revista de filosofie review of philosophy

708
Repere bibliografice 8
creatoare în toată puterea cuvântului, de cele mai multe ori sub forma reinterpretării vechilor idei.
Soluţii noi la probleme vechi. Disertaţia propune în acest sens diferite studii de caz. Astfel, fiinţa la
Noica este înţeleasă altfel decât la Parmenide, la Platon, la Hegel, la Heidegger; alta este şi tipologia
formelor de neant; cu totul diferită este şi dialectica noiciană în comparaţie cu dialectica hegeliană;
diferită, la Noica, ideea de transcendere şi de transcendent, în raport cu Kant, cu Heidegger şi cu alţi
atleţi ai gândirii filosofice. Se mai pot invoca şi alte cazuri. În fond, toate studiile de caz întreprinse în
cartea Laurei Pamfil ajung la una şi aceeaşi concluzie, cu privire la originalitatea ontologiei lui Noica.
Nu sunt în joc simple diferenţe de nuanţă între soluţiile tradiţionale şi construcţia noiciană
Originalitatea ultimei este indiscutabilă, ea ţine de substanţă, nu numai de idiomul folosit. Noica
necunoscut ne pune în prezenţa unui model ontologic special şi operează o anumită turnură
fenomenologică, profund diferită de virajul fenomenologic iniţiat de Heidegger în interpretarea
„reamintirii fiinţei” ca deschidere a fiinţei.
Totodată, cartea Laurei Pamfil explicitează faptul că reinterpretările ideilor preluate din
doctrinele filosofice moştenite necesită la rândul lor un demers interpretativ menit să le încadreze într-un
context istorico-filosofic mai larg şi, nu o dată, ele deschid către o nouă interpretare. Exemplul cel
mai pregnant ni-l oferă, în acest sens, lectura pe care autoarea o dă „eticii retrospecţiei”, diferită de
etica tradiţională a „neutralităţii filosofice” – o viziune înrădăcinată în ontologie şi stând sub cupola
mai largă a ideii abolirii separaţiei dintre ontologie şi filosofia spiritului. În scrierile lui Noica,
tematica ontologică şi filosofia spiritului rămân inseparabile.
Dintre principalele contribuţii proprii de ordin interpretativ aduse de Laura Pamfil, cele mai
remarcabile mi se par a fi cele legate de elucidarea raporturilor dintre fenomenologia lui Heidegger şi
cea noiciană – prilej cu care se evidenţiază in concreto ce datorează gânditorul de la Păltiniş
gânditorului de la Freiburg, dar şi diferenţa esenţială dintre cele două demersuri; la fel de interesante
mi se par consideraţiile privind virtualităţile unei etici derivabile din ontologia noiciană.
Cartea Laurei Pamfil îmi apare a fi elaborată sub impactul unui flux de afinităţi şi empatie faţă de
opera şi personalitatea puternică a lui Noica, fapt ce a încălzit întrucâtva atitudinea de distanţare şi
obiectivitate cerută unei cercetări la rece, fără a conduce totuşi la alunecări în partizanate subiective, pe
care le întâlnim frecvent în scrieri care abundă în efuziuni admirative sau, Ia polul opus, îl contestă
vehement pe Noica. Prin contrast, poziţia autoarei acestei scrieri e caracterizată printr-un echilibru şi un
ton detaşat care compune reuşit cu afinităţile şi empatia autoarei faţă de filosoful despre care scrie.
Empatia se manifestă în efortul de înţelegere dobândită prin studiu asiduu; autoarea, care cunoaşte bine
scrierile lui Noica, s-a aplecat cu egală seriozitate asupra surselor filosofice greceşti şi germane despre
care scrie. Afinităţile autoarei sunt evidente nu atât cu soluţiile, cât cu problematica noiciană, sau cel
puţin cu acea parte a problematicii noiciene abordată în carte (poate că mai slabe sunt afinităţile cu acea
parte a problematicii noiciene de care cercetătoarea nu vorbeşte in extenso, ci numai pasager, tocmai
pentru că nu ţin de sursele din filosofia universală, de exemplu tema specificităţii graiului şi culturii
româneşti). În ce priveşte aderenţa nu la problemele, ci tocmai la soluţiile lui Noica – cartea pe care am
prezentat-o dovedeşte o înţelegere probă şi neutră, cu momente de afiliere şi altele de distanţare critică.
Iată motivul pentru care această carte-reper nu poate trece neobservată.
Sorin Vieru
Henrieta Mitrea Şerban, Paradigmele diferenţei în filosofia comunicării, Editura
Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Bucureşti, 2007, 298 p.
Cartea Henrietei Mitrea Şerban are ca miză filosofia comunicării. Lucrarea Paradigmele
diferenţei în filosofia comunicării abordează o temă care îşi face loc descriind geometria unei