revista de filosofie review of philosophy

13 „Sens sans «sans»” – absenţa lui Jacques Derrida 669
acţionează şi pelungeşte în in(de)finit ceea ce reclamă definiţia – unde poate fi
identificată această acţiune, cum poate fi distinsă faţă cu ceea ce se declamă supus
gestului critic al originării? Mai simplu spus, citind, de pildă, „Pharmacie de Platon”,
„vorbim” despre Derrida? Fireşte. Cât? Până când? „Unde” se instituie, se cheamă şi
operează limita permiţând, invers, transgresiunea „judiciară” a lui „despre”? Unde a
lucrat, a activat, a „predat” (etc.) Jacques Derrida? „Unde” – mai ales? (Să interogăm,
poate, „Moartea şi busola”?... Ce va fi aşteptând „acolo”?... Unde – la limită?...). Să
cedăm, pentru o clipă, strategic, „modei”: să presupunem că modei, eventual, istorice
sau/şi geografice. Însă nu şi – desigur – ingenuităţii de a desconsidera miza ocultată a
stratagemei (s-ar fi putut spune: „figurii”).
Unde?
Nostalgie atlantică – transatlantică – paradoxal, mai degrabă decât mediteraneeană –
cu o mică deviaţie – acum „speţa” pare a oscila între „saudade” 25 şi „jogo da cintura”.
(Fără apel excesiv la „explicaţia” biografică, amintim rapid – în perspectiva imediaturmătoarelor
– că Derrida, în prima tinereţe, aspira să devină jucător profesionist de
fotbal; ca şi un alt cunoscut „francez” – pe care, de altminteri, îl citea într-o anumită
epocă: Albert Camus. Nu credem să fie doar o vocaţie „algeriană” în filosofia
Hexagonului: avem cunoştinţă şi de un alt mare alogen care declara unei publicaţii
galofone: „/Le fossoyeur/ savait que mon plus grand plaisir était de recevoir des
crânes. Lorsqu’il enterrait quelqu’un, j’accourais pour voir s’il pouvait m’en donner
un. /…/ Ce qui me plaisait, c’était de jouer au football avec” – Cioran). Atât cât,
precum în „Sauf le nom” 26 , nu lasă a rezona în masca paginii saudade, „la
déconstruction” se rosteşte ca „jogo da cintura”: „Este clar că atunci când vorbim
despre «jogo da cintura» recurgem la o metaforă”, iar „când vorbim despre felul de a
fenta (...) ne referim la (...) tactica de a oferi «liberă trecere» forţei de rezistenţă a
adversarului, evitându-l printr-o mişcare simplă, dar precisă, a corpului. În loc să
înfrunte adversarul în faţă, direct, e preferabil să se apere printr-o mişcare potrivită (...).
Jucătorul (...) ştie că regula de aur (...) constă tocmai în a şti să te eschivezi (...) fără a
ieşi din joc (s.n., S.G.), cu atâta disimulare şi eleganţă, încât celorlalţi să li se pară că
totul a fost tare la îndemână pentru jucător” 27 .
Poate că tocmai de aceea, „de exemplu, «se va vorbi despre Derrida»”.
Aparent paradoxala forţă inseminantă a reţelei grafice înscriind diseminarea –
de exemplu aceea a efectelor critice urmând orice operaţiune în forţă, dând curs
liber energiilor ecartante ale discursului, până la destituirea suspensivă a relaţiei
25
„… une place pour quelque chose comme la saudade brésilienne, un mal du pays, s’il est
vrai que ce pays autre reste aussi le nôtre mais que nous en sommes séparés. Ce qu’ils mettent en jeu
n’est donc pas réductible à un intérêt pour le passé, ni même à un voyage dans notre mémoire” –
Michel de Certeau, La Fable mystique, Gallimard, Paris, 1982, p. 10.
26
Galilée, Paris, 1993.
27
Roberto da Matta, Însemnări despre fotbalul brazilian, trad. rom. de Adriana Ghiţoi, în
Secolul XX, 401–403, Bucureşti, 1998, p. 230.