Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

viaţa multor fiinţe zaharisite, ar fi putut intra pe sub pielea domnişoarelor, fieele bătrâne sau nu, ar fi astupat gura spurcată a lumii fără nici un efort, doarcu o acadea lila, înmiresmată, şi casa i-ar fi mirosit a vanilie şi a fistic, la gâtar fi purtat un şirag de praline care i-ar fi adus celebritatea cale de o legheşi mai bine. Dar şi mai bine… măscărici… azvârlit în lume de vârtejul uneivulve celebre, orfan din cap până-n picioare. Paiaţă plângăcioasă, cu vocede bas? Dimpotrivălea, şeful sectei măscăricilor, cu ramificaţii secrete în toatălumea, cu filiale puternice la Casa Albă şi la Kremlin, cu ambasadori dosiţi încele mai înfiorătoare cancelarii şi state majore, cu o amantă trapezistă, cu oaltă amantă dresoare de şerpi veninoşi şi cu o droaie de admiratoare triste şineconsolate. Nu măscărici, ci măscăriciul măscăricilor, ciuca ciucilor, cappodi tutti cappi, Naşul hohotului mondial, admirat şi adulat deopotrivă la Paris şiîn Sierra Leone, imitatorul de geniu al tuturor cretinilor care iau viaţa în serios.Cu toţii să mă pupe-n dos!Şi Anton contemplă o clipă vântul care-şi stinsese toată voioşia şi se cufundasebrusc în întunericul întristărei. Ei, da: cine există şi dă scântei, e vrednicsă intre în confraternitatea universală! Iată o expresie delicat-sentimentală,mistic-încrezătoare, a înţelegerii intuitiv-lirice a Cosmosului. În singurătateablândă, departe, auzea parcă ţopăitura mătăniilor unei călugăr ce se furişape-un coridor.Albit îmi este capul, dar sânu-mi înfloreşte, şi focul tinereţei prin sânge-mipodideşte! Ce fanfaronadă: viaţa îi devenise o ficţiune orală, donquijotescă.Se obişnuise să trăiască lenevos, între câteva imagini zburătăcind în jurul luide-a valma.O mâţă pricăjită, cu mustăţi de sublocotenent şi cu ifose de pisică birmanezăîşi sticli sălbatic ochii. Un căţel flotocos începu să-l latre. Lătră şi ella câine.Era o seară neliniştită ca şi javra care se foia de colo colo tânguindu-sefără rost. Anton adulmeca însă vântul schimbării. În curând, în noaptea seninăcând începea vara, pe care o simţea venind precum domoala apropiere aunui peşte, se va deştepta la nobila ambiţie de a face lucruri mari şi drepte, şiprin urmare de a trăi iarăşi în viitorime. El, sf.Anton Feciorelnicul. Închise unochi însetat de o teribilă sete de vise. Şi visă, doar cu el, splendoarea aceleinopţi vesele ca lumina zilei, în miezul căreia îşi scutură îndelung ciucuriidispreţului.(fragment de roman)Ex Ponto nr.3, 200631