revista de filosofie review of philosophy

7 Goodman, Kuhn, Panofsky şi Gombrich despre ştiinţă şi artă
[...] sau adevăr şi frumuseţe, ci mai degrabă o diferenţă în dominaţia anumitor
caracteristici specifice ale simbolurilor”. Nici măcar nu este posibilă distincţia între
ştiinţă şi artă pornind de la funcţia lor diferită: Goodman neagă posibilitatea de a se
distinge în mod limitat ştiinţa de artă spunând că prima se ocupă de cunoaştere, iar a
doua de căutarea plăcerii sau a satisfacţiei emoţionale. Goodman insistă asupra erorii
de a separa percepţia, inferenţa, conjectura etc., pe de o parte, de plăcere, neplăcere,
satisfacţie etc., pe de alta, deoarece ne împiedică să dăm seama despre faptul că
tocmai funcţia emoţiilor din experienţa artistică este cognitivă. De asemenea, insistă
că utilizarea cognitivă a emoţiilor nu este ceva caracteristic artei în opoziţie cu ştiinţa 5 .
Această intimă conexiune a artei cu ştiinţa nu implică, pentru Goodman, că
arta ar fi reductibilă la un sistem ştiinţific 6 . După Goodman, fiecare dintre aceste
versiuni multiple „realizează” lumi, însă nu există o singură versiune care să
reprezinte lumea reală aşa cum este ea. Goodman este un constructivist şi un
relativist. Pluralismul său nu este compatibil cu realismul. În consecinţă, ne putem
întreba (1) până la ce punct sunt concludente argumentele lui Goodman împotriva
reducţionismului şi (2) până la ce punct realismul implică monismul, aşa cum
asumă Goodman. Aceste două întrebări – după cum a relevat Scheffler (2000,
p. 165) – sunt în relaţie, întrucât, dacă pluralismul este compatibil cu reducţionismul –
adică dacă ideea de lumi distincte, în sensul goodmanian de versiuni multiple, se
mai poate menţine gândind că aceste lumi distincte sunt reductibile la o versiune
comună (care ar reprezenta lumea reală) – atunci există un pluralism alternativ la
cel al lui Goodman, care este de factură realistă. Tocmai aceasta este teza susţinută
de către Scheffler (2000). Pentru Goodman, Scheffler ar fi un simplu monist. În
opoziţie cu această teză, cea a lui Goodman nu este numai antirealistă. După cum se
ştie, Goodman este dealtminteri un nominalist. „Suntem limitaţi la modalităţi de
descriere a ceea ce este descris. Universul nostru, ca să spunem aşa, se constituie mai
degrabă din aceste modalităţi decât dintr-o lume sau din lumi” (Goodman, 1978,
p. 3). În raport cu expresia „ceea ce este descris”, s-ar putea considera că Goodman
permite existenţa a ceva independent de descrierile noastre. Fără îndoială, puţin mai
încolo, autorul subliniază: „Nu putem testa o versiune comparând-o cu o lume
nedescrisă, nereprezentată, nepercepută”. Argumentul prezumat este că, pentru a
stabili o asemenea comparaţie, trebuie să pornim de la o modalitate de descriere. (În
realitate, acesta este unul dintre diferitele argumente avansate.)
Relativismul lui Goodman a fost amplu criticat atât dintr-un punct de vedere
exclusiv filosofic, cât şi din punctul de vedere al teoriei artei, care ne interesează
aici 7 . Bineînţeles că relativismul lui Goodman îşi are limitele sale, însă nu se prezintă
ca un relativism grosolan: Goodman admite existenţa unor versiuni corecte şi a unora
5
„Folosirea cognitivă a emoţiilor nu este nici prezentă în fiecare experienţă estetică, nici
absentă din fiecare experienţă non-estetică” (1968, p. 251).
6
Cum bine argumentează, de exemplu, Elgin (2000), p. 219.
7
Gombrich (1972) şi (1982) sunt două referinţe clasice. Pentru o referinţă recentă, vezi
Zuidervaart (2004).
653