Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC
Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC
editorialOVIDIU DUNĂREANUScriitorul şi societateaDacă ar fi să-l parafrazez pe Ştefan Bănulescu, aş putea spune că, dupăDecembrie ’89, pe scriitorul român „istoria l-a prins pe jos.” Iar de şaisprezeceani încoace, el împărtăşeşte soarta unui gladiator: mereu în arenă,mereu în situaţii limită, cu sufletul la gură şi sabia la gât. Prin strădania luide a lupta continuu pentru a supravieţui, el le asigură şi celor din tribune,veniţi să-l aclame sau să-l conteste, partea de glorie, de eternitate.A spune astăzi că eşti scriitor, sau mai bine zis a te afişa în aceastăpostură, mai ales în provincie, să zicem chiar într-un oraş precum Constanţa,este o mare imprudenţă. Numaidecât se găseşte o armată de spiriteîncruntate şi suficiente, care trăiesc în izolare şi inerţie culturală, să temăsoare chiorâş, ca pe un paria. Dacă aceasta este atitudinea ignorantuluide rând al societăţii, nu alta se dovedeşte a fi, faţă de scriitor, comportareaoamenilor care au frâiele puterii în mână: politicienii şi îmbogăţiţii primitiviai acestei tranziţii mâloase. Neîncrederea în cei ce scriu, teama de scriitorşi de ziarist sunt reacţiile lor viscerale. Pentru ei scriitorul şi ziaristul suntpersoane ciudate, imprevizibile, tenace şi incomode, care prin curajulde a spune răspicat adevărul, prin atitudinea lor intransigentă şi tăioasăfaţă de realitate, pot oricând să le strice imaginea şi să facă să le scadăcapitalul electoral şi cel moral.Ce-i drept, la întemeierea unei imagini defavorabile a scriitorului înochii societăţii româneşti, în aceşti ani, au contribuit chiar o seamă dintreconfraţii noştri, mai mult sau mai puţin valoroşi, care au făcut breasla derâsul lumii, prin lipsa de caracter, de înţelepciune şi echilibru, prin ferocitateanemăsurată a orgoliului şi egoismului lor, prin mahalagismul desorginte balcanică. (A se vedea cum a recepţionat societatea româneascăimaginea scriitorului, după „circul” televizat făcut de fiecare dată cu ocaziaalegerilor de la Uniunea Scriitorilor de dinainte de anul 2005). Eu cred căaceastă imagine, după toate cele petrecute, a rămas una destul de şifonată,iar noua conducere, avându-l în frunte pe domnul profesor NicolaeManolescu face eforturi vizibile şi consistente, prin programe culturalespeciale, pentru a o reabilita, pentru a-i reda „vizibilitatea” necesară şinormală în faţa opiniei publice.Ex Ponto nr.3, 20065
Societatea şi puterea îndeosebi îşi manifestă o îndoaială cronică în scriitor,neluându-l prea mult în serios, neconsiderându-l un partener convenabilde dialog. La Constanţa, bunăoară, ignorarea totală a scriitorului, a omuluide cultură în general, este una sistematică şi premeditată. Accesul lui înorganismele puterii este unul la fel de limitat. Sunt preferaţi închipuiţii şi pseudointelectualii.Faptul acesta dureros, cu repercusiuni grave în plan spiritual,nu mai miră pe nimeni, fiindcă este binecunoscut de către toţi, că între aleşiinoştri s-au înscăunat destui impostori şi cameleoni, care nu înţeleg nimic dinmenirea subtilă a scrisului şi culturii.Pornind de la această stare, solidaritatea scriitorilor, strângerea lor în cadrulşi în jurul Filialei „Dobrogea” a USR, în jurul revistelor Ex Ponto şi Agora,pe lângă Universitatea „Ovidius” şi Biblioteca Judeţeană „I.N.Roman”, în jurulunor edituri valoroase precum „Ex Ponto”, „Muntenia”, „Europolis”, constituieatitudini care ne bucură, sunt semne de încredere în aceste instituţii şi desiguranţă, de rezistenţă intelectuală şi supravieţuire în faţa efemerităţii acestorani duri şi confuzi.Nu e mai puţin adevărat că un scriitor de vocaţie, trăind la Constanţa –oraş prin excelenţă mercantil, cosmopolit, eterogen, lipsit de tradiţie culturalăşi literară performantă - este o persoană discretă căreia nu-i plac ieşirile labalcon. În jurul lui se derulează filmul unei realităţi năucitoare, în care, conjuraţiamediocrităţilor se insinuează cu destoinicie după sloganul „totdeaunadestui, totdeauna la datorie”; retorica întemeiată pe hiperbolă, pe denaturarese instaurează, şi ea, comod în jilţul neruşinării. Singura putere, adevărataputere a scriitorului de vocaţie stă în cărţile sale. Retras în intimitatea manuscriselorşi lecturilor sale, fără a se fi băgat în slujba nici unui puternic de o clipăal zilei, dezamăgit total de aceştia, păcălit de sponsori limitaţi, de editori şi delibrari puşi pe căpătuială, cărându-şi singur cărţile de colo-colo, prin licee şibiblioteci, ca să şi le vândă, scriitorul de vocaţie, asemenea unui misionar, îşisuportă cu stoicism sărăcia, singurătatea şi libertatea de a spune şi face cevrea. Se pare că acestea sunt, astăzi, singurele lui însemne princiare. Saupoate mă înşel eu!Ex Ponto nr.3, 20066
- Page 2 and 3: Ex PontoText/imAgine/metatextNr. 3
- Page 4 and 5: SUMAR♦EditorialOVIDIU DUNĂREANU
- Page 8 and 9: poezieIULIA PANĂ* * *Cum ar trebui
- Page 10 and 11: * * *m-am trezit în astă diminea
- Page 12 and 13: IOAN ŢEPELEAPoemele mirării care
- Page 14 and 15: Mona Lisa pare a acoperi chiar şoc
- Page 16 and 17: în schimb, asfaltul te dinamizeaz
- Page 18 and 19: în care ai putea să îţi întinz
- Page 20 and 21: Un ins orbecăia ca în visOchii -
- Page 22 and 23: Şi în secunda următoareSă apar
- Page 24 and 25: CLAUDIA VOICULESCURondeluriDoar ste
- Page 26 and 27: OLIMPIU VLADIMIROVMulţumireTrec nu
- Page 28 and 29: prozăFLORIN ŞLAPACO teribilă set
- Page 30 and 31: Ah, a zis Aloisius, ia uite-l şi p
- Page 32 and 33: viaţa multor fiinţe zaharisite, a
- Page 34 and 35: crede în ce facem noi. Apoi, câte
- Page 36 and 37: - Dar sensibiloasă mai eşti, se s
- Page 38 and 39: publicul avizat (şi nu numai) al u
- Page 40 and 41: Din somn mă scoală-n miez denoapt
- Page 42 and 43: Lumina cunoştinţii să-i facă ar
- Page 44 and 45: memorialisticăPERICLE MARTINESCUPa
- Page 46 and 47: asta este şi drama ţării mele, a
- Page 48 and 49: provocând pagube importante, deşi
- Page 50 and 51: formidabil, într-adevăr: nouă bo
- Page 52 and 53: 11 iulie Mâine dimineaţă plec la
- Page 54 and 55: locul lor, tejgheaua şi rafturile
Societatea şi puterea îndeosebi îşi manifestă o îndoaială cronică în scriitor,neluându-l prea mult în serios, neconsiderându-l un partener convenabilde dialog. La Constanţa, bunăoară, ignorarea totală a scriitorului, a omuluide cultură în general, este una sistematică şi premeditată. Accesul lui înorganismele puterii este unul la fel de limitat. Sunt preferaţi închipuiţii şi pseudointelectualii.Faptul acesta dureros, cu repercusiuni grave în plan spiritual,nu mai miră pe nimeni, fiindcă este binecunoscut de către toţi, că între aleşiinoştri s-au înscăunat destui impostori şi cameleoni, care nu înţeleg nimic dinmenirea subtilă a scrisului şi culturii.Pornind de la această stare, solidaritatea scriitorilor, strângerea lor în cadrulşi în jurul Filialei „Dobrogea” a USR, în jurul revistelor Ex Ponto şi Agora,pe lângă Universitatea „Ovidius” şi Biblioteca Judeţeană „I.N.Roman”, în jurulunor edituri valoroase precum „Ex Ponto”, „Muntenia”, „Europolis”, constituieatitudini care ne bucură, sunt semne de încredere în aceste instituţii şi desiguranţă, de rezistenţă intelectuală şi supravieţuire în faţa efemerităţii acestorani duri şi confuzi.Nu e mai puţin adevărat că un scriitor de vocaţie, trăind la Constanţa –oraş prin excelenţă mercantil, cosmopolit, eterogen, lipsit de tradiţie culturalăşi literară performantă - este o persoană discretă căreia nu-i plac ieşirile labalcon. În jurul lui se derulează filmul unei realităţi năucitoare, în care, conjuraţiamediocrităţilor se insinuează cu destoinicie după slog<strong>anul</strong> „totdeaunadestui, totdeauna la datorie”; retorica întemeiată pe hiperbolă, pe denaturarese instaurează, şi ea, comod în jilţul neruşinării. Singura putere, adevărataputere a scriitorului de vocaţie stă în cărţile sale. Retras în intimitatea manuscriselorşi lecturilor sale, fără a se fi băgat în slujba nici unui puternic de o clipăal zilei, dezamăgit total de aceştia, păcălit de sponsori limitaţi, de editori şi delibrari puşi pe căpătuială, cărându-şi singur cărţile de colo-colo, prin licee şibiblioteci, ca să şi le vândă, scriitorul de vocaţie, asemenea unui misionar, îşisuportă cu stoicism sărăcia, singurătatea şi libertatea de a spune şi face cevrea. Se pare că acestea sunt, astăzi, singurele lui însemne princiare. Saupoate mă înşel eu!Ex Ponto nr.3, <strong>2006</strong>6
Change language