elisabeta kirchmajer-donca - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

Betty Kirchmajer-Donca - 70„Fiecare poet are sunetul lui. Fără acest sunet, poetulnu e. E doar un om care însăilează, înşiruie vorbe. Acest sunetîl face pe poet recognoscibil şi‐i rezervă un loc într‐un şirales, distins de cântăreți sub semnul grației.Am în față Sărutul de rouă, debutul poetic discretamânat al poetesei Betty Kirchmajer Donca, un florilegiudin ani sporiți în care autoarea şi‐a risipit sensibilitatea.Ajuns cu lectura îmi dau seama că am descoperit un sunet,care e, fundamental, doar al său. Cu el poeta redescoperă şirecompune lumea prin cuvinte, glăsuieşte cu ea într‐un chippersonal. Ea, poeta, ştie că poate schimba oglinda apei cuun sărut, că a fi tare „însemnă a naşte scântei de amnar”, cutoate că „drumurile de ieri sunt doar poteci”.Poeme precum „Ego”, „Gând”, „Claustră”, cele dedragoste şi de visare – de scurtă sau mai largă respirație ‐,poemele cu trimiteri la tradițiile noastre dintotdeauna, toateacestea, zic, pot onora orice poet. Dincolo de ceea ce sunt saupar a fi, cele mai multe din poemele cărții Sărutul de rouăsunt atinse de aripile unor discrete, aproape irepresibile suferințeşi îndoieli. Adică sentimente şi stări din care se naştepoezia autentică şi nu din superficiale jubilări.Aşadar, chiar venită la vârsta maturității depline, ocarte nu e nicicând sosită târziu. E cazul „Sărutului...”doamnei Kirchmajer. Fie‐i şirul lung şi cel puțin la fel deîncărcat cu sunetul personal de care vorbeam la‐nceput.Între puținele cărți ieşite din Seini, de‐a lungul istorieisale, Sărutul de rouă de Betty Kirchmajer Donca este o zarede lumină şi de sensibilitate care merită prețuirea noastră”.(Ghenceanu, V.R. Sub semnul graţiei : [în loc de prefaţă]. În: Kirchmajer-Donca, Betty. Sărutul de rouă. Baia Mare : Biblioteca Judeţeană „PetreDulfu”, 2002.)51