revista de filosofie review of philosophy

5 Cum se poate filosofa astăzi?
P.J.: Filosofia mea se sprijină pe ideea mai veche a unei perspective lingvistice
asupra lumii. Am corelat acest gând cu ideea unui pluralism şi relativism al
limbilor. Nu am în vedere faptul că o limbă existentă constituie o perspectivă
asupra lumii, ci că limbile sunt rezultatul unor procese istorice şi că
perspectivele asupra lumii nu sunt „determinate” de lumea însăşi. Această
idee este valabilă şi pentru corelaţia dintre cunoaşterea ştiinţifică şi lumea
cunoscută. În raport cu perspectivele asupra lumii formate (ausgeformt)
lingvistic „lumea” reprezintă un „potenţial” insuficient determinat. Această
caracterizare nu se referă în primul rând la istoria umanităţii în măsura în care
aceasta prezintă în mod esenţial trăsături extrafilosofice (E. Bloch), ci are în
vedere filosofiile şi interpretările asupra lumii care manifestă o tendinţă spre
totalizare. După părerea mea, orice filosofie ar trebui să conţină o asemenea
tendinţă chiar în cazul în care ea nu mai poate fi satisfăcută în mod pozitiv.
Acesta este şi cazul nostru. Pluralismul şi relativismul specifice limbilor
presupun că în travaliul său filosoful încearcă să distingă între mai nulte
limbaje, de pildă, distinge între limbajul obiect şi metalimbaj. Dacă se doreşte
realizarea acestui lucru, atunci se impun anumite măsuri constrictive prin care
sunt trasate graniţele dintre limbaje. Acest fapt trebuie să aibă loc şi în
limbajele care se construiesc în procesul filosofării. Numai atunci se poate
observa de ce o perspectivă asupra lumii şi limba proprie ei nu pot fi traduse
într-o altă limbă în aşa fel încât să se ajungă în cele din urmă la o limbă şi la o
perspectivă unitară care ar trebui să fie recunoscute de către toţi oamenii ca
fiind obligatorii (verbindlich). Nedeterminarea comprehensiunii extrateoretice
sau a celei teoretice – la care, de fapt, ne-am şi referit până acum – ascunde de
obicei faptul că diferitele perspective asupra lumii, ca şi limbajele proprii lor,
nu pot fi gândite din punctul de vedere al unei obligativităţi unificatoare
(einigende Verbindlichkeit). Corelaţiile dintre perspectivele asupra lumii şi
limbajele proprii lor nu pot fi dirijate de fiinţa fiindului (Heidegger) sau de
temeiuri universale ultime. Această concepţie teoretică proprie ştiinţei şi
filosofiei europene se dovedeşte a fi ea însăşi contingentă dacă este privită din
punctul de vedere al istoriei universale. Odată cu impunerea ei la nivel planetar
au devenit vizibile şi limitele intrinseci ei. În raport cu nevoia de sens şi de
interpretare a fiinţei umane aceste limite semnifică faptul că, pentru om, lumea
nu constituie o unitate a fiinţei (Seinseinheit) care ar putea fi reprezentată într-un
sistem al gândirii filosofice (sau al gândirii ontoteologice sau teologice). De
aceea, dacă se consideră un interval de timp suficient de larg, nu se poate şti de
unde şi prin ce se determină destinul omului şi al umanităţii, în raport cu
întrebarea referitoare la sensul acestui animal simbolic care este omul,
cunoaşterea naturii sau a civilizaţiei nu reprezintă decât un factor. Acest factor
se dovedeşte secundar dacă este vorba de întrebarea privitoare la asumarea
(Űbernahme) destinului. Or, aceste probleme lasă deschise mai multe
529