Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

- Dar sensibiloasă mai eşti, se supără Teacă.- Teacă, nu-ţi bate joc, că uite ce necaz a dat peste ea, spuse Narcisa şiîi povesti tărăşenia cu cei cinci mii de dolari.Teacă dispunea de cinci mii de dolari, iar dacă Florentin i-ar fi cerut, i-ar fidat de zece ori pe-atât, căci ştia că-şi va primi înapoi banii cu vârf şi îndesat.Dar Florentin nu-i ceruse, deşi părea falit, aşa încât Teacă gândise că ştie elFlorentin ce ştie şi are el destul capital pus deoparte. I-ar fi împrumutat cudrag, pentru că împrumutul ar fi însemnat o afacere. Ba i-ar fi dat şi pe degeaba,că tot ştia că nu va rămâne păgubaş. Dar să dai pe de-a moaca cinci miinevestei lui, fără ca Florentin să ştie, asta era o nebunie. Nu că ar fi fost baniaruncaţi pe fereastră, dar ce afront i-ar fi adus lui Florentin, că nici Dunăreanu-l mai spăla. Să uneltească prin spatele lui cu nevastă-sa! Să-i ascundăcă i-a dat bani neveste-si! O treabă de care însuşi Teacă s-o fi aflat despreNarcisa, ar fi scos îndată şişul cu buton de diamant de care nu se despărţea,ca să facă dreptate. Nu doar că nu vroia să se pună în pericol, deoarece cuFlorentin nu era de glumit, dar principiile nu-i permiteau una ca asta, demnitateacumnatului său şi propria lui demnitate. Aşa că scutură din cap şi îşiclipi ochii cum fac găinile pe înserate şi fără să stea prea mult pe gânduri, şispunând femeilor că rezolvă el treaba, ieşi, urcă în Mercedes şi purcese glonţla Florentin. Ajuns în faţa vilei, portarul, care îl cunoştea, îi deschise şi el intră,cauciucurile ronţăind pietricelele de pe alee. Paznicii îl salutară respectuos.Coborî din maşină, intră în vilă. Înăuntru, altă melodramă. Pe enorma masărotundă din sufragerie sta o poşetă din care se revărsau acte, cosmeticale,oglinjoare. Unei pudriere îi sărise capacul şi pudra roz se aşternuse în muncelepe tăblia lăcuită a mesei, pe lucruri. Dolari, de câte-o sută, erau împrăştiaţipeste tot. Iar Florentin, cu faţa la bar, plângea în hohote, de i se cutremurauumerii. Teacă avu o strângere de inimă şi căută să iasă tiptil, ca nu cumva săafle cumnatul lui că l-a văzut în acel moment descumpănitor de slăbiciune.Însă tocmai atunci Florentin se întoarse, parcă ghicindu-l. N-avea nici o lacrimăîn ochi, ci scutura un cocteil.- Bată-te norocul să te bată, spuse Teacă uşurat.- Mi-a murit nevasta, spuse Florentin. Vai, mi-a murit nevasta.- Ba nu, spuse Teacă.- Vezi că nici ţie nu-ţi vine să crezi? Adineauri a venit poliţia, mi-au aduspoşeta ei. A călcat-o maşina. Aşa a zdrumicat-o, că nici n-o mai poţi recunoaşte.Mâine mă duc s-o identific.- Ba deloc, insistă Teacă. Brânduşa e cu nevastă-mea, la mine.Florentin nu dădu crezare vorbelor cumnatului, până când Teacă nu telefonăşi Brânduşa vorbi cu Florentin. Brânduşa sări în sus de bucurie, văzândcă Florentin nu este supărat. Îşi sărută sora pe amândoi obrajii, chemă untaxi şi porni către casă. Se făcuse deja întuneric şi pe străzile luminate deneoane şi reclame, şuvoiul lumii încă nu secase. Dar oamenii păreau cu multmai fericiţi decât ziua. Parcă nu aveau griji, parcă întunericul i-ar fi protejatca un pântec. Pe bancheta din spate a maşinii, doamna Fărăţară schiţă unzâmbet şi închise ochii. Intrând în bezna pleoapelor, chipul lui Saşa se iviimens deasupra oraşului păstrat pe retină. Dinţii săi străluceau. DoamnaFărăţară trimise spre el o bezea. Din gura lui ieşi un evantai de dolari ce seîmprăştiară peste citadela muribundă.(fragment din romanul „Cu ou şi cu oţet”)Ex Ponto nr.3, 200635