Omagiu Eroilor. - Revista Forţelor Terestre

ISTORIE, CULTURĂceu citind istorii militare: campaniile lui Napoleon,memoriile lui Frederic cel Mare şi scrieri ale poeţilorcu renume: Lamartine, Hugo, Beranger etc.Faptul că amfitrionul este arestat de oamenii agiei, la21 februarie 1840, şi întemniţat la Mărgineni, îi prilejuieştepoetului Boliac, autor de versuri satirice laadresa stăpânirii, un adevărat „manifest” liric instigatorla rebeliune, distribuit în foi volante: Aideţi fraţi laMăgureanul!/ Să scăpăm pe Câmpineanul!În surghiun la Poiana MăruluiIntră, astfel, în vederile căpitanului Costache, şefulagiei Bucureştilor, şi , în mai 1841, soarta complotiştilorse hotărăşte după cum urmează: MarinSerghiescu e trimis la ocna de sare de lângă Telega;ceilalţi sunt duşi la Snagov şi prin alte mânăstiritransformate în închisori. Boliac, după cum are să scrieIon Ghica (în „Amintiri despre Gr. Alexandrescu” din„Scrisori către V. Alecsandri”, n.m.) - „mai norocit, etrimis să respire aer curat de munte la Poiana Mărului,unde un cucernic călugăr îi citeşte în toate dimineţilemoliftele sfântului Vasile” 5 Mânăstirea, ridicată la sfârşitulsecolului al XVIII-lea, între Bisoca şi Jitia, fuseseun important centru al isihastismului românesc şi seafla în (pe atunci) judeţul Râmnicu Sărat. Surghiunitulavea o înfăţişare insolită pentru obştea călugăreascăşi sătenii din împrejurimi, după cum reiese din descriereade pe „paşaportul” arestuitului: de statură mijlocie,cu păr negru şi des pe care-l purta totdeaunafoarte îngrijit, mustăţi negre, pomeţi proeminenţi,purtând în permanenţă ochelari. De aici va trimite epistola„La maior Voinescu II”, profund marcată de un gigantescal propriei persoane, ce se alătură uneiîntregi coloane de martiri ai lirei şi gestului sfidător,sfârşiţi, de multe ori, în mizerie, o întreagă enciclopedie:Tasso, Milton, Cervantes,Chenier, Hugo etc.: Şid-om arunca privirea peste timpi de la-nceput,/ Vomvedea un lanţ de chinuri printre care au trecut/ Aştimartiri de când e lumea. Temniţe şi sugrumări,/Goana, lanţul le-au fost plata l-ale lor cereşti cântări.Modest şi nu prea, îşi justifică stufosul preambul,prin comunicarea pedepsei sale politice şi a ambientuluinatural şi moral în care îşi duce canonul: Prealungii astă scrisoare. Vrând să-ţi spun ce am păţit/ Dincauza ciocoimii; vrând să-ţi spun că-s surghiunit/ ÎnCamceatka României, într-o hoardă d-otentoţi,/ Într-ocapişte druidă, unde cer să vezi nu poţi,/ Ş-unde Teutatess-aude prin copaci bătrâni zbierând,/ Primind ritulcel de groază de la eremiţi turbând,/ Unde oamenipitagorici zac pe tabernaculi beţi, / Unde şoimul şi vulturulde scald vara în nămeţiAsupra darului său de„peisagist” montan (Specialitatea sa este panoramade sus () În poezie, Boliac este un excursiomist careştie să vadă peisajele () şi dezvăluie o artă decorativăvrednică de un Th, Gautier, observa G. Călinescu 6 ) s-aupronunţat mai toţi cercetătorii operei sale; astfel, în diagnozaElenei Tacciu, poetul resimte muntele ca peun catalizator romantic al antinomiilor, între derizoriulbiologic şi expansiunea titanismului său 7 . La fel credeMircea Scarlat despre „O dimineaţă pe Caraiman”, ce,dacă n-ar fi stânjenit de prolixitate, acest poem ( careconţine un foarte frumos vers: “Şi buciume din stâne s-aud pe vânt venind”) ar fi putut fi unul din cele maibune scrise în epocă 8 .Scrisoarea către maiorul Voinescu II , deşi consideratăde criticul antecitat doar importantă sub aspect istoricpentru indicarea mitologiei literare a unei epoci,are, totuşi, în finalul reprodus aici, o expresivitate particulară;bolgia văzută de Boliac, cu ochii unui meridional,îngrozit de rigorile boreale, amestecăgeografiile, mută hotentoţii în septentrion, druizii înzona Buzăului şi Vrancei, unde „oameni pitagorici” îşianesteziază, înşişi, frica de mediul ostil cu alcool. E,desigur, o exageraţiune, cu remarca unul dintre scriitoriibuzoieni, Dumitru Ion Dincă, ce i-a refăcut itinerariul:Se vede că exilul din zona Râmnicului Sărat nuatât că l-a marcat pe Bolliac, cât I-a alimentat „orgoliul”de martir al neamului. Supralicitează după cum credede cuviinţă şi după...necesităţi. Când nouă luni, cândşapte (durata surghiunului, n.m.). Important este cădupă momentul Poiana Mărului spiritul de dreptaterăbufneşte în el vijelios 9 .Pot fi, destul de îndreptăţite, „suspiciuni” că şi poezia„Schitul” este inspirată de aceeaşi perioadă desurghiun; un aer hieratic patronează sosirea sihaştrilorşi călugărilor la slujba miezonoptică, pe care, încondiţiile ştiute, scriitorul a putut-o urmări câteva anotimpuri,cu toate ritualurile ei: Acum e miezul nopţii, şituciul deşteptat,/ Loveşte şi răsună din nalta-i locuinţă,/Ca glasul ce porneşte o oaste-n biruinţă,/ Şi-n munţi,din stâncă-n stâncă, eco l-a repetat.//() Pe sute de- 53 -