revista de filosofie review of philosophy

550
Angela Botez 16
Trebuie spus că o mică contribuţie am avut şi eu la această descoperire a
actualităţii lui Noica. În convorbirile pe care le-am avut la Bucureşti, pe la începutul
anilor ’80, în locuinţa sa din Drumul Taberei, în plimbările pedestre din zona
parcului până la Răzoare şi înapoi, sau la Muzeul Literaturii Române, unde
Alexandru Oprea îi dăduse o cameră pentru a lucra cu Vasile Zamfirescu la îngrijirea
şi comentarea Doctrinei substanţei a lui Camil Petrescu, Noica părea a fi rămas încă
fidel primei sale judecăţi de valoare asupra sistemului lui Blaga, din care preţuia
prioritar Trilogia culturii. Cunoscând cât de sofisticat era cu conlocutorii săi, jucând
abil rolul „naivului” pentru a provoca o polemică productivă, e posibil să fi ştiut de
atunci că valoare exista cu prisosinţă şi în Trilogia cunoaşterii, deşi recenziile sale
din anii ’30 manifestau serioase reţineri şi critici.
Într-o seară la Păltiniş ne invită să discutăm după rigorile unui seminar de tip
Noica. Oaspeţii, Angela Botez, epistemolog de la Institutul de Filosofie, Victor
Botez, secretar general de redacţie la „Publicaţiile pentru Străinătate” şi Dinu
Lazăr, artist fotograf cu premii internaţionale, fotoreporter la aceiaşi redacţie (care
ne-a adus de la Bucureşti cu Trabantul lui), sunt invitaţi să spună esenţialul despre
pregătirea lor intelectuală, despre ceea ce au creat până acum în domeniul lor şi
despre proiectele lor. Noica ascultă atent „fişa intelectuală” a fiecăruia şi mai ales
ce îşi propune să facă mai departe cu viaţa lui profesională. Intervine cu câte o
întrebare, iar în cele din urmă face o succintă şi nemenajantă evaluare. Mie îmi
spune că mă aflam pe drumul performanţei, lui Victor că îşi iroseşte posibilităţile
pe o minoră estetică (a presei), lui Dinu, care avea şi o carieră cinematografică, îi
declară ritos că nu crede în existenţa unei arte a filmului, care este dominat de
criterii comerciale, „industriale”. Doar la Tarcovski parcă ar fi o creaţie de tipul
autenticei arte, spune Noica.
Pentru fiecare găseşte cu geniul lui, cu talentul excepţional de profesor, pe care
niciodată n-a fost lăsat să-l exercite la catedră, recomandări decisive pentru a-şi încerca
puterile pe „drumul performanţei”. O idee pentru o carte nouă, pentru o teză de
doctorat, pentru o specializare, îndrumări concrete de studiu, o bibliografie esenţială.
Am evocat acest moment în introducerea la cartea mea (A.B.) Concepte
integrative-antice, moderne, postmoderne (Semne ’94, Bucureşti, 1995): „Cu
mândrie ne amintim că am primit o încurajare pentru scrierea cărţii din partea lui
Constantin Noica căruia îi prezentasem proiectul ca răspuns la obişnuita-i
interpelare: «dar care îţi este ideea?» Mi-a spus: «E bine, poţi face succes şi
performanţă»”. Tot atunci am discutat despre faptul că Blaga are în teoria
cunoaşterii tot atât de mari realizări filosofice ca şi în filosofia culturii, prin
înscrierea ideilor sale despre antinomia transfigurată şi minus-cunoaştere într-o
paradigmă culturală nouă.
Ritualul se încheia cu lectura ultimei pagini de manuscris la care lucra Noica
în acele zile, despre Leonardo da Vinci. Interpretări surprinzătoare, formulări
rafinate promit un text substanţial în conţinut şi strălucitor în expresie.