revista de filosofie review of philosophy

11 Perenitatea viziunii filosofice a lui C. Noica asupra fenomenelor social-politice
ţărănimea era încă o clasă istorică la nivelul anilor ’50. Dar, în acest stadiu,
omenescul coboară la nivelul firii.
Noica propune o etapă a devenirii viitoare: în locul valorilor de consum pe
care le oferă capitalismul, să se impună cele de însumare, valorile scop; i se pare şi
lui o utopie, dar ar fi singura soluţie viabilă din punctul de vedere al realizării
fiinţei istorice.
După semnele primei jumătăţi a secolului al XX-lea, Noica recunoaşte că
imperialismul anglo-saxon va ieşi victorios, deşi este deficitar din punctul de
vedere al realizării libertăţii umane, care rămâne la nivel primitiv; la acest lucru se
adaugă şi indiferenţa societăţii faţă de om. Cu prima dezechilibrare, imperialismul
va intra în criză – ceea ce trăim azi, la început de alt veac, din plin.
Imperialismul poate fi viabil doar în lumea anglo-saxonă, unde pragmatismul
face casă bună cu maşina şi cu democraţia parlamentară, care funcţionează la
parametrii normali, plus jocurile sportive care li se potrivesc. Dar este o lume
monovalentă, care, impusă altora, aşa cum s-a şi întâmplat de altfel, duce la
destrămarea completă a ţărănimii şi la o cultură fără profunzime, o lume
pragmatică şi atât. Urmărind doar câştigul pentru câştig, va fi o formă de devenire
întru devenire, pe linia agonizării demonice; are, aşadar, o „posteritate tristă”, fără
să ofere un model viabil; doar iluzia îmbogăţirii pentru cel sărac.
Proletarul este sluga burghezului (stăpân), care etimologic ar însemna
cetăţean provenit din clasa săracă, iar după Marx – cel ce-şi vinde munca în calitate
de marfă. În Manuscrisele de la Câmpulung, Noica îl defineşte astfel: „E pustiul
însuşi, o lume luată de la zeroul tradiţiei, cu etnic, psihologic şi istoric”(p. 48).
Proletariatul este rezultatul industrializării şi va exista câtă vreme există această
perioadă în capitalism sau în socialism. El va fi desfiinţat odată cu apariţia
maşinilor automatizate, sofisticate, care-l vor face să dispară, ceea ce – crede
Noica – va aduce un nou val de barbarie, comparabil cu cel al revoluţiei burgheze.
La rândul ei, organizarea socială proletară este monovalentă şi va duce la
unilateralizarea omului, afirmă filosoful.
Socialismul industrial a fost favorizat de faptul că proletarul se civilizează mai
repede, cu preţul ruperii echilibrului lăuntric de fiinţă umană, şi locuind la oraşe,
compact, se poate organiza mai uşor, lucru esenţial pentru lupta politică. În socialism,
proletarul câştigă salariu, timp de lucru de 8 ore şi putere politică. În schimb, proletarul
agricol nu va avea nici un rol social, pentru că nu e concentrat şi nu se poate organiza
ca să devină forţă politică; el se poate răscula, dar revoluţii nu face.
Proletariatul industrial „nu are nici un ideal (idee) asupra viitorului, în afară
de idealul politic socialist”, dar unul propriu, pentru fiecare proletar, nu. Şi Noica
observă că nici un proletar nu visează că va avea, cândva, fabrica lui. Socialismul,
ca fază istorică de organizare socială, realizată prin revoluţie socialistă, ar putea
oferi, crede Noica, după recluziune, şansa de realizare a omului ca persoană;
reaşezat în „a fi”, cu desfiinţarea lui „a avea” şi cu asigurarea egalităţii sociale şi a
563