revista de filosofie review of philosophy

528
Ion Tănăsescu 4
comprehensiune, de pildă, ea nu trebuie să fie ghidată de interpretarea
heideggeriană a filosofiei tradiţionale ca metafizică. Ea poate şi trebuie să se
abţină să acorde valabilitate anumitor teze heideggeriene. Ea nu are nevoie să
citească destructiv filosofia în istoria ei, mai exact ea nu are nevoie să o
citească în funcţie de propria ei contribuţie la situaţia destinală
(schicksalhafte Situation) a unui prezent dominat de ştiinţa şi de credinţa în
ştiinţă. De asemenea, pentru procesul comprehensiunii nu se impune
necesitatea de a concepe marile texte ale tradiţiei ca fiind depozitarele
(Fundstätten) adevărului propriei noastre vieţi, după cum nu este nevoie să
gândim comprehensiunea prin opoziţie cu specificul cunoaşterii ştiinţifice.
Această impresie ar putea fi eventual provocată de opera lui Gadamer, operă
care continuă o tendinţă conciliantă, de raportare pozitivă la tradiţie înţeleasă
ca fiind istoria spirituală din care ne tragem şi căreia îi aparţinem.
Există însă posibilitatea de a depăşi comprehensiunea şi de a o exclude
astfel din lumea pe care o înţelege. Realizăm acest fapt dacă gândim o altă
perspectivă asupra lumii astfel încât să ne situăm în afara ei: (1) fără a putea
înlocui răspunsurile fundamentale care au fost date în cadrul acestei
perspective; (2) fără să dispunem de o interpretare a sensului lumii şi al vieţii;
(3) fără să ne sprijinim pe credinţa în ştiinţă. Prin această posibilitate
comprehensiunea începe să dezvăluie un caracter negativ, destructiv. Ea
începe să devină problematică, în acest caz apare tentaţia de a evita acest
caracter negativ al comprehensiunii prin producerea vreunei noi interpretări
filosofice a sensului. Dar, urmând această cale deschisă de Dilthey şi de alţi
gânditori, se recurge din nou la posibilităţile mai puţin radicale, mai puţin
relative ale comprehensiunii, posibilităţi pe care le-am schiţat anterior.
Nu este exclus ca pornind de la texte filosofice ale trecutului să fie abordate
probleme ale cercetării actuale. Aceste probleme au fost deja rezolvate într-un
mod propriu de filosofii acelor timpuri sau urmează să fie rezolvate astăzi.
Această modalitate de acces la filosofia în manifestările ei istorice conduce la
periferia problematicii comprehensiunii. Fără o opţiune decisă orizontul
interpretării nu poate fi restrâns la una dintre posibilităţile amintite. Acest orizont
este deci mult mai larg decât orizontul unei ştiinţe a spiritului aşa cum a fost el
conceput şi ordonat metodic de Dilthey. Dat fiind faptul că în înţelegere este
implicată permanent raportarea la întrebările şi problemele (chiar ştiinţifice) ale
prezentului, este inadecvat să separăm istoria filosofiei de filosofia sistematică.
Pe de altă parte, datorită polimorfismului ei, comprehensiunea nu poate fi
subordonată distincţiei doar aparent atotcuprinzătoare dintre perspectiva proprie
istoriei filosofiei şi cea a filosofiei sistematice.
Ce expresie consideraţi potrivită pentru a descrie propria dumneavoastră
poziţie filosofică şi care sunt tezele centrale ale acestei filosofii?