Masurarea psihozei - Dr. Radu Vrasti, MD, PhD

inseamna ca o proportie insemnata din populatie a experiementat macar un semn de psihoza in
decursul vietii si ca nu a cautat asistenta medicala pentru aceasta. Pozitia pe acest continuum
este data mai mult de “greutatea” simptomelor decat de calitatea lor, deci psihoza si formele de
trecere spre normal ar fi forme dimensionale si nu categoriale, iar factorii care variaza ar putea
fi: perceptiile si credintele aberante, introversia/anhedonia si dezorganizarea conceptuala
(Allardyce si colab. 2007). Ca un exemplu, in studiul lui van Os si colab. (1999) se evidentiaza
ca cel putin unul din zece subiecti fara istorie psihiatrica au avut candva impresia ca sunt tinta
unui complot, sau ca 16 subiecti dintr-o suta fara istorie psihiatrica au experiemntat in viata lor
macar odata halucinatii auditive. Aceste constatari vor sa spuna ca prezenta unor simptome
psihotice nu este neaparat legata de prezenta psihozei. Mai mult, sunt autori care considera ca
“simptomele” psihotice nu sunt decat o expresie meta-cognitiva (atriburii si credinte) a unor
disfunctii subjacente care cauzeaza distress sau disfunctie. Astfel, s-a constatat ca delirurile pot
porni si dintr-o discrepanta dintre stima de sine reala si cea imaginara (Bentall si Kaney, 1996)
sau dintr-o fragilitate a selfului, anxietate de separare si discomfort cu ambianta (Freeman si
colab. 2005). Dupa aceasta interpretare cognitivista, indivizii cu simptome de psihoza prezinta
o disfunctie cognitiva care interefera procesul de judecata, precum o confuzie in stabilirea
determinismului, o derapare cognitiva, o inclinare spre fantezie si o absorbtie perceptuala care
impreuna fac ca individul sa traiasca intr-o fictiune narativa ca si cum ar fi reala (O’Connor,
2009).
Buks si colab (2007), facand o “latent class analysis” a simptomelor psihotice pe un
esantion de 1056 pacienti cu diferite forme de tulburari psihotice, gasesc ca fenotipul psihozei
se poate divide in sase grupe de pacienti, fiecare continand o proportie diferita de simptome din
cele cinci grupe de simptome formate prin analiza factoriala precum dezorganizare
conceptuala, simptome pozitive, simptome negative, depresie si manie (cele cinci clase de
simptome sunt prezentate in Tabelul Nr. 1). Astfel grupul Nr. 1 (37% din subiecti) aduna
laolalta subiecti cu grad ridicat de dezorganizare conceptuala si multe simptome negative,
simptome depresive si maniacale si acesta corespunde diagnosticului de psihoza schizoafectiva
si schizofrenie paranoida; grupul Nr. 2 (26% din subiecti) cuprinde subiecti cu note
mari de depresie, cu unele simptome maniacale, simptome pozitive si oarecare dezorganizare
conceptuala, iar acest grup corespunde diagnosticului prealabil de psihoza depresiva si de
psihoza paranoida a subiectilor din lotul studiat; grupul Nr. 3 (14% din subiecti) aglutineaza
14