Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

părerile lui Mateiu sunt definitive, aceasta l-ar fi invitat să participe la un plande delapidare a lui Bogdan-Piteşti, aflat într-un stadiu avansat de descompunere:„Am întâlnit-o pe această canalie de soţie a lui B(ogadan)-P(iteşti) pebulevardul Elisabeta.” 4 Bogdan-Piteşti încarna cu succes tipul de Crai matein,unind lipsa de scrupule, morga livrescă şi contrafăcută cu un cert rafinamentde connaiseur pe care nimeni, în afară de Mateiu, nu i-l contestă. În 1913nu-l mai frecventează. Dar reînoadă relaţiile de-a dreptul prin 1915, ceea cese pare nu prezenta vreun impediment pentru Bogdan-Piteşti.B(ogdan)-P(iteşti) făcea o afacere care depăşea tot ce îndrăznise să visezeîn acest domeniu şi care mi-a dovedit cu prisosinţă cât de departe poatemerge stupiditatea nemţilor. (...) refrenul lui e: „România? - păi este ţara undecurg laptele şi miere”. 5Ipostaza în care reapare Bogdan-Piteşti e tot una pe care Mateiu o visa,aceea de a se îmbogăţi peste noapte printr-o lovitură norocoasă. Lovitura luiMateiu se dorea matrimonială, cucerirea unei „gonzesse” bătrâne şi bogatecare să-l înzestreze pe tânărul „diletante”, a lui Bogdan-Piteşti e politică. Interesant,dar pe scriitor nu-l oripilează ca pe Lukrezzia Karnabatt dimensiuneamorală a gestului, trădarea de patrie, ci abilitatea tricksterului care reuşeştesă-i ducă de nas pe nemţi, aici ce-i drept împărtăşeşte uimirea cu LukreziaKar. Deşi în Jurnal, Mateiu şi-a temperat entuzismul Corespondenţei, sepoate observa că interesul pentru loviturile norocoase i-a rămas acelaşi. Înumbra celui care scrie se află huliganul-pontagiu care vituperează la adresaconcurenţei şi a reuşitelor ei. Perioada este însă fastă şi pentru Mateiu încondiţiile grave din punct de vedere politic care nu anunţau un deznodământfericit pentru România. Mateiu nu se simte jenat în compania escrocilor, esteînsă vorba de escrocii cu dare de mână care-şi permit să cineze la Capşa şicare-i închiriază compania cu un pahar de Porto, precum ministrul de interneMorţun şi el un abil jucător. Ceea ce solicită emfatic Mateiu anturajului săueste distincţia, asemeni unui Gatsby mai provincial care se împarte între vedetelede cinema şi celebrităţile care-i beau şampania la cocteilurile oferitepe peluza casei sale şi oamenii cu care lucrează, „escroci emeriţi” şi ticăloşide profesie. Obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Avem în eboşa acestui tabloude moravuri un reflex decadent, prin aceea că toată această atmosferăstrălucitoare, mondenă îşi extrage substanţa din afaceri oneroase, fără cascriitorul să aibă cel mai mic reflex etic în această privinţă.Ex Ponto nr.3, 2006110Iar eu, eu ce făcem? Cu mijloace modice, dar judicios folosite, duceamo viaţă frivolă, fadă şi falsă. Membru al unui club de marcă, cinând în marilerestaurante, luând seara o sticlă de bere muncheneză, sau cafea cu Kirsch,circulând numai în trăsură, frecventând numai persoane distinse, chiar printreticăloşi, ca de exemplu ministrul de interne Morţun, care îmi oferea întotdeaunaun pahar de Porto, spre a-i ţine companie când, serile, cina la Capşa, încofetărie, cu o ceaşcă de ciocolată, Morţun, fericitul beneficiar al convoiuluidestinat Dardanelelor. Când „dulcile ape” turceşti ale agenţiei au secat, amînceput să împrumut bani de la B(ogdan)-P(iteşti), care se executa întotdeaunacu promtitudine. 6Este aici şi un elogiu al vieţii frivole circumscrise unui hedonism cu nimicmai prejos decât cel al lui Bogdan-Piteşti, dar şi un acces de orgoliu de a