Omagiu Eroilor. - Revista Forţelor Terestre

ISTORIE, CULTURĂPetrache PoenaruÎn 1825, la patru ani după revoluţia lui Tudor,Chesarie considera că anul revoluţiei este „meşterpovăţuitor românilor pentru vremuri viitoare”: Este unadintre evocările cele mai pregnante, venite din parteaunui contemporan, unde comandantul pandurilor estenumit „omul bunătăţii Domnului” şi propune să i seridice un monument în capitala ţării. Anul revoluţieieste, pentru episcopul luminat,, o piatră de hotar, cepoate arăta românilor „ce aţi fost până acum şi cumtrebuie să fiţi de acum înainte”. G.D. Iscru a stabilit o„sursă” de inspiraţie a înaltului clerirc în pomenitelepagini ale lui Naum Râmniceanu care, retras la EpiscopiaBuzău, aşeza, în „corespondenţa” dintre fraţiidespărţiţi de Milcov, spre final, aceste cuvinte: O,anule cu leat 1821! Tu, cu adevărat, prin intrare-ţi, deai şi pricinuit românilor amărăciune, dar deodată şideşteptarea. Lunile tale academii s-au închipuit pentruromâni. Zilele tale învăţături s-au făcut pentru români.() Neamul românilor are sfânta datorie ca în mijloculpatriei lor să ridice spre pomenirea ta un monumentspre veşnica ţinere de minte, pentru că întru adevăr,tu eşti anul bunătăţii Domnului 28 . Imitaţia n-am categorisi-odrept plagiat, ci, în cazul lui Chesarie, el însuşipatriot, alegerea unui model de predică, maipresus de puterile sale stilistice, la care a rezonat cu totul.Un martor direct al revoluţiei, ajuns, mai târziu, lacoaptă maturitate, fiu adoptiv al Buzăului, a fostPetrache Poenaru (1799-1875), secretar particular allui Tudor Vladimirescu, fondator al „Gazetei satelor”(1845), promotor al învăţământului naţional şi, parcă,inventator al „condeiului purtăreţ” de sine alimentatorcu cerneală (stiloul). Discret privind „păcateletinereţilor”, va fi precaut, în discursul de recepţie înAcademie (1870, tipărit, un an mai târziu) despre„Giorgiu Lazăr şi şcoala română”; o parte dintre contemporaninu uitaseră, credem, că inginerul şi cărturarultransilvan fusese consilierul lui Vladimirescu, peprobleme de artilerie, în tabăra de la Cotroceni.Emanoil Hagi-Moscu aminteşte de precaritateasănătăţii fostului „grămătic” al conducătorului pandurilorprecizând că Alexandru Odobescu a fost celcare în locu-i a citit discursul de recepţie, Poenaru nefiindîn stare să se exprime clar. Discurs, totuşi frumosredactat, în care preamăreşte pe predecesorul său,Gheorghe Lazăr, în renaşterea limbii româneşti şiaruncă anatema asupra grecilor 29 .În ce priveşte Buzăul, Petrache Poenaru a fost trimisde către Mihalache Ghica, fratele domnitorului şi Departamentuluidin Lăuntru (internelor), la 1838, săcerceteze şi recupereze tezaurul de la Pietroasele,„Cloşca cu puii de aur”, şi să facă investigaţii la loculdescoperirii, spre a se vedea dacă nu apar noi piese.În 1846, se va căsători, la Buzău, cu Caliope (1820-1890), fiica Elenei, văduva lui Constantin Hrisoscoleu,cel ucis de turci la mânăstirea Găvanul. Mireasaaducea ca zestre 1300 ha. din moşia Slobozia-Câlnău,cu pădurea şi satul, 3 prăvălii în Bucureşti şi 2300galbeni împărăteşti 30 .Faptul că anul revoluţiei înseamnă şi o nouă treaptăîn unităţii de neam este slujit şi de intervenţiile boierilor„conservatori”, din Muntenia şi Moldova, refugiaţi,de frica zaverei, la Braşov şi Sibiu, între care NicolaeVăcărescu, Grigore Băleanu, ConstantinCâmpineanu, Constantin Golescu, Ioan Câmpineanu,Emanoil Băleanu, Emanoil Bălescu şi chiar episcopulde atunci al Buzăului, Gherasie Rătescu, care fuseseîn delegaţia ce l-a rugat pe Tudor să nu intre în Bucureşti.Nu atât frica de mişcarea pandurilor îi determinase,cât alte raţionamente, cum nota NaumRâmniceanu: Îndată ce a sosit ştirea că Ipsilanti călcândpământul Valahiei se apropie de oraşul Mizil, dinjudeţul Săcuienilor, prădând şi jefuind tot ce-i stătea înfaţă, şi că Tudor se apropie de Bucureşti, boieriideznădăjduiţi () au fost nevoiţi să plece din ţară,suferind multe până au străbătut cu greu munţii ca sătreacă în pământul Austriei, ca să nu cadă jertfe, bieţiide ei, ale răutăţii apostaţilor.Conceptul de patrie, neam şi naţiune, chiar înaceste momente vitrege, capătă noi temeiuri cu şi, uneori,fără voia, acestor „actori” pe scena istoriei: boieriimunteni refugiaţi la Braşov invocau în demersurile lordiplomatice numele locuitorilor „Dachiei”. Ei acopereau,printr-o asemenea denumire, numele particulareale tuturor provinciilor româneşti. ConducătorulEteriei, Alexandru Ipsilanti, printr-o proclamaţie cătrelocuitorii Bucureştilor spunea că trecuse prin „provinciiledacice” 31 . Astfel, Tudor Vladimirescu a reaprins oveche aspiraţie naţională.Dintre semnele de preţuire, de admiraţie adresate,în postumitate, conducătorului revoluţiei, desprindemcuvintele pe care le află criticul literar NicolaeManolescu, privitoare la rostirile acestuia: Un covârşi-- 44 -