Academos 3 2011 pentru PDF - Akademos - Academia de Ştiinţe a ...

Prelegere academicăţei lărgite a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldoveidin 9 septembrie 1994 şi a Adunării Generalea A.Ş.M. din 28 februarie 1996.Credem, în finalul acestui compartiment că EugenCoşeriu ar merita mai mult în contextul gratitudiniinoastre: traducerea celor două opere fundamentaleale sale, publicarea unui volum de opereliterare şi înfiinţarea unei catedre – Catedra EugeniuCoşeriu.IV. Eroi, martiri, „paznici de far”S-a vorbit adesea, şi faptul este fixat documentarde istoriile culturale şi literare, că omul de cultură şide litere basarabean este/ nu poate să nu fie şi un omal Cetăţii, o figură apostolică.Există neîndoielnic un canon basarabean carepresupune (în spiritul lui Horald Bloom) o Artă aMemoriei, un cult al Eumenidelor, al Tradiţiei şi al„cuvântului ce exprimă adevărul” (Eminescu), alValorilor şi Limbii române, care – aşa cum spuneaBlaga – e poemul originar al unui popor.Limbii române i s-a construit un adevărat paladiu,de felul statuii de lemn a lui Palas Atena, menităsă ocrotească spiritul locului şi să salveze acestbun suprem.A fost/şi este o perioadă de luptă şi rezistenţă,cu toate formele specifice: exil interior, disidenţăintelectuală, cultivare rizomică a tradiţiei (cu tendinţeconstante de întoarcere la izvoare, la rădăcini,„la Ithaka”), limbaj esopic, dar şi atitudini tranşante,neconcesive de declarare a adevărului. Acesteaau generat martíriul basarabean, trăit şi asumat cuîntreaga lor fiinţă şi la cele mai înalte cote etice (deontologice,zicem azi), conform datoriei sfinte faţăde limba română.Martíriu, conform DEX-urilor, înseamnă „suferinţă,tortură sau moarte (în chinuri) pe care le îndurăcineva pentru convingerile sale; pentru religia sa,martiraj (inv., „martir”), iar martirologiu, în afară desensul bisericesc de listă a „martirilor şi sfinţilor”,„listă a celor care au suferit sau au murit pentru oconvingere, pentru o cauză”.„Listă” e, bineînţeles, puţin spus. Ar trebui săutilizăm un alt termen, acela de izvod (drag lui Blaga)sau de codice, un nou Codex aureus, în carenumele celor care au suferit, au fost torturaţi şi aumurit (în chinuri) să fie imprimate cu litere de aur.Înscrişi în aceste Codice se cad cei deportaţi,maltrataţi în GULAG cu deosebită bestialitate numaipentru că erau români (şi avem în acest sensmărturia autoritară a lui Aleksandr Soljeniţîn), grupulde scriitori transnistreni care în condiţii infernaleau păstrat limba română şi au pledat pentru alfabetullatin, Petre Ştefănucă, cel care cu temeritatea refuzat să răspundă la interogatoriu în limba rusăşi a murit bătut în cap cu propriile cărţi scrise româneşte,Mihail Curicheru, Ioan Sulacov, Pan Halippa,Vasile Ţepordei şi toţi cei imprimaţi pe CruceaComemorativă din Sala Uniunii Scriitorilor, NicolaeCostenco, dus în Peninsula Taimîr pentru că ascris într-o „limbă burgheză”, adică română şi că apropus, la o întâlnire cu un demnitar sovietic, ca „săconstruim comunismul, dar în limba română”.Constantin Stere intră în acest Codice, datorităfigurii sale de Om-luptător şi vieţii sale pline, precumzicea Ralea, „ca a unui aventurier, ca a unuisfânt şi ca a unui tiran”, în care a dominat însă aspectuleroic.Deghizat în personajul său Ion Răutu, răspundela întrebarea jandarmului Paciewki de ce naţionalitateeste: „Sunt român”, iar în deportare poartă cusine două cărţi româneşti aduse prin contrabandă casă nu uite limba.De altfel, la 1894, Stere publică, în Evenimentulliterar, un articol despre unitatea limbii române„vorbită încă din veacul al XV-lea atât în Moldova,cât şi în Muntenia şi în Transnistria” şi despre faptulcă „deşi masele poporului n-au cules nici una dinroadele civilizaţiei şi culturii creată de omenire pânăacum” s-a putut forma „o limbă literară adevărat românească”.Alături de poetul Nicolae Ţurcanu, s-ar cădeas-o includem în acest martiraj pe mama sa, împuşcatăpentru faptul că ţinea ascunsă după icoană poeziiscrise în limba română.Calitatea de martir se cade să i-o atribuim şi luiGrigore Vieru cel puţin pentru cele două testamenteale sale – documente ale slujirii martirizate a limbiilui Eminescu, căreia i-a consacrat poezii, cântece şiaforisme şi în care vedea reazemul (cuvântul e alpoetului) fiinţei noastre (exact în sensul temeiuluiheideggerian şi eminescian): „Dacă vom fi nevoiţisă părăsim pământul natal cu acelaşi ritm, pestevreo 50 de ani s-ar putea să nu se mai vorbeascăromâneşte pe la noi. Or, tocmai Limba şi religia auţinut vie fiinţa noastră naţională de-a lungul veacurilor.Gândindu-mă la asta, am uneori clipe de prăbuşiresufletească. Mă ridic însă. Altfel n-aş mai puteascrie. Dar marele Shakespeare zicea: „Nu este destulîntuneric în tot universul ca să stingă lumina uneiplăpânde candele”. Fie că au fost adevăraţi martiri,fie că şi-au asumat mai modesta funcţie de „paznicide far”, scriitori şi publicişti, profesori de felul luiValentin Mândâcanu, Alexandru Gromov, AvramCotlear, Anatol Ciobanu, mai tinerii citaţi de GrigoreVieru – Vlad Pohilă şi Valentin Guţu – au păstratflacăra sacră a acestei candele. (Grigore Vieru – Poetul,col. „Academica”, Iaşi, 2009, acelaşi text învol. Taina care mă apără, Princeps, Chişinău, 2010,p. 414). La aceştia se cer adăugaţi profesorii şi învăţătoriinoştri de limba şi literatura română (Leonid3(22), septembrie 2011 - 21