Omagiu Eroilor. - Revista Forţelor Terestre

ISTORIE, CULTURĂAlexandru Pelimon- 42 -şi incendiat. La schitul Găvanu, unde vreo şapteboieri, în frunte cu paharnicul Constantin Hrisoscoleu,se refugiaseră căutând adăpost, are loc o scenăsângeroasă: un mic detaşament otoman de represiune,urcă dinspre Râmnicu Sărat, pe la Jitia, mânăstireaPoiana Mărului şi Bisoca, interceptează şi ucidcâţiva boieri şi negustori, egumenul şi doi robi ţigani,incendiind, apoi, schitul.Familia Hrisoscoleu/Chrisoscoleu apare în acteleBuzăului prin secolul al XVIII-lea şi, la vremea zaverei,făcea parte din pătura luminată a protipendadei;Alexandru Filimon, în Ciocoi vechi şi noi (capitolulXVIII, Muzica şi corografia în timpul lui Caragea) vorbeştedespre muzica nemţească, ce începuse a fi cultivatăşi în Valahia, aceea care cânta marşul zis al luiNapoleon şi alte piese muzicale de recreaţiune, precizând,într-o notă de subsol, cu acea rigoare a cronicaruluimuzical ce însoţea romancierul: Dupăinformaţiile ce am, în timpul lui Caragea, existau douămuzici europene în ţară: una a lui Niculescu, laBucureşti, alta a lui Chrisoscoleu, la Buzău 19 .Uciderea urmată de sinistru, impresionante în detalii,au stat la baza unuia din primele romane ale literaturiinoastre, Catastrofa întâmplată boerilor înmuntele Găvanu – 1821, publicat de Al. Pelimon, la1864. În paginile acestuia vomîntâlni un sugestiv şi minuţiosportret al lui TudorVladimirescu:el era un om d-o talie mijocie, în etate ca de 40de ani, smead la chip (cu unsemn pe obraz în jos sub ochiulstâng, ca cum i-ar fi picat olacrimă) al cărui aer dovedeaun caracter ferm şi mare capacitatemilitară; portul său: odulamă, pantaloni leşeşti ceera la modă p-atunci, încins cuun brâu peste mijloc, cu obundă mare îmblănită; cu o căciulăînaltă gelepească dehârşie şi înarmat de o spadă ceo purta atârnată de nişte găitanepe după gât, cu pistoale lacingătoare etc. Vocea sa eratunătoare 20 . Se pare că scrii -torul se „documentase”, la faţalocului, după cum consemneazăG. Călinescu: În vara lui1860 vizitează mânăstirile din Buzău, Râmnicu Sărat,Ialomiţa, Focşani (Memoriu – Descrierea S. Monastiri)(). La mânăstirea Râmnicelu de lângă RâmnicuSărat călugării sărbătoreau cu tambură şi bătăi dinpalme pe egumen; această ultimă consemnare dăseama de orientalismul ce-şi prelungise stagiul în ortodoxianoastră, până aproape de secularizarea impusăde Cuza. În jurul anului 1900, Vlahuţă va întâlni laGăvanu, în călătoria consemnată în România pitorească,pe schimnicul Sofronie, care, după propria-imărturisire, fusese, în tinereţe, ostaş sub Ipsilanti şihaiduc de codru.La 1821 haiduceau în judeţul Buzău Ion TanteaCreţăscu (în Saac şi Buzău) şi Constantin Grecu, careacţiona pe Valea Buzăului şi carele ieşia pă subcumpăt din Vama Buzăului împreună cu oamenii săide jefuia familiile care se întorceau ăn ţară 21 .Ecouri baladeşti şi culteUn haiduc, intrat în baladă, este Gheorghelaş, fiulmoşneanului Negoiţă, despre care Basil Iorgulescu,profesor şi director al gimnaziului din Buzău, a publicat,la 1872, alături de versurile ce-l evocau, o „schiţăbiografică”, din care decupăm câteva antecedente aleeroului: Gheorghe, cunoscut sub diminutivele Gheorghiţă,Gheorgheleş. Gheorghieş etc., semăna cu tatăl săuîntru toate. Din frageda-I etate se făcu renumit pringâlcevile şi bătăile povocate la cârciuma grecilor dinCislău. () Când, la 1821, izbucni mişcarea naţionalăîn contra regimului fanariot, Gheorgheleş nici cămai aşteptă. Părăsi totul şi alergăsă se înroleze între panduri, cucare participă la luptele date încontra arnăuţilor la Pătârlage, lamânăstirea Cârnul, la Nişcov şi lamânăstirea Găvanul. E de notatcă d-nul Alexandru Pelimon, înscrierea „Catastrofa întâmplatăboierilor la mânăstirea Găvanul în1821”, vorbeşte ceva despreacest haiduc, însă într-un modpalid şi după nişte date greşite 22 .Folcloristul G. Dem. Teodorescureproduce două variante, primaculeasă, la Chiojd, în 1885,cealaltă, la Lacul Sărat, în 1883,de la Petrea Creţul Şolcan, lăutarulBrăilei, ceea ce poate daseama despre răspândireabaladei, care are peste 30 de variante,acoperind aproape toateprovinciile tradiţionale româneşti.După „zaveră”, între 1821 şi1827, când a fost ucis, laChichilăi, după B. Iorgulescu, Gheorghelaş a haiducitprin munţii Buzăului. Inamicul său, armaşul ŞtefanMacovei, omul banului Dumitrache Ghica, zis şiCăciulă Mare, cel ce uzurpase munţii Penteleu,Brăieşti. Muşa şi Furu de la obştile moşneneşti, va firăpus justiţiar de haiduc, se regăseşte în documentele