elisabeta kirchmajer-donca - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

Betty Kirchmajer-Donca - 70surde, despărțită de fiul său cel drag, iubitul său ori rudelesale. Dar nu se dă bătută. În ghetou înființează clandestinclase de muzică pentru copii, iar alți intelectuali evrei îi învațăcultura şi civilizația furată de primitivii aberanți. Dinpăcate romanul se termină cu un fel de „kiproko”, cum arzice Voltaire. Totul se termină cu bine şi cu lacrimi pe obraz.Dincolo de subiectul cărții, m‐a interesat felul în careBetty Kirchmajer‐Donca ştie să transpună în româneşte frazeologiafranțuzoaicei. Convingătoare, ca şi cum ar scrie înlimba eminesciană. Ştie să sublinieze şi să accentueze „perlele”poetice ale autoarei. De exemplu: „Când am ajuns n‐am sosit încă”, „Tata are grijă de Adam, se plimbă ca doibătrânei, râd şi se joacă precum doi copii mici...” sau „zgomotultăcerii tale, care țipă...”.În final, un fragment din frumoasa legendă evreiască,în care un băiețel văzând pe drum un copac, se hotărăşte sădevină pasăre , pentru a se aşeza pe ramurile lui şi să‐l consolezecă e singur. „Dar mama lui îl acoperă cu haine grele,împotriva gerului, implorându‐l să rămână. Şi bietul micuțnu ajunge să zboare. Şi copacul rămâne singur, abandonat...”.În fine, încă ceva perle scoase în evidență de Betty:„Un pian, pentru unii nu este decât lemn înainte de a fi suflet,a suferit, i‐a fost frig şi foame de degete”. Să avem grijă,pe viitor, dă de înțeles autoarea, să nu‐i fie frig pianului, sănu‐i lăsăm pe troglodiți să ne mutileze frumusețea sufletului”!(Burnar, Ion. Pe drum se înalţă un copac; Odiseea unui destin detragedie antică : [prefaţă]. În: Dansul interzis / Rachel Hausfater-Douieb; trad. : Betty Kirchmajer-Donca. Baia Mare : Editura Cromatica,2009).64