Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

crede în ce facem noi. Apoi, câteva clipe tăcu, lăsându-se mângâiat. Dartrebuie să mă întorc, să veghez. Şi pentru că sunteţi un om aşa bun, adăugăel, o să fac în timpul acesta ceva şi pentru dumneavoastră, spuse şi plecăînapoi în sala de astrologie. Rămasă singură, doamna Fărăţară se certă pe eaînsăşi, zicându-şi că uite cum se dă ea de ceasul morţii pentru o problemă atâtde firavă cum sunt cei cinci mii de dolari, în vreme ce alţi oameni, adevăraţioameni, cu har, caută să descifreze cartea vieţii şi a morţii. Ieşi ruşinată dinstabiliment, însă îndată ce dădu piept cu soarele, neliniştea i se repezi iar înpiept şi problemele meschine ale existenţei o asaltară. Se mângâie totuşi cugândul că amiralul Saşa i-a promis să-i facă o favoare şi ce alta putea fi decâtsă-i aducă banii înapoi? Totuşi, nu îndrăzni să meargă acasă, unde gândeacă Florentin ar fi ucis-o în bătaie, ci plecă spre locuinţa Narcisei. Merse pejos îndelung, deoarece banii de cheltuieli mărunte s-au dus cu dolarii odată,cu telefonul mobil, cu rujul, pudra şi oglinjoara, toate aflate în poşeta furată.Blestemă hoţii, crăpa-le-ar rânza.Îşi găsi sora acasă, înconjurată de cosmeticiene. Îi plăcea să fie frumoasă.Într-un halat lejer roz, desculţă pe covorul ca un câmp de puf, cu faţaacoperită de o mască de cremă, din care abia i se vedeau ochii negrí, cascânteile din copita unui cal de întuneric, cu şuviţe de păr înfăşurate în foi destaniol, vopsite fiecare separat, astfel încât podoaba capilară să cadă apoidin creştet într-o bogată cascadă degrade, Narcisa o pupă fără să o atingă,apropiindu-şi doar buzele de obrajii ei şi sărutând în gol. Făcu asemenea. Oinvită şi pe ea la o partidă de cosmeticale, dar doamna Fărăţară nu avea chefde aşa ceva. Narcisa i-a spus că a auzit de necazurile soţului ei, dar ăsta nu-iun motiv de îngrijorare, deoarece Florentin, aşa cum îl cunoaşte, e capabilsă treacă peste orice obstacol şi o să vadă ea, Brânduşa (adică doamnaFărăţară), că nu doar va ieşi el basma curată din încercare, ci va dobândiîncă mai multă putere şi respect. Doamna Fărăţară se bucură de încurajări,dar nu mai credea că ar fi vreo scăpare şi cu toate că o clipă înainte îi părusecă ar fi stăpână pe sine, izbucni fără veste într-un plâns smiorcăit. Cum nuavea batistă, fugi în baie şi se închise înăuntru. Ieşi când îşi mai revenise şise aşeză pe sofa. Enorma pisică de angora, albă, sări plictisită alături de eaşi se foi cu coada în sus, spre a fi băgată în seamă şi mieunând şi torcând.Doamna Fărăţară o luă în braţe, mângâind-o. O alintaseră, pe când era mică,abia un ghemotoc de scame albe, Ghiul şi aşa i-a rămas numele. Narcisaîi spunea uneori soţului ei, în glumă, că motanul e mai preţios decât însuşighiulul de aur purtat de el în deget. Teacă nu agrea însă cu inima deschisăastfel de glume, deoarece ghiulul e mai mult decât un simplu obiect preţios.E un simbol al puterii şi bogăţiei omului ce-l poartă. Pentru noii cunoscuţi,e un semn de recunoaştere imediată a stării stăpânului său. Dar Teacă nuspunea nimic şi mulţi credeau că de dragul soţiei lui venerate. Narcisa ştiadespre el că o iubeşte, însă fără a se da în brânci după ea, fiind un mare şiiremediabil crai. Îi plăceau în draci muierile. Nu scăpa una şi spusese odată:numai soră bună să nu-mi fie, în rest orice. Nu se dădea în lături nici de lavioluri şi Narcisei îi ajunsese la ureche ultimul scandal, despre cum violaseîntr-un depozit de-al lui o fată mare, ademenită răbdător, cu un parteneriat înafaceri. Narcisa nu-i spunea o vorbă măcar lui Teacă despre toate acestea.Nu i-ar fi strecurat vreun reproş, doamne feri. Pe de o parte, amănuntul că îirupsese acelei fete chiloţii, spre a-i fi clar că orice împotrivire e zadarnică, îlarăta întocmai cum era: violent şi fără milă, încât Narcisa murea de frica lui.Pe de altă parte, îşi încropise o filozofie de viaţă care să-i menţină trează bunaEx Ponto nr.3, 200633