Omagiu Eroilor. - Revista Forţelor Terestre

TEATRELE DE OPERAŢIIparte a Peninsulei Arabice era populată de triburile debeduini (de la Badiya = stepă), cunoscuţi şi sub numelelor etnic, arabi (A’rab), această ultimă denumire extinzându-se,treptat, la toţi locuitorii, nomazi sau nu.Deşi mentalitatea nomazilor excludea ideea de stat,totuşi au existat şi în nord formaţiuni statale apărute înjurul unor centre comerciale organizate de-a lungul marilordrumuri caravaniere. Două dintre acestea au avuto importanţă internaţională: drumul care din Yemenurca până în Siria de-a lungul coastei Mării Roşi, trecândprin ţinutul Hedjaz, prin Mecca şi Medina; şicel care, pornind din părţile sudice ale Golfului Persic,urma cursul Eufratului până în Siria centrală.În interiorul Peninsulei puternicul trib Kinda reuşeşte,în secolul al V-lea să reunească mai multe triburi într-oconfederaţie, dar pentru scurt timp.Viaţa economico-socială, politică şi religioasă a evoluatdiferenţiat în funcţie de aceste condiţii. În Yemen şiîn Hedjaz, agricultura şi creşterea sedentară a animalelor,meşteşugurile, negoţul şi cămătăria au determinato varietate mai mare de ocupaţii. În aceste regiuni s-auformat o aristocraţie tribală, posesoare de turme maride animale şi de pământuri, negustori şi cămătari, îndeosebila Mecca, meşteşugari, agricultori şi crescătoride animale, precum şi sclavi.Arabii nomazi, ca şi cei sedentari, erau împărţiţi în triburişi familii, fiecare condus de un şeic sau emir, acărui lance înfiptă în faţa cortului era însemnul ordinuluicaracteristic. Cu toate acestea, funcţia respectivă,deşi transmisă din generaţie în generaţie, nu era strictereditară, ci depindea de bunul plac al taberei. Toţi şeiciiunui trib recunoşteau un conducător unic, numit ŞeiculŞeicilor, care putea aduna sub stindardul său toateramurile risipite în caz că ar fi fost ameninţaţi de vreunpericol.În ansamblu, societatea arabă preislamică se găseaîn primele secole ale erei creştine, în stadiul destrămăriirelaţiilor gentilice şi al apariţiei categoriilor sociale.În aceste condiţii, fiecare trib arab avea zeităţi proprii,dar în ajunul apariţiei islamului, devenise tot mai puternicătendinţa unificării politice şi religioase a arabilor.Religia Arabiei vechi este la fel de risipită ca şi poporulsău. Pe bază de animism, ea supunea viaţa oamenilorunui mare număr de puteri, djinn-ii, care-i însoţesc, îiispitesc, le inspiră gândirea şi faptele.Centrul religios al triburilor arabe a ajuns Mecca,care, datorită aşezării sale prielnice, devenise aşezareacea mai frecventată şi locul tradiţional de contactal lumii arabe preislamice. Oglindind tendinţele de unificarepolitică şi religioasă a triburilor arabe, pantheonularab de la Mecca, templul Caaba, ridicat în cinsteacelui mai de seamă dintre zeii arabi, Alah, cuprindeaca principal obiect de cult, o mare piatră neagră cubică,probabil un meteorit, iar în nişe săpate în peretele templuluicirca 360 de zeităţi, reprezentând zeitatea sauzeităţile fiecărui trib. În acelaşi timp, sub influenţa concepţiilorreligioase ale comunităţilor creştine şi evreieşti,stabilite la Mecca, Yathreb sau în Yemen, începuse săse răspândească şi în lumea arabă ideea existenţeiunei divinităţi unice. În aceste condiţii, în secolul al VIleaa luat naştere doctrina hanifilor, care propovăduiaurenunţarea la cultul zeilor tribali şi recunoşterea existenţeiunei divinităţi unice 3 .PROFETUL MAHOMED - FORMAREA STATULUIŞI PROCESUL DE ISLAMIZARE.În primele decenii ale secolului al VII-lea, intensificareaprocesului de destrămare a relaţiilor gentilice şi deformare a categoriilor sociale a creat premisele socialenecesare ale apariţiei statului arab. Singurul organismpolitic pe care-l cunoşteau arabii - fie nomazi, fie sedentari- era tribul; unele triburi mai slabe se puneausub protecţia altora mai puternice, altele se uneau prinalianţe în confederaţii 4 .Formarea statului arab a fost grăbită totodată şi denecesitatea purtării luptelor cu statul persan, care reuşisesă cucerească şi să stăpânească Yemenul între572-628 şi să-şi exercite dominaţia asupra drumurilorcomerciale din sudul şi sud-vestul Arabiei. Premiselecreării unui stat arab unitar şi apoi a unui imperiu, aufost opera lui Muhammad (în arabă Preaslăvitul), fondatorulunei religii universaliste şi în acelaşi timp un abilşi energic om de stat. Apariţia islamismului a fost pregătităde existenţa în credinţele arabe preislamice aconcepţiei despre o zeitate principală - Allah - ca şi deinfluenţa concepţiilor mozaice şi creştine despre o divinitateunică - Jahve, Dumnezeu - adaptate şi răspânditeîn lumea arabă de către hanifi.Muhammad sau Mahomed, marele întemeietor al religieiislamice, s-a născut la Mecca în luna aprilie a anului569, provenind din tribul Koreiş, care stăpâneaoraşul Mecca. Ca şi pe Iisus, tradiţia îl prezintă sărac:la moartea mamei sale nu moşteneşte decât o sclavă,câteva oi şi 5 cămile. La douăzeci şi nouă de ani ajungecaravanier în slujba unei bogate văduve, Khadidja, cucel puţin zece ani mai în vârstă ca el, cu care se căsătoreşte.În această perioadă simte Muhammad primelesemne ale Revelaţiei: meditaţii, retrageri, plimbări înjurul Meccăi. În sfârşit, pe muntele Hira, spre anul 612,în 26/27 din luna Ramadan, are loc strălucirea supremăprin care Allah îi porunceşte: Predică în numeleDomnului tău! Muhammad şi-a elaborat doctrina între610-620, expunând-o oral în faţa auditorilor săi. Dupămoarte, expunerile sale, notate sau reţinute de cătrediscipolii săi, au fost adunate într-o carte, Coranul, carecuprinde învăţăturile de bază ale islamismului şi esteconsiderat drept cartea sfântă a islamiştilor 5 .Islamul nu constituie o biserică şi el nu are sacerdoţiu,cultul putând fi săvârşit de oricine; nu este nicimăcar necesar să fie practicat într-un sanctuar. Dar lafel ca iudaismul şi creştinismul, islamul va sfârşi prin aaccepta un anumit număr de intermediari şi intercesori.- 16 -