revista de filosofie review of philosophy

11 Husserl şi fenomenologia ca program de reconstrucţie în filosofie
prestatoare” (leistende). „Intenţionalitatea vie mă poartă, mă jalonează, mă
determină practic în întregul meu comportament, ca şi în ceea ce gândesc,
arătându-se ca fiinţă sau ca aparenţă, ca operaţională vital putând să fie netematică,
nedezvăluită şi astfel sustrasă cunoaşterii mele” 38 .
De fapt, înţelegând intenţionalitatea ca „esenţă a conştiinţei”, Husserl
defineşte „sarcina proprie a fenomenologiei”, anume descrierea conştiinţei întrucât
este „conştiinţă-a-ceva”. Pe acest temei, „obiectul este unitatea ideală a intenţiei şi
a efectuării intuitive”, psihologismul fiind depăşit 39 .
În alţi termeni, „obiectul trebuie să fie gândit totdeauna ca un corelat
intenţional” şi astfel „reducţia şi afirmarea intenţionalităţii constituie un cerc: a
opera reducţia, înseamnă a lăsa să survină obiectul numai cu titlul de corelat
intenţional al actului său, adică al celui ce-i conferă validitate” 40 .
Continuând doctrina lui F. Brentano despre „inexistenţa intenţională”, Husserl
„susţine că obiectul actului nu este o entitate mentală or «imanentă», care
literalmente «există în» actul în care ea este intenţionată”. Ca „termen tehnic al
filosofiei”, intenţionalitatea devine „partea centrală a filosofiei spiritului” (mind) şi
a regândirii semantice logice (fregeene, îndeosebi) ca „semantică a «lumilor
posibile»” în termenii unei „analize a orizontului” obiectului, sau, mai exact: teoria
husserliană a semnificaţiei „include teoria verificaţionalistă a semnificaţiei şi
îndeosebi ultima teorie carnapiană a «lumilor posibile», relevanţa pornind de la
noţiunea de «orizont»” 41 .
10. Ideea de intenţionalitate 42 şi-a dovedit însă rodnicia abia în legătură cu
principiul metodologic de bază al fenomenologiei lui Husserl: „reducţia fenomenologică”,
principiu dezvoltat „în corelaţie cu problema teoretico-gnoseologică a transcendenţei” 43 .
38 E. Husserl, Formale und transzendetale Logik. Versuch einer Kritik der logischen Vernunft,
hrsg. von P. Janssen, în: Husserliana, Bd. XVII, 1974, pp. 241–242.
39 D. Souche-Dagues, Le Développement de l’intentionalité dans la phénaménologie husserlienne
Phaenomenologica 52, 1972, pp. l, 22. Prin „obiect”, Husserl înţelege „nu o transcendenţă fizică sau
metafizică, ci apărutul-însuşi, în modul apariţiei sale. El se oferă cu o indubitabilitate absolută într-o
evidenţă adevărată şi autentică, care nu este cea a «percepţiei interne» a psihologiilor” (Ibidem, p. 28).
40 Ibidem, p. 32. Într-o „interpretare definitivă”, intenţionalitatea „nu-i singulară, nici
semnificantă: ea priveşte posibilitatea ca obiectul să apară ca atare. Ea este nu atât raportul conştiinţei
cu unul sau altul dintre obiectele sale, cât raportarea vieţii la prezenţă” (Ibidem, p. 290).
41 D.W. Smith / R. McIntyre, Husserl and Intentionality. A Atudy of Mind, Meaning, and
Language, D. Reidel, Dordrecht, Holland, Boston, 1982, pp. 87, XII, 232, 267. Importanta majoră a
noţiunii husserliene „orizont” constă în faptul că analiza-orizont constituie calea principală a explicării
semnificaţiei, a sensului acţiunii, «orizont» funcţionând ca «orizont-act» şi «orizont-obiect» (p. 295).
42 Teoria husserliană îndeplineşte un rol central în dezbaterile contemporane asupra
intenţionalităţii, în acest sens, câteva menţiuni bibliografice fiind edificatoare: M.J. Harney,
Intentionality. Sense and the Mind, M. Nijhoff, The Hague, 1984; J. R. Searle, Intentionality. An
Essay in the Philosophy of Mind, Cambridge Universiry Press, 1983; Dialectica, Vol. 38 (Fasc. 2–3,
1984): Intentionalité.
501