revista de filosofie review of philosophy

502
Alexandru Boboc 12
Dar, preciza Husserl însuşi, „transcendenţa” constituie „enigma cunoaşterii
naturale”. Ca urmare, este nevoie de „efectuarea reducţiei teoretico-gnoseologice”, din
care rezultă „eliminarea oricărui transcendent” şi tema cercetării: „fenomenele pure” 44 .
„Reducţia fenomenologică” permite acesul la „modul transcendental de
examinare”, plasând în centrul gândirii „problema constituirii obiectelor”.
Formularea acestui principiu este următoarea: „în oricare cercetare teoreticognoseologică,
fie aceasta de un tip sau altul de cunoaştere, trebuie efectuată
reducţia teoretico-gnoseologică, adică orice transcendenţă care ar îndeplini aici
vreun rol să fie prevăzută cu indiciul eliminării (Ausschaltung) ori cu cel al
indiferenţei, al nulităţii teoretico-gnoseologice, un indiciu care spune: existenţa
tuturor acestor transcendenţe, fie că o cred sau nu, nu mă priveşte nicicum şi nici
nu este locul să judec asupra ei, adică ea rămâne în afara oricărei discuţii” 45 .
Pentru a scăpa de „enigma transcendenţei”, Husserl proiectează propriu-zis o
depăşire a „criticii cunoaşterii”, printr-o „fenomenologie pură” argumentând
statutul cunoaşterii ca atare şi pe cel al „obiectelor”.
Pentru a explica „sfera obiectualităţilor” şi „întreaga sferă a cogitaţiilor”
(cogitationes), Husserl consideră că „fiinţa cogitaţiei” (cogitatio) şi „fenomenul
cunoaşterii” trebuie să fie libere de „enigma transcendenţei”. Ele nu sunt date în
sensul empiric, ci „asigurate prin «reducţia teoretico-metodologică»”, a cărei
„esenţă metodică” constă în faptul că ne fereşte de a amesteca „evidenţa fiinţei
cogitaţiei” cu „evidenţa faptului că este cogitaţia mea, a lui cogitans, adică ne
conduce la distincţia dintre „fenomenul pur în sensul fenomenologiei” şi
„fenomenul psihologic”, obiect al psihologiei naturalist-ştiinţifice 46 .
Intervin aici termeni specifici, prin care se adânceşte treptat distincţia de esenţă
dintre psihologic şi logic şi se precizează sensul operaţional al metodei în
interacţiunea componentelor ei: „reducţia” şi intuirea (Schauen), proiectând nu datul
ca atare (empiric sau metafizic), ci „datul” (Gegebenheit) ca mod de a fi dat
„concret” sau imanent al obiectului, care este intenţional, nu dat în afara conştiinţei.
În acest sens şi formularea că „fenomenul în sensul ştiinţei naturii” cade sub
„legea căreia în critica cunoaşterii trebuie să i ne supunem, anume έποχή-ului în
privinţa oricărui transcendent. Căci eu ca persoană, ca un lucru al lumii şi trăirea,
ca trăire a acestei persoane, ordonate – fie şi cu totul nedeterminat – în timpul
obiectiv, toate acestea sunt transcendenţe şi sunt nule din punct de vedere teoreticognoseologic.
Abia printr-o reducţie, pe care am vrea să o numim şi reducţie
fenomenologică, dobândesc un dat (Gegebenheit) absolut, care nu mai este oferit
de transcendenţă” 47 .
43
U. Claesges, Intentionalität und Transzendenz, în: Analecta Husserliana, I, p. 91.
44
E. Husserl, Die Idee der Phänomenologie. Fünf Vorlesungen, hrsg. von W. Biemel, 2. Aufl.,
(Neudruck 1973); în: Husserliana, Bd. II, pp. 39, 43, 44.
45
Ibidem, p. 39.
46 Ibidem, p. 43.
47 Ibidem, p. 44.