Imaginea <strong>Republicii</strong> <strong>Moldova</strong> în strãinãtateCIMPOI, MIHAI. LUMEA CA O CARTE, BU-CUREŞTI: EDITURA FUNDAŢIEI CULTURALE IDEEAEUROPEANĂ, 2004, 222 p.Lumea e o carte, precum cartea e o lume.un lucru sfânt, presupunând formule sacre careascund taina divină. Liber Mundi încifrează însuşimesajul divin. Pornind de la această conotaţieuniversală, putem spune că în cazul ei avem de-aface cu o semnificare, o codificare, o simbolizare.Deschiderea se identifică cu destăinuirea şităinuirea. E, în fond, o acţiune de intrare înlabirint, opera fiind concepută şi de moderni ca oconstrucţie labirintică şi ca o Bibliotecă cu galeriihexagonale infinite. Paracelsus vorbea, bunăoară,despe natură ca o “suma” de cărţi şi despre pământca o bibliotecă. Universul ni se înfăţişează şi astăzica o carte pe care încercăm să o înţelegem în noulcontext al dialogului multicultural, al europenizăriişi mondializării”.Mihai CimpoiVolumul cunoscutului critic şi istoric literarMihai Cimpoi, membru al Academiei Române,preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica<strong>Moldova</strong>, cuprinde eseuri despre literaturauniversală. Operele lui Tolstoi, Dostoievski, Kafka,Baudelaire, Camus, Rimbaud, Byron, Valéry, Cehov,Gogol, Lorca, Borges, Puşkin, Racine, Faulknersunt abordate din unghiul de vedere al unuicărturar cosmopolit. Titlul sugerează şi modul încare e conceput volumul; “universul ca o carte”(Borges); la babilonieni stelele constituiau „scrisulcerului”, Biblia spune că „cerul s-a dat în lături cao carte”, la Dante descoperim „cartea memoriei”şi sferele cereşti ca „volume”, cosmosul reprezintăo carte în scrisul lui Calderon, metafora „scrieriicifrate” apare la Eminescu în „Epigonii”, la Herder,Novalis. Literatura universală este o singură cartecu semnele incifrate ale Fiinţei.În această carte autorul şi-a propus săvorbească despre valorile culturale universale şicele româneşti dintr-o perspectivă postsincronă.Aici au fost adunate eseuri în forma triadică cesemnifică o grilă identitară („Cicatricea lui Ulysse”),o grilă existenţială („Pasărea Alcione”) şi o grilăontologică („Zeul ascuns”).„În Sfintele Scripturi cerurile se fac ca o carte,Iisus ţine în mână un rulou de hârtie şi scrie cudegetul pe pământ “tâlcuind din toate scripturile”,iar Cartea vieţii este imaginată în centrul universuluiidentificându-se cu Pomul vieţii.Cartea înţeleasă azi – în sens împământenitşi pragmatic-demitizat – ca un instrument delucru, ca un izvor de informaţie intelectuală, eradin antichitate şi până la Shakespeare sau GoetheBUTNARU, LEO. ÎN CAZ DE PERICOL. IAŞI:EDITURA JUNIMEA, 2004, 320 p.„ ... poezia lui Leo Butnaru împlineşte imagineaunui poet care şi-a înţeles destinul, mai curânddrumul pe care şi l-a ales ca pe o împăcare cu sine.Scriind între Prut şi Nistru, pare a fi un răzeş uitatacolo de timp, sau „cavaler al veselei figuri”, cumspune într- un poem... Cântecul lui se aude zilnic,ceas de ceas aici, de partea cealaltă a Prutului.”Gellu Dorian,Convorbiri literare, 2001, nr. 9.Continuând să editeze în colecţia „Dictaturăşi scriitură” substanţiale antologii, amputea spune aproape definitive, Editura „Junimea”pune în circulaţie „În caz de pericol” deLeo Butnaru. Cunoscutul poet îşi alcătuieşte,făcând o selecţie severă, această antologiebazându-se pe poemele publicate de-a lungulvremii în cele 13 cărţi, plus o „Retrospectivăde sine” cu poeme ce n-au fost publicate încă.Un „bilet de trăsură” semnat de directorulediturii, poetul Cezar Ivănescu, pasaje dintextele autorilor care s-au exprimat vizavi depoezia lui Leo Butnaru şi un tabel cronologic,fac din această antologie un instrument extremde util pentru cel ce vrea să cunoască cuadevărat, în profunzime, demersul liric al acestuiautor cu o activitate literară prodigioasă.Descheiat la toţi nasturii de la cămaşa de forţăa poeziei, Leo Butnaru se arată în faţa cititoruluifără complexe inutile, mizând pe talentul cu carea fost înzestrat, cât şi pe inteligenţa de a-şi înălţa„zidăria magică”.54
Leo Butnaru devine un poet atipic dinacea parte de Românie, fiind un bun şi devotatostaş al armatei limbii române, deosebindu-se,prin ironia şi autoironia cu care îşi construieştepoemele, de colegii de generaţie. Poezia luiLeo Butnaru are ceva din zborul liliacului saual porumbelului jucăuş, cu suişuri şi coborâşuriemoţionale bruşte, cu trimiteri la versuri celebre,la vremi deja trăite, la cărţi şi întâmplăricelebre „perorând ironic irodic despre trecerea/…./ fructului ademenitor…/”. Mereu provocator,mereu îmbietor, mereu instigător de nobile sentimente,Leo Butnaru reuşeşte să ţină cititorul înpriză, la cea mai înaltă tensiune a sentimentelorpure, proaspete şi ademenitoare.trecutul prezentului „viitorul”şi dintâiul dor adamic de nemurire.Curios- primul gest reflex al humei tale înzilitefu datul din coate! acest zvâcnet primordialalertând şi sângele-ţi ce – cu dintâia-i picătură-apărupeabia sesizabila zgârietură lăsată de unghiadivină pehuma-ţi măslinie.În vreme ce modela deja altceva − un anghelcare instinctiv repetă şi el primul tău gestDomnul zise:Îngere tinerenu da din coate cidă din aripi din aripi!...”(p. 249)Imaginea <strong>Republicii</strong> <strong>Moldova</strong> în strãinãtateCRĂCIUN, VICTOR. EMINESCU, ŞTEFAN VODĂŞI PUTNA, BUCUREŞTI: SEMNE, 2004, 204 p.Menţionăm o poemă, cu denumirea „Dintâiarană” din capitolul „Retrospectiva de sine”.„Ea nu sângeră. Din oarecare pripeală saulipsă de experienţăCreatorul o lasă pe humă pe cândîncă nu suflase asupra ta şi deci tu încănu erai însufleţitînsă nici însângerat (aicicu sensul de alimentat cu serul vieţii).Încă nu existau copite ce te-ar putea strivifulgere ce te-ar putea lovigheare ce te-ar putea sfâşia sau doarmărindu-ţi enorm uşoara rană lăsată din neatenţiedeunghia dumnezeiascărană abia schiţată pe huma jilăvită de sputalui. Adicăerai pe calea de a fi dus la bun sfârşitde a fi adus pe lume (ca şi cum pustie încă)de a fi dus la capătşi de la acel capăt începeau anumeconcomitent55Volumul lui Victor Crăciun, dedicat celor douămari personalităţi – piloni ai neamului românesc,a văzut lumina zilei datorită contribuţiei Ligii Culturalepentru Unitatea Românilor de Pretutindenişi a Tipografiei “Semne”. Nu este întâmplătoareapariţia sa tocmai în acest an, fiecare cetăţean şipatriot ştiindu-i semnificaţia, menţiunea de pecarte făcând-o şi mai clară: „Volum publicat cuprilejul Serbărilor şi Congresului de la Putna dedicatea cinci secole de la intrarea în nemoarte alui Ştefan cel Mare şi Sfânt”.De fapt, cei doi mari bărbaţi ai neamului,lucru de care ne-au convins secolele ce s-auperindat, sunt învingători ai timpului, eroi naţionali,legaţi de un loc cu totul special – SfântaMănăstire Putna: distinsul domnitor prin zidireaei şi apoi găsirea aici a locului de veci, marelepoet prin organizarea serbărilor, prin evocările