Masurarea psihozei - Dr. Radu Vrasti, MD, PhD

psihotic are un statut cultural instabil, fiind inglobat diferit in discursul local, conform
credintelor, stereotipurilor si istoriei locale.
O alta abordare a psihozei s-a facut din perspectiva relatiei dintre persoana si psihoza.
In general se considera ca conceptele psihiatrice sunt strans legate de conceptul de “lumea
persoanei” (personhood) ca totalitate a caracteristicilor si proprietatilor care fac ca un individ
sa fie recunoscut ca persoana, precum constiinta, abilitatea de a rationa, de a se auto-reflecta,
de a comunica, etc.. Cu toata acestea, in discursul psihiatric conceptul de “persoana/subiect”
este slab si ambiguu constituit. Mai ales in cazul psihozei, identificarea si discutarea
caracteristicilor “psihotice” sa face fara a lua in calcul “persoana”. Estroff (1989) deosebeste
transformarile pe care le sufera selful, asa cum este cunoscut de lumea interioara a subiectului
si persoana, asa cum este cunoscuta in lumea de afara de catre altii, cu alte cuvinte autoarea
vorbeste de relatia dintre self ca “privat”si persoana ca “aspect public” ale subiectului, lucru
care se reflecta in capacitatea noastra de a explica si intelege fenomenul psihozei de dinauntru
si de dinafara. In linia acestei analize, apare evident ca intelesul si cunoasterea persoanei este
mediata de factori culturali si sociali; de aici rezida o mare parte din ambiguitatea psihozei.
Pentru Sass si Parnas (2003) in psihoza schizofrena este vorba de o tulburare a ipseitatii
(experienta de a fi subiect al propriei experiente). Astfel subiectul schizofren traieste o
hiperreflexivitate, o forma exagerata de autoconstienta prin care diferite aspecte ale sinelui sunt
percepute precum obiectele exterioare si o slabire a capacitatii de a se percepe pe sine ca ceva
vital, cognoscibil si prezent (auto-affection). In plus Nelson si colab (2008) vad in tulburarile
sinelui indicatori de foarte inalt risc pentru vulnerabilitatea pentru psihoze, pentru ca
perturbarile sinelui apar in fazele prodromale ale experientei psihotice.
O abordare psihopatologica aparte o face Stanghellini si Ballerini (2007) care incearca
sa gaseasca o relatie intre psihoza schizofrena si valorile si atitudinile vietii de zi cu zi. Pentru
ei schizofrenul traieste o criza a sensului comun, ceea ce-l conduce spre antagnomie
(confruntat cu supozitii sau acceptiuni comune subiectul face alegeri bizare sau excentrice) si
idionomie (sentimentul de unicitate si exceptionalitate a propriei persoane trait sub forma unui
dar sau a unei calitati deosebite).
Toate la un loc l-au facut pe Stromgren (1969) sa spuna ca: “...desi cei mai multi
psihiatrii contemporani utilizeaza conceptul de psihoza cam in acelasi fel, foarte putini
incearca sa-l defineasca...poate pentru ca nu exista continut in spatele acestui cuvant...”.
10