revista de filosofie review of philosophy

684
Opinii despre cărţi 2
Din ansamblul problematicii filosofiei româneşti, autorul prezintă „una dintre
temele perene, grave, dificile, cu o istorie pe cât de veche, pe atât de întortocheată,
dar mereu încărcată de căutarea naturii şi sensurilor existenţei, ale fiinţei” (p. 9).
Este vorba de tema metafizicii, pe care autorul o urmăreşte, în analize
comparate, în „metafizica românească” din prima jumătate a secolului al XX-lea,
sub precizarea că nu-şi propune „o analiză istorico-filosofică a integralei filosofiei
noastre din primii cincizeci de ani ai secolului trecut”, ci numai studierea şi
resemnificarea pentru contextul actual al cercetării a acelor concepţii filosofice care
„au purtat caracteristicile sistemului”, pe care le şi cuprinde în expresia adecvată
specificului fiecăreia în partre: Metafizica – parte fundamentală şi condiţie a
culturii (C. Rădulescu-Motru); O metaforă gândită ca evoluţionism (P.P. Negulescu);
O metafizică spiritualistă (Ion Petrovici); Metafizica datului, metafizica recesivităţii
(Mircea Florian); Metafizica lirică (Nae Ionescu); Ontologia şi cosmologia, fundament
şi cupolă a operei (Lucian Blaga).
2. Cum era şi firesc, autorul face referiri la cercetări anterioare (ale sale şi ale
altora) care au studiat cu discernământ şi simţ al nuanţei, fenomenul filosofic
românesc şi au propus interpretări ce deschid spre orizontul gândirii europene de
vârf, dar nu ca simplu mediu de rezonanţă a ceea ce s-a petrecut în alte spaţii de
cultură, ci cu participare activă la ceea ce, cu o formulă reuşită, Mircea Florian
numea „reconstrucţie filosofică”.
În acest sens, vine precizarea: „Metafizicile durate în perioada aceea (prima
jumătate a secolului XX– n.n.) demonstrează, pe de o parte, contemporaneitatea
filosofiei a gânditorilor români ai vremii cu filosofia timpului lor, iar, pe de altă
parte, fapt de importanţă esenţială pentru noi ca popor, caracterul original, de
valoare universală, al câtorva dintre metafizicile construite de-a lungul a o jumătate
de secol” (p. 12).
Pe tot parcursul analizelor acţionează, cu valoare de principiu, metodologia
specifică studiului comparat tocmai cu scopul de a pune în lumină semnificaţia
metafizicilor menţionate. „Este nevoie – subliniază autorul – să se facă distincţia
dintre analiza istorico-filosofică a metafizicii săvârşită de către gânditorii
menţionaţi şi metafizica proprie fiecăruia dintre ei... fiecare în felul său, a inclus
momente din istoria metafizicii în cercetările pe care le-a efectuat. Diferenţele
dintre ei, în această privinţă, au fost notabile” (p. 12).
Îi uneşte însă un spirit al orientării către universalitate, ca o condiţie de
emancipare spirituală: „Referirile la edificatorii de metafizici considerate clasice, fie
ele antice, moderne ori contemporane, au scos la lumină, adeseori, în creaţia lor,
statura impunătoare a ideii izvodale, a concentratului categorial şi a expresiei durată
pentru viaţă lungă şi trezire, a noastră, pentru a face efortul părăsirii peşterii în care,
vrem sau nu, ne aflăm. Când Lucian Blaga scria că metafizica este săgeata de foc
aruncată în patria nopţii, a nopţii din afara şi a nopţii din lăuntrul nostru nu doar