Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

intră neanunţat, se aşază în fotoliu picior peste picior „renunţând la atitudineaumilă pe care o luase la intrare.” Avea „faţa acoperită cu un strat de păr scurt,ochii roşii ce-i străluceau în obscuritatea încăperii”. Dialogul pe tema trădării,insinuările, atmosfera bizară încărcată de tensiune şi nelinişte, intenţia de a-lpune în situaţia celui înşelat îl duc spre gândul sinuciderii. Vizitatorul devinetot mai insinuant, mai intim: „Se aplecă şi mai mult către Luigi. Aş vrea unsfat, matale ce-ai face în locul meu?”, şi „Avocado”, cum îl apelează intrusul,trăieşte convingerea că individul „care rânjea deasupra capului său”, care-i„citea şi cele mai ascunse gânduri, pe care nu şi le mărturisea nici lui” estediavolul în persoană. Diavolul este un simbol al Răului, indiferent de înfăţişare,de îmbrăcăminte. Se vede cum treptat îl domină pe avocat, îi macinăpersonalitatea şi aşa aflată într-un avansat stadiu de degradare, încearcăsă şi-l facă sclav. Lectorul este martorul unor răsturnări de situaţii, o ruperede realitate, intrarea într-o zonă a confuziei, intervine, vag, un soi de dedublare.E un mecanism ce nu-şi are explicaţia, sensul, logica într-o existenţăverosimilă, se rupe, cum ar spune Adrian Marino, relaţia obiect-semn, cu oconsecinţă firească, aceea de „profundă alterare a ordinii semnificaţiei”. Setrece în fantastic, cu alte cuvinte, chiar prin această incapacitate de a explicanoua situaţie. Intervenţiile în ordinea normală a timpului ţin, de asemenea, detehnica literaturii fantastice, unde durata capătă alte dimensiuni. Clipa parecă se suspendă: „… se simţea parcă hipnotizat de ochii roşii care îl fixau fărăcruţare”. Spre final, sensurile încep să transpară. Organul văzului scormoneşte,pătrunde dincolo de ceea ce-i vizibil pentru toţi, direct în conştiinţă.De altfel, ochiul este organul percepţiei universale, căci el percepe nu doarlumea fizică, ci scrutează orizontul intelectual şi moral. Discursul narativ seambiguizează, naratorul însuşi nu poate face diferenţa între cele două lumi.Acuzat de soţie că „s-a făcut praştie iar”, ajuns în stradă „înţelese că nu eranimic grav. «Avocado» fusese numele codificat al primei sale surse.”La aproximativ acelaşi nivel al dualităţii realităţii şi fantasticului, cu consecinţelerespective în mai toate planurile, dar cu anumite diferenţe specificese plasează Amintirile unui magician. Magicianul este un scamator, creatoral unei lumi iluzorii, şi conduce un joc, un spectacol căruia îi cad victimespectatorii (cititorii). Scenariul presupune o compromitere a fantasticului însubstanţa lui, un estetic. Puterile dobândite sprijină finalităţi pozitive, uzurpeazăascensiuni carieriste, îndreaptă situaţii etc. şi ele sunt pretexte narative pentruimaginaţia autorului, debordantă. Spiritul ludic este la el acasă, slujit – ca şiîn cazul ultimei povestiri, Un plan de bătaie – de câteva categorii (surse) aleumorului cu efecte garantate, precum satira, parodia, sarja, caricatura. Textulde la sfârşitul cărţii pune în lumină o dimensiune pe care cititorul o bănuieşteîn timp, şi anume pe aceea de pamfletar subtil. Un plan de bătaie surprindeexistenţa unui grup de scriitori dintr-un târg, cu orgoliile şi credinţa că fiecareeste cel mai valoros, măcinat de intrigi, cu dorinţa să se eternizeze încă depe pământ, să lase în urmă reputaţii imaculate. Naraţiunea este o veritabilăgalerie de mediocrităţi literare, tânjind după un semn, cât de mic, de preţuiredin partea vreunei reviste din centru, veleitari, delatori. Organizarea textuluişi logica înlănţuită a secvenţelor dau coerenţă structurii discursului narativ,parcă voit metodologic ori doar intuitiv. Deschiderea textului îl obligă într-un felpe lector să străbată de unul singur spaţiul presupus că s-ar continua. Şi totdeliberat aruncă în derizoriu ceea ce în tinereţe părea înălţător, lasă tensiuneasă scadă prin acea opoziţie intervenită între sinceritatea şi aspiraţiile de începutşi ipocrizia, acreala de acum. Personajele par scoase dintr-o gravură, autorulEx Ponto nr.3, 2006131