Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

în schimb, asfaltul te dinamizează, îţi confirmă convenţiile.de pe ale cui tâmple crezi tu că am cules eu vaietelepe care le tot duc la Dumnezeu?câteva au căzut şi printre aceste cuvinte.am avut ochii fierbinţi, dar tu nici măcar nu ai observat,deşi te-am privit insistent.chiar te şi înţeleg, ai fost preocupată de preţuri, informaţii,vocaţii, destine…aceasta e metoda pe care am găsit-o, cotrobăind înfriguratprin groapa de gunoi a lumii, cu toate că ştiu prea binecă tiparniţa din Evul Mediu a turtit odată timpul...până atunci, el fusese sferic.în urmă, a început să-i crească picioare pentru a putea să meargăumăr la umăr cu noişi ţine foarte mult la sincronizarea asta, dar pe noi, oamenii liberi,ne preocupă numai Dumnezeu,El este tot ce am putea să fim.în rest, nu ne mai interesează nici o altă devenire.Arta poetică a vremurilor noastreLumina şi satul intrau cu totul într-o gură mare,care mi se părea a fi verde, numai datorită înaltelor păduri dimprejur.nu-mi zâmbea, dar mă gândeam de atuncică am să o ţin minte aşa, mâncând timpul.lucrurile acestea se ştiu, descrierea şi imaginea corespondentă,ca prime etape ale poftei, sunt depăşite demult. şi, oricum,dragă cititorule, nu te pot invita…nici nu vei putea să ajungi până aici, pentru că este deja întuneric.păsările se aud zburând şi toate distanţele până la luminile cerului, la fel,se aud.ca nişte corzi învelite de păreri,vibrând când sunt întrepătrunse de gânduri.ţii prea mult la ceea ce ştii.dar adevărul, de după gratii, te priveşte fix, cu ochii mari,cât sufletul…şi oasele sunt tot nişte gratii, aşteptându-ne să evadămo singură dată.pentru câtva timp, rămân şi martorele acestei evadări.în general, vieţile oamenilor sunt comune, numai restulpare să conteze şi ne tot invidiem unii pe alţiipentru aceste rămăşiţe. nimic contra nimic…Ex Ponto nr.3, 200615