Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

IOAN ŢEPELEAPoemele mirării care continuăPoem IS-a întâmplat într-o duminică cândpe la ora şapteşte m-a fulgerat gândulO posomoreală de zile ploioase încinsăpe trupul frăgarului înfrunzit / pe cercurilebunăvoinţei lui interioare / şoptindu-mică cea mai mare minune a lumiie Omul! În jur totul păleşte şitotul alunecă spre rădăcină. O mie de anişi-alte o mie şi zeci şi numărătoarea nici nu s-adezlegat… În principiu sintaxa s-a inventatşi la fel calendarul şi semnele spaţiuluiale timpului mut… „Vine o vreme” zicea tatăl meuvine o vreme au zis oamenii până ieri de demultvine o vreme şi pentru cei de mâine(din ţara de pâine) vine iar omulcu semnul / însemnul dintâi căpătatîn genune: copilul e ţăranul e maturule bătrânul-copil din copile Omul-cea mai mare minune a lumii!Poem II (Numele)Un deşeu e memoria numelui şi o laşitatecu care încerci bandajarea trupului ros de orgoliiDoar Cioran amână neantul şi doar el a uitatcum a plecat dintre noi. În principiu vagulşi doctul mesaj are aceiaşi rigoare: trei tuburide „Influenzinum 7” / granule noneopatice pentruprevenirea răcelii… Doar el mai ştia codul secretdin butoiul de ceaţă! Acel trup a conspiratcu el însuşi şi parcă adesea şi ieşise din marginiEx Ponto nr.3, 200611