Masurarea psihozei - Dr. Radu Vrasti, MD, PhD

sunt doar simptome circumstantiale pentru ca aceste simptome apar “in diferite grade si pot
apare sau dispare fara ca trasaturile fundamentale ale bolii sau cursul ei sa fie in vreun fel
afectat” (Kraepelin, 1904).
Kurt Schneider a impartit in mod expres simptomele schizofreniei in cele care sunt o
forma anormala a experientei si cele care sunt o forma anormala a expresiei, acestea din urma
fiind observabile din exterior, usor de recunoscut si au o valoare diagnostica mai mica
(Schneider, 1959). Aceasta conceptie este astazi destul de disputata si se considera ca
simptomele de rangul I, precum pseudohalucinatiile auditive, vocile comentative, dirijarea si
emisia gandirii, insertia gandirii, perceptiile delirante, pasivitatea somatica, etc. sunt mai mult
expresia psihozei decat a schizofreniei (Peralta si Cuesta, 1999, Khater si colab. 2006). Mai
mult, sunt studii care arata ca simptomele de prim rang a lui Schneider pot fi gasite si la
subiectii cu tulburari afective si, mult mai rar, chiar in populatia generala. Cu toate acestea, ele
raman pentru cei mai multi autori simptome patognomonice pentru schizofrenie (Nordaard si
colab. 2008).
Mult mai confidenta si valoroasa din acest punct de vedere a fost impartirea
simptomelor schizofreniei in pozitive si negative, impartire generata de Kraepelin si Bleuler
(inspirati de terminologia neurologului Hughlings Jackson) si reluata apoi Crow (1980) si mai
departe de Andreasen si Carpenter (1993). Pentru ei, adevaratul nucleu al schizofreniei ar fi dat
de tulburarile de gandire si de simptomele deficitare negative, iar simptomele positive, precum
halucinatiile si delirul, ar fi nespecifice schizofreniei propriu-zise, dar carcteristice “psihozei
schizofrene” si altor psihoze.
Problema este ca atunci cand mai multi cotatori incearca evaluarea simptomelor
negative si a tulburarilor de gandire, apare evident ca concordanta dintre ei este scazuta, ceea
ce tradeaza ca evaluarea lor a fost mult tributara abilitatii fiecarui clinician in a le identifica
corect, din aceasta cauza atentia se indreapta mai mult asupra simptomelor pozitive a caror
evaluare este foarte robusta.
Dar mult mai important este sa ne amintim ca simptomele psihozei, in general, si a
schizofreniei in particular, au fost concepute dupa modelul generat de studiile clinice ale lui
Kraepelin, Beluler si K. Schneider, clinicieni eminenti care au lucrat pe vremea unor spitale
mari, cu cazuistica severa si care si-au bazat descrierile lor pe aceasta cazuistica. De aceea in
descrierea lor clinica apar doar acele simptome care necesita atentie medicala si ingrijire
12