Academos 3 2011 pentru PDF - Akademos - Academia de Ştiinţe a ...

Akademosde-a 7-a Adunare Generală a ICOM-ului RegiuniiAsia-Pacific a susţinut iniţiativa strategică din Shanghai,China, din octombrie 2002 şi a ratificat CartaShanghai, menţionând că „muzeele pot fi partenericonstructivi în protejarea patrimoniului imaterial alumanităţii” 4 . În 2004 ICOM a declarat tema „Muzeeleşi Patrimoniul Imaterial” pentru Ziua Internaţionalăa Muzeelor, iar în octombrie 2004 aceeaşitemă a fost declarată şi pentru Adunarea Generală aICOM din Seoul. În 2004 a fost publicat InternationalJournal of Intangible Heritage – o revistă dedicatăpromovării şi protejării patrimoniului imaterialde către instituţiile muzeale.Patrimoniul imaterial „include semnificaţiasimbolică şi metaforică a obiectelor ce constituiepatrimoniul material. Fiecare obiect are două dimensiuni:aspectul fizic, spre exemplu – forma şivolumul, precum şi semnificaţia lui ce derivă dinistorie, din interpretare, din capacitatea de a face legăturatrecutului şi prezentului şi aşa mai departe” 5 .Muzeele au un mare rol în conservarea şi promovareapatrimoniului imaterial. Atunci când muzeuldesfăşoară selecţia obiectelor pentru achiziţie şiconservare, face interpretarea istorică şi ştiinţificăa unui obiect sau execută montarea unei expoziţii,muzeografii caută în ultima instanţă să formulezesemnificaţia simbolică a obiectului şi să o transmităcătre un public larg.Incontestabil că istoria orală, transmiterea tradiţiilorfac parte din patrimoniul imaterial. Dar cereprezintă exact patrimoniul imaterial şi cum poatefi identificat? Care sunt metodele şi instrumentelepentru managementul şi valorificarea patrimoniuluiimaterial?Conceptul de patrimoniu imaterial este cunoscutşi difuzat între specialiştii domeniului, însăaspectele ce ţin de identificare, valorificare (cinetrebuie să identifice elementele de patrimoniu şi săle valorifice) şi de management rămân o problemă.Muzeograful trebuie să cunoască în ce măsură esteaplicabil aşa-zisul „management al patrimoniuluiimaterial” în instituţia muzeală. Pentru că existăriscul „folclorizării” instituţiilor muzeale de istoriesau literatură. O sarcină deloc uşoară ce ţine demanagementul patrimoniului muzeal este problemaidentificării, conservării şi transmiterii generaţiilorviitoare a diferitor tipuri şi elemente de patrimoniuimaterial, precum istoria orală, tezaure vii etc. Referitorla „muzeificare” putem spune că în epoca globalizării,muzeele într-adevăr acordă o atenţie deosebităobiectelor culturii nemateriale. Limba, ritualurile,tradiţiile orale, datinele, legendele – tot ce seaflă pe cealaltă parte a lumii materiale, dar aparţinetradiţiilor culturale, trebuie în calitate de moşteniresă-şi găsească locul în muzeul de etnografie. Interesulmuzeului faţă de patrimoniul imaterial poateservi la atragerea vizitatorilor în muzeu.Indiscutabil, muzeele au un rol important în sporireaşi dezvoltarea patrimoniului imaterial. Protejareapatrimoniului imaterial ar trebui să devină partecomponentă a politicii muzeale. Pentru a beneficiade protecţie, toate formele de patrimoniu imaterial,cu excepţia celor fizice, urmează să fie transformateîn baza tehnologiilor moderne într-o prezentare materială.Iar cea mai efectivă măsură de salvgardare apatrimoniului imaterial este utilizarea formelor, elementelorde patrimoniu ca punct de pornire pentrunoi expresii culturale care ar lega trecutul cu prezentulşi ar avea relevanţă în lumea contemporană.Patrimoniul muzeal este structurat în diverse colecţiidupă anumite principii. Colecţia, în opinia luiKrysztoff Pomian, înseamnă „orice grup de obiectenaturale sau artificiale, aflate temporar sau definitivîn afara circuitului activităţilor economice, supuseunei protecţii speciale într-o locaţie închisă amenajatăîn acest scop şi expuse vederii publicului”. 6Radu Florescu aprecia colecţia ca un set de obiecteîn viziune muzeologică: „o colecţie este un ansamblude obiecte în cadrul căreia diferitele obiecte aunişte legături, nişte raporturi comune” 7 .Când vorbim de patrimoniu muzeal, în general,avem în vedere existenţa unor obiecte, înregistrateşi documentate. Dar noţiunea de obiect poate fi substituităcu cea de fenomen cultural, altfel spus, înprocesul de documentare şi prezervare nu ar trebuisă facem mari diferenţe între patrimoniul materialşi patrimoniul imaterial. Documentarea muzeală nuare ca scop doar conservarea, organizarea şi punereala dispoziţie a suporturilor documentare, ci şi a conţinutuluiimaterial transmis prin studiile muzeologice,colecţii şi alte acţiuni de acest gen. În mod tradiţionalmuzeele sunt asociate cu obiecte materiale,dar conceptul contemporan de patrimoniu include şiimaterialul. Documentarea muzeologică a patrimoniuluiimaterial nu pretinde să ţină locul unui obiect,dar, folosindu-se de permanenţa materială a înregistrăriisale, permite recunoaşterea fenomenului şi asingularităţii lui, în spaţii şi ocazii diferite. În afarăde aceasta, patrimoniul imaterial „ne indică obiectulca mărturie concretă a unor fapte şi evenimente,dar în anumite circumstanţe care ţin de elaborareamemoriei (înţelegând conceptul de memorie nu cainventar, ci ca principiu de articulare a ideilor), fapteleşi obiectele reprezintă vectori ai înţelegerii diferitelorforme de percepţie şi cunoaştere 8 .Patrimoniul muzeal material sau imaterial trebuieprezentat publicului larg. Principala cale devalorificare publică este expoziţia muzeală. Aceastaînsă nu poate fi privită ca o parte a colecţiei. Eaeste creată şi funcţionează conform anumitor regulişi are un scop determinat, urmând să ofere publiculuiinformaţii obiective. Este adevărat, colectarea şiexpunerea se bazează pe o selecţie prealabilă, careare, de fapt, un caracter subiectiv. Ar fi corect să108 - nr. 3(22), septembrie 2011