Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

cu palma ailaltă…/ Îl vedeai trecând pe drum zgâriat, cu vânătăi/ Cucuie, vaide el. «Iar se-ncăieră-n oglindă», ziceau vecinii.”*Necazurile bărbaţilor avute din pricina muierilor sunt şi ele rizibile. Cândse ceartă, fie pleacă el, fie ea! Gheorghe (din poemul Purcea), venind acasăbăut, e luat la zor de nevastă şi gonit de acasă. Păţania celui gonit şi nevoit săînnopteze pe câmp, în singurul obiect cumpărat de el – o putină – provoacădin partea cititorului un zâmbet îngăduitor. Însă justificarea bărbatului care nuse desparte de putină face din el un personaj nastratinesc: „Vin şi eu cam băutşi ea se ceartă cu mine/ Şi mă dă afară./ -Ia stai tu, muiere, că nu merge aşa.Eu am o putină/ Aici la tine, am dat bani pe ea./ -Ia-ţi putina, fi-ţi-ar brădoaicaa dracului, că curge./ (…) Ce să fac? Mi-am luat putina, am dus-o-n porumbîn vale./ Dac-aş fi plecat s-o las singură… dacă mi-o fura cineva?/ Dădusembani pe ea./ Aşa am stat ciucit în ea.” (s.n.).Ori de câte ori se ceartă cu bărbatul, Ioana (din poemul Lada de zestre)îşi ia lumea-n cap, nu înainte de a-şi duce cu sine lada de zestre. Plecareafemeii de acasă şi revenirea ei, după ce bărbatul se ducea după ea devineaproape o obişnuinţă, încât tatăl naratorului nu scapă ocazia de a şfichiuiacest „ritual”, acest procedeu făcând din cei doi soţi certăreţi personajenastratineşti: „Îi vedeai venind, el cu tuciul de toartă,/ Ea cu lada frumoasă,în cap./ (…) Ei, tineri! Parcă atunci se vedeau prima dată./ -Ete, Dumitru iarvine cu zestrea, zicea tata.”Dacă indiferenţa lui Bâţu (din Grija) faţă de femeia infidelă stârneştemirarea şi consternarea colectivităţii („-Mă, de ce te canoneşti tu pe pământ,ca nelumea?/ Îl certa câte unul, nu te sui să dormi şi tu în pat/ Lângă muiereata, că de-aia ai luat-o./ -Nu, că ea doarme la Mitru lui Ciugulea,/ Cum săm-ating eu de ea?/ -Ptiu! Bată-te să te bată…”), în alt poem, fratele lui Banţa,în ciuda faptului că era socotit de muiere molâu, găseşte cu cale să aratelumii ce „poamă” are la uşă. Modalitatea – una ingenioasă – ţine de acelaşispirit nastratinesc: „Ştii ce i-a făcut a lui frate-meu?/ (…) Cât a fost el unde-afost, ol-a făcut de râs, auzi?/ Da şi el, când a venit, cât e de moale,/ I-a găsitîn ladă scrisorile de la ibovnici,/ Le-a luat pe toate şi le-a lipit cu cocă,/ Le-aafişat pe toate/ La primărie./ (…) Le citeau toţi ca pe circulare – râsul lumii,râsul lumii!”*În La lilieci, sunt şi personaje cu implicaţii în lumea animală. Astfel, protagonistuldin Daraua aminteşte, prin îndeletnicire, ca şi prin metamorfozare,de Pandele Vergea, personaj din povestirea Între coteţe. Dacă personajullui Macedonski îşi făcuse o pasiune în a creşte tot soiul de păsări, iar obsesialui pentru acest hobbi merge până acolo, încât are loc metamorfozareasa, în vis, simţindu-se „cocoş din creştet până-n tălpi”, finalul acestei creaţiiliterare fiind unul tragic (personajul va fi mutilat de proprii copii), cel al luiMarin Sorescu are parte de o metamorfozare parţială, în caricatural: „Luaseastenia de la o găină./ Un pui părăsit de cloşcă,/ Pe care îl crescuse el însân,/ (…) Îi scormonea cu degetul în ţărână,/ Aşa cum fac toate cloştile/ Şi-lchema: «Piu! Piu! Piu!»// (…) Crescuse mare, o găină, care vara sărea pefereastră/ Şi oua în pat./ Şi deodată a început să se umfle. Stătea bleagă,/Ex Ponto nr.3, 2006125