revista de filosofie review of philosophy

5 Opinii despre cărţi
Motru a gândit în spiritul umanismului o pedagogie a descoperirii talentelor, a
educării vocaţiei şi a satisfacerii necesităţilor progresului culturii româneşti.
Totodată, teoria i-a servit criticii politicii culturale a statului şi elaborării concepţiei
sale despre spiritualitatea românească” (p. 65).
Nu mai puţin semnificativă, pornind de la ideea de bază (şi finalitatea sistemului)
este aprecierea creaţiei teoretico-metodologice a lui Mircea Florian: „Gândirea lui
Mircea Florian are două laturi constitutive: a) analiza diferitelor aspecte pe care le-a
îmbrăcat motivul fundamental al metafizicii sau cercetarea istorică a metafizicii;
b) încercarea de a construi, ca o consecinţă a dimensiunii critice, un sistem filosofic
(subl. n.) pe care gânditorul l-a intitulat „realism ontologic” (p. 133).
Mai îndeaproape: „Vastitatea cunoştinţelor, prezenţa spiritului critic, asumarea
constantă a gândului reconstrucţiei filosofiei îi brăzdează sensul şi cu prilejul
abordării atât de mult controversatei problematici gnoseologice”; aceasta „a avut
parte de analiză conceptual-ideatică”, spre deosebire de Trilogia cunoaşterii a lui
L. Blaga, care „a «inventat» o gnoseologie care să favorizeze impunătoarea sa
construcţie metaforică” (p. 176, 177).
L. Blaga a pus însă în atenţie relaţia ontologie-cosmologie: „Blaga n-a scris
nici o lucrare specială de ontologie aşa cum a făcut pentru teoria cunoaşterii,
filosofia valorilor şi filosofia culturii. A scris, însă, lucrări de metafizică
cosmologică, pe care le-a situat, cel puţin pe una dintre ele, Diferenţialele divine, în
ipoteza de cupolă a sistemului” (p. 262). Blaga a definit însă „modul ontologic
uman”, în care „a teoretizat menirea şi destinul creator al omului, rolul său de
plăsmuitor al lumii” (p. 285), „într-o viziune în care în modul ontologic uman este
plata pe care gânditorul a dat-o voinţei sale speculative, de construcţie a unui
sistem profund coerent, fără fisuri, metaforic-ideatic” (p. 293).
Am reţinut astfel la fiecare dintre marile construcţii metafizice ideile centrale
ale interpretării, care se susţin pe analiza în detaliu a scrierilor şi ideilor centrale ale
fiecăruia dintre aceşti metafizicieni români. De altfel, şi în cazul celorlalţi filosofi
(P.P. Negulescu, Ion Petrovici, Nae Ionescu) procedeul analitic şi hermeneutic
rămâne constant, autorul explicând specificul fiecărei concepoţii şi locul ei în raza
de cultură (românească şi universală), pe ansamblul propunându-ne astfel,
convingător şi cu patosul admiraţiei şi preţuirii, ceea ce numeşte în titlu: Metafizica
românească. 1900–1950, exprimând totodată speranţa (care, din păcate, nu se va
mai împlini) unor demersuri noi în sfera domeniului pe care l-a reproiectat şi
resemnificat (în studii şi în lecţii) vreme de aproape o jumătate de veac.
687