revista de filosofie review of philosophy

5 Perenitatea viziunii filosofice a lui C. Noica asupra fenomenelor social-politice
comunitatea în direcţia acesteia. Ele pot să se împlinească după primele promisiuni
sau pot să eşueze, locul lor fiind luat de alţii, mai competenţi, potriviţi locului de
conducere respectiv. În felul acesta, elitele se pot înnoi în permanenţă, dar pot
constitui şi modele de urmat pentru generaţia tânără, în formare. Cei care au ajuns
la performanţă (culturală, politică) şi sunt conducători depun activitate din
necesitatea internă şi din responsabilitate, fără să fie recompensaţi de societate
pecuniar sau în alte forme. Pentru necesităţile lor de viaţă, ei au asigurată creditarea
nelimitată de către stat, fără exagerări sau în dauna societăţii.
În perioada interbelică, Noica se înscria în pleiada gânditorilor care
vedeau pericolul transformării popoarelor în mase sau gloate şi a democraţiilor în
simple demagogii (Nietzsche, Spengler, Miguel de Unamuno, Ortega y Gasset, sau
Jaspers, mai târziu).
În viziunea lui Noica, masa este mulţimea umană numită şi turmă sau gloată,
din cauza spiritului ei gregar. Este o a treia putere obscură, care înfrânge în individ
încrederea în sine şi trufia conştiinţei individuale, îi impune ignoranţă, trândăvie
intelectuală, pretenţia de a şti totul, deşi masa e ignorantă. Masa are pretenţia de a
dicta cum să fie condusă societatea (prin votul universal), îl face pe individ timid şi
resemnat, fără să mai depună efortul reflectării la devenirea proprie sau a societăţii,
îi striveşte personalitatea creatoare, care nu mai trăieşte şi nu mai face efortul de a
reflecta asupra adevărurilor, ci doar le acceptă, luând de-a gata confortul realizat.
De aceea, el consideră masa o „catastrofă istorică”, un „eşec logic”, ceea ce duce la
privarea umanităţii de creaţii culturale, ştiinţifice majore.
Masa nu poate ajunge la conştiinţa de sine a colectivităţii, precum elitele
(geniile), care sunt mai aproape de general şi, ajungând la conştiinţa de sine, intră în
dezbatere cu „noi”, fiind capabile să orienteze popoarele spre realizarea fiinţei lor
istorice, a menirii proprii. Societatea contemporană cunoaşte fenomenul de înmasare,
reflectat în locuinţe, modă vestimentară, limbaj, gusturi. Cauza filosofică a acestui
fenomen este primatul posibilului asupra realului, care a determinat fenomenul de
„colonizare internă”, de omogenizare, de uniformizare şi unidimensionalizare a
indivizilor. Contrariul înmasării ar fi înnobilarea omului, adică revoluţionarea internă
morală a individului, transformare profundă care aduce „înnoirea”, „noutatea radicală”
pe planul existenţei umane.
Aşa se poate explica opţiunea din 1938, odată cu omorârea Căpitanului,
pentru mişcarea legionară, care pleda pentru transformarea morală radicală a
individului prin muncă colectivă şi credinţă religioasă, la care s-a adăugat ulterior
jertfa supremă (se adaugă aici probabil şi probitatea morală a celui care pierduse
pariul privind moartea Capitanului.). Tot aşa se şi explică retragerea lui din
mişcare, după cucerirea puterii politice şi după uciderea lui Iorga, atunci când
deturnarea de la idealul iniţial al mişcării a fost mai mult decât evident. Şi Adsum,
şi articolele sale din publicaţii de dreapta, dacă sunt urmărite cu atenţie şi integrate
în idealul său de creaţie culturală ca împlinire a fiinţei umane, stau mărturie, cu
557