Academos 3 2011 pentru PDF - Akademos - Academia de Ştiinţe a ...

AkademosLIMBA ROMÂNĂ,„CASĂ A FIINŢEINOASTRE”Acad. Mihai CIMPOIROMANIAN LANGUAGE, “OUR HOMEBEING"The conclusion of the eminent linguist is trulyand absolutely indisputable: “…To promote, undervarious aspects, the Moldovan language as differentfrom the Romanian language, is from the linguisticpoint of view, either a naïve error, or a scientifi c fraud;from the historical and practical point of view, itis a nonsense and a utopia; from the political point ofview, it is a cancellation of the ethnical and culturalidentity of a nation, and, therefore, an act of ethnicand cultural genocide” (volume Romanian languageis my homeland. Research. Communications. Documents,selection and preamble: Alexandru Bantos;coordinators: Academician Silviu Berejan, professorAnatol Ciobanu, professor Nicolae Matcas, Chisinau,1996, p. 15-31).It is time, gentlemen, of the ultimate and politicizedenthronement of the Truth. We are Romaniansand punctum. We speak Romanian and punctum. Wehave a mutual Romanian history and punctum.I. „Locul de adăpost al fiinţei”De ce – iarăşi – o conferinţă despre limba română,de ce această reluare de discuţie – teoretică,dar şi cu aplicare socio-lingvistică – despre limbape care o vorbim şi în care scriem în spaţiul nostrumoldavo-basarabean, de ce până şi Imnul de Statreproduce textul celebrului poem al lui Alexie Mateevici(în felul acesta constatăm – iată – că cel maiinspirat poem consacrat limbii noastre aparţine unuibasarabean), de ce mor încă poeţi pentru ea, lăsândtestamentar, precum Grigore Vieru, grija pentru„creşterea limbii româneşti” (Ienăchiţă Văcărescu).De ce?Întrebarea se încarcă iarăşi de o sporită semnificaţiereactualizatoare de cauzalul, de asemeneasporit, Fiindcă…Să încercăm să descifrăm această legătură desubordonare, gândindu-ne mai cu seamă la pluralulei: „legături de subordonare”.Să intrăm, mai întâi, în domeniul filosofic alproblemei dezbătute, lămurind astfel şi prezenţa întitlul conferinţei a acestei sintagme ce pare o ciudăţeniemetaforică, un trop: „casă a fiinţei noastre”.Graţie acestei definiţii a ceea ce este limba – nusub aspectul elementar al vorbirii, al „limbajuluiunei comunităţi umane istoriceşte constituită, alcătuitdin structură gramaticală, lexicală şi foneticăproprie”, ca „limbă naturală”, precum fixeazătoate DEX-urile – ci sub aspect profund ontologic,Eminescu şi Heidegger se întâlnesc la o distanţă deaproape o sută de ani. (L-o fi citit autorul tratatuluiFiinţă şi timp pe Eminescu, l-o fi informat „studentul”său Noica. Or, de ce să ne punem altfel de întrebăricând intuiţia lucra sigur în firea amândurora?EMINESCU: „Nu noi suntem stăpânii limbii, cilimba e stăpâna noastră…” (Eminescu, Fragmentarium,Bucureşti, 1981, p. 241).HEIDEGGER: „Omul se poartă ca şi cum elar fi făuritorul şi dascălul limbii, când de fapt ea(subl. în text – n. n.) rămâne stăpâna omului. Atuncicând acest raport de subordonare se răstoarnă, omulajunge să urzească ciudate maşinaţiuni”; „Limba nueste, de aceea, ceva ce se află în posesia omului, ciinvers, ea este acel Ceva ce îl are pe om în poezia sa.Ce anume este omul – suntem un dialog. De cândsuntem un dialog, de când suntem obiectul uneiadresări, de când suntem la nivelul limbii.Poezia ctitoreşte fiinţa. Poezia este limba originarăa unui popor. În această limbă survine stareade expunere în fiinţare, care, astfel, se deschide. Caîmplinire a acelei expuneri, omul este de ordinul istoriei.Limba este temeiul posibilităţii de istorie şinicidecum o invenţie făcută abia în decursul creăriiistorice de cultură” (Martin Heidegger, Origineaoperei de artă, Bucureşti, 1982, p. 169).EMINESCU: „Precum într-un sanctuar reconstituimpiatră cu piatră tot ce-a fost înainte – nudupă fantezia sau inspiraţia noastră momentană – cidupă ideea în genere şi în amănunte – care-a predomnitla zidirea sanctuarului – astfel trebuie să nepurtăm cu limba noastră românească. Nu orice inspiraţieîntâmplătoare e un cuvânt de-a ne atinge deaceastă gingaşă şi frumoasă zidire, în care poate căunele cuvinte aparţin unei arhitecturi vechi, dar înideea ei generală, este însăşi floarea sufletului etnical românimii” (Op. cit., Ibidem).HEIDEGGER: „Limba este domeniul (templum),adică locul de adăpost al Fiinţei. (…) Deoarecelimba este locul de adăpost al Fiinţei, noiajungem la fiinţare străbătând neîncetat acest loc deadăpost” (Ibidem, p. 252).Prin urmare: noi ajungem la fiinţare tot străbătândacest loc de adăpost, trăind, locuind în acestaici unde „se întrepătrund pământul şi cerul, diviniişi muritorii”.Prin limbă, Poetul realizează o rostire esenţialăa Fiinţei. Iată că şi nouă ne vine astăzi să-o rostimmai uşor, deoarece avem rost, atât de potrivit chiarcu rostul lucrurilor şi care ne dă şi derivatul rostire,ce presupune azi, după cuceririle din genetică, matematicăşi metafizică nu numai o articulare a glasurilorşi a undelor sonore, ci, aşa cum spune Noica, şi18 - nr. 3(22), septembrie 2011