Untitled

Cina Domnului este o sărbătoare distinctăa mulţumirii pentru harul deja primit. Lainstituirea ei, Domnul însuşi îi arată caracterul prinmulţumire: "A luat o pâine... a mulţumit.." (1Corinteni 11. 23-25). Lauda, nu rugăciunea estepotrivită pentru cei care îşi au locul la masaDomnului. El ne-a invitat la sărbătoare şi ne-aporuncit, cu toate lipsurile noastre, să nu punemîntre sufletul nostru şi nevoile noastre nimi£ altcevadecât plinătatea dragostei Sale şi putereacurăţitoare a sângelui Său. Când Domnul Isus ainstituit Cina, totul parcă ţinea să aducă întristareîn sufletul Său, şi totuşi Domnul putea "sămulţumească". Şuvoiul de bucurie care inundasufletul Lui era aşa de adânc şi puternic, încât nuputea fi oprit de împrejurări. Era bucuria Lui să-Şidea trupul şi să-Şi verse sângele pentru ei. Şi dacăEl a putut să se bucure în duh de această masă,care avea să fie pentru toţi credincioşii o aducereaminte despre dragostea Lui, cu atât mai multputem să ne bucurăm noi, care avem parte derezultatele suferinţelor Lui.Pentru a lua parte la Cină avem nevoie de opregătire, dar nu de pregătirea noastră, ci de cea alui Dumnezeu. Este o pregătire potrivită cu stareade faţă a lui Dumnezeu; avem nevoie mai întâi dePACEA CU DUMNEZEU , de acea siguranţăsfântă a mântuirii noastre veşnice, care nu estenicidecum urmarea suspinelor şi lacrimilor noastrede căinţă, ci a lucrării deplin împlinite a Mieluluilui Dumnezeu, adeverită de Duhul Sfânt. Mulţi îşiînchipuie că cinstesc Cina Domnului, dacă seapropie de ea cu sufletul plecat în ţărână, apăsat desarcina păcatelor lor. însă acest gând izvorăşte dinpornirea inimii omeneşti spre le-galism. Cinstea şisfinţenia Cinei Domnului vorfi arătate numai atunci când vom privi sângeleDomnului Hristos ca singurul mijloc care ne dădreptul să fim acolo, nu când socotim că trebuie săimai adăugăm căinţa şi întristarea noastră. Cândsuntem invitaţi la masa Lui şi adunaţi ca să vestimmoartea Sa până va veni, se cuvine să aducemnumai laudă, mulţumire şi închinare; atuncitrebuie să ne gândim la El, nu la noi.Să nu uităm că, deşi sângele DomnuluiHristos este singurul care duce pe credincios într-oîndrăzneală sfântă înaintea lui Dumnezeu, totuşinicăieri nu ni se arată că trebuie să ne strângem înjurul sângelui şi nici că sângele Domnului Hristoseste legătura de unire dintre copiii lui Dumnezeu.Este foarte important ca fiecare suflet spălat desângele Domnului Hristos să-şi aducă aminteînaintea lui Dumnezeu că sângele ispăşitor alDomnului Isus a înlăturat pentru totdeauna povaragrea a păcatului său. Totuşi Duhul Sfânt ne adunăîn jurul Persoanei Domnului Hristos înviat şiglorificat, care după ce a vărsat sângelelegământului cel veşnic, a intrat în ceruri în putereaunei vieţi fără sfârşit, de care e strâns legatădreptatea divină. Deci un HRISTOS VIU estecentrul şi legătura noastră de unire, în paharul dela Cina Domnului vedem semnul sângelui vărsat;dar nu suntem adunaţi în jurul paharului, nici înjurul sângelui, ci în jurul Aceluia care 1-a vărsat.Vinul este semnul de aducere aminte al unui sângevărsat pentru păcat; pâinea este semnul de aducereaminte al unui trup frânt pentru păcat, dar noi nusuntem adunaţi în jurul unui trup frânt, ci în jurulDomnului Hristos viu, care nu mai

moare, al Cărui trup nu se maipoate frânge şi al Cărui sânge nuse mai poate vărsai.Biserica sau adunarea arerăspunderea de a păstraînvăţătura curată în ce priveşteviaţa şi în ce priveşte legătura cualţii, a celor ce fac parte din ea şitoate acestea din cauză că esteCasa lui Dumnezeu: "MărturiileTale sunt cu totul adevărate;sfinţenia este podoaba casei Tale,Doamne, în veci."(Psalm 93. 5).Era oare cineva dat afară dinadunarea lui Israel, fiindcă nuera Israelit ? Nicidecum, ci dincauza vreunei mtinăciuni care nuputea fi permisă în adunarea luiDumnezeu. În cazul lui Acan(Iosua 7), deşi erau şase sute demii &' suflete care nu ştiau -ipppăcatul lui, totuşi Dumnezeu zice:"Israel a păcătuit." De ce ?Pentru că ei erau priviţi caadunarea lui Dumnezeu şi în eaera o întinăciune care, dacă nuera judecată şi condamnată,aducea nimicirea.Aşa şi azi, un mădularal Trupului Domnului Hristos pepământ întinează toatăAdunarea sau Biserica, dacă nuumblă potrivit cu sfinţeniaTrupului lui Hristos. Şiadunarea în care se descoperăacest lucru trebuie să-1 deaafară din ea; şi orice adunarecare recunoaşte unitateaTrupului, nu-1 va primi.Legătura lui cu fraţii e ruptă,pentru că necinsteşte sfinţeniaDomnului Hristos.De aceea, Cina Domnuluise desfăşoară înţr-orecunoaştere totală a unităţiiTrupului Domnului Hristos (1Corinteni 10. 16, 17). Când omasă este întinsă pe principiuldivin, cuprinzând toate mădu-larele Trupului, oricine refuză săvină la ea se face vinovat dedezbinare, aşa cum vedem în ICorinteni 11. "Trebuie", spuneapostolul, "să fie şi partide întrevoi, ca să iasă la lumină cei găsiţibuni" (v. 19), ca să se arate ceiaprobaţi printre voi. De aceea,"fiecare să se cerceteze pe sineînsuşi" (v. 28). Astfel vedem căcredinciosul care se cercetează pesine îşi ia locul printre ceiaprobaţi. Adevărul Domnuluirămâne pentru totdeauna şi ceeace Duhul Sfânt învaţă înICorinteni 11 este o obligaţiepentru fiecare mădular alBisericii lui Dumnezeu.Sărbătorirea rânduieliiCinei Domnului trebuie să fieexpresia distinctă a unităţiituturor credincioşilor, şi nunumai a unităţii unui anumitnumăr strâns laolaltă pe unanumit principiu care îi deosebeştede ceilalţi. Ea este un actprin care noi arătăm nu numaimoartea Domnului până ce vaveni El, ci prin care, de asemenea,exprimăm un adevărfundamental, că adică toţicredincioşii sunt "o pâine - unTrup".Dacă la Cina Domnuluieste ceva care să împiediceamintirea morţii Domnului, sauunitatea Trupului Său, sau o clarăînţelegere a faptului că Domnulvine, trebuie să fie ceva rău înprincipul pe care este pusă masa;şi avem nevoie de un ochi simpluşi de o gândire în întregimesupusă Cuvântului şi DuhuluiDomnului Hristos, pentru aobserva ce este rău.Trebuie ca nu numai noipersonal să căutăm să fim cuviaţa şi cu inima curate înainteaDomnului, ci să luăm seama ca şimasa la care luăm parte să nu fieîn legătură cu nimic care ar puteafi o piedică în calea unităţiiBisericii. Nu este numai o

problemă personală, numai iertarea mea,siguranţa mea,pacea mea, fericirea mea care să-miumple gândurile şi simţirile, ci gloria DomnuluiHristos, unitatea Bisericii lui iubite şi venirea Lui,împrejurările în care a fost instituită CinaDomnului sunt nespus de măreţe şi mişcătoare."Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, aluat o pâine." Ce iubire fără margini! în noapteacând avea parte de o grozavă durere, în noaptealuptei straşnice, când îi cădea la pământ sudoareaca nişte picături mari de sânge, în noaptea când unucenic L-a vândut, un altul s-a lepădat de El şiapoi toţi L-au părăsit - da, în aceeaşi noapte, inimaDomnului Isus era plină cu gânduri de dragostepentru ai Săi şi, în aceeaşi noapte, El a instituitCina. El a rânduit pâinea să fie simbolul trupuluiSău frânt şi vinul, simbolul sângelui Său vărsat; şiaşa sunt şi pentru noi, ori de câte ori luăm din ele,deoarece Cuvântul ne asigură că "ori de câte orimâncaţi pâinea aceasta şi beţi paharul acestavestiţi moartea Domnului până va veni El."Demn de notat este faptul că CinaDomnului a fost instituită în împrejurarea în careevreii sărbătoreau Pastele, cea mai maresărbătoare în Israel, ţinută pentru prima dată înnoaptea de neuitat a eliberării lor din robiaEgiptului. Legătura cu Cina Domnului stă în aceeacă Pastele marca un prototip al faptului pentrucare Cina este o amintire. Pastele arăta înaintespre cruce; Cina Domnului arată înapoi spre ea.Cina Domnului este semnul de aducere amintedespre o jertfă adusă pentru veşnicie. Pâinea şivinul vorbesc despre un adevăr profund şiminunat: trupul jertfit şi sângele vărsat alMielului lui Dumnezeu, acel Miel pe careDumnezeu L-a rânduit înainte de facerea lumii. Petemeiul acestei lucrări, sufletul poate să seodihnească în pace; el are legământul cel nou însângele Domnului Hristos, nu un legământ făcutîntre Dumnezeu şi om. Legământul omului cuDumnezeu a dat greş şi Domnul Isus a trebuit sălase să treacă pe lângă El paharul cu rodul viţei,semnul bucuriei pe pământ. Pământul nu avusesenici o bucurie pentru El, Israel ajunsese "o viţăstricată şi străină" ; de aceea, El avea de spus doaratât: "Nu voi mai bea din rodul viţei până va veniîmpărăţia lui Dumnezeu.". Până atunci "Bisericalui Dumnezeu va ţine sărbătoarea Azimilor, întoată însemmnătatea şi puterea eimorală, dând afară "vechiul aluat de răutate şiviclenie", ca rod al legăturii cu El, al Cărui sângene curăţeşte de orice păcat.Iată ce ne arată Cina Domnului: Domnulînsuşi este de faţă; şi în faţa Lui se adună ceimântuiţi într-o părtăşie sfântă şi în dragostefrăţească; şi astfel pot să privească înapoi lanoaptea aceea plină de durere a Domnului lor şiînainte spre ziua gloriei Lui, "spre ziua aceea fărănori", "când El va veni ca să fie preamărit însfinţii Săi şi admirat în toţi cei care au crezut" (2Tesaloniceni 1. 10).Cina a fost instituită pentru şi numai pentrupersoanele care fac parte din Biserica luiDumnezeu, pentru familia celor mântuiţi. O inimăcu adevărat predată Domnului Isus, va dori cuînfocare să ia parte la Cină, fiind mădular alacestei familii. Iar dacă cineva, de bună voie, stădeparte de Cină, să ştie că prin aceasta se facevinovat de neascultare faţă de îndrumarea clară aDomnului şi a apostolului Său inspirat; şiconsecinţa acestei neascultări va fi un declinspiritual şi o pierdere a mărturiei pentru DomnulHristos. Nimeni nu poate progresa în viaţa divină,dacă absentează de bunăvoie la masa Domnului.Biserica Domnului Hristos ar progresa mai mult,dacă între copiii lui Dumnezeu ar fi mai multărâvnă pentru Cină.Iubite cititor, dacă obişnuieşti să absentezide la adunarea celor credincioşi, te rog, înainteaDomnului, să te gândeşti la urmările triste pe carele are atitudinea ta. Tu păcătuieşti şi în privinţamărturiei pentru Domnul Hristos, păgubeşti şisufletele fraţilor tăi, şi, în acelaşi timp, împiedicichiar creşterea sufletului tău în har şi încunoaştere. Să nu crezi că purtarea ta nuinfluenţează întreaga Biserică,

a lui Dumnezeu. Pe pământ, tu eşti sau spreajutorul,sau spre paguba mădularelor TrupuluiDomnului Hristos: căci, "dacă suferă unmădular, toate mădularele suferă împreună cuel" (1 Corinteni 12. 26). Acest principiu nu şi-apierdut tăria, chiar dacă sfinţii s-au împărţit înmai multe tabere. Aceleaşi urmări triste se aratăşi când cineva nu pricepe bine mântuirea. Cândconştiinţa nu este în totul împăcată şi inima nu agăsit o pace desăvârşită în mărturia luiDumnezeu despre jertfa Domnului Hristos,atunci nu poţi lua parte la Cină,' sau iei parte,dar nu aşa cum trebuie. Numai aceia pot săvestească moartea Domnului, care cunosc prindescoperirea făcută de Duhul Sfânt, însemnătateamorţii Sale. Dacă socoteşti Cina ca un mijloc princare poţi să fii adus mai aproape de Dumnezeu,sau să capeţi iertarea păcatelor, sau o siguranţămai mare a primirii tale înaintea lui Dumnezeu,înseamnă că nu ai priceput ce este Cina. Numaiatunci pricepi ce este Cina Domnului, cândprimeşti ce-ţi spune Evanghelia să crezi: anume,că toate păcatele îţi sunt iertate pentru totdeauna.Domnul Hristos "a fost dat din pricinafărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că amfost socotiţi neprihăniţi" ( Romani 4. 25). Amânca pâineaşi a bea vinul fără a putea cunoaşte putereasângelui Său şi legătura cu El, înseamnă a mâncaşi a bea într-un chip nevrednic şi sprecondamnare. Astfel de oameni vor fi aruncaţi înîntunericul de afară ,într-o pierzare veşnică. Dacăeşti încă în păcatele tale, neîntors la Dumnezeu,nu te gândi să iei parte la masa Domnului la carenu ai nici un drept. Vino mai bine la Domnul Isusca un păcătos pierdut şi ia de la El iertareapăcatelor, curăţire şi pace, datorită sângelui Săuvărsat la Golgota. Numai o mărturisire cu gura apăcatelor, căreia să-i urmeze luarea Cinei, capecete a împăcării cu Dumnezeu, este o înşelarede sine.■ ii *■'Dar nu numai aceia poartă asupra lor omare vină, care beau şi mănâncă într-un chipnevrednic, ci şi aceia care lasă şi invită pe aceştiala Cină; ei se fac neascultători faţă de Domnul şipierd din vedere cuvintele apostolului: "căci opâine, un trup suntem, noi cei mulţi!". Niciodatăapostolul n-a vrut, prin aceste cuvinte, să adunela Cină oameni întorşi şi neîntorşi la Dumnezeu,care să reprezinte un trup.în ceea ce priveşte timpul şi felul cum seţine Cina, vedem, din Faptele apostolilor că ea afost ţinută de cei dintâi creştini în cea dintâi zi asăptămânii, adică duminica, ziua învierii, ziuaBisericii, spre deosebire de ziua a şaptea -sâmbăta,care este ziua lui Israel. în ce priveşte felulsărbătorii, creştinii ar trebui să arate că frângereapâinii este scopul de căpetenie pentru care seadună în prima zi a săptămânii. Ei trebuie să aratecă nu s-au adunat pentru predică, sau pentruînvăţătură, deşi acestea pot urma după aceea înmod fericit, ci pentru „frângerea pâinii. "în ziuadintâi a săptămânii eram adunaţi laolaltă ca săfrângem pâinea." Nu trebuie să uităm că legăturacu Dumnezeu este ceva mai de preţ decât zidireasufletească dintre noi. Cina este prilejul deînchinare a adunării sfinţilor, şi cu cât ei sunt maiduhovniceşti, cu atât va izvorî din mijlocul lor maimultă laudă, mulţumire şi închinare. Să lăsăm caDuhul Sfânt să-Şi facă lucrarea, ca să vestească şiglorifice Numele, Fiinţa şi lucrarea DomnuluiHristos; Lui I se cuvine, fără îndoială, cârmuireaadunărilor creştine. Să fim însă convinşi cătotdeauna El va da locul cel dintâi, lucrăriiDomnului Hristos.

Primul şi cel mai important exemplu deslujire îl vedem la Domnul Isus, care a spus: "Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I seslujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa carăscumpărare pentru mulţi."(Matei 20. 28). Artrebui să fim adânc mişcaţi de aceste cuvinte aleDomnului Isus. El, Fiul lui Dumnezeu, PrinţulCerului, Creatorul a venit aici pe pământ, în valeaumbrei morţii, pentru a sluji. Cui ? Nouă,oamenilor, păcătoşilor, celor certaţi şi depărtaţi deDumnezeu. Deşi merita să I se slujească, a slujitEl, dându-ne nouă un exemplu de viaţă.Unul dintre cele mai importante momente aleslujirii Sale îl găsim în Evanghelia după Ioan, încapitolul 13, când Domnul Isus "S-adezbrăcat dehainele Lui, aluat un ştergar şis-a încins cu el.Apoi a turnatapă într-unlighean şi a începutsă spelepicioarele ucenicilorşi să leşteargă cu ştergarulcu care eraîncins." (Ioan 13.4, 5). Nu I-a fostruşine, nu I-afost silă, ci afăcut-o fiindcă"îi iubea pe aiSăi". Facem sinoi la fel ? îiurmăm exemplul ? Sau nu prea ne vine ... dininimă ? Domnul Isus ne dă un sfat: "Dacă ştiţiaceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi." (Ioan13. 17). Dar a sluji altora, nu înseamnă neapăratspălarea picioarelor. Sunt multe alte lucruri pecare le putem face foarte bine pentru a împliniCuvântul Lui.Apostolul Pavel este un alt exemplu deslujire. El însuşi afirmă în Faptele apostolilor 27.23 că el este un slujitor al lui Dumnezeu. Şi cât demult i-a slujit el lui Dumnezeu! Cu toategreutăţile, necazurile, bătăile cu nuiele şiîmproşcările cu pietre, el "alerga înainte" pentrua câştiga premiul. Facem şi noi la fel ?Apostolul Pavel ne vorbeşte foartefrumos de alţi fraţi care erau atât slujitori ai luiDumnezeu, cât şi ai oamenilor. Despre Epafroditspune că era "fratele şi tovarăşul meu de lucru şide luptă, trimisul şi slujitorul vostru pentrunevoile mele." (Filipeni 2. 25). Din aceste cuvintene dăm seama de modul în care el, Epafrodit, aslujit lui Pavel şi filipenilor... Şi câţi de lângă noinu au şi ei nevoi! Cine să le acopere, cine să leîmplinească, dacă nu noi, fraţii ?Un alt slujitor despre care ne vorbeşteapostolul este Epafras. El era "un credinciosslujitor al lui Hristos pentru voi." (Coloseni 1. 7).înţelegem că Epafras îşi împlinea slujba cu multăcredincioşie. Oare şi despre noi s-ar putea spunela fel ?

Şi despre Timotei este scris că era"fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu înEvanghelia lui Hristos"(l Tesaloniceni 3. 2).Timotei slujea lui Dumnezeu propovăduindEvanghelia. Poate mulţi consideră că doar înfelul acesta îi poţi sluji lui Dumnezeu. Darnu este aşa! Iată ce găsim scris în Cuvântdespre "nişte femei care, pe când era El înGalilea, mergeau după El şi-I slujeau."(Marcu 15. 41). Ne putem da seama cum îislujeau: cineva I-a făcut acea cămaşă dintr-osingură bucată de pânză; altele pregăteaumasa pentru Domnul şi penru ucenicii Lui,etc. Ce este demn de reţinut este faptul că eleIi slujeau cu ce puteau, cum puteau. Ce binear fi să se spună şi despre noi la fel!Dar Scriptura ne arată căDumnezeu este slujit şi de copii. Samuel eradoar un copil şi slujea lui Dumnezeu, laTemplu. Poate ne întrebăm ce ar putea săfacă un copil la Templu ? în 1 Samuel 2. 18este scris: "Samuel făcea slujba înainteaDomnului."■în 2 împăraţi 5. 2 se vorbeşte despre "o fetiţădin ţara lui Israel, care era în slujba nevestei luiNaaman."; ea ştia că în Samaria trăieşte un proroc allui Dumnezeu. în slujba ei pentru nevasta lui Naaman,a găsit prilejul să-i facă cunoscut faptul că prorocul dinSamaria este slujitorul adevăratului Dumnezeu. Şicuvântul ei a fost ascultat, iar stăpânul ei a fostvindecat. Ce slujbă măruntă, dar ce efect mare! Astfelde slujitori doreşte Dumnezeu să fim şi noi. Şiexemplele pot continua.Dorim să luăm în seamă încă un îndemn dinpartea lui Dumnezeu, pe care ni-1 adresează în Galateni5. 13: "Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie.Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţipentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora îndragoste.". Este atât de clar Cuvântul, încât nu maiavem ce explica! în aceste vremuri de sfârşit de mileniu,să mai trăim pentru firea pământească, făcându-ipoftele ? Nicidecum! Ci să trăim aşa cum a trăit şiDomnul nostru - pentru alţii, slujindu-le în dragoste. Şicum să facem această slujbă ? Aşa cum ne îndeamnăDumnezeu în 1 Petru 4. 10: "după darul pe care 1-aprimit", fără să uităm nici o clipă promisiuneaDomnului Isus din Ioan 12. 26: "Dacă îmi slujeştecineva, Tatăl îl va cinsti.". Dumnezeu să ne ajute pe toţisă-I slujim în felul acesta.^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^Dragostea este drumul pe care suntem îndemnaţi să mergem:mergeţi, "trăiţi în dragoste" (Efeseni 5.2); "şi vă voi arăta o cale nespus maibună", calea dragostei (1 Corinteni 12.31).Dragostea este îmbrăcămintea noastră: "îmbrăcaţi-vă cu dragostea"(Coloseni3.14).Dragostea este legătura care ne uneşte: "să fie uniţi în dragoste"(Coloseni 2.2); 'ea este legătura desăvârşirii" (Coloseni 3.14).Dragostea este mobilul activităţii credinţei noastre: "credinţa carelucrează prin dragoste" (Galateni 5.6).Dragostea este terenul din care rădăcinile omului nou îşi iau sevacare ne face să creştem şi să aducem roadă: "având rădăcina şi temelia puseîn dragoste" (Efeseni 3.17).Dragostea este roadă Duhului în noi (Galateni 5.22).Dragostea reflectă în noi ceea ce este Dumnezeu: "Dumnezeu estedragoste." (1 Ioan 4.8,16); fiţi imitatori ai lui Dumnezeu, "Urmaţi pilda luiDumnezeu." (Efeseni 5.1).Dragostea este atmosfera şi mireasma de care trebuie să fieimpregnat credinciosul în întreaga lui fiinţă, în duhul său, în gândurile sale,în faptele sale, mireasma pe care trebuie trebuie s-o răspândească în jurulsău.

BOTEZUL CREŞTIN este botezul în apă,făcut "în Numele Domnului Isus" sau "în NumeleTatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt". Acest botezeste arătat în Scriptură în mai multe locuri: Matei28. 19; Marcu 16. 15, 16; Faptele apostolilor 2. 38,41; 9. 18; 10. 47-48; 19. 4-5. Botezul creştin făcut înapă, prin cufundare, înseamnă trecerea de petărâmul iudaic sau păgân pe tărâmul creştin: cualte cuvinte, cel botezat părăseşte terenul iudaic saupăgân, ce se află sub ameninţarea judecăţii luiDumnezeu şi trece pe un teren binecuvântat, înceata celor ce recunosc în Cuvântul lui Dumnezeu,autoritatea de care vor asculta. Prin acest botez,omul capătă dreptul de a deveni creştin, prin el îşiface intrarea în creştinătate, care este asemănată decătre Scriptură cu o casă mare în care sunt vase decinste şi vase de ocară (2 Timotei 2. 20).în trupul Domnului Hristos se intră prinNAŞTEREA DIN NOU, prin credinţă (Galateni 3.26) şi nu prin botez. Cei ce trec de pe terenul lumiipe terenul Casei lui Dumnezeu, prin botez, nuaparţin Familiei lui Dumnezeu, nu sunt copii ai luiDumnezeu.iCa să faci parte din FAMILIA LUIDUMNEZEU, trebuie pecetea Duhului Sfânt. Ca săfaci parte din CASA LUI DUMNEZEU, este deajuns botezul creştin. Nu toţi cei din casă fac partedin familia lui Dumnezeu, ci numai o mică parte,adică cei ce se pocăiesc şi-L primesc pe DomnulIsus ca Mântuitor personal.în acest loc în care a intrat prin botez, adicăîn creştinătate, omul se bucură de anumiteprivilegii, între care şi acela de a-L cunoaşte peDomnul Hristos şi Cuvântul Lui, avândposibilitatea să primească o educaţie creştină. El atrecut de pe un teren condamnat pe un terenbinecuvântat. Aşa se înţelege rostul botezuluidespre care se vorbeşte la 1 Petru 3. 20-21, de underezultă că apa potopului, care prefigurează botezulcreştin, a despărţit două lumi: cea de sub judecatalui Dumnezeu şi cea salvată (adică Noe şi casa lui).Atât pentru evrei, cât şi pentru păgâni,botezul este întrebuinţat cu acelaşi rost, adică sprea aduce în cercul privilegiilor creştine pe aceia careerau pe un teren vrăjmaş lui Dumnezeu Tatăl şiDomnului Isus (Faptele apostolilor 2. 37-40; 10. 33-48; 19. 4-5).Fiul lui Dumnezeu a fost înjosit şi răstignitatât de evrei cât şi de păgâni. Dumnezeu însă L-aînviat şi L-a proslăvit, trimiţând ca martor alînălţării Lui, Duhul Sfânt pe pământ. în felul acestaa ajuns Domnul Isus, Domn al tuturor şi sufletele sebotează în Numele Lui (sau în Numele Tatălui, alFiuluişi al Duhului Sfânt).Botezul nu aduce mântuirea, el nu este omărturie înaintea oamenilor şi nu este o poruncă, cio îndrumare dată apostolilor, nu celor ce ar urmasă se boteze.

Botezul este ceva intim, nu un act care sedesfăşoară ca un spectacol, cu haine speciale,cu asistenţă convocată special să ia parte la el(exemple: famenul etiopian din Fapteleapostolilor 8. 38, Lidia şi temnicerul din Filipidin aceeaşi carte la capitolul 16). Privirileoamenilor trebuie îndreptate spre Domnul Isuscel răstignit şi înviat, nu spre botez (Fapteleapostolilor 4. 12; 1 Corinteni2. 2; t?m^Conform Scripturii, botezul creştin s-afăcut atât înainte, cât şi după primirea DuhuluiSfânt (Faptele apostolilor 8. 15-17; 19. 5-6 şi 17-18; 10. 47).De asemenea, Scriptura arată că, laînceputul creştinismului, cel care credea înDomnul Isus, cap de familie - iudeu sau dintreneamuri - îşi boteza şi casa, adică soţia şi copiii,indiferent de starea lăuntrică a acestora, cu altecuvinte, chiar dacă nu erau născuţi din nou. înacest sens, avem exemplul Lidiei şi altemnicerului din Filipi din Faptele apostolilor16, precum şi exemplul sutaşului Corneliu dincapitolul 10 şi 11. Toţi ai lor au fost botezaţiîmpreună cu ei, nu pentru că aceştia eraucredincioşi, ci pentru că era credincios capulfamiliei.■Rostul botezării casei era şi esteurmătorul: punerea casei sub autoritateaDomnului Isus şi a Cuvântului Lui, despărţireacasei de necredinţă, de păgânism sau deiudaism. Suntem încredinţaţi că trebuiebotezaţi copiii, nu pentru că sunt copii, cipentru că sunt copiii unor părinţi credincioşi şipentru că ei sunt mădulare ale unei casecreştine.Tatăl credincios trebuie să sesocotească, nu numai un purtător de grijăpentru nevoile trecătoare ale copiilor săi, ci şiun mijlocitor al binecuvântărilor dumnezeieştinecesare copiilor săi.Indiferent dacă slujitorul care săvârşeştebotezul este sau nu născut din nou, actulbotezului rămâne valabil, deoarece a fost făcutnu în numele slujitorului, ci în "NumeleTatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh", sau "înNumele Domnului Isus".Convingerea noastră, întemeiată pe Cuvântul luiDumnezeu, este aceasta: cine nu a fost botezatniciodată - fie că este evreu, fie că este dintre neamuri -dacă s-a pocăit şi a crezut în Domnul Isus, să se boteze.Noi nu suntem împotriva botezului, dar al doilea boteznu îl socotim necesar. Ca botez creştin, noi socotimvalabil botezul făcut o dată, chiar la vârsta de copil.Apostolii au primit şi însărcinarea de a boteza, pentrucă erau trimişi într-o lume în care oamenii nu eraubotezaţi cu botezul creştin. Dar la cei de azi, care credşi care au fost deja botezaţi de mici, repetareabotezului cu apă nu mai are nici un rost, nu-şi găseştenici o justificare scripturistică.Aceste câteva gânduri privitoare la botezsunt numai pentru zidirea noastră în adevărulScripturii. "Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noin-avem un astfel de obicei şi nici Bisericilelui Dumnezeu." (1 Corinteni 11. 16)*.Botezul lui Ioan şi botezul creştin sunt, şi unulşi celălalt, un botez cu apă "spre iertarea păcatelor"(Marcu 1.4; Fapte 2.38), dar ele sunt complet diferitedeoarece aparţin unor dispensaţiuni diferite: unul,când păcatele erau asumate fără a fi încă ispăşite,celălalt, care urmează ispăşirii împlinite. Unul eranumai " spre pocăinţă", celălalt este "pentru moarte".Dar iertarea de păcate, despre care vorbesc ambelebotezuri este bazată pe aceeaşi lucrare, cu toate că niciunul dintre ele nu împlineşte această iertare: ele suntsimboluri, atât unul cât şi celălalt.Ioan a botezat "înainte de venirea DomnuluiIsus"(Fapte 13:24). Botezul său era însoţit demesajul:" Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor esteaproape.'(Matei 3: 2). Era adresat acelora care,auzind acest mesaj, veneau la prooroc, se pocăiau, şi-şimărturiseau păcatele. Negreşit, botezul nu constituiaîn el însuşi această pocăinţă, el era Simbolul că ei sepocăiau. Acest Simbol era nou în istoria poporului şi aomenirii, pentru că el se raporta la iminenţa venirii luiMesia, multă vreme proorocită, în vederea căreiatrebuia să se pocăiască fără întârziere. De* Notă: Aprofundarea gândurilor prezentatemai sus se poate face citind broşura Botezul creştincare se găseşte în librăriileBER.

asemenea, botezul nuaducea prin el însuşiiertarea de păcate.Ca semnificaţiegenerală, botezul indicăataşamentul unui individla o ordine de lucrurideterminată, îl pune înlegătură cu altepersoane, şi pe toţi cucel de care depindeaceastă ordine delucruri: cei botezaţi suntpuşi de o parte pentruacesta, sau din cauza lui.Toţi Israeliţii " au fostbotezaţi pentru Moise"(1 Cor. 10:2), adicăpentru ordinea de lucruriinstaurată prinintermediul lui Moise; ei aufost legaţi de Moise pedrumul pe care el I-a condus.Ioan a botezat pentrupocăinţă, adică în vedereastării în care trebuia să segăsească poporul, pentrua-L primi pe Mesia, înainteaCăruia, Ioan, capropovăduitor, îi pre-gătea drumul. Această pocăinţă eraindispensabilă: Mesia nu putea fi manifestatîn glorie, decât înaintea unui popor care orupea cu trecutul său vinovat, şi aştepta cuteamă, condamnându-şi căile rătăcite, pe Celce venea ţinând lopata în mână pentru a-Şicuraţi aria. " Tocmai pentru aceasta amvenit, să botez cu apă: ca El să fie cunoscutlui Israel" (Ioan 1:31), dar aceeaşi proorociecare îl anunţa pe Ioan, spunea despre Celînaintea căruia venea: "Cine va putea săsufere însă ziua venirii Lui ? Cine varămânea în picioare când se va arăta El?"(Maleahi 3:1-2).Aceşti păcătoşi pocăiţi aşteptau decitremurând, şi în acelaşi timp, plini deîncredere. Simbolul pus asupra lor, vorbeadespre o curăţire gata să se împlinească."Elva curaţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum selămureşte aurul şi argintul" (vers.3). Ei L-aurecunoscut, mărturisindu-şi păcatele. Ioan nuîndepărta aceste păcate, el nu putea să o facă,şi el nici nu fusese trimis pentru aceasta, daraceastă purificare era necesară înainte devenirea împărăţiei mesianice. Botezul marcaruperea de starea de murdărie şi păcat,proprie unui trecut care, prin harul luiDumnezeu şi prin credincioşia Lui faţă depromisiunile Sale, lua sfârşit şi era urmat deeliberarea şibinecuvântarea unuipopor reînnoit. La aceastase referă Măria în Luca1:54; şi Zahariaprooroceşte "cunoştinţamântuirii, care stă îniertarea păcatelorpoporului Său" (v.77).Dumnezeu a-nunţa mântuirea poporuluiSău, care erapăcătos şi vrednic demoarte. Poporul nu aveadecât să-şi recunoască |şisă-şi mărturiseascăaceastă stare, lăsând peDumnezeu să facă restul.în prezent, El îi aşeza dinnou pe cei credincioşi înIordan prin apele căruia,odinioară, condusesepoporul în Canaan. Ca şialtădată, apele Iordanuluisimbolizează moartea,plata păcatului, dar totodată,Dumnezeuasiguraiertarea păcatelor. Ceibotezaţi nu aveau decâtsă-L aştepte pe Rege. Princântarea de jale se faceauzit glasul harului."Mângâiaţi, mângâiaţi pepoporul Meu" (Isaia40.1). "Iată Dumnezeultău", i s-a strigatpoporului; şi fărăîndoială, acest popor eraca iarba care se usucă şipiere, dar Cuvântul luiDumne-zeu, veşnic şi viu, era celal promisiunii Sale."Pregătiţi( v . l l ) . Ioan îi primea pecei ce se declarau gata să-L primească pe Rege, deşise considerau nevrednicişi îşi

plângeau păcatele; eiformau un grup din ce înprimească.încă o dată,acest botez nu era decât unSEMN, un SIMBOL.Păcatele lor erau mărturisitenu şterse. Dacă iertarea reaasigurată, Ioan nu spuneacum era obţinută, aceasta nufăcea parte din mesajul său.Dumnezeu va acţiona. Dar,pocăindu-seşimărturisindu-şi păcatele,credincioşii arătau căprimeau cu credinţăcuvintele lui Ioan.Or, aceste cuvinteconduceau credinţa lor spreun Altul, Cel care trebuia săvină. Aceşti credincioşi erauurmaşii tuturor celor care"nădăjduiseră înainte înHristos". Eî se găseau lasfârşitul acestui şirbinecuvântat, a căruiîncredere fusese totdeaunacă "Dumnezeu va avea grijăde mielul pentru jertfă".într-adevăr, dintotdeauna,iertarea de păcate a rămassubordonată vărsării desânge mântuitor, prevestit,prefigurat prin sângelejertfelor, dar încă neoferit(Evrei 9:22; 10:18). Nu cănu ar fi fost până atuncipăcate iertate: credincioşiiVechiului Testament erauîntr-o relaţie bună cuDumnezeu, fiind iertaţi,lucrau pentru Dumnezeuavând iertarea, dartotdeauna pe baza lucrăriiviitoare pe careiDumnezeu o va împlini latimpul hotărât de El. în acelaşitimp, în toate jertfele oferiteera "un act de aducere amintea păcatelor" şi afirmaţia căDumnezeu va interveni pentruispăşirea lor. în aşteptareaacestui lucru, păcătoşii erau"acceptaţi, suportaţi ", în bazaunei dreptăţi, a uneineprihăniri care va fidemonstrată mai târziu(Romani 3:25). Botezul în apaIordanului exprima în fondacelaşi lucru, într-un alt mod.A sosit momentulintervenţiei lui Dumnezeu.Ioan, ultimul şi cel mai mareproroc, anunţa ceva nou,solemn şi fericit într-adevăr, unalt botez, pe care-1 va faceMesia însuşi, botezul " cu DuhSfânt şi cu foc ", - deci înputerea binecuvântării şicurăţirii definitive.Mesia apare "Atunci avenit Isus din Galilea la Iordan,la Ioan, ca să fie botezat de el"(Matei 3:13). El se alăturăgrupului celor botezaţi de el.Drumul pregătit de Ioan era undrum al pocăinţei lor, El urmasă li -1 deschidă pe cel almântuirii lor. Domnul Isus nuavea păcate pe care să şi lemărturisească şi nu era încăîncărcat cu cele ale poporului,dar alăturându-se lor, El seasocia cu lucrarea luiDumnezeu, prin care Duhulîndemna acest popor pentru ase pocăi şi lucra prin har îninimile lor. " Se cade săîmplinim tot ce trebuie împlinit", îi spune El lui Ioan. Tu eştiaici pentru a da mărturiedespre lumină şi pentru a arătaacestui popor ce trebuie să facăcu starea sa, în această luminăcare se ridică pentru el; şi Eu,Lumina în care este viaţa, iau

loc printre ei, înaintea lui Dumnezeu care seocupă de ei într-un har şi un adevăr, care nu aufost niciodată descoperite până acum.Atunci Ioan spune: " Iată Mielul luiDumnezeu care ridică păcatul lumii ! ",desemnându-L pe Domnul Isus ca pe " un OM,care este înaintea mea, căci era înainte de mine",şi în sfârşit " am mărturisit că El este Fiul luiDumnezeu u .Aceste declaraţii mergeau dincolo deceea ce credincioşii cei mai evlavioşi puteau săînţeleagă. Pe de altă parte, ce să mai spunem deaceste scene minunate, Duhul Sfânt coborândpeste Domnul Isus, Vocea Tatălui făcându-seauzită şi desemnându-L ca fiind Fiul Săupreaiubit! Un lucru cel puţin era sigur pentru ei,acela că, dacă pocăinţa era sinceră şi generală,păcatele nu ar mai fi constituit un obstacolpentru eliberarea naţională, preludiu al uneibinecuvântări universale.SIMBOLUL constituit de botezul lui Ioannu merge prea departe, el este suficient să pună înevidenţă - spre slava lui Dumnezeu - aceastălucrare de har care se înfăptuia "având ca obiectpăcatele de mai înainte ", iertate în virtutea uneiispăşiri care va veni, fără îndoială, dar pentru careera necesară credinţa în Dumnezeu. " Soarele carerăsare din înălţime " ( Luca 1:78) era acolo; inimileîntoarse spre El se puteau preda Lui ." îi vei punenumele Isus, pentru că El va mântui pe poporulLui de păcatele sale " (Matei 1:21).Dar vai, acest SIMBOL putea fi luat şi deoameni care nu credeau. Pocăinţa lor era falsă şinu aducea roade. Unii veneau antrenaţi demulţime, un fenomen bine cunoscut; alţii, cum arfi conducătorii religioşi, după tactica permanentăa celor ce au aerul de a urma mulţimile, în scopulde a fi ei urmaţi. Totdeauna este aşa: cândDumnezeu face o făgăduinţă sau acordă obinecuvântare, carnea, firea, caută să leacapareze. Ea poate să-i înşele pe oameni, dar nupe Dumnezeu.în măsura în care era vorba de omustrare reală de conştiinţă şi de o credinţăveritabilă, aceasta trebuia să se arate când aapărut Domnul Isus. " Ioan spunea norodului săcreadă în Cel ce venea după el, adică în Isus. "(Fapte 19:4). Domnul Isus vine, predicând larândul Său: " Pocăiţi-vă, căci împărăţiacerurilor este aproape ". Ioan nu ar fi fost Ilievestit de profeţi decât " dacă vreţi să înţelegeţi cevă spun" (Matei 11:14). Dintre toţi cei care aufost botezaţi de Ioan, adevăraţiicredincioşi, aşa neştiutori şi păcătoşi cum erau, s-au bucurat să creadă în Domnul Isus şi ei vordeveni ucenicii Lui. Dar ceilalţi, chiar după ce audeclarat că ei cred, s-au întors de la El şi gloata asfârşit prin a-şi urma conducătorii necredincioşi," fariseii şi învăţătorii Legii care au zădărnicitplanul lui Dumnezeu pentru ei, neprimindbotezul lui Ioan " (Luca 7:29-30). |A venit la aiSăi, şi ai Săi nu L-au primit " . Domnul Isuscântând din fluier nu a fost mai mult ascultat,decât Ioan cântând de jale.De atunci, împărăţia nu a mai putut fistabilită, restaurată. Botezul lui Ioan cade nu dincauza vreunei imperfecţiuni a SIMBOLULUI, cidin lipsa lucrului pe care îl semnifica, din lipsapocăinţei în vederea mântuirii. O dată în plus,omul îşi arată incapacitatea totală, pentru că eleste total ruinat. El îşi va arăta toată vrăjmăşiaîmpotriva lui Dumnezeu, răstignindu-L peDomnul Isus pe cruce.Ce se va întâmpla oare cu cei ce auprimit " cu credinţă Cuvântul, Cuvântul făcuttrup, - cu această mică turmă care a împărtăşitrespingerea Păstorului său? " Dar tuturor celorce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ailui Dumnezeu " ; aceştia " sunt născuţi nu dinsânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunuiom, ci din Dumnezeu ". Această viaţă estedobândită pentru toţi cei ce " cred în Numele Său". Dar această viaţă nu le poate fi dată, decât dacăMielul lui Dumnezeu este oferit şi dacă FiulOmului este înălţat. Domnul Isus urma să fiebotezat cu alt botez decât cel pe care-1 primise odată cu ei, şi acest alt botez este numai pentru El.Acesta nu mai este un simbol, ci este moarteaînsăşi. Mesia trebuie să sufere şi să moară, fărăde care nu este nici glorie, nici mântuire. El amurit, purtând păcatele noastre în trupul Său pelemn. Ceea ce apele Iordanului n-au putut face, afăcut-o moartea Sa, în teribila realitate aispăşirii.Cu alte cuvinte, intrarea în împărăţie vaavea loc de acum înainte pe baza primiriiDomnului Hristos mort şi înviat. Botezul lui Ioan,dimpotrivă, era administrat ca SIMBOL al uneipocăinţe care pregătea primirea lui Mesia viu,departe de a-L respinge şi de a-L da la moarte.Botezul cu apă pentru sau spre iertareapăcatelor îşi schimbă total sensul de acumînainte, pentru că această iertare a păcatelor

este acum propovăduită ca fiind obţinută, " prinsângele Său ", şi nu cum era înainte. Păcătoşii deodinioară erau iertaţi în aşteptarea acestei "vărsări de sânge " indispensabile; Domnul Isusînsuşi, în timpul lucrării Sale, a iertat în modexpres păcatele multora, mereu în aceeaşi ordinede lucruri şi anume " iertarea păcatelor maidinainte " pentru care El venea acum săîmplinească efectiv lucrarea de mântuire. Darimediat după înviere, suflând peste ucenici ca săprimească Duh Sfânt, le-a zis: " Celor ce le veţiierta păcatele, vor fi iertate ". Şi aceasta este ceeace proclamă apostolii către evreii cuprinşi deremuşcari, acceptând venirea Domnului Isus ca peun Hristos viu, atunci când ei îl dăduseră lamoarte. " Ce să facem? " spun ei. "Pocăiţi-vă şifiecare din voi să fie botezat în Numele lui IsusHristos, spre iertarea păcatelor voastre ".Totdeauna un botez cu apă spre iertarea păcatelor,totdeauna pocăinţa, prima roadă a credinţei vineîn urma cuvintelor auzite, dar simbolul se referă lamoartea Celui care a fost mort şi care acum esteviu şi glorificat. Acest botez este " pentru moarte "(Romani 6:3).De asemenea, acest botez este conferit " înNumele lui Isus Hristos ", " în Numele Tatălui, şial Fiului şi al Duhului Sfânt " , " pentru NumeleDomnului Isus ", după autoritatea şi meriteleCelui ce a primit " toată puterea în ceruri şi pepământ " în virtutea morţii Sale. Nu mai estevorba de noi, decât doar pentru a exprima că "omul nostru vechi a fost răstignit împreună cu El". Noi nu rămânem la această etapă - oricât denecesară este ea - a pocăinţei, ci intrăm,în viaţă,prin moartea Domnului Hristos. Viaţa noastră estelegată de Domnul Hristos glorificat şi Duhul Sfântatestă acest fapt. De aceea, cu toate că DomnulIsus era înviat dar încă neînălţat la cer şi aporuncit din acel moment ucenicilor să meargă săboteze în Numele Tatălui, şi al Fiului şi al DuhuluiSfânt, ei nu au început să o facă decât dupăCincizecime, care inaugurează noua lor lucrareexercitată în puterea Duhului Sfânt (Luca 24:49),(Fapte 1:4). în sfârşit, să remarcăm faptul că,botezul lui Ioan era, în acest punct, diferit debotezul creştin, că cei ce-1 primiseră urmau să fiebotezaţi din nou pentru sau " în Numele DomnuluiIsus " (Fapte 19:4-5)Dar, după cum ipocriţii sau formaliştiifără credinţă veneau la botezul lui Ioan, tot astfelbotezul creştin nu este însoţit în mod necesar denaşterea din nou şi el nici nu este în nici un felexpresia ei. El nu implică decât faptul că ai luatdeja - realmente - parte la moartea şi la înviereaDomnului Hristos. El este totdeauna, cu siguranţă,SIMBOLUL morţii Domnului Hristos şi el pune pecei botezaţi pecetea Domnului, care, glorificat,aşteaptă momentul când toate lucrurile îi vor fisupuse ( Efeseni 4:5 ). Dar el nu constituie decât unsemn exterior. El implică profesiuneacreştinismului, dar nu credinţa din inimă, aceeacare mântuieşte (Romani 10:9). De fapt, mulţinecredincioşi au primit botezul, pe vremeaapostolilor şi nu s-a văzut ca, cei ce au cerut să fiecandidaţi la botez, să dovedească credinţa lor.Simon, vrăjitorul a fost botezat (Fapte 8:13), şitotuşi el nu a putut să-şi arate, ca reală, credinţa pecare o profesa. Astfel, botezul introduce înprofesiunea creştină, Casa lui Dumnezeu vizibilăpe pământ, care, se ştie, a devenit imediat o " casămare ". Credinciosul participă la realitatea morţiişi învierii Domnului său. El aparţine unei noicreaţii, el este membru al unei familii cereşti(Efeseni 1:2), comuniunea, părtăşia sa este cuTatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos, prin lucrareaDuhului Sfânt. în acest fel, el a fost botezat cuDuhul Sfânt. Nu mai este vorba, de această dată,de un SIMBOL, ci de un fapt care a avut loc înziua Cincizecimii şi al cărui efect rămâneneîntrerupt, imens, comun pentru mulţimeatuturor credincioşilor: în acea zi, într-adevăr,Duhul Sfânt a venit pe pământ pentru a formaTrupul Domnului Hristos, prin lucrarea Saproprie, bazată pe jertfa îndeplinită şi pe înălţareaglorioasă a lui Isus Hristos, Domn şi Cap al acestuiTrup. " Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duhca să alcătuim un singur trup " (1 Cor. 12:13), -botezaţi nu pentru Duhul Sfânt, sau în vedereaprimirii Duhului Sfânt, sau în numele DuhuluiSfânt, nici prin El, ci de El. Şi acest botez nu esteconferit de către intermediari omeneşti (IoanBotezătorul, apostolii), ca în cazul botezului cuapă. în capitolul doi din Faptele Apostolilor, înversetul 33, vedem pe Unul mult mai puternicdecât Ioan, pe Domnul Hristos însuşi, botezându-ipe ai Săi, Biserica Lui care lua fiinţă, prin acestDuh Sfânt a cărui lucrare binecuvântată este de a-L glorifica, de a-L slăvi pe Domnul

Scopul special al Evangheliei după Marcueste acela de a ni-L prezenta pe Domnul Isus înexercitarea slujbei Sale de proroc. Duhul luiDumnezeu foloseşte pildele din acest capitolpentru a arăta împlinirea a ceea ce este scris înPsalmul 40. 9: Domnul Isus vesteşte dreptatea şiîndurarea lui Dumnezeu în adunarea cea mare, caun proroc credincios care spune tot ce I-aîncredinţat Domnul. Cu alte cuvinte, el are învedere pur şi simplu mărturia divină. EfectulCuvântului în inimă, iată ce se prezintă în acestcapitol.Este deosebit de instructiv de a lua înconsiderare acest aspect care, numai în aceastăevanghelie este adăugat după pilda semănătorului(versetele 21-29). "Oare lumina este adusă ca să fiepusă sub baniţă, sau sub pat ? Nu este adusă ca săfie pusă în sfeşnic ?" Dacă Dumnezeu a aprinslumina adevărului în această lume, nu a făcut-opentru a o ascunde. Cel ce are această lumină sebucură, dar se pune şi problema responsabilităţiice-i revine din acest fapt. Omul va fi mântuit prinadevăr, dar adevărul îi este dat pentru a străluci înlume; modul în care omul acţionează trebuie săarate că deţine acest adevăr şi că el este cuadevărat lumină prin lumina pe care a prirnit-o."Luaţi seama la ce auziţi" pentru ca aceasta să fieo lumină strălucind prin voi. Sunteţi răspunzătoride tot ceea ce aţi auzit. Dumnezeu vă încredinţeazăadevărul ca pe ceva prin care El însuşi trebuie săfie glorificat în această lume. Domnul Isus arealizat aceasta în mod desăvârşit. I-a fostîncredinţat adevărul şi El nu l-a ascuns. Aceasta L-a costat totul; a suportat, a îndurat totul, El S-alipsit de tot pentru ca toate oile Sale să-I audăglasul. Şi Ela fost apreciatpentru credincioşiaSa caproroc. El nu S-a sustras cunimic de lamărturia pecare avea s-o dea faţă de suflete şi de aceea ameritat să fie proslăvit. Acesta este modelul nostru.Adevărul este aprins nu numai ca să ne bucurăm,ci pentru ca toţi cei ce intră în casă să-1 vadă. Noisuntem responsabili de tot ceea ce Dumnezeu ne-aîncredinţat în materie de adevăr. întreg adevărul afost încredinţat Domnului Hristos şi El nu l-adenaturat, ci l-a dat tuturor oamenilor aşa cum l-aprimit. Acum Dumnezeu a strălucit în inimilenoastre pentru ca, la rândul nostru, să răspândimşi noi adevărul. Pentru aceasta noi trebuie maiîntâi să-1 trăim. Atunci când Dumnezeu estepreţuit în inima noastră, atunci există în noiputerea de a comunica acest adevăr prin cuvintelenoastre, în căile noastre, în toată viaţa noastră. Săînţelegem bine lucrul de care se vorbeşte aici:bucurându-ne de adevăr, ne bucurăm de DomnulHristos, căci adevărul ni-L descoperă pe El; astfel,ne bucurăm de un Hristos care trăieşte în noi şicare devine un motiv, o putere. Dacă nu aşa staulucrurile, toată bucuria adevărului esteîndepărtată şi el devine chiar o pricină dejudecată; celui ce i s-a încredinţat mult, i se ceremai mult. Un Hristos viu în inimă este o puterereală în inimă, suficientă pentru a-depăşi oricecontradicţie, orice opoziţie; El însuşi a făcut-o, şinoi trebuie s-o facem prin viaţa Sa. Adevărul decare ne bucurăm ne conduce spre El, ne pune înlegătură cu El, se transformă în putere şi bucurieîn prorpia noastră inimă, înviorează întreaganoastră viaţă: "Nimic ascuns care nu va fidescoperit.".

Pe de altă parte, "cu măsura cu care măsuraţi, vise va măsura": dacă deveniţi lumină, veţi ficâştigaţi în măsura în care vă lăsaţi transformaţişi veţi avea binecuvântarea lui Dumnezeu înaceeaşi măsură. Avându-L pe Domnul Hristos îninima mea prin adevărul de care sunt întărit, areloc o creştere, căci inima mea este hrănită cubucate tari. Dacă în acest adevăr vedeţi numai obucurie egoistă, nu veţi avea parte de mai mult;dar dacă Domnul Hristos este Acela de care văbucuraţi, atunci veţi putea să-L cunoaşteţi maimult. Această creştere este o trăsăturăcaracteristică împărăţiei lui Dumnezeu. "I se vaadăuga." Aici se arată o latură particulară aslujbei Domnului Hristos, asupra căreia insistăversetele 26-29.Când Domnul Hristos a plecat din aceastălume, a încetat de a mai fi El personal luminalumii şi a pus lumina în Biserică. Un om asemănat şi a părăsit locul. Acum nu se vede că Elseamănă, plantează, udă. El nu se amestecă pânăîn momentul când grâul va fi copt; atunciDomnul Hristos va veni din nou. El a fost acolopentru a semăna, El va fi acolo pentru a secera;dar, în aşteptare, totul continuă ca şi cumDomnul Hristos nu a fost prezent, într-un sens,pământul produce singur, sămânţa creşte din eaînsăşi. Fără îndoială, nimic nu creşte fără soare,fără ploaie, dar lucrarea de creştere este înîntregime în interior. Aici se arată că Dumnezeulucrează în inima omului prin adevăr. Dacă acestfapt este valabil pentru împărăţie în ansamblul ei,el nu c mai puţin real pentru fiecare individ înparte. Pentru cel care pricepe ceea ce a primit,lucrarea progresează, adevărul germinează îninimă, creşte, se coace, altfel spus, el primeştemereu mai mult din Domnul Hristos: "I se dă şimai mult.". Dar, dacă este un adevăr carecuprinde numai gândul, el nu are nici unbeneficiu şi este răspunzător de aceasta.Dar să nu uităm că responsabilitateaaceasta însoţeşte un har imens. Dacă Dumnezeucheamă un apostol, ce har mare îi dă pentru a-Lpropovădui pe Domnul Hristos pe pământ! Dar şiresponsabilitatea este în aceeaşi măsură. Or, înacest fel ne trimite El pe noi toţi. El ne aşază înaceastă lume de întuneric pentru a ne încredinţaslava Fiului Său, pentruca să existe lumină în această lume. în harul Săusuveran, în loc să trimită pentru aceasta un înger,El încredinţează această misiune păcătoşilor caresunt obiectul acestui har şi care pot vorbi maibine decât un înger faţă de care Dumnezeu nu atrebuit să-Şi manifeste harul. Eu - păcătos,mântuit, unit cu Domnul Hristos, eu pot săvorbesc despre acest adevăr. Aveţi atâtaîncredere în acest har pentru a îndrăzni săacceptaţi responsabilitatea ce decurge din el,adică de a-L înţelege şi arăta pe Domnul Hristos ?Dumnezeu ne-a dat infinitul har de a-L avea peDomnul Hristos, lumina. Dacă suntem dependenţide acest har, el va produce în noi lumina fără niciun efort (din partea noastră), aşa cum faţa luiMoise strălucea după ce vorbea cu Dumnezeu pemunte. Nu este un efort, totul curge dintr-unizvor. Astfel încât, dacă vrem să creştem încunoaşterea Domnului Hristos, trebuie să-Lînţelegem, să-L arătăm după cunoştinţa pe care oavem. Şi dacă aceasta devine ca o parte din noiînşine, ni se va da capacitatea de a primi mereumai mult. Se va întâmpla aşa până când secerişulva fi bine copt. Dumnezeu să ne ajute săînţelegem toată bogăţia care există în DomnulHristos pentru noi înşine, şi astfel să fie viaţă şibinecuvântare în această lume în care El ne lasăpentru a filumina

Creştinului cu numele, atunci când i sepune întrebarea dacă este întors la Dumnezeu,face ochii mari pentru că o asemenea întrebare îisună foarte ciudat la auz. Dacă dă totuşi unrăspuns, în mai toate cazurile spune că e "creştin"din moment ce trăieşte într-o ţară creştină.întrebându-1 dacă este născut din nou, ai surprizeşi mai mari, iar în loc de răspuns, ar fi în stare săîntrebe, ca şi Nicodim, care nu înţelegea în chipduhovnicesc ce înseamnă "naşterea din nou"(Ioan 3.1-13).Prin luna august a anului 1928, când frateleTraian Bucurescu - un credincios din Ploieşti, i-apus lui Nae Ionescu prima întrebare de mai sus,acesta a avut o reacţie comună multor oameni. -Sunt creştin, căci trăim într-o ţară creştină. Elimpede ca lumina zilei."Ia seama dar, ca lumina care este în tine să nu fieîntuneric." (Luca 11. 35) este un avertismentdespre care Nae Ionescu nu ştia nimic pe atunci.într-o lungă discuţie pe care a purtat-o cufratele Traian Bucurescu, a trebuit să constate cătoate punctele sale de sprijin în ideea că este unbun creştin, s-au prăbuşit unul după altul. Era lalucru Duhul lui Dumnezeu care-i vorbea princredinciosul din Ploieşti ajuns, ca şi Nae Ionescu,la acelaşi loc de muncă -Schela petrolieră GuraOcniţei.Sătul de plăcerile care se vând în 'TârgulDeşertăciunilor", Nae Ionescu a manifestat uninteres crescând faţă de subiectul deschis deTraian Bucurescu. Acesta l-a convins că nu esteun adevărat creştin, şi i-a demonstrat că în viaţade zi cu zi este condus numai de duhul diavolului.O asemenea concluzie nu l-a umplut deloc debucurie şi de aceea, speriat de starea păcătoasă încare se afla, s-a hotărât să-şi schimbe modul deviaţă. Credinciosul din Ploieşti era exact modelulpe carfi voia să-1 urmeze, fiind recunoscut înschelă ca un om decent, blând şi corect, totaldiferit de ceilalţi. Chiar şi atunci când era insultatde colegii de muncă pentru credinţa sa în DomnulIsus, răspundea cu blândeţe, folosind numaiargumente din Cuvântul lui Dumnezeu. în ciudaacestei situaţii, Nae Ionescu dorea explicaţiisuplimentare la problemele discutate anterior cuTraian Bucurescu. N-a fost mulţumit să aflenumai căeste păcătos, aşa cum un om nu rămâne încântatsă afle de la un medic că este bolnav. El dorea săafle ce este de făcut în situaţia lui de om păcătos.în inima sa au reînceput frământările sufleteştideclanşate cu ani în urmă, la moartea tatălui său.Pe măsură ce Traian Bucurescu îi vorbea dinCuvântul lui Dumnezeu pe înţelesul "copilaşilor",Nae Ionescu devenea tot mai neliniştit raportândadevărurile dumnezeieşti la viaţa sa în careDumnezeu şi Domnul Isus lipseau cu desăvârşire.A înţeles că secretul adevăratei fericiri constă înîntoarcerea lui la Dumnezeu prin credinţa înDomnul Isus Hristos.Fericirea aici pe pământ şi viaţa veşnicăalături de Domnul Isus Hristos nu se pot obţinefără a-L primi pe El ca Stăpân şi Mântuitor alsău. Asemenea lucruri nu mai auzise până atunci.Neştiind la început ce înseamnă să-şi predeaviaţa Domnului Isus, s-a gândit că ar fi suficient săimite viaţa acelui credincios. El nu avea de unde săştie că acest lucru este imposibil atâta timp câtDuhul Sfânt nu-şi face lucrarea în inima sa.Credinciosul are o parte văzută - comportamentulireproşabil - şi o parte nevăzută, duhovnicească,rezultat al relaţiei sale permanente cu Dumnezeu.Dornic de a-i studia cât mai atentcomportamentul, Nae Ionescu s-a mutat în acelaşidormitor cu Traian Bucurescu. Astfel a observatcă acesta citea des Cuvântul lui Dumnezeu, cântalui Dumnezeu şi se ruga atât dimineaţa cât şiseara, mulţumindu-I pentru toate binecuvântărilezilei respective.încercând să facă şi el acelaşi lucru,diavolul venea cu şoaptele lui înşelătoarespunându-i: "Cum să citeşti tu, un mare păcătos,Cuvântul lui Dumnezeu ? Cum îndrăzneşti tu săte rogi aşa cum se roagă acest credincios ?"Zi şi noapte Nae Ionescu era cercetat deDumnezeu. După multe zile şi nopţi de frământares-a decis să ia hotărârea care-i va schimba viaţadin temelii. Mâine dimineaţă - îşi spunea el îngând - iau Noul Testament, mă duc până înmijlocul pădurii şi, în liniştea dimineţii, îl voi rugape Dumnezeu să-mi ierte de păcatele săvârşite şisă mă ajute să duc o viaţă asemănătoare cu cea acolegului meu credincios, în noaptea aceea nu aprea dormit. Pe la ora cinci, odată cu revărsareazorilor, a ieşit cu grijă din cameră şi, strecurânduseprintre şirurile de sonde, a ajuns într-un loc cutotul izolat. Era la patru - cinci sute de

metri distanţă de dormitoare, într-o singurătateşi linişte absolută. A intrat într-un boschet stufosşi a îngenunchiat pentru a se ruga lui Dumnezeu.Şi-a adus aminte că cel credincios citea ceva dinSfânta Scriptură înainte de a se ruga. A încercatsă facă şi el acest lucru dar n-a reuşit deoarece l-apodidit un plâns cu hohote. Glasul conştiinţei luia devenit un râu de lacrimi. în partea sa dreaptă,cam la cinci metri distanţă avea imagineaDomnului Isus răstignit pe cruce. Această viziunedivină se derula paralel cu o bandă care parcăînregistrase toate păcatele săvârşite de el pânăatunci. Cele două imagini l-au făcut să plângă şimai tare. Iar o voce interioară îi şoptea: "Dacăvei îndrăzni să te rogi, Dumnezeu te va trăzniaici, căci tu eşti un mare păcătos, iar El estesfânt." Răspunsul lui a venit imediat: "DacăDumnezeu mă trăzneşte este drept să facă acestlucru, căci am păcătuit. Indiferent ce se vaîntâmpla cu mine, eu mă voi ruga!"De frică să nu simtă ce-i va faceDumnezeu, a strâns în mâini Noul Testament, aînchis ochii şi a strigat: "Doamne Isuse, eu suntun păcătos de 18 ani şi jumătate. în timp ce Tu aimurit pe cruce pentru mine, eu am trăitîmpotriva Ta, făcând toate păcatele posibile.Acum, Doamne, ştiu că locul meu e în iad, dar Terog un lucru: ajută-mă să trăiesc şi eu cumtrăieşte credinciosul acela."."Aceasta mi-a fost rugăciunea." - spuneaNae Ionescu. "Am deschis ochii, mi-am descleştatmâinile de pe Testament şi am rămas surprins căDumnezeu nu m-a trăznit. Ba chiar m-a umplutde o bucurie pe care nu o mai simţisem pânăatunci. Nici măcar nu-mi cerusem iertare pentrupăcatele săvârşite, pentru că nu ştiam căDumnezeu iartă. Când mă întorceam sprecameră îmi venea să cânt de bucurie, dar nuştiam nici un cântec creştinesc. Dintr-un singurcântec reţinusem câteva cuvinte: "Când eşti înstrâmtorare, aleargă la Isus". Le-am tot cântatpână când am ajuns la dormitor."Bucuria pe care a simţit-o atunci când şi-apredat viaţa Domnului Isus nu provenea dintr-oruga-ciune făcută doar cu scopul de a-1 imita pe acelcredincios. Nu ştia cu precizie care era origineaei, dar simţea că se deosebea de toate bucuriiletrăite până atunci.Ajuns la dormitor, Nae Ionescu aobservat că şi colegul său se sculase şi îşi aranjalucrurile prin cameră. Cât despre TraianBucurescu, el a văzut că Nae Ionescu venea deafară, dar nu ştia ce se întâmplase în dimineaţaaceea; şi s-a gândit să continue dialogul întreruptde cu seară."- Domnule Nae, ce gând ai dumneata faţă deDumnezeu acum ? Vrei să-L faci mincinos sauvrei să-L crezi pe cuvânt ?- Eu vreau să-L cred pe cuvânt, amrăspuns. Atunci credinciosul mi-a propus săcitim ce scrie la 1 Ioan 1.7: "Dar dacă umblăm înlumină, după cum El însuşi este în lumină, avempărtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos,Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.".- Ia spune, domnule Nae, dacă-L crezi peDumnezeu pe cuvânt, ce ai dumneata princredinţă din acest loc pe care l-am citit ?- Păi, ce să am, ? Nu am nimic!- Ia mai citeşte o dată!Am citit a doua oară şi chiar a treia oară, dar laîntrebarea "Ce ai dumneata prin credinţa înDomnul Isus ?", răspunsul meu era acelaşi: "Nuam nimic!. Atunci el mi-a zis: nu vezi dumneatacă aici scrie că "sângele Domnului Isus necurăţeşte de orice păcat"?- Văd că aşa scrie, dar cui îi curăţeşte oricepăcat ?- Dumitale!- Mie ? Asta nu-mi vine să cred, pentru căsunt un păcătos prea mare. Asta ar fi valabilpentru nişte copii, dar nu pentru mine!- Crede aşa cum poţi dumneata şi sângeleDomnului Isus te curăţeşte de orice păcat.în cele din urmă am crezut, văzând că aşa scrieîn Cuvântul lui Dumnezeu. De atunci am avutcertitudinea că am păcatele iertate. Era o zi desâmbătă ziua aceea în care am simţit că inimaîmi era plină de bucuria mântuirii. Eram cel maifericit om din lume! Atunci am înţeles că DomnulIsus poate să ierte pe orice păcătos, dar lumea nucunoaşte acest mare adevăr. M-am gândit lamama mea, la surorilemele, la prietenii mei din Târgovişte. îndupăamiaza acelei zile mi-am luat rămas bun delaprietenul meu credincios, cu dorinţa de aajunge cât mai repede acasă. Voiam să spuntuturor căDomnul Isus iartă toate păcatele celui carecredeîn Numele Lui, în jertfa Sa de la cruce.Eram convins că toţi vor primi cu bucurieaceastă veste minunată, deoarece toţi ardori să aibă păcatele iertate."

în puţine părţi ale ţării întâlneşti atâtaospitalitate ca în ţinuturile Olteniei. Este în naturalocurilor ca pe un oaspete să-1 tratezi cu cinste.Este şi o vorbă, că pentru un musafir " olteanul îşidă şi cloţa de pe ouă ". Oamenii muncesc din greu,n-au sâmbătă liberă, n-au duminică, singurele zilelibere sunt cele " cu cruce roşie în calendar " .Există puţină cunoştinţă despre Dumnezeu,într-o împrejurare, când în localitatea P. se vesteaEvanghelia, în faţa unui auditoriu numeros, dinmulţime o bătrânică striga: " Maică, nouă nimeninu ne spune aşa ceva ! De ce nu treceţi mai des peaici ? " .Nici chiar unii preoţi nu cunosc învăţăturilefundamentale ale doctrinei creştine. Când N. B. s-aîntors la Dumnezeu, a considerat ca o primăurgenţă să meargă acasă la părinţi şi să lemărturisească pe Domnul Isus. Printre cei care auvenit să-1 vadă în casa părintească a fost şi preotulsatului care, la un moment dat, cu oarecarediscreţie îl întreba pe fratele: " Te aud mereufolosind cuvântul Evanghelie; ce-i aia Evanghelie?! V .O analiză sistematică asupra zonei arată căaici sunt, în medie, doi credincioşi la mia delocuitori şi o biserică evanghelică ( şi încă unamică ) la 20.000 de locuitori.Există o cultură locală specifică, ce trebuiecunoscută şi respectată. Tradiţia este puternicîmpământenită. Cultura ortodoxă, de-a lungultimpului, a statornicit în subconştientullocalnicilor g legătură puternică a omului cubiserica şi cu preotul. La modul văzut însă,olteanul, prin felul în care înjură arată că nu-i maipasă nici de Dumnezeu, nici de biserică, nici depreot.Puţine popoare pe glob înjură de Dumnezeusau de lucruri sfinte. Cele mai sălbatice triburi aurespect totdeauna pentru divinitate. Nu ne miră dece lipseşte binecuvântarea. Zona a fost în repetaterânduri încercată de calamităţi naturale şi esteîntr-un proces vizibil de sărăcire. Lucrul acesta îidetermină pe oameni să fie şi mai îndârjiţi cumunca lor, dar şi cu Dumnezeu, pe care-L vădvinovat de nenorocirea lor.Unii prin Evanghelie devin conştienţi deînstrăinarea lor de Dumnezeu şi se îndreaptă.Autorităţile sunt amabile şi manifestă îngeneral o atitudine conciliantă faţă dcevanghelizări, cărora le dau conotaţia unor " actede cultură" ! La sfârşitul unei evanghelizări dincăminul cultural al comunei B... a luat cuvântulprimarul, un om înţelept şi cumsecade, preţuit desăteni:" Au dreptate oamenii aceştia în ceea cespun. Dacă satul nostru s-ar conduce după acestedreptare, noi n-am mai avea hoţi, oameni carebeau şi om care să ne dea de furcă.într-o dimineaţă am fost întrebaţi desecretarul primăriei din B... dacă nu vrem săfacem o evanghelizare în centrul satului. Căci auvenit oamenii cu buteliile de gaz la schimbat şi nua sosit maşina cu butelii de la Craiova. Era acolo omulţime de oameni, bărbaţi, femei, copii dincâteva sate. Secretarul i-a adunat pe toţi înCăminul cultural, s-a vestit Evanghelia şi fiecare aprimit Evanghelia după Ioan. La urmă a apărut şimaşina cu butelii care a făcut bucuria deplină. Amvăzut mâna bună a Dumnezeului nostru.într-una din zile, deplasându-ne în lucrarecu mai mulţi tineri, am poposit la marginea unuisat ca să servim masa. Neavând apă dc băut, amîntrebat pe un localnic în trecere. Acesta ne-aindicat un loc de unde puteam lua apă. Unul dintineri i-a dat o broşură creştină. A mulţumit şipeste câteva minute a venit cu şeful lui de laserviciu, care ne-a rugat dacă mai avem cevaliteratură creştină, căci ar dori să dea la toţimuncitorii. Uimiţi, ne-am dus cu şeful, un om devreo 60 de ani, ce părea să aibă multă greutateîntre săteni şi ne-am oprit în faţa

unei hale-siloz, unde câteva zeci de oamenimunceau. I-a oprit pe toţi cu o voce autoritară: "Staţi câteva minute şi ascultaţi ce au să vă spunăoamenii aceştia, că vă vâ prinde bine ! ". încuvinte simple au fost spuse câteva gânduri pemarginea versetului Ioan 3.16:" Fiindcă atât demult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pesingurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sănu piară, ci să aibă viaţa veşnică. " . Fiecare aprimit după aceea o carte creştină. Şeful ne-acondus până la maşină şi ne-am despărţit înlacrimi. El spunea: " E greu să trăieşti şi sălucrezi între oameni ce nu cunosc peDumnezeu.". Ne-a rugat să-i lăsăm o carte şipentru şeful lui " că şi el are suflet ". Ne-aimpresionat. In localitatea G... lucrarea deevanghelizare a fost deschisă cu un cuvânt debun venit al primarului. Printre altele spunea: "Avem în mijlocul nostru nişte oameniextraordinari ! " ( aşa zicea el) . în cuvântul lui îşiexprima regretul faţă de înstrăinarea deDumnezeu care se vedea în zonă, dar şi speranţaunei reveniri. Sala ticsită de oameni l-a aplaudatceea ce au făcut şi după fiecare cântare şi cuvântal fraţilor. Localnicii nu mai asistaseră niciodatăla un asemenea eveniment într-o sală de cultură.Erau prezente toate autorităţile din localitate,consilierii primăriei şi un dascăl de biserică dinsatul vecin. Câţiva beţivi au fost totuşi necăjiţi peevanghelizare căci au venit la birt să bea şi augăsit birtul închis. Vânzătoarea era plecată laevanghelizare.în localitatea S... am întâlnit la oevanghelizare o femeie tânără în cărucior. Radiade bucurie în ciuda infirmităţii. Era fericită că L-a cunoscut pe Domnul Isus şi merge în cer.Ajunsese paralizată de la brâu în jos în urmaunei bătăi cu lopata din partea soţului. Rar amvăzut o femeie aşa de bucuroasă şi senină.Un om care înainte fusese beţiv amărturisit şi el că vrea să fie credincios şi că seîntoarce la Domnul. Nenorocirea face că într-o zis-a lăsat prins de băutură şi beat fiind a declaratpublic: " Mă despocăiesc ! ". A doua zi l-au găsitmort în casă.Când am ajuns în localitatea F... delegatulprimăriei ne aştepta cu scuze: " Nu putem să văoferim sala Căminului cultural cum v-ampromis, căci a fost devastată la alegeri şi n-amreuşit s-o punem pe picioare. Dar v-am pregătitsala festivă a fostului C. A. P. A fost mult hardeşi despre locuitorii din F... ni se spusese că suntfoarte răi. Unii din noi ne şi familiarizasem cuideea că o să luăm ciomăgeală. Am auzit dupăaceea de cazul unor creştini ce se duseseră cufanfara la o evanghelizare şi sătenii îi fugăriserăcu furci, sape, coase şi topoare. Oamenii suntimprevizibili.în satul G... am ajuns într-o zi " cu cruceroşie în calenda ". Aflând că suntem în localitate,lumea nu s-a mai dus la biserică, ci a venit în casaunde se vestea Evanghelia. înfuriat de aceastăneregulă, preotul a venit şi el aici ca să facăordine. O primă surpriză îl aştepta, descoperindcă dascălul de la biserică era la evanghelizare. Aurmat o dezbatere publică frumoasă pe teme dedoctrină creştină, bazată pe Cuvânt ce a duratdouă ceasuri şi jumătate. într-un târziu, popa şi-aadus aminte că-1 mai aşteptau câţiva oameni labiserică şi a plecat. Cred că i-a dat de gânditstarea de vorbă. Când a ieşit afară nu l-a urmatnimeni.După un drum anevoios cu maşina, amurcat în munţi în satul D... Acolo am fost primiţide directorul şcolii, un creştin ortodox cu 12 copii.Manifesta interes pentru Evanghelie în urmaîntoarcerii la Dumnezeu a trei dintre copiii lui. "Trebuie să fac şi eu pasul acesta ! ", spunea el.Din discuţia cu sătenii, cu cadrele didactice şi cucopiii ne-am dat seama că aici este un loc potrivitpentru vestirea Evangheliei.în localitatea B... nu mai plouase de douăluni. Seceta ameninţa cultura de porumb.Localnicii spuneau: " Dacă în două, trei zile nuplouă, s-a terminat cu porumbul pe anul acesta.".Porumbul nu lega. După amiază la orele 16 eraanunţată evanghelizare la Cămin. Poştaşul duseseinvitaţie în fiecare casă. Toată dimineaţa ne-ampetrecut-o în rugăciune, cântare, citireaCuvântului. Nu ne-a venit în gând să ne rugămpentru ploaie. Pe la orele 12 a început să seînnoreze. Pe la orele 14 a început ploaia.Pământul însetat se răcorea. Porumbul era salvat.Ne îngrijoram însă că oamenii nu vor mai puteaveni să asculte din cauza ploii. La 15. 45 ploaia s-aoprit. Sătenii au ieşit din casele lor şi se îndreptauspre locul de vestire a Evangheliei. O bătrânicăplângând m-a oprit: " Mamă, voi aţi adus ploaia !". S-a vestit cu har Evanghelia. Venise şi un ombeat cu bolovani în buzunar, dar n-a făcut nimic.Popa îi ameninţase pe săteni să nu vină, căci noi "suntem acolo ca să le luăm pământul şi să îl dămla unguri !!! ". Peste câteva luni, când am revenitîn sat popa murise.în localitatea G... înainte de evanghelizareaanunţată pentru seara la orele 19, ne-am propussă " înconjurăm cetatea ". Ca atare, doi câte doine-am împrăştiat prin sat şi ne-am dus peuliţe,rugându-ne în tăcere pentru oamenii pecare-i întâlneam, pentru fiecare casă, pentru totce ne punea Dumnezeu pe inimă. Seara, Domnul a" dărâmat zidurile ".

" Vie împărăţia Ta ! "A doua cerere este alcătuită numai din treicuvinte; şi totuşi, ce mulţime de gânduri cuprindaceste trei cuvinte: " Vie împărăţia Ta ! , Iardacă după ele mai adăugăm sfârşitul cererii atreia, atunci această cerere sună aşa: " Vieîmpărăţia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. ".Aceasta înseamnă: aşa precum este împărăţia luiDumnezeu în cer, aşa cerem să fie şi pe pământ.Ce înseamnă însă mai pe larg " Vieîmpărăţia Ta ! " ? Patru dorinţe mari suntcuprinse în această cerere: 1. vie împărăţia Ta înnoi; 2. vie împărăţia Ta în jurul nostru; 3. vieîmpărăţia Ta prin noi; 4. vie împărăţia Tapentru noi.1. Vie împărăţia Ta în noi ! înEvanghelia după Luca (17. 20, 21) se spunecă Domnul Isus a fost întrebat de farisei cândva veni împărăţia lui Dumnezeu. Cu altecuvinte, Tu vorbeşti mereu de împărăţia luiDumnezeu; ei bine, când vine ea ? DomnulIsus le-a răspuns: " împărăţia lui Dumnezeunu vine pe văzute. Nu se va zice: " Uite-o aici'sau " Uite-o acolo". Căci iată că împărăţia luiDumnezeu este înăuntrul vostru.," Aceasta nuînseamnă că împărăţia lui Dumnezeu eraînăuntru, adică în mimile fariseilor. De aceea,unii traduc în loc de " înăuntrul vostru ", " înmijlocul vostru". Domnul Isus vrea să spună:" Voi aşteptaţi împărăţia lui Dumnezeu şiîntrebaţi de venirea ei, dar nu vedeţi că ea esteîn mijlocul vostru, adică în persoanaDomnului Isus, care este împăratul acesteiîmpărăţii, deci împărăţia lui Dumnezeu a venitşi pe pământ.".Cum se face însă căfariseii nu vedeau acest lucru ? Răspunsul laaceastă întrebare ni-1 dă Domnul Isus în stareade vorbă cu Nicodim: " Dacă un om nu şe naştedin nou, nu poate vedea împărăţia luiDumnezeu. " (Ioan 3. 3). Şi de ce nu poate săvadă ? Pentru că omul firesc este orb pentrulumea lui Dumnezeu. Trebuie mai întâi caDuhul Sfânt să ne deschidă ochii; altfel, n-avemochi pentru împărăţia lui Dumnezeu. Cine areochii deschişi, vede că şi în poporul şi ţara noastrăse răspândeşte împărăţia lui Dumnezeu. Daraceluia căruia nu i-au fost deschişi ochii, nu vedenimic din aceasta. El vede poate numai un numărde oameni adunându-se ca să se roage şi săcerceteze Sfânta Scriptură, şi-i socoteşte dreptrătăciţi şi nebuni. Altceva nici nu poate să vadă,pentru că, atâta timp cât cineva nu este născut dinnou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu.Cum vine împărăţia lui Dumnezeu în noi ?Intrând noi în împărăţia lui Dumnezeu, adicăprimind în inimă pe Domnul Isus ca Stăpân, caîmpărat.Dacă citeşte aceste rânduri cineva care nu aprimit încă pe Domnul Hristos ca împărat, îlîndemn să nu mai amâne acest lucru, căci acestaeste " singurul lucru care trebuieşte". în viaţafiecărui om trebuie să vină vremea când DomnulIsus să fie primit ca împărat. Vai de cine amânăacest lucru până este prea târziu! Odată şi odată,orice genunchi se va pleca înaintea Domnului şiorice limbă va mărturisi că Isus Hristos esteDomnul, adică împăratul, însă cine va face acestlucru abia dincolo, va plânge cu amar vremea dehar pe care a pierdut-o şi în care s-a dedatvisurilor înşelătoare. De aceea, pentru că azi eştiîn viaţă, azi să te întorci la Dumnezeu!Mă îndrept acum spre aceia care L-auprimit pe Domnul Isus ca împărat. Acestora aşvrea să le spun: este Domnul Isus împărat în totul,stăpân în totul peste inima şi viaţa voastră ? Căcise întâmplă adeseori că cineva se predă Domnului,dar mai ţine pentru sine unele ţinuturi însemnateale vieţii lui dinăuntru. Iată un lucru foarte seriosşi cu grele urmări. Nu se poate spune că Iuda nus-a predat odată Domnului. El a părăsit totul casă-L urmeze pe Domnul Isus. A păstrat însă în elun ţinut pe care nu l-a predat Domnului. Şi acestţinut al vieţii lui l-a dus acolo că a sfârşit-o înştreang, omorându-se singur.Iată un lucru foarte serios. Din el vedem căo viaţă predată lui Dumnezeu este

inecuvântată; însă cine îşi păstrează viaţa, acela opierde. O, de n-ar fi nimeni un ucenic aşa cum afost Iuda!Te-ai predat tu în totul Domnului sau numaite-ai jucat de-a predarea ? Eşti al Lui cu toatăinima şi cu toată viaţa ta ?Despre câte un copil al lui Dumnezeu amauzit spunându-se că el s-a predat, dar nu şi-apredat şi punga. Trist lucru! Nu cumva şi cu tine,cititorule, este tot aşa ?La alţii, viaţa laolaltă, ca soţi, nu este încăpusă sub stăpânirea Domnului. Ei trăiesc pentru eiînşişi. Acolo domneşte carnea, nu Duhul. (Cineciteşte, să înţeleagă.)Cum stă lucrulcu clipele de odihnă şide vacanţă ? Unii credcă dacă merg învacanţă acolo undenimeni nu-i cunoaşte,pot să-şi dea frâuslobod unor porniriale lor. Şi atunci îşiîngăduie lucruri pecare acasă nu şi le-arfi îngăduit.Are Domnulstăpânire peste odaiata de locuit şi peste ceade dormit ? Are Eldomnia peste odaia tade lucru şi pestepunga ta ? Este Elîmpărat pesteocupaţia şi atelierultău ? Ah, să nu căutămsă înşelăm peDumnezeu! Pe Elnimeni nu poate să-Lînşele. Predareanoastră trebuie să fieaşa fel încât nici un ţinut să nu rămână în afară destăpânirea Domnului. Nu mai ţine nimic! Predă-ILui toată inima şi viaţa ta! Atâta vreme cât maipăstrezi ceva nepredat Lui, pacea ta este tulburată,nu eşti în deplină potrivire cu Dumnezeu şi eşti înprimejdie de a o sfârşi ca Iuda. Dă-i cheia de laorice cămăruţă a inimii tale! Deschide-i orice loccât de ascuns! Atunci pacea lui Dumnezeu se varevărsa peste tine ca un râu, iar viaţa ta va fi obinecuvântare pentru cei din jurul tău. Astfel seajunge la al doilea gând:2. Vie împărăţia Ta în jurul nostru!în măsura în care împărăţia lui Dumnezeu seîntinde nestingherită înăuntrul nostru, înaceeaşi măsură ajungem o binecuvântarepentru cei din jurul nostru. Binecuvântareadată lui Avraam stă şi astăzi în picioare: " Tevoi binecuvânta şi vei fi o binecuvântare! ".în Faptele Apostolilor citim că, după ceadintâi mare trezire din ziua Cincizecimii,Domnul adăuga în fiecare zi la numărulcredincioşilor pe cei ce erau mântuiţi. Cum sefăcea aceasta ? Au fost oare toţi aceştia câştigaţiprin apostolul Petru ? Nu. Cele trei mii desuflete care crezuseră în ziua Cincizecimiimergeau şi vesteau ce a făcutDumnezeu cu ei.Ei mărturiseauaceasta rudelor şicunoscuţilor lor.Şi făceau lucrulacesta cu atâtabucurie şi cuatâta putere,încât oamenii ziceau:" Nici numai este nevoie săne spuneţi că v-aţi făcut alţioameni, fiindcă seşi vede. "Astfel a crescutîn scurt timpnumărul lor de latrei mii la cincimii. Dacă ar fiaşteptat venireaîmpărăţiei luiDumnezeu numaiprin apostolulPetru, atunciaceastă împărăţiear fi venit numaiîn jurul luiPetru. Deoarece însă cele trei mii erau departea Domnului, de aceea numărul lor s-amărit curând cu miile.Greşeala atâtor copii ai lui Dumnezeu,în ziua de astăzi, este că lasă lucrarea pentrurăspândirea împărăţiei lui Dumnezeu pe seamacelor ce vestesc Cuvântul. " Aceia sunt pentruacest lucru! " zic ei. Adevărat, aşa este; dar nunumai ei, ci si orice copil al lui Dumnezeu cares-a supus împăratului Isus.Unii răspund împotrivă şi spun că ei nupot să vorbească. Ei bine, nu este vorba

întâi de vorbire. Se face prea mare caz de vorbire." Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ciîn putere." aşa este scris (1 Corinteni 4.20). Suntînsă încredinţat că neputinţa de a vorbi nu estedecât o dezvinovăţire. Când este vorba delucrările pământeşti, cei mai mulţi oameni suntfoarte vorbăreţi. Mă tem însă că inima ta nu esteplină de Domnul Isus şi de aceea gura ta nuvorbeşte despre El. Dacă, în adevăr, nu poţi săvorbeşti, poţi să împărţi tratate. Câţi au fostcâştigaţi prin tratate şi broşuri!Sau poţi să pofteşti pe alţii şi să-i aduciacolo unde se vesteşte Cuvântul. Sau poţi să puila îndemână casa ta, pentru a se face adunare înea. Sau poţi să te rogi pentru lucrarea luiDumnezeu. Nimeni nu este aşa de sărac şi aşa delipsit de daruri sufleteşti, încât să nu poată săajute la zidirea împărăţiei lui Dumnezeu. Şi dacăn-ai primit de la Domnul cinci sau zece talanţi, aiprimit măcar un talant; vorba este să foloseştiacest talant. Nu înfăşură talantul în ştergar, ca nucumva să auzi: " Legaţi-i mâinile şi picioarele şiaruncaţi-1 în întunericul de afară!Apostolul Andrei nu era, pe cât ştim, un om preabine înzestrat. El nu a scris o Evanghelie caMatei, nu ne-a lăsat nici o epistolă ca Petru sauIoan şi totuşi s-a priceput la ceva care este de ceamai mare însemnătate în împărăţia luiDumnezeu: de abia venit la. Domnul, el merge lafratele său Simon şi-1 aduce la Domnul Isus.Dacă apostolul Andrei n-ar mai fi făcut dupăaceea nimic altceva, decât atât că a adus pe Petrula Domnul Isus, tot ar fi un om însemnat, îlîntâlnim după aceea la saturarea celor cinci miiîn pustie. Atunci el zice către Mântuitorul: " Esteaici un băieţel care are cirici pâini şi doi peşti.".Domnul Isus zice: " Aduceţi-le încoace! ". ŞiAndrei îl aduce pe băiat la Domnul Isus. în felulacesta, el este mijlocitorul la îndemâna Domnului,care a făcut minunea cu saturarea celor cinci mii(Ioan 6. 8).Pentru a treia oară îl găsim ocupat cuacelaşi lucru. Nişte Greci veniseră de Paşte laIerusalim. Aceia s-au îndreptat spre Filip şi i-auspus dorinţa lor: că ar vrea să vadă pe Isus. Filipnu ştia ce să facă. S-a îndreptat deci către Andrei,iar Andrei i-a dus la Domnul Isus. Numai înaceste trei locuri se arată Andrei şi, de fiecaredată, îl vedem făcând acelaşi lucru: aducândsuflete la Domnul Isus.Dacă toţi copiii lui Dumnezeu şi-arcunoaşte răspunderea pe care o au la zidireaîmpărăţiei lui Dumnezeu, cât de repede ar mergeaceastă lucrare! Câţi nu-şi încrucişează cutrândăvie mâinile, ba chiar stau de-a curmezişulrăspândirii împărăţiei lui Dumnezeu! Nu este maimare piedică în calea răspândirii împărăţiei luiDumnezeu decât atunci când copiii lui Dumnezeu,în loc de a fi o binecuvântare pentru cei din jurullor, sunt o piedică.A doua cerere din rugăciunea " Tatălnostru" ne pune pe toţi la lucru pentru împărăţialui Dumnezeu. Ea cere însă de la toţi o deplinăpredare Domnului. Numai atunci poate să vinăîmpărăţia lui Dumnezeu în jurul nostru, când avenit în noi.Să punem deci la îndemâna Lui fiinţanoastră întreagă, tot ce avem şi tot ce suntem. Săfacem acest lucru, pentru ca împărăţia luiDumnezeu să vină şi în cei din jurul nostru! Darcererea " Vie împărăţia Ta! " ne priveşte nunumai pe noi şi pe cei din jurul nostru, ci trecemult mai departe: la păgânismul din depărtări.3. " Vie împărăţia Ta! " este o cererepentru lucrarea Evangheliei şi între păgâni, prinnoi. Nu este creştin care să fi primit mântuireasufletului său şi să fi avut parte de harul luiDumnezeu, şi să nu se gândească şi la păgânii carezac încă în mare întuneric. Nu poţi să te bucuri deEvanghelie şi de mântuire, dacă nu arăţi milă faţăde aceia care trăiesc încă departe de Dumnezeu înnoaptea neagră a păgânismului. E drept că esteatâta păgânism în ţară la noi şi avem datoria de alucra pentru cei de aici din ţară; dar în aceastăprivinţă se potriveşte vorba care spune: " Şi peuna s-ofaci, şi pe altasă n-o laşinefăcută! ".Negreşit căavem mai întâidatorii faţă depăgânismulcare neînconjoarăaici, la noi înţară, dar totaşa de sigurăeste poruncaîmpăratului: "Mergeţi întoată lumea şipropovăduiţiEvanghelia laori-

ce făptură! " (Marcu 16. 15). Putem să facem olucrare însemnată, rugându-ne pentru cei ce seostenesc în lucrarea de răspândire a Evanghelieiprintre păgâni.Ca să poţi însă să te rogi cu adevărat pentruaceastă lucrare, trebuie să cunoşti câte ceva despreea din reviste, lucru pe care, până acum, puţini potsă-1 facă. Totuşi, cine va căuta va găsi, numaiinimă iubitoare să aibă.Un cizmar credincios din America era unprieten al misiunii, adică al lucrării de răspândirea Evangheliei printre păgâni. Când Dumnezeu îipunea ceva pe inimă şi se simţea îndemnat să seroage, obişnuia să scrie acest lucru într-un carnet.După moartea lui a fost găsit şi acest carnet al lui.Acolo s-a aflat scris la o dată: " A trebuit să mărog astăzi îndeosebi pentru misionarul A., ca să fieocrotit."; în altă zi: " Astăzi, mult pentru sora B.,ca să fie întărită sănătatea ei.". Şi aşa în totcarnetul.Ei bine, unii au fost doritori să afle dacă înacele zile s-a întâmplat ceva deosebit în misiune.Societatea pentru misiune căreia i-a fost predatacel carnet, a întrebat şi s-a aflat că în ziua în cares-a rugat pentru misionarul A. ca să fie ocrotit,acesta a fost în adevăr ocrotit în chip minunat; iarsora B. pentru a cărei sănătate se rugase cizmarul,se făcuse bine după o boală îndelungată.în felul acesta, acel om a făcut o frumoasălucrare în China. El a putut să facă acest lucrunumai din pricină că trăia iubind lucrarea derăspândire a Evangheliei între păgâni.Dar nu poţi să te rogi pentru lucrarea derăspândire a Evangheliei fără să şi dai pentruea.4. Să vorbim acum şi despre al patrulea gândcuprins în cererea " Vie împărăţia Ta! " pentrunoi.Cu aceasta ne luăm privirea de la pământ şio îndreptăm deasupra timpului. Vremurile sunttot mai triste. Ura împotriva lui Dumnezeu şi aUnsului Său creşte tot mai mult în lume. Nu maiputem să ascundem că ne aflăm la începutul anticreştinismului.Cât are de suferit câte un lucrătorşi câte un funcţionar din partea colegilor lorneîntorşi la Dumnezeu! Ameninţările se înteţesctot mai mult. Cât are de suferit câte o femeie, dinpricina credinţei, din partea soţului einecredincios!Câtă neînţelegere şi câtă ură este întreoameni şi între popoare! După războiul cel mareprin care am trecut, mulţi credeau că nu va mai firăzboi şi iată că este. La sfârşit se vaarăta Anticrist, omul cel tare, care va pune capătharababurii dintre neamuri şi, cu pumn de fier, vadomni peste popoarele federate (unite între ele).Cinstea care i se va da,va face ca Anticristsă se mândrească până acolo că va pretindeînchinăciune ca lui Dumnezeu. Cine nu va voi să ise închine, va fi prigonit. Cine nu va primi semnullui, pentru a fi trecut între închinătorii şi partizaniilui, va fi boicotat, adică nu va putea nici să vândă,nici să cumpere ceva şi va muri de foame înmijlocul luxului şi belşugului.Va veni un necaz cum n-a mai fost niciodatăde la întemeierea lumii. Aşa ne spune mai dinainteDomnul Isus. Atunci se va ridica fără încetarerugăciunea fierbinte a credincioşilor apăsaţi şiprigoniţi: " Vie împărăţia Ta!".Domnul a spus că va veni iarăşi. " Străjer,mai este mult din noapte ?" O, de ai despicacerurile şi Te-ai pogorî!"; " O, de ar veni din Sionajutorul şi Domnul ar izbăvi pe poporul Săuîncătuşat!". Atunci se va arăta pe cer semnulFiului Omului, atunci El va veni iarăşi cu slavămare.Şi ce va aduce ? Mai întâi, judecată asupracreştinătăţii căzute, care s-a lepădat de Domnul şia slăvit pe Anticrist. în acelaşi timp, va aduce şiizbăvirea credincioşilor din necaz şi strâmtorare.Domnul va veni împreună cu îngerii şi cusfinţii Săi, pentru a întemeia pe acest pământîmbătat de sânge şi de lacrimi, împărăţia păciinumită şi împărăţia de o mie de ani. Ce lucruminunat va fi atunci când vom domni cu El o miede ani! Dacă lucrul acesta nu ar fi scris, nu l-amcrede, aşa este de minunat şi atât de mult trece elpeste orice pricepere: vom domni împreună cuHristos! Dar stă scris în Cuvântul adevărului. Deaceea aşteptăm împărăţia lui Dumnezeu pepământ, în vederea venirii acestei împărăţii secade să ne înarmăm şi să ne pregătim, pentru că deea nu vor avea parte decât aceia care au trăit înHristos şi au adormit în Hristos. " Vie împărăţiaTa! " cere deci de la noi o viaţă de predare, desfinţire, de slujire, de rugăciune. Dumnezeu să nedea harul ca toţi să fim oameni care se roagă înduh şi adevăr! " Vie împărăţia Ta! " - în noi - înjurul nostru - prin noi - şi pentru noi!■

-Auzisem de acest "colţ de rai", dar, deşilocuiesc în apropierea taberei (la aproximativ 25kilometri depărtare), nu am fost niciodată până acum.într-o zi mi s-a oferit ocazia să merg şi eu. Clipeleparcă păreau eternitate, chiar dacă se scurgeau trepidant!în sfârşit, a sosit şi ziua mult aşteptată! Amajuns în acea dumneata pe la ora 9. Un frate scumpne-a întâmpinat cu un zâmbet larg şi senin. Parcă arfi vrut să ne spună: "Bine aţi venit în... RAI!". Ne-aminstalat imediat. Unul câte unul, au sosit şi ceilalţi.Harul Domnului s-a făcut imediat remarcatîn fraţii şisurorile din tabără.Totul mirosea a slavă, â cer, a perfecţiune.Are dreptate Felix Denol: "acolo unde esteDumnezeu, pânza unui păianjen este un zid". Totulradia de strălucire, de frumuseţe. Razele ceruluistrăbăteau tabăra, şerpuitor şi suav.M-am simţit puţin stingheră la început, poatedatorită faptului că era prima oară când mă aflamîntr-o tabără creştină. Am rămas uimită dedescoperirile pe care le făceam, cunoscând sufletelede acolo. Dar le mulţumesc fraţilor instructori care,în smerenia lor, au ştiut să-i facă pe toţi să se simtăbine. Am reuşit, graţie în cea mai mare parte lor, sămă adaptez perfect!Aici am uitat de tot, de familie, de griji, denevoi. Efectiv nu aveai timp să te gândeşti la altceva,decât la Dumnezeu, la harul Său bogat pe care Şi-1revărsa din plin, inundându-ne inimile deschise.Zilele s-au scurs într-o ordine cerească, ireală!Imperceptibil, aceste zile "stropite" cu har şidragoste, au fost înghiţite de timpul impasibil pe caream încercat să-1 imortalizez. Eram cu toţii o familieadevărată, "unită, reală", în care fiecare membru al efavea o strânsă legătură cu ceilalţi. Involuntar,împărtăşeai bucuria imprimată pe suflet şi pe chip, casă nu "explodezi".Ne-am exprimat fericirea şi celor pe care i-amvizitat joi seara, ducându-le un "suflu" de viaţă, desperanţă.îmi amintesc cu plăcere de orele de părtăşiecu fraţii instructori şi ceilalţi, care mi-au dat niştesfaturiremarcabile.Această tabără mi-a schimbat felul de atrăi, de a mă comporta, de a gândi. A avut un impactdeosebit asupra mea. Acum văd totul cu alţi ochi,dintr-o altă perspectivă. Totul pare a fi nou pentrumine, un nou mod de a fi, de a trăi printre oameni. Amluat cu mine mirosul ireal, irezistibil al cerului. Parcăam trăit printre îngeri, nu printre oameni.Parcă nu mai eram eu: mergeam pe pământulsfânt al cerului, atingeam cu mâna RAIUL!Port amprenta acestei întâlniri şi îmi revin înminte imagini de neuitat care mi-au marcat tinereţea!Ziua despărţirii a sosit pe neaşteptate. Am plecat maibogată decât am venit. De fapt, abia acum îmi dauseama că mă dusesem destul de săracă...Niciodată - cu exceptia întâlnirii personale cuDomnul Isus Hristos - nu am văzut şi simţit atâta cer:prima tabără creştină din viaţa mea;^ ,prima părtăşie adevărată cu tineri creştini;prima discuţie educativă cu un frate instructorcare mi-a schimbat conduita (mii de mulţumiri).M-am ''îmbătat" de cer. Am sorbit atâta "apă",dar nu m-am săturat. Am fost însetată, am sorbit apade izvor cu încântare. în faţa desăvârşirii harului, pecare l-am consumat din belşug, inima mea este plinăde adoraţie! M-am umplut de cer!Multe mulţumiri fraţilor instructori care ne-aucălăuzit, ne-au sfătuit cu multă dragoste şi răbdare, cumult har şi înţelepciune."La revedere, Albeşti şi... pe curând!"