revista de filosofie review of philosophy

582
Maria Cornelia Bârliba 2
de absenţa metafizicilor, „dacă li s-ar fi dat să fie” 5 , instituie pe cerul nostru
strălucirea unei limbi cuprinzătoare şi suple; „dincolo de greci, Hegel, câteva limbi
şi logos-ul matematic – limba aceasta ar putea şi ea supravieţui” 6 .
Exegeţii operei noiciene remarcă faptul că Noica este „unul dintre principalii
reprezentanţi români ai ontologiei şi hermeneuticii, ai filosofiei limbajului” 7 .
Concepţia lui Constantin Noica se înscrie în sfera analizelor de filosofia limbajului
care susţin că vorbirea nu este niciodată neutră deoarece cuvintele nu au o
semnificaţie strictă, univoc definită, ci ele comportă, singure sau integrate în
anumite contexte, o plasticitate şi o pluralitate de semnificaţii. Pe aceeaşi linie
argumentativă sintetizăm opiniile cercetătorului George Steiner, care afirmă că
„experienţa umană este diferită în fiecare limbă, aceasta este bogăţia însăşi a
sensibilităţii şi a conştiinţei umane” 8 . De asemenea, în literatura de specialitate
apare frecvent concluzia prezenţei unei încărcături afective încorporate sau asociate
semnificaţiei multor cuvinte, ceea ce determină prezenţa unei informaţii
noncognitive, a unei informaţii afective. Existenţa acestui adaos afectiv prin
intonaţie, stil, rapiditate, forţă poate avea un fundament cultural mai larg.
În spaţiul cercetării se susţine valoarea pragmatic-afectivă a expresiilor
limbii, care se adaugă celei cognitive. Nivelul cognitiv – necesar, dar nu suficient –
dacă nu se împlineşte prin registrul pragmatic afectiv, ne transpune în universul
noician al relaţiei dintre comunicare şi cuminecare.
Distincţia „comunicare-cuminecare” – unică în literatura noastră de specialitate,
creatoare a două modalităţi cu profunzimi diferite de expresivitate în orizontul
subiectivizării umane – o vom analiza prin relaţia dintre „concept” şi „cuvânt”.
Reamintim notele esenţiale ale dedublării discursive a fiinţei umane prin
comunicare şi cuminecare: comunicarea este un proces, un dinamism, „despre ceva”,
o transmitere „de ceva”, comunicare de date, de semnale sau chiar de semnificaţii şi
înţelesuri; comunicarea trebuie să fie, în orice caz tinde să fie „fără rest” 9 .
În antiteză, notele esenţiale ale cuminecării se cuprind în sfera acestui fenomen
subiectiv prin excelenţă şi conturează o realitate sui-generis: „cuminecarea e în sânul
a ceva, întru ceva (subl. ns.); cuminecarea nu se petrece decât dacă există un rest, şi
cu atât mai bine cu cât zona de rest e mai mare” 10 ; „cuminecarea e de
subînţelesuri” 11 . Această ultimă caracteristică a cuminecării devine o „idee-forţă” în
5
Ibidem, p. 108.
6
Ibidem, p. 121.
7
Angela Botez, Un secol de filosofie românească, Bucureşti, Editura Academiei Române,
2005, p. 255.
8
George Steiner, Entretien avec Paul de Sinety et Alexis Tadié, în vol. Diversity and Culture,
Paris, Cultures – France, 2008, p. 78.
9
Constantin Noica, op. cit., p. 189.
10 Ibidem.
11 Ibidem.