revista de filosofie review of philosophy

562
Marin Diaconu 10
regim politic în cadrul administraţiei. Nu sunt cultivate valorile spirituale, iar
dreptatea este înlocuită cu dreptul celui ce are. Deşi Epoca Luminilor promitea o
conducere raţională a societăţii, capitalismul este, în fapt, o raţionalizare a banului.
Cât priveşte pe români, Noica crede că, nefiind întreprinzători şi nici virtuoşi în
sens burghez, ei vor rămâne obiecte şi nu subiecte ale capitalismului, slugi şi nu stăpâni.
La nivelul anilor ’55, când scria Manuscrisele de la Câmpulung, trusturile
internaţionale se afirmau din plin, ceea ce-i permite autorului să numească acest
lucru „primatul raţiunii în conştiinţa istorică a omului modern” (p. 130), numit şi
imperialism. De unde şi afirmarea imperialistă a conştiinţei. Dacă, în secolul al
XVIII-lea, burghezia reprezenta societatea, la nivelul secolului al XX-lea, există
doar dezideratul raţiunii care-şi caută elitele conducătoare.
Noica acceptă cele trei faze ale capitalismului, prezentate de Hilferding după
tripticul hegelian (mercantilism, liberalism şi imperialism), cu interpretarea că, în
mercantilism libertatea este imediată subiectivă, în liberalism este deplinsubiectivă,
iar în imperialism libertatea devine constrângere, pentru că se revine la
o subiectivitate (planificare) eliberată în condiţiile obiective ale întregului. Este de
acord şi cu afirmarea acestuia că imperialismul este perioada capitalului financiar
sau bancar, când subiectivitatea capitalului se armonizează raţional, prin plasarea
banilor investiţi în producţie, ceea ce duce la o producţie uriaşă, cu riscul de a nu se
mai reface ciclul, devenind producţie pentru producţie, fără putinţa de desfacere.
Dar îl acuză pe acesta că nu merge mai departe cu interpretarea şi din punct de
vedere filosofic.
Reluând tripticul lui Hilferding, Noica dă următoarea interpretare filosofică:
mercantilismul este faza subiectivă a cametei; faza obiectivă este liberalismul sau
industrializarea masivă, cu cele trei variante: a) de producţie – unde libertatea apare
doar ca o „conexiune a libertăţii”; b) naţională (cu libertatea naţională); şi
c) socialism – când se realizează libertatea socială, care înseamnă faza deplină a
libertăţii; perioada imperialismului este faza absolută, care presupune oligarhia
financiară. Această fază are şi ea trei variante: a) de tip capitalist; b) de tip socialist
(rusesc) şi c) de tip totalitarist (fascist sau socialist). În evoluţia sa viitoare, un
asemenea imperialism va lua următoarele forme: a) cea anglo-saxonă de azi,
deficitară din punctul de vedere al omenescului, cu ideea primitivă de libertate;
b) dacă socialismul învinge cu proletariatul internaţional, va fi un imperialism
simplificator, fără viitor, în viziunea filosofului român, deoarece nu găseşte
raporturi fireşti cu lumea ţărănească şi nu are soluţii viabile pentru realizarea
omenescului, în afară de „silnicie şi narcoză propagandistică”. O posibilitate ar fi
ca ţărănescul, cu valorile lui fireşti, să reînvie, renăscând omul natural, dar, cum nu
are vocaţie conducătoare, s-ar realiza sub ocrotirea imperialismului, ceea ce ar duce
la „o lume a firescului într-o lume a nefirescului”. Ţărănimea ar fi o clasă formată
din proletari agricoli şi burghezi dezrădăcinaţi în căutarea firescului. O fază cu sorţi
de izbândă ar fi fost în sud-estul Europei, unde ţărănescul este majoritar şi