revista de filosofie review of philosophy

5 Husserl şi fenomenologia ca program de reconstrucţie în filosofie
Wissen (cunoaştere ca valoare) în orice ştiinţă (în orice formă a ştiinţificităţii), nu
printr-o metoda raţională de deducere a principiilor, ci prin descoperirea acestora,
graţie geniului cercetătorului, în însăşi structura şi organizarea ştiinţei. În alţi
termeni, Husserl a oferit o metodă de lucru operaţională în multiple planuri ale
analizei şi explicării creaţiei (ştiinţifice, artistice, filosofice ş.a.), întrucât a pus în
evidenţă căile pe care se poate ajunge nu la ceea ce sunt acestea, ci la valoarea lor
de cunoaştere (valoarea teoretică).
În concordanţă cu acest gând metodologic, raţionalitatea însăşi este sesizată
„dincoace” de aşa-numitele principii raţionale, în câmpul a ceea ce este formă a
universalităţii (valoarea şi sensul) în fiecare domeniu al creaţiei umane. Astfel,
modernitatea însăşi scapă de închiderea în raţionalism şi tolerează pluralitatea
perspectivelor în aşezarea valorică a ceea ce este raţional (cu sens) în orice stadiu
nou al reconstrucţiei unui domeniu, adică modernizarea.
Înţelegerea acestei veritabile mutaţii în însuşi stilul de gândire teoreticofilosofică
depinde însă de înţelegerea unor concepte cardinale, între care reducţia
ocupă poziţia solară, sprijinindu-se pe o nouă concepere a conştiinţei. Husserl
însuşi lega toate acestea de „necesitatea unui nou început, unul radical, al
filosofiei”, vizând „posibilitatea concretă a ideii cartesiene a unei filosofii ca ştiinţă
universală, rezultând dintr-o fundamentare absolută”; „am putea spune chiar: o
continuare radicală şi universală a Meditaţiilor cartesiene sau, ceea ce e acelaşi
lucru, a unei cunoaşteri de sine absolută este filosofie ca atare şi cuprinde întreaga
ştiinţă responsabilă de sine, veritabilă”! 13 .
Anevoioasă sau nu, calea către aceasta se înscrie totodată în continuarea unor
îndemnuri clasice: „Inscripţia γνώθι σεαυτòν de pe frontispiciul de la Delphi a
dobândit o nouă semnificaţie: ştiinţă pozitivă înseamnă ştiinţă în uitarea lumii.
Trebuie mai întâi să uităm lumea prin έποχή, pentru a o redobândi în conştiinţa de
sine universală. Noli foras ire, spune Augustin, in te redi, in interiore homine
habitat veritas” 14 .
5. Piesa de rezistenţă a fenomenologiei husserliene, una dintre temele constante
în preocupările majore ale ilustrului filosof, o constituie „reducţia”, numită (după
contexte funcţionale) când „eidetică”, când „fenomenologică” şi nu de puţine ori
„transcendentală”, lăsând impresia că ar fi vorba de mai multe reducţii 15 .
13
E. Husserl, Cartesianische Meditationen Eine Einleitung in die Phänomenologie, hrsg. von
E. Ströker, F. Meiner, Hamburg, 1977, pp. 5, 156, 161.
14
Ibidem, p. 161.
15
În cercetarea acestei teme s-a vorbit de reducţii, principalele fiind „reducţia fenomenologică”,
„reducţia transcendentală” şi „reducţia eidetică”; totul depinde de noua concepţie despre Cogito, pentru
Husserl „orice conştiinţă fiind considerată ca direcţionată, ca fiind conştiinţa a ceva”; mai mult,
pentru el este „«evidenţa-de-sine» (self-evidence) a Cogito-ului , atrăgând după ea evidenţa-de-sine a
obiectului intenţional pentru conştiinţă, cogitatum-ul... existenţa polului subiectiv nesubstanţial al
conştiinţei, anume ego transcendental” (Suzanne Cunningham, Language and the Phenomenological
495