revista de filosofie review of philosophy

7 Opinii despre cărţi
Acelaşi lucru poate fi spus şi despre filosofia vieţii. Nu este neapărat vorba
despre un curent filosofic – de fapt, atâta vreme cât un curent filosofic este
organizat în jurul uneia sau câtorva idei centrale, iar unele filosofii de după Hegel
contestă tocmai acest principiu, cu greu se poate vorbi despre un curent filosofic în
aceeaşi manieră în care se vorbeşte despre raţionalism sau empirism; este de
remarcat faptul că autorul ţine cont de acest tip de unitate al curentelor pe care le
expune pe parcursul lucrării – ci despre o unitate tematică sau metodologică şi, nu
în ultimul rând, intenţională. Din acest punct de vedere, filosofia vieţii şi
intuiţionismul pornesc de la aceeaşi convingere potrivit căreia nici idealismul
german şi nici raţionalismul iluminist nu au identificat corect temele fundamentale
ale filosofiei, pierzându-se în concepte din ce în ce mai abstracte şi mai îndepărtate
de realitate. Am putea spune că aceste orientări reprezintă o revenire pe Pământ a
filosofiei, tocmai prin punerea experienţei concrete şi a trăirii deasupra
conceptualizării. Efectul, potrivit autorului, ar fi acela că asistăm la o schimbare
substanţială a scopului filosofiei, în sensul că efortul filosofic este îndreptat acum
spre găsirea sensului, valorii şi scopului vieţii 9 . Desigur, la acestea se adaugă, cel
puţin în cazul lui Nietzsche şi Bergson, vitalismul care reprezintă prin excelenţă o
reacţie în faţa sistemelor speculative impunătoare ale idealismului german. Tocmai
aceasta reîntoarcere la viaţă şi realitatea ei mijloceşte reorientarea atenţiei filosofice
şi spre temporalitate şi durată, specific filosofiei vieţii fiind şi faptul că refuză să
vadă lumea sub specie aeternitas. Deci, este absolut evident că este vorba nu numai
de o modificare atitudinală, ci şi de una tematică şi metodologică. Nu conceptul
redă realitatea vieţii, cum se petrecea în cazul idealismului german – mai ales la
Hegel – ci viaţa este cea care se exprimă prin concept, dar şi prin alte forme. De
aici şi interesul deosebit pe care îl acordă acest curent artei, hermeneuticii,
psihologiei şi culturii – toate luate ca manifestări ale vieţii care caută multiple
forme de expresie şi realizare.
În mod inevitabil, bogăţia unei lucrări nu poate fi redată suficient de bine în
cadrul unui studiu expozitiv, precum este cel de faţă. Acest lucru este valabil mai
cu seamă în cazul unei lucrări precum cea în discuţie, care necesită nu numai o
prezentare, ci şi o tratare hermeneutică sau interpretativă. Date fiind aceste
coordonate, orice selecţie a ideilor relevante este, în mod obligatoriu, insuficientă
pentru a reda semnificaţia integrală a unei lucrări. Din această selecţie, însă, cel
puţin în cadrul abordării pe care o propune Sergiu Bălan, nu puteau lipsi referirile
la filosofia analitică.
O astfel de orientare filosofică – deşi are mult în comun cu atitudinea
pozitivistă de supraevaluare a metodei ştiinţelor exacte – nu dispune ea însăşi de o
unitate conceptuală sau ideatică. Potrivit autorului, aceasta pare să fie mai mult o
9 Vezi p. 122.
695