revista de filosofie review of philosophy

506
Ion Tănăsescu 2
astăzi întrucât constituie o variantă prescurtată, stilizată şi corectată, adică modificată
astfel încât să corespundă versiunii reiste târzii a gândirii lui Brentano. La aceste
dificultăţi interpretative care izvorăsc din viziunea editorială asupra textului, se adaugă
dificultăţile textului însuşi, care provin în principal din faptul că Brentano nu a avut de
gând să publice textul prelegerilor şi nu l-a revizuit în acest scop. Din acest motiv,
soluţia la problema capitală a analizei din cursul din 1885/86: natura reprezentării
fanteziei şi raportul ei cu reprezentarea perceptivă, este numai schiţată în teza ei
fundamentală, fără a fi însă elaborată în detaliu. Conform acestei teze, cele mai multe
reprezentări ale fanteziei nu au natură intuitivă, aşadar nu sunt imagini, ci sunt
„concepte cu nucleu intuitiv” 2 . Această expresie, aplicabilă, după Brentano,
îndeosebi reprezentărilor fenomenelor psihice străine şi reprezentărilor propriilor
fenomene psihice ca fenomene trecute sau viitoare, este considerată de exegeţi în
mod unanim ca fiind una neclară 3 . În cele ce urmează voi încerca să propun o
perspectivă genetică de intrepretare a formulei în discuţie, pentru a schiţa mai apoi
modul în care a receptat Husserl conceptul brentanian al reprezentării fanteziei.
Analiza lui Brentano porneşte de la ideea că atât conştiinţa comună, cât şi cea
filosofică şi psihologică a problemei au considerat reprezentarea fanteziei ca fiind
una înrudită în mod esenţial cu reprezentarea perceptivă, determinând-o, din acest
motiv, ca imagine sensibilă a obiectului dat originar în reprezentarea perceptivă 4 .
În comparaţie cu această abordare, Brentano adoptă o atitudine radical diferită faţă
de percepţia exterioară şi susţine că singura percepţie în adevăratul sens al
cuvântului este percepţia interioară a propriilor fenomene psihice întrucât doar ea
îşi sesizează în mod evident şi sigur obiectul, fenomenul psihic 5 . Această atitudine,
diferită încă din punctul de pornire, faţă de ceea ce conştiinţa comună consideră a fi
percepţie în adevăratul sens al cuvântului (percepţia exterioară), îl determină pe
Brentano să ajungă în finalul analizei sale la o poziţie care poate părea conştiinţei
comune ca fiind una completamente contraintuitivă, întrucât prin formula
concepelor cu nucleu intuitiv el introduce în structura reprezentării fanteziei un
element non-sensibil, conceptual, pe care conştiinţa comună şi cea filosofică îl
asociază în mod obişnuit cu gândirea abstractă.
2 Cf. 78/c, p. 353 şi GÄ, p. 83.
3 Cf. Allesch, G. Ch., „Das Schöne als Gegenstand seelischer Intentionalität. Zu Brentanos
deskriptiver Ästhetik und ihren problemgeschichtlichen Hintergründen“, în Brentano Studien II (1989),
p. 135 şi R. Haller, „Bemerkungen zu Brentanos Ästhetik“, în Brentano Studien V (1994), p. 182.
4 GÄ, pp. 49, 51, 67, 72.
5 Este o teză larg răspândită a acelui timp că aşa-numitele calităţi secundare (culoarea,
gusturile, mirosurile) nu există ca atare, ci doar în calitate de conţinut al senzaţiilor noastre. În ceea ce
priveşte determinaţiile spaţio-temporale ale obiectelor care ne apar în percepţia exterioară, Brentano
consideră că ele prezintă doar analogii extrem de generale cu determinaţiile reale ale entităţilor de
natură fizică care ne apar prin intermediul lor (cf. Franz Brentano, Psychologie vom empirischen
Standpunkt, 1874, Nachdruck Bd. 1, (PsI). Mit Einleitung, Anmerkungen und Register hrsg. von O. Kraus.
Hamburg, F. Meiner, 1973, pp. 13–14, 28, 138–140 / 52–55, 128–129 / 42–44).