Omagiu Eroilor. - Revista Forţelor Terestre

TEATRELE DE OPERAŢIIRepartiţia sunniţilor şi şiiţilor în ţările musulmanedesăvârşiţi, kharigiţii îi exclud din islam pe toţi aceiacare se fac vinovaţi de păcate grave. Descendenţi ailor trăiesc astăzi în oazele din Mzab (Algeria), pe insulatunisiană Djerba, ca şi în Oman, sub numele deibadiţi, unde reprezintă jumătate din populaţie.SECTE SUNNITEDiviziunile sectare. Islamul sunnit a cunoscut diviziunisectare mai puţin proeminente decât Islamul şiit.Secta Ibadi, care exista mai mult în Oman, Africa deEst şi părţi din Algeria, Libia şi Tunisia, a fost deseoridesconsiderată ca sectă sunnită. Pe când, în general,dogma religioasă şi politică conţine doctrine de bazăsunnite, ibadiţii nu sunt nici sunniţi nici şiiţi. Ei cred cutărie în existenţa unei societaţi musulmane drept-credincioaseşi corecte, al cărui conducător să fie alespentru cunoştinţele sale şi pietate, fără a lua în considerarerasa cu linia de descendenţă, selectat de cătreliderii comunităţii.Mişcarea puritană numită Wahhabism a devenit binecunoscutăîn ultimii ani şi este aproape cea maiproaspătă mişcare din lumea islamică. Fondată în Arabiade către învăţatul Muhammad ibn Abd al-Wahhab(1703-1791), mişcarea este considerată o continuarea şcolii Hanbali. Spre deosebire de alte şcoli, care deobicei se bazează pe interpretări ale textelor religioase,urmaşii Hanbali tind să aplice Coranul şi Hadisurile insens literal. În acelaşi mod, Abd al-Wahhab a încurajatreîntoarcerea la practica pură, ortodoxă, a Islamului,aşa cum este prezentată în Coran şi în viaţa ProfetuluiMuhammad. În secolul XVIII, Muhammad ibn Saud,fondatorul dinastiei moderne Saudi, a format o alianţăcu Abd al-Wahhab şi a început procesul unificării triburilordispersate din Peninsula Arabă. De la acest punct,a existat o relaţie strânsă între familia conducătoaresaudită şi stabilimentul religios wahhabit. Cele mai conservativeinterpretari ale Islamului Wahhabit privesc şiiţiişi alte secte non-wahhabite ca eretici.Religia populară şi sufismul 14 . Sufismul a fost câteodatăînţeles greşit ca fiind o sectă islamică, însăpracticile Sufismului transced, în multe feluri, diviziunilesectare ale Sunni şi Şia. Sufismul poate fi descrisca un mod de practică al Islamului. Este un termen folositpentru a desemna numeroase ordine mistice, careîn general învaţă că prin practici mistice, un musulmanpoate căuta o înţelegere a experienţei divine şi personalecu Dumnezeu. Datorită învăţăturilor sale adaptive,sufismul a servit de asemenea ca un vehicol pentru camusulmanii să accepte ambele trăsături de bază aleIslamului sunnit şi şiit. De exemplu, mulţi sufiţi îl venereazăpe Ali cum o fac şi şiiţii, fără a respinge primii treicalifi sunniţi. Istoric vorbind, cele mai multe grupuri Sufiau fost flexibile în a adapta obiceiurile locale non-musulmaneoriunde s-a răspândit Islamul, dar această flexibilitatea condus la persecuţia sufiţilor de către uniimusulmani „ortodocşi”care considerau practicile sufisteeretice.Deşi doctrinele Islamului Sunni contrazic ideea că fiinţeleumane posedă anumite puteri, Sufismul a răspânditpracticile religiei populare prin încurajareavenerării indivizilor pioşi, a mormintelor sfinte în multepărţi ale lumii islamice. Sufismul a fost deseori reprezentatca o formă strict pacifistă şi apolitică a Islamului, iarrecent a fost numită, o formă moderată a wahhabismuluipuritan. Unele grupuri Sufi, totuşi, nu sunt strictpacifiste, iar în epoca modernă, unele grupuri sufistedin Asia Centrală şi Balcani au participat la lupte militaredefensive.Imamul de la Mecca critica valul de proteste dinlumea araba. Imamul de la Mecca, principalul loc sfânt- 20 -