe Prut, r. Făleşti,127Dărmăneşti, sat, pe Cuejdul, j. Neamţ, 93,103, 168Deleni, sat, pe Covurlui, j. Galaţi, 119, 311Derzca, sat, ţ. Suceava, 121Despot vodă, 135, 318Dieniş (seliştea lui ˜), selişte, la obârşia Soloneţului,j. Suceava, 91, 121, 172, 217Dingoaia, cneaghine, 157Dobrescu, Nicolae, 21Dobrocin (Dobrăcineşti), sat, la Botne,pricut al satului Ripiceni, r. Criuleni, 86Dobrogea, 53Dobrovăţ, mănăstire, 89, 94, 110, 113,123, 150, 222, 309, 311Dobrovăţ-Ruşi, mănăstire, 110, 113, 122,123, 175, 310Dobruşa, sat pe Dobruşa, ţ. Soroca, 107,119Dolheşti, sat, pe Şomuzul Mare, ţ. Suceava,104, 119, 151, 241Dometian, egumen, 56, 61, 81, 188, 189Dosoftei, arhimandrit, 143Dragnev, Demir, 7, 13, 30, 43, 77, 99, 142,267, 297, 318Dragomireşti, sat, pe Şomuzul Mocirlos, j.Suceava, 85, 92, 170, 171Dragomireşti, sat, pe Siret, la gura pîrâuluiBârlea, j. Iaşi, 93, 312Dragomireşti, sat, pe Pârâul Alb, ţ. Neamţ,85, 105, 171Dragotă (unde este ˜), sat, r. Anenii Noi,79, 142, 305Dragoteşti, sat, pe Nechid, în Câmpul luiDragoş, j. Bacău, 98, 108, 120Drăgan Ciolpan, diac, 155Drăgăneşti, sat, pe Cahul, r. Reni, 130, 147Drăgăneşti, sat, ţ. Neamţ, 116, 314Drăgoeşti, sat, j. Suceava, 122Drăguşeni (Mihăileşti), sat, pe Bahlui, j.Iaşi, 151, 166Drăguşeni, sat, pe Jijia, ţ. Cernăuţi, 91,107, 119, 165Drăjinţi, sat, j. Neamţ, 103, 115Dreptatea, sat, pe Siret, j. Suceava, 107,119, 166Dubrovca, iezer pe Nistru la Chiţcani, 92,241Dumbrava Înaltă, pădure pe Iubăneasa, ţ.Dorohoi, 83, 110Dumeşti (unde a fost Dadul), sat, pe Dobrovăţ,j. Vaslui, 94, 110, 123, 311Dumitru Movilă, mare vătav de Suceava,131Dunăre, 86, 88, 101, 106, 123, 172, 175,223, 240, 241, 248Dvorineşti (Dvorăneşti), sat, pe Moldova,j. Neamţ, 85, 170Dvorniceni (Vorniceni, unde a fost vatamanMinco), sat, sub Dumbrava Înaltă,j. Botoşani, 83, 91, 110, 121, 129, 305

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea323EEftimie, cronicar, 112, 291Efrem Ivăncuţă, călugăr, 122Elena, soţia lui Petru Rareş, 107, 112Eremia, hatman, 106, 154Eremia, Ion, 7Eşanu, Andrei, 7, 38, 84, 112, 187, 287,297Europa, 15, 18, 152, 181, 182, 204, 218,220, 229, 232, 237, 296, 300Europa de Est, 14, 36, 290Eustatie, arhimandrit, 189Eustatie, episcop de Roman, 151Evul Mediu, 9, 10, 12, 14, 15, 17, 21, 25,34, 36, 38, 50, 52, 59, 73, 79, 134, 138,158, 193, 197, 200, 208, 212, 220, 233,243, 245, 248, 252, 284, 287, 292, 296,298, 301, 302, 303Ezăreni, sat, lângă Cotnari, 133Ezereni, sat, ţ. Cârligătura, 133FFauri, sat, pe Bistriţa, j. Neamţ, 93, 98,103, 168Fălcin (unde a fost ˜), sat, pe Frumuşiţa, r.Cahul, 96, 114Fălfăieşti, sat, pe Jijia, ţ. Iaşi, 130Fântâna Mare, sat, pe Bâc (inclus în Visterniceni,o. Chişinău), 106, 118Fântâna Mesteacănului, sat, ţ. Tigheci, 106Feredeani, sat, pe Sitna, ţ. Hârlău, 95, 110,121, 153, 241Feteşti, sat pe Dobrovăţ, j. Iaşi, 94, 110, 123Fevronia, stareţă, 89, 143Filitti, Ion C., 18, 76, 181, 197, 202, 204,215, 287, 298Floca, Ioan N., 44, 59, 60, 180, 183, 185,191, 283, 298Floceşti, sat, pe Tazlăul Mare, j. Bacău, 98, 108Florentina, mănăstire, 134, 177, 309Floreşti, sat, pe Bridov şi Smila, ţ. Tutova,134Frătăuţi, sat, j. Suceava, 96, 114, 312Frunţeschoae, cneaghine, 119Fundu (Bureşti, Buneşti), sat între Siret şiBistriţa, j. Bacău, 109GGalata, mănăstire, 36, 129, 130, 131, 132,133, 147, 151, 152, 153, 176, 223, 228,234, 235, 239, 241, 244, 246, 275, 276,289, 309, 310, 312Gavril Cleanţa, vătav, 126Gavril Trotuşanul, 105Găureni, sat, ţ. Cârligătura, 133Gâdinţi, sat, pe Siret, la Cobâle, j. Neamţ,103Gârla Soarelui, baltă la Rogojeni, j. Galaţi,110, 123, 150Geamălăul, munte pe Putnişoara, DurnaşiMoldoviţa, j. Suceava, 132Gedeon, egumen, 151Gemineşti (unde a fost Barbă Geamîră,Jemereşti), sat, pe Topoliţa, j. Neamţ,82, 92Germania, 17Georgescu, Valentin Al., 35, 52, 54, 58,60, 71, 163, 183, 266, 298Gheorghe, episcop de Rădăuţi, 122, 151Gheorghe Movilă, episcop de Rădăuţi,131Gheorghiţă, diac, 147Gherman, egumenul m-rii Neamţ (1527),104Giorzu, boier, în pricină cu m-rea Bistriţa,155Giurescu, Constantin, 38, 197, 200, 204,215, 267, 289Giurescu, Constantin C., 23, 89, 98, 111,115, 140, 141, 167, 187, 204, 215, 235,241, 242, 243, 244, 246, 247, 267, 288,298Giurescu, Dinu C., 26, 89, 98, 111, 115,136, 160, 163, 267, 288, 299Giurovul (Giurov, Jerov), sat pe Cracău, ţ.Neamţ, 127Gligorcea Crăciun, mare vornic, 119, 156Glodeni, (unde afost Stan) sat, lîngă Stăuceni,83, 91, 110, 121, 150, 305Golia, mănăstire, 132, 177, 312Gonţa, Alexandru Ioan, 27, 34, 36, 43, 55,73, 74, 76, 80, 94, 98, 99, 103, 104, 105,

324 Igor Sava108, 109, 114, 121, 126, 127, 128, 129,132, 143, 146, 163, 169, 174, 195, 196,200, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 212,220, 221, 222, 230, 245, 246, 268, 283,289, 298, 305, 306, 307, 308, 309, 310Gorovei, Şt. S., 38, 134, 198, 289, 299Graşi, sat, pe Neamţ, j. Neamţ, 126Grazziani, Antonio Maria, 236, 246Grăbăuţi, sat, pe Prut, j. Iaşi, 79, 86, 107,119, 165, 166, 305Greci, mănăstire, 95, 114, 126, 127, 177,289, 309, 312Grecul, Feodor A., 198, 268Grigorcea, vornic al Ţării de Jos, 122, 184Grigorie al II-lea, mitropilit, 109, 122,125, 187Grigorie, egumenul m-rii Bistriţa (1491-1519), 148, 150Grigoraş, Nicoale, 36, 62, 79, 80, 81, 83,84, 88, 130, 160, 161, 163, 202, 220, 221,222, 223, 225, 268, 289, 290, 299HHanga, Vladimir, 160, 161, 162, 164, 267,290, 299, 301Hangu, mănăstire, 93, 312Hariton, egumenul m-rii Moldoviţa (1576), 154Hăreşti (Hereşti), sat, pe Moldova, j. Iaşi,91, 107, 192Hârlău, 79, 95, 97, 101, 107, 125, 132, 157,164, 174, 217, 238, 239, 258Heciani, sat, pe Siret, j. Botoşani, 93, 103Heciul, sat pe Siret, 107, 119, 166Heleşteul lui Mihai, iaz pe Bahlui în hotarultîrgului Iaşi, 241Hemeiani, sat pe Tazlăul Mare, ţ. Bacău,83, 103, 149Hemeosului, prisacă pe valea˜, 124Heraclidie Iacob, 61Hilioara (Filioara), sat, ţ. Neamţ, 126, 312Hlăpeşti, sat, pe Pârâul Alb, ţ. Neamţ, 85,171Hnilovodea, sat, pe Răut şi Cobolta, r.Donduşeni, 122Holovăţ, sat, ţ. Suceava, 131Hordco Ştibor, 93Horodişte (Horodişti), sat, ţ. Orhei, 116,117, 218Horodnic, mănăstire, 84, 88, 89, 91, 96,110, 172, 173, 209, 210, 212, 216, 305,306, 308, 309, 312Horodnicul de Jos, sat, ţ. Suceava, 131, 312Horodnicul de Sus, sat, ţ. Suceava131Hrăneşti, sat, pe Bârlad, j. Vaslui, 134Hrişcani, sat, pe Siret, ţ. Suceava, 130, 152Huba (unde a fost ˜), sat pe Nechid, j.Neamţ, 83, 103, 108, 120, 305Humor, mănăstire, 27, 41, 62, 63, 83, 88,89, 91, 97, 106, 109, 110, 116, 121, 135,137, 150, 151, 152, 153, 154, 172, 217,223, 235, 238, 241, 242, 248, 303, 305,306, 307, 308, 309, 310, 312Huruaoaia, călugăriţă, 125Huşi, 123, 237, 258IIancul Sasul, 104, 115, 116, 117, 118, 125,126, 127, 148, 154, 155, 156, 170, 225,242, 246, 318Iaşi, 9, 15, 22, 23, 24, 28, 30, 36, 38, 42,43, 52, 59, 62, 63, 74, 80, 81, 90, 97, 119,123, 126, 129, 130, 132, 133, 134, 135,141, 160, 177, 193, 200, 202, 204, 206,215, 217, 218, 220, 231, 234, 239, 241,249, 271, 283, 284, 285, 286, 287, 288,289, 290, 291, 292, 293, 294, 296, 297,299, 300, 302, 303, 304, 305, 306, 307,308, 309, 310, 311, 312, 313, 314Iaţco (Iţcani), mănăstire, 88, 110, 141,143, 144, 145, 173, 210, 211, 227, 245,249, 292, 306, 308, 309, 310Ieremia Movilă, 65, 111, 116, 117, 121,122, 123, 127, 129, 130, 131, 132, 134,144, 154, 155, 156, 171, 172, 173, 175,176, 177, 232, 233, 247, 318Iezerul Roşu (˜ Cerlenul), lac lîngă Roşu,r. Cahul, 96Ileana, cneaghine, 134Iliaş Rareş, 78, 107, 112, 113, 122, 135,291, 318Ilie I, 27, 79, 84, 85, 87, 88, 142, 143, 164,166, 194, 241, 247

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea325Ilieşeuţi (Ilişeşti), sat, pe Siret, j. Iaşi, 93Imperiul Otoman, 136, 140, 152, 214, 299Imperiul Roman, 302Ioan Golia, logofăt, 132Ioan vodă, 118, 126, 133, 135, 136, 137,154, 224, 289, 298Ioan, I., 36, 81, 299Ion Solomon, logofăt, 132Iorga, Nicolae, 18, 22, 23, 41, 53, 81, 83,95, 113, 161, 163, 181, 204, 226, 240,246, 284, 290, 299, 300Ismail, mănăstirea de la˜, 112Ismail, 240Iuga, mare vistier, 90, 95, 142, 149, 232,233, 238, 317Iurceşti (Iurcani), sat, pe Pobrata, ţ. Suceava,79, 86, 107, 165, 166Iurie, vornic, 106, 150Iustinian, împărat bizantin, 53, 57, 184,185Ivan Damianovici, tatăl Voislavei şi a luiMihul, 94Ivan, uşier, 154Ivanco, pitar, 106Ivăneşti, sat, pe Cracău, ţ. Neamţ, 124Ivoeşti, sat, pe Bahlui, j. Iaşi, 133JJicovul de Jos, sat, la obîrşia Sucevei, ţ. Suceava,95, 114Jicovul de Sus, sat, la obîrşia Sucevei, ţ.Suceava, 95, 114Joantă, Sorin, 180, 298Joppercourt, Charles de, 227Joris van der Does, 240KKievo-Pecerskaia Lavra, 71LLaţcu Voievod, 69, 317Lăbăşeşti, sat, ţ. Bacău, 93, 103Lăpuşna, 155, 242, 249, 271, 302Lăpuşneni, familie, 126, 128Lăţcani, sat, pe Bistriţa, j. Bacău, 103, 115,150Lefter, Lucian-Valeriu, 38, 197, 202, 290Leonti, sat, pe Nistru, r. Suvorovo, 109,122Loeşti, sat, pe Sitna, ţ. Hârlău, 125, 157Lozova, sat, pe Bucovăţ, r. Străşeni, 129Luca Ilieşescul, şetrar, fiul lui Iliaş paharnic,109Luca Stroici, mare logofăt, 144Lucăceşti, sat, j. Suceava, 93, 122, 154,167, 189, 217Lucăceşti, sat, pe Tazlăul Sărat, j. Bacău,87, 103, 115, 168, 247Luciul, iezer pe Prut, ţ. Fălciu, 82, 117,170, 241Lupeni, sat, cut al satului Măgeşti, ţ. Covurlui,102, 115, 156MMacarie de Roman, episcop, 105, 111Macarie, cronicar, 112, 291Macicatovţi (Macicăteşti), sat, j. Suceava,96, 114, 312Maitland, F. W., 46Malaxos Manuil, 55Malic din Copanca, boier, 155, 242Malini, sat, pe Moldova şi Topliţa, j. Suceava,109, 122Maneuţi, sat, pe Suceava, ţ. Suceava, 95,114,149, 312Manuileşti, sat, pe Bistriţa, ţ. Bacău, 83,103, 150, 305Maramureş, 141Marta (unde a fost călugăriţă ˜ ), mănăstire,103, 115, 146Martina, baltă, j. Bacău, 146, 241Matei Vlastares, 54, 55, 57, 185Maţea, iezer în Piscani la gura Ialalanului,j. Vaslui, 110, 123Măcicăteni, sat, pe Jijia, ţ. Hârlău, 152Măeşti, sat, pe Putna, j. Vrancea, 120Măgeşti (Mogeşti), sat, pe Gârla Călugăriţei,între Siret şi Bârlad, ţ. Covurlui, 115,156Măgura, munte, j. Suceava, 121Mărăţei, sat, pe Bistriţa, ţ. Neamţ, 93, 168Mărciani, sat, ţ. Suceava, 107, 119, 166

326 Igor SavaMândreşti, sat, pe Orbic, ţ. Neamţ, 115,168Mândreşti, sat, pe Siret, ţ. Suceava, 131Mânjeşti, sat, pe Pârâul Negru, ţ. Neamţ,155, 156Mânjeşti, sat pe Stavnic, ţ. Cârligătura, 130Mânzeşti, sat, pe Jijia, ţ. Iaşi, 130Melentie Balică, hatman, 132Miceşti (unde au fost ˜), sat, pe TazlăulMare, j. Bacău, 108Mihai Viteazul, 78, 124,156, 168, 206, 215,236, 288, 289, 293, 301, 318Mihăileşti (Drăguşani), sat, pe Bahlui, ţ.Cârligătura, 121, 130, 151Mihnea I., 24, 58, 266Mihul, medelnicer, 110Milcineşti, sat, ţ. Cârligătura, 97, 109, 122,312Mioc, Damaschin, 30, 196, 206, 207, 212,230, 267, 282, 294Mircea cel Bătrân, 24, 55, 61, 65, 160, 184,188, 221Miteşti, sat, pe Siret, j. Botoşani, 137, 154Miuticăuţi (Mitiuc), sat, j. Neamţ, 82, 87,305Mogoşeşti, sat pe Siret, j. Iaşi, 92, 105, 171Mohov, Nicolai, 198, 267, 268, 304Mojeşti (Mogeşti, Muteşti), sat pe GârlaCălugăriţei, între Siret şi Bârlad, ţ. Covurlui,102, 115Moldova, 2, 7, 8, 9, 11, 18, 21, 22, 23, 24,25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35,36, 37, 38, 41, 42, 43, 44, 52, 55, 61, 63,67, 72, 74, 76, 77, 79, 80, 82, 83, 85, 87,92, 99, 100, 102, 106, 109, 112, 113, 121,122, 125, 129, 130, 133, 134, 135, 138,139, 141, 142, 145, 147, 160, 161, 162,163, 167, 169, 170, 178, 182, 185, 189,194, 195, 196, 197, 198, 200, 201, 202,203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 211,212, 214, 215, 221, 222, 223, 225, 226,227, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236,237, 238, 240, 241, 245, 246, 247, 248,249, 253, 256, 260, 261, 262, 264, 265,266, 268, 269, 270, 271, 272, 273, 274,275, 276, 277, 278, 279, 280, 281, 282,283, 284, 285, 286, 287, 288, 289, 290,291, 292, 293, 294, 295, 296, 297, 299,301, 302, 303, 304, 305, 306, 307, 308,309,310, 314, 316Moldoviţa, mănăstire, 24, 27, 36, 58, 62,63, 80, 81, 84, 86, 89, 90, 105, 106, 110,113, 117, 118, 137, 142, 150, 153, 154,155, 168, 169,170, 187, 207, 210, 216,221, 222, 223, 224, 225, 235, 239, 241,242, 244, 245, 246, 248, 276, 290, 295,301, 305, 306, 308, 309, 310, 312Muntean, Vasile, 35, 52, 53, 54, 55, 57, 59,60, 61, 76, 183, 184, 185, 189, 191, 192,248, 266, 300Muntele Athos, 53, 190Muntele Lung, branişte la ˜, j. Suceava,109, 122Muntenia, 35, 141, 215, 226, 242, 295Munteni, sat pe Dobrovăţ, j. Iaşi, 94, 110,123Muşeteşti, sat, pe Siret, j. Bacău, 120Muzicescu, M., 36, 301NNădăşeni (Nadişa), sat, pe Tazlău, ţ. Bacău,156Neagoe, Manole, 18, 26, 33, 160, 163, 181,182, 267, 301Neamţ, mănăstire, 23, 24, 27, 36, 50, 56,58, 59, 61, 63, 69, 80, 81, 82, 85, 86, 89,90, 92, 93, 99, 103, 104, 105, 112, 113,116, 117, 118, 123, 141, 144, 146, 148,149, 153, 155, 156, 170, 171, 186, 187,189, 194, 203, 206, 210, 216, 217, 218,222, 223, 225, 235, 239, 241, 242, 247,249, 276, 287, 295, 299, 300, 305, 306,307, 308, 309, 310, 312Negoeşti, sat, pe Siret, j. Iaşi, 107, 119, 166Negomireşti, sat, pe Pobrata, ţ. Suceava,107, 119, 165, 166, 305Neagul, stolnic, 153Negrea, jupân, 148Negreşti (Negriteşti), sat pe Albâe, ţ. Roman,126, 241Netezi, sat, pe Topoliţa, j. Neamţ, 134Newbere, John, 240

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea327Niceea, 71, 163Nicoara Hâra, pârcălab de Hotin, 119Nicoară, şoltuz la Baia, 148, 239Nicodim de la Tismana, arhimandrit, 52,53, 61, 81, 189, 192, 213Nicola, ţigan, 224Nicolescu, Corina, 36, 265, 291, 295Nicoreşti, sat, pe Cracăul Mănăstirii, j.Neamţ, 126, 127Nicula Zaref, negustor, 59, 126OOccident, 15, 17, 18, 34, 46, 163, 182, 187,212, 230, 243, 298, 304Oltenia, 74, 141Onchiteşti (Uncheteşti), sat, pe Nistru, ţ.Soroca, 127Oneşti, sat, pe Trotuş, ţ. Bacău, 93, 103,129Oniceni, sat, pe Jijia, j. Botoşani, 91, 107,119, 165, 166Onţeni, sat, j. Botoşani, 117Oprişani (Oprişini, satul lu Opriş şi Oană),sat, pe Cuejdiul, j. Neamţ, 82, 93, 103,115, 168, 305Oprişinţi, sat, ţ. Suceava, 80, 90, 106, 305Oreahov, iezer pe Prut mai sus de Beleu, ţ.Tigheci,106, 110, 241Orhei, 42, 116, 117, 131, 172, 218, 270,283, 302Orţeşti, sat, pe Moldova, j. Neamţ, 144Ostăpcani (Ostopcani), sat, pe Bistriţa, j.Neamţ, 120, 244Ostăpceni, sat, pe Turia, ţ. Iaşi, 105, 150Ostroveni, sat pe Dobrovăţ, j. Iaşi, 94,110, 123Ostriţa, sat, pe Prut, reg. Cernăuţi, 95, 114PPahomie, episcop de Rădăuţi, 106Paisie, arhimandrit al m-rii Putna (1475-1502), 149, 239Paisie, egumenul m-rii Tazlău (1518-1527), 108Panaitescu, Petre P., 18, 24, 28, 29, 30, 33,43, 65, 138, 160, 162, 163, 166, 181, 182,196, 197, 200, 202, 204, 212, 214, 215,221, 224, 227, 231, 232, 235, 266, 267,283, 284, 285, 287, 292, 297, 301Panu, Gheorghe, 22, 200, 301Paprocki, Bartolomeo, 226Patriarhia ecumenică de Constantinopol,49, 77, 159Pavel, slujnicer, 156Păcurariu, Mircea, 37, 52, 53, 74, 81, 88,89, 111, 127, 131, 265, 301Păcurar din Cârsteşti, boier, 149Părtănoşi, sat, pe Siret, j. Iaşi, 107, 119,166Părţian, pârcălab, 107Păşcani (Paşcani), sat, pe Bistriţa în Câmpullui Dragoş, j. Neamţ, 108, 120, 154Pângăraţi, mănăstire, 124, 144, 175, 176,233, 235, 248, 309, 310, 313Pângăraţi, branişte la ˜, 115, 124Pârâul Rău, pîrîu la Berzunţ, j. Bacău, prisacăşi baltă la˜, 128Pârteşti (unde a fost Tatomir şi Pârtea),sat, la obîrşia Soloneţului, j. Suceava, 83,91, 110, 172, 217Peneu, sat, cut al satului Măgeşti, ţ. Covurlui,102, 115Petinea, sat, pe Başeu, j. Botoşani, 105,150Petreşti, sat, ţ. Cârligătura, 130Petricani, sat, pe Başeu, j. Botoşani, 102,114Petricani, sat, pe Topoliţa, ţ. Neamţ, 116,121, 151, 241Petrică, pârcălab de Suceava, 122, 151Petru Aron, 87, 169, 170, 172, 210, 317Petru II, 56, 69, 79, 86, 87, 164, 170, 216,227, 236, 244, 245, 249, 317Petru Muşat, 27, 65, 81, 317Petru Şchiopul, 70, 83, 87, 103, 114, 115,116, 117, 118, 121, 122, 123, 124, 125,126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133,134, 137, 144, 147, 151, 154, 155, 156,157, 166, 168, 175, 176, 206, 218, 225,233, 297, 318Petru Rareş, 70, 88, 94, 101, 102, 104, 106,107, 108, 109, 110, 111, 112, 117, 119,

328 Igor Sava122, 123, 133, 147, 150, 156, 177, 187,204, 207, 232, 244, 286, 293, 298, 318Petru Vrană (unde a fost curtea lui ˜), sat,j. Suceava, 88, 91, 111, 173Piscani, sat la iezer în gura Elanului, j. Vaslui,110, 123Piscu, sat, pe Bârlad, j. Galaţi, 104, 116,155, 156Plopeşti, sat, pe Trotuş, j. Bacău, 108, 244Plopi, sat, pe Bahlui, ţ. Hârlău, 130Poarta Otomană, 23, 112, 114, 131, 183, 233Pogor, sat, pe Răut, ţ. Soroca, 107Poiana, selişte la gura Humorului, j. Suceava,97, 109, 143, 150Poiana, sat, ţ. Tigheci, 106Poiana Siretului, sat, între Şomuz şi pârâulPobrata, j. Suceava, 108, 119Polonia, 141, 238, 240, 297Popa-Gorjanu, C., 38Potra, Gheorghe, 220, 221, 222, 224, 302Potropopeni (Protopopeni), sat, pe Siret,ţ. Suceava, 107, 118, 119, 156, 157Preadvici, logofăt, 132Priseaca, sat, pe Siret, ţ. Suceava, 107Probota (Pobrata), mănăstire, 23, 24, 27,36, 41, 49, 62, 64, 69, 70,79, 84, 86, 89,90, 91, 99, 104, 107, 108, 113, 118, 119,120, 136, 142, 143, 151, 153, 156, 157,164, 165, 166, 187, 192, 203, 204, 207,210, 216, 217, 221, 222, 223, 224, 225,227, 235, 236, 239, 241, 245, 249, 276,303, 306, 307, 308, 309, 310, 313Provorotie, sat, reg. Cernăuţi, 80, 90, 106,305Pungă, Gheorghe, 231, 292, 302Puşcaşu, Voica, 36, 37, 41, 52, 54, 58, 62,63, 64, 66, 68, 70, 119, 153, 186, 266,302, 303, 314, 316Putna, mănăstire, 23, 24, 27, 37, 38, 62, 63,64, 69, 73, 74, 89, 92, 95, 96, 98, 99, 101,102, 110, 111, 114, 120, 123, 128, 147,149, 153, 173, 174, 175, 177, 187, 189,192, 198, 207, 216, 221, 222, 225, 232,235, 237, 239, 241, 242, 246, 248, 269,276, 286, 288, 294, 307, 308, 309, 310,313RRăcătău, mănăstire, 108, 120Răciuleni, sat, pe Moldova şi ŞomuzulBăii, j. Suceava, 106, 150, 155Rădeni (Radovţi), sat, pe Teliţa, r. Slobozia,79, 107, 110, 119, 123, 166, 203Răidăceşti (Rădăiceşti), sat, j. Neamţ, 93,103, 168Rânzăşti, sat, pe Elan şi Prut, j. Vaslui, 133Râpcinţi (Ripiceni, Răpicenei, Repciceani),sat la Botne, r. Ungheni, 79, 107, 142Râşca, mănăstire, 111, 123, 147, 151, 153,276, 309, 310Reichersdorf, Dj., 232Reli, Semion, 24, 53, 111, 124, 133, 265,302Rosetti, Radu, 18, 22, 25, 38,76, 181, 197,198, 200, 201, 202, 204, 235, 266Roşca, sat lîngă Hârlău, j. Botoşani, 79,142, 164, 210, 227, 245, 305Roznov, sat, pe Bistriţa, j. Neamţ, 103,115, 116, 120Rusia, 141, 215, 294, 299Rusoneag (Rusunete, unde au şezut vatamanul˜), sat, pe Teliţa, r. Slobozia, 86Ruşi, sat, pe Dobrovăţ, j. Iaşi, 94, 123SSadova, sat, pe Bâcovăţ, r. Călăraşi, 129Sagna, sat pe Siret şi Sgna, ţ. Roman, 130Saharna, mănăstire, 112Sava, Aurel, 42, 270Sălăgeni, mănăstire, 106, 118Sălăgeni (Sălăgiani, Selajani), sat, j. Suceava,106, 118Săliştea (Selişte), sat, pe Prut, ţ. Tigheci,118Sărăcineşti, sat, pe Siret, j. Botoşani, 137,154Săsciori (Saşii), sat, pe Sitna, j. Suceava, 80,87, 105, 118, 169, 210Săuceşti (Sevcăuţi, unde este Samoil vataman),sat, pe Bistriţa, j. Neamţ, 92, 170Săveşti, sat, ţ. Neamţ, 119, 156Sân Bârlici, pan, 58, 80, 87, 104

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea329Sârbi, sat, pe Tazlăul Mare, ţ. Bacău, 103,115, 149Scarlat, P., 36, 300Schitul lui Zosin (Secul), mănăstire, 36,128, 129, 155, 177, 232, 233, 288, 309,314Scripcariuc, I., 37Selicicani (Sălişteni), sat, pe Başeu, ţ. Dorohoi,127Seliştea lui Manea, selişte la gura Frumuşiţei,r. Cahul, 96, 114Selişte (Sălişte), sat, pe Topoliţa, ţ. Neamţ,126Seliştea lui Dianiş, selişte la obîrşia Soloneţului,83, 110, 121, 172, 217, 305Seliştea de la Nechid, selişte, j. Neamţ,103, 305Seliştea lui Nenovici, selişte pe Topoliţa,82, 305Sevcăuţi (Săuceşti, unde este Samoil vataman),sat, pe Bistriţa, la gura Cracăului,j. Neamţ, 85, 92, 170Sfântul proroc Ilie, mănăstire, 134Sfântul Sava, mănăstire, 134Siloan, egumenul m-rii Bistriţa (1519), 149Siloan, egumenul m-rii Putna (1514,1539), 101Sima Bica, nepotul lui Sin Rugiră, 110, 150Sinai, mănăstire în ˜, 70, 132Sineşti, sat, pe Cireşiţa, ţ. Cârligătura, 96,114, 120Sinigalia, T., 36, 70, 303Singureni (Sângureni), sat, ţ. Tigheci, 90,106Siret, târg, 65, 95, 96, 101, 174Slatina, mănăstire, 36, 64, 105, 125, 128,157, 177, 187, 245, 301, 309, 313Slugani, sat, pe Bistriţa, j. Bacău, 103, 115,150Slujeşti (unde a fost curtea lui Andrieş),sat, ţ. Bacău, 93, 103Soboleşti, sat, ţ. Neamţ, 87, 93, 103, 115,168Socola, mănăstire, 133, 177, 309Sohani, sat, ţ. Suceava, 125Solca, mănăstire, 117Solcan, Ioan, 63, 65, 66, 69, 293Soliman I, 102Sovetov, Pavel, 30, 31, 42, 77, 99, 113, 267,268, 283Spiridon, egumenul m-rii Putna (1502-1503), 174, 217Stahl, Henri H., 18, 29, 30, 39, 57, 62, 138,139, 160, 161, 163, 181, 197, 198, 201,202, 204, 267, 303Stan Popovici, vornic, 94Stănceni (Stăuceani), sat, pe Sitna, j. Botoşani,114, 241Stănileşti, sat, ţ. Hotin, 131Stăuceni (Stăvceani), sat pe Iubăneasa subDumbrava Înaltă, ţ. Dorohoi, 83, 91, 93,110, 305Stoicescu, Nicolae, 30, 66, 83, 293, 303Stolnici, sat, pe Bistriţa, j. Neamţ, 98, 108,120Strahotin, sat, pe Jijia, ţ. Hârlău, 153Străşani, sat, pe Bâc, ţ. Lăpuşna, 107, 151,166Suceava, 37, 43, 80, 82, 87, 89, 96, 101,106, 111, 114, 119, 121, 123, 124, 125,131, 133, 144, 151, 168, 169, 174, 211,217, 227, 269, 284, 311, 313Suceava, mănăstirea „nou zidită din ˜”,177, 309Suceviţa, mănăstire, 36, 37, 62, 63, 65, 131,132, 151, 187, 269, 297, 301, 309, 314Suceviţa, sat în ocolul curţii de Badeuţi, j.Suceava, 132Szekely, Maria Magdalena, 37, 52, 198,266, 289, 294ŞŞandri (unde au fost ˜), sat, pe Başău, j.Botoşani, 79, 166, 305Şcheia, sat, pe Prut la gura Frumoasei, r.Cahul, 96, 114Şcheuleţi, sat, pe Siret, ţ. Roman, 123Şerbăneşti, sat, pe Siret, j. Iaşi, 107, 119Şirăuţi, sat mai susde Budilcea, ţ. Cernăuţi,95, 149Şiviţa, sat, pe Prut, ţ. Covurlui, 130, 147Ştefan, cămătar, 147

330 Igor SavaŞtefan, diac, 109Ştefan Duşan, ţar al Serbiei, 72, 184, 190,302Ştefan Lăcustă, 110, 318Ştefan cel Mare, 24, 26, 27, 28, 36, 42, 58,63, 65, 66, 69, 70, 74, 77, 78, 79, 83, 84,86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 97,98, 99, 101, 102, 103, 104, 105, 107, 108,110, 111, 116, 122, 124, 133, 141, 142,143, 146, 148, 149, 150, 153, 162, 165,167, 168, 169, 170, 171, 172, 173, 174,175, 195, 198, 201, 202, 210, 217, 221,226, 227, 236, 239, 242, 249, 250, 268,270, 282, 285, 286, 287, 288, 289, 290,293, 294, 295, 296, 297, 299, 301, 307, 317Ştefan Nemania, mare cneaz al Serbiei, 71Ştefan Rareş, 111, 147, 155, 207, 291, 318Ştefan Răzvan, 116, 123, 127, 168, 170,175, 176, 225, 318Ştefănescu, Melchisedec, 21, 41, 265, 303Ştefănescu, Ştefan, 18, 29, 30, 37, 76, 139,140, 162, 163, 181, 196, 198, 204, 206,207, 209, 212, 215, 226, 230, 233, 238,239, 267, 282, 294, 303Ştefăniţă voievod, 42, 94, 101, 103, 104,106, 108, 110, 111, 120, 137, 147, 156,174, 175, 282, 285, 318Şteful, fiul lui Hărman, 85, 146, 149Ştilbincani, sat, pe Suha Mare, j. Suceava, 97Ştiubeiul (Ştiubeiani), sat, pe Başeu, j. Botoşani,114TTamaş, sat, pe Siret, j. Bacău, 103, 115,146Tarasie, episcop de Roman (1464), 95Tatarei (Tătăruşi, Tătari), sat, pe Pobrata,j. Suceava, 79, 91, 165, 203, 217, 305Tazlău, mănăstire, 27, 83, 89, 93, 94, 97,98, 103, 108, 109, 113, 115, 120, 136,154, 167, 168, 175, 222, 235, 241, 244,247, 275, 307, 308, 309, 314Tăistreni, sat, pe Cubolta, ţ. Soroca, 122Tălveşti, sat, pe Siret, j. Iaşi, 93, 103Tămăşani, sat, pe Luţca şi Siret, j. Neamţ,130Tăteşti (Toteşti), sat, pe Tazlăul Sărat, j.Bacău, 108, 120, 247Tăuţii, sat, pe Horincea, j. Vaslui, 110, 123Tâmpeşti, sat, pe Pârâul Alb, ţ. Neamţ,103, 156Târnauca, sat, ţ. Suceava, 95, 122Tecuşăni, sat, 107, 166Teişoara, sat, ţ. Hârlău, 130Teleajen (Telejin), sat, j. Galaţi, 110, 123, 150Telebicinţi, sat, pe Siret, reg. Cernăuţi, 85,104Tigheci, ţinut, 106, 175, 195Temeşeşti (Timişeşti), sat la gura Neamţului,j. Neamţ, 82, 92, 105, 170, 203, 311Teoctist, mitropolit (1487-1500), 104Teodor Balş, mare vornic şi logofăt, 111,123Teodor, egumenul m-rii Bistriţa (1466),146Teodosie, călugăr, 122, 154Teofan al II-lea, mitropolit, 228Teofilact, călugăr, 117, 123Tismana, mănăstire în Ţara Românească,24, 52, 53, 61, 81, 188, 189, 192, 213,Theodorescu, Răzvan, 36, 83, 300, 303,304Toader Bolea, mare stolnic, 120Toader Bubuiog, logofăt, 121, 137Toader, fiul Maruşcăi, 128Toader, logofăt, 110Tomeşti, sat, pe Moldova, j. Iaşi, 147Tomeşti, sat, pe Sireţel, reg. Cernăuţi, 114Tomeşti, sat, ţ. Cârligătura, 97, 109Topliţa, mănăstire, 134, 177, 309, 314Tortoreşti, sat, ţ. Neamţ, 93, 103, 168Transilvania, 34, 80, 81, 140, 141, 169,240, 298, 302Trestiana, mănăstire, 314Trestiana (Trestianeţ, Tristineţ), sat, peTrestiana, reg. Cernăuţi, 85, 92, 170, 171Truşeşti, sat, pe Jijia, ţ. Botoşani, 244Tulea, vătăman tătar, 225Tuluceşti, sat la Troian, ţ. Covurlui, 120Turda, sat, pe Miletin, ţ. Hârlău, 132

Domeniul mănăstiresc în Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea – secolul al XVI-lea331ŢŢara Moldovei, 1, 2, 5, 9-16, 18, 20-22, 25,26, 27, 30-33, 35, 37-41, 44, 46-48, 50-54, 61-63, 69, 72, 74-76, 78, 80, 84, 89,92, 99, 100, 112, 131, 137, 138, 140, 141,144, 152, 153, 159, 160, 161, 174, 177,178, 179, 181, 184, 185, 187-190, 192,194, 195, 198, 200-203, 205, 206, 209,214, 217, 219-221, 223, 224, 229, 231,244, 246, 247, 248, 251-258, 302, 305-308-311, 317Ţara Românească, 18, 24, 25, 26, 28, 29,32, 33, 34, 35, 36, 37, 48, 50, 52, 53, 54,55, 61, 62, 74, 81, 114, 132, 135, 138,139, 140, 142, 145, 160, 161, 181, 182,188, 192, 196, 197, 202, 205, 206, 207,209, 212, 214, 215, 220, 221, 222, 224,228, 229, 238, 239, 245, 247, 256, 282,286, 287, 288, 292, 293, 295, 296, 297,299, 301, 302, 303, 304Ţăgăneşti (Ţigăneşti), sat, pe Putna, ţ. Putna,110,123Ţările Române, 18, 19, 21, 23, 24, 29, 30,34, 35, 37, 40, 44, 53, 55, 56, 59, 64, 70,72, 76, 78, 111, 114, 133, 138, 139, 140,141, 157, 158, 160, 164, 167, 181, 182,183, 184, 185, 188, 193, 194, 196, 204,205, 208, 209, 215, 220, 223, 226, 232,233, 237, 240, 246, 255, 284, 287, 292,293, 296, 297, 298, 301, 302, 303Ţâpova, mănăstire la ˜, 53Ţopa, staroste de Covurlui, 156Ţuţcani (Muncelul), sat, j. Neamţ, 115,156, 206Ţuţora, tîrg pe Prut, vamă la ˜, 165, 227, 249UUngaria, 53, 108, 238, 243Ureche Grigore, 43, 65, 66, 72, 80, 95,125, 130, 271, 284Ureche Nestor, 36, 105, 128, 288, 294Uricheni (Urecheni), sat, pe Topoliţa, j.Neamţ, 126Urseşti, sat, pe Nechid, în Câmpul luiDragoş, j. Neamţ, 98, 108, 120Ursu, vătav în ţinutul Bacău, 156VVaculinţi, sat, j. Botoşani, 81, 90, 106, 169,305Vadul Călugăresc, vad pe Prut, la Fălciu,86, 169, 170, 249Vadul Cârstei, vad pe Prut, r. Cahul, 110,123Valea Hămeosului, prisacă în ˜, 124Vama (unde a fost Cârste jude), sat, peMoldoviţa, j. Suceava, 106Vasile cel Mare, 71, 185, 315Vasile Lupu, 74, 237Vasile, pârcălab de Neamţ, 155, 177Vaslui, tîrg, ţinut, 110, 123, 148, 202, 237,249, 311, 312, 313, 314Văleni (Văleani), sat, pe Prut, ţ. Tigheci,107, 119Văleşeni, sat, ocolul Iaşi, ţ. Cârligătura,133Văscăuţi (Vascouţi), sat, pe Bistriţa, ţ.Neamţ, 87, 93, 103, 115, 168Vânători, mănăstire, 176, 235, 309, 314Vânători, sat pe Bistriţa, ocolul Piatra, ţ.Neamţ, 155Vânători, sat mai sus de tîrg, ocolulNeamţ, ţ. Neamţ, 206Veneţia, 232Verbia, sat, pe Jijia, ţ. Hârlău,122, 131, 151Verejeni (Verejani), sat, pe Prut, j. Iaşi, 90,91Veyne, Paul, 44, 304Vicoleni, sat, pe Prut, ţ. Fălciu, 126Vicşani, sat, ţ. Suceava, 95, 114Vinogradov, Pavel, 46Visoca, prisacă la ˜, 86, 91, 119, 165, 236Vişnevăţ, mănăstire, 61, 84, 93, 112, 222,305, 306, 308Vlăcsăneşti (satul lui Vlăcsan), sat, pe Bistriţa,j. Bacău, 83, 93, 103, 305Vlad, Matei D., 32, 139, 140, 145, 206,211, 268, 294, 304Vladislav Vlaicu, 72Vlădeni (Vlădeşti), sat, pe Siret, j. Iaşi, 97,109Vlăiceşti, sat, pe Siret, ţ. Suceava, 176

332 Igor SavaVodiţa, mănăstire în Ţara Românească,53, 61, 72, 188, 192, 213Voitin, sat, pe Voitina, j. Suceava, 96, 114Voroneţ, mănăstire, 27, 62, 70, 89, 97, 98,109, 121, 122, 136, 143, 151, 153, 154,175, 184, 187, 235, 241, 242, 276, 297,307, 308, 309, 310, 314Voroveşti, sat, ţ. Cârligătura, 130, 176,177, 239WWladislav al III-lea, 240ZZagorna, iezer şi prisacă, pe Nistru, laconfluenţa cu Botna, 82, 92, 117, 170,171, 240, 241, 305Zăneşti, 98, 108, 120Zbiarea, postelnic, 151Zlătărioaia, prisacă la˜, 91Zograf, mănăstire la Muntele Athos, 127Zvijinţi (Zdvijinţi), sat, pe Bistriţa şiDoamna, j. Bacău, 87, 93, 168