Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

provocând pagube importante, deşi nu chiar atât de mari pe cât a fost panicapopulaţiei. De joi nu s-a mai produs nici un bombardament. GeneralulAntonescu a vizitat oraşul şi văzând exodul populaţiei, ca s-o încurajeze, apublicat un comunicat local în care spunea că „a dat ordin ca nici o bombă sănu mai cadă asupra Constanţei”. Se pare că ordinul se adresa mai ales bazeide aviaţie de la Mamaia, care după aceea a intrat în funcţiune.De la gară, am plecat cu T. spre casa Dauş. Ea vrea să se ducă la Curteade Argeş, la staţiunea pomicolă, unde a lucrat cu Iuri nişte planşe pentruMinisterul Agriculturii şi unde ar putea să stea şi în vara asta. Am condus-opână la naşii ei, şi bătrânii ne-au reţinut la masă. Era o căldură înăbuşitoare.Ca să văd interiorul lor, de boernaşi moldoveni ce-şi ţin rangul, d-na D. a închistoate uşile şi ferestrele camuflate bine (spuneau că au casa sub „observaţie”)şi au aprins două lămpi mici de birou, acoperite şi acelea cu câte o basmaneagră. Ne sufocam ca la Ecuator. După masă, am trecut iarăşi în birou,unde s-au stins toate lămpile şi s-a deschis uşa de la balcon, ca să intre aer.Vorbeam prin întuneric, şi nu vedeam decât jarul ţigărilor care se mişcau prinodaie. Soţii Dauş sunt foarte speriaţi, la vârsta lor un război le mai trebuia, cubombardamente, evacuări, mizerii de tot felul. La 10.30 l-am luat pe Chippssă-l găzduiesc la mine şi am plecat. Tania a rămas să doarmă acolo.Era tare frumoasă, aseară. Păcat că nu îndrăznesc să rup zăgazurile şisă dau drumul apelor inimii să se prăvale spre ea. Este prima femeie pe caream înţeles-o greu, sau încă n-am înţeles-o, şi de care mi-e teamă. În sufletulei e ceva ciudat, un amestec de rafinament şi perfidie, cu o doză puternicăde camaraderie şi poezie, încrucişarea de rase existentă în sângele ei, cureminiscenţe ale unei ascendenţe aristocratice, au creat o figură femininăorgolioasă şi tandră rătăcită în acest Bucureşti balcanic, ca o prinţesă exilatăîntr-un mediu pe care e nevoită să-l accepte, deşi aspiraţiile ei sunt altele. Credcă s-a căsătorit cu C. dintr-un calcul şi cred că între ei n-au existat raporturiintime. Iuri a luat-o dintr-o generozitate rusească, s-o ocrotească, s-o îndrume,s-o ajute şi s-o lanseze în artă, suportându-i toate capriciile, necerându-inimic în schimb. De altfel, T., ca o femeie frumoasă şi tânără, consideră cătrebuie să i se dea totul, fără ca ea să ofere nimic. Aseară, stăteam amândoi,unul lângă altul, la biroul lui Dauş, căci voia să-mi dea câteva indicaţii înaintede plecarea ei din Bucureşti. Luasem o bucată de hârtie şi scriam punct cupunct cele ce-mi dicta ea. Lampa mică de pe birou îi aşternea pe faţă reflexeprinciare. De undeva, din întunericul odăii, bătrânii D. tăceau şi se uitau lanoi, admirându-ne ca pe nişte copii ai lor. Poate se gândeau că am face obună pereche, mai ales că ei nu-l prea au la inimă pe „beţivul” de C. Pentrumine însă T. e încă plină de necunoscute.Aceeaşi zi,ora 11 searaDeşi plouă, astă seară Bucureştiul a înghiţit peste osută de bombe ruseşti. Atacul s-a desfăşurat exactcum scrie la carte: pe înserate (nu ziua, nici noaptea),profitând de un cer înnourat şi după două zile de liniştecompletă. Mă aflam tocmai la etajul XII al blocului Ferekide, la Marioara, consoartalui Horia Agarici, unde mă dusesem să-i cer o fotografie pentru articolulpe care l-am scris pentru Vremea. Alarma m-a surprins acolo. Fără să vreau,am avut prilejul să cunosc şi eu atmosfera din adăposturile bucureştene întimpul alarmelor. Aşa zisele „adăposturi”, căci în realitate nu sunt decât co-Ex Ponto nr.3, 200647