revista de filosofie review of philosophy

7 Perenitatea viziunii filosofice a lui C. Noica asupra fenomenelor social-politice
obiect, respect pentru ceea ce trebuie făcut şi bucuria lucrului bine făcut în el
însuşi. El trăieşte într-o ordine organică (nu doar raţională), are aderenţă şi
probitate, nu doar corectitudine, are pietate pentru tot ce e în jurul său, făcând din
bun (oikos, casă, cămin), mai întâi ceva cu sens spiritual, chiar dacă e de domeniul
economicului, şi după aceea bun pentru schimb şi repartiţie.
Ca făuritor al bunului, Noica vede în ţăran „o reuşită” la nivelul inferior, care
are disponibilitate, deschidere nu numai pentru obiectivarea în bunurile de care se
bucură, ci şi pentru valori înalt spirituale. Aşa se explică de ce nu-şi confiscă
odraslele pentru munca sa specifică, ci le lasă să se dezvolte liber şi către cultură,
dacă au iubire de carte; ba, mai mult, le încurajează material şi spiritual. Pentru ţăran,
satul este universul său propriu, cu valori materiale, civilizatorii şi spirituale, este
cosmosul. El reprezintă neschimbarea înăuntrul istoriei, permanenţa, veşnicia. Pentru
că este plenar împlinit la nivelul său elementar, modelul capitalist sau cel socialist nu
l-au confiscat, datorită unilateralităţii acestora. Ceva superior vieţii lui şi plenar l-ar
angaja mai mult. Pentru el, dreptul la proprietate este ceva suprem şi capitalizarea
agriculturii sau colectivizarea socialistă îl lipsesc de esenţa lui, pentru că, lipsindu-l
de pământ, îl lipsesc de munca şi de bunurile în care se vede obiectivat. Păcatul lui
este acela că „se înclină prea mult bunului de îndestulare şi nu celui de împlinire”
(Manuscrisele…, p. 30); de aceea democraţia şi maşinismul vor distruge satul şi pe
ţăran, decretează Noica. Nici proletarul agricol şi nici fermierul nu sunt ţărani.
Maşinismul capitalist sau socialist distruge vegetativul în care trăieşte şi care ţine de
fire, distruge conştiinţa eternităţii şi aşezării sale dincolo de timp.
Ţăranul trece uşor de la condiţia de natură la cea de cultură prin deschiderea pe
care o implică condiţia sa de „reuşită” la nivel elementar. Angajat veşnic în ceva, el
reprezintă o lecţie permanentă pentru omul creator. Prin clasa pe care o formează –
ţărănimea –, el rămâne o sursă permanentă pentru elite sau pentru alte preocupări
profesionale. Această „reuşită rară”, care este ţăranul, conservă în el omenia. Încă un
motiv în plus ca el să treacă uşor de la condiţia de natură la cea de cultură.
Satul, ca unitate geografică, economică, socială, morală şi cosmică, ce cuprinde
toate formele şi felurile omeneşti de a integra lumea, este formă a civilizaţiei
feminine, naturale, care se integrează firii. Prin credinţe şi eresuri, satul este în
contact permanent cu absolutul. El este vatră creatoare de folclor – formă minoră a
culturii –, univers pentru fiecare individ, unul ce trăieşte în eternitate. Toate acestea
azi, datorită capitalismului, ca de altfel şi socialismului, au murit. Ţăranul s-a deschis
către civilizaţie, televizor, radio, lumea largă a pătruns în casa lui, invadându-l, ca un
prezent permanent, ceea ce i-a schimbat viziunea asupra bunului, asupra lui „a avea”
şi l-a determinat, la început de nou veac, mulţi chiar să-şi părăsească pământul,
pentru agoniseală bănească, pe alte meleaguri. Se produce o profundă mutaţie ontică
şi comportamental-economică: ajunge la risipirea pământului şi la agonisirea banului
(capital). În felul acesta, civilizaţia agrară s-a destrămat şi în Estul Europei, unde se
mai conserva încă până prin anii cincizeci.
559