revista de filosofie review of philosophy

3 Conceptul de fantezie la Brentano şi receptarea lui de către Husserl
Conform unui curs de logică ţinut de Brentano în anii ’80 ai secolului XIX la
Universitatea din Viena, expresia lingvistică a unei reprezentări are trei funcţii:
(1) funcţia de a da expresie fenomenului psihic petrecut în cel care o rosteşte şi de a
trezi aceeaşi stare psihică în cel care o aude; (2) funcţia de a semnifica ceva, deci
de a trimite la un concept care apare în acest context în calitate de semnificaţie sau
de conţinut al actului de reprezentare şi (3) funcţia de a numi un obiect cu
precizarea că numele îşi poate exercita această funcţie prin intermediul unei
semnificaţii sau conţinut diferit, aşa cum este de pildă cazul atunci când mă refer la
Aristotel ca întemeietor al logicii sau ca profesor al lui Alexandru cel Mare 6 . Spre
deosebire de această perspectivă logică asupra numelui, care îl pune în relaţie
numai cu un conţinut abstract, conceptul, şi cu obiectul la care el se referă, cursul
din 1885/86 sugerează că în analiza expresiilor prin care sunt desemnate
reprezentări improprii ale fanteziei, de pildă expresiile „reprezentarea fenomenelor
psihice străine”, „reprezentarea propriilor fenomene psihice ca fenomene trecute
sau viitoare”, trebuie să se ia în considerare în afara relaţiilor amintite încă o
dimensiune, esenţială pentru reprezentările fanteziei, anume relaţia cu ceea ce
Brentano numeşte nucleul intuitiv al acestor reprezentări.
Să notăm mai întâi că spre deosebire de reprezentările studiate în logică care
îşi desemnează obiectul şi se raportează la el prin intermediul semnificaţiei, al
conţinutului lor abstract, reprezentărilor improprii ale fanteziei cum ar fi
reprezentarea fenomenelor psihice străine sau a propriilor fenomene psihice ca
fenomene viitoare par să aibă la dispoziţie o dublă posibilitate de a se referi la
obiectul numit: prin prisma dimensiunii sau a conţinutului lor abstract şi prin
prisma nucleului lor intuitiv.
În al doilea rând, relaţia cu nucleul intuitiv tocmai amintită ridică problema
raportului în care se află acest nucleu cu conţinutul conceptual al actului de
reprezentare pe care numele reprezentării fanteziei îl exprimă. Importantă este aici
în primul rând perspectiva din care vom înţelege cele două momente. Este vorba
oare de un raport genetic, deci de faptul că conţinutul abstract al reprezentării
improprii a fanteziei este obţinut pe baza nucleului intuitiv al aceleiaşi reprezentări,
sau este vorba de un raport descriptiv între cele două, deci de un raport de
coexistenţă a lor în întregul alcătuit de reprezentarea improprie a fanteziei? Sau, în
fine, vor trebui luate în calcul ambele variante, ceea ce o să însemne că
reprezentarea improprie a fanteziei va presupune prezenţa atât a unui moment de
natură intuitivă, cât şi a unuia de natură conceptuală, însă cu respectarea raportului
genetic dintre ele? Deşi analiza consacrată de Brentano acestei probleme este
sumară, mult prea sumară pentru a ne permite să răspundem clar la fiecare dintre
întrebările enunţate, există afirmaţii în textul lui care ne permit să considerăm
6
Franz Brentano, Die Lehre vom richtigen Urteil (LU). Hrsg. und eingeleitet von F. Mayer-
Hillebrand. Bern, Franke, 1956, pp. 47–48.
507