revista de filosofie review of philosophy

3 Goodman, Kuhn, Panofsky şi Gombrich despre ştiinţă şi artă
implicaţie tare, posibilităţii artei de a se distinge cu uşurinţă de ştiinţă numai prin
aplicarea dihotomiilor clasice între, spre exemplu, lumea valorilor şi lumea
faptelor, subiectiv şi obiectiv, intuitiv şi inductiv. Opera lui Gombrich, care fixează
multe dintre înseşi aceste direcţii mi-a dat un mare elan, la fel ca eseul lui Haffner.
În aceste circumstanţe, trebuie să fiu de acord cu principala sa concluzie: «cu cât
încercăm mai atent să distingem între artist şi om de ştiinţă, cu atât mai dificil ne va
fi». Acest enunţ descrie cu acurateţe propria-mi experienţă” (Kuhn, 1977, p. 365).
Fără îndoială, concluzia lui Kuhn nu se termină aici. În realitate, întregul text
al articolului la care mă refer este dedicat nuanţării afirmaţiilor lui Haffner şi
evidenţierii diferenţelor substanţiale care separă activitatea şi producerea artistice
de activitatea şi producerea ştiinţifice. De fapt, imediat după ce se referă la
punctele comune cu Haffner, Kuhn se grăbeşte să adauge: „Dacă analiza atentă
face ca arta şi ştiinţa să pară atât de neplauzibil asemănătoare, acest fapt se
datorează mai puţin unei similarităţi intrinsece, cât eşecului instrumentelor utilizate
la realizarea unei scrutări minuţioase [...]. Analiza minuţioasă trebuie să ne confere
capacitatea de a arăta ceea ce este evident: că ştiinţa şi arta sunt activităţi foarte
diferite sau că, cel puţin, s-au dovedit a fi astfel pe parcursul ultimului secol şi
jumătate” (Kuhn, 1977, p. 366).
Astfel, semnalează Kuhn, picturile, sculpturile etc. sunt produsele finale ale
artei, în vreme ce imaginile ştiinţifice ce pot avea întâmplător elemente estetice
sunt produse secundare ale activităţii ştiinţifice. Pe de altă parte, estetica este un
scop în sine al activităţii artistice, în vreme ce ştiinţa este cel mult un instrument,
un criteriu de alegere între teorii comparabile în multe alte aspecte sau o călăuză
pentru imaginaţia care caută să găsească cheia pentru a soluţiona o enigmă tehnică
dificilă. Obiectivul artistului constă în producerea de obiecte estetice, iar
problemele tehnice sunt cele pe care artistul trebuie să le rezolve pentru a realiza
producerea unor asemenea obiecte, în timp ce pentru omul de ştiinţă problema
tehnică este obiectivul, iar estetica este un simplu instrument.
Amintind că astronomii Antichităţii şi cei ai Evului Mediu erau limitaţi de
perfecţiunea esteticii cercului, Kuhn insistă asupra faptului că „nici o schimbare de
viziune estetică nu ar fi putut face ca elipsa să devină importantă pentru astronomia
anterioară secolului al XVI-lea, din moment ce era necesară o schimbare prealabilă
în viziunea sistemului astronomic. Astfel, viziunea universului a fost un instrument
în descoperirea conformităţii cu universul a orbitelor eliptice. Dar nu a fost mai
mult decât un instrument: instrumentul corect în momentul corect pentru
soluţionarea unei enigme tehnice stringente, descrierea mişcării observate deja a lui
Marte” (Kuhn, 1977, p. 368).
Celălalt nivel de comparaţie propus de către Haffner era reprezentat de
reacţia publicului, perplex în aceeaşi măsură în faţa noilor curente artistice, precum
şi a celor ştiinţifice. Kuhn replică în acest punct că ştiinţa nu are un public, însă arta –
da. „Arta este o activitate intrinsec orientată spre ceilalţi, în moduri şi grade în care
649