Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Un ins orbecăia ca în visOchii – două găuri sângeriiDevenite cuibar de cocoriBraţele – cioturi devoratePentru hrana păsărilorDar cine să-i mai asculteCând stâlpul de foc al spaimelorSe înalţă dejaLa cumpăna dintre rânjetul ZeuluiŞi smârcul de nisip mişcătorSe spune că odată cu ultima bucatăDe carne ingurgitată de puiOasele deveneau materie primăPentru salbele faraonuluiDar asta e numai o părereŞoptită pe la colţuriDe cei neştiutoriFiindcă nimeni nu văzuse atâta încâtSă întrevadă măcar sfârşitulOricumZeul – Şacal veghează de atunciCa nimeni să nu tulbure noapteacocorilorŞi a progeniturii lor amareMartore mutePapirusurile şi cadavrele de trestiepietrificatăNu au timpNici de povesteNici de visareIVLa un semn tainicHoarde fără număr de bipedeînfricoşateIntrau în pântecele colosuluiGonite din urmă de cuvintele – păsăriHarapnice de jeratic şuierau fărăîncetarePeste spinări chircitePeste membre diformeAfară de-al lor nici un zgomotŞi totuşiTăcerea urla către sineŞi devenea hrană a Bestiei multiformeÎn timp ce preoţiiAbia mai puteau să îngâneOSANADoamne al nostruOSANADe ce ne-ai blestemat cu darul vorbiriiNici măcar euDepozitarul acestei poveştiSacerdotul şi stirpea din urmăA vechilor călători ai deşertuluiNu mai pot face astaCocorul meu de mercurTocmai planează deasupraÎn cercuri din ce în ce mai strânseOSANADoamne al meuOSANATramvaiul fără numărCălătoresc într-un tramvai fărănumărCare nu duce aparent nicăieriPasageri fără chip se agaţă debareCa de ultima speranţăRespiraţia lor acidăUcide pasărea întoarsă a priviriiÎn timp ce fuioarele de foc aleşinelorSe topesc încet dar sigurPână când vagoaneleÎncep să ruleze de-a dreptulPe carosabilSub elŞi încă mai adâncHei vatmanuleCe se întâmplă aiciOpreşte dracului maşinăriaCă uiteÎn câteva secundeNe vom trezi de cealaltă parte aumbreiColindaţi de miasme de ţipătŞi de balele nopţii galopândCa o iapă în călduriEx Ponto nr.3, 200619