Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

cu cea a lui Italo Calvino care, influenţat de Roland Barthes, scrie Casteluldestinelor încrucişate (Castello dei destini incrociati, 1969) unde este evidentăinfluenţa structuralismului literar. Această tehnică generează o multitudinede planuri narative. Tensiunea fantastică îşi găseşte expresia în personajelecaracterizate de o percepţie inocentă şi vitală asupra existenţei, ele fiind figuribizare în care vibrează fascinaţia frumuseţii. Un aspect foarte important estereprezentat de individualizarea metaforelor scriiturii care conduc la ideea deliteratură ca strategie de apărare împotriva existenţei. Acest studiu se încheiecu o analiză lingvistică ce are drept finalitate dezvăluirea tehnicilor, a mărcilorstilistice ce aparţin unei scriituri centrifuge, anarhice.Studiul următor analizează romanul Ocean mare. Prima parte conţineintriga povestirii în ramă. Există aici un spaţiu atipic, suspendat între pământ şimare ce poate fi catalogat drept fantastic. Cele şapte personaje ale romanuluiinteracţionează cu universul mitic al mării în căutarea propriului destin. Defapt, marea este metafora pe care Baricco o alege pentru destin. Sunt analizaţiprotagoniştii şi poveştile lor, relaţiile care se stabilesc între ei şi călătoriape care fiecare o împlineşte în propria lor conştiinţă. Figuri vagi dar profundumane, personajele au bizareria celor din romanul Castele de mânie şi înacelaşi timp au o dimensiune lirică care îi fac să aparţină şi unei alte realităţi.Acelaşi tipar de analiză este aplicat şi celorlalte două cărţi care sunt echilibrateîn modul de îmbinare a planurilor narative, unde stări contemplative seîntrepătrund cu nostalgia în spectacolul lucid al însingurării.În Fără sânge, Alessandro Baricco se comportă ca o gazdă exemplară,invitându-şi cititorii în anticamera romanului compus din două părţi intitulatesimbolic Unu şi Doi. Încă de la începutul romanului scriitorul justifică alegereadupă un criteriu muzical a numelor personajelor: Alegerea frecventă a numelorspaniole este un fapt pur muzical şi nu trebuie să sugereze vreo legăturătemporală sau geografică a întâmplărilor.Unu şi Doi sunt cele două planuri temporale, două momente ale poveştiicu un subiect aparent simplu, însă cu profunde implicaţii psihologice. În primaparte a romanului acţiunea se desfăşoară la ferma de la Mato Rujo unde ungrup de revoluţionari îl ucid pe Manuel Roca şi pe fiul său ca răzbunare pentruo crimă necomisă. Violenţa acestor întâmplări este prezentă şi la nivelullimbajului dur, argotic, caracteristic personajelor care apar în acest conflict:...aţi mirosit situaţia, v-aţi scos cămăşile de zbiri şi v-aţi cărat, lăsând totulacolo... sau – Eu te omor, ai priceput? Acum te omor, bastardule, eu te omor.Undeva, la subsol, într-o pivniţă, Nina, fetiţa lui Manuel Roca, asistă la acestmacabru spectacol fiind descoperită de unul dintre revoluţionari care, însăse hotărăşte să o salveze fără să afle ceilalţi. Acesta este, de fapt, pretextulromanului. Chiar Baricco admite această ipoteză afirmând după lansarearomanului: De mult aveam în minte următoarea imagine: o fetiţă care se ascundeîntr-o pivniţă, care se încolăceşte acolo în timp ce cineva o urmăreşte.Un coşmar. Încercam să-mi imaginez ce e în mintea fetiţei. Apoi, încetul cuîncetul, povestea a început să capete contur şi, când m-am hotărât s-o scriu,au ieşit la iveală până şi cele mai mici detalii. Acum toată lumea spune că„Fără sânge” este o carte despre război. În realitate, războiul nu reprezintădecât o bază de pornire. Adevăratul subiect e altul: o fetiţă care se salveazăascunzându-se într-o pivniţă unde să-şi găsească o poziţie identică şi să sesalveze pentru totdeauna. Această mărturisire orientează lectura romanuluiîn direcţia (re)descoperirii sensului existenţei şi a personajului, fetiţa devenităîntre timp o bătrână copilă.Ex Ponto nr.3, 2006153