Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

semnate de vestiţi teologi ortodocşi greci, cu caracter dogmatic şi apologetic.Pe de altă parte, patriarhul Dositei cunoştea direct şi de la faţa locului acţiunileîntreprinse de Catolici pentru a intra în posesia Locurilor Sfinte de la Ierusalim.De aici, fireşte, provenea şi lupta sa dârză şi perseverentă dusă cu Catoliciipentru păstrarea respectivelor Locuri Sfinte de către Patriarhia Ierusalimului,şi care avea să-l marcheze pe viaţă, de unde şi manifestarea atitudinii saleintransigente anticatolice. Aşa încât nu este de mirare că Franciscanii de laIerusalim îl numeau pe patriarhul Dositei « infensissimus Latinae ecclesiaehostis » 22 («duşmanul cel mai ostil al Bisericii Catolice»).Episcopul Ilarion, care era acuzat tocmai de filocatolicism, nu putea fi,fireşte, pe placul patriarhului Dositei, cel care-i numea pe catolici «papistaşi»şi «schismatici». Totuşi, pe lângă cele menţionate mai sus, patriarhul Dositeia purces la caterisirea episcopului Ilarion şi din alte cauze, aşa cum seva putea constata din cele ce urmează. Iar principala cauză decurgea dinfaptul că ierarhul Râmnicului, Ilarion, nu se mai afla în raporturi amicale cucolaboratorul patriarhului Dositei, mitropolitul Teodosie, omul de încredereal domnitorului Constantin Brâncoveanu. Şi astfel, episcopul Ilarion nu maiera nici omul aceluiaşi domnitor. Cu alte cuvinte, episcopul Ilarion nu maiera agreat nici de mitropolit şi nici de domnitor. Ca atare, urma doar găsireaunui motiv din partea domnitorului şi a mitropolitului pentru a-l îndepărta peepiscopul Ilarion din jilţul arhieresc. Şi motivul a fost găsit, desigur, cu uşurinţă- nimic nou, sub soare, de altfel - şi anume acela că episcopul Ilarionmanifesta atitudini filocatolice. Or, cum patriarhul Dositei nici nu putea măcargândi ca un episcop al Ţării Româneşti, din acel timp, să fie filocatolic, a fostcâştigat, desigur, uşor de partea domnitorului şi a mitropolitului Teodosie. Înplus, patriarhul Dositei, mare «diplomat» ecleziastic - şi nu numai - ştia căacţionând, efectiv, la înlăturarea episcopului Ilarion, prin prezidarea sinodului,convocat de domnitor, câştiga bunăvoinţa, dărnicia şi amiciţia lui Brâncoveanu,precum şi a stolnicului Constantin Cantacuzino. Stolnic cu care ieromonahulAntim Ivireanul era chiar bun prieten şi cu care colaborase la tipărirea lucrăriilui Ioan Cariofil, «Egheiridion, peri tinon aporion kai lyseon, i peri exetaseoskai epivevaioseos anagkaion tinon tis Ekklisias dogmaton» («Manual desprecâteva nedumeriri şi soluţii sau despre examinarea şi confirmarea câtorvadogme necesare ale Bisericii»), apărută la Snagov, în 1697. În consecinţă,Antim era, cu adevărat, întru toate omul Cantacuzinilor, al căror arbore genealogicducea la Bizanţ 23 .Se cade însă relevat că patriarhul Dositei şi Ioan Cariofil, «mare logotet»al Patriarhiei ecumenice, se aflau în dispută teologică, de natură dogmatică,cu privire la Sfânta Euharistie, mai exact, în jurul folosirii termenului «metousiosis»(«prefacere»), încă din vara anului 1689. Aflând însă de existenţarespectivei controverse euharistice între cei doi, stolnicul i-a cerut lui IoanCariofil să-şi prezinte, în scris, punctele sale de vedere despre Sfânta Euharistie,ceea ce acela a şi făcut într-o lucrare, care, din păcate, avea să vadălumina tiparului după trecerea autorului ei la cele veşnice. Dar luând cunoştinţăde scrierea lui Cariofil, patriarhul Dositei s-a grăbit şi a tipărit la Iaşi, în 1694,lucrarea sa «Egheiridion kata Ioannou tou Karyofylli» («Manual împotriva luiIoan Cariofil»).Ca răspuns la scrierea patriarhului Dositei din 1694, şi, în acelaşi timp,pentru cinstirea memoriei cărturarului Ioan Cariofil, Antim Ivireanul, la «solicitarea»(«kata aitisin») stolnicului Constantin Cantacuzino, a tipărit lucrareaamintită a «marelui logotet», în 1697, şi a dedicat-o «afierothen» domnitoruluiEx Ponto nr.3, 2006181